Publius Vergilius Maro (cunoscut în limba română ca Virgiliu, n. 15 octombrie 70 î.Hr.

,
Andes/azi Virgilio – d. 19 î.Hr., Brundisium/azi Brindisi) a fost un poet latin, autor al epopeii în
versuri Aeneis („Eneida”), considerată epopeea națională a romanilor. Multe din datele biografice nu
sunt sigure, cele mai multe informații datează din perioada antică târzie sau provin din legende
ale evului mediu timpuriu.

Împrejurări istorice

 60 î.Hr. - Primul triumvirat: Caesar, Pompeius, Crassus.

 49 î.Hr.-48 î.Hr. - Războiul civil între Caesar și Pompeius.

 43 î.Hr. - Al doilea triumvirat: Octavianus, Marcus Antonius, Lepidus.

 42 î.Hr. - Bătălia de la Filippi, triumvirii îi înving pe republicani.

 31 î.Hr. - Victoria lui Octavianus la Actium împotriva lui Marcus Antonius.

 27 î.Hr. - Instituirea imperiului (Principatus) sub conducerea lui Octavianus, care primește din
partea senatului titlul de Augustus (măreț, grandios, sublim, venerat). Reorganizarea statului
roman, asigurarea păcii (Pax romana) și restaurarea vechilor tradiții (mos majorum)
favorizează o puternică înflorire economică, socială și culturală ("Secolul lui Augustus").

Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova (Gallia

Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primește însă o educație aleasă la Cremona, Mediolanum
(azi Milano) și în sfârșit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina și Astronomia, fiind elev al
retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis
(azi Neapole), studiază greaca cu poetul și gramaticul Parthenius și mai
ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează și primele încercări literare, scrieri
cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură
apocrife. Se alătură cercului literar al "poeților noi" (poetae novi). Opera De rerum natura a
lui Lucrețiu îi servește ca model, fără a accepta că Lucrețiu nega imortalitatea sufletului.

Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum și bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul
lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de prețuirea
împăratului Augustus.

Ultimii 30 de ani ai vieții îi petrece la țară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creației. Virgiliu
moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.

Bucolicele

Bucolicele (de fapt: Eclogae vel bucolica), prima operă aparținând cu siguranță lui Vergilius, este
compusă din 10 cărți și reflectă certe influențe epicureice.

Au fost scrise între anii 42 î.Hr. și 39 î.Hr. sub influența evenimentelor dramatice ale anului 41
î.Hr. când, după campania din nordul Italiei, au fost expropriate terenuri agricole pentru a
împroprietări pe veteranii bătăliei de la Filippi.

Sub forma unui dialog între doi păstori, Tityrus și Meliboeus, Vergilius evocă dificultățile țăranilor
deposedați de pământ.
Se pare că poetului însuși i se confiscase o parte din pământurile familiei, fiindu-i redate la
intervenția împăratului Octavian Augustus în persoană. În poem sunt descrise priveliști naturale,
scene din viața păstorilor și agricultorilor, se glorifică virtuțile Romei și personalitatea lui Augustus.

Georgicele

Georgicele (Georgica, din Limba greacă: gé "pământ" + érgon "lucrare" = georgós "agricultor"), operă

didactică în patru cărți scrisă în hexametri, compusă între anii 37 î.Hr.-30 î.Hr. la sugestia
lui Maecena, cu scopul de a sprijini redresarea agriculturii italice. Astfel, prezentând frumusețile vieții
și muncii de la țară, poetul urmărește să readucă pe ogoare mulțimea de țărani care își părăsiseră
locurile natale, pentru a deveni "clienți" ai persoanelor înstărite din Roma. Vergilius a folosit izvoare
din literaturile greacă și latină: Hesiod Erga kai Hêmerai ("Lucrări și Zile"), Teofrast Historia
Plantarum ("Istoria plantelor"), Cato cel Bătrân De re rustica ("Asupra vieții la țară"), Varro Rerum
rusticarum sive De agricultura ("Lucruri de la țară sau Despre agricultură"), Lucrețiu De rerum
natura ("Despre natura lucrurilor"). Cele patru cărți ale operei tratează următoarele teme: I.
Cultivarea pământului și păstoritul; II. Cultivarea plantelor, în special a viței de vie și a măslinilor; III.
Creșterea animalelor; IV. Descrierea apiculturii, cu o metaforă cuprinzând o viziune stoică asupra
vieții în societate.

Eneida

Fuga lui Enea din Troia. Pictură (1598) de Federico Barocci. Galleria Borghese, Roma

Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărți, este considerată epopeea națională a romanilor,

bazată pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul zeiței Venus), după
căderea Troiei și lungi peregrinări, ajuns în Latium pe țărmurile Italiei, fondează o colonie, din care va
rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său, Ascanius, va întemeia cetatea Alba Longa. Fiica
unui rege al acestei cetăți, Rea Silvia, va da naștere celor doi gemeni, Romulus și Remus, fondatorii
Romei.

Cele 12 cărți ale epopeei sunt grupate în două părți:

 Primele șase cărți înfățișează evenimentele care au avut loc în al șaptelea an de rătăciri pe
mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe țărmurile Africii,
regina Cartaginei, Didona, îi găzduiește pe troieni. Didona se îndrăgostește de Enea, acesta
însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o părăsește pentru a-și îndeplini menirea întemeierii
unui stat înfloritor în Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, înjunghiindu-se cu sabia lui Enea.

 În ultimele șase cărți se povestește debarcarea lui Enea în Italia, la gurile Tibrului. Aici se
căsătorește cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus. Turnus, conducătorul rutulilor și
logodnicul Laviniei, pregătește războiul contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu
ajutorul lui Jupiter la insistențele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea
misiunii sale istorice.
Virgiliu a murit înainte de a-și desăvârși opera. Augustus a dat ordin legatarilor testamentari ai
poetului, Varius și Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu
un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecțiune, Eneida a fost recunoscută de la început
drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeile homerice, Iliada și Odiseea, care i-au servit
ca model, influențând generațiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului.