UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICA, INDUSTRIALA SI MARITIMA

Disciplina:
Ştiinţa Materialelor

Buna ziua tuturor!

Ma numesc ANNA NOCIVIN
Voi fi profesorul vostru de S.M.
Compozitia chimica Structura Proprietati Aplicatii

Ti, Al, Fe, Mg, etc.

Realizarea unei anumite stări de agregare a unei substanţe depinde în
principal de temperatura şi presiunea la care aceasta se află - vezi
figura:
GAZ:
• distanţele intermoleculare foarte mari (atomii din gaze sunt dispuşi sub formă de molecule –
O2, N2, etc.),
• moleculele practic nu interacţionează unele cu altele, mişcându-se liber, ocupând astfel tot
volumul posibil.
• gazul nu are volum şi formă proprie.

LICHID:
• stare condensată a materiei
• atomii sunt mai apropiaţi, deci interacţiuni mai puternice
• un volum propriu stabil
• vibraţii mici ale atomilor în jurul poziţiilor de echilibru
• salturi dintr-o pozitie de echilibru in alta
• “ordine la scurtă distanţă” în distribuţia atomilor
• proprietatea de a curge

SOLID:
• formă proprie stabilă
• numai o mişcare de vibraţie în jurul poziţiilor de echilibru
• “ordine la lungă distanţă” în distribuţia atomilor, adica o succesiune ordonată a atomilor pe
distanţe egale şi în plan îndepărtat – structura cristalina.
Solid cristalin cu reţea cristalină – reprezinta o dispunere ordonată a atomilor
într-un corp solid, dispunere ce se repetă periodic in 3D

Structura cristalina ordonata

Solide amorfe  atomii dispusi haotic in pozitii ce NU formează o reţea cristalină.

• Principala caracteristica - lipsa unui punct de topire - odată cu creşterea temperaturii,

corpul amorf se înmoaie.
•
• Starea amorfă la aliaje metalice – "sticle metalice“ - se obtine printr-o răcire ultrarapidă a
topiturii (> 1.000.000 C/s).

• Structura aliajelor amorfe este similara structurii lichidelor inghetate. Solidificarea se

produce atat de rapid (> 1.000.000 C/s), incat atomii practic "ingheata" in pozitiile pe care
le ocupa in faza lichida.

Structura amorfa dezordonata

 Structura cristalină a unui material metalic
Corp solid cristalin  Dispunere ordonata în spaţiu a atomilor  reţea cristalină.

Unitatea constructivă a reţelei cristaline are forma unui paralelipiped şi se

numeşte celulă elementară.

Forma celulei elementare este data de parametrii sai:

- trei laturi ale celulei a, b, c
- trei unghiuri delimitate de acestea α, β, γ
In functie de FORMA, celula elementara este de 7 tipuri:

• Cubic
• Tetragonal
• Ortorombic
• Romboedric (Trigonal) 7 sisteme cristaline BRAVAIS
• Hexagonal
• Monoclinic
• Triclinic

In functie de DISTRIBUTIA ATOMILOR in cadrul celulei elementare:

• celula simpla
• celula cu volum centrat
• celula cu fete centrate 14 tipuri de reţele spaţiale Bravais
• celula cu baze centrate

Fiecare sistem cristalin include unul sau mai multe tipuri de reţele cristaline
spaţiale.


Notarea nodurilor si
a planelor atomice:
Indici Miller
Noţiunea de "structură cristalină reală" a unui material nu este identică
cu aceea de "reţea spaţială".
• Reţeaua spaţială - schema de repetiţie (modelul spaţial) dintr-un cristal
• Structura cristalină reală - aranjamentul real al atomilor în cristal

O structură cristalină se obţine prin ataşarea unei baze de atomi fiecărui

nod al reţelei spaţiale.
«Structura cristalină = Reţeaua spaţială + Baza de atomi»

OOOOO 
OOOOO + ● = 
OOOOO 
Reţeaua spaţială Baza Structura cristalină
Structurile cristaline ale câtorva elemente din grupele B
ale sistemului periodic:

a - iod (VII B);

b - seleniu (VI B);
c - stibiu (V B);
d - diamant (IV B)
Compactitatea unei structuri cristaline se apreciază prin:
• Numărul de coordinaţie - Nc,
• Compactitatea (gradul de umplere în atomi) - η.
• Numarul de atomi dintr-o celula elementara - N

Număr de coordinaţie - numărul de atomi din reţea dispuşi la cea mai

mică distanţă fata de un atom dat.
(Cu cât acest număr este mai mare, cu atât reţeaua este mai compactă.)

Compactitatea sau gradul de umplere în atomi - η - se defineşte prin:

Volumul atomilor care participa la celula
 =
Volumul celulei
Numărul de atomi dintr-o celulă elementară - N se calculează cu ajutorul
relaţiei:
N = ni + n(f) / 2 + n(c) / 8

unde ni – nr. de noduri din interiorul celulei elementare

nf – nr. de noduri aflate pe feţele celulei
nc – nr. de noduri situate în colţurile celulei
 Structuri cristaline tipice materialelor metalice

- cubic cu feţe centrate (CFC)

- cubic cu volum centrat (CVC)
- hexagonal compact (HC)
“Nimic nu se face întâmplător,
ci totul dintr-o cauză şi în mod
necesar”
Democrit
 Material suplimentar:
CARACTERIZAREA METALELOR

Ce este un metal?

Caracteristica de bază a unui metal şi a aliajelor sale posibile, o reprezintă

conductibilitatea sa termică şi electrică mare, ce creşte cu scăderea
temperaturii.

Metalul poate fi definit ca reprezentând unul din cele 8 tipuri de materiale ce

pot exista în general în natură:

1) metale
2) semiconductori
3) dielectrici
4) ceramice
5) sticle
6) polimeri sintetici (fibre sintetice, elastomeri, mase plastice)
7) substanţe naturale (piatră, lemn, fibre, piei, etc.)
8) compozite (materiale compuse din două sau mai multe
materiale din cele şapte tipuri precedente)
Alegerea unui metal sau aliaj:

• Schema distribuţiei elementelor în scoarţa terestră

• Preţul de cost al diferitelor metale
Metalul Preţ relativ Metalul Preţ relativ
Fier 1 Titan 90
Plumb 2,5 Wolfram 120
Zinc 3 Molibden 170
Aluminiu 6 Argint 500
Stibiu 6,5 Vanadiu 750
Cupru 7,5 Niobiu 800
Magneziu 8 Tantal 1500
Mangan 10 Rubidiu 2200
Nichel 17 Paladiu 5000
Staniu 22 Aur 11000
Crom 25 Reniu 12000
Cobalt 35 Iridiu 25000
Bismut 50 Osmiu 25000
Mercur 65 Platina 27000
Rhodiu 45000

• Modalitatea de prelucrare
• Proprietăţi
TIPURI DE LEGĂTURI INTERATOMICE ÎNTR-UN MATERIAL SOLID

Intre atomii ce formează un material solid cristalin acţionează:

• forţe de atracţie
• forţe de respingere
care se egalează la distanţe interatomice de ordinul  1Å

F - Forţa de interacţiune
U – Energia potenţială de interacţiune
DE CE - reţea atomica cristalina ? (~ 1Å pt. distanţele interatomice)
Pentru ca minimul energiei potenţiale a sistemului se atinge atunci când
atomii sunt dispuşi ordonat şi periodic în spaţiu.

Forţele de atracţie din corpurile solide sunt, foarte diferite prin natura acestora.
Se disting astfel 4 tipuri de legături:
- ionică
- covalentă
- de tip Van der Waals
- metalică
Corespunzător acestor tipuri de legături există 4 tipuri de reţele cristaline:
- Retea cristalina ionica,
- Retea cristalina atomica (sau de valenta),
- Retea cristalina polara şi
- Retea cristalina metalica.
Tipul legăturii influenţează puternic asupra proprietăţilor mecanice ale materialului,
în primul rând asupra comportamentului acestuia la solicitări exterioare: se va
deforma odată cu creşterea acestei sarcini, sau se va rupe fragil fără nici o
deformare anterioară.
 LEGATURA IONICA

Se realizeaza prin transfer de electroni de valenta (cedare – acceptare)

de la un element electronegativ spre un element electropozitiv.
Formaţiunile ionice sunt caracterizate de:
- temperatură de topire înaltă,
- rezistenţă mecanică şi duritate ridicate
- coeficient scăzut de dilatare termică.
Cristalele ionice sunt izolatoare, deoarece toţi electronii sunt concentraţi pe
orbitalele atomice ale fiecărui atom în parte, neputând deci avea nici o contribuţie
în procesul de conductibilitate.
Cristalele ionice pot insa deveni conductoare în stare topită, datorită amestecului
de ioni.
LEGATURA COVALENTA

Se realizează prin punerea în comun a electronilor de valenţă ai atomilor

învecinaţi, prin perechi de electroni de valenţă ce se află pe orbite comune "punţi
electronice"
Solidul tipic pentru o asemenea legătură este diamantul (atomi de C)

Densitatea electronică în spaţiul interatomic din afara "punţilor" este foarte scăzută.
Cristalele în cadrul cărora atomii sunt legaţi prin legături covalente se numesc cristale
de valenţă sau cristale atomice.
Cristalele de valenţă se pot forma si între elementele grupelor V, VI şi VII B din
sistemul periodic.
Legatura covalentă apare, de asemenea, şi între atomii diferiţi dintr-o serie de
compuşi chimici, cum sunt carburile (Fe3C, SiC), nitrurile (AlN), de o mare
importanţă în aliajele tehnice.
Rezistenţa legăturii covalente depinde de gradul de completare al nivelelor de
valenţă, fiind cu atât mai mare cu cât aceste nivele sunt mai apropiate de forma
de octet. De aceea, proprietăţile solidului cu legături covalente pot varia
semnificativ.
Caracteristica de bază a unor asemenea corpuri este fragilitatea crescută.
LEGATURA VAN DER WAALS

Forţele Van der Waals sunt forţe de coeziune de natură electrostatică care se
exercită între molecule (mono sau poliatomice) cu configuraţii electronice stabile,
deci care nu necesită o punere în comun sau transfer de electroni.

Legătura covalentă sau ionică – energii de legătură mari ( 100-1000 kj  mol-1), Legatura
Van der Waals – energii de legătură mici ( 4 - 8 kj  mol-1).

Existenţa forţelor Van der Waals explică starea condensată (lichidă şi solidă) a
substanţelor, deci agregarea lor şi unele proprietăţi fizice. Astfel, este ştiut că
substanţele formate din molecule mici (cu număr mic de atomi) sunt în general
gaze, dar pot fi şi lichide sau solide volatile.

Deoarece la formarea legăturii Van der Waals nu are loc nici un schimb sau
punere în comun de electroni, structura cristalelor ce se formează este
determinată în primul rând de factori geometrici avand tendinţa spre o
împachetare densă. Asemenea cristale sunt izolatoare deoarece toţi electronii
sunt legaţi în octete (ns + nd). Proprietăţile electrice ale acestor cristale se
stabilesc prin proprietăţile atomilor sau moleculelor componente şi variază foarte
puţin la trecerea dintr-o stare de agregare în alta.
LEGATURA METALICA

Prin condensarea vaporilor de metal în stare lichidă sau solidă, atomii se apropie
întratât încât nivelele electronice de valenţă se suprapun făcând posibil ca
electronii de valenţă să treacă liber de la un atom la altul. Se formează astfel aşa
numitul "gaz electronic".
Legătura metalică reprezintă forţa de atracţie dintre ionii pozitivi şi gazul de
electroni liberi.
Electronii liberi nu sunt legaţi de un anume atom, având o mare mobilitate în
cadrul reţelei ionice.
 Proprietati:
Conductibilitatea termică şi electrică ridicata a metalelor
(datorată deplasării libere în material a electronilor de valenţă)
Opacitatea şi puterea de reflexie a metalelor
(determinate de faptul că electronii liberi pot absorbi energie la orice lungime
de undă şi emite în acelaşi timp fascicule luminoase)

Concluzii:
• Deşi legăturilor interatomice sunt definite separat, existenţa unui singur tip de
legătură în diferite cristale poate fi considerată mai degrabă o excepţie decât o
regulă.
• Legătura ionică, prin natura sa, necesită existenţa a două sau mai multe tipuri de
ioni (pozitivi şi negativi), motiv pentru care aceasta nu poate fi întâlnită în cristalele
elementelor pure.
• In multe formaţiuni intermetalice pot exista concomitent legătura ionică şi metalică.
• De aceea, în practică, este foarte greu de stabilit o limită clară între diferitele tipuri
de legături ce apar într-un cristal.