,,Ion” de Liviu Rebreanu

Opera literară ,,Ion” , scrisă de Liviu Rebreanu, a apărut în 1920 și este un roman realist
obiectiv care reflectă în mod veridic lumea satului din Ardeal, din timpul dominației Imperiului
Austro-Ungar.

Acesta aparține curentului literar realism, prin obiectivitatea perspectivei narative, cu

focalizare zero, naratorul omniscient relatând întâmplările la persoana a treia, prin prezența indicilor
de timp și spațiu care conferă verosimilitate textului, precum toponimele ,,Pripas”, ,,Jidovița”, dar și
prin raportul realității cu ficțiunea, fiind valorizat conceptul de mimesis. Inspirându-se din lumea
contemporană lui, Liviu Rebreanu mărturisește că la baza romanului se află întâmplările Rodovicăi, o
tânără înstărită dintr-un sat care a păcătuit cu un țăran sărac, discuțiile sale cu Ion Pop Glanetașul,
un tânăr harnic, dar cu o situație materială mai puțin bună, și imaginea unui țăran care sărută
pământul, pe care autorul îl zărește în timpul plimbărilor sale. Deoarece oglindește valorile și
obiceiurile din lumea satului, la începutul secolului XX, romanul ,,Ion” are caracter monografic.

Titlul romanului îl aduce în prim-plan pe protagonistul acestuia, personaul eponim Ion , un

tânăr săcarc din satul Pripas, dornic să-și depășească statulul social. Conform criticului Nicolae
Manolescu, în centrul romanului se află ,,patima lui Ion”, astfel, este surprinsă drama personajului,
într-o societate în care pământul era echivalentul statului social.

Tema principală a romanului este posesiunea pământului, dublată de tema iubirii. Intersecția
acestora declanșează conflictul interior al protagonistului și lupta acestuia pentru dobândirea
pământului, cu prețul sacrificiului iubirii.

Incipitul și finalul romanului se află într-un raport de simetrie, conferită de elementele

paratextuale, narative și simbolice. Astfel, romanul începe cu capitolul intitulat ,,Începutul” și se
încheie cu cel intitulat ,,Sfârșitul”, în care se surprinde descrierea drumului personificat ce conduce
spre satul Pripas. Acesta poate fi considerat o graniță simbolică între lumea cititorului și cea a
personajelor.

Imaginea Mântuitorului zugrăvit pe o cruce ruginită, purtând o coroană de flori ofilite,

aticipează destinul tragic al protagonistului, o consecință a dorinței sale de înavuțire.

Echilibrat, acțiunea romanului începe și se sfârșește în sărbătoare. În expozițiune sunt

prezentate cele două planuri ale societiții, cel al intelectualității, reprezentat de familia învățătorului
Herdelea, preotul Belgiug și primarul satului, respectiv cel la țărănimii, din care fac parte Ion, George,
Ana, Florica și Vasile Baciu. De asemenea, este evidențiată structura socială a lumii satului, țăranii
înstăriți stând separat de cei nevoiași. În curtea Teodosiei, văduva lui Maxin Oprea, are loc hora
duminicală, menită să medieze relațiile dintre tineri, în vederea constituirii viitoarelor familii. În
capitolul ,,Sfârșitul”, este prezentată sărbătoarea sfințirii noii biserici, un simbol al dreptății, al
împlinirii justiției divine.

Două scene reprezentative pentru ilustrarea relației incipitului cu finalul au în vedere

acțiunile protagonistului, dirijate de cele două glasuri lăuntrice care se războiesc în interiorul său, cel
al pământului, respectiv cel al iubirii.
 Urmând sfatul tânărului Titi, Ion a căutat mijloace prin care să-l determine pe Vasile Baciu să-
i ofere mâna fiicei sale Ana. După ce a strâns-o la piep mai prelung în tipul horei, după vizite
consecutive în timpul nopții, Ion reusește să o cucerească pe Ana și să o lase însărcinată. Conflictul
exerior al protagonistului surprinde mai multe confruntări ale acestuia cu Vasile Baciu și George
Bulbuc, pretendentul Anei și preferatul tatălui.

Deși o consideră pe Ana ,,cam urâțică și slăbuță”, Ion încearcă să se convingă că marijul este
o soluție buna pentru situația sa materială, spunându-și ,,Las’ că-i bună Anuța.” Agresiv, o alunga pe
Ana, până ce Vasile Baciu acceptă să treacă pământurile pe numele lor. Amânarea promisiunii atrage
după sine repulsia și brutalitatea protagonistului față de soția sa.

Sinuciderea Anei îl determină pe Ion să urmeze în totaliate glasul iubirii, făcându-i vizite
repetate Floricăi, fata pe care a iubit-o întotdeauna, dar care s-a căsătorit cu George Bulbuc. Savista,
personaul histrionic al romanului, contribuie la înfăptuirea dreptății, informându-l pe George despre
infidelitatea Floricăi. În deznodămândul romanului, Geroge își înscenează plecarea cu scopul de a-l
prinde pe Ion în propria curte și îl ucide, lovindu-l cu sapa. Instrumentul crimei este simbolic, făcând
referire la iubirea protagonistului pentru pământ, pe care acesta îl privea ca pe o mamă, ca pe o
ibovnică sau ca pe o stihie.

Așadar, romanul ,,Ion” reflectă în manieră realistă drama unui țăran sărac de satul Pripas de
a-și depăși statulul social. Elementele de simetrie sunt simbolice, anticipând destinul tragic al
protagonistului. Hora din incipit, în care Ion alege să danseze cu Ana și nu cu Florica, se consideră a fi
o horă soartei. Alegând să asculte de ,,glasul pământului” și nu de cel al iubirii, Ion a determinat
Destinul să-i împletească viața cu firul negru.

Pentru tema si viziunea despre lume, de adăugat:

Acțiunea se petrece pe două planuri narative, cel al țărănimii, în care se surprind încercările
personajului principal, Ion, de a-și dobândi un nou statu social, respectiv al intelectualității, în care se
prezintă lupa învățătorului Herdelea, care se confruntă cu rigiditatea Imperiului Austro-Ungar.

Romanul este impărțit în 1 capitole cu titluri simbolice, iar evenimentele sunt relatte prin
tehnica contrapunctului. Astfel, nunții din planul țărănimii, dintre Ion și Ana, îi corespunde nunta
dintre Laura și George Pintea, din planul intelectualității.

Pentru constructia personajului:

Două trăsături ale protagonistului evidențiate de-a lungul romanului sunt agresivitatea și viclenia.

Ion este caracterizat indirect prin intermediul actiunii și al imbajului. Agrsivitatea acestuia este
sugerată de folosirea invectivelor. Totodată, aesta este caracterizat direct de către narator: ,, harnic
și iute ca mă-sa”.