Perspectiva U.E.

asupra migrației:
Migraţia internaţională are impact asupra UE şi a statelor membre. Fenomenul de globalizare
precum şi diferitele evenimente de pe scena internaţională au contribuit la creşterea fluxurilor
migratorii, îndeosebi în ultimii ani. Astfel, spaţiul european îşi dezvoltă caracterul multi-etnic şi
diversitatea culturală. În acest context, UE propune o politică europeană globală menită să facă
faţă provocărilor migraţiei. Politica europeană se construieşte pe tradiţiile europene privind azilul
şi migraţia, având în vedere atât respectarea drepturilor omului şi aspectele umanitare, cât şi
beneficiile Uniunii Europene, ale migranţilor şi ţărilor de origine ale acestora. Integrarea
migranţilor în societatea europeană vizează un echilibru între drepturile acestora şi cultura ţării
de provenienţă. Acest lucru aduce beneficii atât pentru ţara de origine a migrantului, cât şi pentru
societatea în care acesta trăieşte şi munceşte.
În 2016 și în 2017, Uniunea Europeană (UE) s-a confruntat cu un aflux de refugiați și migranți
fără precedent. Peste un milion de persoane au sosit în UE, majoritatea fugind de războiul și
teroarea din Siria și din alte țări.
UE a propus o serie de măsuri pentru a face față crizei. Printre acestea se numără încercarea de a
soluționa cauzele profunde ale crizei, precum și sporirea ajutorului acordat persoanelor care au
nevoie de asistență umanitară, atât în interiorul, cât și în afara UE. Se iau măsuri pentru relocarea
solicitanților de azil care se află deja în Europa, reinstalarea persoanelor aflate în dificultate din
țările învecinate și returnarea celor care nu îndeplinesc condițiile pentru azil. UE îmbunătățește
securitatea la frontiere, combătând traficul de migranți și oferind modalități sigure de intrare pe
teritoriul său.
Multe persoane care au nevoie de protecție internațională sosesc în UE pentru a solicita azil.
Protecția internațională li se acordă celor care își părăsesc țara de origine și nu se pot întoarce
acolo din teama bine fondată că vor fi persecutați sau expuși riscului de a suferi vătămări grave.
UE are obligația juridică și morală de a-i proteja pe cei aflați în nevoie. Statele membre sunt
responsabile cu examinarea cererilor de azil, hotărând cine va beneficia de protecție.
În special, Comisia face eforturi continue pentru a se asigura că se iau măsuri adecvate de
protecție a copiilor. Aceasta este o problemă tot mai urgentă, în condițiile în care
numărul copiilor migranți, în special al celor neînsoțiți, este din ce în ce mai mare. Acești copii
sunt extrem de vulnerabili și au nevoie de o atenție specială.
Dar nu toți cei care vin în Europa au nevoie de protecție. Mulți dintre ei își părăsesc țara în
încercarea de a-și îmbunătăți viața. Ei sunt deseori numiți migranți economici și, dacă cererea lor
de protecție nu este legitimă, guvernele naționale au obligația de a-i returna în țara lor de origine
(inclusiv prin măsuri coercitive, dacă nu acceptă să plece de bunăvoie) sau într-o altă țară sigură
pe care au tranzitat-o.
Mii de persoane și-au pierdut viața pe mare, încercând să ajungă în UE. Aproape 90 % dintre
refugiați și migranți au plătit membri ai grupărilor de criminalitate organizată și traficanți de
persoane ca să îi treacă frontiera.
Furnizarea de alimente, apă și adăpost pentru aceste persoane pune o presiune enormă asupra
resurselor anumitor state membre ale UE, cum ar fi Grecia și Italia, țările prin care intră în UE
majoritatea refugiaților și migranților.
Furnizează asistență umanitară și ajutor pentru dezvoltare:
În total, în 2015 și în 2016, UE a alocat peste 10 miliarde de euro din bugetul UE pentru a face
față crizei refugiaților. Multe persoane ajung în UE având nevoie de ajutor ca să își satisfacă
nevoile de bază, cum ar fi apa potabilă, hrana și adăpostul. UE finanțează proiecte pentru a
răspunde celor mai urgente nevoi umanitare ale celor 50 000 de refugiați și migranți găzduiți în
Grecia începând din mai 2016. De asemenea, UE oferă ajutor umanitar refugiaților și
migranților în țări din afara UE, precum Turcia, Liban, Iordania și Irak. Turcia găzduiește de
departe cel mai mare număr de refugiați – aproximativ 3 milioane în total, din care 2,5 milioane
sunt sirieni. În vederea sprijinirii refugiaților în Turcia, UE și statele sale membre vor furniza,
între 2016 și 2018, 6 miliarde de euro prin intermediul unui mecanism dedicate.
Facilitati pentru migranti:
Dreptul la libera circulație a persoanelor este un drept fundamental al Uniunii Europene
consacrat prin Tratatele UE. Acesta este asigurat prin intermediul spațiului de libertate, securitate
și justiție fără granițe interne. Astfel, din dreptul la libera circulație a persoanelor pe care îl au
cetățenii Uniunii Europene decurge o serie de alte drepturi:
• să își caute un loc de muncă într-o altă țară din UE;
• să lucreze în țara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă;
• să locuiască în țara respectivă;
• să rămână acolo după expirarea perioadei de angajare;
• să beneficieze de același tratament ca și cetățenii țării respective în ceea ce privește accesul pe
piața muncii, condițiile de muncă şi toate celelalte avantaje sociale și fiscale.
Dreptul de a locui într-o altă țară membră a Uniunii Europene permite cetățenilor români să
rămână pe teritoriul oricărui dintre aceste state, bucurându-se în același timp de egalitate de
tratament față de cetățenii statului gazdă.
Dacă durata de ședere pe teritoriul unui stat anume este până în 3 luni, nu este nevoie de un act
de identitate local. Dacă intenționați să rămâneți pe teritoriul unui stat european mai mult de 3
luni, trebuie să vă înregistrați pe lângă autoritățile locale, adică să obțineți un document oficial
care să confirme că aveți dreptul de a locui în țara respectivă. Certificatul de înregistrare trebuie
emis imediat și nu trebuie să coste mai mult decât cartea de identitate eliberată cetățenilor
statului gazdă. Informațiile aferente le puteți obține de la autoritățile locale, atât din țara gazdă
cât și din statul de proveniență, precum și de pe site-ul oficial al Uniunii Europene,
www.europa.eu. Numărul persoanelor sprijinite în domeniul ocupării forței de muncă7 a crescut
în fiecare an, până în 2013, de la cifra anuală de aproximativ 10 milioane, înregistrată înainte de
2010 la circa 15 milioane de cetăţeni. Din 2010 până în 2013 s-au creat 400 000 de noi locuri de
muncă prin sprijinul acordat de UE întreprinderilor mici și mijlocii. În anul 2012, în Uniune
lucrau mai mult de 15 milioane de cetățeni străini, reprezentând 7% din totalul forței de muncă.
Dintre aceștia, mai mult de 6 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru UE, iar aproximativ
9 milioane erau cetățeni ai unor țări din afara UE. În cazul cetățenilor unui stat non-membru al
UE8 situația este diferită. Aceștia pot beneficia de dreptul de a lucra într-un stat membru sau de a
avea aceleași condiții de muncă oferite cetățenilor țării respective dacă sunt membri de familie ai
unui cetățean UE. Cetățenii statelor care nu fac parte din UE au posibilitatea de a munci şi ca
urmare a unor acorduri bilaterale semnate între statele terțe și UE. În această situaţie sunt
cetățenii din Algeria, Maroc, Tunisia, Federaţia Rusă, Albania, Croaţia, Fosta Republică
Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Andorra, San Marino şi alte 79 de țări din Africa, Caraibe
și Pacific9 , care pot beneficia de aceleași condiții de muncă ca şi cetățenii țării gazdă.
În cazul cetățenilor statelor care nu sunt membre UE şi care nici nu au încheiat un acord cu UE,
aceştia au posibilitatea de a munci pe teritoriul Uniunii, potrivit legislației statului membru vizat.
Drepturile fundamentale ale migranţilor fără forme legale în Uniunea Europeană:
Legislaţia internaţională şi europeană în materie de drepturile omului impune obligaţia statelor
membre ale UE de a garanta drepturile omului pentru toate persoanele din jurisdicţia lor. Această
obligaţie include migranţii fără forme legale. Deşi statele membre nu au obligaţia de a oferi
migranţilor ilegali aceleaşi beneficii ca în cazul cetăţenilor, acestea trebuie să respecte un set de
bază de standarde în materie de drepturi ale omului. Acestea includ accesul la:
■ asistenţă medicală necesară pentru toate persoanele, inclusiv asistenţă medicală de urgenţă şi
esenţială, precum posibilitatea de a consulta un medic sau de a primi medicamentele necesare;
■ asistenţă medicală pentru femeile însărcinate şi asistenţă medicală şi educaţie pentru copii, în
aceleaşi condiţii ca în cazul cetăţenilor;
■ justiţie – un mecanism care îi permite unei persoane să adreseze o plângere şi să obţină
reparaţii precum despăgubiri, de exemplu, în cazul unui accident de muncă.
Din cauza statutului lor de imigranţi ilegali, aceştia sunt vulnerabili la exploatare şi abuz la locul
de muncă. De asemenea, aceştia se confruntă de multe ori cu obstacole de ordin juridic şi practic
în legătură cu obţinerea accesului la serviciile de bază, precum asistenţa medicală, educaţia şi
accesul la justiţie. Anumite categorii de migranţi ilegali se găsesc în situaţii deosebit de
vulnerabile, precum cei – în mare parte femei – angajaţi ca lucrători casnici. Aceste persoane se
pot confrunta cu discriminare pe criterii rasiale sau etnice şi cu violenţa bazată pe gen. Unele
grupuri de migranţi ilegali se confruntă cu consecinţe deosebit de grave dacă nu au acces la
drepturile de bază: lipsa accesului la asistenţă medicală şi educaţie poate aduce prejudicii
sănătăţii şi dezvoltării ulterioare a copiilor.
Deşi statele membre au dreptul de a controla cine intră şi cine rămâne pe teritoriul lor, acestea
trebuie să respecte standardele în materie de drepturi ale omului în momentul aplicării legislaţiei
în domeniul migraţiei. În unele state membre, aceste măsuri includ reţinerea migranţilor ilegali
de către autorităţi în spitale sau şcoli sau în apropierea acestor unităţi. În mod similar, în unele
state membre, anumite organisme publice, precum instanţele judecătoreşti şi furnizorii de
asistenţă medicală şi educaţie fie sunt obligate, fie obişnuiesc să raporteze migranţii ilegali la
autorităţile din domeniul imigraţiei, atunci când aceştia încearcă să apeleze la serviciile lor.
Aceste practici reale sau percepute de detectare şi raportare pot împiedica migranţii ilegali să
aibă acces la drepturile lor de bază, de teama deportării. Statele membre ale UE nu ar trebui să
utilizeze metode de detectare care blochează în mod efectiv accesul la asistenţă medicală,
educaţie sau accesul la justiţie. Furnizorii de servicii nu ar trebui să aibă obligaţia de a raporta
migranţii ilegali la autorităţile din domeniul imigraţiei. Raportarea şi partajarea informaţiilor cu
autorităţile din domeniul imigraţiei ar trebui să înceteze, iar absenţa obligaţiilor de raportare ar
trebui să fie comunicată furnizorilor de servicii şi migranţilor.
Accesul la asistenţă medical:
 Migranţii ilegali, cărora în mod normal nu li se permite să lucreze, sunt de multe ori nevoiţi să
plătească pentru serviciile de asistenţă medicală disponibile în mod gratuit cetăţenilor, inclusiv
asistenţa în cazuri de urgenţă. Chiar şi grupurile deosebit de vulnerabile, precum femeile
însărcinate şi copiii ar putea să nu aibă dreptul la tratament gratuit în aceleaşi condiţii ca
cetăţenii. În cazurile în care migranţii ilegali au dreptul la tratament gratuit în temeiul dreptului
naţional, aceştia ar putea totuşi să fie obligaţi să îndeplinească cerinţe administrative care fac
dificil în practică accesul lor la asistenţă medicală, de exemplu necesitatea dovedirii unui
domiciliu stabil. Accesul la asistenţa medicală necesară ar trebui să fie disponibil migranţilor
ilegali în aceleaşi condiţii ca în cazul cetăţenilor, cu aplicarea aceloraşi norme privind taxele care
trebuie plătite şi exceptările. În conformitate cu articolul 24 din Convenţia Organizaţiei
Naţiunilor Unite privind drepturile copilului (CDC) şi articolul 12 din Convenţia Organizaţiei
Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, femeile
însărcinate ar trebui să aibă dreptul la asistenţă gratuită prenatală, postnatală şi în timpul naşterii,
iar copiii ar trebui să aibă dreptul la asistenţă medicală în aceleaşi condiţii ca cetăţenii, inclusiv la
vaccinări.
Accesul la educaţie:
Copiii migranţilor ilegali pot fi împiedicaţi să se înscrie la instituţiile de învăţământ primar
gratuit deoarece nu pot prezenta documentele oficiale necesare, precum un permis de şedere
valabil, un certificat de naştere sau fişe medicale. Educaţia primară gratuită ar trebui să fie
disponibilă pentru toţi copiii.
Accesul la justiţie:
Migranţii ilegali, care se confruntă cu abuzuri fizice sau cu vătămări la locul de muncă sau care
nu au fost remuneraţi se confruntă cu mai multe bariere în legătură cu exercitarea drepturilor lor
prin intermediul instanţelor judecătoreşti. Aceasta reduce efectul de descurajare pentru
angajatori, ceea ce sporeşte vulnerabilitatea migranţilor ilegali la exploatare. Cei care efectuează
activităţi casnice sunt în mod deosebit vulnerabili la abuz şi exploatare, deoarece acest sector de
ocupare a forţei de muncă este în mod tipic mai puţin reglementat prin lege, comparativ cu altele.
De multe ori angajatorii nu oferă perioade de odihnă, concediu de odihnă şi pe caz de boală
plătit, chiar dacă acest lucru este prevăzut de dreptul naţional. Migranţii ilegali se pot teme că vor
fi raportaţi de către instanţele judecătoreşti la autorităţile din domeniul imigraţiei dacă adresează
o plângere şi, într-un astfel de caz, se confruntă de multe ori cu dificultăţi în argumentarea
propriului caz. Martorii, care pot fi, de asemenea, migranţi ilegali, pot fi reticenţi în a depune
mărturie şi este posibil să nu existe o dovadă a relaţiei de muncă. În plus, nu toate statele membre
recunosc dreptul de a solicita despăgubiri sau compensări în cazul accidentelor de muncă. Statele
membre ar trebui să recunoască şi să sprijine rolul esenţial al ONG-urilor şi al sindicatelor în
legătură cu facilitarea accesului la justiţie al migranţilor ilegali. Acestea ar trebui, de asemenea,
să se asigure că sunt instituite mecanisme care le permit migranţilor ilegali să depună plângeri
împotriva angajatorilor lor, pe baza dispoziţiilor Directivei privind sancţiunile la adresa
angajatorilor.
 Migranţii ilegali care nu pot fi expulzaţi: În anumite cazuri, migranţii ilegali nu pot fi expulzaţi
de către statele membre din motive juridice sau practice. Cu toate acestea, de multe ori, acestora
nu li se acordă niciun statut juridic oficial, din acest motiv putându-se afla într-o situaţie în care
nu pot obţine acces la locuri de muncă sau la servicii de bază timp de mai mulţi ani. Evaluarea şi
revizuirea viitoare în 2014 a Directivei privind returnarea oferă posibilitatea de a efectua
modificări pentru a asigura că drepturile de bază ale persoanelor care nu sunt expulzate sunt
respectate. Ar trebui să se instituie mecanisme fie la nivelul UE, fie la nivelul statelor membre,
pentru a oferi persoanelor care se confruntă cu situaţii de incertitudine juridică un statut juridic
şi, astfel, acces la drepturile lor.
Beneficiile migratiei:
Migraţia este un factor important al evoluţiei societăţii europene contemporane. Printre
numeroasele sale beneficii, menţionăm:
• facilitarea integrării economice şi a dialogului inter-cultural la nivel global şi regional;
• asigurarea necesarului de forţă de muncă în statele dezvoltate şi mai buna utilizare a forţei de
muncă din statele de provenienţă;
• generarea unor transferuri de fluxuri băneşti către statele mai puţin dezvoltate;
• facilitarea transferurilor de cunoştinţe şi tehnologie către ţările de provenienţă ale migranţilor,
după repatrierea acestora.
Avantajele si dezavantajele migratiei fortei de munca:
Pentru ţara gazdă, efectele migraţiei sunt favorabile pe piaţa muncii prin reducerea deficitului de
forţă de muncă şi creşterea competiţiei pe piaţa muncii. Pentru ţara de origine, implicaţiile pot fi
deopotrivă pozitive şi negative. Între beneficii, sunt recunoscute următoarele:
• câştiguri în planul profesional şi în cel al culturii muncii;
• obţinerea unor venituri substanţiale, din care o parte sunt repatriate;
• sporirea capacităţii de investiţii, prin lansarea unor afaceri, achiziţionarea de maşini,
electrocasnice sau construirea de case.
Între aspectele negative sau dezavantajele migraţiei forţei de muncă pentru ţara de origine,
cercetătorii evidenţiază pierderea de investiţii în capital uman, prin migraţia forţei de muncă înalt
calificate, formarea unui deficit de forţă de muncă în unele domenii şi posibila stagnare a
economiei.
Bibliografie:
http://europedirectbucuresti.ier.ro/wp-content/uploads/Brosura-ED-Politica-de-migratie-a-UE.pdf

http://publications.europa.eu/webpub/com/factsheets/migration-crisis/ro/

https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/1848-FRA-Factsheet_FRIM_RO_BAT.pdf
http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20170629STO78631/criza-migratiei-in-
europa