Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Personaj principal al nuvelei realiste, psihologice „Moara cu noroc”,
Ghiță se remarcă prin complexitate și prin profunde și dramatice transformări.
Astfel, dintr-un cizmar cinstit, el devine cârciumar și va cunoaște efectul nefast
al obsesiei banilor.
La începutul nuvelei, Ghiță întruchipează individul nemulțumit de
condiția sa socială umilă, aceea de a cârpi cizmele oamenilor înstăriți. El
identifică această ocupație cu lipsa demnității și a independenței.
Fără a ține cont de sfaturile înțelepte ale soacrei sale, Ghiță își dorește mai mult,
o atitudine întemeiată pe convingerea personajului că munca cinstită duce la
depășirea condiției și la progres personal. Întreprinzător, harnic, descurcăreț,
ajutat de familia cu care trăia în deplină armonie, Ghiță începe să câștige bine și
să fie mulțumit. Eroarea personajului este aceea că își fundamentează
împlinirea sufletească pe câștigul bănesc.
Situația inițială este perturbată de apariția personajului negativ,
dominator. Lică Sămădăul este stăpânul locului și prezența lui denotă că în
acele locuri neprielnice, nu rezistă nimeni care se bazează doar pe sinceritate și
muncă cinstită. Lică Sămădăul va condiționa starea materială a lui Ghiță și îi va
cere acestuia complicitate la fărădelegi. Cârciumarul se arată slab în raport cu
porcarul care se impune încă de la început, cu toate că Ana, soția lui Ghiță,
intuiește că Lică „este om rău și primejdios”. Fără a lua în seamă avertismentul
soției, Ghiță acceptă să fie informatorul Sămădăului și să -i anunțe „cine umblă
pe drum [ .....], cine ce zice și ce face”. Se observă cu ușurință că personajele
sunt construite în relație de opoziție : Lică este ferm și poruncilor, Ghiță este
umil, ușor de stăpânit, are un caracter slab.
În conștiința lui Ghiță apare un puternic conflict generat de dorința de a rămâne
om cinstit și obsesia de a avea bani, fapt posibil numai prin tovorășia cu Lică.
Stările prin care trece carciumarul îl conduc la pierderea propriei identități și
câștigarea uneia iluzorii, aceea a câștigului obținut pe că-i necinstite. Toate
acestea nu-l pot duce decât la pierzanie. Devine fricos, își ia măsuri de prevedere
împotriva unui dușman presupus, când, de fapt, forța distructivă à propriei vieți
se află în sine, cauzată fiind de dorința de înavuțire rapidă. Astfel, Lică nu este
decât o unealtă a destinului cârciumarului, pentru care „liniștea colibei” sale nu
a fost de ajuns pentru a-l face fericit.
Pe parcursul nuvelei comportamentul lui se schimbă și dintr-un om vesel
și optimist, „harnic și sârguitor”, după cum îl caracterizează în mod direct
naratorul, el devine „ursuz”, irascibil, trecând ușor de la o stare la alta:”se
aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el.” Aceste manifestări exterioare
sunt generate de un puternic conflict interior care rabufnește, trădând primele

1
Moara cu noroc - personaj
semne ale dezumanizării, căci în forul său interior personajul ajunge sa regrete
că are familie, pentru că o consideră o piedică în vederea realizării idealului de
îmbogățire rapidă.
Dezumanizarea sa este evidență în momentul în care, de dragul câștigării
încrederii Sămădăului, o împinge pe Ana, cu toate că o iubește enorm, în brațele
lui Lică, dovedindu-se egoist și meschin.
De altfel, pe parcursul nuvelei imaginea lui Ghiță se destramă, el devine
părtaș la afacerile necinstite ale lui Lică, complice la crimă și la jaf, pentru ca în
final să o omoare pe Ana. Deși permanent se gândește să-l trădeze pe Lică, este
duplicitar și lacom, nu poate renunța la câștigul necinstit venit de pe urma
complicității cu porcarul. Momentele de remușcare reprezintă scurte reveniri la
umanitate ale personajului care își deplânge soarta de care e conștient că e
determinată, în mare parte, de obsesia sa de a se îmbogăți.. Este capabil să se
gândească profund la destinul copiilor săi, care nu vor mai avea parte de
amintirea unui părinte cinstit, păstrător al valorilor morale pe care familia lor le
promovează, mai ales prin vocea bătrânei.
La final, Ghiță devine criminal, omorându-și soția din gelozie și ajungând
astfel pe ultima treaptă a dezumanizării. Slavici, un profund moralist, nu ezită
să-i aplice o binemeritată pedeapsă capitală: moartea se constituie ca singura
soluție salvatoare, căci la cât de slab e caracterul său, cu siguranță nu ar fi putut
trece niciodată peste obsesii și remușcări.
În ceea ce privește modalitățile de caracterizare, predomină
Caracterizarea indirectă, bazată pe trăsături ce reies din faptele, vorbele,
atitudinea personajului, cum ar fi teama, suspiciunea, neliniștea permanentă.
Naratorul îl caracterizează în mod direct, la începutul nuvelei, ca fiind „un om
harnic și sârguitor”, pentru ca,pe parcurs să devină „ursuz”, „pus pe gânduri”,
preocupat de frământările sale interioare.De asemenea, naratorul notează obsesia
nestăvilită à personajului de a avea bani:”se gândea la câștigul pe care l-ar
putea face în tovorășia cu Lică, vedea banii grămadă înaintea sa și i se
împăienjeneau parcă ochii”, dovedind, în mod indirect, lăcomia.
Monologurile interioare denotă frământări sufletești puternice, personajul
se autocaracterizează ca un om necinstit, trăsătură de care îi este rușine, dar pe
care o motivează pueril printr-o pornire interioară de nestăvilit, dând vina pe
destin.
În relația cu Lică, personajul se dovedește un om slab. De altfel, Lică îl
fascinează în mod inexplicabil, chiar de la prima întâlnire. Lică este cel care
determină schimbarea totală a destinului cârciumarului. Frica de Lică este
amplificată de destainuirile acestuia de precum a început să omoare.
Personalitate slabă, Ghiță va acționa cum dorește Lică, un bun cunoscător al
psihologiei umane, speculând vulnerabilitățile lui Ghiță.
Finalul celor doi este pe masura faptelor fiecăruia : Ghiță este împușcat,
este prea slab încât să se sinucidă, dar este sancționat moral de către autor, pe

2
Moara cu noroc - personaj
când Lică își calculează moartea, are tărie de caracter și orgoliu: se sinucide în
mod violent.
Și în relația cu Ana, Ghiță demonstrează că nu poate rămâne în mod
constant un soț devotat. Nu se încrede în intuiția soției sale și nu este în stare să-
și protejeze familia. Înțelege ca nu va avea niciodată caracterul puternic și
dominant pecare-l are Lică. Refuză comunicarea cu soția sa, se înstraineaza de
aceasta iar Ana înțelege ca Ghiță a abandonat-o în favoarea celui de care se tem
amândoi. Destinul tragic al celor două personaje stă sub semnul dorinței de a
avea mai mult decât le oferise soarta.
Stilul direct, împletit cu cel indirect și completate cu cel indirect liber,
ceea ce gândesc personajele este reprodus la persoana a 3-a, alături de
monologul interior, toate acestea surprind cu finețe stările interioare ale
personajelor, drama prin care acestea trec.
Capodoperă a literaturii române, nuvela „Moara cu noroc” deschide calea
către construcția personajelor memorabile ale marilor creații epice din perioada
interbelică.

3
Moara cu noroc - personaj