CURSUL 8

IMPACTUL POLUĂRII BIOLOGICE A APEI

ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE

PATOLOGIA HIDRICĂ

Bolile transmise prin apă, denumite și boli hidrice, afectează un număr mare de persoane,
îmbrăcând caracterul unei boli cu extindere în masă. Poluarea biologică a surselor de apă este
cunoscută de mult timp și dispune de metode de control și supraveghere.
Practic acest fenomen rămâne încă nerezolvat datorită acțiunii unor factori ce
condiționează și reactualizează poluarea biologică. Acești factori, de natură socio-economică au
apărut datorită noilor relații dintre om și mediul ambiant, printre cei mai importați fiind:
• dezvoltarea relațiilor internaționale economice, sociale, culturale, turism care
determină intensificarea circulației umane;
• amplificarea comerțului internațional cu produse alimentare, mijloc de vehiculare a
unor agenți biologici;
• dezvoltarea fermelor zootehnice, modalitate de poluare biologică intensă a mediului
ambiant;
• poluarea chimică intensă a apei, ce modifică caracterele de rezistență a agenților
biologici din mediu;
• terapia cu antibiotice, ca element precursor selectiv al tulpinilor multirezistente.
Toți acești factori au favorizat importul, distribuția și supraviețuirea agenților biologici.

Formele de manifestare

Bolile infecțioase transmise pe calea apei pot avea mai multe forme de manifestare în
funcție de numărul de îmbolnăviri: epidemică, endemică și sporadică.

Epidemia este forma principală de manifestare a îmbolnăvirilor hidrice și are următoarele

caracteristici de bază:
• apariția unui număr mare de îmbolnăviri în zonele unde populația
folosește aceeași sursă de aprovizionare cu apă;
• sunt afectate toate persoanele receptive, indiferent de sex, vârstă, profesie,
nivel economic, persoane ce au consumat apă din sursa contaminată;
• în perioada epidemiei apa are caracteristici de nepotabilitate;
• epidemia încetează ca urmare a măsurilor de potabilizare a apei;
• pot apare un număr de cazuri ce sunt transmise prin contact (finalul epidemiei).

Endemia se manifestă prin prezența unui număr mic de îmbolnăviri, cu evoluție

neperiodică, dar permanentă într-o anumită zonă geografică. În mod normal zona geografică se

1
particularizează printr-un nivel precar de trai și o igienă/sanitație scăzută. Forma endemică apare
frecvent în colectivitățile umane în care se consumă apă de suprafață ce nu a fost tratată în
prealabil.
Forma sporadică se manifestă sub aspectul cazurilor izolate; nu este o formă specifică de
manifestare pentru calea hidrică.

BOLILE MICROBIENE TRANSMISE PE CALE HIDRICĂ

Febra tifoidă și paratifoidă

Prin apă se pot transmite și salmonelozele minore - infecții produse de diverse tipuri de
Salmonella. Febra tifoidă nu mai reprezintă o problemă majoră de sănătate datorită măsurilor de
igienă generală și vaccinării antitifice. Apele de suprafață sunt frecvent contaminate cu serotipuri
de Salmonella. Contaminarea apelor se face prin dejecte sau urină (persoane bolnave sau
purtătoare) sau prin deversări de ape uzate menajere contaminate.
Holera
Se transmite pe cale hidrică în proporție de 99%. Predomină specia El Tor. Propagarea
bolii este legată în special de apa de băut, apa contaminată utilizată la irigații, ape reziduale.
Intervin frecvent: lipsa instalațiilor sanitare, insuficiența cantității de apă potabilă. Vibrionul El
Tor dă forme de o gravitate mai mică, dar pot rămâne purtători.
Dizenteria
S-au descris epidemii mixte produse de Shigella și Salmonella typhi. Incidența mare se
explică prin contaminarea mediului ambiant, inclusiv a bazinelor de apă de către purtători sau
bolnavi. Receptivitatea populației este mare prin lipsa vaccinului. Formele clinice de boală sunt
ușoare.
Enteritele și enterocolitele
Agenții etiologici: Campylobacter jejuni, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa,
Proteus, clostridii, Yersinia enterocolitica. Rezervorul - păsările, ovinele, porcinele.
Leptospiroza
Rezervorul de infecție al acestei antropozoonoze este reprezentat de șobolani, șoareci.
Alte specii - animale cu rol de rezervor ce elimină leptospirele în timpul bolii prin urină și
dejecte, trecând în apele de suprafață. Cadavrele animalelor bolnave sunt o sursă de infecție.
Omul se contaminează prin îmbăiere, trecere prin ape contaminate, în timpul pescuitului, prin
apa potabilă sau de irigație.
Tularemia - este o antropozoonoză produsă de rozătoare. Contaminarea apei se realizează
prin urina și dejectele animalelor bolnave și prin cadavre. Omul se contaminează prin îmbăiere.
Bruceloza - este frecventă la porcine, bovine. Contaminarea apei se realizează prin urina
și dejectele animalelor bolnave. Supraviețuiesc în apă un timp variabil.
Tuberculoza - bacilul Koch se întâlnește în apele de suprafață, poluate cu ape reziduale
provenite de la sanatoriile de tuberculoză. S-au descris îmbolnăviri prin îmbăierea în ape intens
poluate.

2
 BOLILE VIRALE TRANSMISE PE CALE HIDRICĂ
Omul elimină prin dejecte peste 100 de virusuri. Apele de profunzime sunt protejate de
poluarea virală, cele freatice sunt contaminabile, cele mai puternic poluate sunt apele de
suprafață.
Îmbolnăvirile cu virusuri prezintă unele caracteristici:
➢ au manifestări polimorfe ( digestive, respiratorii, cutanate, nervoase);
➢ metodele existente nu permit izolarea imediată a virusurilor din apă;
➢ există o neconcordanță între prezența virusurilor în apă și morbiditate.
Timpul de supraviețuire a virusurilor în apă este de 150-200 zile, multe din ele sunt
rezistente la dozele de clor utilizate în mod obișnuit.
În acest context o apă „potabilă” din punct de vedere bacteriologic poate transmite o
infecție virală.
TABELUL I
Virusuri transmise prin apă
GRUP DE VIRUSURI EFECTE CAUZATE
Enterovirusuri: polio Paralizii, meningite,
coxsackie A Boli respiratorii
coxsackie B Miocardite,
echo Encefalite,
enterovirusuri Conjunctivită hemoragică acută
Virusul hepatitic A Hepatită virală
Gastroenterita tip A (agentul Norwalk) Vărsături, diaree, febră
Gastroenterita tip B: Boală respiratorie și
rotavirus Boală diareică ușoară și vărsături,
reovirus Diaree mai ales la copilul sub 6 ani
Boli respiratorii acute,
Adenovirus Infecție conjunctivală / keratită
Encefalite
Nefropatii
Polyomavirus
Tumori
Parvovirus: virusul adeno-asociat Boli respiratorii acute ale copilului

BOLILE PARAZITARE TRANSMISE PE CALE HIDRICĂ

Boli determinate de protozoare
Amibiaza sau dizenteria amibiană cauzată de Entamoeba histolytica, afectează colonul,
secundar ficatul și alte organe. Se întâlnește în special în țările calde. Formele infecțioase sunt
chisturile ce sunt eliminate în mediul extern odată cu materiile fecale ale bolnavilor sau
purtătorilor. Omul se infestează ingerând chisturile odată cu alimentele, apa sau prin mâini
contaminate
Giardioza sau lambliaza este cauzată de Lamblia intestinalis. Parazitul este răspândit în
regiunile tropicale sau temperate. Formele infecțioase sunt chisturile ce pot rezista în mediul
umed luni de zile. În organism se dezvoltă, în special în duoden și căile biliare. Deși alimentele și
apa reprezintă un risc de îmbolnăvire, contactul cu persoana infestată constituie mecanismul
principal de transmitere.

3
 Balantidioza sau dizenteria balantidiană este cauzată de Balantidium coli. Are o incidență
redusă, răspândirea bolii se face prin apa sau alimentele în care au ajuns chisturile parazitului
eliminate de om sau de porc. Afecțiunea se manifestă prin diaree sub formă cronică sau
evoluează asimptomatic.
Trichomoniaza dată de Trichomonas vaginalis. Incidența bolii crește în sezonul cald prin
folosirea bazinelor și a ștrandurilor. Este o boală venerică parazitară.

Boli determinate de cestode

Cisticercoza este cauzată de Cisticercus cellulosae (forma larvară a Taeniei solium) și
mai rar Cisticercus bovis (forma larvară a Taeniei saginata). Omul parazitat elimină formele
infecțioase numite embriofori care pot fi înghițiți cu apa sau alimentele contaminate. Embrioforii
pot rezistă în mediu până la 1-2 luni. Ajunși în stomac embrioforii traversează mucoasa gastrică
pe cale sangvină sau limfatică. Se localizează în ochi, creier, mușchi, piele.
Echinicocoza sau chistul hidatic este cauzat de forma larvară a Taeniei echinoccocus.
Rezervorul de paraziți: câinele, lupul, pisica. Formele infecțioase pentru om și animal sunt
embrioforii care contaminează terenurile de pescuit, sursele de apă, putând infesta animalele ce
servesc drept gazdă intermediară. Transmiterea la om se face prin intermediul mâinilor, apei,
fructelor, zarzavaturilor care sunt contaminate cu ouăle parazitului. Din stomac, embrioforii trec
în circulație, ajung în ficat, plămâni sau în alte organe.
Cenuroza cerebrală cauzată de Cenurus cerebralis. Infestarea omului se face pe cale
digestivă, prin apă, legume, alimente pe care au ajuns embrioforii parazitului eliminat de câine
sau altă gazdă definitivă. La om se manifestă ca o tumoare cerebrală.
Himenoleptidoza umană cauzată de Himenolepis nana. Se poate transmite și prin
intermediul apei, pe lângă alimentele și mâinile contaminate.

Bolile determinate de trematode

Fascioloza hepatică cauzată de Fasciola hepatica. Rezervorul: oaia, capra, vitele cornute,
porcul, calul, câinele, veverița, omul. Omul este gazda definitivă. Parazitul depune ouăle la 10-
12 săptămâni după pătrunderea în gazda definitivă. Ciclul complet durează la animal minim 150
de zile. Eliminarea ouălor de către om și animale se face aproximativ după 3 luni de la data
infestării, perioadă necesară pentru maturizarea parazitului. Omul se contaminează prin apă sau
prin salata infestată cu cercari.
Bilharzioza intestinală sau schistostomiaza, este provocată de Schistostoma mansoni.
Rezervorul este reprezentat de omul bolnav sau purtător sănătos care elimină ouă. Infestarea
omului: cale cutanată, digestivă. În organism cercarii se îndreaptă către pulmon și cordul stâng și
apoi către circulația generală. Habitatul normal al schistostomei este sângele venos. Alte
localizări: pulmon, intestin, căi biliare.

Boli determinate de nematode

Mecanismul de transmitere este strâns legat de ciclul evolutiv al paraziților cuprinși în
această grupă. Pentru unii apa este un vector pasiv în timp ce pentru alții are un rol activ.
Geohelmintiazeleîn această categorie intră: Ascaris lumbricoides, Trichocephalus dispar,
Strongiloides stercoralis. În epidemiologia geohelmintiazelor solul reprezintă mediul principal al
acestor paraziți, apa fiind doar o cale accidentală.
Filariozele –produc filarioza cutanată, limfatică sau/și cavitară. Paraziții trăiesc în căile
limfatice la om și la unele animale.

4
 APROVIZIONAREA CENTRALĂ CU APA A POPULAȚIEI

Alimentarea centrală cu apă reprezintă un ansamblu de instalații de colectare, transport,

corectare a calității, înmagazinare și distribuție a apei potabile.

Captarea se realizează prin sorburi plasate în amonte de sursele de poluare și centrele

populate, în zonele în care debitul de apa este suficient, sorbul se plasează în axul central al apei
la minim 0,5 m sub nivelul apei și la cel puțin 0,7 m deasupra nivelului albiei (pentru apele de
suprafață). Pentru sursele subterane se folosesc puțuri săpate sau forate, plasate în amonte de
centre populate sau zone industriale.

Tratarea apei este reprezentată de ansamblul procedeelor necesare pentru îndepărtarea

elementelor ce fac apa nepotabilă: sedimentare, filtrarea și în final dezinfecția.

Sedimentarea implică îndepărtarea suspensiilor.

În funcție de concentrarea lor sedimentarea poate fi simplă sau cu coagulare.

• Sedimentarea simplă se realizează în bazine de ciment (orizontale sau verticale) în care

apa circulă cu o viteza mică (5-9 mm/secundă). Particulele în suspensie se depun datorită
gravitației, sedimentarea fiind influențată de viteza de curgere a apei, forma bazinului,
temperatura apei, dimensiunea particulelor. Sedimentarea simplă are o eficiență de 40-
60% din conținutul de suspensii.

• Sedimentarea cu coagulare se folosește în condițiile prezenței unui grad mare de

turbiditate și a unei cantități crescute de suspensii coloidale. Substanța coagulantă este
reprezentată de sulfatul de aluminiu, sulfatul feros, clorura ferică sau sulfatul feric. Cel
mai frecvent se folosește sulfatul de aluminiu sub formă de soluție și în concentrații
diferite în funcție de densitatea suspensiilor. Mecanismul de acțiune constă în formarea
hidroxidului de aluminiu, ce antrenează suspensiile din apă și grăbește depozitarea lor.
Coagulantul intră în camera de reacție plasată înaintea bazinului de sedimentare.
Eficiența sedimentării cu coagulare poate ajunge la 60-80%.

Filtrarea implică trecerea apei prin materiale cu pori ce rețin suspensiile, materialele
organice și microorganismele. Reținerea se realizează atât prin acțiune mecanică, cât și prin cea
biologică datorită membranei ce se formează la suprafața filtrului.

• Filtrele lente sunt reprezentate de bazine din ciment cu nisip. Apa are o viteză de filtrare
lentă (3-4 m³/m²/zi), reținerea realizându-se atât mecanic cât și biologic. Se formează o
membrană biologică din microorganisme animale și vegetale a cărei eficiență este
crescută. Eficiența filtrării lente ajunge la 99,9%, dar cantitatea de apa rezultată este
scăzută.

• Filtrele rapide sunt bazine din ciment cu nisip în care debitul de filtrare ajunge la 200-300
m³/m²/zi. Membrana biologică este superficială, se formează rapid și este săracă în

5
 microorganisme oxidante. Reținerea este în principal mecanică, cea biologică fiind mai
puțin eficientă. Eficiența acestei filtrări este de 80-95% dar este utilizabilă pentru cantități
mari de apă.

Dezinfecția implică îndepărtarea microorganismelor din apă.

Prin dezinfecție se distrug germenii patogeni și se reduc cei saprofiți până la limita de
potabilitate. Dezinfecția se realizează prin metode chimice și fizice.

Dezinfecția apei prin metode chimice

Dezinfecția chimică se bazează pe efectul bacteriostatic și bactericid al unor substanțe
puternic oxidante (clorul, ozonul).

Clorinarea apei
Clorinarea apei este ieftină și eficientă.
Mecanismul de acțiune este reprezentat de procesul de oxidare realizat de acidul
hipocloros și ionul hipoclorit:

Cl2 + H2O → HOCl + HCl

HOCl → H+ + OCl¯

La valori ale pH-ului sub 7 formarea ionului hipoclorit este redusă în timp ce la valori
peste șapte ionul hipoclorit se găsește în cantități mari. Acidul hipocloros și ionul hipoclorit au
efecte dezinfectante.
Clorul reacționează inițial cu materiile organice din apă și apoi acționează asupra
bacteriilor.
Din reacția cu materiile organice rezultă compuși de clor: monocloramine, dicloramine și
tricloramine, compuși cu un efect dezinfectant slab, ce se manifestă în timp.
În dezinfecție este importantă cunoașterea dozei de clor ce trebuie calculată în așa fel
încât după oxidarea materiilor organice să rămână un surplus de clor liber sub forma acidului
hipocloros și a ionului hipoclorit, clor rezidual liber în cantitate de 0,1-0,2 mg/l ce ajunge până în
rețeaua de distribuție.
Dezinfecția la punctul de rupere (PR) implică depășirea punctului în care toate
substanțele organice sunt oxidate, după atingerea punctului de rupere sau de inflexiune clorul
rezidual liber are o evoluție ascendentă.
Din acest punct de vedere dezinfecția corectă implică parcurgerea a patru etape
reprezentate de: distrugerea clorului prin compuși organici, formarea de compuși clorurați,
distrugerea compușilor clorurați și producerea clorului rezidual liber.
Acțiunea dezinfectantă depinde de condițiile în care se desfășoară acest proces și de
particularitățile microorganismelor.

6
 Condițiile în care se desfășoară acest proces cuprind:
• consumul de clor ce reprezintă capacitatea apei de a consuma clorul prin reacție
directă cu substanța organică;
• temperatura - dezinfecția este mai eficientă în ape calde;
• pH-ul apei - efectul bactericid crește proporțional cu scăderea pH-ului;
• timpul de contact - este de minim 30 minute, dar creșterea lui mărește eficiența;
• doza de clor folosită - depinde de eficiența tuturor compartimentelor stației și variază
între 0,8 și 1,0 mg/l.

Distrugerea microorganismelor depinde de capacitatea acidului hipocloros și a ionului

hipoclorit de a se combina cu compușii celulari.
Compușii clorurați acționează asupra sistemelor enzimatice, în special a celor ce conțin
grupări -SH pe care le blochează. Distrugerea germenilor se realizează mai rapid sau mai lent, în
funcție de sensibilitate (care depinde de specie).

Fig. 1. Clorinarea apei la punctul de rupere

Avantajele clorinării sunt reprezentate de faptul că este ieftină, eficientă și aplicabilă

pentru cantități mari de apă, generează clor rezidual, liber și legat.
Dezavantajele clorinării apei sunt:
• modificarea proprietăților organoleptice ale apei: îi conferă un gust și miros particular
de medicament; prin reacția clorului cu fenoli rezultă clor-fenolii ce dau apei gust de
iodoform;
• efectul iritant asupra mucoasei gastrice și inhibant asupra pepsinei;
• formarea de trihalometani (THM) din reacția cu substanțele organice (trihalometanii
sunt suspectați de a avea efect cancerigen);
• lipsa de eficiență pentru virusuri și unele chisturi de protozoare (Entamoeba
histolytica).

Ozonizarea apei
Ozonul este un gaz cu efect oxidant mai puternic comparativ cu clorul; reacționează cu
substanța organică mai rapid (minute); nu produce miros sau gust particular de fenol;

7
decolorează și dezodorizează apa; acțiunea nu este influențată de temperatură și pH; efectul
bactericid este mai puternic și rapid, distrugând flora patogenă din apă și reducând flora
saprofită; distruge bacteriile sporulate, virusurile și bacteriofagii; doza este de 0,5-1 mg/l;
ozonizarea se realizează prin amestecul apei cu ozonul produs în momentul dezinfecției; ozonul
dizolvat în apă se descompune spontan:

O3 → O2 + [O]

Oxigenul în stare născândă are proprietăți oxidative puternice; din păcate excesul de ozon
nu persistă, ci se elimină sub formă de oxigen molecular în atmosferă.

Dezinfecția apei prin metode fizice

 dezinfecția cu ultraviolete cu lungime de undă de 250-260 nm; stratul de apă ce trece prin
fața lămpii trebuie să fie subțire, iar apa va avea o turbiditate mică; bacteriile sunt distruse
prin efect bactericid sau bacteriostatic (în funcție de doză); pentru obținerea unei eficiențe
bune este necesară aplicarea dozelor bactericide;

 radiațiile ionizante (radiațiile gamma) au o putere mare de penetrare și o acțiune ionizantă

redusă; acționează prin oxidare însoțită de degajare de radicali liberi cu acțiune oxidantă
apa supusă dezinfecției trebuie să fie bine clarificată, deoarece prezența substanțelor
organice are un efect protector pentru radicalii liberi oxidanți;

 ultrasunetele sunt produse de generatoare ce transformă oscilațiile electrice în oscilații

mecanice ce degradează straturile superficiale ale celulelor; efectul dezinfectant este în
funcție de intensitatea oscilațiilor, crescând cu numărul acestora; obișnuit se folosesc
oscilatoare piezoelectrice cu o frecvență de peste 100.000 vibrații/secundă; distrugerea
bacteriilor se realizează prin degradarea straturilor superficiale ale celulelor de către
ultrasunete, celulele rămânând sensibile la acțiunea ulterioară a unor substanțe cu efect
oxidant.

Stocarea se realizează în rezervoare de capacitate mare ce asigură rezerva de apă pentru

24 de ore; rezervoarele sunt plasare subteran sau aerian.

Sectorul de distribuție este reprezentat de conductele ce transportă apa de la rezervor

până în locuință; conductele sunt din ciment, fontă, oțel, azbociment, apa circulă sub presiune,
ele sunt amplasate sub zona de îngheț și deasupra celor de canalizare.

Perimetrele de protecție sanitară reprezintă zonele plasate în jurul surselor sau

instalațiilor de alimentare cu apă, în interiorul cărora se iau măsuri de limitare a poluării. Sunt
protejate sanitar sursele de apa de suprafață folosite pentru alimentarea centrală, stațiile de
pompare, conductele de aducție, instalațiile de tratare, rezervoarele de înmagazinare și rețelele de
distribuție.

8
 Există două zone de protecție sanitară:
• perimetrul de regim sever;
• perimetrul de restricție.
Pentru apele de suprafață:
➢ perimetrul de regim sever are formă alungită la locul de captare, este marcat cu borne
pe luciul apei cu dimensiunea de minim 100 m în amonte de priză și 25 m în aval și
lateral; în acest perimetru este interzisă deversarea reziduurilor solide sau lichide,
organizată sau neorganizată;
➢ perimetrul de restricție este plasat în exteriorul celui de regim sever și are dimensiuni
variabile în funcție de particularitățile hidrogeologice ale bazinului natural; este
calculat în așa fel încât o eventuală poluare să fie neutralizată până la nivelul prizei de
apă; pe acest teren este interzisă folosirea substanțelor fungicide, insecticide sau a
altor surse de poluare.
Pentru apele subterane:
➢ perimetrul de regim sever are formă circulară cu o întindere variabilă în funcție de
structura geologică a terenului; este astfel calculat încât o eventuală poluare să
parcurgă distanța în minim 20 de zile timp în care principalii germeni enterici se
distrug; în amonte de captare distanța minimă este de 50 m, teren pe care sunt
interzise îngrășămintele naturale, substanțele fitofarmaceutice, irigațiile, pășunatul
animalelor, forajele, excavațiile;
➢ Perimetrul de restricție se întinde în exteriorul celui de regim sever, iar o eventuală
poluare va parcurge 50 de zile până la limita zonei de regim sever; este marcat cu
borne.
Instalațiile centrale au doar perimetru de regim sever de 20 m cu o formă concentrică,
fiind îngrădit cu zid exterior.
Conductele de aducțiune au perimetru de regim sever de 30 m de la orice sursă potențială
de poluare.
Rețeaua de distribuție are un perimetru de regim sever de 3 m de la conducta de apă uzată
sau de puțuri absorbante.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Gavăt Viorica, Petrariu F.D., Gavăt C.C., Azoicăi Doina Factorii de risc din mediu și
sănătatea Iași: Editura “Edit DAN” Iași, 2001.
2. Gavăt Viorica Sănătatea mediului și implicațiile sale în medicină Iași: Editura “Gr. T.
Popa” Iași, 2007.
3. Mănescu S., Tănăsescu Gh., Dumitrache S., Cucu M. Igienă, București: Editura
Medicală, 1991.
4. Mănescu S. Microbiologia sanitară, București: Editura Medicală, 1989.
5. Mănescu S., Cucu M., Diaconescu M.L. Chimia sanitară a mediului, București: Editura
Medicală, 1994.
6. Vlaicu Brigitha Sănătatea mediului ambiant, Timișoara: Editura Brumar, 1996.