Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă.

La început energia vântului

era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile umanității ca mijloc de
propulsie pe apă pentru diverse ambarcațiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt.
Morile de vânt au fost folosite începând cu secolul al VII-lea î.Hr. de perși pentru măcinarea
grăunțelor. Morile de vânt europene, construite începând cu secolul al XII-lea în Anglia și Franța, au
fost folosite atât pentru măcinarea de boabe cât și pentru tăierea buștenilor, mărunțirea tutunului,
confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pentru ulei și măcinarea de piatră
pentru vopselele de pictat. Ele au evoluat ca putere de la 25-30 KW la început până la 1500 KW
(anul 1988), devenind în același timp și loc de depozitare a materialelor prelucrate.[1] Morile de vânt
americane pentru ferme erau ideale pentru pomparea de apă de la mare adâncime.[1]
[2]
 Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60
KW (diametre de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100m), cele mai multe
generând între 500-1500 KW. Puterea vântului este folosită și în activități recreative
precum windsurfingul. La sfârșitul anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de
194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera 430 Terawațioră/an, echivalentul a 2,5% din
consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulație a mărfurilor de 40 miliarde euro
și lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.[3][4]
Țările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite ale
Americii, Germania și Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul
consumului intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10%
în Irlanda și Germania, 5,3% la nivelul UE; procentul este de 3% în România la începutul anului
2012. La aceeași dată în România existau peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind
în Dobrogea.

Cuprins

 1Repere cronologice
o 1.1Morile de vânt persane
o 1.2Morile de vânt medievale europene
o 1.3Morile de vânt americane pentru ferme
o 1.4Turbinele eoliene moderne
o 1.5Turbine Maglev
 2Aspecte tehnico-ecologice
o 2.1Fundamentul energiei eoliene moderne
o 2.2Mărimea turbinelor eoliene
o 2.3Siguranța energiei eoliene
 3Potențialul mondial al energiei eoliene
o 3.1Creșterea ponderii energiei eoliene în lume
o 3.2Top țări energie eoliană
o 3.3Energia eoliană în Europa
o 3.4Energia eoliană în România
o 3.5Energia eoliană în Republica Moldova
 4Comparații cu alte resurse energetice
o 4.1Avantaje
o 4.2Dezavantaje
 5Mașini eoliene
 6Galerie de imagini
 7Note
  8Bibliografie
 9Legături externe
 10Vezi și

Repere cronologice[modificare | modificare sursă]

Morile de vânt persane[modificare | modificare sursă]
Morile de vânt persane aveau palete făcute din mănunchiuri de trestie, care se învârteau în jurul
unei axe verticale și erau folosite la măcinarea grăunțelor.[1] Ele au început să fie folosite de perși din
secolul al VII-lea î.Hr.[1][2]

Morile de vânt medievale europene[modificare | modificare sursă]

Reprezentare medievală a unei mori de vânt

Primele mori de vânt din Europa au fost construite în sec al 12-lea în nordul Franței și în
sudul Angliei, ele s-au răspândit apoi în Belgia, Germania și Danemarca. În Olanda ele au fost
folosite pentru a drena (asana) zonele mlăștinoase pentru a le face locuibile de către Jan
Leegwater și inginerii danezi care i-au urmat.[1]
Morile de vânt europene erau folosite atât la măcinarea grăunțelor cât și la tăierea buștenilor,
mărunțirea tutunului, confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pentru ulei și măcinarea de
piatră pentru vopselele de pictat.[1]
Europenii au dezvoltat mori de vânt cu rotoare care se învârteau în jurul unor axe orizontale, spre
deosebire de perși care mergeau pe principiul unor axe verticale.[1]
Morile de vânt europene tipice aveau patru palete, unele aveau cinci și ocazional mai existau și cu
șase. Treptat multe din aceste mori de vânt europene au ajuns să aibă două sau trei nivele
interioare unde bunurile (grăunțele, vopseaua, tutunul) puteau fi stocate.[1]
La început morile de vânt europene erau capabile de a produce 25-30 kW de putere mecanică dar la
momentul de vârf al evoluției lor, sfârșitul sec al 19-lea, ele au ajuns să producă aproximativ 1500
MW. Acest nivel nu a fost depășit până în 1998.[1]