UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA: DREPT

AN III , GRUPA 2

DREPTUL COMUN COMUNITAR AL

LIBERTĂȚILOR DE STABILIRE ȘI
PRESTARE A SERVICIILOR
REFERAT REALIZAT LA DISCIPLINA DREPTUL EUROPEAN AL AFECERILOR

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT:

CONF. DR. UNGUREANU CĂTĂLIN HURGHIȘ IOANA-CĂTĂLINA

 1.Temeiul juridic
Libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor în Uniunea Europeană
sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
articolele 26 (piața internă), 49-55 (stabilirea) și 56-62 (serviciile)
În prezent, aplicarea mai amplă a acestor două libertăți în cadrul UE este
reglementată de Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne.

2.Aspecte generale
În strânsă legătură cu libera circulație a persoanelor, se regăsește libertatea
de stabilire și libera prestare a serviciilor pe teritoriul unui alt stat membru,
reprezentând un beneficiu important legat de apartenența la UE.
Libertatea de stabilire  include dreptul unui cetățean al unui stat membru
UE de a începe și desfășura activități independente și de a înființa și conduce
întreprinderi în alte state ale UE în aceleași condiții ca cele stabilite de legislația
acestor state pentru propriii cetățeni.
Libera prestare a serviciilor  prevede că persoana care prestează un
„serviciu” în alt stat membru UE față de cel de domiciliu, poate să își continue
temporar activitatea în statul membru în care este prestat serviciul, în aceleași
condiții ca cele impuse de statul membru respectiv propriilor cetățeni.

3. Conținutul dreptului de stabilire

După cum am precizat, dreptul de stabilire se exteriorizează prin
recunoaşterea dreptului unei societăţi de a înfiinţa filiale, sucursale, agenţii sau
reprezentanţe pe teritoriul unui alt stat membru al căror regim de funcţionare şi
încetare să nu fie discriminatoriu, faţă de cel aplicabil societăţilor statelor de
primire.
În acelaşi timp, nici statul de origine nu trebuie să împiedice o societate
constituită în conformitate cu legislaţia sa în a exercita activităţi pe teritoriul
unor alte state membre prin intermediul unei filiale, sucursale, agenţii sau
reprezentanţe, fiind vorba într-o atare ipoteză de aşa zisa discriminare la ieşire.
Sunt interzise, în scopul asigurării egalităţii de tratament, nu numai
discriminările bazate pe naţionalitate sau sediu, ci şi orice formă deghizată prin
care, ca efect al aplicării unor criterii diferite, se ajunge la acelaşi rezultat.
La nivel doctrinar, s-a arătat că dreptul de stabilire implică recunoaşterea
următoarelor prerogative:
1. Dreptul membrilor fondatori a unei societăţi comerciale de a decide în
mod liber pe teritoriul cărui stat membru vor înfiinţa societatea şi care va fi
forma acesteia;
2. Dreptul asociaţilor (acţionarilor) de a decide dacă exercitarea activităţii
comerciale a societăţii se va desfăşura pe teritoriul statului unde şi-a stabilit
sediul sau administraţia principală, sau pe teritoriul unui alt stat membru, unde
va înfiinţa o filială sau o sucursală. Statul de origine nu va putea stabili reguli
prin care să se aducă restrângeri acestui drept, obligând societatea să exercite cel
puţin o parte din activitatea sa comercială pe teritoriul său;
3. Dreptul asociaţilor de a hotărî în mod liber exercitarea activităţii în afara
statului de constituire se va realiza prin intermediul unei filiale sau sucursale. În
consecinţă, statul de primire este obligat să înlăture din legislaţia proprie orice
dispoziţii prin care în mod direct sau indirect se instituie obligaţia unei societăţi
străine de a-şi extinde activitatea doar prin constituirea unei filiale;
4. Dreptul oricărei societăţi la egalitate de tratament în caz de constituire a
unei filiale, sucursale, agenţii sau reprezentanţe pe teritoriul unui alt stat
membru, decât cel al cărui naţionalitate o are, faţă de societăţile autohtone.

Egalitatea de tratament implică următoarele consecinţe:

1. Dreptul de a înfiinţa sucursale fără discriminări bazate pe provenienţa

capitalului şi în aceleaşi condiţii ca şi societăţile statului gazdă;
2. Dreptul de a înfiinţa sau de a dobândi o participaţie într-o filială fără
discriminări bazate pe originea capitalului, în aceleaşi condiţii ca şi în societăţile
statului de primire;
3. Drepturi identice în conducerea societăţilor ca şi în societăţile statului
gazdă.

Potrivit art.57 din TFUE sunt considerate servicii prestațiile furnizate în

mod obișnuit în schimbul unei remunerații în măsura în care nu sunt
reglementate prin dispozițiile privind libera circulație a mărfurilor capitalului și
a persoanei.
Serviciile cuprind în special :
1. Activități cu caracter industrial.
2. Activități cu caracter comercial.
3. Activități artizanale.
4. Activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Jurisprudența Curții de Justiție a stabilit următoarele criterii de identificare

a noțiunii de serviciu:
1. Prestatorul serviciilor trebuie să fie stabilit pe teritoriul unui stat membru
altul decât cel am beneficiarului prestației iar prestarea serviciului trebuie să se
facă cu trecerea unei frontieri interioare a uniunii .
2. Prestația să fie remunerată.
În ceia ce privește modurile de mișcare a serviciilor peste frontieră sunt avute
în vedere 3 situații:
1. Prin deplasarea prestatorului serviciilor.
2. Transferul peste graniță a serviciului.
3. Prin deplasarea beneficiarului serviciului prestat.
 De regulă persoana care prestează un serviciu se deplasează în statul în care
se află beneficiarul prestației, situațiile care sub aspect terminologic este
cunoscută denumirea de liberă prestare a serviciilor activă. În cazul în care
clientul este cel care se deplasează încheind contractul în statul membru pe
teritoriul căruia s-a stabilit prestatorul, care este în această ipoteză elementul
pasiv. Suntem în prezența liberii prestări a serviciilor pasive.
Libera circulație a serviciilor de tip activ se asigură prin :
1. Interdicția discriminării directe indirecte sau deghizate precum și măsurile
prin care prestatorul este supus unor sarcini sau cotizații la care acesta este supus
în țara sa de origine.
2. Interdicția măsurilor naționale restrictive aplicate în mod
nediscriminatoriu. Există o gamă largă de măsuri naționale care reglementează
accesul la exercitarea cotidiană (controale administrative, contabilitate,
declarații în organe administrative) a anumitor activități și care aplicate
nediscriminatoriu pot conduce la limitări ale liberii circulații a serviciilor. Un
prim set de măsuri se referă la faptul că accesul la unele profesii este condiționat
de deținerea unor titluri diplome sau calificări profesionale sau de deținerea unor
autorizații administrative prealabile.
În absența unei armonizări statele membre sunt libere să fixeze un nivel
minim pentru exercitarea unei profesii astfel încât să fie garantată calitatea
prestațiilor furnizate pe teritoriul lor. Acest lucru poate însă conduce la aplicarea
tratamentului național al statului unde se prestează serviciul, astfel îngreunând
libera circulație a serviciilor. Desigur există principiul recunoașterii reciproce a
diplomelor certificatelor sau atestatelor profesionale în virtutea cărora
autoritățile statelor membre trebuie să aprecieze cunoștințele sau diplomele
obținute în statele de origine ale prestatorilor și să organizeze examene, probe
sau stagii de adaptare.
În anumite condiții sunt admise și măsuri naționale restrictive care pot fi
justificate prin rațiuni de ordin general (ordinea publică, securitatea publică).
Aceste condiții sunt :
1. Domeniul vizată să nu fi fost armonizat.
2. Măsura să urmărească un interes general.
3. Măsura să nu fie discriminatorie.
4. Să fie în mod obiectiv necesară.
5. Să fie proporțională cu scopul urmă
6. Măsura să respecte principiul recunoașterii reciproce.
În cazul liberii circulații a serviciilor pasivă beneficiau în calitate de prestator
renunțând astfel la protecția dreptului său național trebuie să aibă acces la toate
serviciile fără să fie supus unor restricții pe criteriul naționalității sau rezidenței.
Principiile care guvernează libertatea de furnizare a serviciilor au în vedere
următoarele aspecte:
1. Prevederile comunitare în materie au direct aplicabilitate în dreptul intern
al statelor membre.
 2. Sunt avute în vedere activitățile cu caracter economic în sens larg.
3. Serviciile trebuie să fi prestate dincolo de frontiera statului membru de
origine.
4. Furnizarea serviciilor nu este neapărat temporară adică pot fi furnizate și
în mod permanent.
5. Sunt interzise restricțiile discriminatorii directe sau indirecte (unele
excepții sunt admise în baza art.51, 52 din TFUE pentru rațiuni care privesc
ordinea publică securitatea publică și sănătatea publică precum și în cazul
activităților care au în vedere exercitarea autorității publice) și nediscriminatorii
(restricțiile sunt admisibile doar în câteva situații bine determinate și care
privesc în general protecția consumatorului a proprietății intelectuale și a
mediului.