Sunteți pe pagina 1din 27

După abdicarea lui Al. I.

Cuza
1866 - deşi a avut cel mai mare
rol în realizarea Unirii - oamenii
politici s-au gândit să aducă un
prinţ străin la domnie pentru că
numai aşa se va consolida
statul naţional. În Europa, ţara
va avea un prestigiu mai mare
şi vor înceta luptele la domnie
din interiorul ţării. S-au făcut
mai multe propuneri, dar
puterile europene s-au gândit
că ar fi bine ca la conducerea
României să vină un prinţ de
origine germană -
Carol I de Hohenzollern.
Începând cu anul 1875, Europa s-a confruntat cu o
nouă criză: lupta de eliberare a popoarelor aflate sub
dominaţia Imperiului Otoman. Astfel, au izbucnit
răscoale în Bosnia, Herţegovina, Serbia, Muntenegru
şi Bulgaria, iar din anul 1877, Rusia se implică în
susţinerea luptei acestor popoare.
Cu toate că la conducerea ţării vine Carol I de
Hohenzollern, totuşi România trebuie să plătească
tribut Imperiului Otoman, dar nu putea nici să aibă
legături sau tratate cu alte ţări.
De aceea, prinţul se îngrijeşte de înzestrarea
armatei, pentru a putea lupta împotriva otomanilor şi
a obţine independenţa.
România s-a folosit de lupta
dintre Imperiul Otoman şi
Imperiul Rus pentru a-şi
declara independenţa faţă
de cele două mari puteri.
Astfel, pe 9 mai 1877,
ministrul de externe al
României, Mihail
Kogălniceanu, proclamă
Independenţa României faţă
de Imperiul Otoman şi ţara
intră în războiul
ruso-turc de partea Rusiei.
La 4 aprilie 1877, România şi Rusia semnau
convenţia prin care se permitea trupelor ruseşti să
pătrundă în Balcani spre viitorul teatru de război cu
Imperiul Otoman, cu menţiunea specială prin care
Ţarul se obliga să respecte drepturile statului român
şi să menţină şi să apere integritatea teritorială a
României.
Intrată în război, în primăvara lui 1877, armata română a
triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele
otomane de la Plevna, Griviţa, Smârdan şi Vidin.
Independenţa României a fost câştigată cu jertfa a peste
10.000 de ostaşi.

PLEVNA
Primirea regelui
Carol în Bulgaria

La 20 august 1877, armata română comandată de


Domnitorul Carol I trecea Dunărea şi înainta victorios
spre ceea ce avea să fie cea mai grea lovitură pentru
Imperiul Otoman, cucerirea Plevnei. Înconjurat, rănit la
picior, Osman Paşa, generalul turc aflat la conducerea
trupelor otomane, se predă necondiţionat şi îi înmână
sabia sa ofiţerului român Mihail Cerchez, gest refuzat de
acesta până la venirea lui Carol I.
Iată ce spunea George Coşbuc
despre principele Carol I:
"Domnitorul a plecat la tabără
îndată ce s-a auzit că ruşilor le
merge rău cu războiul şi că li s-a
pus Osman Paşa de-a curmezişul
în drum. La tabăra de la Calafat a
plecat Domnul cam pe la începutul
lui iulie şi a stat acolo vreo şase
săptămâni. Nu s-a mai întors
acasă, după căderea Plevnei, el a
fost între oştenii săi şi a îndurat
neajunsurile şi greutăţile
războiului douăzeci şi şase de
săptămâni, fără întrerupere. Mai
bine de jumătate de an a zăbovit
pe câmpiile de luptă, bătut de ploi
şi de vânturi, şi primejduindu-şi
viaţa pentru binele ţării."
Primul foc tras de Armata Română în războiul de independenţă
Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa
Atacul de la Smârdan
Carol I în fruntea trupelor cucerind Plevna
Sabia lui Ahmed Pasha capturată de români la Plevna
Semnarea Tratatului de pace de la Berlin 1878

După luni de consultări în cadrul Congresului marilor puteri este semnat


Tratatul de pace de la Berlin care prevedea printre altele și recunoașterea
independenței României.
Încheierea victorioasă a războiului pentru independenţă a avut o însemnătate
deosebită în istoria poporului român.
După aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, proclamarea
independenţei şi consacrarea ei pe câmpul de luptă, urmată de recunoaşterea
internaţională, a înlăturat orice legături de subordonare faţă de Imperiul
Otoman. După anul 1878, România cunoaşte un important progres economic,
social şi cultural.
Acţiunile militare desfăşurate în timpul războiului au dus la dezvoltarea artei
militare româneşti.
După cucerirea independenţei, România devenea un stat suveran, egal în
drepturi cu celelalte state independente, creându-se astfel premisele pentru
Unirea din 1918.
În anul 1881 Carol I devine rege, iar România regat.
Turnată la Arsenalul Armatei din ţeava unui tun capturat
în bătălia de la Griviţa din data de 30 august 1877,
coroana a fost oferită domnitorului Carol I cu ocazia
încoronării sale ca rege şi proclamării regatului României
la 10 mai 1881.
Printre realizările importante din timpul domniei lui Carol I
se numără şi construirea de căi ferate, înfiinţarea Băncii
Naţionale a României, introducerea tramvaielor, a
cinematografului şi a iluminatului electric.

Carol I a murit în 1914 şi a fost îngropat la mănăstirea


Curtea de Argeş împreună cu soţia sa, Elisabeta.
•Carol I, primul rege al României, se înrudea cu rgele
Prusiei şi cu împăratul Franţei.
• A condus ţara în calitate de domnitor în perioada
1866-1881 şi ca rege în perioada 1881-1914.
• În timpul său a fost adoptată prima Constituţie
românească (1866), având ca model Constituţia
belgiană, cea mai liberală Constituţie a vremii.
• Domnia sa a fost o perioadă de stabilitate şi progres.
• S-a preocupat personal de pregătirea ofiţerilor şi de
înzestrarea armatei cu armament nou.
• În 1873 a început construirea Castelului Peleş din
Sinaia, care a devenit reşedinţa familiei regale.
Castelul Peleş
Bibliografie:
 wikipedia.org
 manualul de istorie
 imagini google.ro

Material realizat de înv. Florica Plosca, Şcoala Gimnazială “Bălcescu-Petofi”, Satu Mare