Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

În prezent, standardul MIL-STD-461 este utilizat şi de numeroase

organizaţii non-militare. Este de aşteptat ca un produs care respectă (sau
care este foarte aproape de a respecta) cerinţele relativ dure ale standardului
MIL-STD-461 să satisfacă şi pe cele ale diverselor standarde civile.
1.7.2.2. Standarde civile
Standardele civile sunt aplicabile echipamentelor destinate uzului
comercial, industrial şi casnic. Cele mai multe standarde naţionale sunt
bazate pe reglementările IEC / CISPR, însă, în principiu, acestea au doar
caracter de recomandare. Ele pot dobândi un statut legal numai dacă sunt
introduse prin lege sau decret, aşa cum se întâmplă adesea cu standardele
CISPR pentru protecţia radiocomunicaţiilor. De asemenea, ele pot avea un
rol contractual în documentele comerciale [IEC01].
În anumite cazuri, standardele IEC pot avea un caracter oarecum
obligatoriu. De exemplu, prin acordul de cooperare IEC – CENELEC,
stabilit în 1991, standardele internaţionale IEC sunt trimise către CENELEC
în vederea votării paralele, putând fi adoptate şi publicate – dacă este cazul,
cu unele modificări – ca standarde europene (EN). Acestea, cum deja s-a
menţionat, reprezintă baza pentru armonizarea standardelor naţionale ale
ţărilor membre ale Uniunii Europene (prin transpunere în standarde
naţionale, ele vor înlocui toate celelalte standarde pe aceeaşi temă).
Conform IEC / CENELEC [IEC01] [CEN09], standardele de
compatibilitate electromagnetică pot fi clasificate în următoarele trei
categorii (fig. 1.9):
 standarde de bază;
 standarde generice;
 standarde de produs (standarde pentru familii de produse şi
standarde dedicate unor produse).

Fig. 1.9. Tipuri de standarde CEM

(CENELEC)

22
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

A. Standarde de bază
Aceste standarde prezintă – de obicei, pentru fiecare fenomen
perturbator în parte – definiţia şi descrierea fenomenului, metodele de
măsurare şi testare (în detaliu), instrumentaţia de test, precum şi configuraţia
de bază utilizată pentru testare. De asemenea, ele pot să specifice intervale
ale nivelurilor de test în raport cu caracteristicile echipamentelor de
măsurare şi metodele de măsurare, dar nu conţin limite prescrise şi criterii
de performanţă. Standardele de bază constituie temelia standardizării în
domeniul CEM, standardele de produs şi cele generice făcând referire la ele,
fără însă a repeta detaliile conţinute de acestea.
Totodată, în afara aspectelor menţionate în paragraful precedent,
există şi publicaţii de bază care se referă la: terminologie specifică [IEC90],
descrierea şi clasificarea mediilor electromagnetice [IEC01], ghiduri de
instalare şi atenuare [IEC96] etc.
Primele standarde de bază (acoperind cerinţe de imunitate) au fost
gândite de Comitetul Tehnic TC 65 al IEC, Măsurare şi control în procese
industriale. Ulterior, această responsabilitate a fost preluată de comitetele
care lucrează cu standarde generice, TC 77 (IEC) şi TC 210 (CENELEC),
codul general al publicaţiilor transformându-se din IEC 801 în IEC / EN
61000. Mai jos sunt date o serie de exemple:
 IEC EN 61000-4-2, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-2: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate la
descărcări electrostatice;
 IEC EN 61000-4-3, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-3: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercări de imunitate la
câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă, radiate;
 IEC EN 61000-4-4, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-4: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercări de imunitate la
trenuri de impulsuri rapide de tensiune;
 IEC EN 61000-4-5, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-5: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercări de imunitate la unde
de şoc;
 IEC EN 61000-4-6, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-6: Tehnici de încercare şi măsurare. Imunitate la perturbaţii
conduse, induse de câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă;
 IEC EN 61000-4-7, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-7: Tehnici de încercare şi de măsurare. Ghid general referitor la
măsurarea şi aparatajul pentru măsurarea armonicilor şi

23
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

interarmonicilor, aplicabil reţelelor de alimentare şi echipamentelor

conectate la acestea;
 IEC EN 61000-4-8, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-8: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate la câmp
magnetic de frecvenţa reţelei;
 IEC EN 61000-4-9, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
4-9: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate la câmp
magnetic de impuls;
 IEC EN 61000-4-10, Compatibilitate electromagnetică (CEM).
Partea 4-10: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate
la câmp magnetic oscilant amortizat;
 IEC EN 61000-4-11, Compatibilitate electromagnetică (CEM).
Partea 4-11: Tehnici de încercare şi de măsurare. Încercări de
imunitate la scăderi de tensiune, întreruperi de scurtă durată şi
variaţii de tensiune;
 IEC EN 61000-4-12, Compatibilitate electromagnetică (CEM).
Partea 4-12: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate
la unde oscilante;
 IEC EN 61000-4-14, Compatibilitate electromagnetică (CEM).
Partea 4-14: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate
la fluctuaţii de tensiune;
 IEC EN 61000-4-16, Compatibilitate electromagnetică (CEM).
Partea 4-16: Tehnici de încercare şi măsurare. Încercare de imunitate
la perturbaţii de mod comun, conduse, în domeniul de frecvenţe de
la 0 Hz până la 150 kHz.
B. Standarde generice (generale)
Standardele generice au legătură cu un mediu electromagnetic dat,
fiind aplicabile tuturor echipamentelor instalate în acel mediu, atunci când
nu există standarde de produs specifice. Mediile particulare vizate sunt:
mediul rezidenţial, comercial şi uşor industrializat (în care aparatul sau
sistemul este conectat la reţeaua de alimentare publică) şi mediul industrial
(cu staţii de transformare separate şi, de obicei, caracterizat prin tensiuni şi
curenţi de valori mari). Pentru fiecare clasă de mediu, există un standard de
emisie şi un standard de imunitate.
Standardele generice cuprind un număr redus de cerinţe şi teste, în
vederea asigurării echilibrului optim între consideraţiile de natură tehnică şi
cele de natură economică. Pentru metode de măsurare şi testare detaliate,
aceste standarde fac referire la standardele de bază [IEC01].

24
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

Principalele standarde generice elaborate de IEC / CISPR şi

corespondentele lor europene sunt:
 IEC EN 61000-6-1, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
6-1: Standarde generice. Imunitate pentru mediile rezidenţiale,
comerciale şi uşor industrializate;
 IEC EN 61000-6-2, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
6-2: Standarde generice. Imunitate pentru mediile industriale;
 IEC EN 61000-6-3, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
6-3: Standarde generice. Standard de emisie pentru mediile
rezidenţiale, comerciale şi uşor industrializate;
 IEC EN 61000-6-4, Compatibilitate electromagnetică (CEM). Partea
6-4: Standarde generice. Standard de emisie pentru mediile
industriale.
Un standard general, care acoperă cerinţele de emisie şi imunitate
pentru aparatura electromedicală, este EN 60601-1-2, standard colateral
pentru acest tip de echipament. În completarea sa, există standarde de
produs cu privire la cerinţele de securitate şi compatibilitate
electromagnetică ale echipamentului medical specific, cum ar fi EN 60601-
2-24, care este dedicat pompelor de perfuzie şi dispozitivelor de reglare a
perfuziei.
În ceea ce priveşte emisiile, standardele generice sunt mai riguroase
pentru mediile uşor industrializate decât pentru cele industriale, care, de
regulă, sunt considerate poluate electromagnetic. Cât despre imunitate,
situaţia este inversă: imunitatea la perturbaţii trebuie să fie mai mare în
mediile industriale.
Ce standarde se aplică în medii mixte sau speciale? Atunci când se
utilizează standarde generice, este recomandat să se înceapă cu cerinţele
cele mai stricte, ceea ce înseamnă că echipamentul trebuie clasificat
conform combinaţiei cele mai „defavorabile”, cum ar fi EN 61000-6-2 / EN
61000-6-3 [BJÖ99].
C. Standarde de produs
Un standard de produs răspunde tuturor cerinţelor de compatibilitate
electromagnetică pentru un anumit tip de produs (instrumente de măsurare,
maşini de spălat, monitoare etc.) sau pentru o familie de produse (aparate
electrocasnice, aparate electromedicale, echipamente pentru tehnologia
informaţiei etc.). De asemenea, în unele cazuri, standardele de produs fac
referire şi la cerinţele de securitate electrică. Un standard de produs va fi
preferat tuturor celorlalte standarde. De îndată ce s-a stabilit că un

25
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

echipament face obiectul unui standard de produs (de emisie şi / sau

imunitate), acel standard va trebui urmat întocmai.
Câteva exemple de standarde de familie de produse, frecvent
aplicate, sunt:
 CISPR 11 / EN 55011, Standard de emisie pentru echipamentele de
radiofrecvenţă industriale, ştiinţifice şi medicale (ISM);
 CISPR 13 / EN 55013, Standard de emisie pentru receptoare de
radiodifuziune şi de televiziune şi echipamente asociate;
 CISPR 14-1 / EN 55014-1, Standard de emisie pentru aparate
electrocasnice, scule electrice şi aparate similare;
 CISPR 14-2 / EN 55014-2, Standard de imunitate pentru aparate
electrocasnice, scule electrice şi aparate similare;
 CISPR 20 / EN 55020, Standard de imunitate pentru receptoare de
radiodifuziune şi de televiziune şi echipamente asociate;
 CISPR 22 / EN 55022, Standard de emisie pentru echipamente
pentru tehnologia informaţiei;
 CISPR 24 / EN 55024, Standard de imunitate pentru echipamente
pentru tehnologia informaţiei.
Unele standarde de familie de produse apar ca standarde
complementare, de emisie şi imunitate: de exemplu, EN 55014-1 / EN
55014-2, aşa cum se poate vedea şi mai sus, sau EN 55103-1 / EN 55103-2,
norme care stabilesc cerinţele de emisie şi, respectiv, imunitate pentru
aparatele de uz profesional audio, video, audiovizuale şi de comandă a
luminilor pentru spectacole.
În prezent, există doar un număr redus de standarde de produs pure
(dedicate unui anumit tip de produs), care să acopere toate cerinţele de
compatibilitate electromagnetică. Prin urmare, de cele mai multe ori, trebuie
identificat şi aplicat un standard de familie de produse corespunzător. De
asemenea, o complicaţie suplimentară este aceea că un produs se poate
conforma, simultan, mai multor standarde. De exemplu, majoritatea
dispozitivelor şi aparatelor electrocasnice trebuie să îndeplinească cerinţele
de emisie specificate în EN 55014-1, dar şi în standardele generice EN
61000-3-2 (emisii de curenţi armonici) şi EN 61000-3-3 (fluctuaţii de
tensiune şi flicker) [BJÖ99] [BAR10] [NXP11].
Unul dintre cele mai utilizate standarde de emisie la nivel
internaţional este CISPR 22. Acesta şi corespondentul său european EN
55022 împart echipamentele pentru tehnologia informaţiei în două clase:
clasa B – echipament destinat utilizării în medii casnice, respectiv clasa A –
echipament destinat utilizării în alte medii. Limitele de emisie pentru clasa

26
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

B sunt mai stricte decât cele pentru clasa A, echipamentele de clasă A fiind
însoţite de o avertizare referitoare la posibilitatea de producere a
interferenţelor radio atunci când sunt utilizate într-un mediu casnic.
Clasificarea CISPR 22 este similară cu cea din standardul american
FCC Part 15 (clasa B – echipament digital destinat utilizării în medii
rezidenţiale, respectiv clasa A – echipament digital destinat utilizării în
medii comerciale şi industriale), limitele de emisie fiind, de altfel, destul de
asemănătoare. De fapt, în cazul emisiilor conduse, pentru ambele clase de
echipamente, limitele FCC sunt identice cu cele ale CISPR. Deoarece
valorile limită ale emisiilor conduse pentru echipamente de clasă B au fost
prezentate în fig. 1.8, mai jos, în fig. 1.10, se prezintă doar valorile limită
pentru echipamente de clasă A.
80
79
CISPR / EN, FCC, valori de cvasi-vârf
CISPR / EN, FCC, valori medii
75
73

70
U (dBμV)

66
65

60

0,5 MHz

55
0,15 1 10 30
f (MHz)

Fig. 1.10. Valorile limită ale emisiilor conduse pentru echipamente de clasă A,
identice în standardele FCC Part 15 şi CISPR 22 / EN 55022

În mod similar, din moment ce valorile limită ale emisiilor radiate

pentru echipamente de clasă B au fost prezentate în fig. 1.7, mai departe, în
fig. 1.11, se prezintă doar valorile limită pentru echipamente de clasă A.
Limitele sunt date în valori de cvasi-vârf (emisiile trebuie măsurate cu un
receptor de perturbaţii cu detector de cvasi-vârf, care respectă cerinţele
standardului CISPR 16-1-1 [CIS10]).

27
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

55

50 49,5 dBμV/m
216 MHz
47 dBμV/m
E (dBμV/m)

46,4 dBμV/m
45
43,5 dBμV/m 960 MHz

40 dBμV/m
40
39 dBμV/m CISPR / EN
230 MHz FCC
88 MHz
35
30 100 1000
f (MHz)

Fig. 1.11. Valorile limită ale emisiilor radiate pentru echipamente de clasă A,
la distanţa de măsurare de 10 m, în conformitate cu standardele
FCC Part 15 şi CISPR 22 / EN 55022

În anul 2005, printr-un amendament, limitele de emisie specificate în

standardul CISPR 22 au fost extinse de la 1 GHz la 6 GHz. FCC a extins
domeniul de frecvenţă chiar mai devreme, în prezent, limita superioară a
acestuia fiind de 40 GHz. Totuşi, în ambele cazuri, frecvenţa de test
superioară va fi dictată de cea mai mare frecvenţă internă a EUT, fmax, în
conformitate cu instrucţiunile din tabelul 1.3 [BRI09].
Tabelul 1.3. Relaţia dintre frecvenţa superioară de test şi cea mai mare frecvenţă internă a
EUT, în conformitate cu standardele FCC Part 15 şi CISPR 22 / EN 55022

Cea mai mare frecvenţă Frecvenţa superioară de test

generată, fmax FCC Part 15 CISPR 22 / EN 55022
< 108 MHz 1000 MHz 1000 MHz
108 MHz ÷ 500 MHz 2000 MHz 2000 MHz
500 MHz ÷ 1000 MHz 5000 MHz 5000 MHz
5 · fmax, dar nu mai mult de 5 · fmax, dar nu mai mult de
> 1 GHz
40 GHz 6 GHz

O comparaţie între limitele de emisie specificate în FCC Part 15 şi

CISPR 22 / EN 55022, pentru frecvenţe mai mari de 1 GHz, este realizată în
tabelul 1.4. Aceste limite corespund distanţei de măsurare de 3 m, fiind date
28
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

atât în valori medii (VM), cât şi în valori de vârf (VV). Se observă că până
la frecvenţa de 3 GHz, limitele CISPR sunt mai mici cu 4 dB decât limitele
FCC, în timp ce la frecvenţe mai mari de 3 GHz acestea sunt identice.
Tabelul 1.4. Comparaţie între limitele de emisie specificate în FCC Part 15 şi CISPR 22 /
EN 55022 pentru frecvenţe mai mari de 1 GHz, la distanţa de măsurare de 3 m

Domeniul de Limite clasa A Limite clasa B

frecvenţă FCC CISPR FCC CISPR
VM: 60 dBμV/m VM: 56 dBμV/m VM: 54 dBμV/m VM: 50 dBμV/m
1 GHz ÷ 3 GHz VV: 80 dBμV/m VV: 76 dBμV/m VV: 74 dBμV/m VV: 70 dBμV/m
VM: 60 dBμV/m VM: 60 dBμV/m VM: 54 dBμV/m VM: 54 dBμV/m
3 GHz ÷ 6 GHz VV: 80 dBμV/m VV: 80 dBμV/m VV: 74 dBμV/m VV: 74 dBμV/m
VM: 60 dBμV/m VM: 54 dBμV/m
6 GHz ÷ 40 GHz VV: 80 dBμV/m - VV: 74 dBμV/m -

1.7.3. Directiva 2004/108/CE şi marcajul CE

Directiva 2004/108/CE19 a Parlamentului European şi a Consiliului
Uniunii Europene, din 15 decembrie 2004, are rolul de a reglementa
compatibilitatea electromagnetică a echipamentelor, pentru a garanta libera
lor circulaţie şi pentru a crea un mediu electromagnetic acceptabil pe
teritoriul Comunităţii Europene. Principiile care stau la baza directivei sunt
cele din Rezoluţia Consiliului din 7 mai 1985, referitoare la noua abordare
în materie de armonizare tehnică şi standardizare. Conform acestei abordări,
proiectarea şi fabricarea echipamentelor trebuie să se supună cerinţelor
esenţiale de compatibilitate electromagnetică, exprimate tehnic prin
standardele europene armonizate, elaborate şi adoptate de organismele de
standardizare recunoscute (CEN, CENELEC şi ETSI) [DCE04].
Directiva 2004/108/CE se aplică majorităţii echipamentelor electrice
şi electronice comercializate la nivelul CE, excepţie făcând echipamentele
radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii, acoperite de Directiva
1999/5/CE (Directiva R&TTE), produsele aeronautice, componentele şi
dispozitivele la care se face referire în Regulamentul 1592/2002,
echipamente radio destinate utilizării de către radioamatori, aşa cum sunt
definite în Regulamentele Radio ITU, echipamentele care fac obiectul altor
directive comunitare specifice, precum şi echipamentele care sunt neutre în
mod natural.
19
Directiva 2004/108/CE, referitoare la apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire
la compatibilitatea electromagnetică, a abrogat Directiva 89/336/CEE (din 3 mai 1989),
începând cu 20 iulie 2007.
29
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

Cerinţele de protecţie ale directivei impun ca echipamentele (aparate

şi instalaţii fixe) să fie proiectate şi fabricate, ţinând seama de stadiul de
dezvoltare tehnică, încât să garanteze că:
 perturbaţiile electromagnetice generate de acestea nu depăşesc
nivelul peste care echipamentele radio şi de telecomunicaţii sau alte
echipamente nu pot să funcţioneze după cum a fost prevăzut;
 au un nivel adecvat de imunitate intrinsecă la perturbaţii
electromagnetice, care le permite să funcţioneze fără degradarea
inacceptabilă a performanţelor specificate.
Pentru instalaţii fixe, cerinţele specifice impun aplicarea bunelor
practici inginereşti şi respectarea informaţiilor cu privire la utilizarea
prevăzută a componentelor acestora, existând posibilitatea ca autorităţile
competente ale statelor membre să dispună măsuri dacă sunt identificate
neconformităţi.
În vederea îndeplinirii cerinţelor de protecţie, producătorul trebuie să
realizeze o evaluare a compatibilităţii electromagnetice a aparatelor pe baza
fenomenelor relevante, evaluare care să ia în considerare toate condiţiile
normale de funcţionare preliminate. Pentru aceasta, se pot utiliza
următoarele trei metode [GDC07]:
 aplicarea standardelor CEM armonizate;
 o evaluare CEM în care nu se aplică niciun standard armonizat,
producătorul aplicând propria sa metodologie;
 o evaluare mixtă, care combină cele două metode anterioare (de
exemplu, s-ar putea utiliza standarde armonizate pentru acoperirea
fenomenele de emisie, respectiv evaluarea tehnică detaliată pentru
aspectele de imunitate).
Calea cea mai frecvent utilizată şi, totodată, modalitatea preferată de
evaluare a conformităţii o reprezintă aplicarea corectă a standardelor
armonizate relevante, la care se face referire în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (OJEU20). De alegerea standardelor este responsabil producătorul,
de obicei fiind necesar să se aplice mai multe standarde, pentru a acoperi
toate cerinţele de protecţie. De asemenea, aplicarea mai multor standarde
poate fi necesară în cazul aparatelor multifuncţionale, cum ar fi, de pildă,
cele care combină un receptor de radiodifuziune şi o funcţie fără legătură cu
radiocomunicaţiile (de exemplu, o alarmă).
Documentaţia cerută de directivă cuprinde:
20
În engleză, The Official Journal of the European Union (OJEU).

30
 Aspecte fundamentale ale compatibilităţii electromagnetice (CEM)

 documentaţia tehnică, care se referă la modul de proiectare şi

fabricare a aparatului, furnizând dovada de conformitate a aparatului
cu cerinţele esenţiale ale directivei;
 Declaraţia de Conformitate CE (DoC), dată de producător sau de
reprezentantul său autorizat din Comunitate, prin care este declarată
conformitatea aparatului cu toate cerinţele relevante.
Conţinutul minim obligatoriu al Declaraţiei de Conformitate trebuie
să includă următoarele informaţii:
 o referinţă la directiva CEM;
 o identificare a produsului la care se face referire;
 numele şi adresa producătorului şi, acolo unde este cazul, numele şi
adresa reprezentantului autorizat al acestuia;
 o referinţă datată la specificaţiile pe baza cărora este declarată
conformitatea produsului cu prevederile directivei;
 data declaraţiei;
 identitatea şi semnătura persoanei împuternicite să-şi asume
responsabilitatea producătorului sau a reprezentantului său autorizat.
Ca o atestare a conformităţii cu directiva CEM, aparatele introduse
pe piaţă trebuie să poarte marcajul „CE” (fig. 1.12). În cazul în care aparatul
face şi obiectul altor directive ale „noii abordări”, marcajul „CE” atestă, de
asemenea, conformitatea cu aceste directive. Pentru instalaţii fixe, datorită
caracteristicilor lor specifice, aplicarea marcajului „CE” şi Declaraţia de
Conformitate nu sunt obligatorii.

Fig. 1.12. Marcajul „CE”

Observaţie. Directiva CEM a fost reformată în anul 2014. Noua

Directivă 2014/30/UE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre cu
privire la compatibilitatea electromagnetică va deveni aplicabilă la data de
20 aprilie 2016 şi va abroga Directiva 2004/108/CE.

31