Puterea autoritatea şi stilurile de conducere

Puterea - este capacitatea de a influenţa asupra altora, de ai supune voinţei proprii. În

dependenţă de cine exercită influenţa - puterea poate fi a individului, a grupei sau organizaţiei.
Indiferent de faptul dacă se aplică sau nu puterea există. Astfel ea poate fi formala sau reala.

Puterea este o funcţie de interdependenţă. Cu cât o persoană depinde mai mult de altă persoană,
cu atât este mai mare puterea la unul şi la altul. Puterea este utilizată atât de manageri cât şi de
subalterni pentru realizarea obiectivelor şi întărirea poziţiei sale în organizaţie. Organizaţia nu
poate exista fără putere. Deţinerea puterii este o posibilitate de a influenţa satisfacerea nevoilor.
Puterea în organizaţie niciodată nu este absolută – astfel cel asupra cui ea se exercită are o careva
libertate în acţiune.

Autoritatea - dreptul de folosi puterea asupra comportamentului celorlalţi. Autoritatea este

puterea formala sau legitima ce decurge din rolul poziţiei oficiale acordată cuiva si acceptată de
subalterni şi considerată justă. Caracteristicile autorităţii:

 Este putere obiectiva, specificată prin norme, regulamente şi simboluri.

 La baza ei se afla consimţământul şi conformitatea.
 Este o ierarhie a rolurilor sociale.

Atât puterea cât şi autoritatea se manifesta prin influenţa pe care un individ o exercita asupra
celorlalţi. Puterea devine autoritate când este legitimată, oficială şi acceptată. Autoritatea poate
sa rămână doar un drept recunoscut când este lipsit de putere şi de abilitatea de ai influenţa pe
alţii. In organizaţie liderul informal are putere şi nu autoritate. Managerul este cel cui i se acordă
autoritate, dar care poate fi limitat în posibilitatea de a influenţa în cazul când nu posedă
calităţile, aptitudinile şi cunoştinţele necesare.

2. Stiluri de conducere

Stilul de conducere a managerului este redat de modalitățile prin care acesta își exercită puterea și
aplică instrumentariul managerial în realizarea actului de conducere. Aici vom evalua eficiența stilului
prin prisma reușitei grupului de muncă.
Stilul autocrat este caracterizat de faptul că conducătorul ia decizii în mod unilateral fără a ține seama
de opinia subordonaților. Ca urmare, deciziile vor afecta opiniile și personalitatea managerului. Acesta,
la rîndul său, poate proiecta o imagine a unei afaceri de încredere, bine gestionate. Pe de altă parte,
subordonații pot depinde de lideri, iar supravegherea poate deveni necesară. Din punctul acesta de
vedere, liderii autocratici pot manifesta caracter directiv sau permisiv. În cazul de față, cel mai des,
puterea managerului se bazează pe autoritate, constrîngere și recompensă.

Stilul democrat este caracterizat de faptul că managerul permite angajaților să ia parte la luarea
deciziilor. Comunicarea este extinsă bidirecțional. Acest stil poate fi util atunci cînd deciziile complexe
necesită o serie de competențe de specialist. Din punctul de vedere al afacerilor globale, satisfacția la
locul de muncă și Coerciția Recompensa Legitimitatea Expertiza Referinț GRADUL DE COOPERARE AL
ANGAJAȚILOR SURSA DE PUTERE 35 calitatea muncii se îmbunătățesc. Ca și liderii autocratici, liderii
democratici prezintă, de asemenea, două tipuri: permisiv și directiv.

Stilul liberal este periferic pentru personalul care gestionează domeniile de afaceri. În cazul de față,
liderul se sustrage de la funcțiile de conducere și apelează la delegarea necoordonată a acestora.
Comunicarea în acest stil este orizontală. Stilul se practică în grupurile extrem de profesioniste și cele de
creație. Cu toate acestea, în multe cazuri, acțiunea nu este deliberată și este pur și simplu un rezultat al
unui management defectuos. Acest lucru duce la o lipsă de concentrare a personalului, care mai apoi
avansează în nemulțumiri și la slăbirea imaginii organizației.[5]

Conducerea reprezintă un punct critic al evoluției activității organizațiilor. Din studiul efectuat sa
constatat că la momentul actual organizațiile autohtone se confruntă cu probleme tehnice și economice
cu un grad de complexitate foarte ridicat. De aceea sunt necesare aplicarea unor strategii mai
performante. În majoritatea cazurilor factorul decisive în gestionarea eficientă a organizației nu este cel
tehnic, ci cel managerial, de conducere.

Comportamentul conducătorului, stilul său de conducere depinde în mod esenţial de motivaţia muncii,
atitudinea faţă de muncă, spiritual de iniţiativă şi responsabilitate a membrilor colectivelor, în fine,
atmosfera generală din colectivele de muncă, relaţiile dintre oameni, şi prin aceasta, atât performanţa în
muncă, cât şi satisfacţia umană a muncii. Din această cauză, stilul de conducere este considerat a fi o
variabilă cauzală: el este responsabil într-o largă măsură, de multe caracteristici ale muncii şi vieţii
colectivelor de muncă. Comportamentul managerial este o atitudine, un mod de viaţă, având la bază
dorinţa reală de a lucra cu oamenii şi de ai ajuta să aibă succes, iar organizaţia să prospere