Simtomeologia.

Oricare afecţiune patologică se manifestă prin semptom, semn sau sindrom clinic.

Simptomul reprezintă manifestarea unei boli percepută de bolnav subiectiv, cum este tusa,
durerea, cefaleea, ş.a.
Semnul clinic este manifestarea bolii determinată e medic obiectiv, cum este ictur, ceanoză,
edeme, ş.a.
Sindromul clinic este un grup de simptome şi semne clinice de afectare a unui sistem de organe,
exempl: sindromul de insuficienţă cardiacă se caracterizează prin următoarele simptome –
dispnee şi cardialgie, precum şi de semnele clinice, cum este cianoza, edemele şi cardiomegalia.
Diagnosticul clinic grupează informaţia examinării clinice a bolnavului şi a datelor,
investigaţiilor de laborator şi instrumentarii.

Tema: Planul General de Examinare a Bolnavului, …, termonetria.

Planul General de Examinare a Bolnavului

1. Interogatoriul (datele generale şi anamneza).

A. Datele ganerale despre bolnav

B. Acuzele (plîngerele) bolnavului.
C. Istoricul actualei boli.
D. Anamneza vieţii.

2. Starea prezentă a bolnavului.

1. Inspecţia generală.
2. Examinarea sistemului respirator.
3. Examinarea sistemului cardio-vascular.
4. Sistemul digestiv.
5. Sistemul urinar.
6. Sistemul hematopoietic.
7. Sistemul endocrin.
8. Starea neuro-psihică.

Fiecare este investigat în ordinea următoare:

1. Interogarea.
2. Inspecţia.
3. Palpaţia.
4. Percuţia.
5. Auscultaţia.

III. Diagnosticul preventiv.

IV. Planul examinării paraclinice (investigaţiile de laborator şi instrumetariile).

V. Diagnosticul diferenţial.

VI. Diagnosticul Defenitiv.

VII. Tratamentul şi zilnicele.

VIII. Episcriza.

1. Interogarea bolnavului consta din datele din paşaport:

1. Numele, prenumele.
2. Vîrsta.
3. Profesia.
4. Domiciliul.

2. Acuzele Bolnavului

a) Acuzele principale – sunt cauzate de boala de bază (tusa, palpitaţia, dureri precodiale)
b) Acuzele de ordin general – sunt prezente la mai multe boli (febra, scădere ponderală,
cefaleea).

3. Istoricul actualei boli – se concretizează de la bolnav cînd au apărut primele simptome ale
bolii şi evoluţia lor – bruscă sau treptată, pînă la adresarea la medic.

Anamneza viaţii bolnavului, la care de determină:

1. Date biografice – informaţia despre dezvoltarea fizică şi psihică în perioada copilăriei,

condiţiile de viaţă, nr. de membri în familie, studiile şi alimentaţia. Codiţiile
nesatisfăcătoare de trai şi alimentaţie provoacă boli pulmonare, intestinale şi cardio-
vasculare.
2. Activitatea de muncă – se concretizează prezenţa factorilor profesionali nocivi (praf,
vibraţie, contact cu produse toxice, stres nervos).
3. Anticedente personale fiziologice – informaţia despre starea familială şi nr. de copii.
4. Deprinderi nocive – informaţia despre consumul de alcool şi fumat.
5. Antecedente personale patologice – se determină afecţiunile suportate în trecut:
tuberculozei, hepatitei virale,traume cranio-cerebrale şi intervenţii chirurgicale.
6. Anamneza alergologică – se determină inteleranţa la medicamente – antibioticile şi
vaccinele; şi la produse alimentare – ciocolata, itruşi, cafea.
7. Anamneza de asigurare socială – este informaţia despre prezenţa invalidităţii şi scăderea
capacităţii de muncă în ultimee 6 luni.
8. Antecedente eredo-colaterale – este starea de sănătate şi prezenţa bolilor asemănătoare la
rudele apropiate – părinţi, frate, soră.

Stara prezentă a bolnavului.

Inspecţia generală:

1. Starea generală a bolnavului – se apreciază conform conştiinţei, atitudinii şi constituţiei.

Poate fi în normă: starea generală satisfăcătoare, în caz patologic: stare generală,
gravitate medie, gravă şi extrem de gravă.
2. Conştiinţa. În normă: conştiinţa clară. Patologia – stupor (cînd răspunsurile bolnavului
sunt lente sau lipsesc); sopor (bolnavul este somnolent şi revine numai la excitanţi
puternici); coma (pierderea totală a conştiinţei şi reacţiilor la excitanţi).
3. Atitudenea (poziţia bolnavului). In normă Atitudene activă – cînd bolnavul este capabil
să se mişte sine-stătător. În caz patologic: atitudene pasivă (bolnavul este fără conştiinţă
şi nu se mişcă; atitudene forţată (bolnavul ocupă o poziţie ce micşorează durerea sau
 dispneea, exemplu – în cazul afecţiunilor cardiace bolnavul este în poziţie ortopnoe –
poziţie orizontală cu căpătîiul ridicat.
4. Expresia feţei. În normă ea este obişnuită. În caz patologic: expresia feţei suferindă (în
cazul prezenţei durerilor pronunţate); faţă mitrală (este faţa palidă cu ceanoza buzelor şi
hiperemia pomeţilor=obrajilor în caz de stenoză mitrală); faţa acromegalică (mărirea în
volum a bărbiei, nasului, mîinelor, în caz de tmoare hipofizară); faţa hipocratică (faţa
palidă, cu nuanţă surie şi privire înspăimîntată, în caz de peritonită şi intoxicaţie).
5. Tipul constituţional – configuraţia externă a corpului, talia şi gradul de nutriţie. Sunt trei
tipuri: I. Tip constituţional normostenic – proporţionalitatea dimensională a corpului şi se
determină conform unghiului epigastral, format de rebordul costal drept şi stîng şi este
egal cu 90 grade. II. Tip constituţional astenic – predominarea dimensiunilor verticale
asupra celor orizantale, iar unghiul epigastral este mai mic de 90 grade. III. Tip
constituţional hiperstemic – predominarea dimensiunilor transversale asupra celor
verticale cu unghiul epigastral mai mare de 90 grade. Masa corpului se determină după
formula Talia -100.
6. Tegumentele şi mucoasele vizibile – se determină culoarea, umiditatea, elasticitatea pielii
şi prezenţa erupţiilor cutanate. În normă tegumentele sunt de culaore roz-pală, curate,
uscate. În caz patologic: a) cianoza tegumentelor care apare la aecţiunile pulmonare şi
cardiovasculare; b) icter – culoarea gălbuie a pielii în cazul afecţiunilor ficatului; c)
paliditatea tegumentelor – culoarea albă a pielii în caz de anemii şi hemoragii; d)
hiperemia tegumentelor – fiebră, tuberculoză şi pneumonie. Elasticitatea pielii se
determină pe partea anterioară a antebraţulu prin formarea unei plice cutanate. În normă
elasticitatea pielii este păstrată, iar plica cutanată se îndreaptă şi dispare. Îm caz patologic
elasticitatea pielii este scăzută, cînd plica cutanată nu dispare, ce este întîlnit la
dehidratarea organismului, la bolile intestinale acute. Erupţiile cutanate pot fi sub formă
de: a) Papula – reprezintă o leziune reliefată, bineconturată, cu diametrul – 2-4 mm,
asemănătoare cu urticarea şi se determină în cazul afecţiunilor alergice; b) Eritem – este o
porţiune rotundă de hiperemie, uşor proieminentă, situată pe suprafaţa externă a
gambelor, care apare în caz de infecţie streptococică, alergie medicamentoasă şi boli a
ţesutului conjunctiv; c) Peteşia – este un punct de culoare roşie-violacee, cu diametrul 1-
3mm care nu dispare la presiune şi este cauzată de extravazarea sîngelui în piele în cazul
sindroamelor hemoragice.
7. Fanerele – starea părului şi unghiile. Starea părului – în normă părul este cu luciu, nu este
fragil şi fără regiuni de alopeţie (lipsa părului). În caz patologic părul este uscat, fragil, şi
cu regiuni de lipsă, în caz de avitaminoză, hipoterioză şi radiaţie. Unghiile. În normă –
forma unghiilor este păstrată, semiovală, culoarea roz-pal. În caz patologic: a) forma
unghiilor cu aspectul sticlei de ceas (plată) şi culoarea cianotică, în cazul afecţiunilor
cardio-vasculare şi pulmonare. B) unghiile fragile şihaşurate – în cazul bolilor intestinale.
8. Ţesutul adipos subcutanat. Se determină palpator, prin formarea unei plice cutanate, în
regiunea Traube pe linia medio-claviculară stîngă la nivelul rebordului costal la bărbaţi şi
în regiunea iliacă la femei. În normă grosimea plicai cutanate la bărbaţi este 1,5-2,0 cm.
La femei 2-2,5 cm.
9. Edemele reprezintă acumularea apei la nivelul ţesutului subcutanat şi se determină prin
mişcări palpatorii de presiune în regiunea anterioară a gambei pe osul tibia. În normă
edemele lipsesc. În caz patologic: a) prezenţa edemelor pe gambe la insuficienţa cardiacă,
b) prezenţa edemelor sub ochi şi pe faţă la boile renale, c) acumularea lichidului în
cavitatea abdominală cu mărirea abdomenului în volum în caz de ceroză hepatică.
10. Ganglionii limfatici. Se determină palpator cu ambele mîni în regiuni simetrice prin
mişcări rotunde şi se apreciază dimensiunile, dererea, mobilitatea, consistenţa şi
concreşterea cu ţesuturile apropiate. Palpaţia ganglionilor limfatici se efectuează în
următoarea ordine: - occipitali, auriculari, submandibulari, cervicali anteriori şi
posteriori; supraclaviculari, subclaviculari, axilari, inghinali şi în fosa poplitee. În normă
 ganglionii limfatici nu sunt măriţi în volum şi nu se palpează sau dimensiunile lor nu
depăşeşte 0,5 cm, indolori, mobili, consistenţa moale şi fără concreştere. În caz patologic
ganglionii limfatici sunt măriţi în volum, dolori, consistenţa dură, mobitate scăzută. În
caz de a) occipitali se prsupune – rubeolă; b) auriculari – în caz de otită acută; c)
submandibulari – tonzilită, faringită şi carie dentară; d) cervicali – afecţiuni
hematopoietice maligne, cum este limfogranulomatoza; e) supra şi subclaviculari şi
axilari – bolile pulmonare; f) inghinali – afecţiunilor urogenitale; g) poplitei – artrită
reactivă, pe fond de infecţie cronică.
11. Craniul. Se determină proporţionalitatea şi punctele dureroase în regiunile anterioare ale
feţei - Regiunea frontală şi regiunea sinusurilor. În normă craniul este proporţional
corpului, punctele dureroase lipsesc. În caz patologic: a) craniul nu este proporţional
corpului, cu elemente de acro-megalie în caz de tumoare hipofizară; b) prezenţa punctelor
dureroase în regiunea frontală şi a sinusurilor în caz de frontită, sinusită şi renită cronică.
12. Gîtul. Se determină pulsaţia arterilor şi venilor gîtului, dimensiunile glandei tiroide. În
normă pulsaţia patologică (axagertă) a arterelor şi venilor gîtului nu este vizibilă, glanda
tiroidă nu se vizualizează. În caz patologic: a) prezenţa pulsaţiei patologice a arterilor şi
venelor gîtului în cazul bolilor cardiovasculare – hipertensiunea arterială şi viciile aortale;
b) glanda tiroidă este mărită în volum şi este vizibilă în caz de hiperterioză.
13. Muşchii. Se determină gradul de dezvoltare, prezenţa atrofiei, induraţiei şi durerii la
palpare. În normă muşchii sunt dezvoltaţi satisfăcător, indolori la palpare, fără induraţie
şi atrofie. În caz patologic atrofia muschilor interosoşi a mînilor la bolile difuze ale
ţesutului conjunctiv, induraţie şi durere la palparea muşchilor în caz de miozită.
14. Oasele. Se determină prezenţa deformaţiei şi durerei la percuţia oaselor plate, la stern, şi
forma degetelor. În normă oasele sunt fără defprmaţii, percuţia sternului este indoloră,
forma degetelor păstrată. În caz patologic: a) deformaţia oaselor ca consecinţă a
fracturilor, b) durere la percuţia sternului în caz de leucemie, c) degetele sub forma de
beţişoare de dobă în cazul bolilor pulmonare cronice şi a viciilor cardiace congenitale.
15. Articulaţiile. Se palpează bimanual şi se determină forma, volumul mişcărilor, prezenţa
dureei şi cripitaţiilor. În normă forma articulaţiilor este păstrată, mişcările în volum
deplin şi indolore. În caz patologic la artroză şi artrita reactivă are loc deformarea,
limitarea mişcărilor în volum, prezenţa durerei şi a cripitaţiilor.

Termometria (temperatura corpului). Se efectuează cu termometru medical timp de 10-15

minute, în regiunea axilară, dimineaţa la ora 7:00, şi seara la ora 19:00. în normă temperatura
corpului în regiunea axilară este 36,4-36,8 grade, iar diferenţa dintre temperatura matinală şi
serală nu depăeşte 0,6 grade. În caz patologic la prezenţa infecţiilor temperatura corpului este
mai mare de 37 grade ce poartă denumirea de febră. Deosebesc următoarele grade de creştere a
temperaturii:

a) temperatura în limetele 37-38 grade – subfebrilă,

b) 38-39 grade – temperatură moderată,
c) 39-40 grade – temperatură înaltă,
d) 41-42 grade – temperatură hiperperetică.
În dependenţă de osciaţiile temperaturei în timpul zilei dosebesc următoarele tipuri de febră:

1. Febra continuă – cînd temperatura este ridicată, iar oscilaţiile în timpul zilei nu este mai
mare de 1 grad (în caz de pneumonie crupoasă),
2. Febra remitentă – oscilaţiile temperaturei în timpul zilei depăşeşte 1 grad (în caz de
tuberculoză şi pneumonie).
3. Febra hectică – oscilaţiile temperaturei în timpul zilei depăşeşte 4 grade cu scădere
bruscă pînă la normal (în caz de tuberculoză).
 4. Febra inversă – temperatura matinală este mai înaltă ca cea serală (în caz de septicemie şi
tuberculoză).
5. Febra neregulată – oscilaţiile sunt variate şi neregulate (în caz de reumatism, endocardită
şi septicemie).

Conform duratei febrei deosebesc:

1. Febra acută, cu durata pînă la 15 zile.
2. Febra cronică, durata de 45 zile şi mai mult.