Posts Tagged ‘„ştii” sau „şti”?

’
« Intrări mai vechi

Regula zilei: şti, ştii, nu ştii, să nu ştii

15/02/2011
A şti are doi i doar la persoana a II-a sg., indicativ prezent şi
conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă (nu, la
forma negativă nu cade nici un i! aşa cum tu cânţi nu devine tu
nu cânţ, nici tu ştii nu devine tu nu şti).
Indicativ prezent: (tu) ştii, (tu) nu ştii
Conjunctiv prezent: (tu) să ştii, (tu) să nu ştii
Viitorul format de la conjunctivul prezent: (tu) o să ştii, (tu) nu
o să ştii
În rest e şti, cu un singur i – la infinitiv şi la toate
timpurile/modurile care se formează de la infinitiv, indiferent de
persoană/număr.
infinitiv – a şti
viitor – vei şti
condiţional prezent – ai şti
verb + inf. – poţi şti
Explicaţii despre conjugare (terminaţii etc.), aici.
Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂ

Etichete:"a şti" sau "a ştii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "nu ştii" sau
"nu şti"?, "să ştii" sau "să şti"?, "va şti" sau "va ştii"?, "ştii" sau
"şti"?, Nelinişti ortografice, regula zilei
Publicat în Nelinişti ortografice, Regula zilei | 27 Comments »

Ştiutori
12/01/2011
Peste ce mai nimeresc eu căutând ERP integrators.
Peste inevitabilul „noştrii”, desigur. Numa’ nu-nţeleg de ce ici
„noştrii”, iar dincolo „noştri”. Plus, fireşte, complicatul articol
posesiv genitival.Virgulele-s deja fudulie.

Şi peste „şti”. Care e „şti” peste tot, nici urmă de îndoială. Deşi,

vorba aia, e peste tot la forma afirmativă, şi parcă numa’ nu-ul
punea probleme (ştii e ştii, da’ nu ştii n-o fi cumva nu şti?!). Şi
peste „fi”.
Of. Pariu că flăcăul care-a scris asta e din categoria miştocarilor
pe motiv de congresmen?
_______________________________________
REPORT THIS AD

Pentru toţi responsabilii:

LIMBA ROMÂNĂ: TERMS OF USE
_______________________________________
Etichete:"fi" sau "fii"?, "noştri" sau "noştrii"?, "ştii" sau
"şti"?, Stâlcirea limbii
Publicat în Stâlcirea limbii | 7 Comments »

Elucubrări conjugatorii
17/04/2010

A şti şi a lucra au aceeaşi conjugare, atâta doar că: 1. a şti e

de conjugarea a IV-a, în timp ce a lucra e de conjugarea I; şi
2. terminaţiile de, să zicem, prezent ale lui a şti sunt -u, -i, -e,
-m, -ţi, -u, faţă de -ez, -ezi, -ează, -ăm, -aţi, -ează pentru  a
lucra.
În afară de asta (şi de participiul trecut, de
exemplu: ştiut / lucrat), a şti şi a lucra au, într-adevăr, aceeaşi
conjugare. Şi anume cel puţin un -i în coadă la persoana a II-a
singular a indicativului prezent, ca toate verbele limbii române.
Care, car’ va să zică şi pe cale de consecinţă, va să zică că au
toate aceeaşi conjugare.
_________
Despre i-urile lui a şti, aici.
Etichete:"ştii" sau "şti"?, Stâlcirea logicii
Publicat în Stâlcirea logicii | 3 Comments »

A şti – ştirea de DOOM2

18/02/2010

N-are treabă cu DOOM2.

A şti s-a scris dintotdeauna cu un singur i.
Ştii, cu doi i, apare numa’ în situaţiile despre care povestesc
eu aici.
Etichete:"a şti" sau "a ştii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "va şti" sau
"va ştii"?, "ştii" sau "şti"?, Nelinişti ortografice
Publicat în Nelinişti ortografice | 3 Comments »

Specialiştii ştiutori ai Realităţii

27/11/2009
De la fina, cu specificarea pupe mama pă ei dă specialişti!.

Băi, nu pricep, să mor!

Aţi făcut liceul naval la seral, sau cum?!
http://www.realitatea.net/sobi-cseh–despre-filmul-in-care-
basescu-loveste-un-copil–e-un-trucaj-ordinar_689332.html
_______
Copii, după cum mai spus-o de nenumărate ori p-aci, pe a şti îl
scriem cu doi i numai la persoana a II-a singular, la indicativ
prezent (tu ştii) şi la condiţional prezent (tu să ştii).
De la radicalul şti- + terminaţiile specifice:
eu ştiu – eu să ştiu
tu ştii – tu să ştii
el ştie – el să ştie
noi ştim – noi să ştim
voi ştiţi – voi să ştiţi
ei ştiu – ei să ştie
Viitorul (voi şti) şi condiţionalul prezent (aş şti) se scriu cu un
singur i, indiferent de persoană.
Etichete:"ar şti" sau "ar şti"?, "ştii" sau
"şti"?, Realitatea, Stâlcirea limbii
Publicat în Stâlcirea limbii | 6 Comments »

Forma negativă a verbelor

08/09/2009
conjunctiv prezent forma negativa
a sti conjugare negativ
Nu ştiu, zău, cine v-a băgat în cap cum că forma negativă e
diferită de forma afirmativă a diverselor moduri/timpuri.
Singurul mod care are formă diferită la negativ e imperativul, şi
asta doar datorită faptului că forma afirmativă pleacă, în
general, de la persoana a III-a sg. a indicativului prezent, iar
forma negativă pleacă de la infinitiv.
Adică:
Citeşte! (de la el citeşte)
Nu citi! (de la  a citi)
Mănâncă! (de la  el mănâncă)
Nu mânca! (de la a mânca)
Spune! (de la  el spune)
Nu spune! (de la a spune)
Aleargă! (de la el aleargă)
Nu alerga! (de la a alerga)
Dă! (de la el dă)
Nu da! (de la a da)
Câteva excepţii:
Fii! (de la conjunctivul  tu să fii)
Nu fi! (de la infinitivul a fi)
Doar în acest caz, doar la imperativ, verbul a fi pierde un
i la forma negativă, şi asta doar pentru că conjunctivul,
care dă forma afirmativă, are doi i la persoana a II-a sg.
(eu să fiu, tu să fii, el să fie  cuminte), în timp ce
infinitivul, care dă forma negativă, are un singur i (a fi).
În rest, forma negativă se deosebeşte de forma afirmativă
numai prin faptul că are în plus un nu.
Apoi:
Du! (presupun că-i o prescurtare de la el duce)
Nu duce! (de la a duce)
Fă!
Nu face!
Zi! (cu un singur i)
Nu zice!)
În rest, pentru celelalte moduri/timpuri, cum ziceam la a fi,
singura deosebire dintre forma afirmativă şi forma negativă
e nu-ul de la forma negativă. Forma verbului nu se schimbă.
Şi o s-o iau tot cu a fi, că e problema majoră a românilor verzi
foarte mândri de românitatea lor, da’ nu până-ntr-acolo de
mândri încât să scrie corect româneşte – că asta miroase a
naţionalism.
REPORT THIS AD

Indicativ prezent: tu eşti, tu nu eşti

Indicativ imperfect: tu erai, tu nu erai
Indicativ viitor: tu vei fi, tu nu vei fi (fi, cu un singur i, în
ambele cazuri, că e forma de infinitiv – a fi)
Indicativ perfect compus: tu ai fost, tu nu ai fost
Condiţional prezent: tu ai fi, tu nu ai fi (fi, cu un singur i, ca şi
la viitor)
Condiţional perfect: tu ai fi fost, tu nu ai fi fost (fi, cu un singur
i, că vine de la infinitivul a fi)
Conjunctiv prezent: tu să fii (cuminte), tu să nu fii (cuminte);
(fii, cu doi i: un i din radical (fi-), al doilea i din terminaţie; să
fiu, fii, fie, fim, fiţi, fie)
Conjunctiv perfect: tu să fi fost (cuminte), tu să nu fi fost
(cuminte); (fi, cu un singur i, ca la condiţional perfect, pentru
că e forma de infinitiv: a fi)
Prezumitv: eu oi fi, tu oi fi, el o fi, noi om fi, voi oţi fi, ei or fi
(fi, cu un singur i, peste tot, că tot de la infinitivul a fi vine).
Bon.
Cât despre a şti, are doi i numai la:
Indicativ prezent persoana a II-a sg.: tu ştii, tu nu ştii. Că
avem un i din radicalul şti-, al doilea i fiind terminaţia.
ştiu, ştii, ştie, ştim, ştiţi, ştiu
Conjunctiv prezent: tu să ştii, tu să nu ştii. Din aceleaşi motive
ca mai sus.
Mda.
Ştiu că picătura mea e prea mică pentru un ocean aşa de mare,
da’ orişicât…
__________________________________________________
____________
Vezi şi:
Imperativul. Sau despre fii! / nu fi!, zi! / nu zice!, fă! / nu face!.
__________________________________________________
____________
Etichete:"a fi" sau "a fii"?, "a şti" sau "a ştii"?, "ar fi" sau "ar
fii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "fi" sau "fii"?, "nu fi" sau "nu
fii"?, "să fii" sau "să fi"?, "să nu fii" sau "să nu fi"?, "să ştii" sau
"să şti"?, "va fi" sau "va fii"?, "va şti" sau "va ştii"?, "ştii" sau
"şti"?, conjugare, forma afirmativă, forma negativă, Nelinişti
ortografice
Publicat în Nelinişti ortografice | 12 Comments »

Limba română: terms of use

10/08/2009
Ca vorbitor nativ de limba română, înţeleg şi mă angajez să
respect următoarele principii atunci când folosesc limba
română:
1. Voi scrie întotdeauna noştri şi voştri, cu un singur i.
(Detalii.)
2. Voi scrie întotdeauna creează, agreează, cu doi e.
(Detalii.)
3. Voi scrie întotdeauna Nu fi ! , cu un singur i. (Detalii.)
4. Voi scrie  fii, cu doi i, doar la imperativ afirmativ (Fii !) şi la
conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe fi  îl voi
scrie cu un singur i: nu fi!, vei fi, poţi fi, ai fi, ai fi fost, să fi
fost. (Detalii.)
5. Voi scrie întotdeauna o zi,  Zi ! şi Nu zice !. Voi folosi doi i
doar în Zi-i (lui/ei)! şi doar cu cratimă. (Detalii.)
6. Pe -ţi îl voi separa de verb cu liniuţă doar dacă pot să-i
adaug un tu … ţie / al tău: (Tu) trimite-ţi copiii (tăi) la
şcoală!  (Tu) pune-ţi semnătura (ta)!. (Detalii.)
7. Verbele terminate la infinitiv în -i le voi scrie cu un singur -i
şi la viitor şi la condiţional. Voi scrie întotdeauna voi fi,  aş
fi, pot fi; vei şti, ai şti, poţi şti; vei reuşi, ai reuşi, poţi
reuşi. Sunt conştient de faptul că, în afară de verbele a
pustii, a se sfii, a prii, a înmii, toate celelalte verbe
terminate în -i se scriu cu un singur -i la infinitiv, viitor şi
condiţional. (Detalii.)
8. Voi scrie  miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii  poate fi
înlocuit în acelaşi context cu ministrele  sau doamnele. Prin
urmare, voi scrie  întotdeauna ambii miniştri, ceilalţi
miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului. (Detalii.)
9. Voi scrie  membrii, cu doi i, numai dacă membrii  poate fi
înlocuit în acelaşi context cu membrele. Prin urmare, voi scrie
întotdeauna ambii membri, ceilalţi membri, cei 15
membri. (Detalii.)
10. Voi scrie mândrii, cu doi i, numai dacă mândrii poate fi
înlocuit în acelaşi context cu mândrele. Prin urmare, voi scrie
întotdeauna Fiţi mândri !, suntem mândri. (Detalii.)
11. Voi scrie întotdeauna îmi,  îţi, îşi, într-un cuvânt.
12. Voi scrie întotdeauna înşală, aşază, cu -a-, şi greşeală,
cu  -ea-. (Detalii.)
13. Voi scrie întotdeauna vreun, vreo, într-un cuvânt.
(Detalii).
De asemenea, înţeleg şi sunt de acord că în momentul în care
încalc oricare dintre principiile de mai sus îmi pierd dreptul de a
declara ca limbă maternă limba română. Sunt de acord ca, în
caz contrar, să fiu urmărit pentru înşelăciune şi abuz de
încredere, faptul de a fi ziarist constituind, în acest context,
circumstanţă agravantă.
________________________
(Ultima actualizare: 21/05/2010.)
Etichete:"ar fi" sau "ar fii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "aş reuşi" sau
"aş reuşii"?, "aşează" sau "aşază"?, "îmi" sau "î-mi"?, "înşală"
sau "înşeală"?, "îşi" sau "î-şi"?, "îţi" sau "î-ţi"?, "fi" sau
"fii"?, "greşeală" sau "greşală"?, "mândri" sau
"mândrii"?, "membri" sau "membrii"?, "miniştri" sau
"miniştrii"?, "noştri" sau "noştrii"?, "nu fi" sau "nu fii"?, "nu
zice" sau "nu zi"?, "puneţi" sau "pune-ţi"?, "reuşi" sau
"reuşii"?, "să fii" sau "să fi"?, "să ştii" sau "să şti"?, "trimite-ţi"
sau "trimiteţi"?, "va fi" sau "va fii"?, "va şti" sau "va ştii"?, "voi
reuşi" sau "voi reuşii"?, "voştri" sau "voştrii"?, "ştii" sau
"şti"?, Zi? Zii? Zi-i?
Publicat în Nelinişti ortografice | 83 Comments »

Aţi căutat, vă răspundem. 59.

03/07/2009

Liana Pătraş (Alexandru, mai nou) n-am idee dacă-i măritată

au ba, da’ eu nu-s – în caz că vă-ntrebaţi.

Nu ştiu. Gaze?

Multe!

V-am explicat când cu cimitirul limbei române.

Nu ştiu ce-aveţi în ultima vreme cu dativul egalităţii, da’, aşa
cum v-am explicat de curând, forma de genitiv-dativ e
fix egalităţii: de la pluralul de nominativ-acuzativ (egalităţi)
plus înc-un i la coadă. Ca şi la casă-case-casei, fată-fete-fetei.

Ba chiar cu două virgule se scrie. Că pe de asemenea îl puneţi

între virgule: şi [,] de asemenea [,] .

E chiar foarte ortografic. Că se scrie întotdeauna într-un

cuvânt:
îmi
îţi
îşi
ne
vă
îşi

Amândouă-s corecte, depinde ce vreţi să ziceţi.

Ia-ţi va să zică  tu ia-ţi  ţie. De la a lua.
I-aţi va să zică voi i-aţi [omorât]  pe ei. Sau, mă rog, voi  i-aţi
iubit, urât, certat pe ei.

Nu, nu eu v-am căutat. Da’ în caz că v-aş fi căutat, ar fi fost

corect să mă-ntrebaţi „m-aţi căutat?”.

Scri, cu un i, nu există. Există numai (tu) scrii, cu doi i.

Deşi acuma-mi vine o-ndoială: cum naiba face „a scrie” la
perfect simplu, persoana I sg?!
Trimite-mi-le se scrie, normal. Cum altfel s-ar putea scrie?!

Italiana n-are cazuri. Ceea ce româna exprimă prin cazuri,

italiana exprimă cu ajutorul prepoziţiilor: a pentru
dativ, di pentru genitiv. Nominativul şi acuzativul n-au
prepoziţii.
N-Ac: il bambino
G: del bambino
D: al bambino

În nici un fel. Că nu se declină, se conjugă.

Conjugarea lui a şti, aici.
Etichete:"a şti" sau "a ştii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "îmi" sau "î-
mi"?, "îşi" sau "î-şi"?, "îţi" sau "î-ţi"?, "ia-ţi" sau "i-aţi"?, "maţi"
sau "m-aţi"?, "noştri" sau "noştrii"?, "scri" sau "scrii"?, "să ştii"
sau "să şti"?, "va şti" sau "va ştii"?, "ştii" sau
"şti"?, caz, conjugare, dativ, declinare, genitiv, italiană, Nelinişt
i ortografice, virgula
Publicat în Nelinişti ortografice | 5 Comments »

Declinarea conjugării
01/07/2009

Of.
Verbele nu se declină, verbele se conjugă!
De declinat, se declină substantivul şi tot ce-l însoţeşte sau
substituie: articolul, adjectivul, pronumele, chestii de-astea.
Despre conjugarea lui a şti, aici. ‘N or’ce caz, se spune şi se
scrie tu ştii, cu doi i.
 Etichete:"a şti" sau "a ştii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "să ştii" sau
"să şti"?, "va şti" sau "va ştii"?, "ştii" sau
"şti"?, conjugare, declinare, Nelinişti ortografice
Publicat în Nelinişti ortografice | 8 Comments »

Ştii-vom au ba?
29/06/2009
Voi ce părere aveţi?

Eu am votat pentru „nu vom  ştii  niciodată„. Asta doar pentru

că nu exista varianta „nu vor şti„. Şi anume ei, scriitorii la
gazetă, care nu vor şti în veci să scrie corect. Deşi ortografia
se poate învăţa – spre deosebire de conturile lui Ceaşescu, care
se pot, cel mult, afla.
Şi iată şi rezultatele finale:

http://www.adevarul.ro/
PS: Pentru copiii de-a cincea şi pentru domnii de la Adevărul,
verbul a şti are doi i doar în tu ştii, tu să ştii. În rest, infinitivul
(a şti), viitorul (voi şti), condiţionalul (aş şti) au un singur i – la
toate persoanele (dacă-i vorba de moduri şi timpuri personale,
normal).
Etichete:"a şti" sau "a ştii"?, "ar şti" sau "ar şti"?, "să ştii" sau
"să şti"?, "va şti" sau "va ştii"?, "ştii" sau "şti"?, Adevărul, i sau
ii?
Publicat în Stâlcirea limbii | 2 Comments »
« Intrări mai vechi