Glossă

de Mihai Eminescu 

Studiul textului
Tema ”Glossei” eminesciene se constituie ca un cod etic al omului superior, care
trebuie să renunțe, pe baza autocunoașterii și a experienței filosofice, la amestecul în
tumultul steril al vieții oamenilor comuni.
Primele opt versuri compun strofa-temă a poeziei. Ele emit adevăruri universal-
valabile, exprimate lapidar, grupându-se, de obicei, două câte două, în patru distihuri
deci, dar conținând suficientă substanță filosofică și la dimensiunile câte unui vers luat
separat. Cu strofa a doua începe, odată cu comentarea fiecărui vers din strofa-temă,
constituirea codului de reguli și sfaturi de proveniență stoică (Zenon din Citium, Epictet,
Seneca, Marc Antoniu ș.a.) care, pentru a fi convingătoare, trebuie argumentate.
Singurul lucru folositor în viață e adagiul lui Socrate ”Cunoaște-te pe tine însuți” (vs.14
– ”Regăsindu-te pe tine”), pentru că restul e limitat din punctul de vedere al cunoașterii:
”Multe trec pe dinainte, / În auz ne sună multe, / Cine ţine toate minte / Şi ar sta să le
asculte?...” Nu te lăsa atras deci de himera fericirii, care nu e numai relativă, ci mai ales
trecătoare. Pentru a evita deziluzia, folosește din plin capacitatea rațională: ”Recea
cumpănă-a gândirii”. În strofa a patra e introdus motivul cel mai convingător: lumea e
teatru, motiv larg răspândit în filosofia antică hindusă, dar preluat de la cugetătorul
suedez Oxenstierna (1583-1654). Privită ca teatru, lumea – și deci viața – nu trebuie să
ne amăgească. Acest motiv, o dată introdus, va reveni, sub diferite forme, și în strofa a
șasea, și în a opta, de fiecare dată ca argument hotărâtor pentru regula etică a
neamestecului în tumultul vieții înșelătoare, producătoare de suferință, a omului comun.
Strofa a cincea valorifică ideea schopenhaueriană a prezentului etern, pentru care
poezia ”Cu mâne zilele-ți adaogi...” reprezintă un adevărat etalon. Cu strofa a șaptea,
poetul apelează la mijloacele satirei, adăugând atitudinii stoice pe cea specifică
scepticismului etic, pentru a găsi argumente convingătoare privind regulile de conduită,
formulate în următoarele versuri: ”Nu te prinde lor tovarăș / Ce e val ca valul trece”,
”Tu pe-alături te strecoară, / Nu băga nici chiar de seamă , / Din cărarea ta afară / De
te-ndeamnă, de te cheamă /.../ De te-ating, să feri în laturi, / De hulesc, să taci din
gură /.../ Ca să nu-ndrăgești nimică, / Tu rămâi la toate rece.” La reluarea, în ordine
inversă, a versurilor din prima strofă, codul de reguli e mult mai evident, pentru că
ultimul vers din strofa întâi, care e un îndemn direct ”Tu rămâi la toate rece”, a devenit
primul, căpătând valoare emblematică și rol de conduită etică.
Cu ”Glossă”, Eminescu dă întreaga măsură a clasicismului său, mai exact a
maturității sale de cuget și măiestrie artistică. Cugetarea filosofică se vădește în tonul
sentențios al versurilor conținând adevăruri verificate și deci incontestabile, în
consecvența gândului și a conceptelor, în echilibrul dobândit prin respectul față de
asemenea adevăruri. Arta poetică se impune cititorului prin supunerea totală la regulile
constrângăoare ale unei poezii cu formă fixă atât de pretențioase ca glosa și prin
concizia convingătoare a versurilor tăiate parcă în marmură. Faptul este explicabil,
pentru că ”Glossă” face parte dintr-un grupaj de poezii publicat în decembrie 1883,
într-un moment deci când perioada creatoare a vieții poetului era, practic, încheiată.
Dar acestea nu sunt singurele argumente ale clasicității poeziei. De notat este
faptul că ”Glossă” este scrisă la persoana a III-a, când e vorba de adevărurile
comunicate aforistic (”Ce e val ca valul trece”), ori la persoana a II-a, când e vorba de
regulile și sfaturile privitoare la etica de contemplativă acceptare a lumii și vieții,
derivată din aceste adevăruri (”Tu rămâi la toate rece”). O astfel de constatare conduce
la ideea unei obiectivări, a unei superioare detașări față de zadarnica frământare,
condusă de orgolioase ambiții, a vieții oamenilor comuni.
Abandonând subiectivitatea romantică, Eminescu dobândește putința și libertatea
de a vehicula mari idei filosofice, mai convingătoare când sunt prezentate într-o
perspectivă obiectivă: în fața curgerii inexorabile și ireversibile a timpului (”Vreme
trece, vreme vine”), viața trebuie dominată prin rațiune, prin ”recea cumpăn-a
gândirii”; dacă viața e teatru, ea trebuie privită ca atare, de omul conștient de sine, un
prilej de autocunoaștere și de disociere a binelui de rău; singura formă concretă a
existenței este prezentul, prezentul etern. Trecutul greu de reconstituit și viitorul greu de
prevăzut se unifică în prezent, într-o curgere continuă, într-un singur flux al conștiinței:
”Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate”, ”Viitorul și trecutul / Sunt a filei
două fețe”.
Detașarea cu care sunt comentate, ”glosate” aceste idei merge până la ironie, iar
aceasta e o formă a satirei. Satira nu este însă în ”Glossă” pamflet, ca în ultima parte a
”Scrisorii III” ori ca în ”Scrisoarea I”, ci dispreț și indiferență. Etichetele ”mișeii” și
”nătărăii” și-au pierdut din forța vehementă, de esență romantică, de acolo, pentru a se
alătura eșafodajului unei gândiri echilibrate, a celui care a descoperit în
autocontemplație calea spre liniștea nezdruncinată a marilor adevăruri.
Probleme de limbă
”Glossă” este, prin excelență, o specie lirică al cărei conținut nu cere cu
necesitate o formă artistică foarte bogată. Claritatea ideilor rezultă, dimpotrivă, din
simplitatea mijloacelor de expresie. Numai întrucât ideea se cere pusă în relief apar,
când și când, metafore, epitete, simboluri. Astfel, forța rațiunii se plasticizează prin
imaginea unei cumpene perfect echilibrate, insensibilă la variațiile înșelătoare ale
realității: ”Nici încline a ei limbă / Recea cumpăn-a gândirii”. După cum, în strofa a
cincea, viitorul și trecutul, ca valori ale timpului pururi trecător, se metaforizează drept
pagini ale aceleiași file: ”Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe”, și exemplele pot
continua. Vom conchide însă că, deși poezie gnomică, care exprimă adevăruri general-
valabile, glosa nu exclude figura de stil pentru că ideea e însoțită de participarea
afectivă a poetului și numai în această măsură este poezie.
I Timpul universal este infinit ,,vreme trece,vreme vine”

-Din punct de vedere istoric si social,,nimic nu este nou sub soare”Evenimentele s-au
petrecut sub o alta forma ,,Toate-s vechi si noua toate”

-Lucrurile efemere nu merita atentia noastra,,Ce e val ca valul trece”

-Geniul are puterea de a se detasa de toate si nu se lasa ademenit de ,,mascarada

sociala”din jurul sau:,,De te-ndeamna,de te cheama,/Tu ramai la toate rece.”

II-Omul valoros din punct de vedere moral incearca in primul rand sa se cunoasca foarte
bine si sa se impace cu el insusi:,,Tu aseazate deoparte/Regasindu-te pe tine”

-Barfele,zvonurile nedrepte fac parte din jocul de scena social:,,In auz ne suna
multe,/Cine tine toate minte/Si ar sta sa le asculte?”

-A te lasa ademenit de ele echivaleaza cu pierderea energiei si a timpului pretios.

III-,,Masca fericirii”este o conventie sociala .Oamenii se prefac fericiti.Aceasta nu este o

solutie,este o iluzie:,,Inspre clipa ce se schimba/ Pentru masca fericirii”

IV

-Geniul are capacitatea de a analiza lucid jocul tuturor si de a ramane el insusi:

,,Privitor ca la teatru

Tu in lume sa te-nchipui

....Tu in colt petreci in tine”

-Omul superior nu poate fi pacalit de aparenta si invata tot timpul:

,,Joace unul si pe patru,

Totusi tu ghici-vei chipu-i

.............

Si intelegi din a lor arta

Ce e rau si ce e bine.”
-Sunt oameni care joaca patru roluri deodata,schimba patru masti pentru a obtine succesul
cu orice pret.

V.-Cel care a invatat din trecut ,nu va avea surprize in viitor.Toate evenimentele se
reiau,doar foema acestora difera.

VI.

Spectacolul omenirii este acelasi de la inceputul lumii:,,Alte masti,aceeasi piesa,

Alte guri,aceeasi gama...”

-Rolurile sunt aceleasi,rolurile la fel.

-Geniului nu-i este frica de nimic,dar nici nu se amageste sa spere zadarnic.

VII.

-Succesul social,din pacate,nu este sinonim cu triumful valorilor adevarate.

-In competitiile sociale castiga doar cei care triseaza,,miseii”

-Este un nonsens ca geniul sa se inscre intr-o astfel de competitie , pentru ca prin

gandirea sa el nu apartine contemporanilor ci posteritatii.

VIII.

Lumea este inselatoare si are diferite capcane prin care vrea sa-l ispiteasca pe omul de
geniu si sa-l departeze de la menirea sa.

IX.

-Refuzul de a juca ,de a-si asuma un rol nu-l fereste pe omul de geniu de acuzele celor
din jur:

,,De te-ating,sa feri in laturi,

De hulesc,sa taci din gura”

X.

-Se reiau ideile filosofice din prima strofa.

Se formuleaza concluziile partiale,care se noteaza pe tabla.