DIN ISTORICUL COLINDULUI ROMÂNESC

Prof.Ursachi Cristina

Școala Gimnazială nr.28 „Dan Barbilian”, Constanţa

Crăciunul fără colinde ar fi mult mai trist, însă puţini ştiu de unde a început povestea
colindului.
Cuvântul „colind” sau „colindă” provine din latinescul „Calendae”, nume ce se dădea
vechilor sărbători păgâne de Anul Nou când era obiceiul să se facă urări de belşug şi fericire pentru
noul an ce începea.
Obiceiul colindelor este preluat de la romani care sărbătoreau în această perioadă „Naşterea
Soarelui”, deoarece în această perioadă a iernii soarele atinge punctul său cel mai jos în emisfera
sudică, începând apoi o mişcare treptată spre nord. „Calendele” desemnează un obiect rotund, o
trimitere directă la discul solar; de aici şi obiceiul de a împărţi colaci şi nuci colindătorilor, toate
simboluri ale cercului, ale perfecţiunii. Cu ocazia acestei sărbători timp de 6 zile un grup de
colindători format din bărbaţi trecea pe la fiecare casă pentru a aduce vestea cea buna formând un
cerc în timp ce cântau colindele. Astăzi, potrivit tradiţiei, colindătorii trebuie să primească un colac
făcut din grâu curat, numit colindeţ.
Iniţial, şi pe teritoriul României au avut un scop ritualic, credinţa fiind că aceste melodii pot
spori feritlitatea. De asemenea, oamenii se foloseau de colinde pentru a îndepărta spiritele rele din
case şi pentru a comunica cu persoanele dragi trecute în nefiinţă. Între timp, rădăcina lor păgână a
evoluat şi colindele au intrat în atmosfera de sărbătoare magică a Crăciunului şi Anului Nou.
Înca din 1926 se mai pastreaza cea mai veche traditie legata de Craciun în ţara noastră, cea a
colindei cu Icoana.
Potrivit acestei tradiţii, preotul satului pornea în dimineaţa Ajunului de Crăciun cu Icoana Naşterii
Domnului în mână pentru a vesti Crăciunul în fiecare
casă. Gospodarii îl primeau şi îl omeneau cu mâncare de
post. Pentru fiecare om al satului, sosirea preotului vestea
sosirea Craciunului. Cei care erau ocoliti de preot se
supărau.
Colindele creştin-ortodoxe ilustrează aspecte din viaţa
Mântuitorului pe pământ. Unele vorbesc despre bucuria
naşterii, altele despre evenimentele triste care, potrivit
Bibliei, s-au derulat după naşterea lui Iisus, cum ar fi
uciderea celor 14.000 de prunci de către regele Irod.
Cu certitudine în sânul Bisericii-mamă a neamului nostru au apărut aceste comori şi
licăriri de lumină, fiind creaţia sfântă a poporului nostru, străbătut de o negrăită sensibilitate şi de la
începuturile sale, mărturisitor al credinţei creştine celei adevărate. De aceea, până astăzi colindele
revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind
credinţa ortodoxă, pace şi bucurie dumnezeiască.

În fiecare an, la 25 decembrie, Îl aşteptăm pe Hristos Domnul, aşa cum L-au aşteptat
strămoşii noştri, retrăind prin interpretarea colindelor bucuria celor care au fost martori ai Naşterii
Sale.

Bibliografie:

1. Brătulescu, Monica, „Colinda românească”, Bucureşti, Editura Minerva, 1981 ;

2. http://ziarullumina.ro/colindele-craciunului-traditie-sfanta-a-neamului-romanesc-826.html.