Componenta si competenta procuraturii

Republicii Moldova
În Moldova, activitatea Procuraturii a fost creată prin
Regulamentul din 23 iulie 1812, privind instituirea administraţiei
provizorii. Instituţia Procuraturii era un element nou pentru
sistemul de drept existent în Moldova. Procuratura a fost copiată
după modelul rusesc cu unele modificări în ordinea numirii
procuratorilor. A fost schimbată şi denumirea de procuror - în
Moldova acestuia i se zicea procurator. In mai 1818, pe lîngâ
Guvern a fost desemnat un procurator regional, iar în judeţe
procuratori de judeţ de asemenea au fost instituite procuraturile
judeţene şi aprobate statele de funcţionari. 

Procurorului provinciei i se supuneau procuratorii de judeţ. Ei

trebuiau să se conducă în activitatea lor de regulile stabilite în
Rusia pentru procuratorii guberniali şi cei judeţeni (numiţi
strepcii), în conformitate cu instrucţiunile date. Procuratorii
vegheau ca instituţiile să activeze în limita competenţei lor. Ei
aveau dreptul să controleze activitatea oricărei instituţii şi, în caz
de depistare a unor încălcări, să ceară înlăturarea lor. Dacă
instituţia sesizată nu înlătura neajunsurile, procuratorul era
obligat să raporteze guvernatorului plenipotenţiar. 

Procuratorii supravegheau instanţele judiciare. Dacă erau

descoperite unele încălcări în examinarea dosarelor, ei aveau
dreptul de a suspenda executarea hotărîrii luate de către
instanţă. 

Procuratorii nu participau la procesele civile, cu excepţia

proceselor unde reclamat sau pîrît era statul, cînd procuratorul
apărea în calitate de apărător al statului. 

În procesele penale procuratorul contribuia la descoperirea

infracţiunii. Procuratorul nu participa la deliberare şi la luarea
deciziilor. 

Funcţia de Procurator regional a funcţionat în Basarabia pînă în

1859, cînd a fost organizată judecătoria districtuală din Chişinău,
procuratorii fiind instituiţi pe lîngă judecătoria districtuală şi
Curtea de Apel. 

Abia prin Legea din 26 martie 1862 s-a instituit şi în Moldova

Ministerul Public.
Ministerul Public era organizat în mod ierarhic, şeful suprem era
ministrul de justiţie.
Reunirea membrilor Ministerului Public de pe lîngă aceeaşi
jurisdicţie se numea parchet, denumire ce avea ca origine faptul
că în Franţa scaunele membrilor Ministerului Public erau aşezate
direct pe parchetul sălii de şedinţe, la piciorul estradei unde erau
judecătorii. 

Ministerul Public de pe lîngă Curtea de Casaţie se compunea

dintr-un Procuror General şi cinci procurori de şedinţe cu dreptul
de a ataca actele celorlalţi procurori sau actele judecătoreşti ce
contraveneau legii. La curţile de apel erau cîte un procuror de
fiecare secţiune. 

La tribunale, procurorii de secţiune îşi desfăşurau activitatea sub

conducerea primilor procurori.
Actele pe care membrii parchetului le emit de pe lîngă tribunale
pot fi grupate în trei categorii: 
   a) acte de poliţie judiciară: a descoperi infracţiunile, a primi
denunţuri, a face constatări, iar în caz de flagrant delict de a face
percheziţii, ridicări de corpuri delicte, etc. 
   b) acte de Minister Public propriu-zis: intentarea acţiunii
publice, întocmirea rechizitoriilor, exercitarea căilor de atac,
punerea concluziilor în cauzele civile cînd legea dispunea astfel.
   c) acte de execuţie: executarea mandatelor şi a hotărînlor
penale pentru delicte şi crime. 

Procurorul General de pe lîngă Curtea de Apel, pe lîngă

supravegherea şi dirijarea atribuţiilor indicate, avea anumite
prerogative speciale: întocmirea rapoartelor pentru punerea sub
acuzare a făptuitorilor de crime, susţinerea acuzării în faţa curţilor
cu juraţi etc. 
Începînd cu anul 1918 în Moldova (Basarabia) din partea dreaptă
a Nistrului, în baza Decretului Regelui României din 6 octombrie
(nr.2770) privind organizarea justiţiei în Basarabia,
supravegherea Procuraturii se efectua de către procuror sub
conducerea Ministrului Justiţiei ca Procuror General. Procurorii şi
ajutorii lui activau pe lîngă instanţele judecătoreşti. Procurorii se
numeau în funcţie prin decretul regelui, la propunerea Ministrului
Justiţiei. 

Cît priveşte procurorii de secţie, ei aveau atribuţii în vederea

îndeplinirii numai a actelor de Minister Public propriu-zis, deşi nu
se excludeau însărcinări speciale din partea Procurorului General. 

Procurorul General de pe lîngă înalta Curte de Casaţie, sub

raportul justiţiei represive, exercita supravegherea procurorilor de
secţii, punea concluzii în cauzele judecate, ataca hotărîrile
judecătoreşti contrare legii. 

Ca şef al Ministerului Public, ministrul Justiţiei era înzestrat doar

cu capacităţi funcţionale. 

După instaurarea puterii sovietice la 2 august 1940 a fost creată

Procuratura R.S.S.M., procuraturile de judeţ Bălţi, Bender, Cahul,
Chişinău, Orhei şi Soroca; procuraturile oraşelor Chişinău, Bălţi,
Bender şi Tiraspol, procuraturile a 60 raioane. 

Modul de constituire şi atribuţiile procuraturii îşi găseau originea

în Regulamentul cu privire la Procuratura U.R.S.S. din 17
decembrie 1933. 

Astfel, procuratura îşi exercita atribuţiile în patru domenii de

supraveghere:
   - supravegherea generală; 
   - supravegherea respectării: legilor de către instanţele de
judecată, pornirea urmăririi penale şi susţinerea acuzării în
judecată;
   - supravegherea respectării legilor de către organele de
cercetare penală şi anchetă preliminară; 
   - supravegherea legalităţii activităţii organelor securităţii,
miliţiei şi instituţiilor de recluziune. 

În perioada 1941-1944 atît Procuratura R.S.S.M., cit şi cele

judeţene, orăşeneşti, raionale n-au funcţionat, activitatea
organelor Procuraturii a fost orientată în lupta împotriva
fascismului. Prin ucazul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S.
din 22 iunie 1941, odată cu declararea stării de război,
colaboratorii Procuraturii fie că s-au înrolat în armată, fie au
continuat supravegherea ordinii publice, disciplinei de muncă,
drepturilor şi intereselor militarilor şi a familiilor lor etc. 

În perioada de după război activitatea Procuraturii a fost orientată

spre întărirea legalităţii în sfera economică, o sarcină de mare
valoare impusă prin Ordinul Procurorului General al U.R.S.S nr.
128 din 17 iunie 1946 "Despre înteţirea supravegherii generale
asupra respectării întocmai a legilor". 

La 16 octombrie 1947 au fost desfiinţate şi lichidate procuraturile

judeţelor Bălti, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca). Drept
urmare procuraturile orăşeneşti şi raionale au fost subordonate
nemijlocit Procuraturii R.S.S.M. 

Concomitent cu supravegherea generală sunt perfecţionate şi

celelalte domenii de supraveghere. De exemplu, în 1949, la 28
iulie se instituie sistemul de activitate a anchetatorilor în
sectoare, care reprezentau teritoriul concret de competenţa
secţiei de miliţie. 

Pentru prima dată în istoria legislaţiei cu privire la Procuratură,

Regulamentul despre supravegherea procurorului din 24 mai
1955 înaintează cerinţe deosebite faţă de procurorii şi
anchetatorii din Procuratură. Mai întîi de toate, aceştia pot fi doar
persoane cu studii juridice superioare, ca excepţie, cu acordul
Procurorului General al U.R.S.S. puteau fi desemnate şi persoane
cu studii juridice superioare incomplete, se instituie cenzul vîrstei
de 25 ani pentru procurorii teritoriali. 

Odată cu adoptarea Constituţiei U.R.S.S. (1977) şi a Constituţiei

R.S.S.M. (1978) s-au întărit considerabil poziţiile Procuraturii.
Spre deosibire de constituţiile precedente, Procuraturii i se
consacră un întreg capitol, în care se conţin principiile de
organizare şi funcţionare, în special independenţa de oricare alte
organe. 

Ideile consfinţite în Constituţie şi-au găsit concretizare şi

dezvoltare în Legea cu privire la Procuratura U.R.S.S., adoptată la
30 noiembrie 1979, unde s-au păstrat domeniile de
supraveghere, au fost lărgite considerabil limitele supravegherii
de procuror, concomitent fiind delimitate atribuţiile organelor
Procuraturii Generale a U.R.S.S. şi a procuraturilor ierarhic
inferioare. 

După proclamarea independenţei şi suveranităţii, Republica

Moldova a declarat instituirea unui stat bazat pe drept şi
promovarea valorilor unanim recunoscute. 

În prezent, potrivit art.124 din Constituţia Republicii Moldova,

Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără
ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în
instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii.