Metodele stiintifice vs.

Metodele empirice

Metoda științifică sau procesul științific este fundamental pentru investigația științifică și

pentru dobândirea de către comunitatea științifică de noi cunoștințe bazate pe dovezi fizice.
Savanții folosesc observația și raționamentul pentru a propune explicații provizorii pentru
fenomene, numite ipoteze. Sub presupunerea naturalismului metodologic, evenimentele
observabile din natură (inclusiv operele artificiale ale omenirii) se explică doar prin cauze
naturale, fără a presupune existența sau nonexistența supranaturalului. Prognozele derivate din
aceste ipoteze sunt testate prin diferite experimente, care ar trebui să fie reproductibile. Un aspect
important al unei ipoteze este că trebuie să fie falsificabilă, cu alte cuvinte, trebuie să se poată
verifica dacă este falsă. Dacă o propoziție nu este falsificabilă, atunci nu este o ipoteză, ci o
opinie sau afirmație care se află în afara domeniului de cercetare științifică. Este de asemenea
important de știut că o ipoteză nu poate fi dovedită, mai degrabă, datele dintr-un experiment
anume conceput pentru a testa o ipoteză pot ori să sprijine ori să respingă acea ipoteză.

Metoda științifică constă în următoarele faze:

 Observarea unui fapt

 Formularea unei probleme

 Propunerea unei ipoteze

 Realizarea unui experiment controlat, pentru a testa validitatea ipotezei.

Metodele empirice au dominat știința până în ziua de azi. Au pus bazele metodei științifice, care
este perspectiva tradițională asupra teoriei și progresului în știință. Însă în ulimele
decenii mecanica cuantică, constructivismul și Structura revoluțiilor științifice a lui T. S.
Kuhn au constituit niște provocări la adresa empirismului ca metodă exclusivă după care
funcționează știința. Pe de altă parte, unii afirmă că teorii precum mecanica cuantică oferă un
exemplu perfect pentru soliditatea empirismului; abilitatea de a descoperi până și legi științifice
contraintuitive; și abilitatea de a reformula aceste teorii pentru a accepta aceste legi.