Infracţiuni privind dreptul de proprietate intelectuală – Art. 140, 141, 143 din L nr.

8/1996

Art. 140 - (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor
recunoscute de prezenta lege:
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
b) distribuirea, închirierea sau importul pe piaţa internă al operelor ori al produselor
purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;
c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
e) realizarea de opere derivate;
f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune;
Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţelege interpretările sau execuţiile artistice
fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de
radiodifuziune şi de televiziune.

Prin reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe se înţelege

realizarea integrală sau parţială a uneia ori a mai multor copii ale unei opere sau ale unui produs purtător
de drepturi conexe, direct sau indirect, temporar sau permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă,
inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea
permanentă ori temporară a acestora cu mijloace electronice (art. 14 din Legea nr. 8/1996) - de
exemplu, un producător de fonograme care reproduce şi pune la dispoziţia publicului sub formă de
fonograme înregistrarea muzicii unui film, fără autorizarea artiştilor interpreţi, deţinătorii drepturilor;
Prin radiodifuzare se înţelege transmiterea şi emiterea operei protejate prin intermediul
postului de radioemisiune, fără a avea importanţă dacă postul radio este un post legal constituit sau
este un post pirat, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii fiind necesară existenţa
operei purtătoare de drepturi conexe, lipsa consimţământului titularului drepturilor şi transmiterea
acestei opere printr-un post de radioemisiune.
Conform art. 151 din Legea nr. 8/1996, prin radiodifuzare se înţelege emiterea unei opere de
către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc care serveşte la propagarea
fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei
publică prin satelit, în scopul recepţionării de către public, sau transmiterea unei opere sau a
reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu
excepţia reţelelor de calculatoare, în scopul recepţionării ei de către public;
Prin retransmiterea prin cablu se înţelege retransmiterea simultană, nealterată şi integrală, de
către un operator, prin fir, prin cablu, prin fibra optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia
reţelelor de calculatoare, sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepţionarea
de către public a unei transmisii iniţiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de
radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepţionării de către public (art. 152 din Legea nr. 8/1996)
- de exemplu, administratorul unei societăţi care a început retransmiterea unor programe de televiziune
prin cablu în diferite localităţi, fără a încheia în acest sens contracte cu titularii drepturilor de autor
pentru programele transmise.
 Prin realizarea de opere derivate se înţelege traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea,
precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală
(art. 16 din Legea nr. 8/1996) - de exemplu, adaptarea unui scenariu de film pentru a fi pus în scenă,
transformarea operelor literare pentru a fi transpuse audio-vizual etc. fără consimţământul titularilor
de drepturi.
În fapt, aceste infracţiuni se săvârşesc de multe ori în concurs formal şi constau în descărcarea
pe hard-disk-ul calculatorului personal de opere purtătoare de drepturi conexe, folosind programe de
calculator specifice, şi de punere a acestor opere la dispoziţia altor utilizatori de Internet fără
autorizarea titularilor de drepturi.
Prin „punere la dispoziţia publicului”, în acest context se înţelege realizarea unor locaţii pe
Internet (crearea unor site-uri noi, plasarea pe site-uri, oferirea de link-uri) sau în reţele de calculatoare
(de exemplu, file-sharing) în care sunt postate, respectiv stocate, opere sau produse purtătoare de
drepturi conexe ori copii ale acestora. Astfel, ca modalităţi frecvente de săvârşire, menţionăm fapta de
a găzdui opere pe servere care pot fi accesate de orice persoană care îndeplineşte anumite condiţii (aşa-
numitele grupuri warez) sau fapta de file-sharing, prin care se permite accesul direct (peer-to-peer) al
membrilor unei reţele în calculatorul propriu pentru o utilizare în comun a produselor purtătoare de
drepturi de autor, de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis pe care le deţine fiecare. Aceasta
înseamnă deci că un utilizator, în schimbul accesului la sistemele informatice ale celorlalţi, trebuie să
pună la dispoziţia acestora o anumită cantitate de informaţie. Două dintre cele mai cunoscute şi utilizate
sisteme de file-sharing din cadrul reţelelor peer-to-peer sunt DC++ şi BitTorrent.
Se observă deci că acest schimb informaţional presupune două activităţi distincte: operaţiunea
de copiere (descărcare) în calculatorul personal a unui fişier conţinând opere protejate (download) şi
operaţiunea de punere la dispoziţie, de transmitere a unui astfel de fişier (upload).
În sensul Legii nr. 8/1996, operaţiunea prin care se realizează reproducerea unei opere în
calculator, operă protejată de dreptul de autor, intră sub incidenţa art. 140 alin. 1 lit. a din Legea nr.
8/1996. Având în vedere că din momentul începerii reproducerii unei opere, date fiind caracteristicile
de funcţionare ale sistemului de file-sharing arătate mai sus, în acelaşi timp se realizează şi punerea la
dispoziţie a propriilor copii stocate pe calculator, sunt întrunite şi elementele constitutive ale
infracţiunii prevăzute de art. 1398 din lege.
Trib. Sibiu , sent. Pen.ă nr. 103, din 25.04.2007, rămasă definitivă prin decizia nr. 101/A,
din 26.06.2007, a Curţii de Apel Alba-Iulia, instanța l-a condamnat pe inculpatul S.C., în baza art.
140 lit. c din Legea nr. 8/1996, modificată, și în baza art. 139 alin. 2 teza a II-a din aceeaşi lege.
În fapt s-a reţinut că la data de 03.12.2005, organele de politie ale IPJ Sibiu au procedat la
efectuarea unei verificări la SC B. SRL Sibiu, punctul de lucru cu terasă, situat în Sibiu. Cu ocazia
controlului s-a constatat că în incinta barului era difuzată muzică în scop ambiental, cu ajutorul unui
DVD player, în incinta barului fiind identificate un număr de 65 de CD-uri inscripționate cu melodii
în format mp3 şi audio, reprezentanţii societăţii precizând, în legătură cu fonogramele neoriginale, că
nu dețin CD-uri originale. Cele 65 de CD-uri au fost înaintate către Oficiul Român pentru Drepturile
de Autor, care, prin raportul de constatare tehnico-ºştiinţifică nr. 4313/02.02.2006, a concluzionat că
58 dintre cele 65 CD-uri ridicate de la SC B. SRL Sibiu sunt produse pirat, celelalte 7 fiind defecte.
În cauză, instanţa de judecată a reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea
infracţiunilor menţionate, prin coroborarea tuturor probelor administrate, înlăturând ca nereală
apărarea acestuia, în sensul că CD-urile pirat deținute la sediul societăţii sale nu îi aparţineau, ci îi
fuseseră aduse de diferiţi clienşi ai barului, pentru a fi ascultate de aceştia.
Pe de altă parte, art. 139 alin. 2 teza ultimă din Legea nr. 8/1996 incriminează deţinerea
mărfurilor pirat în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor
juridice, fără a impune condiţia unei dețineri cu titlu de proprietate a acestora, astfel încât infracţiunea
subzistă ţhiar în ipoteza invocată de inculpat, şi anume, că CD-urile pirat nu îi aparţin
 Art. 141 „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi
o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie.
Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale care se desfăşoară în jurul protecţiei
autorilor de opere şi, pe de altă parte, în jurul dreptului acestora de a decide sub ce nume vor fi aduse
operele la cunoştinţa publică. Ne referim aici la dreptul la paternitatea operei, care este menționat în
Legea nr. 8/1996 ca ,,dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei” şi constă în dreptul
autorului de a-și afirma calitatea de creator.
Obiectul material corespunzător infracţiunii în cauză, nu există, întrucât fapta nu se răsfrânge
asupra unor bunuri materiale.
Subiectul activ îl reprezintă atât o persoană fizică aptă să răspundă penal li orice persoană
juridică ce poate răspunde penal - în cazul celei de-a doua fapte incriminate: aducerea la cunoştinţa
publică a operei sub un alt nume decât cel decis de autor.
Subiectul pasiv îl reprezintă, pe rând, unul din următorii, după caz: autorul operei în sine,
moștenitorii autorului, coautorii în cazul operelor comune sau colective, persoana fizică sau juridică
ce coordonează o opera colectivă.
Situația premisă o constituie preexistenţa unei opere de creaţie intelectuală. Elementul
material pentru prima activitate ilicită, îl reprezintă fapta de însuşire fără drept, a calităţii de autor al
operei. Dreptul la calitatea de autor al unei opere este un bun imaterial constituind unul din cele mai
importante prerogative care alcătuiesc drepturile autorului şi constă în recunoalterea dreptului
adevăratului autor al unei opere ca rezultat al activităţii sale creative. Urmarea imediată o constituie
starea de pericol produsă împotriva autorilor operelor în cauză.
Art. 1411
constituie infracţiuni următoarele fapte prevăzute în alin. (1): „producerea, importul, distribuirea,
deţinerea, instalarea, întreţinerea sau înlocuirea, în orice mod, a dispozitivelor de control al accesului,
fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiţionat, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană
la servicii de programe cu acces condiţionat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul
promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiţionat,
precum şi expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informaţiilor necesare
confecţionării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe
precizate, cu acces condiţionat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii,
constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(4) Vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani.
(5) În sensul prezentei legi, prin dispozitive-pirat de control al accesului se înţelege orice
dispozitiv a cărui confecţionare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin
prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiţionat, realizat
pentru facilitarea accesului la acel serviciu.”
Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile care se desfăşoară pentru protecția televiziunilor
ce presupun servicii de programe de televiziune cu acces condiţionat.
Obiectul material diferă, după caz: pentru alin. 1 şi 2, acesta se materializează în dispozitivele
de control al accesului, şi originale şi pirat; pentru alin. 3, nu există obiect material; pentru fapta
prevăzută la alin. 4, obiectul material constă în dispozitivele pirat de control al accesului.
Subiectul activ îl reprezintă orice persoană fizică sau juridică, ce poate răspunde penal. În ceea
ce priveşte alin. 1, subiectul activ necesită calitatea de comerciant, prin prisma realizării ,,importului”.
 Subiectul pasiv îl reprezintă televiziunile ce presupun servicii de programe cu acces
condiţionat.
Situaţia-premisă o constituie existenţa unui dispozitiv de control al accesului.
Urmarea imediată o reprezintă starea de pericol pentru televiziunile ce presupun servicii de
programe cu acces condiţionat.
Art. 143 din Legea nr. 8/1996
(1)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta
persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă, prin orice mod, spre
vânzare sau închiriere, ori deţine, în vederea comercializării, dispozitive ori componente care permit
neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care prestează servicii care conduc la neutralizarea
măsurilor tehnice de protecţie sau care neutralizează aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în
mediul digital.
(2)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta
persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate ori
modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al
drepturilor conexe aplicabil.”
Obiectul juridic special pentru cele două fapte incriminate, îl reprezintă relaţiile sociale ce se
desfășoară pentru protecţia prin măsuri tehnice şi cea a informaţiilor privind regimul drepturilor de
autor, sau al drepturilor conexe drepturilor de autor.
Obiectul material diferă în funcţie de natura faptei penale săvârşite, astfel: dispozitivele sau
componentele care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie – pentru fapta prevăzută la alin.
1, respectiv operele sau alte produse protejate – pentru fapta prevăzută la alin. 2.
Subiectul activ îl reprezintă orice persoană fizică sau juridică ce poate să răspundă penal.
Subiectul pasiv îl reprezintă titularul dreptului de autor, sau al drepturilor conexe dreptului de autor.
Situaţia premisă constă în preexistenţa unor opere sau a unor produse protejate prin măsuri
tehnice de protecţie.
Urmarea imediată constă în pericolul creat pentru titularii dreptului de autor sau ai drepturilor
conexe dreptului de autor.
Elementul material pentru prima infracţiune, îl reprezintă una dintre faptele de producere,
import, distribuţie sau închiriere, oferire prin orice mod spre vânzare sau închiriere ori deţinere, în
vederea comercializării, de dispozitive sau componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de
protecţie; prestarea de servicii ce conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie; În ceea ce
priveşte cea de-a doua infracţiune, elementul material constă după caz, în: înlăturarea, în scop
comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate, ori modificarea pe acestea a oricărei informaţii
sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil, respectiv
una dintre faptele de distribure, import în scopul distribuirii, radiodifuzare, comunicare publică sau
punere la dispoziția publicului, putând fi accesate în orice loc şi în orice moment ales în mod individual,
fără drept, prin intermediul tehnicii digitale, opere sau alte produse protejate pentru care informaţiile
existente sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe au fost
înlăturate ori modificate fără autorizaţie.

Infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 republicată
Art. 90 din Legea nr. 84/1998, constituie infracţiune oricare dintre următoarele acţiuni,
săvârşite fără drept: contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă
identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar, punerea în circulaţie
a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează ca produsul în cauză este
originar dintr-o regiune geografică alta decat locul adevărat de origine. Textul de lege cuprinde definiţii
legale ale activitatăţii de contrafacere şi de punere în circulaţie de produse contrafăcute.
 Contrafacerea constă în realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către terţi,
în activitatea comercială, a unui semn: a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea
pentru care marca a fost înregistrată; b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată
fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau
serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie,
incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul; c) identic sau asemănător cu marca pentru produse
ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în
România şi dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul
distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
Acţiunea de punere în circulaţie reprezintă oferirea produselor sau comercializarea ori
deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi
importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.
Obiectul juridic al infracţiunii îl formează relaţiile sociale care se nasc în legătură cu apărarea
drepturilor titularului mărcii împotriva contrafacerii, imitării sau punerii în circulaţie fără drept a
produselor protejate prin înregistrarea mărcii.
Obiectul material al infracţiunilor din acelaşi articol este reprezentat de produsele contrafăcute
sau puse în circulaţie.
Textul de incriminare nu prevede un subiect activ calificat, astfel încât orice persoană poate
comite infracţiunea de contrafacere sau punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă
identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de titularul mărcii înregistrate sau, în cazul unei
cesiuni sau unei licenţe de folosire, de persoanele care au obţinut drepturile respective
În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 90 din Legea nr. 84/1998 este necesară existenţa unui
certificat de înregistrare a mărcii, aflat în perioada de valabilitate, ca situaţie premise, lipsa înregistrării
excluzând de plano existenţa infracţiunii.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, elementul material constă în acţiuni
alternative de creare a mărfurilor contrafăcute sau de punere în circulaţie a unui produs care poartă o
marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Folosirea unei mărci identice sau similare presupune aprecierea caracterului identic sau similar
al semnului susceptibil de reprezentare grafică. In momentul aprecierii similitudinii se ţine cont de
asemănările dintre cele două mărci, şi nu de diferenţele care pot fi identificate la o analiză mai atentă,
reproducerea mărcii înregistrate putând fi identică sau cvasi identică.
Fapta poate fi săvârşită cu intenţie directă sau indirectă, textul de lege neimpunând un scop
anume pe care făptuitorul să-l fi urmărit.
Prin urmare, România dispune de o legislaţie de proprietate intelectuală complexă, care
acoperă toate domeniile proprietăţii intelectuale, compatibilă cu actele normative ale UE şi care
respectă tratatele şi convenţiile în domeniu. Se poate aprecia că România acordă atenţie deosebită
respectării legislaţiei de proprietate intelectuală şi face eforturi în mod constant, pentru îmbunătăţirea
acestei legislaţii dar şi a infrastructurii implicate în protecţia şi asigurarea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală.