PREGATIREA RECITALULUI

Asemeni primei ore de canto, si primul recital sau prima iesire pe scena a unui elev poate
constitui un moment decisiv din viata lui.
Spun acestea din propria experienta, deoarece relatia mea cu scena a fost complicata. Am urcat
pe scena pentru prima data la 4 ani, iar mai apoi am fost nedespartite. Pana la varsta de 8 ani nu
am cunoscut nicio emotie negativa in ceea ce priveste iesirea pe scena, insa atunci s-a intamplat
ceva ce nici astazi nu imi pot explica. In timpul prestatie mele, o persoana din sala m-a privit fix
in ochi si s-a incruntat, iar senzatia pe care am simtit-o atunci a fost ca si cum cineva mi-a furat
pamantul de sub picioare, iar eu am uitat ce trebuia sa cant si de ce eram acolo. Aceasta senzatie
a persistat de fiecare data cand am urcat singura pe scena pana cand ajunsa la liceul de arte si
incepand sa studiez canto clasic, am inceput sa refuz orice iesire in public.
De fiecare data cand trebuia sa ies in public si sa cant, as fi preferat sa fac o groapa in pamant si
sa ma ascund acolo pana se termina tot. Nu pot sa descriu panica pe care o aveam. Si ii
multumesc in fiecare zi doamnei mele profesor de canto de la momentul respectiv care pur si
simplu m-a obligat sa ies si sa cant. Astfel cu fiecare recital sustinut lasam in urma mea putin
cate putin din emotiile negative iar pe cele ce mi-au mai ramas le-am transformat in emotii
constructive. Dragostea pentru muzica si senzatia pe care o aveam atunci cand eram aplaudata
m-au facut sa elimin de tot frica.
Am relatat aici aceasta poveste deoarece am de gand sa o folosesc si cu elevii mei aflati in
aceeasi situatie. Desi eu am sa le vorbesc si nu doar o sa ii oblig sa urce pe scena, povestea mea,
exemplul meu personal, sper sa ii ajute sa inteleaga ca nu se afla intr-o situatie fara rezolvare si
ca e normal ceea ce li se intampla, important este ca pot depasi asta.
Desi pregatirea emotionala a elevului este primordiala, pregatirea profesionala este esentiala.
Deoarece daca elevul nu este sigur si stapan pe ceea ce ar trebui sa parcurga pe scena, chiar daca
emotii negative nu sunt, ele vor aparea tocmai din aceasta nesiguranta.
Dupa ce sunt sigura ca elevul este stapan pe bucata muzicala pe care trebuie sa o interpeteze in
fata publicului, abia atunci incep pregatirile ce tin de acomodarea lui cu locatia si atmosfera in
care va performa. Cand spun stapanirea bucatii muzicale nu ma refer doar la corectitudinea
interpretarii sau la corectitudinea pronuntarii si respiratiei, ci mai ales la intelegerea textului si a
emotiei pe care trebuie sa il transmita publicului.
Elevul trebuie sa inteleaga mai ales ca fara emotia din tine nu poti livra emotie publicului, ca
rolul lui nu este de a fi o cutiuta muzicala, el trebuie sa trasmita si sa “vibreze”.
Pentru aceasta trebuie sa se familiarizeze cu scena, cu felul in care ii suna vocea in acea sala, cu
luminile, cu marimea salii, cu tinuta pe care ar fi de preferat sa nu o poarte pentru prima data
atunci, cu contextul acelei iesiri pe scena.
Vocalizele din ziua respective nu sunt precum cele din ziua precedenta, ele nu mai au rolul de a
corecta sau a imbunatati ceva ci au strict rolul de a incalzi vocea si de a pregati gatul si
diafragma.