Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Modernismul este un curent literar manifestat cu predilectie in perioada interbelica, ale carui
trasaturi sunt teoretizate de Eugen Lovinescu si promovate, in special, prin intermediul revistei
"Sburatorul". Orientarea artistica promvoeaza o innoire a literaturii prin desprinderea de trecut si
prin crearea unei modalitati inovatoare de exprimare. In ceea ce priveste poezia, sunt formulate
urmatoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletesti si
inlaturarea totala a obiectivitatii, ambiguitatea limbajului prin utilizarea metaforei si invoatia
formala prin renuntarea la prozodia traditionala.
Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedioca a culturii romane, remarcandu-se ca
poet, dramaturg si filosof. El apartine perioadei interbelice, deschizand calea noului curent
literar promovat de lovinescu - modernismul. Ceea ce il particularizeaza pe Blaga este
capacitatea sa de a-si crea propriul sistem folosofic transpunand liric conceptele originale ale
acestuia. In centrul universului, el plaseaza notiunea de mister, asupra careia se exercita doua
tipuri de cunoastere paradisiaca (bazata pe rationamente logice, avand ca principal tel
dezlegarea misterului) si cea luciferica (de natura poetica, avand drept scop potentarea
misterului).
Prima parte a operei lirice blagiene se afla sub semnul expresionismului, un curent literar ce
aduce in prim plan tensiunea emotionala, trairea neconditionata, realizarea imaginilor artistice
prin esentializare si abstractizare, preferinta pentru culori frenetice, miscari stihiale, imagini
impregnate de un elan vital.
"Poemele luminii" este primul volum publicat de Lucian Blaga in 1919 care are in centru
metafora luminii. Poetul creioneaza o lume dominata de vitalism, in care dorinta de contopire a
umanului cu universul devine obsesie.
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o arta popetica, la fel ca si poezia
"Testament" a lui Tudor Arghezi, deci tema operei este conditia creatorului si rolul creatiei. Din
acest motiv, exprima metaforic ideile creatorului despre relatia sa cu universul si modul de a trai
in si prin poezie, fiind o extindere a sistemului filosofic.
Titlul are un caracter declarativ. Tonul patetic, cu ajutorul caruia autorul exlclama "eu nu
strivesc corola de minuni a lumii" sugereaza inca din debut nevoia eului liric de a interveni si de
a salva tainele existentei. Din punct de vedere stilistic, este alcauit dintr-o metafora ampla,
expresie a ceea ce poetul numeste filosofic misterele universale. Verbul "a strivi", cu forma
negativa si sens conotativ sugereaza atitudinea eului liric: respingerea violentei, asumarea
responsabilitatii de a potenta misterul lumii.
Poezia reprezinta un tot din punct de vedere formal. Ea are o constructie circulara, caci
incipitul este refacut in final: "eu nu strivesc corola de minuni a lumii/../ caci eu iubesc/ si flori si
ochi si buze si morminte".
Ideatic, poezia este structurata in trei secvente lirice: prima secventa descrie raportul eului liric
cu universul; secventa a doua prezinta principiile cunoasterii paradisiace iar ultima secventa -
cunoasterea luciferica. Poetul insira rationamente si concepte filosofice turnate in forma
metaforelor.
Primul vers reia titlul si reprezinta o ampla metafora a cea ce este misterul universal. Lumea
este "o corola de minuni", atat timp cat ascunde esenta universului, iar poetul declara figurativ
ca ne distruge aceasta taina si "nu ucide". Marturisirea lui se organizeaza in jurul unor opozitii
amplificate: "eu"-"altii", "luminea mea"-"lumina altora", "corola de minuni a lumii"-"flori, ochi,
buze ori morminte". Toti acesti termeni au sens figurat: pronumele personal "eu" denumeste
creatorul, metafora "lumina mea" este semnul gandirii poetice, in timp ce "lumina altora" este
gandirea logica. "Corola de minuni a lumii" reprezinta misterele lumii iar "florii, ochii si buzele"
reprezinta infatisarile concrete ale acestora.
Structura antitetica marcata prin termeni principali este adancita cu ajutorul distributiei
verbelor "nu strivesc", "nu ucid" cu "sporesc", "imbogatesc", "iubesc". Pentru "lumina altora"
exista u singur verb, "sugruma", simbolic pentru efectul devastator al cunoasterii paradisiace.
Misterul luciferic este denumit metaforic in prima secventa, "nepatrunsului ascuns" iar omul este
atras de vraja sa, motiv pentru care isi asuma riscul de a-l cauta chiar si in "adancuri de
intuneric".
A doua secventa lirica aduce in prim plan problema tipului de cunoastere necesar depasirii
tenzurii transcendentale. In termeni filosofici vorbvind, cunoasterea care micsoreaza farmecul
concret este de tip paradisiac, iar cunoasterea ce conserva un rol si valori noi, este de tip
luciferic. Aceasta modalitate de a intelege lumea este proprie poetilor care simt si transcriu in
vers trairea autentica. Atitudinea de protejare a mistrelor care se ascunde in partea criptica a
lucrurilor, este descrisa cu ajutorul unei comparatii ample. Poetul se apropie de mister in tocmai
cum "cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii".
Asadar, demersul poetic se caracterizeaza prin "largi fiori de sfant mister" (sacralitate) si iubire,
sentimente ce reprezinta instrumente ale cunoasterii. Asadar, poezia nu inseamna doar intuitie
in concretul universului, ci capacitatea intelectuala de a percepe "neintelesuri si mai mari".
Ultima secventa reprezinta si conculzia: numai poetul a fost binecuvantat si are puterea de a
revela frumusetea si valorea concretului (flori, ochi, buze, morminte).
Se poate observa aspectul liric al versificatiei: exista doar un ritm interior care se desfasoara
in fuunctie de gandirea abrupta a poetului. Era nevoie de o formula prozidica inedita,
ingambamentul, ca ritmul ideii si al trairii sa aiba cursivitate si melodicitate. In mijlocul poemului
exista un vers de doar doua cuvinte in care conjunctiei adversative "dar" i se atribuie rolul de
element stilistic. Se marcheaza astfel antiteza dintre cele doua moduri de a lua contact cu
l;umea. Intreaga poezie este un discurs metaforic pentru ca lirismul reflexiv al lui Blaga nu se
poate ilustra decat printr-o figura de stil cu un mare grad de abstractie.
In opinia mea, viziunea despre lume a poetului Lucian Blaga reflecta dorinta de potentare a
misterului cosmic. Prin iubire omul poate restabili corespondentele dintre univers si sine,
simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se autogenereaza continuu. Astfel, poetul devine el
insusi o forma de manisfetare a tainei.
In concluzie, poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga ilustreaza
directia modernista prin atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului prin ilustrarea
raportului "eu-lume", prin problematica abordate si prin cultivarea formelor de prozidie moderna.
Criticul literar Ion Pop considera ca "poetul se voia agent al imbogatirii intunecatei zari,
definindu-se drept purtator al lumii selenare, participand deopotriva la inalt si adanc".