. ELEMENTE DE BIOFIZICĂ MOLECULARĂ 2.1.

FORŢE ŞI LEGĂTURI INTERATOMICE ŞI INTERMOLECULARE

Forţele interatomice şi intermoleculare derivă din faptul că atomii tuturor elementelor chimice conţin
sarcini electrice de semne opuse: nucleu cu sarcină pozitivă, datorită protonilor, şi înveliş electronic cu
sarcină negativă. Prin urmare, aceste forţe sunt de natură electrostatică, bazate pe legea lui Coulomb: 2 1 2
4 1 r q q ðå F = 0 ε ⋅ ⋅ (1), unde: ε0 – permitivitatea electrică a vidului; ε – permitivitatea relativă a unui
mediu dielectric în raport cu mediul de referinţă (vidul). q1 · q2 πε0 15 Expresia 0 4ðå 1 , fiind o mărime
constantă, s-a notat prin K. Legea, din punct de vedere matematic, se va scrie: 2 1 2 r q q F K ⋅ ⋅ = ⋅ ε (2);
calculat K = 9 ·109 . Este evident că permitivitatea relativă a vidului este egală cu 1, celelalte medii
dielectrice posedă o permitivitate relativă mai mare decât 1. Intensitatea câmpului electric E → , creat de o
sarcină punctiformă q la distanţa r de la această sarcină, este definită prin relaţia 2 r q E K ε = , având ca
unitate de măsură newton· coulomb–1 (N·C–1) sau volt·metru–1(V·m–1). Potenţialul electrostatic creat de o
sarcină electrică punctiformă la distanţa r se defineşte prin relaţia: r q V K ε = , unitatea de măsura fiind
voltul (V), de la numele fizicianului italian A. Volta (1745–1827). Când sarcinile au acelaşi semn, forţele de
interacţiune sunt de respingere, iar când au semne opuse – de atracţie. Configuraţia stabilă, numită
moleculă, se formează atunci când forţele de atracţie dintre atomii constituenţi sunt aproximativ egale cu
forţele de respingere şi energia potenţială a sistemului devine minimă. Pentru elucidarea mecanismului de
formare a structurilor biologice din componenţii moleculari este necesară cunoaşterea diferitelor tipuri de
legături dintre acestea, precum şi forţele care asigură aceste legături. Dintre interacţiunile la nivel atomo-
molecular menţionăm legăturile: Van der Waals; prin punte de hidrogen; ionice şi hidrofobe. Legătura Van
der Waals Această legătură este relativ slabă şi poate fi realizată între atomi cu pături electronice exterioare
complete sau între molecule cu legături chimice saturate. Mărimea forţelor care asigură această legătură
este caracterizată de termenul a/V2 0 din ecuaţia gazelor reale pentru un mol de gaz: (P+a/V0 2 )(V0–b)=RT
(3), unde a şi b sunt constante experimentale, care reflectă proprietăţile gazelor reale în raport cu gazele
perfecte. Termenul a/V0 2 reprezintă corectarea presiunii, luând în consideraţie atracţia moleculelor
datorită forţelor intermoleculare. Constanta b este corectarea volumului, luând în consideraţie volumul
propriu al moleculelor, care în cazul gazului perfect este neglijat. πε0 2. ELEMENTE DE BIOFIZICĂ
MOLECULARĂ Dumitru CROITORU, Victor VOVC, Ion COJOCARU BIOFIZICĂ MEDICALĂ • Prelegeri • Exerciții
16 Forţele Van der Waals nu modifică structura şi proprietăţile moleculelor, stând doar la baza formării
complexelor moleculare, în special a macromoleculelor biologice. Moleculele neutre pot avea o structură
spaţială simetrică din punct de vedere electric (molecula de metan – CH4) sau o structură asimetrică, în care
sarcinile de semn opus sunt separate spaţial (molecula de apă – H2O), ultimele reprezintă dipoli electrici
permanenţi. Un dipol este o structură formată din două sarcini electrice punctiforme de aceeaşi mărime,
dar de semne apuse, situate la o anumită distanţă (l) (fig. 2.1). Fig. 2.1. Gradul de polarizare a unei molecule
se măsoară prin momentul ei electric (μ), numit şi dipolmoment: µ = ql  = ql (4). Convenţional, direcţia
momentului este considerată de la sarcina negativă spre cea pozitivă, în prelungirea axei dipolului. Unitatea
de măsură a momentului dipolar în S.I. este coulomb·metru (C·m). Practic, se foloseşte o unitate mult mai
mică, numită debye (D): 1D=1/3·10–29 C·m . Între moleculele dipoli se şi exercită forţele electrostatice,
numite Van der Waals. Sub acţiunea unei sarcini electrice din exterior, pot deveni dipoli şi moleculele cu
structură simetrică. Un astfel de dipol se numeşte dipol indus (fig. 2.2). Fig. 2.2. Există molecule neutre care
pot deveni dipoli datorită mişcării electronilor. Astfel de dipoli au direcţie determinată numai într-un
interval de timp foarte 17 scurt, fiind numiţi dipoli electrici momentani. Mecanismul de formare a dipolilor
momentani poate fi demonstrat prin cercetarea interacţiunii dintre doi atomi de heliu. La o distanţă mică
între atomi, între mişcările electronilor se pot stabili corelaţii ce duc la apariţia forţelor Van der Waals de
atracţie sau de respingere (fig. 2.3). Fig. 2.3. Dipoli momentani. Interacţiunea dipol–câmp Fie un dipol
electric rigid şi fix plasat într-un câmp electric cu intensitatea E → (fig. 2.4). Fig. 2.4. Energia potenţială de
interacţiune a dipolului cu câmpul electric exterior se determină din relaţia: Wp E   = −µ ⋅ (5). Produsul
scalar al acestor doi vectori, prin definiţie, depinde de cosinusul unghiului format între direcţiile lor: Wp = −µ
⋅ E ⋅ cosΘ (6). În consecinţă, energia potenţială de interacţiune dipol–câmp este minimală (configuraţie
stabilă), când vectorii momentului dipolar şi al câmpului sunt paraleli şi orientaţi în acelaşi sens. Configuraţia
devine în echilibru instabil (energie potenţială maximă), când aceşti vectori sunt paraleli şi orientaţi în
sensuri opuse. Interacţiune dipol–dipol Pentru a simplifica problema, vom considera doi dipoli rigizi plasaţi
în acelaşi plan (fig. 2.5). 2. ELEMENTE DE BIOFIZICĂ MOLECULARĂ Dumitru CROITORU, Victor VOVC, Ion
COJOCARU BIOFIZICĂ MEDICALĂ • Prelegeri • Exerciții 18 Fig. 2.5. Poziţia relativă a doi dipoli este
determinată de r (distanţa dintre centrele dipolilor) şi unghiurile θ1 şi θ2 (dintre vectorul O1O2 → şi
momentele dipolilor, respectiv µ1  şi µ2  ). Energia potenţială de interacţiune a acestor dipoli în vid se
determină din relaţia: ( ) 1 2 1 2 3 1 2 2 cosθ cosθ sinθ sinθ µ µ ⋅ − ⋅ = − r Wp K . Legături prin punte de
hidrogen Un caz particular al legăturilor Van der Waals de distanţă medie (circa 3Å= 3 ∙10–10 m) îl
reprezintă legăturile prin punte de hidrogen. O moleculă formată dintr-un atom de hidrogen (H) şi un atom
electronegativ (X) prezintă o legătură covalentă (ex. OH, NH). Electronul hidrogenului este atras spre atomul
electronegativ, ceea ce duce la formarea dipolului electric permanent. Dacă în apropierea acestui dipol
apare un alt atom electronegativ (Y), între XH şi Y se realizează legătura prin punte de hidrogen