UNIVERSUL LIRICII EMINESCINENE

Eminescu selectează din universul înconjurător anumite elemente pe care le încarcă, cu

valori simbolice, acestea devenind motive literare. Această selecție poartă amprenta personalității
poetului și reflectă universul său interior.
Universul liric eminescian se bazează pe antiteza dintre macro și microcosmos, această
antinomie fiind reunită sub afirmația lui Platon “Omul este cel mai luminat din tot universul”.
Cosmosul:
Eminescu are preferințe pentru viziunile cosmogonice. Cosmogonia (ce cuprinde facerea
și stingerea universului) este văzută dintr-o dublă perspectivă: prin analogie cu explozia Big
Bang-ului (se întâlnește în poemul “Luceafărul”), iar a 2-a viziune este prin analogie cu
germinația de pe pământ (“Scrisoarea I”)
Luna = astrul tutelar al romanticilor, lumina ei difuză întreținând vraja și misterul. Deși
sursă de inspirație sau sursă a poetului, fiind “ Stăpâna lumii”, ea simbolizează singurătatea.
Soarele = spre deosebire de lună, nu este la fel de des întâlnit în poezia romantică. Prin
lumina lui puternică, el distruge vraja atmosferei îndrăgostiților. De obicei, este simbol al
absolutului.
Luceafărul = simbolizează condiția omului de geniu și, totodată, aspirația către absolut.
Steaua = sugerează inaccesibilitatea, depărtarea, infinitul, dar este și termen de
comparație pentru frumusețea iubitei.
Norii = simbolizează trecerea, scurgerea continuă, putând fi pus în relație cu motivul
universal “panta rhei” (totul trece, totul curge). Norii formează pe cer construcții arhitectonice
deosebite.
Terra = în viziunea eminesciană este antropomorfizată (personificată), fiind văzută într-o
continuă schimbare. Natura romantică este astfel prezentată într-un tumult continuu, pe când cea
clasică este statică.
Codrul = elementul principal al naturii și reprezintă natura vegetală eternă. Este un spațiu
securizant, locuit de sihaștrii și este antropomorfizat, fiind apt de tăceri, de dialog. În poezia de
tinerețe se întâlnește termenul de pădure, pe când cel de codru este întâlnit în poezia de
maturitate.
Teiul = reprezintă copacul sfânt eminescian, care-l predispune pe poet la meditație.
Ploaia florilor de tei crează o atmosferă de basm, feerică.
Salcâmul = simbolizează vechimea și statornicia, înălțimea lui poate sugera și aspirația
către absolut.
Plopul = sugerează neliniștea, tristețea, incertitudinea și nesiguranță. Numărul lor impar
sugerează decalajul în iubire.
Trestia = simbolizează fragilitatea, suplețea, dar este și termen de comparație pentru
frumusețea și delicatețea iubitei.
Floarea albastră = simbolizează puritatea, fragilitatea, dar și idealul erotic. Eminescu îl
preia de la poetul german Novalis.
Nufărul = simbolizează puritatea, fragilitatea iubitei și contribuie la crearea unei
atmosfere feerice, de basm.
Floarea de cireș = prin culoarea ei simbolizează puritatea și inocența iubitei.
 Universul faunistic
Greierele = prin cântecul său stârnește melancolia și tristețea poetului, contribuind și el la
crearea unei atmosfere feerice.
Cerbul = este autoritatea tutelară a pădurii, fiind înzestrat cu atribute imperiale, iar
mersul cârdului de cerbi nu este accesibil decât copilului, ființă inocentă.

Universul acvatic
Izvorul sau râul = simbolizează apa pură și pot fi puse în relație cu motivul universal
“Panta rhei” care înseamnă “totul trece, totul curge”.
Lacul = prin adâncimea lui simbolizează patimile poetului, dar totodată contribuie și el la
prezența unei atmosfere feerice.
Marea sau oceanul = sugerează apa genezei în care se cufundă poetul pentru a se
regenera.

Universul mineral
Cornul = prin sunetul său pare că străbate timpul și generează poetului sentimente de
tristețe, de melancolie.
Buciumul = și sunetul acestui instrument îi trezește eului liric melancolia, tristețea și
reveria.
Marmura = simbolizează răceala iubitei, dar și distanțarea dintre cei doi îndrăgostiți. Prin
comparația cu marmura, eul liric îi conferă iubitei o frumusețe statuară.
Doma = este un spațiu sacru, magic, locuit de sihaștrii, inaccesibil muritorilor de rând.
Doma se poate întâlni în trei spații diferite, cosmic, acvatic și subteran. În poezia eminesciană,
există două tipuri de domă: doma iudeo-creștină ce are porțile închise muritorilor și doma dacică
ce are porțile deschise.
Spațiul Mandala = reprezintă cercuri concentrice de spațiu în care se succed apa cu
pământul, în mijlocul acestui topos fiind așezată doma.

Poezia de meditație filozofică

Presupune următoarele motive:

1. Vanitas vanitatum et omnia vanitas = deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşarte.
2. Irreparabile tempus = timpul este ireparabil, ireversibil
3. Carpe diem = Trăieşte clipa!
4. Fortuna labilis = norocul este schimbător
5. Lumea ca teatru (Shakespeare)
6. Viaţa / Lumea ca vis
7. Lumea, clipă suspendată între trecut şi viitor (Kant şi Schopenhauer)
8. Identitatea indivizilor în faţa morţii
9. Metempsihoza (sufletele călătoresc în timp şi spaţiu) - “Sărmanul Dionis”, “Avatarii
faraonului Tla”; avatar = transformare.
10. Omul de geniu = în mai multe ipostaze: - prometeică, dedalică, icarică, titanică, sisifică,
angelică/ demonică, bătrânul dascăl, atlasică.