Slide 3… 1.

Importanţa comercială a transporturilor maritime

Transportul naval ca unul din cele mai vechi sisteme de transport a apărut şi s-
a dezvoltat vertiginos datorita avantajelor pe care le are in raport cu celelalte
categorii de transport, posibilitate de comunicare cu continentele,
capacitatea de transport, eficientă sporită pe distanţe lungi, mobilitate,
promptitudine, siguranţă in exploatare, preţ de cost relativ mai mic.

Slide 4.. Reglementarea legală a relaţiilor comerciale din domeniul transportului

maritim
Reglementarile maritime cuprind întreaga problematică în domeniu, referitoare
la nava maritimă de transport, contractul de navlosire, avaria maritimă comună,
asigurarea maritimă, ocrotirea vieţii umane pe mare şi prevenirea poluării mediului
marin-valori sociale fundamentale ale omenirii; de asemenea, sunt consacrate norme
de înaltă exigenţă privind regulile siguranţei navigaţiei pe mare şi ale ordinii
navigaţiei în porturi şi în apele maritime; reguli ce promovează şi asigură securitatea
comercială a expediţiilor maritime de transport a unor imense valori materiale
reprezentate de marile cantităţi de mărfuri transportate şi de navele transportatoare .

In timpul incărcarii, descărcarii şi transbordarii precum şi în timpul

transportului, respectiv al staţionarilor intermediare, pot intervenii unele riscuri.
Riscurile pot fi provocate de forţa majora: uragan, furtuna, incendiu etc; in
aceeasi categoria se includ, naufragiul navei, eşuarea navei, ciocnirea dintre două nave
(abordaj), ciocnirea navei cu un corp fix plutitor, altul decat o nava (coliziune).

Slide 5… 1.2.Soluţionarea litigiilor maritime

Jurisdictia de drept comun include in aria sa de competenta materiala
infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă, disciplinei şi ordinii la bord şi alte
infracţiuni, precum şi toate litigiile indiferent de valoare care au ca obiect despăgubiri
pentru avarii, cauzate navelor şi instalaţiilor portuare, clădirilor şi utilajelor portuare,
instalaţiilor destinate navigaţiei, instalaţiilor de încărcare, descărcare şi manipulare, a
mărfurilor în port ca urmare a abordajelor.
Slide 6… Jurisdicţia specială de soluţionare a litigiilor maritime internaţionale
Litigiile izvorate din raporturile comerciale de transport maritim isi gasesc
rezolvarea, nu numai prin procedura de drept comun,bazata pe regulile dreptului
internaţional, dar si prin modalitati specifice acestui domeniu, cum este de pilda,
arbitrajul maritim.
Recurgerea la arbitrajul maritim s-a dovedit a fi cea mai adecvată modalitate
de soluţionare a litigiilor decurgând din raporturile comerciale cu elemente de
extraneitate, datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă, comparativ cu
jurisdicţiile de drept comun : simplitatea şi supleţea procesului; secretul dezbaterilor,
cheltuieli de judecată mai reduse; specializarea arbitrilor cunoscători ai regulilor şi
uzantelor maritime si comerciale internaţionale.

Slide 7.. Avantajele arbitrajului comercial maritim

 Litigiile care iau nastere din derularea contractelor comerciale maritime
internationale pot fi solutionate pe 2 cai si anume: pe calea arbitrajului comercial sau
pe calea instantelor jurisdictionale de drept comun.
Actualmente, datorită avantajelor sale evidente (rapiditate în soluţionarea
litigiilor, proceduri suple, confidenţialitatea dezbaterilor, specializarea arbitrilor etc)
arbitrajul este folosit aproape în exclusivitate pentru soluţionarea litigiilor comerciale
maritime.
Avantajele arbitrajului sunt:
1. Decizii defintive si obligatorii
În toate statele care recunosc si promovează institutia arbitrajului, hotarârea
unei Curţi arbitrale este definitivă şi obligatorie pentru partile în litigiu.
2. Recunoaşterea internaţională a hotarârilor
Hotarârea unui tribunal arbitral se bucura deseori de o recunoastere internationala mai
puternica decât cea a unei instante nationale. Mai mult de 120 de state au semnat Conventia
Natiunilor Unite din 1958 referitoare la recunoasterea si executarea hotarârilor arbitrale
straine, cunoscuta sub denumirea de Conventia de la New York.
3. Neutralitatea
Decurgând din principiul autonomiei de vointa a partilor, larg recunoscut si aplicat în
cazul institutiei arbitrajului, apare avantajul plasarii partilor din state diferite pe o pozitie de
perfecta egalitate în ceea ce priveste cinci elemente cheie:
- locul arbitrajului;
- limba în care au loc dezbaterile;
- procedura si regulile aplicabile;
- nationalitatea arbitrilor;
- reprezentarea legala.
4. Flexibilitatea procedurală
De cele mai multe ori procedura în faţa instanţelor de drept comun prezintă un
formalism de la care părţile nu se pot abate. Instituţia arbitrajului a fost concepută ca un
sistem eficient de soluţionare a litigiilor, bazat pe principiul libertăţii de voinţă a părţilor, care
au posibilitatea de a stabili chiar normele procedurale pe care le consideră mai adecvate în
vederea soluţionării litigiului în care sunt implicate. Libertatea părţilor este îngrădită numai
de necesitatea respectării normelor publice sau a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor
imperative ale legilor.
5. Specializarea şi profesionalismul arbitrilor
Spre deosebire de cazul soluţionării litigiilor de către instanţele judecătoreşti de drept
comun, când părţile nu au facultatea de a alege proprii judecători, arbitrajul conferă părţilor
oportunitatea de a desemna persoanele care în calitate de arbitrii să se pronunţe asupra
litigiului în cauză. Această posibilitate evocă ideea de parteneriat între părţile implicate,
conducând la menţinerea şi continuarea relaţiilor de afaceri; deci diferendul dintre părţi supus
soluţionării arbitrajului se caracterizează prin colaborare, nu antagonism, fiind astfel o formă
de justiţie adaptată litigiilor comerciale.
Arbitrii aleşi de părţi sunt de regulă persoane cu o specializare şi experienţă relevantă
în domeniul vizat de către obiectul litigiului. Cunoştinţele aprofundate ale arbitrilor în
respectivul domeniu sunt de natură de a asigura o calitate deosebită a actului de justiţie.
6. Celeritatea
Părţile pot stabili în cadrul convenţiei arbitrale termenul în care tribunalul arbitral
trebuie să decidă asupra litigiului supus competenţei sale. Acest termen decurge de regulă de
la data constituirii tribunalului arbitral.
Lăsând faptul că părţile pot stabili un termen (oricât de scurt) pentru pronunţarea
hotărârii arbitrale, durata mai redusă a procesului provine şi din faptul că hotărârea arbitrală
nu este supusă cailor ordinare de atac, ci numai unei căi extraordinare de reformare – acţiunea
în anulare.
7. Costurile
Un proces arbitral este de regulă mai puţin costisitor decât un proces desfăşurat în faţa
instanţelor de drept comun, având în vedere că durata procesului, conform celor precizate mai
sus este mai redusă, că nu presupune cheltuieli suplimentare datorate existenţei unor căi
ordinare de atac şi că în principiu conduce la o recuperare mai rapidă a creanţelor.
8. Confidenţialitatea
Deosebindu-se de procesul în faţa instanţelor de drept comun care este guvernat de
principiul publicităţii, dezbaterile care au loc în cadrul procesului arbitral nu sunt publice. De
conţinutul încheierilor de şedinţă şi a actelor de la dosar pot lua cunoştinţă numai părţile. Nici
hotărârea tribunalului arbitral nu se pronunţă în şedinţa publică, ci ea este adusă la cunoştinţă
părţilor. De aceea se şi spune de fapt că discreţia arbitrajului este avantajul cel mai apreciat în
lumea afacerilor
9. Posibilitatea soluţionării litigiului în echitate
Această posibilitate este deseori convenabilă părţilor, care în vederea păstrării unor
raporturi comerciale de lungă durată preferă să se supună unei soluţii de compromis, decât
unei soluţii strict juridice.
10. Alte avantaje
- arbitrajul are mai degrabă un caracter calmant, liniştitor prin posibilitatea părţilor de
a îşi stabili ele însele modalităţile de abordare a normelor de procedura pe care tribunalul
arbitral le urmează în judecarea litigiului;
- arbitrajul are un caracter flexibil, maleabil, deoarece permite părţilor şi arbitrilor să
organizeze litigiul în maniera cea mai potrivită nevoilor părţilor şi naturii litigiului supus
arbitrajului;
- posibilităţile de informare egală a părţilor provenind din ţări diferite – prin
intermediul regulamentelor de arbitraj – şi facilitarea folosirii limbilor străine în arbitrajul
internaţional;
- posibilitatea renunţării la aplicarea riguroasă a normelor de drept, în cazul arbitrajului în
echitate.

Slide 8…. Studiu de caz

Părţile pot, în cadrul autonomiei de voinţă, să desemneze legea aplicabilă. Cu

toate acestea, unele tribunale arbitrale consideră că alegerea unei instanţe dintr-un
anumit stat determină şi legea aplicabilă. Este citată cauza Tzortzis A Sykku v.
Monarch Lines [1968] în care într-un contract de vânzare (vânzărul fiind suedez, iar
cumpărătorul grec) partea greacă dorea aplicarea legii suedeze, care permitea
recuperarea cheltuielilor pre-contractuale pierdute din cauza încălcării obligaţiilor de
către vânzator. S-a susţinut că alegerea Londrei ca loc de desfăşurare a arbitrajului
implică alegerea dreptului englez ca dreptul aplicabil contractului. Această linie de
soluţionare în materia arbitrajului a fost abandonată în anii ’90.
Regulile ICC permit tribunalului arbitral, ca în absenţa determinării legii
aplicabile de către părţi, să fie aleasă legea care are legătura cea mai mare cu
contractul.
”Legea statului X poate, parţial sau în totalitate să afecteze validitatea
înţelegerii dintre părţi. Este deci rezonabil să considerăm că din două legi aplicabile,
părţile ar alege legea care conferă validitate înţelegerii acestora.
În aceste condiţii, arbitrii au hotărât în mod definitiv determinând legea
elveţiană ca lege aplicabilă, considerând că aceasta corespunde voinţei interne a
părţilor”.