Mit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre
originea universului (cosmogeneză) și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi
legendari. Mitul implică ființe spirituale, precum Dumnezeu, îngeri sau demoni și
personaje fantastice.
Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile și legendele care l-au
însoțit pe tot parcursul dezvoltării lui. De aceea, este foarte important să fie cunoscută
literatura de natură populară, miturile și legendele care au circulat odinioară.
Conține oameni-animale, precum și existența unei alte lumi. Încercând să definească
mitul, Eliade arată că acesta „povestește o istorie sacră; el relatează un eveniment care
a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al «începuturilor». Altfel zis, mitul
povestește cum, mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale, o realitate s-a născut, fie că
e vorba de realitatea totală, Cosmosul, sau numai de un fragment: o insulă, o specie
vegetală, o comportare umană, o instituție. E așadar întotdeauna povestea unei
«faceri»: ni se povestește cum a fost produs ceva, cum a început «să fie». Mitul nu
vorbește decât despre ceea ce s-a întâmplat «realmente», despre ceea ce s-a
întâmplat pe deplin“. Sens particular: Filosofii epocii post-mitice,
precum Protagoras, Empedocle și Platon folosesc mitul ca pe o punere în scenă
alegorică cu scopul de a-și face înțeleasă opera. De exemplu, Platon creează mituri
originale (cum ar fi mitul peșterii), sau readaptează miturile anterioare.
a) Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre
originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari, etc. b) Mitul
este o poveste, o legendă, un basm.Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-
a, Univers Enciclopedic, București, 1996.
Narațiune alegorică sau legendă despre zei și eroi care personifică forțe ale naturii sau
ale societății. Având o factură folclorică și transmițându-se oral, mitul multor popoare au
fost culese la un moment dat și transformate în epopei, care reprezintă adevărate
monumente ale vechilor culturi și fac parte din tezaurul culturii universale (ex. epopeele
homerice, indice, etc.). Miturile au o tipologie variată și o sferă tematică foarte largă.
Astfel, miturile teogonice (ex. Teogonia lui Hesiod) povestesc cum au apărut zeii sau
cum și-au împrățit aceștia atributele; miturile cosmogonice (ex. cele din Upanișade și
din Biblie), povestesc cum a apărut lumea; miturile etiologice se referă la originea unor
fenomene, ritualuri, instituții, etc. (ex. mitul Pandorei, care încearcă sa explice originea
răului). Rapsoziin populari și ulterior artiștii culți s-au abătut adeseori de la spiritul mistic,
religios, lăsând să se reflecte în mituri tendințe care în esență sunt profane (ex. mitul lui
Promoteu). Unele dintre cele mai frumoase mituri cântă sentimente etern umane:
dragostea nețărmurită (ex. mitul lui Orfeu și Euridice), prietenia (mitul lui Oreste și
Pilade), dorul neîmplinit (mitul lui Eros și Psyche), etc. Datorită caracterului lor simbolic
complex și unor elemente general-umane, miturile au constituit o sursă permanentă de
inspirație pentru creatorii din toate domeniile artei.Dicționar Enciclopedic Român, Vol.
III, K - P, Editura Politică, București, 1965.
Mitul (definiție externă, perspectivă externă asupra acestuia) este o povestire fabuloasă
de origine populară și necugetată, în care agenți impersonali, cel mai adesea forțe ale
naturii, sunt prezentate sub formă de ființe personale ale căror acțiuni și aventuri au un
sens simbolic.De la certitudine la dubiu - Filozofie și raționalitate, Robert Paradis,
Georges Ouellet, Pierre Bordeleau, E.R.P.I., 2001, cu citare din "Vocabular tehnic și
critic al filozofiei", André Lalande, Paris, P.U.F., 1968.
Mitul (definiție internă: mitul este explicat din punctul de vedere al mitului însuși) este o
poveste orală sau scrisă prin care un grup uman ilustrează sensul care îl dă valorilor
sale, legându-le de un moment fondator, anume acela al originii. Această poveste
angajează membrii grupului să acționeze în sensul valorilor pe care ea le vehiculează.
De exemplu, mitul biblic al păcatului originar, explică cum gesturi făcute la origine devin
fondatoare ale realității umane prezente. El arată de ce oamenii de azi suferă și cum se
pot ei insera în procesul de mântuire propus de către religia creștină [1]
Mitul este o poveste care relatează evenimentele situate la origine, în timpurile fără
seamăn ale începuturilor: apariția cosmosului, a omului, a plantelor și animalelor,
emergența vieții. Este timpul fondator al credinței omului într-o divinitate sau un singur
Dumnezeu. Sensul miturilor variază de la o epocă la alta. Două curente de interpretare
au existat dintotdeauna. Primul ne spune că mitul este o poveste fabuloasă, inventată,
imaginară. Celălalt curent explică că mitul este o poveste care traduce realitatea sub o
formă simbolică. Limbajul mitic uzează așadar de cuvinte care sunt simboluri, adică de
cuvinte cu sensuri aparente, în spatele cărora se ascund alte sensuri. Pentru cercetători
ca Mircea Eliade, mitul este expresia unui mesaj codat căruia trebuie să-i găsim cheia
de decodare. Mitul este o poveste a originilor omului și în același timp mărturisește și
modul în care trebuie să concepem originea zeilor, adică a religiei. Astfel, un mit
egiptean nu are un același sens cu unul hindus. Forma narativă este identică, dar
modurile fiecăruia dintre ele de a concepe lumea sunt diferite.Spiritualități și religii,
Sylvie Barnay, France Loisirs, 2004.
Pentru Lucian Blaga mitul reprezintă „visurile colective ale popoarelor…, întîile mari
manifestări ale unei culturi. ”

Natura mitului[modificare | modificare sursă]

Mitul este o relatare narativă, fabuloasă, care pune în scenă ființe ce încarnează sub
formă simbolică forțe ale naturii sau aspecte ale condiției umane. "Simbolul" este un
obiect sau eveniment care trimite la altceva decât la ceea ce indică îm mod direct, care
posedă deci un sens "secund" mai profund decât cel "primar" sau "literal". El este
expresia unui lucru pe care n-am știi să-l definim de-o manieră mai clară, mai precisă.
Simbolul consistă deci în transformarea unui obiect, unui gest sau unui cuvânt în ceva
diferit, care devine astfel semnul unei realități considerate mai înalte, mai cuprinzătoare.
Astfel, pentru patriot, o bucată de cârpă se transformă în drapel pentru că el reprezintă
atașamentul său pentru grupul național de la care se revendică. N-am înțelege nimic din
comportamentul său dacă n-am asocia acestei bucăți de cârpă o valoare care o
depășește. Patriotul este invadat de un sentiment în prezența drapelului și doar acest
sentiment contează pentru el. Mitul nu este deci în primul rând "o poveste pentru cei
slabi cu duhul", ci o relatare al cărui sens trebuie descoperit și a cărei descoperire dă
sens unei experiențe sau unei vieți. Mitul religios este expresia simbolică a unei
atitudini, anume a credinței. "Rolul simbolurilor religioase este de a da un sens vieții
oamenilor. Indienii Pueblos se cred fii "Tatălui Soare", și această credință a lor conferă
vieții acestora o dimensiune superioară și un scop care depășește cu mult existența lor
limitată. Soarta lor este infinit mai satisfăcătoare decât aceea a omului propriei noastre
civilizații care știe că este (și va rămâne) un nimic insignifiant ("un moins que rien" în
original), a cărei viață n-are un sens spiritual. Exact acest sentiment că viața are un
sens mai vast decât simpla existență individuală, permite omului să se ridice deasupra
mecanismului care îl reduce la agent de câștig și de cheltuială. Dacă acest sentiment îi
lipsește, omul este pierdut, mizerabil… Dacă Sfântul Pavel ar fi fost convins că nu este
decât un țesător ambulant, cu siguranță n-ar fi devenit omul care a fost. Viața lui își
trăgea sensul din faptul că era convins că este mesagerul lui Dumnezeu. Putem să-l
acuzăm de megalomanie, însă această opinie n-are greutate în fața judecatei
generațiilor care i-au urmat." [2] Putem, alături de Carl Jung, să acceptăm că grandoarea
istorică a Sfântului Pavel stă în certitudinea lui că este mesagerul Domnului. Dar putem
de asemenea să ne punem întrebarea dacă acest Dumnezeu există și în altă parte
decât capul Sfântului Pavel și a celor ca el. Chestiunea care se pune deci în fața
filozofului este aceea dacă ideea de Dumnezeu corespunde unei realități exterioare
spiritului uman. Dacă Dumnezeu l-a creat pe om ca imagine a sa, sau omul l-a creat pe
Dumnezeu ca imagine a lui. Și această întrebare este posibilă tocmai pentru că cele
două curente de interpretări ale mitului nu se exclud reciproc. [3]