SeminŃele oleaginoase: Aspecte comerciale ce vizează Ńările ACP

Plantele din componenŃa culturilor oleaginoase au fructe

sau seminŃe ce conŃin ulei într-o proporŃie foarte ridicată. Aceste
seminŃe ce conŃin ulei (cum ar fi cele de soia, rapiŃă şi floarea
soarelui) sunt, de asemenea, bogate în proteine. În consecinŃă, ele
sunt utilizate pe scară largă drept hrană pentru animale (mai ales
în Europa, în special începând cu anii ’60, când s-au introdus
turtele furajere făcute din seminŃe oleaginoase). Pe de altă parte,
palmierul oleaginos este cultivat mai ales pentru uleiurile
comestibile care sunt extrase din pulpa fructelor (ulei de palmier)
dar şi din sâmburi (ulei din sâmburi de palmier). Un hectar de
palmieri oleaginoşi produce între 2 şi 7 tone de ulei pe an,
comparativ cu o tonă produsă de culturile de rapiŃă sau floarea soarelui cultivate într-un climat temperat.
ProducŃia acestui tip de ulei obŃinută de pe plantaŃiile industriale (2500 – 10.000 ha/plantaŃie) reprezintă
80% din producŃia mondială de ulei de palmier, acesta fiind uleiul cel mai ieftin de produs. Cea mai mare
parte a producŃiei acestui ulei (ulei de palmier şi ulei din sâmburi de palmier) este utilizată pentru
consumul uman (margarină, grăsimi vegetale de bază şi uleiuri alimentare) dar din ce în ce mai mult şi în
scopuri energetice (biodiesel). Costurile sale reduse de producŃie îi conferă un avantaj faŃă de alte tipuri
de uleiuri (de rapiŃă şi soia) care pot fi transformate în biocombustibili.
În ultimii 50 de ani, Uniunea Europeană a fost un importator major de produse din seminŃe
oleaginoase. Până în anii ’90 această dependenŃă a fost satisfăcută aproape exclusiv de importurile de
astfel de produse din SUA. Cu toate acestea, odată cu apariŃia Braziliei şi Argentinei ca mari producători
de soia, Ńările europene tind acum să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu scopul de a-şi asigura
independenŃa faŃă de proteinele de origine animală. Este de remarcat faptul că seminŃele oleaginoase şi
uleiurile intră pe piaŃa comunitară în mod liber, indiferent de originea lor. łările ACP nu beneficiază de
nici o preferinŃă comercială.
łările din UE27 produc aproximativ un sfert din consumul propriu de produse bogate în proteine,
compus în special din seminŃe oleaginoase. Acest procent a scăzut în ultimii ani: scăderea înregistrată a
fost de la 33%, în anul 1999, la 2%, în intervalul 2004/2005, ca urmare a interdicŃiei utilizării făinurilor
de origine animală în hrana animalelor, decisă în anul 2000.
Prin urmare, industria europeană care obŃine uleiurile prin presare transformă seminŃele
oleaginoase în ulei, destinat consumului uman sau utilizării industriale, dar şi în turte furajere pentru
hrana animalelor. Până în anul 2005, uleiurile produse prin presare (în special din soia, dar şi din rapiŃa şi
floarea soarelui) au fost exportate deoarece nu existau pieŃe de desfacere pe piaŃa comunitară. łările ACP
figurau pe primele locuri ca destinaŃii de export iar uleiurile importate erau adeseori înlocuite cu uleiurile
fabricate la nivel local dar la un preŃ mai mare.
Ca urmare a reformei Politicii Agricole Comune (PAC), producŃia de seminŃe oleaginoase din UE
a fost sprijinită prin intermediul sistemului unic de plăŃi care constă în ajutoare financiare (subvenŃii
directe) care sunt în mare măsură decuplate de nivelul producŃiei. Deşi mai multe studii au prognozat o
scădere a producŃiei europene în cadrul noului sistem, nivelurile de producŃie au fost influenŃate într-o
mai mare măsură de recenta creştere a preŃurilor.
Dintre Ńările ACP, principalii producători de ulei se află în vestul Africii (Nigeria şi Coasta de
Fildeş pentru uleiul de palmier şi Senegal pentru uleiul de arahide) şi în Papua Noua Guinee. Dar aceşti
producători trebuie să concureze atât pe piaŃa europeană, care a fost, în mod tradiŃional, principala lor
piaŃă de desfacere cât şi pe propriile lor pieŃe, cu preŃurile scăzute la importurile de ulei de palmier
provenite din sud-estul Asiei. Papua Noua Guinee este singura Ńară ACP care a reuşit să-şi menŃină locul
1
între principalii furnizori de ulei de palmier ai UE. Deşi Ńările din vestul Africii au fost lideri pe piaŃa
uleiului de palmier în anii ’50 şi ’60, în prezent ele sunt aproape în totalitate absente de pe piaŃă.
Plantele oleaginoase şi cerealele au fost culturile cele mai afectate de creşterile de preŃ înregistrate
în anii 2007 şi 2008. PreŃul uleiului de palmier a crescut rapid de la începutul primului trimestru al anului
2006 şi a continuat să crească până în martie 2008 (considerând anul 2006 ca bază, adică 100, preŃul a
urcat până la 275). SituaŃia precară a stocurilor a fost evidenŃiată ca responsabilă de creşterea pe
ansamblu a preŃurilor, dar în ce priveşte plantele oleaginoase, impactul creşterii cererii de biocombustibil
aliniată la creşterile de preŃ ale ŃiŃeiului a reprezentat, de asemenea, un alt factor important.

PiaŃa internaŃională a seminŃelor oleaginoase

ProducŃia

În sezonul agricol 2008/2009, principalele 4 Ńări producătoare de soia au fost SUA (80 milioane
tone), Brazilia (57 milioane tone), Argentina (32 milioane tone) şi China (15,5 milioane tone). Împreună
aceste 4 Ńări au realizat aproape 90% din producŃia mondială. ProducŃia europeană este neglijabilă fiind
de sub 1% din producŃia totală la nivel mondial.
După declinul producŃiei de soia din America din anul 2007 (ca urmare a concurenŃei din partea
culturilor de porumb în ce priveşte utilizarea terenului) producŃia a avut din nou o tendinŃă de creştere, în
sezonul agricol 2008/2009, determinată în special de preŃurile record de pe pieŃele lumii de la începutul
sezonului.
Principalii producători de seminŃe de floarea soarelui sunt Rusia (7,3 milioane tone), urmată de
UE (6,9 milioane tone), Ucraina (6,3 milioane tone) şi Argentina (2,9 milioane tone). Cu excepŃia Rusiei,
nivelurile de producŃie din aceste Ńări au stagnat, dacă nu chiar au scăzut de la începutul deceniului. Cu
toate acestea, sezonul agricol 2008/2009 a înregistrat o tendinŃă accentuată de creştere cu peste 40% în
producŃia mondială de seminŃe de floarea soarelui, creştere stimulată de nivelurile record de preŃuri de la
începutul anului 2008 (până la 900 USD/tonă comparativ cu numai 300 USD/tonă în anul 2006).
Principalii producători de seminŃe de rapiŃă sunt UE (19 milioane tone) ceea ce reprezintă 34%
din producŃia mondială, Canada (11,2 milioane tone), China (12,4 milioane tone) şi India (5,6 milioane
tone) (Sursa: FAOSTAT).
Indonezia (85 milioane tone) şi Malaiezia (83 milioane tone) realizează aproximativ 80% din
producŃia mondială de fructe de palmier. Începând din anul 2007, Indonezia a devenit liderul mondial în
ce priveşte producŃia, depăşind Malaiezia care a deŃinut această poziŃie timp de câŃiva ani. Aceste două
Ńări sunt urmate la mare distanŃă de Nigeria (8,3 milioane tone), Thailanda (7,8 milioane tone), Columbia
(3,2 milioane tone), Ghana (2 milioane tone), Papua Noua Guinee (1,4 milioane tone) şi Coasta de Fildeş
(1,2 milioane tone). Fructele de palmier sunt utilizate pentru producerea uleiului de palmier care este
uleiul cel mai consumat la nivel mondial. Spre deosebire de uleiul de soia, uleiul de palmier este obŃinut
direct în Ńările în care se recoltează fructele.

Consumul

Principalele Ńări consumatoare de seminŃe oleaginoase, sunt, în momentul de faŃă, UE, SUA,
China şi Brazilia.
SUA şi Brazilia se aprovizionează de pe pieŃele proprii, în timp ce UE şi China consumă cu mult
mai mult decât produc.
Consumul mondial al principalelor seminŃe oleaginoase (soia, seminŃe de rapiŃă şi de floarea
soarelui) destinate alimentaŃiei umane şi hranei animalelor este de aşteptat să se majoreze în următorii

2
ani, în principal ca urmare a creşterii cererii pentru carne care va antrena creşterea nevoilor de furaje
pentru Ńările exportatoare din nord şi sud.

Consumul mondial de seminŃe de soia, în anul 2009

- milioane tone -

Turte
SeminŃe Ulei
furajere
Total 192 152 35
UE 13 31 3
SUA 45 27 7
China 41 31 9
Brazilia 31 12 4
Argentina 32 1,6 1
Sursa: USDA (2010)

Cea mai mare parte a consumului de soia are loc după transformarea acesteia în turte furajere şi în
ulei. Consumul de seminŃe este, prin urmare, nu neapărat legat de utilizarea finală a produsului pe
teritoriul în cauză deoarece turtele furajere şi uleiul pot fi şi ele exportate la rândul lor.
Pe parcursul ultimelor două sezoane agricole, producŃia mondială de uleiuri şi grăsimi nu a fost
pe măsura cererii conducând astfel la o scădere a rezervelor. Pentru sezonul agricol 2009/2010, este de
aşteptat ca producŃia să depăşească uşor consumul, ceea ce ar permite o redresare timidă a stocurilor.

ComerŃul

Cu mai mult de 40% din producŃie vândută pe pieŃele mondiale, seminŃele oleaginoase şi uleiurile
sunt printre cele mai des comercializate produse, depăşind cu mult cerealele.

CantităŃile de seminŃe, turte furajere şi uleiuri ale principalelor culturi oleaginoase,

comercializate la nivel mondial, în anul 2009
- milioane tone -

SeminŃe Turte furajere Ulei

Soia 76 (36%) 51 (33%) 9 (25%)

RapiŃă 12 (20%) 3,5 (40%) 2,3 (9%)
Floarea soarelui 2 (0,5%) 4 (32%) 4 (36%)
Arahide 2 (0,5%) --- 0,16 (3%)
Palmier --- 4 (62%) 34 (80%)
Notă: Procentele dintre paranteze arată cât din producŃie
se comercializează pe pieŃele internaŃionale
Sursa: USDA

3
 • Soia domină comerŃul cu seminŃe şi turte furajere
Soia este de departe principala cultură oleaginoasă comercializată pe piaŃa mondială cu 127
milioane tone de seminŃe de soia şi turte furajere din soia. ComerŃul cu rapiŃă, cea de a doua plantă
oleaginoasă cea mai comercializată, reprezintă 1/8 din comerŃul cu soia.
Trei Ńări exportatoare de soia realizează împreună 90% din exporturile mondiale de soia. În anul
2009, SUA a fost din nou liderul exporturilor de soia cu 35 milioane tone, depăşind Brazilia (30 milioane
tone) şi Argentina (5,5 milioane tone) ale căror exporturi au scăzut cu 60%, comparativ cu sezonul
agricol anterior, datorită secetei. ComerŃul cu turte furajere a fost de asemenea dominat de aceste 3 Ńări,
în anul 2007, cu Argentina pe primul loc (24 milioane tone), urmată la distanŃă de Brazilia (13 milioane
tone) şi SUA (7 milioane tone).
China a importat mai mult de jumătate din seminŃele de soia comercializate la nivel mondial în
anul 2009 (41 milioane tone, o creştere de 40% a importurilor în 2 ani), urmată de UE care a importat 13
milioane tone. În ceea ce priveşte turtele furajere, UE este singurul principal partener comercial cu 21
milioane tone importate în anul 2009.
• Uleiul de palmier domină comerŃul cu uleiuri
În ceea ce priveşte uleiurile, uleiul de palmier este cel mai comercializat ulei pe piaŃa mondială,
cu 34 milioane tone în anul 2009, celelalte uleiuri fiind comercializate în cantităŃi cu mult mai mici.
Principalii importatori de ulei sunt India şi China, în aceste Ńări cererea fiind în continuă creştere mai ales
din considerente alimentare.
ComerŃul mondial cu ulei de palmier a crescut rapid în ultimii 10 ani, cantităŃile comercializate
triplându-se, de la 11 milioane tone în anul 1998 la 34 milioane tone în anul 2009. În acelaşi timp,
producŃia de ulei s-a majorat de la 20 milioane tone în anul 1998 la 42 milioane tone în anul 2009. Este
demn de remarcat continua dominaŃie a Indoneziei şi Malaieziei în rândul principalilor producători şi
exportatori, aceste două Ńări realizând 90% din producŃie de-a lungul ultimilor 10 ani. Cu toate acestea,
unii analişti se aşteaptă ca această dominaŃie să se reducă datorită lipsei de noi terenuri disponibile pentru
a creşte producŃia.
PoziŃia ocupată de uleiul de palmier în comerŃul mondial cu uleiuri poate fi explicată prin faptul
că acesta este mai ieftin decât alte uleiuri.

PreŃul mediu anual al principalelor uleiuri

- USD / tonă -

Uleiuri şi 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

grăsimi
Ulei de palmier 443 471 422 478 780 948 682
Ulei de soia 553 616 544 598 881 1.258 848
Ulei de arahide 1.243 1.161 1.060 970 1.347 2.105 1.138
Ulei de floarea
593 684 677 658 1.021 1.498 854
soarelui
Sursa: FAOSTAT

Modificarea preŃurilor la uleiul de palmier, începând din anul 2007, ilustrează în mod clar
creşterea bruscă a cererii pentru produsele de bază, apoi declinul brusc al pieŃelor în a doua jumătate a
anului 2008. În ciuda crizei economice mondiale, în cursul anului 2009, cererea a rămas ridicată fapt ce a
ajutat piaŃa să se redreseze.
4
TendinŃele pe piaŃa europeană

Sistemul comunitar permite tuturor seminŃelor oleaginoase, sub formă de materii prime şi
neprelucrate, să intre în UE în regim fără taxe vamale, indiferent de originea lor. De aceea Ńările ACP nu
beneficiază de nici o preferinŃă comercială pentru aceste produse.
UE este un importator net pentru toate produsele din seminŃe oleaginoase (sub formă de materie
primă sau prelucrate). Această dependenŃă de importuri a crescut în cursul anilor 2000 datorită diverselor
măsuri de susŃinere aplicate în domeniul biocombustibililor. Uleiul de rapiŃă, care a fost exportat anterior
(în special în Ńările ACP) a găsit o piaŃă de desfacere profitabilă în cadrul UE aceasta devenind chiar un
importator pentru a satisface cererea de biocombustibil.

ProducŃia, consumul şi balanŃa comercială pentru

culturile oleaginoase din UE, în anul 2009
- milioane tone -

ProducŃie Consum BalanŃa comercială

SeminŃe 0,6 13 - 12,4
Soia* Turte furajere 11 32 - 21
Ulei 2 2,8 - 0,8
SeminŃe 18,8 21 - 3,3
RapiŃă Turte furajere 11,6 11,6 0
Ulei 8,4 8,6 - 0,4
SeminŃe 6,9 6,9 - 0,6
Floarea soarelui Turte furajere 3,2 5,2 -2
Ulei 2,3 3,2 -1
Palmier/sâmburi de palmier Ulei --- 4,9 - 4,9
*Turtele furajerele din soia sunt obŃinute din soia importată
Sursa: FAOSTAT

În ultimii ani a apărut o nouă tendinŃă în Ńările latino-americane producătoare de soia. Acestea
produc şi exportă din ce în ce mai mult atât uleiuri cât şi carne, în prezent mai ales carne de pasăre,
profitând de disponibilitatea şi preŃul redus la soia ca hrană pentru animale. Aceste exporturi de ulei şi
carne tranşată şi prelucrată sunt, pentru Ńările în cauză, o sursă mai importantă de valoare adăugată decât
exporturile de seminŃe oleaginoase şi turte furajere. Prin urmare există riscul ca producŃia de carne şi
uleiuri să fie treptat relocată în cele mai competitive Ńări din America Latină ceea ce va satisface cererea
tot mai mare pentru aceste produse în alte Ńări în curs de dezvoltare. ConsecinŃele sunt deja resimŃite în
regiunile zootehnice prin recenta închidere a abatoarelor de păsări din Bretagne (FranŃa) deoarece
costurile de producŃie ale acestora nu au putut concura cu cele din Brazilia.

5
SituaŃia Ńărilor APC pe piaŃa europeană

În timp ce importurile UE de produse oleaginoase s-a dublat în perioada 2000 – 2009, creşterea
fiind de la 4,5 la 9 milioane tone, importurile similare din Ńările ACP au rămas constante, în jur de
500.000 tone.
În anul 2009, UE a importat 4,9 milioane tone de ulei de palmier, cu 10% mai mult decât în anul
anterior. Cu toate că 80% din aceste importuri provin din Indonezia şi Malaiezia, Papua Noua Guinee
reuşeşte să satisfacă aproape 10% din această cerere. Importurile din Ńările ACP au crescut în mod
constant în ultimii ani. Este de remarcat că Papua Noua Guinee exportă astfel aproape întreaga sa
producŃie de ulei de palmier în Europa. Prin urmare, aceasta este, dintre Ńările ACP, principalul furnizor
de produse oleaginoase în UE. În perioada 2000 – 2008, cota sa a crescut de la 48% la 80% din totalul
cantităŃilor furnizate. La nivelul anului 2008, Senegalul a exportat sub 20.000 tone de ulei de arahide
aflându-se astfel în urma Coastei de Fildeş care a exportat în UE peste 30.000 tone de ulei de palmier.
Mai multe insule din Pacific, în special Insulele Solomon, sunt furnizori de ulei de nucă de cocos, ulei de
palmier şi sâmburi de palmier.

Ponderea importurilor europene de ulei de palmier, în anul 2008

Columbia Thailanda
4% 2% Altele
Papua Noua Guinee 4%
8%

Malaezia
Indonezia 39%
43%

Sursa: COMEXT (se referă numai importurile de ulei de palmier pe bază de pulpă de fructe)

Pe de altă parte, importurile de ulei de arahide, care a fost pentru o lungă perioadă principalul
produs agricol exportat de Senegal (şi Gambia) pierd teren, cantitatea importată scăzând de la 150.000
tone, în anul 2000, la mai puŃin de 20.000 tone în anul 2008. Cu toate acestea, Senegalul continuă să
deŃină o poziŃie dominantă în comerŃul cu ulei de arahide realizând aproape 60% din importurile UE la
acest produs. În general, uleiul de arahide are un rol foarte scăzut pe pieŃele internaŃionale, în principal
din cauza preŃului său ridicat în comparaŃie cu alte uleiuri.

Biocombustibilul în Ńările ACP

ProducŃia de biodiesel este, în principal, concentrată în Europa (Germania, FranŃa şi Italia).

Capacitatea de producŃie la nivel mondial pentru biodiesel a fost estimată, în anul 2008, la 16 miliarde de
litri, inclusiv 8,7 miliarde din Europa, cantitate mică în comparaŃie cu cele 65 miliarde litri de bioetanol,
produse la nivel mondial în anul 2009, cea mai mare parte fiind produsă în SUA şi Brazilia.

6
 Este mult mai dificil în a evalua producŃia de ulei vegetal utilizat direct drept combustibil
deoarece producerea şi utilizarea se realizează în unităŃi mici.
Pentru a combate efectul de seră, UE a decis să majoreze cantităŃile de biocombustibili consumate
în Europa. Directiva Europeană 2003/30/EC prevede creşterea ponderii biocombustibililor în consumul
de combustibili de la 2%, în anul 2005, la 10% în anul 2020. Aceasta va conduce la creşterea cererii de
seminŃe oleaginoase, chiar dacă sunt disponibile şi alte tehnologii care pot fi utilizate pentru producerea
uleiurilor cum ar fi piroliza şi biomasa. Cum capacitatea de producŃie a UE este limitată, va trebui tot mai
mult să se apeleze la importurile de ulei.
Datorită protestelor faŃă de acest obiectiv şi impactului imposibil de controlat al importurilor,
Parlamentul European a decis să reducă pragul minim de încorporare la 6% în loc de 10% în anul 2020.
Există o serie de aspecte care sunt dificil de estimat cum ar fi: preŃurile materiilor prime agricole şi ale
uleiurilor şi suportul politic pentru acest sector, care ar putea să reducă substanŃial costurile de producŃie
ale biocombustibililor prin relaxări fiscale.
În ceea ce priveşte uleiul de palmier, Ńările producătoare din Asia de Sud – Est au beneficiat de
dinamismul pieŃelor internaŃionale din ultimii 20 de ani. IniŃiative majore au fost deja lansate de giganŃii
în domeniu cum ar fi parteneriatul dintre 2 mari grupuri industriale unul din Singapore (Olam şi Wilmar)
şi altul din Coasta de Fildeş (Sifca). Acest joint-venture intenŃionează să investească masiv în producerea
şi transformarea uleiului de palmier din Coasta de Fildeş şi din Ńările vecine. Există numeroase referiri în
presă la negocierile dintre grupuri industriale importante din Asia şi Europa şi guvernele mai multor Ńări
africane privind investiŃiile importante în producŃia de ulei.
Investitorii sunt interesaŃi şi de jatropha, o plantă rezistentă la condiŃiile semi-aride şi al cărei ulei
este destinat exclusiv utilizării nealimentare. ConcurenŃa dintre plantaŃiile de jatropha şi producŃia
destinată consumului uman pentru accesul la cele mai bune terenuri agricole pune sub semnul întrebării
relevanŃa dezvoltării culturilor de jatropha în zone afectate de nesiguranŃă alimentară cronică (ex. Sahel).
În ciuda riscurilor cunoscute de mediu şi sociale legate de astfel de plantaŃii, interesele economice
par să fi avut câştig de cauză.

Promovarea achiziŃiilor regionale de ulei

Tariful Extern Comun (CET) al diferitelor regiuni care negociază cu UE Acorduri de Parteneriat
Economic ar trebui să fie la un nivel suficient de ridicat pentru a proteja producŃia de ulei a Ńărilor ACP
împotriva produselor ieftine din alte Ńări în curs de dezvoltare. În Africa de Vest, unde Tariful Extern
Comun al ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest) este în prezent în curs de
finalizare s-a decis să se majoreze nivelul maxim al CET la 35%, la nivelul celui existent în UEMOA
(Uniunea Economică şi Monetară a Africii de Vest). În Ńările UEMOA uleiurile importate sunt în general
taxate cu 10% sau 20%, în funcŃie de tipul de ulei brut sau rafinat.
DiscuŃiile privind protecŃia produselor oleaginoase locale în cadrul proceselor de uniune vamală
şi al Acordurilor de Parteneriat Economic sunt legate de discuŃiile la nivelul OMC privind produsele
speciale. Este iar o chestiune de protecŃie a produselor considerate strategice din motive de siguranŃă
alimentară, combatere a sărăciei şi dezvoltare rurală. Produsele oleaginoase din Ńările ACP îndeplinesc
aceste criterii şi ar fi logic ca ele să fie desemnate ca produse speciale de către fiecare Ńară ACP membră
a OMC.

Sursa: Agritrade
Cristina Mărăscu, Centrul Român pentru Promovarea ComerŃului şi InvestiŃiilor Străine (CRPCIS)