Sistemul de calcul

Sistemul de calcul este un ansamblu de echipamente electronice implicate în

prelucrarea automată a datelor.
Un sistem de calcul are două componente principale:
 HARDWARE – reprezintă totalitatea componentelor fizice ale
sistemului de calcul (piesele);
 SOFTWARE – reprezintă componenta logică a sistemului de calcul
și e formată din totalitatea programelor disponibile
din acesta.
I. Componenta hardware: este formată din:
- Unitatea de memorie
- Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP)
- Sistemul de intrare – ieșire

1. Unitatea de memorie
Datele sunt reprezentate în memoria unui sistem de calcul sub formă de
cifre binare (binary digit), adică biți. Cifra binară poate să ia una din valorile 0
sau 1.
Bitul este cea mai mică unitate a memoriei, care poate prelucrată de către
microprocesor.
O grupare de 8 biți formează un BYTE.
Multiplii byte-ului sunt:
 1 Kilobyte (KB) (KiloOctet) – are 1024 (210) bytes
 1 Megabyte (MB) (MegaOctet) – are 1024 KB
 1 Gigabyte (GB) (GO) – are 1024 MB
 1 Terabyte (TB) (TO) – are 1024 GB
 1 Petabyte (PT) (PO) – are 1024 TB
 1 Exabyte (EB) (EO) – are 1024 PB
  1 Zettabyte (ZB) (ZO) – are 1024 EB
 1 Yottabyte (YB) (YO) – are 1024 ZB
Memoria sistemului de calcul se împarte în două categorii – internă și
externă. Există o analogie între memoria de scurtă, respectiv, memoria de lungă
durată a unui om și cele două categorii de memorii ale sistemului de calcul
internă, externă.

A. Memoria internă este o memorie cu capacitate de stocare mică, la care

procesorul are acces direct.
Memoria internă se concretizează prin:
 Memoria ROM (Read Only Memory) reține
informații nemodificabile, privind caracteristicile
calculatorului. Este o memorie nevolatilă (informațiile
rămân în memorie și atunci când calculatorul este oprit),
neputând fi „scrisă“ de către utilizator.

 Memoria RAM (Random Acces Memory) conține datele intermediare

și fina-le ale programelor aflate în execuție la un moment dat. Această
memorie își schimbă în permanență conținutul în funcție de aplicațiile
deschise. Este o memorie volatilă, adică se golește dacă sistemul de calcul
este oprit. Memo-ria RAM se fixează pe placa de bază în zone speciale,
numite sloturi.

Cu cât capacitatea de stocare a memoriei RAM este mai mare, cu atât

calculatorul funcționează mai bine. Există plăcuțe individuale de 128 MB, 256
MB, 512 MB, 1 GB, 2 GB, 4 GB și 8 GB.
Există două tipuri principale de memorie RAM: SRAM (Static RAM) și
DRAM (Dynamic RAM).
  Memoria cache este o memorie în care se pot scrie și citi date simultan.
Este o arie temporară de stocare, unde datele utilizate în mod frecvent pot
depozitate pentru a putea avea un acces mai rapid la ele, fiind grăbit astfel
transferul de date între RAM și microprocesor.

B. Memoria externă
Rolul ei este de a stoca informațiile (programe și date) pe o durată
nedeterminată, în vederea utilizării lor ulterioare.
Principalele dispozitive de stocare din această categorie sunt:
Hard disk-ul (HDD) (se mai numește și disc dur) este un
disc x, folosit pentru stocarea și memorarea permanentă a
datelor. El este prins de carcasa unității centrale și conectat la
placa de bază sau este extern și conectat printr-un cablu USB
(Universal Serial Bus).

Principalele caracteristici ale unui HDD sunt: capacita-tea de stocare,

timpul de căutare, rata de transfer, numărul de rotații/minut (rpm) și cantitatea
de memorie cache (me-morie temporară).

Floppy disk-ul (FDD) (se mai numește și dischetă) este un

disc exibil format dintr-o placă realizată din material de
plastic și acoperit cu un strat feromagnetic. Ea este folosită
pentru transferul de date între calculatoare, iar dezavanta-jul ei
este capacitatea redusă de stocare.

Compact Disk-ul (CD) este un disc

exibil, folosit pentru stocarea infor-mațiilor
prin intermediul mijloacelor
optice (tehnologia laser). Are capacitate de stocare mai mare
decât o dischetă, până la 900 MB. Unitatea în care introducem
CD-ul poartă numele de CD-ROM (unitatea folosită pentru
citirea CD-urilor) sau CD-Writer (unitatea folosită pentru
citirea și scrierea CD-urilor).

Digital Video Disk-ul (DVD) este un disc optic, având

capa-citate de stocare a informațiilor mult mai mare, de până
la 4,7 GB. Unitatea în care introducem DVD-ul poartă numele
de DVD-Rom (unitatea folosită pentru citirea DVD-urilor) sau
DVD-Writer (unitatea folosită pentru citirea și scrierea DVD-
urilor).

Blu-Ray-ul are aceeași formă și mă-rime ca un CD, respectiv DVD, cu 25 de

GB pe strat, având două straturi (în total 50 GB).
Numele de Blu-Ray Disc provine de la culoarea albastră a
laserului folosit pentru citirea datelor de pe disc.

Memory Stick-ul se conectează la calculator prin USB și poate avea

capacități de memorie diferită (de la 256 MB până peste 2TB). El poate avea
diverse for-me și mărimi.

Solid State Drive (SSD) sunt dispozitive de stocare ce vor înlocui încet Hard
disk-urile. Acestea funcționează cu ajutorul unor chip-uri flash Nand (ca și stick-
urile de memorie). Nu au o capacitate de stocare la fel de mare ca a HDD-uri-
lor, dar sunt mult mai rezistente la șocuri și mai rapide.