Viața lui Iisus nu este o poveste la care ești spectator pasiv.

Pe Pământul Sfânt, viața

lui Iisus trece prin tine, o trăiești tu însuți, este un mare mister. Iar Sărbătoarea Învierii, pe
măsură ce se apropie, sporește tensiunea. Nu este vorba despre o tensiune omenească ci este o
stare sufletească ce se schimbă în fiecare an și care în același timp te înspăimântă, te bucură și
te copleșește.

Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima
dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă
vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei
Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.

La Ierusalim, din Sâmbăta Floriilor încep toate ceremoniile speciale dedicate

Săptămânii Pătimirilor lui Iisus, Morții și Învierii Sale. In Joia Mare în curtea Bisericii
Sfântului Mormânt, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului spală picioarele la 12 preoți, așa cum
Iisus a spălat picioarele ucenicilor iar Vinerea Mare se parcurge Drumul Crucii chiar pe unde
au pășit tălpile însângerate ale lui Iisus.

In Vinerea Mare, dupa Prohodul Domnului, are loc o verificare minuţioasă a

Mormântului. La această verificare participă reprezentanţi ai tuturor cultelor creştine prezente
la Ierusalim, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor statului Israel. Scopul este acela de a
verifica să nu existe nicio sursă de foc Sfântul Mormânt. Mormântul este apoi sigilat cu un
sigiliu din ceară.

În Sâmbăta Mare, dimineața, coboară în Biserica Sfântului Mormânt unde așteaptă

venirea Patriarhului Ierusalimului și începerea Ceremoniei de aprindere a Sfintei Lumini.
Slujba începe în jurul orei 13.00, este Slujba Vecerniei din Sâmbăta Mare cu care de fapt
începe Sărbătoarea Învierii. După ce alaiul de slujitori înconjoară Sfântul Mormânt de trei ori
cu cântări și litanii, se opresc în fața Mormântului lui Iisus, se rupe pecetea de ceară pusă pe
ușa Mormântului încă de vineri după Prohodul Domnului, se deschide Mormântul și intră
înăuntru doar Patriarhul singur, îmbrăcat doar într-o cămașă albă lungă și fără ornamentele
arhierești. Îngenunchează în fața pietrei pe care a stat Trupul lui Iisus și rostește o rugăciune
lungă de invocare. În interiorul mormântului totul este în întuneric, candele și lumânările sunt
stinse. La un moment dat, în vremea rostirii rugăciunii de Patriarh, se aprinde Sfânta Lumină,
focul binecuvântat așteptat cu multă emoție de toți. Acest foc luminos este asemenea trupului
luminos al lui Iisus cel Înviat, care a trecut prin piatra mormântului unde fusese închis, de
aceea preț de câteva minute deși arde și luminează, nu mistuiește materia!
 Lumina vine în acelaşi loc, la aceeaşi dată şi în acelaşi mod: vine la Sfântul Mormânt
al Domnului din Biserica Învierii, în ajunul praznicului Învierii Domnului după Pascalia
iuliană, alcătuită de Sfinţii Părinţi de la primul Sinod Ecumenic – mai precis la vecernia din
Sâmbăta Mare care se săvârşeşte între orele 12.30-13.30 şi în acelaşi fel în fiecare an.

Patriarhul iese din Mormântul lui Iisus, oferind Sfânta Lumină tuturor celor de față. În
câteva minute, întreaga Biserică a Sfântului Mormânt se luminează de zecile de mii de
lumânări purtate de credincioșii prezenți.

Nu se cunoaște nicio altă minune, în întreaga istorie a omenirii, care să se petreacă cu

atâta precizie şi regularitate pe o perioadă atât de îndelungată de timp. Ea poate fi urmărită de-
a lungul secolelor în jurnale de călătorie în Ţara Sfântă, în care există relatări amănunţite ale
acestui eveniment unic.

Biruinţa Mântuitorului Hristos asupra iadului şi morţii şi redeschiderea porţilor raiului

a fost pecetluită cu o minune înfricoşătoare care are loc an de an, la Sfântul Mormânt al
Domnului: venirea Sfintei Lumini, lumină neaprinsă de mână omenească, ci trimisă oamenilor
de Însuşi Dumnezeu, pentru a ne încredinţa că El este cu noi până la sfârşitul veacului.