Tema I.

Consideraţiuni generale cu privire la infracţiunile militare

1. Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al Republicii

Moldova
Obiectul reglementării juridice indică asupra cărui grup de relaţii sociale este îndreptată
activitatea normei de drept. Fiecare ramură de drept conţine acele norme de drept, care
reglementează tipuri de relaţii sociale calitativ omogene.
Pentru a putea analiza conceptul infracţiunii militare în dreptul penal, ţinând cont de faptul că
dispoziţiile majorităţii infracţiunilor militare sunt de blanchetă, este necesar de analizat aceste
prevederi în strânsă legătură cu prevederile şi trăsăturile specifice ale dreptului militar şi
interdependenţa acestor norme cu cele ale legislaţiei militar-penale.
Este bine ştiut că sistemul dreptului este unul dinamic. În ştiinţa juridică din ultimii ani s-a
format o tendinţă clară, mai largă cu privire la clasificarea ramurilor de drept. La baza acestor
tendinţe stă procesul real de dezvoltare a dreptului, diferenţierea şi integrarea ramurilor lui. În
corespundere cu aceasta se formează noi ramuri complexe de drept şi se elaborează discipline
ştiinţifice şi cursuri de învăţământ, cum ar fi: dreptul economic, dreptul mediului, dreptul militar
etc.
Un asemenea tratament este aplicabil şi reglementării juridice a relaţiilor sociale ce apar în aşa
ramură cum ar fi activitatea militară a statului.
Analizând reglementarea juridică în această ramură se poate observa, că aceste relaţii sociale
sunt reglementate de diferite ramuri ale dreptului, cum ar fi: dreptul administrativ, financiar,
funciar etc.
Totuşi, în această ramură acţionează un mare număr de norme juridice, care nu pot fi considerate
nici administrative, nici financiare etc., nu pot fi atribuite nici uneia din ramurile de drept
existente.
Reieşind din cele consemnate concluzionăm că obiectul general al Dreptului militar îl constituie
relaţiile sociale ce apar în procesul activităţii militare a statului.
Obiectul general al Dreptului militar constă din câteva grupuri de relaţii sociale omogene, ce
apar în diferite sfere ale activităţii militare a statului.
La primul grup pot fi atribuite relaţiile sociale, care se formează în sfera asigurării apărării ţării şi
securităţii statului prin metode militare, pregătirii şi aplicării în aceste scopuri a tuturor
elementelor organizaţiei militare a statului; a construcţiei militare; a conducerii cu FA ale RM şi
altor trupe şi asigurarea lor multilaterală.
La grupul al doilea - relaţiile sociale legate de îndeplinirea obligaţiunilor militare, angajarea în
serviciul militar pe contract şi exercitarea acestui serviciu în FA ale RM, cât şi relaţiile sociale
legate de statutul militarului (drepturile şi libertăţile, obligaţiunile şi responsabilităţile lor), de
asigurarea militarilor cu alimente, echipament militar şi cu salarii, asigurarea militarilor,
persoanelor ce exercită serviciul militar cu pensii şi indemnizaţii.
La al treilea grup se referă relaţiile sociale legate de menţinerea disciplinei, legalităţii şi ordinii
de drept, activităţii organelor justiţiei militare.
Al patrulea grup este completat ca conținut de relaţiile sociale reglementate de normele dreptului
internaţional, legate de sferele de colaborare militară, acţiuni militare, cât şi de responsabilităţile
pentru încălcarea normelor de drept umanitar internaţional.
Momentul de bază ce uneşte, oferă unitate, coordonare internă şi legătură reciprocă normelor
dreptului militar îl constituie comunitatea scopurilor reglementării juridice – întărirea şi
perfecţionarea organizaţiei militare a statului, cât şi principiile specifice ale organizaţiei militare
-centralizarea, conducerea unică şi disciplina militară.
Dreptul militar are unele trăsături specifice, care-l deosebeşte de toate celelalte ramuri de drept.
Aceste trăsături sunt următoarele:
 Dreptul militar reglementează mai detaliat, decât alte norme de drept, relaţiile sociale
legate de funcţionare organizaţiei militare a Republicii Moldova.
 Normele Dreptului militar se deosebesc prin cerinţele sale categorice faţă de militari.
 Militarii, spre deosebire de alte categorii de persoane, poartă o responsabilitate juridică
sporită.

2. Izvoarele Dreptului militar.

În numărul izvoarelor Dreptului Militar se includ:
 Constituţia Republicii Moldova
 legile Republicii Moldova,
 regulamentele militare,
 decretele Preşedintelui ţării în sfera militară;
 hotărârile Guvernului Republicii Moldova în sfera militară;
 Convenţiile şi Tratatele internaţionale în sfera militară
 Actele conducerii militare

3. Legislaţia militar-penală (Dreptul penal militar) a Republicii Moldova

Legislaţia militar-penală a Republicii Moldova (Dreptul penal militar) reprezintă o totalitate de
norme juridico-penale, cât şi nepenale, care se aplică doar faţă de militari: militarii în termen şi
cei cu termen redus, militarii pe contract, cât şi faţă de persoanele care trec serviciul militar la
instrucţiile militare sau la concentrări, faţă de studenţii instituţiilor de învăţământ militare, cât
şi prizonierilor de război în timpul aflării lor în prizonierat, în legătură cu săvârşirea de către ei
a infracţiunilor militare .
Izvoarele legislaţiei militar-penale sunt normele Capitolului XVIII al PS a C.pen. al RM
(Infracţiuni militare - art.364-387), cât şi normele PG a C.pen., care prevede categoriile speciale
de pedepse penale, aplicabile militarilor, bazele şi ordinea de numire şi executare a lor.
Normele legislaţiei militar-penale reflectează specificul serviciului militar - ca un tip special de
serviciu public, reglementarea juridică a relaţiilor sociale în sfera asigurării securităţii militare a
statului de către FA, alte trupe şi formaţiuni militare ale RM.
Aceste norme au ca sarcină apărarea de atentatele criminale a capacităţii de apărare şi pregătirii
de luptă a FA, a altor forţe şi formaţiuni militare, protejarea persoanei, drepturilor şi libertăţilor
militarilor, disciplinei militare şi a întregii ordini de executare a serviciului militar. Pentru
realizarea acestor sarcini, ele determină care atentate la ordinea de exercitare a serviciului militar
formează componenţe concrete de infracţiuni (militare), care pot fi aplicate faţă de persoanele
care le-au comis.
În ipoteza celor consemnate, se poate concluziona că legislaţia militar-penală are ca sarcini de
bază apărarea capacităţii de luptă a FA ale RM, disciplinei militare şi a ordinii de exercitare a
serviciului militar de atentatele infracţionale şi realizează aceste sarcini prin aplicarea faţă de cei
vinovaţi a măsurilor de pedeapsă penală în corespundere cu legea militar-penală.

4. Noţiunea infracţiunii militare şi caracteristicile ei.

Printre valorile sociale fundamentale ocrotite de dreptul penal, un loc de seamă îl ocupă
capacitatea de apărare a ţării - garanţie importantă pentru atributele fundamentale ale statului -
unitatea, suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea acestuia.
Capacitatea de apărare a ţării este condiţionată de existenţa FA, de ordinea şi disciplina care
trebuie să domine în cadrul acestora, de îndeplinirea întocmai a îndatoririlor ce revin tuturor
cetăţenilor în legătură cu apărarea patriei şi, mai ales a celor care fac parte ca militari din FA.
Dată fiind valoarea socială evidentă a capacităţii de apărare a statului, cum a fost indicat în
paragraful întâi al acestui capitol, apar pe deplin justificate prevenirea şi combaterea, prin
mijloace de drept penal, a faptelor care pun în pericol ori vatămă această valoare socială deosebit
de importantă.
Incriminând aceste fapte, legiuitorul le-a inclus într-o categorie distinctă de infracţiuni sub
denumirea de “Infracţiuni militare”. Aceste infracţiuni constituie conţinutul Capitolului XVIII al
PS a C.pen.
Noţiunea infracţiunilor militare se conţine în Capitolul IX al PG (art.128 C.pen.). În acest sens,
infracţiunile militare se consideră infracţiunile, prevăzute de C.pen., contra modului stabilit de
îndeplinire a îndatoririlor serviciului militar, a pregătirii militare obligatorii şi a concentrărilor,
săvârşite de militari, precum şi de persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau de
rezervişti în timpul satisfacerii serviciului militar, pregătirii militare obligatorii, concentrărilor de
instrucţie sau de probă.
La definirea noţiunii de infracţiune militară şi elucidarea semnelor ei specifice, caracteristice,
susţinem că este necesar a se ţine cont de caracteristicile generale ale infracţiunii. Conform art.14
C.pen. „infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală,
săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală”.
Din cele consemnate, concluzionăm că semnele generale, trăsăturile de bază ale infracţiunii
militare sunt identice cu cele ale infracţiunii în general:
1. Infracţiunea militară este o faptă prejudiciabilă (acţiune sau inacţiune) contra disciplinei
militare şi ordinii stabilite de îndeplinire a serviciului militar (fapta prejudiciabilă).
2. Infracţiunile militare sunt prevăzute şi pedepsite conform Codului penal, Cap. XVIII al PS
(art.364-387 C.pen.), iar aplicarea pedepselor se face conform regulilor generale de aplicare a
pedepselor penale, prevăzute în PG a C.pen. şi limitele sancţiunilor prevăzute în Cap. XVIII al
PS a C.pen.
3. Infracţiunile militare sunt nişte fapte penale, săvârşite cu vinovăţie (intenţionat sau din
imprudenţă).
4. Infracţiunile militare sunt pasibile de pedeapsa penală, prevăzută în sancţiunile art.364-392 ale
Cap. XVIII al PS a C.pen., care se aplică conform regulilor generale de aplicare a pedepselor
penale, prevăzute în PG a C.pen.
Totuşi, ne rezervăm opinia precum că infracţiunile militare sunt o categorie specială, deosebită
de infracţiuni, cu elemente şi trăsături specifice numai ei, care o delimitează de orice altă
categorie de infracţiuni din PS a C.pen.
Ca infracţiuni ce fac parte dintr-o categorie distinctă, infracţiunile militare prezintă o serie de
trăsături caracteristice comune .
Astfel, în noţiunea infracţiunii militare legiuitorul a inclus două criterii specifice doar
infracţiunilor militare:
1. Caracterul deosebit al faptei infracţionale: fapta penală este îndreptată contra disciplinei
militare şi ordinii stabilite de satisfacere a serviciului militar.
2. Subiectul deosebit, special al tuturor infracţiunilor militare: militarul sau persoanele care au
statut de militar.
Pentru existenţa infracţiunii militare este strict necesară prezenţa ambelor criterii. În cazul în care
lipseşte vreuna din cerinţele menţionate, fapta nu va constitui nici într-un caz infracţiune
militară. Mai mult ca atât, în unele cazuri, când făptuitorul nu întruneşte calitatea de militar,
fapta săvârşită nu va constitui componenţă de infracţiune în general, din motivul că fapta nu
întruneşte elementele constitutive ale componenţei de infracţiune (Spre exemplu, neexecutarea
ordinului şefului militar de către o persoană civilă care lucrează în unitatea militară conform
contractului individual de muncă, nu va constitui infracţiunea de neexecutare a ordinului şefului
militar, prevăzută de art.364 C.pen.). Excepţie de la această regulă o face legiuitorul în art.289-
391 C.pen., fapt pe care îl considerăm incorect şi propunem excluderea acestor componenţe de
infracţiune din sistemul infracţiunilor militare.
În baza analizei definiţiei şi conţinutului infracţiunii militare, se ajunge la concluzia că
componenţa infracţiunii militare îndeplineşte un cumul de funcţii, în special:
1. Este un mijloc de constatare şi de descriere a infracţiunii militare.
2. Serveşte drept bază de realizare a răspunderii penale, deoarece la răspunderea penală pentru
infracţiunea militară se trage persoana care a săvârşit o infracţiune militară. Absenţa în acţiunile
persoanei a tuturor elementelor ce caracterizează infracţiunea militară exclude răspunderea
penală pentru infracţiune militară.
3. Componenţa infracţiunii militare serveşte drept bază de delimitare a infracţiunilor între ele
(spre exemplu, infracţiunea militară de infracţiunea de drept comun). Delimitarea se efectuează,
în primul rând, după obiectul de atentare. Infracţiunile, care au un obiect comun de atentare, se
deosebesc între ele după latura obiectivă (spre exemplu, neexecutarea ordinului şi opunerea de
rezistenţă şefului). Infracţiunile militare se pot delimita între ele şi după latura subiectivă (abuzul
de putere sau excesul de putere şi atitudinea neglijentă faţă de serviciu). Ele se pot deosebi şi
potrivit semnului subiectului infracţiunii (spre exemplu, încălcarea regulilor statutare cu privire
la relaţiile dintre militari, dacă între ei nu există relaţii de subordonare şi abuzul de putere;
excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii; atitudinea neglijentă faţă de serviciu).
4. Componenţa infracţiunii militare serveşte drept temei de încadrare juridică a infracţiunilor.
Aprecierea juridică corectă a faptei săvârşite (calificarea infracţiunii) este posibilă, doar în
cazurile când sunt folosite noţiunea şi conţinutul unei infracţiuni concrete.

5. Delimitarea infracţiunilor militare de delictele disciplinare

Practica aplicării C. pen. demonstrează, că ideea penal-procesuală în privinţa institutelor de drept
militar-penal şi cel militar-disciplinar are multe delimitări şi asemănări.
Această teză se atinge în primul rând de o problemă importantă pentru teorie şi practică, şi în
special, cu privire la criteriile delimitării infracţiunii militare şi încălcării disciplinare.
Examinarea întrebării despre delimitarea infracţiunii militare de delictele disciplinare, nu numai
că capătă interes teoretic, dar şi necesită o elucidare rapidă de către aplicatorii legii. Definirea
noţiunii „infracţiuni militare,” după cum a fost relatat mai sus, este dată în art. 128 C. pen.:
Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului
stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul
militar în termen sau în bază de contract, trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la
concentrări.
În aşa fel, noţiunea „infracţiune militară” include trei particularităţi de bază:
 Caracterul deosebit al obiectului infracţiunii penale – ordinea stabilită de satisfacere a
serviciului militar;
 Subiectul deosebit al infracţiunii – militarul sau supusul militar în timpul efectuării
concentrărilor şi instrucţiunilor militare;
 Amplasarea deosebită a articolelor, care prevăd răspunderea pentru infracţiunile militare,
- capitolul XVIII PS C. pen.
Numai cumularea acestor particularităţi permite de considerat infracţiunea militară.
La baza cercetării categoriei infracţiunii militare stă principiul derivării particularităţilor ei de la
proprietăţile infracţiunii în întregime. Regula dată se bazează pe dialectica raportului dintre
general şi special, primar şi secundar.
Cu toate acestea, specificul serviciului militar umple particularităţile indicate cu un conţinut
deosebit, „militar”.
Reieşind din acest principiu, infracţiunile militare se deosebesc de încălcările disciplinare
militare în acelaş mod, cum se deosebeşte noţiunea generală de infracţiune de noţiunea de
încălcare contravenţională sau disciplinară. Cu alte cuvinte, infracţiunile militare şi încălcările
disciplinare ale militarilor reprezintă în sine o diversitate de fapteilicite militare.
Criteriile de bază de delimitare sunt tipul (caracterul) ilegalităţii şi pericolul social
(prejudiciabil), adică criteriul formal şi material.
Poate fi recunoscută infracţiune militară doar fapta ilegal-penală, adică cea prevăzută în capitolul
XVIII PS C. pen.
La stabilirea în cele săvârşite a tuturor particularităţilor concrete descrise într-o normă sau alta a
capitolului XVIII PS C. pen., fapta dată urmează a fi atribuită la infracţiunea militară.
Particularităţile evidenţiate ale delictului disciplinar pot să se refere doar la obiectul şi la latura
obiectivă a faptei, dar nu şi la subiect.
Considerăm că noţiunea de faptă lipsită de importanţă, ca categorie de drept, se poate de aplicat
numai la componentele de infracţiune materiale. Doar după conţinut, al. 2 al art. 14 C. pen.,
stabileşte două particularităţi ale faptei: ea nu a pricinuit daună considerabilă; nu putea să o
pricinuiască, deoarece după conţinutul ei nu a fost îndreptată pentru a o pricinui.
Dar posibilitatea survenirii cărorva urmări esenţiale, considerabile sau grave pentru interesele
protejate de lege (în cazul nostru securitatea militară a statului) este posibilă numai la
infracţiunile cu componente materiale. Singur faptul de atribuire de către legislator a
infracţiunilor cu componentă formală la cele care se sancţionează penal (indicate în cap. XVIII
PS C. pen.), deja vorbeşte despre aceea, că săvârşirea faptelor, prevăzute de aceste articole, după
conţinutul său este îndreptată la pricinuirea daunei esenţiale, considerabile sau grave securităţii
militare a statului.
Toate cele consemnate valorifică posibilitatea ca sistemul infracţiunilor militare să posede un
tratament juridic general, comun celorlaltor categorii de infracţiuni.
În prezent, legiuitorul a prevăzut expres doar o singură împrejurare de liberare a infractorului de
pedeapsa penală pentru infracţiunea militară în art.371 alin.(5) C.pen.: „militarul care pentru
prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a
fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele”.