În prima parte autorul ne povestește cum părinții se certau din cauza lui.

Mama
sa, Smaranda, voia neapărat să-l dea la școală ca să ajungă preot iar tatăl său nu
voia spunând că nu are bani pentru asta. Situația s-a schimbat într-o duminică,
când a venit în vizită David Creangă, bunicul lui Nică. Acesta a spus că îl ia pe
băiat și îl va duce la școală, la Broșteni. David le-a explicat că e bine să știi
carte și că este păcat de omul neînvățat. Pe lângă aceasta, Creangă ne mai
povestește și alte întâmplări.

Caprele Irinucăi – După ce bunicul David îl duce pe Nică și pe încă un

tovarăș de-al lui la Broșteni, acesta i-a cazat la o femeie, Irinuca. Casa ei era o
cocioabă veche iar pe lângă aceasta, ea mai avea un țap și două capre care erau
slabe și râioase. Acestea dormeau în tinda casei. Bărbatul și fata Irinucăi lucrau
la pădure toată săptămâna. La școală cei doi băieți au mers bine în afara faptului
că profesorul a poruncit unui om să-i tundă la piele pe cei doi, că aveau plete.
După ce trecu iarna, în primăvară băieții s-au trezit plini de râie de la caprele
Irinucăi. Cei doi s-au uns cu leșie, au stat la soare și apoi au intrat să se
scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea încă nu au scăpat de râie. Într-o zi, când
Irinuca era dusă prin sat, băieții s-au suit pe munte, mai sus de casa ei, și au
urnit o stâncă din locul ei astfel încât să se ducă la vale. A dărâmat gardul și
casa Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a numai în Bistrița. Speriați, copiii
și-au luat lucrurile și au pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și de
bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, cei doi s-au bucurat de vreme, cât a fost
frumoasă. La un moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată de o ninsoare cum se
cade. Au înnoptat în munți, dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre
seară, au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-a poftit la masă și apoi i-a
vindecat de râie ungându-i cu unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a aflat și
bunicul despre paguba Irinucăi, pentru care a plătit patru galbeni. În sâmbăta
Paștilor a ajuns și Nică acasa la ai săi, în Humulești. Nică nu fost deloc bucuros
deoarece au râs toate fetele de el, văzându-l tuns de tot.

Calul Bălan și Sf. Nicolae – Autorul își amintește cu drag de meleagurile

natale și de oamenii gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele
Ioan, om bun și vrednic. El a înfrumusețat cimitirul și a construit o chilie pentru
școala satului. Împreună cu bădița Vasile, dascălul bisericii, părintele a mers
prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la școală. Astfel s-au adunat o
mulțime de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i
liniștească, părintele Ioan a adus la școală un scan numit Calul Bălan și un bici
numit Sf. Nicolae. Prima pedepsită a fost chiar Smărăndița popii, o copilă ageră
și zdravănă care întrecea pe toată luma. Când părintele a descoperit că băieții
aveau ceasloavele murdare, pline de muște moarte, i-a poftit pe toți să încalece pe
Calul Bălan și să-și ia răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe copii, le aducea colaci
de la biserică și cum bădița Vasile, învățătorul, era om de treabă toate mergeau
strună.