ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM

MASTER BUSINESS

FUNCȚIA CULTURALĂ A ALIMENTULUI TRADIȚIONAL

ITALIA

Coordonator ştiinţific:
Conf. univ. dr. Lelia Voinea
Studenți: Cojocaru Andreea
Cliseru Teodoros
Liță Andreea Bianca
Luca Diana Petronela
Grupa 397, Master Business, An II

BUCUREȘTI
2020
 CUPRINS

INTRODUCERE

1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A CULTURII ALIMENTARE A ITALIEI

1.1. Aspecte particulare ale culturii consumului în Italia
1.2. Factori determinanți și caracteristici definitorii ale culturii alimentare a Italiei

2. PREZENTAREA UNOR ALIMENTE TRADIȚIONALE DIN ITALIA

3. ELEMENTE DISTINCTIVE ALE CULTURII ALIMENTARE ITALIENEȘTI

3.1. Produse și preparate tip gourmet
3.2. Ciudățenii alimentare
3.3. Preparate culinare simbol

4. MENIURI TIPICE ȘI PREOCUPĂRI PENTRU ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ

4.1. Meniuri pentru micul dejun, prânz și cină
4.2. Meniuri pentru diverse sărbători
4.3. Preocupările pentru o dietă sănătoasă

5. PROMOVAREA PROPRIEI CULTURI ALIMENTARE LA NIVEL

INTERNAȚIONAL

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

2
 INTRODUCERE

La orice popor, de-a lungul existenței sale s-au dezvoltat tradiții, obiceiuri și deprinderi
alimentare, care au contribuit treptat și vor contribui în continuare la nutriția populației respective,
chiar și sub impactul afirmării principiilor moderne ale alimentației. În fixarea de-a lungul istoriei
a tipului de alimentaţie a unui popor, o mare însemnătate o au factorii naturali, geografici,
climatici, geologici- care alcătuiesc substratul fenomenelor sociale şi economice. În afară de
factorii cu caracter static, trebuiesc avute în vedere şi schimbările pe care evoluţia şi civilizaţia le-
a adus alimentelor/alimentaţiei, factorii naturali, dar şi sociali, precum educaţie, cultura.

Fiecare ţară şi-a clădit o cultură alimentară specifică, în funcţie de obiceiurile de consum şi
de alimentele reprezentative. Instinctiv, când ne gândim la o ţără nu putem să nu o asociem cu
anumite alimente reprezentative şi preparate specifice, care îmbogăţesc cultura. Cele mai multe
dintre ţări şi-au creat un întreg circuit turistic pe baza acestor experienţe gastronomice, întrucât
alimentul este parte a ceea ce reprezintă cultura unei ţări.

Bucătăria italiană este una cu rădăcini puternice în istoria Europei, dar și a întregului glob,
aflându-se pe podiumul bucătăriilor preferate în lume alături de cea franceză și spaniolă. E veche
de peste 2000 de ani. Coastele însorite ale Mediteranei i-au adus influențe arabe, mirodenii și
arome exotice de pe alte continente. Ca orice popor latin, italienii sunt mari gurmanzi iar pofta de
mâncare se remarcă în mesele lor copioase și pline de carbohidrați. Adevăratul secret al bucătăriei
nu se află într-o procedură de preparare rafinată, ci mai mult asupra calității produselor. Bucătarii
italieni sunt extrem de meticuloși în prepararea mâncărurilor, selectând ingredientele de cea mai
bună calitate.

Dacă francezii sunt cunoscuți pentru delicatesele lor premiate cu stele Michelin, mâncarea
italiană gravitează în jurul unor principii opuse, punându-se accentul pe familie, tradiții și
intimitate. Mâncarea italiană este servită într-o atmosferă caldă, la masa din bucătărie acompaniată
de râsete și bună dispoziție. Ingrediente locale proaspete, arome simple și ierburi verzi, precum
busuioc, cimbru și salvie, oferă felurilor de mâncare un gust proaspăt. Mâncarea italiană este
subtilă, dar sățioasă.

3
 1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A CULTURII ALIMENTARE A
ITALIEI

1.1. Aspecte particulare ale culturii consumului în Italia

Bucătăria italiană este la fel de interesantă și de bogată precum istoria acestei țări. Aceasta
a fost influențată, în special, de bătăliile, invaziile și evoluția țării. Italia este o țară a vinurilor și
brânzeturilor de toate tipurile, a cafelelor excepționale, a zecilor de feluri de paste și de uleiuri de
măsline cunoscute de toată lumea, având numeroase produse tradiționale de o calitate superioară.
Țara este renumită pentru brânzeturile sale: mozzarella, bel pauza, burielle, gorgonzola, ricot și,
desigur, parmezanul. De asemenea, există peste 350 de forme diferite și varietăți de paste uscate.
Romanii erau recunoscuți pentru afinitatea lor pentru mancare. Împărații Romani aduceau
în țară numeroase condimente și diverse feluri de ierburi din regiunile pe care aceștia le cucereau.
Bucătăria comună a Romei era formată din pâine, ulei de masline, vin și multe legume. Desigur,
nici brânzeturile nu lipseau de pe mesele acestora, la fel ca în prezent.
Bucătăria italiană are o mulțime de legume și fructe, iar în timpul gătitului, se preferă
binecunoscutul ulei de măsline. Deserturile italiene sunt în mare parte bazate pe fructe proaspete.
Desigur, în orice cafenea din Italia puteți găsi faimosul tiramisu și alte mâncăruri tradiționale italiene
(Micu, 2018).
Deoarece italienii sunt mari iubitori de mâncare, aceștia preferă ca preparatele să se
servească pe rând, respectând o anumită ordine și anume:
Aperitivo: Este primă etapă a unei mese corecte și constă în servirea unei băuturi alcoolice slabe ca
de exemplu Campari, Aperol, prosecco sau alte băuturi cu specific local.
Antipasto: ”înaintea mesei”, sau ”antreu”, reprezintă diverse gustări calde sau reci, în porții mici–
specialități de carne uscată sau afumată cum ar fi prosciutto, brânzeturi sau legume în ulei de
măsline, pește marinat ș.a.
Primo: Acesta este primul fel de mâncare gătită, caldă – paste, risotto, gnocchi sau supe. Regula
este ca nici unul din aceste feluri nu conține carne.

4
Secondo: Cel de al doilea fel de mâncare al unei mese tradiționale italienești și cel mai consistent.
Se servesc preparate pe bază de carne – pui, vită, porc, miel, pește sau fructe de mare, gătite în cele
mai diverse moduri – la grătar, la cuptor, cu sosuri consistente, sau prăjite.
Contorno: reprezintă garnitura care acompaniază al doilea fel principal.
Insalata: se servește doar dacă garnitura de la Secondo nu a fost la rândul ei o altă salată.
Formaggio e frutta: Etapă a mesei ce constă în fructe și o mare varietate de brânzeturi.
Dolce: Desertul. Nu există cineva care să nu fi auzit de Tiramisu, dar la această categorie, italienii
au mult mai multe de spus. În Sicilia – cannolo este foarte popular, în timp ce în nordul Italiei se
servește renumitul ștrudel. Desigur să nu uităm și de faimoasa gelato, în diversele ei arome sau de
panna cotta.
Caffè: Orice masă tradițională italiană se încheie obligatoriu cu un espresso – acea cafea scurtă, tare
și plină de arome.
Digestivo: La finalul mesei, o băutură tare și aromată este mai mult decât bine-venită. Spirtoasele
precum grappa, amaro sau limoncello ajută digestia (Scurt ghid pentru a înțelege o masă tradițională
italienească, 2017).
Chiar și pentru mesele de zi cu zi, italienilor le place să aibă un prim fel de paste sau orez,
uscat sau în supă, urmat de un al doilea fel. Al doilea fel poate fi limitat la brânzeturi și / sau
mezeluri, sau poate fi omis cu totul. Primul curs este menit să te ușureze în masă și, istoric, a fost,
de asemenea, o modalitate pentru ca oamenii să-și hrănească oaspeții atunci când nu își puteau
permite prea multă carne.
Dacă ne referim la un set de bune maniere ale italienilor sau un set de reguli de respectat
în ceea ce privește servirea alimentelor, putem afirma faptul că italienii servesc apă și vin cu masa
lor, iar orice altceva le-ar influența gusturile mâncarurilor. O excepție este atunci când servesc pizza,
iar ăn acest caz se poate asocia o bere. Cappuccino se servește dimineața cu un produs de panificație
dulce. Din punctul lor de vedere, cappuccino nu se bea după o masă fierbinte, ci se poate apela la
un espresso, indiferent de ora zilei. De asemenea, pâinea nu se consumă ca aperitiv și nu se înmoaie
în vase mici cu ulei sau cu oțet balsamic. Pâinea se servește la felul al doilea pentru a șterge urmele
de sos.

5
 1.2. Factori determinanţi şi caracteristici definitorii ale culturii alimentare a Italiei

Gastronomia italiană datorează gustul şi aromele aparte ingredientelor venite de pe coastele

Mării Mediteraneene. Aromele intense ale preparatelor sunt date, în mare parte, de: uleiul de
măsline, usturoi, şofran, oregano şi vin. Pastele şi pizza sunt preparatele culinare cele mai cunoscute
și consacrate din bucătăria italiană.
Ingredientele esențiale din bucătăria italiană, care sunt regăsite în cămara oricărui italian
sunt: făina de înaltă calitate, orezul Arborio, busuiocul proaspăt, menta, tarhonul, anasonul, oregano,
șofranul, cimbrul, mozzarella, măslinele și uleiul de măsline, oțetul balsamic, parmezanul,
prosciutto, usturoiul, conservele cu roșii în suc propriu, vinul.
Cunoscută și ca patrie a pastelor făinoase, Italia este țara unde regăsim cele mai multe tipuri
de preparate cu paste, fie că sunt cu pește, carne, legume, brânzeturi sau chiar tipuri de desert. Regula
generală este că pastele delicate pot fi servite cu sosuri ușoare, iar cele mari și cu structură mai densă
se vor servi cu sosuri mai grele. De asemenea, pe lângă paste, există zeci de feluri de pizza,
nenumărate rețete cu orez și varietăți de brânză și soiuri de vin ca în Franța. Regina bucătăriei
italiene, pizza, se regăsește în zeci de variante, de la cele exotice cu ananas și porumb, până la cele
clasice cu salam, ceapă și ardei. Cea mai cunoscută este pizza Margherita care conține mozzarella,
roșii, ulei și oregano și este apreciată de toată lumea prin simplitatea ei. Nu în ultimul rând, Frutti
di mare este denumirea mâncărurilor ce au la bază fructele de mare, considerate și acestea o
specialitate a bucătăriei italiene.
Italienii au un profund respect pentru mâncarea și tradițiile lor. Acest lucru se reflectă
adesea în reținerea pe care o exercită atunci când îmbină diversele arome într-un vas sau mâncărurile
într-o masă. În mod similar, în bucătăria italiană aromele pure ale ingredientelor sunt păstrate și
evidențiate prin gătirea și utilizarea moderată a condimentelor, a ierburilor și a condimentelor.
Italia este o țară peninsulară cu un relief, climat și stil de viață variat. Desigur, toate acestea
au un impact puternic și asupra bucătăriei țării. Astfel, nordul Italiei și sudul Italiei au culturi
culinare diferite, ceea ce aduce și mai multă diversitate tipurilor de preparate tradiționale. Toate
regiunile din Italia au specificul lor culinar, iar unele rețete sunt regăsite doar într-o anumită zonă.
Nordul Italiei este format mai ales din regiuni muntoase cu climat mai rece, deci și bucătăria acestui
loc este bazată pe produse lactate. Specialitățile acestei regiuni includ trufe albe cu ouă, supă de
fasole, risotto alla milanese și bollito misto, un preparat realizat din carne fiartă și sosuri.

6
 Sudul Italiei este marcat de influențele mediteraneene. Preparatele sunt foarte cunoscute și
cele mai exportate din lume. Printre acestea se numără pizza și pastele, fiind indispensabile în sudul
Italiei, iar fără tomate, uleiul de măsline, usturoiul sau busuiocul, nu te poți numi un italian veritabil.
În centrul Italiei se regăsesc feluri de mâncare mai rustice, mai simple și mai puțin
cunoscute de noi. Totuși, printre preparatele ”vedetă” ale acestei zone centrale se numără Lasagna,
șunca de Parma, pastele Carbonara ș.a.
Pe insule, fructele de mare sunt, bineînțeles, foarte des întâlnite. Foarte multe condimente
sunt adăugate la aceste preparate pentru a le da un gust specific.

2. PREZENTAREA UNOR ALIMENTE TRADIȚIONALE DIN ITALIA

Nu există un mod mai expresiv a culturii unei țări decât gastronomia. Gastronomia
definește cultura națională. Se reflectă în locuitorii țării, în economie, în istorie, în condițiile de
mediu și chiar și în politică.
Ingredientele, metodele și mâncărurile tipice italiene influențează și alte gastronomii de pe
tot globul și chiar dau naștere unor subculturi precum mâncarea American-Italiană. În general,
mâncărurile italiene se caracterizează prin simplitatea lor, concentrându-se puternic pe ingrediente
proaspete, de calitate și de sezon. Desigur, bucătăria italiană este cunoscută la nivel mondial pentru
că este casa pastelor, pizzei și a ragu.
Autenticitatea se află în centrul bucătăriei tradiționale italiene, cu o semnificație pusă în
conservarea rețetelor originale care au fost transmise de generații întregi.
Mai mult, mâncărurile italiene sunt adesea definite de regiunea în care s-au „născut”, pentru
anumite alimente fiind foarte simplu de intuit o regiune specifică a Italiei de unde provin, fiind
chiar denumite după acea regiune (ex: Bolognese provine din Bologna).
Diversitatea după regiune, în special între nord și sud, este ceea ce face ca mâncarea italiană
să fie atât de incredibil de bogată și de variată, cu atât de multe de descoperit Invalid source
specified..
În continuare vom exemplifica și vom prezenta 5 alimente tradiționale din Italia.

7
1. Parmezanul

Scurt istoric: Parmezanul se referă la faimoasa brânză făcută în și în jurul provinciei italiene
Parma în ultimele opt secole și mai mult. Conceptul de denumire a alimentelor după locul lor de
origine datează din Imperiul Roman. Chiar și după căderea Romei în 476 A.D., oamenii de pe
peninsula italiană au continuat respectarea acestei practici. A fost un mod convenabil de a descrie
mâncarea, dar a arătat, de asemenea, mândrie pentru prepararea ei. Călugării din zona din Parma au
început pentru prima dată să facă o brânză tare distinctivă în Evul Mediu. Până la Renaștere, oamenii
din nobilime produceau această brânză fină pentru propriile mese. Era cunoscută sub numele de
„caseum paramensis” în latină, iar localnicii au scurtat acest lucru la „Pramsàn”, în dialect.

În 1954, alianța pionieră a producătorilor de brânzeturi a redenumit grupul lor „Consorzio

del Formaggio Parmigiano-Reggiano”. În alegerea acestui nume, membrii au recunoscut rolul
istoric jucat de producătorii Parma și Reggio în definirea caracterului brânzei și a metodelor de
preparare corectă. În 2008, instanțele europene au decretat că Parmigiano Reggiano este singura
brânză tare care poate fi numită legal parmezan (Unknown, 2019)

Mod de obținere: Este produs din lapte de vacă nepasteurizat, iar gustul său este cu atât
mai picant cu cât brânza este mai veche. Întregul lapte al mulsului de dimineață este amestecat cu
laptele degresat natural (care se face prin păstrarea laptelui în rezervoare mari de mică adâncime
pentru a permite separarea cremei) din mulsul din seara precedentă, rezultând un amestec degresat
parțial. Acest amestec este pompat în cuve căptușite cu cupru, care se încălzesc uniform și contribuie
cu ioni de cupru la amestec. După 12 luni de maturare, brânza este testată de un maestru care ține
fiecare roată pentru a identifica fisurile și golurile nedorite. Roțile care trec testul sunt apoi marcate
termic cu logo-ul Consorzio.

Descrierea senzorială: Parmezanul are o textură tare, granuloasă și densă și are un gust
puțin picant și interesant. Brânzeturile care imită parmezanul pot avea un gust amar.

Asociere în consum: Brânza Parmigiano Reggiano este în mare parte tocată peste paste,
folosită în supe și risottos. De asemenea, se mănâncă de la sine ca gustare (Unknown, 2020).

Notorietatea la nivel internațional: Cunoscut drept „regele brânzeturilor”, parmezanul sau

parmigiano reggiano a dobândit de-a lungul secolelor, o proeminență globală și este acum o alegere
extrem de populară pentru iubitorii de alimente din întreaga lume. Deși această popularitate se

8
traduce printr-o cerere persistentă și sănătoasă, parmezanul a devenit unul dintre cele mai imitate
produse agricole din lume (WIPO, 2011).

2. Uleiul de măsline extravirgin

Scurt istoric: Pentru că fiecărei regiuni îi este specific un anumit tip de climă, fiecare tip de
ulei are o aromă diferită. În Sicilia, de exemplu, uleiul de măsline are arome mai condimentate, un
gust mai pronunţat de piper, mai bogat şi mai taninos. Gustul celui din Liguria este mai untos, cu
aromă de nuci, delicat, subtil şi bogat în acelaşi timp, dar opusul celui din Sicilia. Diggs spune că
este cel mai special dintre toate. În Puglia, uleiul este verde, proaspăt, vibrant, uşor conidmentat,
foarte echilibrat, ca arome. Cel din Umbria este omniprezent, este uleiul simplu, clasic, creat din
trei tipuri de măsline.

Mod de obținere: Uleiul de măsline este un ulei vegetal folosit în principal în domeniul
culinar, care se extrage din fructele recent recoltate ale măslinului. Prima etapa este colectarea
maslinelor. Acest proces incepe in octombrie si dureaza pana in luna februarie. Modul traditional
de colectare inseamna scuturarea copacilor pentru ca maslinele sa cada pe pamant. Maslinele
trebuie procesate in aceeasi zi, sunt puse in saci si sunt transportate la presa de masline. Presarea
maslinelor se face astazi cu masini speciale, in trecut se foloseau roti de piatra pentru a sparge
maslinele. Acestea sunt transformate intr-o pasta fina la o temperatura de maxim 27 de grade, in
ceea ce se numeste presat la rece. Cu cat pasta va fi amestecata mai mult cu atat va avea uleiul mai
multa aroma. In continuare pasta este pusa pe rogojini si este fie apasata, in modul traditional, sau
trimisa printr-o centrifuga, modul modern. Extractia de ulei este ultima etapa. Odata obtinut, uleiul
de masline este stocat in containere speciale pentru 1-3 luni.

Descriere senzorială: Un gust foarte proaspăt, cu arome de nuci şi anghinare.

Notorietate la nivel internațional: Cererea de ulei de măsline italian de înaltă calitate

depăşeşte cu mult oferta, Italia fiind al doilea producător şi exportator de ulei de măsline, dar şi
cel mai mare consumator( sunt 5 mari regiuni producătoare de ulei de măsline: Sicilia, Liguria,
Puglia, Umbria şi Toscana). Pentru a cumpăra un ulei de calitate este foarte importantă eticheta

9
 D.O.P. (Denominazione di Origine Protetta), certificatul guvernamental care te asigură că produsul
este unul original, chiar din regiunea notată.

3. Mozzarela

Un aliment tipic italienesc este binecunoscuta brânză Mozzarella, adorată de către toată
lumea. Fie că este servită pe bruschetă împreună cu roșii, busuioc și ulei de măsline, fie că o regăsim
în diverse preparate, paste sau pizza, aceasta este nelipsită din bucătăriile italienilor. Bucățile de
brânză sunt cel mai adesea ambalate împreună cu zerul lor ca să reziste mai mult.

Fabricarea mozzarellei presupune un proces îndelungat, mai întâi se va obține un caș din
lapte de bivoliță sau de vacă, care este introdus în apă fierbinte de aproximativ 80-90 de grade
Celsius, apoi se amestecă până la devine omogen și se desprinde în fâșii. Consistența trebuie să fie
moale, în niciun caz cauciucoasă, iar culoarea albă.

Desigur, sunt cunoscute mai multe tipuri de mozzarella și anume:

• mozzarella di bufala (mozzarella de bivoliță), realizată din lapte de bivoliță domestică;

• mozzarella fior di latte, realizată din lapte proaspat pasteurizat sau nepasteurizat;

• low-moisture mozzarella, care este compusă integral sau parțial din lapte degresat, și utilizată pe
scară largă în industria agro-alimentară;

• mozzarella afumată;

4. Busuiocul

Numele provine de la “basileus”, care înseamnă rege, deci busuiocul este “regele
mirodeniilor”.Aroma caracteristica speciei comune în Italia derivă din eugenol, o substanță
continută și în cușoare. Unele varietăți de busuioc conțin uleiuri esențiale ce dau aroma specifică de
lămâie, mentă sau camfor. Cele mai folosite specii de busuioc sunt: “Genovez”, “Volanase
purpurii”, “Mamut”, “Scortisoara”, “Lamaie”, “Glob”.

10
 Alături de parmezan, semințe de pin, usturoi și ulei de măsline, acest condiment italian este
ingredientul de bază al cunoscutului sos “Pesto genovez”, o rețetă specifică zonei Liguria. De
asemenea, este nelipsit din sosurile de roșii, condimentul preferat al italienilor pentru paste. Este
recomandat să fie proaspăt și să fie adăugat la sfârșitul preparării, pentru a nu i se distruge aroma.
Poate fi inclus și în gemuri de fructe: căpșuni, zmeură, prune etc. Uleiul esențial de busuioc este
folosit pentru parfumuri, lichioruri sau ulei de masaj.

5. Spaghete cu cerneală de calamar

Scurt istoric: Spaghetele curățate într-un sos închis de cerneală de sepie este unul dintre
preparatele clasice italiene a căror origine este asociată atât cu Sicilia, cât și cu regiunea Veneto.
Sosul este de obicei compus din felii de sepie care se prăjesc alături de usturoi și ulei de măsline
și peste care este turnat vin alb și cerneală de sepie. Acest fel de mâncare mediteranean a fost creat
din cauza nevoii de a folosi toate părțile de sepie, inclusiv pungile subțiri de cerneală neagră găsite
în intestinele sale. Acest ingredient special reprezintă aroma puternică, valoroasă și parfumul mării
pe care chefii bucătari îl adoră.

Mod de obţinere: Ingredientele principale sunt: calamar, ulei de măsline, usturoi, pătrunjel,
piper negru, pastă de tomate, vin alb sec, sare de mare, spaghete. Se curăță calamarul, se separă
săculeții de cerneală, se spală și se toacă calamarul curățat, se stoarce cearneala într-un bol, se
călește usturoiul în uleiul de măsline, se adaugă calamarul,pătrunjelul și piperul peste usturoiul
călit și se lasă la foc mic pentru 45 de minute. Ulterior se adaugă pastă de tomate, și se mai lasă pe
foc încă 20 de minute. Între timp se pun și spaghetele la fiert. În sosul aproape terminat se adaugă
cerneala de calamar și se amestecă la foc mic. Ulterior se toarnă sosul peste spaghetele al dente și
se amestecă, acestea căpătând o culoare gri spre negru.
Descrierea senzorială: Cerneala de sepie conferă un gust sărat pastelor, care alături de sarea
de mare conferă o adevărată experiență mediteraneană preparatului. De asemenea, aspectul
pastelor este unul special, unii identificând pastele negre cu gastronomia de lux.
Asocierea în consum: De obicei aceste paste se consumă alături de un vin alb sec. Pentru o
mai multă savoare, se mai adaugă și ulei de trufe.

Ocaziile de consum: Aceste paste sunt perfecte pentru un prânz delicios și special, dar cel
mai des sunt consumate la restaurantele specializate.

11
 3. ELEMENTE DISTINCTIVE ALE CULTURII ALIMENTARE
ITALIENEȘTI

3.1. Produse și preparate tip gourmet

Italia este una dintre țările văzute ca și „Raiul mâncării”. Italienii sunt adevărați
tradiționaliști și își păstrează valorile intacte. Având una dintre cele mai populare bucătării ale
planetei, nu permit nimănui să o schimbe sau să o reinventeze și sunt cu adevărat sceptici când
vine vorba de idei culinare noi. Într-un fel, bucătarii italieni reușesc mereu să impresioneze și, deși
lucrează cu aceleași ingrediente tradiționale, crează niște mâncăruri gastronomice unice Invalid
source specified..
Bucătăria de tip gourmet nu este despre complicitatea preparatelor ci despre arome și
combinații inovatoare.
În continuare vom prezenta două din numeroasele preparate tip gourmet din Italia.

a) Bagna càuda

Scurt istoric: Denumirea preparatului se traduce „baie fierbinte”. Este un fel de mâncare
originar din Piedmont încă din secolul al XVI-lea. La început era folosit uleiul de nuci sau cel de

12
alune în compoziție. Factorul gourmet din acest fel de mâncare mediteranean este de fapt modul
de afișare, platingul.

Mod de obţinere: Ingredientele folosite sunt uleiul de măsline, unt nesărat, file de anchois,
căței de usturoi, legume proaspete asortate taiate cubulețe, pâine proaspătă. Se amestecă uleiul,
untul, anchois-ul și usturoiul în blender până se oâine o pastă. Se transferă amestecul într-o cratiță
medie și se gătește la foc mic 15 minute, amestecând, ocazional. (Sosul se va separa.) Se
condimentează cu sare și piper. Turnați sosul într-un recipient rezistent la temperatură mare. Serviți
cu legume și pâine.
Descrierea senzorială: Se poate crede că datorită anchois-ului sosul este foarte sărat, însă
combinația cu celellalte ingrediente îi oferă aroma perfectă, iar prospețimea legumelor înmuiate în
acest preparat oferă o senzație fresh cu un gust perfect echilibrat.
Ocaziile de consum: Este mâncat în mod tradițional în lunile de toamnă și de iarnă, în special
de Crăciun și Anul Nou, și trebuie servit cald, după cum sugerează și numele. De asemenea, rețeta
a fost preluată și interpretată de marile restaurante din Italia și prezentate în mod elegant pentru a
oferi consumatorului o experiență tradițională într-un ambient luxuriant. Preparatul se savurează
alaături de un vin roșu, sau cu un vin frizzante.

b) Ossobuco

13
 Scurt istoric: Felul italian provine din orașul Milano la sfârșitul secolului al XIX-lea. În mod
tradițional, carnea de vițel estecea folosită, însă acum se poate prepara și cu porc.„Ossobuco” sau
”Osso Buco” se traduce „os cu gaură” ( Osso- os, Buco- gaură), și face referire la orificiul măduvei
osului gambei de vițel. În varianta milaneză a limbii lombarde, numele acestui fel de mâncare este
„òss bus”.
Mod de obţinere: Ingredientul principal al acestui fel de mâncare, gamba de vițel, este
comun, relativ ieftin și aromat. Deși dură, prăjirea și apoi coacerea o face fragedă. Cu toate că
rețetele variază, majoritatea încep prin rumenirea gambei de vițel în unt după ce a fost trasă prin
făină, în timp ce altele recomandă ulei vegetal sau untură. Lichidul în care se coace carnea este de
obicei obținut dintr-o combinație de vin alb și bulion, aromatizat cu legume Invalid source
specified.. Prepararea durează în jur de 3 ore.

Descrierea senzorială: Cei care au încercat preparatul, descriu o savoare intensă a cărnii,
provenită mai ales din modul de gătire dar și din condimentele cu care a fost asezonată carnea.
Datorită procesului de prăjire, urmat de cel de coacere carnea este fragedă. Unii spun că experiența
de a mânca Ossobuco nu se încheie odată cu finalizarea cărnii, deoarece osul trebuie savurat și
cumva „secat” de sucul propriu, scoțînd afară măduva cremoasă.

Ocaziile de consum: Ossobuco este un fel principal, destul de consistent, de aceea trebuie
servit ori la masa de prânz ori la cină. Ossobuco este servit de obicei alături de o porție de Risotto
sau alături de Polenta. Ca și băutură, acest fel tradițional italienesc se potrivește cu un vin roșu cu
arome îndrăznețe, puternice. Cu toate că este extrem de cunoscut, nu se va regăsi în meniurile
restaurantelor deoarece procesul de preparare este destul de greu și indelungat

3.2. Ciudăţenii alimentare

Fiecare dintre noi are o idee formată despre ce înseamnă „Bucătăria Italiană”, sau măcar
avem niște repere gastronomice care să ne trimită cu gândul la acest concept. Însă nu mulți știu că
gastronomia Italiană include și preparate nu tocmai „convenționale” pentru un degustător obișnuit.

Două dintre aceste „ciudățenii” culinare vor fi prezentate în continuare.

14
 a) Casu marzu/ Maggot Cheese

Scurt istoric: Este o brânză tradițională din lapte de oaie și provine din regiunea Sardinia.
Diferența constă în faptul că ea conține larve vii de insectă. Nu se poate stabili exact perioada
apariției acestei brânze, însă se crede că a apărut tot datorită clasei sociale sărace care din refuzul
de a arunca mâncarea, accepta orice compromis pentru a-și potoli foamea. Sardinienii zilelor
noastre sunt de părere că siguranța acestui aliment este dată de larvele vii, deoarece dacă acestea
ar fi moarte, brânza ar putrezi și nu ar mai fi comestibilă.
Mod de obţinere: Derivată din brânza Pecorino, Casu Marzu depășește fermentația tipică
ajungând într-o etapă de descompunere, determinată de acțiunea digestivă a larvelor de brânză
Piophila casei. Aceste larve sunt introduse în mod deliberat în brânză, producând un nivel avansat
de fermentare și descompunând grăsimile brânzei. Textura brânzei devine foarte moale, cu un
lichid (numit làgrima care înseamnă „lacrimă”). Larvele în sine apar ca viermi albi translucizi, cu
o lungime de aproximativ 8 mm (0,3 in).
Descrierea senzorială: Din punct de vedere al aspectului putem spune, și credem că toată
este de acord, că nu este cel mai aspectuos aliment. Mulți însă consideră că gustul este bun, că
textura este cremoasă și că este diferită față de alte brânzeturi.
Ocaziile de consum: Maggot Cheese este un aliment tradițional în Sardinia și este considerat
a fi afrodisiac de către locuitorii regiunii. Larvele din brânză pot sări până la 15 centimetri (6 in)
atunci când sunt deranjate, astfel că mesenii trebuie să își țin mâinile deasupra sandvișului pentru

15
a împiedica săritura viețuitoarele. Cei care nu doresc să mănânce larvele, pun brânza într-o pungă
de hârtie sigilată. Rămânând fără oxigen, larvel sar din brânză și mor, iar brânza poate fi
consumată.

b) Sanguinaccio dolce

Scurt istoric: Înainte de agricultura industrială, copiii din sudul Italiei au crescut urmărind
măcelarul orașului omorând animale. Vecinii se adunau pentru mici „Festivaluri de porci” în piața
locală, unde măcelarul scurgea și strângea sângele cald și bogat al animalului. Această imagine
sadică se transfomra imediat într-un deliciu- lichidul era imediat amestecat cu lapte, zahăr și
ciocolată, apoi a fost gătit și transformat într-o budincă catifelată. Cu un gust luxos, aromă de cacao
dulce și gust de nuc, scorțișoară, pâine prăjită sau citrice confiate, Sanguinaccio dolce a transformat
sângele de porc într-o delicatesă. Acest preparat a devenit rapid un simbol al gastronomiei Italiei
de Sud, însă acum este foarte greu de găsit. Deoarece sângele are o durată scurtă de valabilitate
(trebuie gătit sau congelat în 24 de ore), regiunile din Italia au interzis vânzarea în 1992.
Mod de obţinere: Ingredientele principale sunt: lapte, sânge porc, ciocolată neagră, zahăr,
scorțișoară, coajă rasă de portocală. Într-un vas mare, încălziți laptele și sângele împreună la foc
mic. Când este cald, adăugați zahărul și amestecați să se dizolve, apoi ciocolata neagră, spartă în
bucăți. Amestecul nu trebuie să fiarbă, ci să se încălzească și să se gătească constant, în timp ce
amestecați constant. Pe măsură ce ciocolata se topește și sângele se gătește, amestecul va începe
să devină gros și greu ca o cremă. Se adaugă scorțișoara și portocala (dacă se folosește), se ia focul
și se servește cald în căni cu biscuiți sau simplu.
Descrierea senzorială: Gustul este unul de budincă de ciocolată, însă textura este mai densă,
mai „legată”.

16
 Ocaziile de consum: Acest preparat era consumat mai ales cu ocazia Festivalurilor din Sudul
Italiei, unde erau celebrați porcii prin sacrificii. Acum nu mai este comercializat, însă curioșii pot
să găsească rețeta pe internet și dacă au de unde să facă rost de un litru de sânge de porc se poate
prepara foarte ușor acasă.

Gastronomia italiană ascunde și alte astfel de rețete interesante precum: Șoareci umpluți cu
carne tocată, Paste cu intestine de vițel încă alăptat, etc.
În momentul de față, un subiect dezbătut în Italia se referă la consumul de meduze
comestibile. Astfel, în urma unui studiu s-a putut remarca tendința italienilor în încercarea
preparatelor ce conțin meduze. Chestionarul s-a realizat pe un eșantion de 1445 de persoane,
participanții având vârsta cuprinsă între 18 și 80 de ani și naționalitate italiană. Studiul a oferit
informații despre diferențele perceptuale care stau la baza evaluării meduzelor, ca aliment potențial
al viitorului în țările occidentale. Rezultatele au fost împărțite, marea majoritate a respondenților
prezentând un dezgust în acceptarea meduzelor ca și aliment. Persoanele cu o tendință mai mare
de a accepta meduzele în alimentație sunt persoanele tinere, familiarizate cu mediul marin, cu
educație superioară și care sunt adepții călătoriilor (Torri, 2020).

3.3. Preparate culinare simbol

Bucătăria Italienească este un simbol în sine. Cunoaștem cu toții faimoasele paste și pizza,
care reprezintă cred că cele mai cunoscute preparate la nivel mondial. Însă gastronomia italiană
are mai multe simboluri culinare, importante și reprezentative pentru cultura statului.

a) Polenta (Mămăliga)

Scurt istoric: Polenta își are originile în Nordul Italiei.

În epoca romană, polenta (sau așa cum o știau, „pulmentum”) era un aliment de bază a
puternicei legiuni romane, care o mânca fie sub formă de terci, fie sub formă de „tort”, la fel cum
se întâmplă astăzi.

În epoca romană, tehnicile de măcinare s-au îmbunătățit mult, iar făina măcinată grosieră
favorizată pentru mămăligă a fost în mare parte înlocuită de farina, o varietate mai subțire

17
măcinată. Cu toate acestea, chiar dacă pâinea era disponibilă pe scară largă în Roma Antică,
legiunile și săracii au preferat simplitatea și gustul polentei lor timpurii. În secolele următoare, nu
s-a schimbat nimic în istoria polentei, cum nici condițiile de viață ale celor care au mâncat-o cel
mai mult – țărănimea- nu s-au schimbat. Cu toate acestea, tot această clasă socială a descoperit
hrișca, care a reprezentat o nouă etapă în prepararea mămăligii.

Acest bob nutritiv - cunoscut sub numele de „grano saraceno” - este încă popular în Toscana
pentru producerea polentei și adaugă în farfurie o aromă distinctivă favorizată pe scară largă de
secole. Polenta de hrișcă ar pierde în cele din urmă o parte din popularitatea sa atunci când o recoltă
din Lumea Nouă a ajuns în Italia, cândva în secolele XV sau XVI: porumbul. Noua cultură a fost
o potrivire perfectă pentru fermele din Italia de Nord, unde proprietarii de terenuri au putut cultiva
vaste câmpuri de porumb pentru profit. Această nouă formă de polentă era abundentă, dar lipsită
de nutrienți în comparație cu formele anterioare ale felului de mâncare Invalid source specified..

Mod de obţinere: Ingredientele de bază sunt sarea, făina de porumb și apa. Se pune apa la
fiert. Ulterior se adaugă treptat cantități mici de făină de porumb și se amestecă în mod continuu
până ce compoziția se îngroașă. După preferințe, se poate face mai subțire sau mai groasă
compoziția. După fierbere, se așează pe un platou și se lasă la răcit. Aceasta este rețeta clasică,
simplă. Italienii preferă să adauge și unt și parmezan în compoziție. Alteori, este completat cu un
sos în stil ragù și niște brânză rasă, dar poate fi, de asemenea, servită ca o garnitură. Nu este
neobișnuit să o găsești completată cu ardei sote și ceapă cu cârnați sau doar brânză gorganzola.
Uneori, se lasă să se răcească, apoi se taie felii și se prăjesc.

Descrierea senzorială: Polenta poate avea o textură fină sau mai groasă, în funție de
cantitatea de făină inclusă în compoziție. Pentru a obține o savoarea și aroma dulce a porumbului,
trebuie fiartă foarte bine compoziția pentru ca particula de făină să se umfle și să fie complet gătită.
Altfel rezultatul va avea un gust amar și rău.

Ocaziile de consum: Cu toate că poate fi greu de crezut, polenta poate fi utilizată în

nenumărate feluri. Bucătarii au dezvoltat tot felul de rețete precum: polenta la cuptor cu ciuperci
prajite și cimbru, biscuiți cu portocale roșii și mămăligă cu mac, tort cu unt gătit,mămăligă și sirop
de caramel, Polenta cu ricotta și spanac și salată de roșii, Gustări de mămăligă cu ciuperci sălbatice
și cu brânză Fontina și multe alte rețete. Poate fi prăjită sub formă de felii, poate fi făcută ca o supă

18
cremă sau poate fi mâncată alaturi de marmeladă și iaurt. Având în vedere varietatea metodelor în
care poate fi gătită, mămăliga poate fi consumată în orice moment al zilei sub diferite forme.

b) Ribollita

Scurt istoric: Se crede că la originea ribollitei, care se traduce „refiert”, datează din Evul
Mediu și a apărut în inima zonei Toscana. În cadrul sistemului feudal, în cele mai mari moșii din
țară din Toscana, la sfârșitul unui banchet, țăranii înfometați și muncitori, care serveau masă
domnilor și doamnelor conacului, aveau să își ascundă în buzunare crustele și firimiturile de pâine
toscană rămase după sărbătorile stăpânilor lor. Dar înainte de a pune bucățile de pâine într-un
buzunar de șorț, ștergeau farfuriile de sucurile de carne rămase pentru a permite pâinii dense să se
înmoaie în aceste sucuri pline de aromă.

În casele lor umile de pe moșie, crustele și firimituri de pâine, înmuiate cu sucurile de carne
de porumbel, căprioară sau mistreț, nu erau consumate imediat, ci puse deoparte pentru o pregătire
suplimentară.

Boabele de fasole erau înmuiate în apă, apoi puse sobă la foc mocnit într-o sticlă de sticlă,
conținând apă, rozmarin, usturoi și ulei de măsline și lăsate să se gătească foarte lent peste noapte.
A doua zi, erau pregătite legume proaspete, iar ingredientul final, și probabil cel mai important
este turta de ulei de măsline extravirgin turnat crud pe fiecare porție înainte de servire.

Mod de obţinere: Ingredientele principale sunt: fasole, ulei extra-virgin, ceapă, morcov,
salată, usturoi, sare, cartofi, varză, pastă de tomate, pâine și pipper negru. Se pun fasolele în apă la
foc mediu cu o linguriță de sare. Se așteaptă ca fasolea să se gătescă (în jur de 3-3 ore jumătate),
iar între timp se pregătesc legumele, se spală, se taie cubulețe. Fasolea gătită se dă prin blender,
iar piureul reieșit este pus din nou la fiert. Se pun și legumele la preparat, în ulei extra-virgin. După
se amestecă cele două compoziții rezultate, se mai lasă la fiert și rezultă o supă delicioasă.

Descrierea senzorială: Aspectul este asemănător cu o ciorbă românească și este perfectă

pentru consumat în zilele răcoroase. Are o textură cremoasă și o aromă îmbietoare.

Ocaziile de consum: Se consumă de obicei în anotimpurile reci, însă este preferat de multți
și pe timpul anotimpurilor călduroase pentru savoarea și multitudinea de vitamine.

19
 4. Meniuri tipice și preocupări pentru alimentația sănătoasă

4.1. Exemplificarea unor meniuri pentru mic dejun, prânz și cină

 Meniuri pentru micul dejun

Italienii nu servesc la micul dejun preparate complicate, le este suficient să savureze o
ceașcă de espresso sau un cappuccino, alături de un produs de patiserie. Acesta poate consta într-
un croissant, într-o felie de „sfogliatella” cu mere (ștrudel cu mere) sau într-o felie de „Crostata”,
acesta fiind o tartă umplută cu gem de fructe. O altă versiune a micului de dejun italienesc constă
în biscuiți înmuiați într-o ceașcă cu caffe latte, ce este mai mult o opțiune pentru micul dejun luat
în casa. De asemenea, cei ce adoptă un stil de viață mai sănătos, înlocuiesc produsele de patiserie
cu o salată de fructe, cereale sau musli cu iaurt/lapte (Teso, 2019).
Un alt exemplu de meniu pe care italienii îl servesc la micul dejun, are la bază pâine și
brânză. Pâinea pe care ei o folosesc, poartă denumirea de „Ciabatta”, iar în materie de brânzeturi,
preferatele lor sunt ricotta, mascarpone sau Parmigiano Reggiano. Desigur că, clasica pâine prăjită
cu unt, gem sau nutella, este îndrăgită și de către italieni la micul dejun. Diferența este că ei folosesc
un substituit pentru pâine, numit „fette biscottate”, ce este deseori recomandat de către nutriționiști
(Unknown, Obiceiuri italiene la masă, 2016).
Ținând cont de faptul că aceștia servesc cina la o oră destul de târzie, și anume la ora 20:00,
la micul dejun, ei nu mai simt nevoia să consume foarte multe preparate. Astfel, combinațiile
continentale cu ouă și bacon sau ouă și cârnați nu fac parte din meniul obișnuit al restaurantelor și
pot fi găsite doar în cazuri excepționale, în hoteluri.

Italienii aflați în mediul rural, consuma cel mai adesea mezeluri, împreună cu brânzeturi și
ouă fierte tari. La bar sau cafenea, oamenii servesc de obicei o băutură pe bază de cafea
(cappuccino sau alte variante) și un croissant sau un alt fel de preparat dulce copt. Croissantul
poate fi umplut cu crema, gem, nutella etc. Alte băuturi obișnuite la cafenea sunt sucul de portocale
proaspete, alte sucuri de fructe sau ceai (Atoz, 2019).

20
  Meniuri pentru prânz
În Italia, micul dejun este ușor, suficient pentru a începe ziua, însă, prânzul, capătă o
importanță aproape spirituală. În psihicul culinar italian, masa de la amiază este ca ego-ul, îți
dictează starea de spirit, foamea și programul. Prânzul, pentru ei, constituie în mod cert, o masă
copioasă. Spre exemplu, un meniu servit des de italieni la prânz este cel compus dintr-un sandwich
cu salata sau o porție mică de paste pentru felul întâi și o friptură de pasăre sau pește, însoțită de
ceva legume gratinate (Burgess, 2016).

Antreul, consumat de italieni la prânz, este ușor și constă în diverse gustări calde sau reci,
în porți mici. La primul fel se consumă, de obicei, orez (risotto) sau paste și în cazuri mai rare,
supă. La al doilea fel se servește carne sau pește. Folosirea sosului este de obicei evitată în această
farfurie. Carnea sau peștele pot fi prăjite sau fierte. „Contomi” este o farfurie de legume care este
servită împreună cu carnea sau peștele. Acesta este un mic fel de mâncare ales special pentru a
echilibra gusturile, aroma, textura și aspectul vizual. Alimentele folosite pentru această farfurie
sunt legume cultivate local, printre care ardeii, broccoli, mazărea, anghinare, spanacul, dovlecelul
și vinetele. La desert se pot servi prăjituri, înghețată, însă cel mai des se servesc fructe proaspete
de sezon.

În timpul săptămânii, majoritatea italienilor servesc, cel puțin, primul și al doilea fel, și
porția de fructe. La un prânz mai special, aceștia vor consuma toate felurile prezentate mai sus, iar
dacă sunt pe fugă, vor lua o gustare rapidă la un bar, ce constă într-un „panino”, acesta fiind un fel
de ruladă, umpluturile tipice fiind brânza mozzarella și roșiile numite „caprese”, prosciutto cotto
sau prosciutto crudo (Harper, 2014).

 Meniuri pentru cină

La cină, italienii preferă sa mănânce ceva mai ușor, precum o supă, salată sau paste. Ei
încep de obicei cu o salată de fasole verde și roșii (cu fasole verde, roșii, usturoi, oregano și ulei
de măsline), apoi cu o cu porție de vinete care se numesc „Melanzane trifolate” și au gust de carne,
toate acestea ca aperitive. La primul fel, pot consuma paste, după care se trece la o tartă de ciuperci
și cartofi, iar la desert se poate consuma un Tiramisu de fructe proaspete. De asemenea, mulți
italieni ies la cină în oraș pentru a mânca o pizza sau chiar și-o comandă acasă (Burgess, 2016).

21
 4.2. Meniuri pentru diverse sărbători

 Meniuri de Crăciun
Pentru cei mai mulți italieni, plăcerea de a se aduna în jurul unei mese bogate, ornamentate
cu grijă, ocazia de a se înfrupta dintr-o mâncare de Crăciun plină de savoare, pregătită conform
unor rețete tradiționale, și atmosfera de veselie specifică sunt așteptate cu nerăbdare an de an. În
timpul Crăciunului, specialitățile elaborate de mâncare își cer cu insistență locul de onoare pe
mesele familiilor din Italia.

Mâncarea italiană tradițională de Crăciun include „Baccala” - cod uscat sărat, vermicelli
(tip tradițional de paste rotunde, asemănătoare în secțiune cu spaghetele, însă sunt cu un diametru
mai subțiri), pește, clapon și curcan. Masa din Ajunul Crăciunului, ce constă din șapte feluri de
pește (uneori 9, 11 sau 13, în funcție de regiune), poartă denumirea de "La Vigilia Napoletana". În
orașele din sudul Italiei, cu acest prilej se pregătește și o mâncare de broccoli "înecată" într-un
amestec gros de ulei de măsline, anșoa, măsline, vin roșu și brânză (numită "broccoli de Crăciun"),
țipari fripți sau prăjiți, și salata de pește (Popescu, 2014).

Dulciurile sunt, de asemenea, foarte importante în meniul de Crăciun din Italia. Rețetele
multor dintre ele provin din mănăstiri, în care măicuțele preparau tipuri speciale de dulciuri ori
prăjituri. Astfel de deserturi cuprindeau: "struffoli" (prăjituri din napolitane cu miere), "cenci"
(panglici din aluat prăjite presărate cu zahar pudră), smochine uscate, migdale și castane zaharisite,
fructe și legume în marțipan. De pe masa de Crăciun italian nu pot lipsi cozonacii: "panforte" (o
specialitate din Siena), "pandolce" (o specialitate din Genoa) și "panettone" (Scordo, 2010).

Mâncarea italiană de Crăciun diferă în funcție de regiune. De exemplu, „panettone” poate

fi cumpărat din orice supermarket din Italia, dar a fost făcut inițial în nord. Același lucru este
valabil și pentru tortellini, care este un aliment tradițional din Italia centrală. În timpul Crăciunului,
tortellini sunt preparați în bulion și serviți în ziua de Crăciun. Poate fi urmat de un amestec de
carne fiartă cu sosuri și murături speciale.

De asemenea, tipic pentru regiunile de sud (Campania, Pulia, Calabria) sunt „zeppole”
(numite și struffoli în unele zone). Acest desert este la fel de simplu pe cât este de delicios, este
practic, aluat de pâine dulce, ce este prăjit (Ciprietti, 2013).

22
  Meniuri de Paște
Paștele este una dintre sărbătorile importante din Italia, care se reflectă și în tradițiile
alimentare din țară, așa cum sunt ilustrate de numeroasele alimente consumate aproape exclusiv
în acea perioadă a anului.

Un aliment prezent de Paștele italian este „Colomba”. Dezvoltat ca echivalentul de Paște

al panettonei și pandoro-ului de Crăciun, „Colomba pasquale” este un tort italian în formă de
porumbel, ca simbol al păcii. Aluatul său este similar cu cel al panettonei, dar cu coaja confiată în
loc de stafide și completată cu migdale și zahăr perlat.

Mâncarea principală a mesei de Paște constă în preparatele din miel. Un fel de mâncare
tradițional de Paște din Roma și regiunea Lazio este reprezentat de coastele crocante de miel,
cunoscute sub numele de „abbacchio a scottadito” (care înseamnă literalmente „degetul ars”). Un
alt fel de mâncare tipic estic este friptura de miel cu cartofi, popular în Piemonte, Friuli Venezia
Giulia, Veneto, Campania și alte regiuni din Italia.

„Cutturidd”, este o tocană făcută din miel cu diverse legume și mirodenii, un fel de mâncare
tipic din Puglia și Basilicata. În Trentino se găsesc și bile de carne de Paște, făcute cu carne de
miel măcinat, pătrunjel, șalotă și rozmarin. La Roma, un alt fel de mâncare tradițional de Paște
este mielul pentru copii gătit în vin, cu hamsii, rozmarin și usturoi. În Molise și Abruzzo, mâncarea
tipică de Paște este mielul cu „cacio” (o brânză semi-moale) și ouăle, unind două dintre cele mai
simbolice ingrediente ale acestei sărbători.

„Pastiera napoletana” este o prăjitură tipică de Paște făcută dintr-un produs de patiserie cu
umplutură de brânză ricotta, ouă și boabe de grâu fierte, aromate cu apă de flori de portocale. Un
alt preparat specific Paștelui italian este „casatiello napoletano”, un tort rustic umplut cu brânză,
pancetta, salam și ouă întregi.

Un alt preparat specific acestei sărbători este și „Torta Pasqualina”, o plăcintă cu sare,
formată din 33 de straturi de foi de aluat foarte subțiri (numărul de ani de viață al lui Hristos), după
o rețetă antică despre care se crede că datează din Genova din secolul al XV-lea. Este umplut cu
anghinare, ouă și asezonat cu maghiran sau alte ierburi. „Pasqua” este o prăjitură cu sare tipică din
Italia centrală, servită pentru micul dejun în ziua de Paște sau ca antreu în timpul mesei de Paște.
Se prepară cu făină, ouă, pecorino, parmezan (Italy, 2018).

23
 4.3. Preocupările pentru o dietă sănătoasă

Cultura italiană pune o valoare ridicată pe mâncare. Italia este renumită pentru bucătăria
sa, iar mesele sunt evenimente importante și de lungă durată pentru multe familii italiene.

Deși italienii sunt înnebuniți după paste și pizza, știu cum să-și păstreze o siluetă de invidiat
chiar până la vârste înaintate. Unul din trucurile lor culinare este și dieta italiană care, având la
bază pastele preparate al dente, în combinație cu ingrediente sănătoase și ulei de măsline, dar și
asocieri de pește, fructe, legume și vin roșu, poate ajuta și la o scădere în greutate fără nici un fel
de complicații. Carnea de pui, uleiul de măsline, tomatele, cerealele integrale, fasolea, mazărea,
năutul, salatele și brânzeturile, vinul roșu sunt doar câteva din alimentele promovate de dieta
italiană (Howord, 2013).

Italienii servesc porții mici de mâncare, nu iau masa foarte târziu, nu consumă produse pe
bază de zahăr în exces, apelând mai degrabă la fructe pentru desert. Ei transformă fiecare masă în
prilej de bucurie și relaxare (o masă la italieni poate dura și trei ore); îmbină cu bună știință
alimentele, fac plimbări după aproape fiecare masă, le sunt străine conceptele de junk-food,
maioneză și băuturile carbogazoase și adoră supele și sote-urile de legume, care sunt ușor de
digerat, nu conțin foarte multe calorii și păstrează un tract intestinal corespunzător funcțional
(Borviz, 2018).

Renna, Rinaldi și Gonnella, în lucrare lor despre dieta mediteraneeană, au prezentat cultura,
istoria, identitatea și moștenirea bucătăriei tradiționale din regiunea Puglia, din Italia, pentru a
înțelege posibilele legături cu această dietă. Modelul culinar al acestei regiuni din Italia de Sud
este în principal vegetarian, deoarece doar o mică parte din calorii este de origine animală;
cerealele sunt ingredientul de bază, legumele și uleiul de măsline principala proteină și respectiv
sursa de grăsime. Cu toate acestea, în bucătăria Puglia, fructele de mare, legumele și alimentele de
origine animală sunt combinate în mai multe rețete. Prin urmare, gustul și aromele mării și ale
mediului rural se pot combina într-un fel de mâncare care creează percepții senzoriale complexe,
dar mereu intrigante (Rena, Rinaldi, & Gonnella, 2015).

Experiența senzorială este doar unul dintre motivele pozitive pentru care se consumă aceste
feluri de mâncare, deoarece multe dintre ingredientele utilizate au și caracteristici nutritive și

24
sănătoase. Dieta mediteraneeană, printr-un profil sănătos al aportului de grăsimi, carbohidrați cu
un indice glicemic scăzut, conținut ridicat de fibre dietetice, antioxidanți și compuși
antiinflamatori, reduce riscul unor patologii precum bolile cardiovasculare. Cu toate acestea,
reprezintă altceva decât un regim alimentar și se caracterizează, de asemenea, prin legăturile sale
cu diferitele culturi alimentare din diferite țări din zona Mediteranei (Rena, Rinaldi, & Gonnella,
2015).

5. Preocupări ale Italiei pentru promovarea propriei culturi alimentare la

nivel internațional (târguri, expoziții, festivaluri etc.)

Italienii pun mare preț pe mâncare și cultura alimentară, aceasta însemnând mai mult decât
nutriție și fiind o reprezentare a tradiției lor și continuitatea acesteia atât în Italia, cât și in restul
lumii.

Italia încearcă să își protejeze rețetele și să se asigure că tot ce este făcut în străinătate
reprezintă cu succes preparatele tradiționale pentru a nu își strica faima culinară pe care au
dobândit-o de-a lungul timpului pe plan internațional.

Astfel, Guvernul este implicat activ în acest proces prin Ministerul Afacerilor Externe,
Ministerul Agriculturii și Ministerul Educației contemplând diverse tratate și ajutând la
promovarea unor multiple evenimente în diverse țări considerate mai importante, în care prezența
preparatelor italienești este mai des întâlnită, pentru a păstra produsele la un nivel cât mai înalt și
autentic.

Prin mai multe tratate semnate național și internațional Italia și-a mărit exportul și brand-
ul “Made in Italy” în Statele Unite ale Americii, China, Rusia, diverse state din Uniunea
Europeană, dar și în mai multe țări din America de Sud. Exportul ajută agricultorii și producătorii
țării mărind volumul și crescând vânzările și păstrează unicitatea și calitatea produselor din statele
menționate mai sus.

În jurul lumii există multiple festivaluri organizate de instituții italiene pentru a promova
bucătăria din Italia. “Welcome Italia” este organizat anual la Londra de către Camera de Comerț
25
Italiană fiind un eveniment dedicat tuturor celor care doresc să experimenteze bucătăria națională
a celor din Peninsula Italică. În cadrul acestui eveniment există un număr variat de standuri, Chefi
italieni care vin să gătească pentru public și critici, momente de degustare, cât și un program de
Q&A unde se pot pune întrebări bucătarilor prezenți.

Pe lângă festivaluri organizate în marile orașe ale lumii de către diverse instituții la care
străinii pot consuma felurile principale de mare notorietate, deserturi și băuturi italienești s-a creat
un punct de atracție turistic culinar foarte important pentru turismul din Italia. Persoane din toată
lumea vizitează anual țara, nu doar pentru monumentele și istoria vastă pe care o are Peninsula, ci
și pentru a încerca mâncarea celor din Italia la “punctul 0”.

Pentru a forma niște puncte principale de interes în calendar se organizează evenimente

anual de mare anvergură cu multiple tematici din bucătăria pe care cei din Italia o au și o reprezintă.

Regăsim momente importante de-a lungul anului la Veneția în timpul Carnavalului din
Februarie, unde oamenii pot încerca gogoșile unice Venețiene – frittelle; Porchettiamo organizat
anual în Mai bazat pe celebrul porchetta, unind marii producători din Italia la Perugia pentru câteva
zile pline de sandwich-uri de cea mai înaltă calitate; Festivalul Risotto din Elveția și multe altele.

Italienii și-au mai promovat cultura alimentară în filmele mari produse în străinătate, unde
vedem marii actori mâncând Pizza sau Paste și vorbind uneori despre succesul și istoria
preparatelor respective. Acest lucru a creat o dorință mărită oamenilor din toată lumea care au
urmărit producțiile să își dorească să încerce și să distribuie mai departe prietenilor rețetele
respective.

Per total, Italia este deosebit de interesată de promovarea propriei culturi alimentare prin
diverse mijloace în toată lumea, fiind conștienți de posibilitatea formării unui capital serios în jurul
istoriei culinare bogate pe care țara o are și de succesul uriaș în jurul lumii al preparatelor
italienești.

26
 Concluzii

Din punct de vedere culinar, Italia este o tara a incredibilei diversitati. Felurile de mancare,
ingredientele, timpul de preparare si mirodeniile se schimba radical de la o regiune la alta.

Bucătăria italiană este una cu rădăcini puternice în istoria Europei, dar și a întregului glob,
aflându-se pe podiumul bucătăriilor preferate în lume alături de cea franceză și spaniolă. E veche
de peste 2000 de ani. Coastele însorite ale Mediteranei i-au adus influențe arabe, mirodenii și
arome exotice de pe alte continente. Ca orice popor latin, italienii sunt mari gurmanzi iar pofta de
mâncare se remarcă în mesele lor copioase și pline de carbohidrați. Adevăratul secret al bucătăriei
nu se află într-o procedură de preparare rafinată, ci mai mult asupra calității produselor.

Ingredientele esențiale din bucătăria italiană, care sunt regăsite în cămara oricărui italian
sunt: făina de înaltă calitate, orezul Arborio, busuiocul proaspăt, menta, tarhonul, anasonul, oregano,
șofranul, cimbrul, mozzarella, măslinele și uleiul de măsline, oțetul balsamic, parmezanul,
prosciutto, usturoiul, conservele cu roșii în suc propriu, vinul.
Italienii au un profund respect pentru mâncarea și tradițiile lor. Acest lucru se reflectă
adesea în reținerea pe care o exercită atunci când îmbină diversele arome într-un vas sau mâncărurile
într-o masă. În mod similar, în bucătăria italiană aromele pure ale ingredientelor sunt păstrate și
evidențiate prin gătirea și utilizarea moderată a condimentelor, a ierburilor și a condimentelor.

27
Bibliografie

Atoz. (2019, 12 22). Micul dejun in jurul lumii. Retrieved 04 01, 2020, from ATOZ:
https://www.atoz.ro/micul-dejun-in-jurul-lumii-ce-mananca-italienii-la-micul-dejun/
Borviz, O. (2018, 06 21). Dieta italiană, altfel decât orice altă dietă. Retrieved 04 01, 2020,
from life.ro: https://life.ro/dieta-italiana-altfel-decat-orice-alta-dieta/
Burgess, H. (2016). Eating in Italy. Retrieved 04 01, 2020, from Just landed:
https://www.justlanded.com/english/Italy/Articles/Culture/Eating-in-Italy
Ciprietti, E. (2013). The Best Christmas Traditions in Italy. Retrieved 04 01, 2020, from Walks
of Italy: https://www.walksofitaly.com/blog/traditions-2/christmas-traditions-in-italy
Harper, D. (2014). Culture of Food & Art in Italy. Retrieved 04 01, 2020, from ARCGIS:
https://www.arcgis.com/apps/Cascade/index.html?appid=94fd7c69119d4c2e85361286b5
4e7d26
Howord, D. (2013, 03 15). Italian Health Concerns. Retrieved 04 01, 2020, from IFIS - food and
health information: https://www.ifis.org/blog/2013/food-science-and-technology/italian-
health-concerns
Italy, S. (2018, 03 29). 10 Traditional Easter Foods in Italy. Retrieved 04 01, 2020, from Slow
Italy: http://slowitaly.yourguidetoitaly.com/2018/03/traditional-easter-foods-in-italy/
Micu, R. (2018, Mai 08). Bucataria Italiana. Ghid cu cele mai populare retete italienesti.
Retrieved from Gourmandelle: https://gourmandelle.com/ro/bucataria-italiana/
Popescu, D. (2014). Mancarea italiana de Craciun. Retrieved 04 01, 2020, from Diane:
https://www.diane.ro/2014/12/mancarea-italiana-de-craciun.html
Rena, M., Rinaldi, V. A., & Gonnella, M. (2015, 01). The Mediterranean Diet between
traditional foods and human health: The culinary example of Puglia (Southern Italy).
International Journal of Gastronomy and Food Science, 2(2), 63-71.
doi:https://doi.org/10.1016/j.ijgfs.2014.12.001
Scordo, V. (2010). An Italian Christmas: Traditional Italian Holiday Foods. Retrieved 04 01,
2020, from SCORDO: http://www.scordo.com/italian-culture/an-italian-christmas-
tradition.html
Scurt ghid pentru a înțelege o masă tradițională italienească. (2017, Septembrie 19). Retrieved
from Out 4 Food: https://blog.out4food.ro/scurt-ghid-pentru-a-intelege-o-masa-
traditionala-italieneasca/
Teso, L. (2019). What do italians eat for breakfast? Retrieved 04 01, 2020, from My corner of
Italy: https://mycornerofitaly.com/what-do-italians-eat-for-breakfast/
Torri, L. (2020). The attitudes of Italian consumers towards jellyfish as novel food. Food Quality
and Preference.
Unknown. (2016, 04 10). Obiceiuri italiene la masă. Retrieved 04 01, 2020, from Peroni Itally:
https://peroniitaly.ro/obiceiuri-italiene-la-masa/
Unknown. (2019). Parmesan Cheese Origin. Retrieved from Parmezan:
https://parmesan.com/history/history-of-parmigiano-reggiano/
Unknown. (2020). Parmezan. Retrieved from Cheese: https://www.cheese.com/parmesan/
WIPO. (2011, 2). Parmesan – The King of Cheeses. Retrieved 04 02, 2020, from World
Intellectual Property Organization:
https://www.wipo.int/wipo_magazine/en/2011/01/article_0005.html

28
Demetri, J. (2019, Octombrie 16). Polenta. Retrieved from life in italy:
https://www.lifeinitaly.com/food/polenta
Italian Breaks. (2018, Octombrie 22). Gourmet Cuisine in Italy – Top 5 Mediterranean Dishes.
Retrieved from Italian Breaks: https://www.italianbreaks.com/gourmet-cuisine-in-italy-
top-5-mediterranean-dishes/
Torri, L. (2020). The attitudes of Italian consumers towards jellyfish as novel food. Food Quality
and Preference.
Travel Food Atlas. (2018, Februarie). Traditional Italian Cuisine & Foods: 9 Famous Dishes of
Italy. Retrieved from Travel Food Atlas: https://travelfoodatlas.com/traditional-foods-
italy-top-9-famous-italian-dishes
Wikipedia. (2020, Ianuarie 24). Ossobuco. Retrieved from Wikipedia The free Encyclopedia:
https://en.wikipedia.org/wiki/Ossobuco

29
 ANEXE

ANEXA 1- Articolul: ”The attitudes of Italian consumers towards jellyfish as novel food”

30
31
32
33
ANEXA 2: Articolul ” The Mediterranean Diet between traditional foods and human health: The
culinary example of Puglia (Southern Italy)”

34
35
36
37