Caracterizarea lui Alexandru Lăpușneanul

Prima nuvelă istorică din literatura română „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi,
apartine prozei romantic, fiind publicată in perioada pașoptistă, în primul număr al revistei
„Dacia Literară” (1840)

Nuvela istorică are ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564-
1569), un domnitor crud si sângeros care luptă pentru impunerea autorității domnești în fața
boierilor, în Moldova secolului al XVI-lea.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepțional, ce
acționează în situații excepționale, având ca exemple principale scena uciderii celor 47 de boieri
sau cea a pedepsirii lui Moțoc.
Lăpușneanul întruchipează tipul domnitorului tiran și crud, a cărei evoluție se poate observa pe
parcursul fiecărui capitol printr-un singur cuvânt, fiind descris in mod direct de către narator: În
capitolul I – „voda”, în capitolul II: „domnul”, în capitolul III: „tiranul”, iar în capitolul al IV-
lea „bolnavul”, fapt ce dovedește că setea lui de putere devine cu adevărat o boală

Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic,
personajul romantic este puternic individualizat și memorabil, prin caracterul excepțional al
faptelor și al însușirilor sale, având ca exemple hotărârea exprimată în faimoasa afirmație „Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu!” și cruzimea extremă, în scena menționată și mai sus, în cea a
uciderii celor 47 de boieri. Faptele sale sunt motivate psihologic de către dorința de răzbunare
pentru trădarea boierilor din prima sa domnie.
Prima secvență relevantă este chiar la începutul nuvelei, aceea fiind întâlnirea lui Lăpușneanul
cu solia boierilor trimiși de domnitorul Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit pentru
că „țara” nu-l vrea și nu-l iubește – „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse
Lăpușneanul, a cărui ochi scântieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre
voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să ma întorc? Mai degrabă-și va întoarce
Dunărea cursul îndărăpt”. Toată această conversație dă dovadă de implacabila hotărâre de a
avea putere domnească, hotărâre ce declanșeanză conflictul deoarece îi permite lui vodă să preia
tronul și să se răzbune pe boierii trădători.

O altă trăsătură definitorie a tiranului este cruzimea pe care o prezintă gradat pe parcursul operei
dar care culminează prin semnificativa secvență, cea a masacrării boierilor de la ospăț, din a
căror capete ridică o piramidă: „După aceea, luând capetele, le așeză [...] după neam și după
ranguri...”

Conflictul nuvelei este compex și pune în lumină personalitatea puternică a protagonistului.

Principalul conflict este de ordin politic și vizează lupta pentru putere între domnitor și boieri, în
contextul secolului al XVI-lea. Conflictul secundar, între domnitor și trădătorul Moțoc,
evidențiază și analizează in detaliu dorința de răzbunare a lui Alexandru Lăpușneanul.
Modalitățile de caracterizare prin care se conturează portretrul tiranului medieval sângeros sunt
directe, de către narator (exemplu principal fiind cuvintele pe care le folosește să il descrie pe
Lăpușneanul pe parcursul operei), de alte personaje („crud și nemilos este omul acesta” –
mitropolitul Teofan), și autocaracterizarea sumară din primul capitol („N-aș fi nătărău de
frunte, când m-aș încrede în tine?”) cât și indirecte, prin fapte, limbaj, atitudini,
comportament, vestimentatie, dar mai ales prin relațiile cu alte personaje, din relația sa cu
doamna Ruxanda fiind prezentată o puternică antiteză, aceștia fiind construiți pe tiparul romantic
înger-demon, caracter slab- caracter tare.

În concluzie, forța implacabilă de a-și duce planurile la bun sfârșit prin orice mijloc, de un tip
machiavelic nemaivăzut în literatura română, îl face pe Alexandru Lăpușneanul un personaj
memorabil, iar în opinia mea, unul folosit drept comentariu politic al perioadei pașoptiste, pe
post de avertisment față de posibila tirania pe care ar fi putut-o prezenta un monarh.