Cum să-ți iei casă

16/03/2018

Nu știu voi cum ați făcut când v-ați luat casă, dar eu mi-am luat
agent imobiliar. Pe Ramona Ursu, care mi-a fost nu agent
imobliar, ci mamă imobliară, vreme de mai bine de șase luni,
timp în care m-a dus de mână prin hățișul ăsta, eu neavând altă
treabă decât să văd apartamente, să fac nazuri și s-o pun uneori
în situații delicate. S-a ocupat de tot, de absolut tot, de la
căutare de apartamente, la stabilit întâlniri, tras de mână când
prețul cerut era prea mare, chiar dacă mie îmi plăcea
apartamentul, verificat acte, negociat preț, negociat precontract
în detaliu, verificat contract de vânzare-cumpărare. Eu n-am avut
nicio bătaie de cap în procesul ăsta, în afară de căscat gura prin
case. M-am lăsat complet pe mâna Ramonei și bine am făcut, că-
și știe meseria și o face bine. Am avut un contract de
reprezentare exclusivă și am plătit-o cu 3% din prețul
apartamentului, pentru cele 6 luni de căutări.
Iar pe lângă mama imobliară am avut și o mamă financiară,
pe Elena Tutunaru, broker de credite și asigurări. Mi-a găsit cea
mai bună variantă de credit, mi-a căutat bancă care să nu
strâmbe din nas văzând că-s angajată la o fundație, iar când am
ajuns la bancă fără polița de asigurare pe care mi-o ceruseră (că
atunci când am rămas de capul meu, fără Ramona, am feștelit-o
și-am uitat – ceea ce cu Ramona nu se întâmpla), a fost de-ajuns
un telefon să facă polița pe ultima sută de metri a programului
de lucru, apoi a doua zi a dus-o ea personal la bancă, nu m-a pus
pe mine pe drumuri. Cu toate astea, nu i-am plătit nimic – pe
doamna Tutunaru o plătește banca.

Le recomand pe amândouă cu toată inima.

Etichete:Neortografice
Publicat în Neortografice | 4 Comments »

Ruleta rusească
23/04/2017

Spune așa Sorin Ioniță într-o postare pe Facebook, despre

moartea celor doi copii alpiniști:
Muntele e un sport periculos iar riscul poate fi redus, dar nu
eliminat. Ti-l asumi sau nu, alta cale nu-i. E primul lucru pe care
il inveti la scoala de munte.[…] Prognoza de vreme proasta sau
avalansa e o ghiceala cu probabilitati, nu geometrie precisa.
Acolo sus esti singur cu tine insuti si cu your best judgement,
cum se zice. Daca nu gestionezi asta la 2000m, cum o s-o faci la
7000m? E absurd sa crezi ca doi parinti nu s-au gandit la toate
astea cand au plecat cu copiii lor pe munte ca sa faca
performanta.

Ok, cei doi părinți s-au gândit la toate astea când au plecat cu
copiii pe munte în ciuda riscului de avalanșă, și prin urmare și-au
asumat riscul ca copiii lor să moară pe munte. Și-au asumat
riscul lor, acela de a-și pierde copiii în numele performanței.
Bun. Nu-s singurii.

Întrebarea e: copiii aceia și-au asumat și ei riscul lor, acela de a

muri? Poate un copil de 13 ani să spună da, înțeleg că s-ar putea
să mor și sunt gata să mor pentru performanță?

Au copiii de 12-13 ani capacitatea cognitivă de a alege ceva,

orice, cu riscul morții?

Și dacă n-o au, au părinții dreptul de a face în numele lor

alegerea cu riscul morții?

Publicat în Neortografice | 10 Comments »

Făcătorilor de rău
02/02/2017

La 14 ani, în 1988, m-ați făcut să-mi pierd orice speranță pentru

viitor. Eram convinsă că o să-mi fie frig și frică toată viața, până
la moarte.
La 16 ani, în 1990, m-ați făcut să cred că televiziunea română
chiar s-a eliberat și spune adevărul. V-am crezut. E cel mai mare
rău pe care l-ați făcut – nu doar mie. E Răul.
La 24 de ani, în 1998, mă plăteați cu 75-80 de dolari pe lună să
fiu profă de franceză. M-ați obligat să cunosc sărăcia cruntă.
La 25 de ani neîmpliniți, în 1999, m-ați țintuit pe canapea
uitându-mă la mineriada de la Costești. M-ați făcut să-mi repet la
nesfârșit ”asta nu e țara mea, asta nu e țara mea”. Ba da. Țara e
a mea. Voi n-aveți ce căuta în ea.
La 26 de ani, în 2000, m-ați făcut să-l votez pe Iliescu. Vreme de
douăzeci de ani m-ați făcut să votez răul cel mai mic.
La 28 de ani, în 2002, m-ați făcut să-mi dau demisia din
învățământ.
La 41 de ani, în 2015, m-ați făcut să ies în stradă să-mi strig
muțește mânia.
Azi, la 43 de ani, m-ați făcut să ies din nou.
Azi, de ziua mea, nu îmi doresc să vă știu la pușcărie.
Azi, de ziua mea, îmi doresc să muriți.
Împreună cu toată stirpea voastră.
Azi, de ziua mea, îmi doresc să vă piară seminția pe veci.
Azi.
Înainte să pierim noi.

Etichete:Neortografice
Publicat în Neortografice | Comentarii închisela Făcătorilor de rău

Mirosul discret de țigară

27/12/2015

M-am născut și am crescut într-o familie de fumători. Pentru

mine mirosul discret de țigară are ceva din copilărie, din ”acasă”,
din tata venit seara de la serviciu.

N-am fumat niciodată. Nu mi-am aprins nici măcar o țigară, ”de

curiozitate”, pentru că pur și simplu n-am avut curiozitatea asta.
N-am militat niciodată împotriva fumatului.
Mi-am însoțit întotdeauna prietenii fumători la zona de fumători.
(Dar nici unul, niciodată, n-a zis ”ai venit de cinci ori cu mine la
fumători, de data asta merg eu cu tine la nefumători”. Nici unul,
niciodată.)
La mine acasă se fumează. Unii au fumat la fereastră. Alții,
fumători înrăiți, au fumat doar două țigări, știindu-se în casă de
nefumători. Alții au fumat zece, pentru că din ”poți să fumezi” au
înțeles ”poți să fumezi oricât”.

Din câte mi-aduc aminte, doar doi oameni am încercat a-i

convinge să se lase de fumat. În adolescență, pe tata. A murit
câțiva ani mai târziu, într-o dimineață de 1 decembrie. Avea 56
de ani. Aveam 23, îl mângâiam pe frunte și-i spuneam că poate
să se ducă liniștit.
Avea cancer. Cancer pulmonar cu metastaze cerebrale. Treptat, a
paralizat și și-a pierdut memoria recentă. Din fericire. I-a făcut
Dumnezeu favoarea asta – ca de la un punct încolo să nu prea
mai știe ce se întâmplă de fapt cu el și cu noi. L-am îngrijit
câteva luni după ce medicul l-a trimis acasă, că ”nu se mai poate
face nimic”. L-am privit împuținându-se, devenind, dintr-un
bărbat înalt și bine făcut și până atunci sănătos tun, un sac cu
oase. I-am dat să mănânce cu lingurița, i-am pus plosca, i-am
făcut clismă, l-am spălat, i-am făcut câte 15 căni de ceaiuri în
fiecare zi, în speranța aia nebună și neclintită de la 23 de ani că
s-ar putea totuși vindeca. Că s-au mai văzut cazuri.

Imaginile de pe pachetele de țigări sunt greșite. Nu plămâni și

dinți stricați ar trebui să fie acolo.

Nu.

Fetița ta ar trebui să fie pe pachetele alea. Fetița ta ajunsă la 23

de ani care îți pune plosca, pentru că tu ai paralizat din
cauza acestui pachet de țigări, pe care-l fumezi acum, când ea
are 8 ani, îi spui povești și-i dorești tot binele din lume.

Copilul tău care îți face clismă.

Copilul tău terorizat că te-ai înecat când îți dădea de mâncare cu

lingurița și că ai putea să mori de mâna lui, nu de cancer.

Copilul tău vinovat că ai făcut escare pentru că n-a știut să te

îngrijească, pentru că de la spital, când te-au trimis acasă că nu
se mai poate face nimic, nu i-a zis nimeni cum să te îngrijească.

Copilul tău căruia îi sare inima din piept când vede o ambulanță
în cartier – s-o fi întâmplat ceva cu tata cât m-am dus iau pâine?

Copilul tău căruia încă multă vreme dup-aia i-a sărit inima din
piept la vederea unei ambulanțe – până când a hotărât că în
fiecare ambulanță e o femeie care naște, e viață, nu moarte.

Copilul tău privindu-te cum privești pentru ultima oară

ploaia. Asta ar trebui să fie pe pachetele de țigări. Viața copilului
tău cât ești tu bolnav, viața copilului tău după ce tu mori. Nu
plămânii tăi. Pentru că, deși tu ești ăla care ai putea să mori, nu
despre tine e vorba, ci despre cei de lângă tine. Să mori nu-i
chiar așa o chestie, mai ales dacă-ți ușurează Dumnezeu
suferința cu o tumoră cerebrală plasată unde trebuie, ca să nu
suferi chiar atât de mult, pentru că ai fost un om bun.

O să-mi zici că-s 99% șanse să trăiești până la adânci bătrâneți,

ca unchiu’ Gică, care a fumat toată viața și a murit la 95 de ani.
Așa.
Și există 1% risc ca copilul tău să-ți pună plosca, să-ți facă
clismă, să-ți dea de mâncare cu lingurița la 56 de ani ai tăi, 23 ai
lui, zi de zi, luni de zile. Îți asumi tu riscul ăsta în numele și pe
seama lui, care acum are 8 ani și nu se poate apăra de tine?

În fine.
După ce a murit tata, doar pe mama am încercat s-o conving să
se lase de fumat. N-am reușit nici cu ea. (Bine, ea fumează
puțin, practic aruncă banii degeaba pe țigări. Fumează de-alea
subțiri, câte juma’ de țigară, după care o zdrobește și gata.)

Cu toată experiența asta a bolii tatălui meu, n-am militat

împotriva fumatului. Aș fi fost mulțumită cu niște zone de
nefumători făcute nu în batjocură și cu un sistem de ventilație
decent în zona de fumători.
Mi-am văzut de ale mele și am încercat să nu număr țigările
nimănui. (Nu mi-a ieșit întotdeauna, mi-a mai scăpat câte un
”mamă, cât ai fumat!”.)
Până la legea asta anti-fumat, de fapt până la argumentele
fumătorilor. Non-argumente, de fapt, că nu e unul care să stea în
picioare – iar un fumător cinstit cu sine însuși și având toate
țiglele logice pe casă știe bine lucrul ăsta.

Nu, nu există dreptul de a fuma în nasul altora. Există doar

favoarea pe care ți-o fac alții de a-ți permite să fumezi în
prezența lor sau de a te însoți la locul tău de fumat.

Nu există dreptul de a fuma în nasul altora așa cum nu există

dreptul de a te băși în nasul altora. Ceilalți nu sunt obligați să
evite locul în care fumezi sau te bășești tu, ci tu ești obligat să
fumezi sau să te bășești unde nu deranjezi pe alții.

De ce n-a dat parlamentul lege anti-bășit în public? Pentru că în

cazul bășitului de cele mai multe ori e suficientă legea bunului-
simț. Spre deosebire de fumat.
Mai devreme sau mai târziu, legea anti-fumat o să treacă toate
hopurile și o să rămână în picioare. Pentru că nu despre tine e
vorba, nici despre nefumătorii din jurul tău, ci despre copilul tău
– chiar dacă nu fumezi în nasul lui.

Și da, funcționează – în școala mea doar unul singur dintre profii

britanici fumează, și are peste 55 de ani. Spre deosebire de
români, care-s mai mulți și în general sub 30-35.

La mine acasă se va fuma în continuare.

Publicat în Neortografice | 63 Comments »

7
08/06/2015

7 de când l-am înregistrat. Şase jumate de când am început să

scriu.

 
 Publicat în Neortografice | 14 Comments »

Mokangeli
06/06/2015

Nu-nţeleg treaba cu Noaptea muzeelor. Nu-nţeleg de ce să stai la

cozi interminabile şi să te-nghesui să intri moka la un muzeu din
care nu-nţelegi nimic, că-l vizitezi pe repede înainte, ca să nu te
calce pe picioare ăia care vin din urmă. (Am avut o singură
tentativă dintr-asta, cândva demult. Nu mi-a mai trebuit pe
urmă.)

Nu-nţeleg nici treaba asta cu „citeşti şi mergi moka cu

autobuzul”. Ce-are sula cu prefectura?! Ce căcat de promovare e
asta? E ca atunci când îţi mituieşti copilul – dacă citeşti două
capitole, te duc la McDonald’s. Unde-i promovarea lecturii aici?!

Dacă vrei muzee mişto, trebuie 1. să le vizitezi; 2. să-ţi iei bilet

când le vizitezi. Că muzeele din asta trăiesc, sau şi din asta: din
bilete vândute. Şi încă n-am văzut studii care să arate cu cât a
crescut vânzarea de bilete în următoarele 30-60 de zile după câte
o noapte a muzeelor.

Cu autobuzele e la fel: vrei transport ca lumea, plăteşti.

Hipsterelile astea din categoria „cum să mergi cu naşul ca un
intelectual” nu cresc nici calitatea transportului, nici numărul de
cititori pe bune.

Publicat în Neortografice | 3 Comments »

Impunitate
06/06/2015

M-a mâncat acolo unde mă mănâncă de obicei când mă trezesc

vorbind, şi anume în cur, şi m-am băgat într-o discuţie despre
de-acum faimosul filmuleţ de pe Mediafax, ăla cu femeia
încătuşată pentru că a traversat ilegal. (Bine, cătuşele i le-au pus
din alte motive, dar Mediafax nu se încurcă în detalii dintr-astea.)
Şi m-a mâncat tot acolo să spun că, atâta vreme cât au respectat
procedurile, nu văd care-i problema. Poate că doamna i-a dat
poliţistului cu poşeta-n cap – n-avem de unde şti, că oamenii au
filmat numai partea cu cătuşele, nu şi partea de dinainte.
Da, cred că legea şi procedurile trebuie respectate la fel,
indiferent că i se aplică dlui Ponta sau doamnei din film. Dacă
sunt aplicate corect, e în regulă. E legea strâmbă? Atunci trebuie
îndreptată, nu încălcată.
Faptul că eşti bătrân nu te scuteşte de respectarea legii. Că e
bătrână, are reumatism şi o doare dacă i se pun cătuşele?
Trebuia să se gândească la asta înainte să traverseze aiurea şi
înainte să-i provoace pe poliţişti.
Au greşit poliţiştii, femeia n-a fost recalcitrantă şi agresivă, cum
spun ei? Să plătească poliţiştii.
Simplu.

M-am săturat de d-ăştia care se cred de neatins pentru că sunt

într-o situaţie specială şi deci lor nu li se aplică aceeaşi lege şi
aceleaşi proceduri şi aceleaşi regulamente care mi se aplică mie.
Că e parlamentar, că are un copil de mână, că e bătrân, că e
operat, că şi că şi alt că. Toţi vor tratament special. Şi te mai miri
că nu iese ţara în stradă să-l dea jos pe dl Ponta din vârful
guvernului? Păi cum să iasă, când juma’ de ţară, cel puţin, vrea
tratament preferenţial în relaţia cu legea şi regulamentele şi
buna-cuviinţă?!

Publicat în Neortografice | 5 Comments »

Dobrogeni get-beget
03/06/2015

Discuţie în autobuz în Constanţa, îmi povesteşte mama. Se

stârneşte lumea despre ăştia veniţi mai de curând pe-aici, că nu-
s de-ai locului etc, tot discursul cunoscut. Şi un domn cică „Hai,
dom’le, că aici toţi suntem veniţi de undeva. Dobrogean get-
beget e numai tătarul şi măgarul.”.

Tătarul şi măgarul. Dobrogea în trei cuvinte.

Etichete:Neortografice
Publicat în Neortografice | 6 Comments »

DEX online
19/04/2015
V-aţi întrebat vreodată cum de există? Şi cum există? Sau e
suficient că există şi e moca?

Are 2 milioane de vizitatori unici lunar şi îl „ţin” doi oameni

– Cătălin Frâncu şi Radu Borza, programatori amândoi. Plus
echipa de voluntari: cei care pun online sutele de mii de definiţii,
ţin pagina de Facebook (Dorelian Bellu) sau desenează (Carmen
Nistor).

Oamenii ăştia nu doar că lucrează gratis ca să facă ceva ce a

devenit instrumentul de referinţă de pe net, atât de uzual încât
nimeni nu se mai întreabă cum de-a apărut şi din ce „trăieşte”,
ba mai pun şi bani din buzunar. Cu 14 ani de muncă şi resurse
proprii au ajuns la 2 milioane de vizitatori unici pe lună. 10% din
populaţia României. Uneori mai primesc şi donaţii – nu prea mari,
că nu salvează nici câini, nici oameni. O mie de euro, cam aşa,
din câte ştiu eu. Poate două mii. Pentru un instrument pe care-l
folosesc 2 milioane de oameni în fiecare lună. E drept, Cătălin şi
Radu şi echipa lor nu fac nimic din ce-ar putea fi un breaking
news. Nu poţi să faci reportaje impresionante cu căţelul şchiop
salvat de DEX online. Nici cu copiii orfani crescuţi de DEX
online. DEX online nu intră, cred, nici în politicile de CSR (sau
cum s-or numi ele) ale multinaţionalelor – are vreuna în plan
„creşterea accesului online la dicţionarele limbii române”? E greu
să faci activităţi de mobilizare a corporatiştilor din ogradă în jurul
ideii de DEX online. Deşi probabil că mulţi îl folosesc. Sau le-ar fi
prins bine să-l folosească înainte să fi trimis mailul ăla.

În fine.
Impresionant au ba, Cătălin şi Radu salvează dicţionare ale limbii
române, asta fac ei. Şi au o groază de planuri ca să facă DEX-ul
online şi mai bun. Dicţionar vizual, dicţionare noi, dicţionare
vechi, software. Numai că de la un punct încolo (şi DEX online a
ajuns în punctul ăla), munca proprie şi banii proprii nu mai sunt
de ajuns. De-acum DEX online are nevoie şi de banii tăi –
culmea, tot pentru tine. Ca tu să găseşti mai multe cuvinte, mai
multe sensuri, mai multe exemple, mai multe ilustraţii.

Dacă foloseşti DEX online şi-ţi place şi l-ai vrea mai bun, poţi

dona 2% din impozitul pe venit pentru Asociaţia dexonline. Dacă
ai firmă şi e pe profit, poţi sponsoriza – suma donată se scade
din impozitul pe profit, dacă e sub 0,3% din cifra de afaceri şi
sub 20% din impozitul pe profit datorat. Desigur, poţi şi să
donezi pur şi simplu, din banii tăi, că ai folosit DEX online de sute
de ori şi ai de gând să-l foloseşti în continuare. Uite datele care-ţi
trebuie:

Beneficiar: Asociația dexonline

CIF: 30855345
Adresa: strada Remetea nr. 20, București, sector 2
Cont: Banca Transilvania, sucursala Obor
RON: RO96 BTRL 0440 1205 M306 19XX

Hai, că nu e greu. Trebuie doar să completezi un formular

(declaraţia 230 sau 200, după caz) şi să-l trimiţi la Administraţia
financiară.

Etichete:Neortografice
Publicat în Neortografice | 9 Comments »

De meserie blogăr
18/04/2015

Zilele trecute, într-una dintre rarele dăţi când mă mai dau pe FB

să văd ce mai scriu oamenii, mi-au picat ochii pe un început de
articol despre blogării pişcotari sau aşa ceva. Nu l-am citit, că n-
am răbdare, da’ mi-am adus aminte de cea mai agasantă
întrebare din ultimii ani, care revine periodic (însă tot mai rar,
ce-i drept): da’ tu de ce n-ai publicitate pe blog? Da’ nu vrei? La
traficul tău ai putea câştiga o sută, o mie, un milion de euro pe
lună. (Aşa, şi? Cu o sută de euro n-am ce face, cu un milion n-aş
şti ce să fac.)

Acuma, pe bune: publicitatea pe blog mi se pare penibilă.

Bannerele transformă orice blog într-o cacofonie estetică, iar
articolele plătite îmi par culmea jălniciei (da, ştiu, nu există
cuvântul ăsta). Iar dacă toate astea se regăsesc pe blogul
vreunei vedete, om sau oamă de televiziune/radio/ziar, e încă şi
mai penibil.
Cât despre puştimea/tinerimea care visează să trăiască din
blogging, atâta am a vă spune, după 6 ani şi 300.000 de unici pe
lună: puneţi mâna şi învăţaţi o meserie. De preferinţă una pe
care să o puteţi face şi offline.
(Ah, da. Sub articolul ăsta – sau sub altele – s-ar putea să vedeţi
oarece publicitate. Eu n-o văd. E a wordpressului. Dacă nu uit –
că uit de fiecare dată – , la primul salariu le plătesc ăia 10-15-
20-30 de dolari ca să nu-mi mai afişeze căcaturi.)

Etichete:Neortografice
Publicat în Neortografice | 8 Comments »

« Intrări mai vechi