Sunteți pe pagina 1din 3

Mesaj de durere pentru poporul meu ortodox – Poporul lui Dumnezeu

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului
Duh să fie cu voi cu toţi.
Te îmbrăţişez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioşi, preacucernici părinţi, preacuvioase
maici şi iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” şi „ale zdrobirii sufleteşti” atât de
tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aş vrea să mulţumesc tuturor celor
ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credinţă Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-
a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Aceasta
este Biserica, ce nici porţile iadului nu o vor sfărâma şi al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos.
Alte biserici nu mai recunoaştem, pentru că sunt rupturi şi erezii, grupări drăceşti, care de-a lungul
vremurilor au luptat şi luptă împotriva adevăratei credinţe şi împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât
mai mult popor spre pierzare şi spre iad.
Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul
Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.
De la începutul veacurilor au fost lupte şi loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De
mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este
şi va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă
şi au păstrat Dogmele, Canoanele şi Sfânta Tradiţie a credinţei noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în
faţa unui mare pericol de a deveni vânzători şi trădători de Dumnezeu şi Adevăr. De aceea vă spunem
cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre
Ortodoxii.
Ştim că Biserica lui Hristos a fost întemeiată în ziua Cincizecimii şi de atunci până astăzi
este condusă de Duhul Sfânt. Ceea ce este de mirare, este că in aceeași perioada a Cincizecimii
Intâistătătorii Bisericii plecați acum in Creta doresc să dez-întemeieze Adevărul lui Hristos și să-i dea
chipul lumii acesteia, adică să o dez-bisericească. Ei apoi doresc să " îmblânzească şi să domesticească
'' Evanghelia lui Hristos, ''dată sfinţilor o dată pentru totdeauna ''. (Iuda 1,3) Acum în aceste vremuri,
noi ca oameni vrem să devenim conducătorii acestei Biserici. Nu s-a pomenit niciodată ca un singur
ierarh al Bisericii ortodoxe să ia hotărârea pentru întreaga Biserică cu un singur vot şi dacă totuşi acest
Sinod se numeşte Panortodox, atunci unde este deplinătatea Bisericii?
În primul rând considerăm că denumirea de Sinod Panortodox este neortodoxă, eretică,
deoarece Panortodox înseamnă a tot ce este este ortodox.De asemenea, Sinodul nu poate fi numit
Panortodox, deoarece, cele mai multe Biserici nu sunt de acord şi nu iau parte la acest Sinod înşelător.
Cum se poate numi un Sinod Panortodox fără deplinătatea întregii Biserici? Întrucât nu toţi arhiereii
sunt invitaţi să participe, ci doar câţiva desemnaţi. Cum poate un Întâistătător să convoace un Sinod în
numele Episcopatului şi să ia decizia fără participarea şi acordul arhiereilor? În Biserica Ortodoxă toţi
episcopii sunt egali. Conform acestui aşa-zis regulament patriarhii, sunt mai mari decât ceilalţi
episcopi, devenind papi şi cardinali catolici. Primejdia foarte mare în această situaţie este
catolicizarea, alunecarea spre papalitate a Bisericii Ortodoxe şi de a îmbrăţişa orice erezie. Se încalcă
condiţiile fundamentale ale unui Sinod şi anume libertatea de a participa la el, pentru că nu votează
toţi arhiererii din Sinod, ci doar bisericile autocefale prin Întâistătătorii lor, ceea ce contravine
eclesiologiei ortodoxe şi dreptului Canonic Ortodox.
Din câte ştim nu ar fi fost nicio urgenţă de a convoca un Sinod în Biserica Ortodoxă,
neavând probleme urgente, pentru că ne bazăm pe cele şapte Sinoade Ecumenice. Acest Sinod al
fărădelegii, viclean şi tâlhăresc se adună doar pentru erezia ecumenismului, de a distruge Sfânta
noastră Ortodoxie, Dogmele, Canoanele şi Tradiţia ei, şi a tuturor Sfinţilor Părinţi care au mărturisit
chiar cu preţul vieţii lor curăţia Credinţei Ortodoxe.
Nu ar trebui nimeni să ne convingă că tot ce se face acum este bun pentru vremurile şi
modernismul lumii de astăzi, căci noi avem Canoanele, Dogmele şi Învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai
Bisericii noastre dreptmăritoare. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem statornici, să
nu ne vindem şi să nu trădăm ortodoxia.
Acum când se desfăşoară aşa numitul Sinod Panortodox, care l-au lucrat în ascuns cu minciuni
şi viclenii spre a aduce această amăgire peste toată lumea ortodoxă, credem că stăpânul acestui Sinod
este tatăl minciunii, diavolul, pentru aceasta nu îl vom recunoaşte, ci vom rămâne statornici în Sfânta
noastră Biserică Dreptmăritoare, în învăţătura sănătoasă şi credinţa ce a fost dată sfinţilor o dată
pentru totdeauna. (Iuda 1,3)
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am
vestit-o să fie anatemă! (Galateni 1,8)
Noi recunoaştem o singură Credinţă Ortodoxă mântuitoare, şi tot ce s-a rupt din ea sunt
erezii. Acest Sinod şi ecumenismul este o capcană pentru ortodocşi. Nu putem spune că acestea sunt
vremurile de pe urmă dar sunt unele semne care ne arată pericolul în care putem cădea dacă nu vom
lua în consideraţie profeţiile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi.
Sfântul Cucșa al Odesei (1875-1964) a făcut următoarea profeţie „Nu peste mult timp va avea
loc Sinodul Ecumenic numit „SFÂNT”. Acest sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de
necredincioşi. În cadrul lui toate credinţele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria
anulată, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor, să se
recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări.
Sfântul Efrem Şirul spune: „Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora
care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de câţi murdăresc Sfânta Credinţă cu eresuri sau
încheie vreo înţelegere cu ereticii”
Sfântul Paisie de la Neamţ (1794): „Oare ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor
papă? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt,
atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte, şi eu,
împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”
Sfântul Ioan de Kronstadt (1908): „Care dintre ortodocşi nu ar dori unirea cu toţi catolicii
sau luteranii şi să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obşte a celor credincioşi! Care
însă din aceste zise biserici, mai ales dintre întâistătătorii numiţi papi, patriarhi, mitropoliţi,
arhiepiscopi şi episcopi, xiondzi sau pateri se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Niciunul. Iar noi
nu putem să ne învoim la învăţătura lor eretică fără să aducem vătămare mântuirii sufletului nostru.
Oare se pot uni cele de ne unit – minciuna cu adevărul?”
Preacuvioşiile voastre, preacucernici părinţi, cuvioase măicuţe, vă rog şi vă îndemn: să
păstraţi în curăţie adevărata Credinţă Ortodoxă cu tot ceea ce am primit de la Mântuitorul Hristos prin
Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi cele şapte Sinoade Ecumenice netrădând adevărul, chiar dacă va trebui
să suferim mult, or va trebui să plătim chiar cu preţul vieţii noastre. Nu avem de pierdut ci numai de
câştigat dacă vom rămâne credincioşi Domnului până la sfârşit.
Iubita ţara noastră, România, deoarece am fost despărţiţi unii de alţii trupeşte, sufleteşte
rămânem legaţi unii de alţii. Aşa v-am cunoscut, ţară creştină Ortodoxă şi aşa să rămâneţi, cei care aţi
fost botezaţi în cristelniţă Ortodoxă, mângâiaţi şi legănaţi în leagănul ortodoxiei şi pe un pământ sfânt
unde au suferit atâţia martiri şi sfinţi din toate veacurile şi mai ales în anii grei de ateism şi comunism.
Unde au suferit mii de martiri în chin, bătăi, închisori şi mucenicie, omorându-le trupurile, dar nu au
putut să să le omoare credinţa şi sufletele lor. Privind la sfârşitul lor de vieţuire le vom urma credinţa.
Aceasta este durerea mărturisirii noastre din vremea de astăzi, pe care dorim să ne-o
asculte Întâistătătorii noştri nu ca o răzbunare şi o schismă în Biserica Noastră, ci pentru că vrem să ne
păstrăm una singură mântuitoare, credinţa Ortodoxă. Amin.
Episcopul Longhin- Mănăstirea Bănceni.

S-ar putea să vă placă și