PRELEGEREA a VI-a

Norma juridică

1. Definiţie

N orma juridică este o regulă de conduită

socială obligatorie, generală şi impersonală,
instituită sau recunoscută de puterea publică, în scopul
asigurării ordinii de drept, a cărei respectare este
asigurată, la nevoie, prin forţa de coerciţie a statului.

2. Caracterele normei juridice

Dat fiind faptul că dreptul reprezintă o totalitate de

norme juridice organizate în sistem, fiecare norma juridică,
indiferent de conţinutul ei şi de ramura de drept căreia îi
aparţine, prezintă anumite însuşiri sau caractere comune, si
anume:
a) Norma juridică este o normă de conduită
socială, ceea ce înseamnă că norma juridică priveşte
exclusiv relaţiile dintre oameni şi că atributele normei
sociale se regăsesc în norma juridică.

83
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

b) Norma juridică are un caracter general şi

impersonal, în sensul că prescrie o conduită tipică, ce este
menită să se aplice unui număr nelimitat de cazuri şi
persoane, tuturor situaţiilor care cad sub incidenţa ei.
Caracterul general şi impersonal al normei nu înseamnă,
însă, că fiecare normă se va aplica de fiecare dată pe întreg
teritoriul ţării şi asupra întregii populaţii. Unele norme pot
privi pe toţi cetăţenii, iar altele numai o anumită categorie
de persoane (funcţionari, proprietari, chiriaşi etc.). Unele
norme vizează întreg teritoriul ţării, altele numai părţi
determinate ale acestuia (zona de frontieră, domeniul silvic,
unităţile administrativ-teritoriale etc.). Dar aceasta nu
înseamnă că o normă juridică este mai mult sau mai puţin
generală ori mai mult sau mai puţin impersonală.
c) Norma juridică are un caracter obligatoriu, în
sensul că este categorică şi imperativă. Ea conţine precepte
pe care statul le prescrie şi le impune cetăţenilor. Prin
norma juridică se stabileşte un comandament precis ca
oamenii să aibă un anumit comportament, să procedeze
într-un anumit fel, respectarea ei fiind asigurată prin
sancţiune, prin forţa de constrângere a statului, ceea ce
înseamnă că norma juridică are şi un caracter coercitiv.
d) Norma juridică are caracter permanent, în
sensul că efectele ei nu încetează prin lipsă de aplicare sau
prin neutilizare. Aplicarea sa durează de la intrarea sa în
vigoare până la ieşirea sa din vigoare.

84
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

3. Structura logico-juridică a normei juridice

Norma juridică are o structură logico-juridică

(structura internă) şi o structură tehnico-juridică (structura
externă)
Din punct de vedere al structurii logico-juridice, în
mod tradiţional, se consideră că norma juridică are 3
elemente componente:
1) ipoteză;
2) dispoziţie;
3) sancţiune.
Nu toţi autorii împărtăşesc opinia potrivit căreia
norma juridică are o structură tripartită. Structura tripartită
a normei juridice este cea mai răspândită, corespunzând
triplei condiţii pe care trebuie să o îndeplinească formularea
normei:
1) să fie prevăzute împrejurările în care o categorie
determinată de subiecte trebuie să aibă o anumită conduită;
2) să fie prevăzută care este această conduită
3) să fie prevăzute urmările abaterii de la modelul
de conduită prescris.
Nu trebuie să confundăm norma juridică cu
articolul de lege.. Elementele componente ale normei
juridice nu se regăsesc întotdeauna, în totalitatea lor, în unul
şi acelaşi articol. Elementele unei norme juridice pot fi
situate în două sau mai multe articole diferite.

85
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

3.1. Ipoteza normei juridice

Ipoteza normei juridice indică împrejurările în care

acţionează norma juridică şi subiectele cărora li se
adresează..
În ipoteză poate să fie prevăzută fie o situaţie de
fapt (de exemplu, aceea a existenţei unei fiinţe umane), fie
o situaţie care a devenit o situaţie juridică (de exemplu,
dobândirea statutului de persoană căsătorită). În ipoteză
poate fi prevăzută o anumită calitate, ca, de pildă, cea de
funcţionar (pentru infracţiunea de mită) sau de cea de
persoană căsătorită (infracţiunea de bigamie).
A. În funcţie de numărul împrejurărilor în prezenţa
cărora operează dispoziţia, distingem:
1) Ipoteza simplă - este prevăzută o singură
împrejurare, în prezenţa căreia dispoziţia devine operantă.
Exemplu: Art. 266 alin. (5) din C. civ.: “Logodna se poate
încheia doar între bărbat şi femeie”.
2) Ipoteza complexă – sunt prevăzute două sau mai
multe împrejurări care, fie împreună, fie luată fiecare în
parte, condiţionează aplicarea dispoziţiei.
Ipoteza complexă poate fi: a) cumulativă sau b)
alternativă.
a) Ipoteza complexă cumulativă este aceea în care
sunt prevăzute două sau mai multe împrejurări care trebuie
să existe împreună pentru ca norma juridică să poată fi
aplicată.

86
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

Exemplu: Art. 1041 din C. civ.: “Sub sancţiunea nulităţii

absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat
de mâna testatorului”.
b) Ipoteza complexa alternativa este aceea în care
sunt prevăzute două sau mai multe împrejurări, iar pentru
aplicarea normei juridice este necesară existenţa fie a unei
împrejurări, fie a celeilalte sau a celorlalte.
Exemplu: Art. 373 din C. civ.: “Divorţul poate avea loc: a)
prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi
acceptată de celălalt soţ;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile
dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a
durat cel puţin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face
imposibilă continuarea căsătoriei”.
B. În funcţie de măsura şi modul în care sunt
determinate împrejurările în prezenţa cărora operează
dispoziţia, distingem:
1) Ipoteza determinată – ipoteza în care sunt
indicate cu precizie împrejurările în care se aplică norma.
Exemplu: art. 209. din C. pen.: “Furtul săvârşit în următoarele
împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoana având asupra sa o armă sau o substanţă
narcotică;
c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima
voinţa sau de a se apăra;
e) într-un loc public;
f) într-un mijloc de transport in comun;
g) în timpul nopţii;
h) în timpul unei calamitaţi;

87
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei

chei adevărate ori a unei chei mincinoase, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 la 15 ani”.
2) Ipoteza relativ-determinată – ipoteza în care
împrejurările în care se aplică norma sunt circumscrise cu
relativitate.
Exemplu: Art. 115 alin. din Constituţia României: “Guvernul
poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva
urgenţa în cuprinsul acestora”.

3.2. Dispoziţia normei juridice

Dispoziţia este elementul esenţial al normelor

juridice, adică, ceea ce indică destinatarilor normei, ceea
ce trebuie făcut sau nu trebuie făcut, ceea ce este permis
sau nu este permis sau ceea ce este atribuit ca
împuternicire.
Dispoziţia normei juridice conţine modelul de
conduită stabilit de norma juridică, conduită care trebuie
urmată în condiţiile arătate în ipoteza ei.
I. După caracterul conduitei prescrise în dispoziţia
lor şi după latitudinea lăsată destinatarilor lor, normele
juridice se împart în:
1) Norme imperative
2) Norme permisive.
1) Normele imperative (categorice) - sunt norme
care impun un respect absolut şi de la care nu se poate
deroga. Ceea ce le este specific este faptul că, odată
împlinite condiţiile prevăzute de ipoteza normei,
88
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

comandamentul cuprins în dispoziţie se adresează

destinatarului, în mod categoric. Dispoziţia normei
intervine în mod necondiţionat.
Normele imperative nu trebuie confundate cu
normele de drept strict, care au un caracter explicit, net,
precis, rigid (de exemplu, normele de drept financiar care
determină cu precizie care sunt veniturile supuse
impozitului şi care este mărimea impozitului pentru fiecare
venit). Normele de drept strict sunt de strictă interpretare.
Sunt imperative:
- normele care interesează ordinea publică - sunt
normele juridice care constituie partea esenţială a ordinii
sociale (de exemplu, normele referitoare la familie,
proprietatea privată, ordinea succesorală, libertăţile
cetăţeneşti, organizarea politică, organizarea administrativă
şi judiciară);
- normele care interesează bunele moravuri. Bunele
moravuri desemnează ansamblul principiilor, standardelor
morale acceptate în mod comun în societate. Sunt
imperative normele juridice destinate să asigure
moralitatea. Este vorba despre o morală medie, un
minimum de morală ( jurisprudenţa consideră a fi contrare
bunelor moravuri, de exemplu, angajamentele care
încurajează şi recompensează concubinajul, îngrădirile
aduse libertăţii de a încheia o căsătorie prin prevederea unor
clauze de nerecăsătorire sau viduitate).
- normele de protecţie – sunt acele norme care apără
interesele unor persoane aflate în stare de inferioritate (de
exemplu, minorii, debilii mintali, chiriaşii în raporturile cu
proprietarii, normele de protecţie socială).
89
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

Normele imperative se subdivid, la rândul lor, în:

a) norme onerative – sunt norme a căror dispoziţie
prevede expres, în sarcina destinatarului normei, săvârşirea
unei acţiuni. De exemplu, obligaţia de declarare a naşterilor,
obligaţia de reparare a pagubelor pricinuite, obligaţia de a
îndeplini anumite formalităţi, etc.;
b) norme prohibitive – sunt norme care interzic,
direct sau indirect, o anumită acţiune. Aceste norme se
regăsesc, cu precădere, în dreptul penal (normele privind
infracţiunile) şi în dreptul administrativ (normele privind
contravenţiile);
c) normele din legile interpretative - şi normele din
această categorie sunt norme imperative. Legile
interpretative sunt legi explicative care au ca scop
asigurarea unei interpretări unitare, corecte a unei
reglementări anterioare. Legiuitorul consideră, în acest caz,
că el însuşi trebuie să asigure prin legea interpretativă,
autoritatea interpretării unei legi pe care a adoptat-o
anterior. Legile interpretative se aplică retroactiv, de la data
intrării în vigoare a legii interpretate.
2) Normele permisive – sunt norme în cazul cărora
dispoziţia nu cuprinde un imperativ sau comandament
evident. Normele permisive sunt acele norme care nici nu
ordonă, dar nici nu interzic.
Normele permisive stabilesc capacitatea juridică sau
competenţa, acordă împuterniciri, oferă posibilitatea de
exercitare a anumitor drepturi şi de satisfacere a unor
interese legitime, stabilesc condiţiile obţinerii unui anumit
efect juridic (de exemplu, posesorul de bună credinţă al

90
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

unui bun mobil este considerat proprietarul acestuia sau

domiciliul unei persoane se află la principala sa reşedinţă).
În cazul normelor permisive, comandamentul faţă
de destinatarul direct al normei nu constă în a face sau a nu
face ceva, ci în supunerea faţă de dispoziţia normei.
Interdicţia sau obligaţia de a face ceva revine altora (de
pildă, recunoaşterea calităţii de proprietar posesorului de
bună credinţă al bunului mobil implică interdicţii faţă de
toţi ceilalţi, inclusiv, faţă de proprietar).
Prin normele permisive se recunoaşte facultatea de a
acţiona sau de a nu acţiona, deci, posibilitatea liberei
folosiri a facultăţii recunoscute, dreptul de liberă alegere.
Normele permisive se împart la rândul lor în trei
subcategorii:
1) Normele de împuternicire - acestea îndrituiesc
subiectul, stabilesc drepturi, reglementează capacitatea
juridică etc.
Exemplu: Art. 38 din C. civ.: “(1) Capacitatea de exerciţiu
deplină începe la data când persoana devine majoră. (2) Persoana
devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani”.
2) Normele supletive - constituie o importantă
subcategorie a normelor permisive, regăsindu-se în
domeniile lăsate la dispoziţia voinţei părţilor. Normele
supletive sunt frecvente în dreptul civil şi, în special, în
materia contractelor. Dreptul civil rezervă un loc important
autonomiei private, dispoziţiile contractuale având
prioritate faţă de dispoziţiile supletive ale legii.
Potrivit dispoziţiei normelor supletive, destinatarii
acestora au latitudinea de a alege una dintre variantele de

91
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

conduită. Numai în ipoteza în care persoanele vizate nu au

stabilit conduita de urmat, astfel cum doresc şi nu şi-au
exercitat opţiunea, sau această opţiune nu a fost acceptată
de autoritatea publică, se aplică dispoziţiile-tip ale legii.
Dreptul stabileşte norma numai pentru a înlocui, a
suplini voinţa părţilor, în absenţa manifestării voinţei
contrare, derogatorii a acestora.
Exemplu: Art. 955 alin. (1) din C. civ.: “Patrimoniul
defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel
care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”.
Respectarea normelor supletive nu este însă
facultativă. În cazul în Exemplu: care norma juridică nu a
fost înlăturată prin dispoziţia de voinţă contrară a celor
interesaţi, norma supletivă obligă, în aceeaşi măsură, ca şi
norma imperativă de la care nu pot deroga nici părţile, nici
judecătorul.
Exemplu: Art. 1666 alin. (1) din C. civ.: “În lipsă de stipulaţie
contrară, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt în
sarcina cumpărătorului”.
3) Normele de recomandare – în cazul acestor
norme, dispoziţia nu conţine un ordin, ci o recomandare, un
sfat, un avertisment.
Exemplu: Art. 48 alin. (4) din Legea 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: “În actele
normative cu o anumită întindere, dacă un articol are două sau mai
multe alineate, acestea se numerotează la începutul fiecăruia cu cifre
arabe cuprinse in paranteză. Pentru claritatea, concizia şi caracterul
unitar al textului unui articol se recomandă ca acesta sa nu fie format
dintr-un număr prea mare de alineate”.

92
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

3.3. Sancţiunea normei juridice

Sancţiunea normei juridice precizează modalitatea

prin care este asigurată respectarea ei şi reprezintă
consecinţele nerespectării dispoziţiei normei juridice.
În ceea ce priveşte clasificarea normelor juridice în
funcţie de felul sancţiunii, trebuie precizat că există mai
multe criterii de clasificare.
A. După natura sancţiunii, sancţiunile pot fi
împărţite în:
1) sancţiuni civile;
2) sancţiuni penale;
3) sancţiuni administrative;
4) sancţiuni disciplinare.
Aceeaşi categorie de norme juridice cuprinzând
sancţiuni de aceeaşi natură poate fi divizată, la rândul ei, în
mai multe subgrupe.
1) Sancţiunile civile pot fi împărţite în:
a) sancţiuni referitoare la actele private (nulitatea,
inopozabilitatea, rezoluţiunea, rezilierea etc);
b) sancţiuni referitoare la actele patrimoniale
(daunele-interese, repunerea în posesie etc);
c) sancţiuni referitoare la obligaţii (realizarea în
natură a conţinutului obligaţiei etc);
d) sancţiuni referitoare la drepturile personale
(daune-interese etc);

93
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

e) sancţiuni convenţionale (clauză penală inserată în

contracte).
2) Sancţiunile penale pot consta în:
a) pedepse corporale (pedeapsa cu moartea);
b) pedepse privative de libertate (detenţiunea pe
viaţă, închisoarea);
c) pedepse pecuniare (amenzile penale);
d) pedepse complementare şi accesorii (interzicerea
unor drepturi, cum ar fi: drepturi părinteşti, dreptul de a
alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a
exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate;
degradarea militară);
e) măsuri educative (masurile educative care se pot
lua fata de minor sunt: mustrarea; libertatea supravegheata;
internarea intr-un centru de reeducare; internarea intr-un
institut medical-educativ);
f) măsuri de siguranţă (obligarea la tratament
medical; internarea medicală; interzicerea de a se afla în
anumite localităţi; expulzarea străinilor; confiscarea
specială).
3) Sancţiunile administrative se împart în 3
categorii:
a) sancţiuni administrative propriu-zise (amenzi
administrative; retrogradarea din funcţie, destituirea din
funcţie, revocarea alegerii, încetarea mandatului etc).
b) sancţiuni administrativ-patrimoniale (despăgu-
birile plătite de stat pentru pagubele materiale şi morale

94
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

cauzate prin erorile judiciare; despăgubirile plătite de

autorităţile publice pentru pagubele materiale şi morale
cauzate prin acte administrative ilegale);
c) sancţiunile contravenţionale, care la rândul lor sunt:
- principale (avertismentul; amenda contravenţi-
onală; prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
- complementare: (confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau
anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de
executare a unor activităţi; închiderea unităţii; suspendarea
activităţii agentului economic).
4) Sancţiunile disciplinare (sancţiuni pe care le
poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul
săvârşeşte o abatere disciplinară), se împart în:
a) sancţiuni disciplinare cu caracter nepatrimonial
(avertismentul scris, retrogradarea din funcţie pe o anumită
perioadă de timp, desfacerea disciplinară a contractului
individual de muncă )
b) sancţiuni disciplinare cu caracter patrimonial
(reducerea salariului cu un anumit procent pe o anumită
perioadă).
B. După scopul urmărit prin aplicarea sancţiunii,
sancţiunile se grupează în:
1) sancţiuni reparatorii - care urmăresc repararea
prejudiciului cauzat şi restabilirea situaţiei legale anterioare
2) sancţiuni coercitive - care vizează aplicarea
constrângerii asupra persoanei vinovate (sancţionarea
pentru săvârşirea unei infracţiuni sau contravenţii);
95
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

c) sancţiuni de anulare sau de desfiinţare a actelor

ilicite.
C. După gradul de determinare a sancţiunii,
distingem:
1) sancţiuni absolut determinate - care sunt
formulate precis, fără a putea fi interpretate de organele de
aplicare, respectiv, fără a putea fi mărite sau micşorate.
Exemplu: Art. 294 alin. (1) din C. civ.: “Căsătoria încheiată de
minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate
absolută”.
2) sancţiuni relativ determinate - care prevăd
anumite limite minime şi maxime, între care organul de
aplicare poate stabili cuantumul sancţiunii.
Exemplu: Art. 208 alin. (1) din C. pen.: „Luarea unui bun
mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în
scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu
la 12 ani”.
D. După modul de aplicare a sancţiunii, distingem:
3) sancţiuni alternative - sunt acele sancţiuni care
dau posibilitatea organului de aplicare să aleagă între două
sau mai multe sancţiuni, pe aceea care i se pare mai
potrivită în cazul dat.
Exemplu: Art. 180 alin. (1) din C. pen.: “Lovirea sau orice acte
de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de
la o luna la 3 luni sau cu amendă”.
4) sancţiuni cumulative - stabilesc aplicarea în
cumulativ a mai două sau multor sancţiuni pentru aceeaşi
faptă ilicită.

96
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

Exemplu: Art. 161 din C. pen.: “Atentatul săvârşit contra unei

colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice
alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepseşte cu
detenţiune pe viata sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
unor drepturi”.
În dreptul internaţional public, putem distinge
următoarele sancţiuni:
1) sancţiuni unilaterale (sancţiunile aplicabile de
către state):
a) riposta militară (în urma atacului armat venit din
partea altui stat);
b) acte de retorsiune (ruperea relaţiilor diplomatice,
revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea
unui embargo sau întreruperea unui ajutor economic, atunci
când o asemenea măsură nu încalcă prevederile unui tratat)
c) represalii (sechestrarea unor bunuri aparţinând
resortisanţilor unui alt stat, întreruperea relaţiilor
comerciale, poştale, telegrafice; expulzarea resortisanţilor
unui alt stat; refuzul de a aplica, respecta tratate).
2) sancţiuni colective (sancţiuni aplicate de
organizaţiile internaţionale - de ex., ONU) care pot fi:
a) sancţiuni paşnice (fără folosirea forţei armate):
- acte de retorsiune (ruperea relaţiilor diplomatice;
încetarea comerţului; nerecunoaşterea actelor statului de la
care provine actul neamical; reducerea importurilor de la un
asemenea stat);
- represalii (sechestrarea unor bunuri aparţinând
resortisanţilor unui alt stat, întreruperea relaţiilor

97
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

comerciale, poştale, telegrafice; expulzarea resortisanţilor

unui alt stat; refuzul de a aplica, respecta tratate);
- embargoul (reţinerea navelo comerciale ale unui
alt stat, în porturile sau în marea sa teritorială, împreună cu
încărcătura lor);
- boicotul (întreruperea relaţiilor comerciale dintre
state, a comunicaţiilor feroviare, maritime, prin radio);
- blocada maritimă paşnică (împiedicarea de către
un stat, cu forţele sale navale militare, a oricăror
comunicaţii cu porturile şi litoralul unui stat, fără a se afla
în stare de război cu acesta).
b) sancţiuni armate ( cu folosirea forţei armate):
- demonstraţiile;
- blocadele;
- alte operaţiuni executate de forţe aeriene,
maritime sau terestre, ale statelor membre ale organizaţiei
internaţionale.

4. Clasificarea normelor juridice după alte criterii

decât cele privind felul elementelor componente

A. După apartenenţa la o anumită ramură a

dreptului, distingem :
- norme de drept constituţional;
- norme de drept administrativ;
- norme de drept civil;

98
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

- norme de drept penal;

- norme de drept procesual civil;
- norme de drept procesual penal.
- etc.
B. După izvorul de drept din care provin:
- norme care provin din constituţie;
- norme care provin din lege;
- norme care provin din decret prezidenţial;
- norme care provin din ordonanţă a guvernului;
- norme care provin din hotărâre a guvernului;
- etc.
C. După sfera de acţiune şi gradul de generalitate,
distingem:
1) Normele juridice generale - au cea mai largă
sferă de acţiune, aplicându-se tuturor relaţiilor sociale care
sunt reglementate de o anumită ramură a dreptului. Ele
formează ceea ce se numeşte dreptul comun. De obicei,
normele generale sunt cuprinse în partea introductivă a
codurilor (de exemplu, în această categorie intră normele-
principii cuprinse în codul penal, cu privire la
neretroactivitatea legii penale, legalitatea incriminării şi
pedepsei, aplicarea legii penale în spaţiu)
2) Normele juridice speciale - cuprind în sfera
reglementării lor o anumită categorie a relaţiilor sociale
care formează obiectul unei ramuri de drept (de exemplu,
Codul civil român cuprinde norme ce reglementează
99
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane,

ca subiecte de drept civil)
3) Normele juridice de excepţie - sunt norme cu
aplicabilitate restrânsă. Ele derogă de la normele generale.
Normele juridice de excepţie sunt norme de strictă
interpretare (
De exemplu, C. civ. stipulează ca normă generală art. 271 alin.
(1) faptul ca o “căsătorie se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit
vârsta de 18 ani”, iar art. 271 alin. (2) stipulează ca normă de excepţie
faptul că “pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16
ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea
părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de
tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în
care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de
tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul
superior al copilului”.

5. Structura tehnico-juridică a normei juridice

Structura tehnico-juridică a normei juridice se

referă la forma exterioară de exprimare a conţinutului şi
structurii logice a normei, prin textul legal, precum şi
modul de redactare a normei.
Aceasta problematică a structurii tehnico-juridice
nu va fi tratată aici, deoarece este tratată pe larg în
prelegerea privind “Tehnica elaborării normelor juridice”.

100
 TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Norma juridică

BIBLIOGRAFIE

1. BOGHIRNEA, Iulia; DINICĂ, Corina, Teoria

generală a dreptului, Craiova, Editura SITECH,
2011, pp. 72-81.
2. CETERCHI, Ioan; CRAIOVAN, Ion, Introducere în
teoria generală a dreptului, Bucureşti, Editura ALL,
1998, pp. 45-58.
3. CRAIOVAN, Ion, Teoria generală a dreptului,
Bucureşti, Editura MILITARĂ, 1997, pp. 191-202.
4. GRIGORE, Mihai, Introducere în drept, Editura,
BIBLIOTHECA, Târgovişte, 2005, pp. 82-97.
5. POPA, Nicolae, Teoria generală a dreptului,
Bucureşti, Editura ACTAMI, 1996, pp. 250-262.
6. POPESCU, Sofia., Teoria generală a dreptului,
Bucureşti, Editura LUMINA LEX, 2000, pp. 182-
208.
7. VONICA, Romul Petru, Introducere generală în
drept, Bucureşti, Editura LUMINA LEX, 2000, pp.
237-263.

101