Rezumat Ion

de Liviu Rebreanu

GLASUL PAMANTULUI

Capitolul 1

Romanul debuteaza prin descrierea drumului catre satul Pripas, „pitit intr-o scrantitura de
coline”, langa oraselul Armadia; „La marginea satului te intampina din stanga o cruce stramba pe care
rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare.”.
Intrand in localitate, se vede mai intai casa familiei invatatorului Herdelea, „taiata adanc in coasta unei
coline, incinsa cu un pridvor, cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului,
cercetatoare si dojenitoare.”.

Este vara, iar la hora duminicala, „De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat
Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar
colbul de pe jos se invaltoreste, se aseaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de
oboseala si de multumire.”.

Ion, flacau din sat, fecior al lui Alexandru Pop, zis Glanetasu, si al Zenobiei, o curteaza pe Ana – fiica lui
Vasile Baciu – avand in priviri „un viclesug neprefacut”; retrasi intr-o livada, Ana se plange de intentia
tatalui ei de a o casatori fortat cu George al lui Bulbuc. Referitor la sentimentele flacaului, naratorul
arata ca „Nu-i fusese draga Ana, si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica
[fiica vaduvei lui Maxim Oprea] si, de cate ori o vedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste.
Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul
de primavara. Dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri, si case, si vite multe…”.

La hora se iveste si familia invatatorului Zaharia Herdelea (sotia lui, Maria, fiica de taran care „pentru ca
umblase totdeauna in straie nemtesti si mai ales ca s-a maritat cu un invatator, se simtea mult deasupra
norodului”, Laura, fiica lor, baiatul, Titu, lipsind doar cealalta fiica, Ghighi, mezina familiei), insotita de
preotul Ion Belciug. Acestia privesc cu oarecare condescendenta spectacolul, doar Titu intrand in vorba,
degajat, cu prietenul sau, Ion.

Pentru ca George il informase pe Vasile Baciu despre intalnirea din livada a fiicei sale cu Ion, parintele
infuriat, si beat pe deasupra, il ataca fizic pe acesta din urma, dupa despartirea celor doi tineri,
reprosandu-i faptul ca, desi este sarac, o vrea pe fiica lui de sotie, dar intervin taranii si ii despart.

Banuind cui s-a datorat incidentul, Ion il va agresa pe George in carciuma satului, sub pretextul ca acesta
nu voia sa plateasca lautarii, dupa cum se angajase, deoarece fusesera retinuti o vreme de Ion, spre a-i
canta lui si prietenilor sai. Iubitul Anei castiga in confruntare dupa ce, odata mutata bataia in ulita, puse
mana pe un par smuls din gard si „croi pe George peste spinare”, lasandu-l prabusit de durere, in
buruienile de pe marginea drumului.
Capitolul II -Zvarcolirea.

Dis de dimineata si bucuros de munca, Ion porneste sa coseasca „o fasie lunga si ingusta, de
vreo trei care de fan. Atata mai ramasese din livada de douasprezece care ce mersese pana-n Ulita din
dos si care fusese zestrea Zenobiei. Incetul cu incetul Glanetasu il tot ciopartise… Ii cam placuse
batranului rachiul, iar munca nu prea il indemnase. In tineretea lui a fost mare cantaret din fluier, de i se
dusese vestea pana prin Bucovina. Zicea atat de frumos din trisca, parc-ar fi fost clarinet. De aceea l-a si
poreclit lumea «Glanetasu». Fusese baiat curatel si istet, dar sarac iasca si lenevior de n-avea pereche.”.
Astfel, din toata zestrea femeii, familia mai ramasese cu doar „trei petece de pamant” – acea faneata si
„doua porumbisti”. Insa „Ce-ar fi trebuit sa fie Glanetasu, a fost feciorul. Era iute si harnic, ca ma-sa.
Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap.”.

Odata ajuns, „Cu o privire setoasa, Ion cuprinse tot locul, cantarindu-l. Simtea o placere atat de mare,
vazandu-si pamantul, incat ii venea sa cada in genunchi si sa-l imbratiseze.”. Privind in perspectiva
deschisa, simtea cum „Porumbistile, holdele de grau si de ovas, canepistile, gradinile, casele, padurile,
toate zumzeau, susoteau, fasaiau, vorbind un grai aspru, intelegandu-se intre ele si bucurandu-se de
lumina ce se aprindea din ce in ce mai biruitoare si roditoare. Glasul pamantului patrundea navalnic in
sufletul flacaului, coplesindu-l.”. Acest glas al pamantului l-a determinat pe Ion sa renunte la studii – cu
toate ca invatatorul sau, Zaharia Herdelea, ii pretuise inzestrarea intelectuala –, dupa ce urmase, cedand
insistentelor invatatorului, vreme de doua luni cursurile la „scoala cea mare din Armadia”.Ana soseste si
ea, cu mancare pentru tatal ei si cosasii angajati, aflati ceva mai in deal, iar Ion o intampina cu relativa
raceala. Dupa intalnire, fata il va vedea pe iubitul ei, in vale, sarutand-o pe Florica, ceea ce o face sa
constate cu amaraciune ca tot nu este iubita.

Despre Vasile Baciu naratorul afirma ca fusese sarac si ca „S-a insurat cu o fata bogata si urata, dar a
iubit-o ca ochii din cap, caci ea ii intruchipa pamanturile, casa, vitele, toata averea care-l ridicase
deasupra nevoilor.”. Dupa moartea femeii insa, datorata unei nasteri dificile, prilej cu care si-a pierdut si
baiatul asteptat, tatal Anei incepuse sa bea si sa isi respinga fiica pe care o asimila cu copilul ce
provocase moartea sotiei.

Iar despre Titu aflam ca „era mandria familiei”, cu toate ca nu reusise sa termine liceul (acuzase mai intai
conflicte cu profesorii, apoi a renuntat cand taxele examenelor date in particular se dovedisera a fi prea
mari pentru puterile Herdelenilor), datorita unei poezii care i se publicate de catre revista Familia.
Acestea, cu prilejul relatarii unui drum la casa invatatorului evreu din Jidovita, cu a carui sotie, Roza,
tanarul de douazeci si trei de ani intentiona sa intretina o relatie pasionala, fiind si indragostit platonic
de Lucretia, fiica profesorului de matematica Valentin Dragu din Armadia. Deoarece nu o gasise acasa se
va multumi cu satisfactia de a relata ajutorului de notar din Jidovita conflictul dintre Ion si George
Bulbuc.

In legatura cu acelasi conflict vor discuta si membrii familiei Herdelea cu preotul Belciug, ei luand
apararea vecinului lor; drept urmare, preotului, care se pronuntase in favoarea lui George, „Apararea lui
Ion de catre familia Herdelea i se parea o jicnire personala. De altfel, din ziua cand a intrat invatatorul in
sat, a cam simtit el ca umbla sa-i sape si sa-i stirbeasca autoritatea.”.

Capitolul III - Iubirea

Preotului Belciug – cel caruia „Vaduvia si strasnicia i-au dobandit faima de sfant. Veneau la
dansul oameni si din al cincilea judet, sa le citeasca sau sa-i spovedeasca.” – faptul ca familia Herdelea
luase partea lui Ion, pe care el il condamna pentru disputa cu George, ii provoaca iritare, deoarece avea
„o fire incapatanata. Orice contrazicere il intarata si il chiar il chinuia.”, astfel incat ajunge sa il certe pe
flacaul socotit vinovat, in biserica, in timpul predicii duminicale, „numindu-l capul tuturor relelor din
sat.”. Rusinat, Ion socoteste o vreme ca ar fi bine sa renunte la ideea casatoriei cu Ana, dand astfel
urmare cuvintelor preotului, si promite Florica sa o ia de sotie.

Pe de alta parte, drept urmare a aceluiasi act al preotului, familia Herdelea se nelinisteste, caci isi
inaltase casa pe un teren al bisericii, oferit de catre comuna ca parte a contractului de munca al
invatatorului, dar fara vreun „inscris” care sa ateste dreptul de a construi acolo: „Primejdia o simtea bine
toata familia si tocmai din pricina aceasta ura impotriva preotului crestea fara voia lor, din ce in ce mai
puternica, atatata parca de mana soartei.”.Zile mai senine cunoaste Laura, fiica mai mare a Herdelenilor,
pe care o curteaza George Pintea, un student teolog care o cunoscuse la baile din Sangeorz, cu prilejul
unui bal din anul precedent si drept urmare acesta „Prin saptezeci si noua de scrisori si carti postale, ce i
le-a trimis pe urma, si-a dezvaluit incetul cu incetul pasiunea pe care i-a aprins-o frumusetea, blandetea,
cultura aleasa si celelalte calitati, descoperite de dansul dintr-o singura ochire, dar asa de numeroase ca
i-a trebuit mai bine de un an de zile si atata hartie pana sa le insire pe toate.”. La inceput atrasa, Laura se
va indragosti insa de studentul in medicina Aurel Ungureanu, in ciuda preferintei parintilor ei pentru
teolog, care afirmase, intr-o scrisoare de cerere in casatorie, a optzecea, adresata invatatorului, ca nu
doreste zestre („Cred de prisos sa va amintesc ca chestiunile materiale imi sunt cu totul straine si
indiferente.”). Drept urmare se impotriveste, purtata de sentiment, acestei casatorii, pana cand
Ungureanu o va sfatui sa accepte mariajul, dandu-i de inteles ca nu il intereseaza o legatura formala cu
ea, ceea ce Laura va fi gata sa si faca.

Acea discutie cu Aurel avusese loc la o „sindrofie” data pentru prietene de Laura si Ghighi, existand
obiceiul ca fetele „inteligentei” satelor din zona (intelectualitatea rurala) sa se intalneasca in fiecare
duminica la cate o familie. Pentru ca Titu se simtea stanjenit de galagia si aplombul fetelor, „care-l
plictiseau cumplit fiindca toate il iubeau mai mult sau mai putin si-i cereau poezii.”, pleaca spre Armadia,
unde voia sa-si intalneasca iubita platonica, pe Lucretia, dar renunta cuprins de inspiratia creatiei
poetice, nefructificata insa, pentru a se intalni apoi din intamplare cu Roza Lang. Sotia invatatorului
evreu din Jidovita „traia fara nici o tinta lamurita, mangaindu-se doar cu gandul ca si-a gresit de la
inceput viata, cand s-a maritat cu un barbat nedemn de ea. Dorea insa o iubire mare prin care sa
razbune de toate deceptiile; si deoarece nu-i iesise in cale nici una mare, se multumea chiar cu iubiri mai
marunte si mai variate.”, astfel incat declaratiile de amor ale junelui Herdelea („-Te iubesc nebuneste!
De cand te-am vazut intaia data te port in suflet ca pe o comoara nepretuita.”…) vor fi usor acceptate.
In urma episodului Roza Lang, Titu se intalneste, pe drumul spre casa, cu Ion, caruia ii spune ca aflase de
la un functionar al judecatoriei din Armadia cum ca Simion Lungu – taran in al carui pamant, vecin cu al
sau, Ion intrase cu cateva brazde, mutand insemnele de hotar, si cu care se batuse din aceasta pricina –
il reclamase, dar flacaul nu da importanta faptului. Il preocupa necesitatea unei casatorii cu Ana, in
conditii in care tatal ei se impotrivea, solicitandu-i un sfat „domnisorului”, iar acesta i-l si ofera: „– Daca
nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti!”. Drept urmare „Flacaul tresari. I se paru ca in
minte i s-a deschis deodata o dara luminoasa care ii arata lamurit calea. Ofta prelung, parca i-ar fi cazut
o povara uriasa de pe inima.”.

Capitolul IV- Noaptea

„De cand a vazut ca Ion se instraineaza de Ana din ce in ce mai rau, George Bulbuc a inceput
intr-adevar sa mearga mai in fiecare seara pe la Vasile Baciu. Fata ii era acum mai draga. Galagia ce se
facuse in jurul ei, din pricina lui Ion, i se parea ca a infrumusetat-o si i-a ridicat pretul.”, pe cand Ana,
care „A crescut singura, lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare.”, odata cu moartea mamei, caci
„Tatal ei o iubea, dar cu o iubire plina de toane.”, a ramas cu inima la Ion, in care „descoperise deodata
tot ce-i dorea inima.”. Tristetea pricinuita de indepartarea flacaului i s-a risipit cand Ion o asteapta intr-o
seara langa poarta ograzii, hotarat sa o cucereasca prin „dibacie si siretenie” in relatiile cu ea.

Are loc procesul intentat de Simion Lungu cu sprijinul preotului Belciug, acesta din urma „crezand ca
izbind pe feciorul Glanetasului are sa simta lovitura si familia Herdelea.”. La proces insa Ion si Simion se
impaca – reclamantul acceptand retragerea plangerii cu promisiunea de a i se restitui cele trei brazde
furate –, ca urmare a sfatului primit la fata locului de la un batran. Dar nu cedeaza preotul, socotindu-se
afectat in orgoliul sau prin retragerea reclamantului, si in marturia depusa il acuza pe Ion de tulburarea
linistei satului; drept urmare, Ion va fi condamnat la doua saptamani de inchisoare, cu executare
ulterioara a sentintei. Simtindu-se umilit, acesta va solicita invatatorului sa-i redacteze o reclamatie, iar
invatatorul cedeaza, cu precautia minima de a o pune pe Laura sa scrie textul.

Dupa ce a trimis o telegrama in care isi anunta fericirea de a-i fi acceptata cererea in casatorie soseste la
casa Herdelenilor si George Pintea, acceptat cu bucurie de catre toti, desi in noaptea urmatoare „Laura a
visat numai pe Aurel, care parea c-o iubeste nebuneste si voia sa se impuste din pricina lui Pintea”. In
cadrul unei discutii purtate intre patru ochi, invatatorul isi anunta viitorul ginere despre limitarea dotei
la un „trusou modest”, insa „Pintea a protestat ca n-are nevoie de nici o ata, ca Laura e cea mai mandra
comoara din lume”.

Pentru a se iubi cu doamna Lang, Titu il duce pe sotul acesteia la petrecerea vanatorilor din carciuma lui
Neumann, de unde stia ca invatatorul evreu nu se va departa pana in zori. O gasi dormind – dupa ce o
avizase ca va veni –, iar cand se culca langa ea „Corpul Rozei se rasuci si se lipi de Titu care, simtindu-i
caldura, il incolaci cu amandoua bratele si-l stranse salbatec parca sa-i sfarame oasele. Sanii plini cu
sfarcurile roze, ii ardeau pieptul. In imbratisarea aprinsa femeia se zvarcolea gemand cu ochii
inchisi…”Ion face si el progrese, mestesugite, in relatia cu Ana, caci „vorbea putin. Prin tacere urmarea
sa destepte mai mult iubirea in inima Anei, sa se faca mai dorit. Voia sa-l cheme ea tot mai inlauntru.
Astfel ajunse din ulita in poarta, apoi in ograda, pe urma pe prispa… Acum mai trebuia sa patrunda in
casa.”. Ceea ce se intampla, intr-o noapte cand Vasile Baciu dormea toropit de alcool, nu intr-atat incat
sa nu auda „tipatul scurt” al Anei care isi pierdea virginitatea, dar nu protesteaza, socotindu-l pe George
autor al faptei alaturate patului sau. In timpul acesta George, caruia „Carnea ii tremura de scarba”,
statuse ascuns in santul din fata casei.

Capitolul V - Rusinea

Intr-o discutie intamplatoare, „Ion, cu limba dezlegata de bautura, povesti lui Titu cum sta cu
Ana.”, precizand ca o socoteste gravida „Si de n-a ramas pana acuma mai are vreme sa ramana! Adauga
apoi cu un ras larg care-i dezvalea gingiile rosii si-i intiparea pe fata atata rautate si incapatanare, incat
Titu se infricosa”.Are loc logodna dintre Laura si George Pintea, sustinuta financiar de un imprumut
bancar al invatatorului, de o mie cinci sute de zloti, de la Banca Somesana. „In atmosfera calda George,
cu ochii inflacarati, plimbandu-se prin casa cu mainile la spate, incepu sa-si desfasoare planurile de
viitor, despre apostolatul ce-l are de indeplinit in satul de la marginea romanismului, unde primejdiile
sunt mai mari, datoriile mai multe, munca mai grea… Povesti cum in Vireag, comuna din Satmar unde
este numit el sa pastoreasca, romanii nici nu stiu romaneste, incat sunt siliti sa spuna pe ungureste ca
sunt romani.”, o sarcina pe care nu ar lua-o „fara o tovarasa de viata ca Laura, ea insasi o romanca
entuziasta.”. Dupa plecare, tatal spune fiului „ca s-a pripit, ca nu-i place ce a vazut aici, ca se baga intr-o
ceata de calici care mai umbla sa-si ascunda mizeria prin sforaiala in vorbe ca si in fapte”, pe cand in casa
logodnicei „O bucurie mare stapanea toata familia. De-abia acum isi dadeau seama de norocul
Laurei.”Pe cand Laura se pregateste sufleteste, recunoscatoare fiind pentru dezinteresul aratat de
George in privinta zestrei, pentru o iubire matrimoniala curata si harnica, „Titu, cazut in mrejele iubirii
patimase, nu mai traia decat pentru Roza Lang. Dupa cateva intalniri, femeia ii cucerise toate gandurile
si toate simturile.”, pana cand lumea incepu sa vorbeasca, ceea ce il determina pe tatal sau, temator de
izbucnirea vreunui scandal, sa-i gaseasca un post de ajutor notar in comuna Gargalau, pentru a-l
indeparta de obiectul ispitei.

Dandu-si seama – in urma discutiei lamuritoare cu George Bulbuc, care surprinsese intalnirea amoroasa
din casa fetei – ca Ana este insarcinata cu Ion, tatal ei o bate salbatec: „porni sa-i care pumni in cap, in
coaste, in burta, cu o iuteala fulgeratoare, gafaind si mugind”. Cu toata suferinta ei fizica si psihica, Ana
traieste puternic bucuria sarcinei, atunci cand simte in pantece „cate o usoara zvacnire”. Este trimisa de
Vasile Baciu la Ion, sa rezolve problema casatoriei, dar Ion o primeste cu indiferenta, pretinzand o
intrevedere cu tatal ei, pentru „tocmeala” si „invoiala” asupra zestrei. Ca urmare a atitudinii lui Ion,
Vasile Baciu continua sa o bata pana ce „Fata se jigari ca o scoaba de atatea batai, incat abia se mai tinea
pe picioare.”. Situatia insa pare sa-l bucure pe tatal copilului, cel care, intr-un schimb de replici pe
aceasta tema cu Laura, socotise „ca bine-i face! Lasa s-o bata zdravan, ca i se cade!”.
Capitolul VI – Nunta

Ajuns in Gargalau, in calitate de ajutor al notarului evreu Friedman, cu care se intelege bine
pentru ca ii aminteste de familia pe jumatate evreiasca a iubitei sale, Roza Lang, Titu Herdelea constata
discrepanta dintre nivelul de viata al populatiei maghiare si romanesti, exprimata si de asezarea spatiala
a locuitorilor celor doua etnii, de infatisarea gospodariilor: „In mijloc se inalta trufasa, cu un cocos alb in
varful turnului, biserica ungureasca noua, iar in apropiere scoala satului, cu coperisul rosu de tigla, cu
doua etaje, severa si poruncitoare ca o stapana nemiloasa. Prinprejur se insirau numai case bune, cele
mai multe de piatra cu ograzi largi, acareturi bogate, vite frumoase. Pe la margini, ca niste cersetori
flamanzi, se razleteau bordeie murdare, umile, invelite cu paie afumate si, intr-un colt, rusinoasa, se
ascundea parca bisericuta romaneasca de lemn, darapanata, cu turnuletul tuguiat de sindrila
mucigaita.”. Dar Titu este totusi patriot si entuziast, considerand in sine ca locul arata, la modul simbolic,
ca „O cetate incercuita de o ostire desculta!”.

Afland despre redactarea reclamatiei lui Ion de catre Zaharia Herdelea – Ion spusese, chemat fiind la
judecatoria din Armadia, cine o scrisese, in ciuda promisiunilor sale repetate de a nu dezvalui autorul,
facute invatatorului –, preotul Ion Belciug il socoteste pe flacau drept unealta a Herdelenilor impotriva
sa si decide sa-l impace cu Vasile Baciu. Intrevederea dintre familia fetei si a flacaului se va termina fara
o conciliere de fapt, doar cu un inceput de negociere a zestrei, caci Ion pretinde toata averea lui Vasile
Baciu, pe cand acesta nu accepta sa dea decat „cinci locuri si o pereche de boi”, pentru ca, afirma el, „nu
vreau sa raman pe drumuri si s-ajung la batranete sa cer de pomana”. Dupa saptamani de tocmeala insa
Vasile Baciu „Primi sa-i dea zestre toate pamanturile si amandoua casele, cerand doar sa fie scrise, dupa
cununie, pe numele amandurora.”.

In Gargalau, Titu Herdelea realizeaza, dupa o convorbire cu preotul roman din sat, vanitatea existentei
sale, comparand-o cu viata grea dusa de taranii romani („Ce folos ca citea tot ce-i cadea in mana
impuindu-si mintea cu gandurile altora, daca nu cautase sa stie ce se petrece in jurul sau? Ce sa mai
inchipuiesti drame si tragedii pentru glorie, cand in fata ta se desfasoara tragedia unui popor intreg, mai
dureroasa in mutenia ei decat orice nascociri romantice?”) si se decide sa devina luptator in folosul
neamului sau. Drept urmare, atunci cand Friedman il trimite sa puna sechestru pe bunurile datornicilor
la impozitare, o face dar numai in cazul maghiarilor, nu si al romanilor, ceea ce ii aduce concedierea.
Lucrul nu-l supara prea mult, ii va provoca insa un mic soc vestea, primita de la mama sa, ca in absenta
lui Roza Lang a fost „in stare sa se tina pana si cu practicantul notarului…”.

Cum familia Herdelea nu platise de cateva luni ratele pentru mobila de salon achizitionata la insistentele
fetelor, firma care o vanduse il da in judecata pe Zaharia Herdelea, insa avocatul reprezentant al firmei ii
propune, dupa procesul soldat cu o decizie de vanzare la licitatie a mobilei, sa o cumpere el, urmand ca
sa i se plateasca lui ratele restante si dobanda aferenta, ceea ce invatatorul accepta.

Are loc nunta Laurei – in Armadia, „la beraria Rahova, in sala de la etaj pe care berarul o impodobise
feeric si unde se aduna toata domnimea din Armadia si imprejurimi.” –, apoi nunta lui Ion, care danseaza
patimas cu mai vechea sa iubita, Florica. Vazandu-i, „Ana tresari ca muscata de vipera. Simti ca nadejdile
ei de fericire se risipesc si ca ea se pravale iar furtunos in aceeasi viata nenorocita.”.

GLASUL IUBIRII

Capitolul VII -Vasile

La licitatia organizata pentru vinderea formala a mobilei de sufragerie a participat si preotul

Belciug, spre a cumpara masa, caci, afirmase acesta, ii lipsea un asemenea obiect, ceea ce provocase o
criza de furie, mai putin decenta, doamnei Herdelea („Sa iesi afara de aici, hotule, ca altfel iti sucesc
gatul! Afara, ticalosule!…”).Ion, la randul sau, traieste un sentiment de satisfactie intensa, manifestat si
gestual: „Pe ulita umbla cu pasi mai rari si cu genunchii indoiti. Vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic
numai de pamant si de avere.”, pana cand socrul refuza cedarea cu forme legale a pamantului, sub
argumentul unei nedreptati comise astfel.Iar pe Zaharia Herdelea il solicita avocatul Victor Grofsoru, din
Armadia, sa ii faca propaganda electorala in alegerile pentru un loc de deputat, impotriva
contracandidatului sau, „bancherul Bela Beck, svab ungurizat din Budapesta”. Ceva mai tarziu primeste
insa o scrisoare de la subinspectorul Horvat, de solicitare a sprijinului in directia opusa, a candidatului
maghiar, insotita de o vaga promisiune de ajutor, ceea ce-l determina sa mearga pe aceasta cale
(„-Pentru mofturi n-am sa-mi las eu batranetele pe drumuri…”, se justifica el fata de Titu, gandind la
procesul ce-i fusese intentat de catre judecatorul parat in numele lui Ion).

Drept urmare a refuzului de a intabula pamantul pe numele sau, Ion isi va trimite nevasta la socru cu
solicitari in acest sens, dar ea se intoarce la sot batuta de tata, unde se va bucura de acelasi tratament:
„Atunci, cu o pofta neinfranata, ridica mana si o lovi greu peste obrazul drept, si apoi cu dosul palmei,
repede peste obrazul stang. Durerea stoarse din pieptul femeii un tipat atat de ascutit ca Ion auzi cum
zanganesc geamurile casei. O mai trazni insa si peste ochii ce-l priveau cu spaima, dar care chiar
spaimantati isi pastrasera o clipire de bunatate…”.Purtata astfel intre Ion si Vasile Baciu, Ana are pentru
prima oara dorinta de a muri, impreuna cu sesizarea incapacitatii de a-si decide pozitia in conflictul de
interese dintre cele doua familii, din moment ce „toti au dreptate, sopti femeia podidita de plans. Numai
eu n-am nici un loc in lume.”.

Capitolul VIII - Copilul

Din randul celor unsprezece tarani cu drept de a alege din Pripas, sase il urmeaza, la votare in
Armadia, pe Belciug, iar cinci pe Herdelea, pentru a se pronunta in favoarea deputatului roman,
respectiv maghiar, pe cand romanii prezenti in fata primariei, unde se gasea biroul electoral, striga
„Rusine! Renegatii!… Jos!…”, grupului condus de invatator. A fost ales Bela Beck, cu o majoritate de cinci
voturi.

Alungata de Ion, Ana isi gaseste adapost in casa parintelui ei, care o primeste linistit, avand convingerea
ca „La urma tot va trebui sa vie barbatul si s-o ia, multumindu-se cu ce-o capata, caci n-are incotro…
Acum e vorba de rabdare. Cine o rabda mai lung, ramane deasupra.”. Aceasta pana cand Ion il da in
judecata, asistat de avocatul Grofsoru, pentru nerespectarea contractului verbal de dotare
matrimoniala, concluzionat cu martori, moment in care „incepura indoielile”. Astfel amenintat, socrul
cedeaza partial, intabuland cinci loturi si o casa pe numele ginerelui, urmand ca procesul sa mearga
totusi inainte, iar Ana se intoarce la sot.

Desi insarcinata, Ana „Robotea ca o slujnica. Zenobia, de cand avea nora in casa nu catadicsea nici sa
mute un scaun de ici pana colo; in schimb insa o dascalea toata ziua, bruftuluind-o si afurisind-o.”,
inclusiv atunci cand o apuca durerile facerii si pleaca la camp cu mancare, dupa o momentana potolire a
lor. Va naste acolo, spre supararea sotului („-Afurisita muiere! bombani Ion, fara macar sa se intoarca.
Stie ca-i soseste ceasul si vine sa fete pe camp!”), miscat pana la urma „in fata minunei care se petrece
zilnic sub privirea oamenilor”.

Pe alt plan al evenimentelor narate, viata lui Titu Herdelea cunoaste o noua modificare: tanarul isi
gaseste singur un loc de ajutor de notar in comuna Lucsa, „sat mare si bogat, cu pasuni grase si vite
multe”, unde va descoperi alt obiect al pasiunii in persoana invatatoarei Virginia Gherman, alaturi de
care isi petrece serile convorbind asupra romanismului.

Are loc botezul copilului Anei si al lui Ion, numit Petre, dar la nici o saptamana dupa aceasta Ion o bate
iarasi, incat „Fericirea ce umpluse sufletul Anei, durerile nasterii, se stinsera repede ca aburii in vant.
Acum trebui sa-si dea seama in sfarsit ca Ion o uraste si deodata se mira cum n-a inteles pana azi?”.
Sentimentul inutilitatii si gandul disparitiei ii vor fi intarite de sinuciderea carciumarul Avrum, ruinat de o
afacere in care il angrenase notarul Stoessel; vazand cadavrul spanzuratului, femeia „Nu simtea nici
groaza, nici mila, ci doar o dorinta apriga de a citi pe fata lui taina care o impiedica pe dansa.”.

Inaintea procesului sau si al lui Ion cu judecatorul ofensat de reclamatie, Zaharia Herdelea trimite cate o
scrisoare subinspectorului Horvat si deputatului Bela Beck solicitandu-le „sa puna o vorba buna unde
cred dansii ca trebuieste”, insa fara nici un rezultat – „Ion Pop-Glanetasu este condamnat la o luna este
condamnat la o luna inchisoare si o suta coroane amenda, iar Zaharia Herdelea, invatator in Pripas, la
opt zile inchisoare si cincizeci de coroane amenda.”.

Capitolul IX - Sarutarea

Laura, insarcinata, isi viziteaza parintii, aratandu-se incantata de sot si de noua conditie sociala
(„N-as mai putea trai acuma cum am trait inainte. Ma si mir cum am putut trai aici, fara a cunoaste pe
George atata vreme.”).

In acest timp Vasile Baciu, inspaimantat de perspectiva procesului cu Ion („Cu cat se apropia insa
sorocul, cu atat frica i se incuiba in inima. S-ajunga el la batranete sa-l manance procese si avocatii! I se
parea o rusine nesuferita.”), hotaraste sa cedeze toata averea ginerelui, ceea ce si face, dincolo de
realele simtiri, exprimate dupa intocmirea actelor, la carciuma unde intrase cu Ion ca sa-si stampere
amarul: „-Talharule, talharule, m-ai lasat pe drumuri! izbucni deodata Vasile Baciu, otravit de furie, si-si
infipse mainile in gatul ginerelui.”.

Procesul invatatorului Herdelea se soldeaza si cu suspendare din functie, datorita condamnarii primite,
in locul sau fiind numit un tanar invatator, Nicolae Zagreanu, dar avocatul Grofsoru il angajeaza la
cancelaria sa pe cel suspendat temporar, „cuprins de compatimire adevarata” si in vederea
urmatoarelor alegeri.

Iar visul de iubire al tanarului Herdelea se sfarseste cand descopera relatia dintre Virginia Gherman si
plutonierul maghiar din Lusca („El ii vorbea de nazuintele neamului, pe cand ea ravnea iubire…”,
constata putin afectat ajutorul de notar), odata cu hotararea ferma de a se stabili in Romania. Deoarece
nu avea banii necesari, se va angaja, pe un salariu mai bun, in biroul notarial al fostului sau coleg de
banca, Alexe Caldararu, din Magura. In drumul catre Magura, dus de catre Ion cu caruta, taranul ii
marturiseste, surprinzandu-l astfel, a-i fi indatorat pentru ideea de a proceda cum procedase cu Ana („–
Daca nu m-ai fi invatat dumneata, domnisorule, ramaneam mai rau ca un tigan!”).

Primavara fiind, Ion merge imbracat sarbatoreste sa-si vada pamanturile; acolo „incet, cucernic, fara
sa-si dea seama, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta
grabita simti un fior rece, ametitor…”.

Capitolul X – Streangul

Stand la sora ei, care nascuse o fetita, Ghighi se metamorfozeaza, „Crescuse, se implinise,
pierduse copilaria si-si pastrase veselia comunicativa. Ochii ei albastri insa luceau mai puternic si parca
ascundeau dorinte nelamurite…Povestea batranilor cu mare insufletire viata fericita si armonioasa ce o
ducea Laura cu Pintea.”. Aspect pe care il observa, probabil, si tanarul invatator suplinitor Zagreanu, din
moment ce isi inteteste vizitele … pentru a se impartasi din experienta didactica a tatalui ei.

La nunta lui George Bulbuc si a Floricai (unde mirele „Avea multumirea, ce-l magulea grozav, ca a cucerit
pe Florica”, iar mireasa „se topea de fericire. Nu nadajduise ea niciodata norocul sa o ia feciorul unui
«bocotan» ca Toma Bulbuc.”) participa si Ion impreuna cu Ana care, vazand privirile sotului indreptate
catre mireasa, intelege „ca Ion pofteste pe Florica. Odinioara s-ar fi prapadit de durere; acuma numai o
rusine crancena ii ardea sufletul, ca toti oaspetii o vad batjocorita.”. Drept urmare se simte total
insingurata, chiar si fata de copilul ei, pentru ca acesta „semana atat de bine cu Ion incat ea, care se
ingrozea de barbatul ei, ii ocolea privirea de frica sa nu vada intr-insa ochii din noaptea ospatului, cei
ce-au patruns ca niste sageti aprinse in carnea celeilalte femei.”. Pana cand o informatie capatata de la
Savista Oloaga (femeia gazduita din mila de catre George) asupra vizitelor repetate ale sotului la noii
casatoriti o determina sa se spanzure, in grajd. Murind, „un fior o furnica prin tot corpul. Simti o placere
grozava, ametitoare, ca si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare…”.

Capitolul XI - Blestemul
In fata cadavrului Anei care atarna in streang, Ion se simte afectat de „Mila stranie, alcatuita din groaza
si mirare, ce te cuprinde instinctiv in fata mortii”, dar apoi, „obisnuindu-se putin cu fata schimonosita
cumplit a femeii, il munci intrebarea cum a putut el trai in acelasi pat cu ea si sfarsi zicandu-si ca bine a
facut ca s-a omorat”.Are loc, din initiativa avocatului Grofsoru, care si pledeaza, rejudecarea procesului
Herdelea, soldata cu achitarea inculpatului, astfel incat acesta redobandeste dreptul de a functiona ca
invatator in Pripas, spre marea dezamagire a suplinitorului sau.

In acest timp Ion, cel condamnat odata cu Herdelea, face luna de pedeapsa la inchisoarea judecatoriei
din Armadia, in conditii placute chiar, insa la eliberare isi gaseste copilul grav bolnav. Cu toate ca bunica
Zenobia incearca vindecarea cu ajutorul unor descantece, copilul va muri, probabil din pricina hranirii
necorespunzatoare, constatase medicul ajuns in urma decesului. Imediat dupa inmormantare Vasile
Baciu se va simti indatorat sa-l avertizeze pe Ion, cum ca isi doreste pamanturile si casele inapoi („daca a
murit si Ana si copilul, cuvine-se ce-a fost al lor sa se intoarca inapoi la mine. Asa-i legea si omenia…”),
amenintand si cu un proces, in cazul in care intampina opozitie.

Verificand modul de desfasurare a examenului de sfarsit de an, fostul subinspector Horvat, devenit
acum inspector, reproseaza invatatorului Herdelea faptul ca sotia sa nu vorbeste limba maghiara, ca nu
stiu copii Tatal nostru in limba maghiara (spre indignarea preotului Belciug, cel care preda religia,
manifestata in fata oficialului) si ca nivelul de cunoastere a limbii maghiare – obligatorie ca limba de
predare in scolile de stat – de catre copii este redus si, drept urmare, sugereaza invatatorului sa ceara
pensionarea, inainte de vreme.

La baile din Sangeorz se petrece o intalnire intre clanul Pintea, reunit impreuna cu rudele din Romania
(sora lui George Pintea, Eugenia, acompaniata de sotul ei, Gogu Ionescu), si Herdeleni, prilej cu care se
discuta critic situatia romanilor din Ungaria, Titu fiind invitat de catre familia Ionescu in Regat, cu
promisiunea de a i se gasi o slujba de jurnalist la gazeta partidului reprezentat de catre Gogu in
Parlamentul Romaniei.

Tot la o intalnire, dar de dragoste si intamplatoare, in plin camp, cu Ion (care, incins de pasiune „Incerca
sa se smulga din lantul ce-l strangea tot mai tare ca sa-si intoarca toate gandurile la mosia lui
amenintata de indarjirea lui Vasile. Dar cand se mustra c-o sa-si piarda averea pentru o muiere
blestemata, cum se mustrase si altadata, acum i se adaoga in creieri, nechemata, intrebarea: ce folos de
pamanturi, daca cine ti-e pe lume drag nu-i al tau?”) va participa si Florica. Stand cei doi de vorba in
marginea lanului pe care el il cosea, asezati pe sumanul aflat acolo din intamplare, dar „ca un culcus
pregatit inadins”, Ion, dupa cateva momente de ezitare, „brusc, ca o fiara o cuprinse de subtiori si-i
musca buzele. Apoi Florica se lasa pe spate, moale, gemand…”

Capitolul XII - George

Ion, pentru a se intalni cu Florica, il viziteaza pe George ca pe „un frate bun, cand sa-i ceara un
sfat, cand sa-i dea el o povata, gasind totdeauna o pricina care sa-i indreptateasca venirea...”, dar
supravegheat atent de Savista Oloaga, caci „Fiindca George a strans-o de pe drumuri si glumea uneori cu
dansa si mai ales fiindca nu uita niciodata, cand aducea rachiu, sa-i dea si ei cate un paharel, Savista il
iubea cu o furie salbatica, atat de caracteristica estropiatilor, si ar fi fost in stare sa stranga de gat pe
oricine pentru dansul.”. Iubindu-l pe George, il ura insa pe Ion „de cand a simtit ca umbla dupa Florica”
si, drept urmare, avertizeaza sotul asupra intentiilor necurate ale pseudo-prietenului sau.

In acest timp Zaharia Herdelea primeste vizita invatatorului Zagreanu, sosit cu mesajul de grabire a
cererii de pensionare, din partea inspectorului Horvat, sub amenintarea – nerostita de mesager, dar
limpede in subtext – ca altfel va fi destituit, ceea ce il determina pe titularul postului sa se resemneze „ca
femeia cand trebuie sa-si dea seama ca a imbatranit.”.

Pe de alta parte, „Vasile Baciu fusese la trei avocati in Bistrita si toti trei ii spusesera la fel: legea zice ca
copilul mosteneste pe tata si tata mosteneste pe copil. Asta inseamna ca sa nu-si mai toceasca opincile
in zadar. Cu toate acestea el ameninta mereu pe Ion cu judecata, nadajduia sa-l sperie, cum s-a speriat si
dansul odinioara. Sufletul lui insa era toropit de amaraciune si se revolta impotriva legii care permitea ca
un talhar sa-i ademeneasca fata, sa-i smulga mosia si pe urma, dupa ce baga in groapa femeia, sa
ramana cu pamanturile si averea luate cu japca…”.

Manat de aceste stari sufletesti, Vasile Baciu ajunge sa accepte o propunere a preotului facuta celor doi
adversari cu prilejul convocarii lor in casa parohiala, alaturi de fruntasii satului, spre a se gasi o solutie de
compromis: urmeaza a pastra in folosinta pe viata, dar fara a fi proprietar, trei loturi si casa in care
statea. Ion accepta si el propunerea, in plus semneaza un act prin care lasa bisericii, daca moare fara
urmasi, toata averea – aceasta la cererea parintelui, sustinuta prin ideea de a evita risipirea bunurilor in
directii neprevazute si pe nemerit.

In drumul sau catre Bucuresti, unde vrea sa ajunga spre a raspunde invitatiei rudelor sale prin alianta si
din dorinta de a se realiza in centrul romanismului, Titu se opreste la Sibiu, ca trimis al ziarului Tribuna
Bistritei la serbarile Asociatiei pentru Cultura si Literatura Poporului Roman. Acolo ii va cunoaste, aflam
putin mai tarziu, pe Virgil Pintea si Liviu Pintea, fratii cumnatului sau. Cel din urma, capitan al armatei
austro-ungare, il va uimi printr-o atitudine, pentru el, neasteptata: „Sunt roman si eu, dar mai-nainte de
a fi roman, sunt ofiter si servitor al majestatii-sale imparatul. Ca atare, fireste, nu pot admite nazuintele
celor de teapa dumnealui [referire la fratele sau, Virgil, n. n.] care trag mereu cu ochiul catre Bucuresti si
spre Romania. In mintea mea asa ceva nu se cheama politica nationala, ci tradare de tara…”. In schimb
Virgil, drept raspuns la dezamagirea lui Titu in privinta atitudinii participantilor la serbari, orientata mai
ales catre micile probleme individuale decat catre interesul national, afirma ca „Dusmanul ne ataca prin
toate mijloacele moderne de cutropire, prin cultura lui, prin scoala lui, prin arta lui, prin banii si prin
munca lui… Noi trebuie sa dam din maini ca baremi sa nu ne inecam. Atat. Daca ne mentinem la
suprafata, am izbutit.”.