CATEDRA MILITARĂ UTM

Topografia militară

Tema: Orientarea în teren fără hartă.

Creat: Bubulici Leonid

2009
mun. Chişinău
 1. Orientarea şi indicarea obiectivelor în teren
Orientarea în teren consta în
determinarea punctelor cardinale şi
a punctului de staţie în raport cu
detaliile înconjurătoare de
planimetrie şi de relief, alegerea
direcţiei necesare pentru deplasare
şi menţinerea ei în timpul deplasării.

La baza orientării stă priceperea de

a alege în teren reperele şi folosirea
lor în calitate de faruri care indică
direcţiile, punctele şi hotarele
necesare.

Ca reper poate servi orice obiect, care atrage imediat atenţia la privirea spre teren
conform posibilităţilor, reperele se aleg uniform în sensul frontului şi în adâncime
pentru a asigura mai exact şi mai rapid indicarea ţintei care a apărut în orice loc.

Reperele stabilite se selectează de la dreapta spre stânga şi pe hotare - de la sine în

direcţia inamicului.
 1. Orientarea şi indicarea obiectivelor în teren
Determinarea părţilor orizontului
Punctele cardinale se stabilesc cu ajutorul busolei, corpurilor cereşti şi
semnelor detaliilor.

Pentru stabilirea punctelor cardinale cu

ajutorul busolei, trebuie să se ţină busola
orizontal şi, lăsând în jos acul, să se întoarcă
busola astfel ca vârful de nord al acului
magnetic să coincidă cu diviziunea zero a
scării.

La o astfel de poziţie a busolei, literele N,

S, E, V de pe scară vor corespunde cu
direcţia nordului, sudului, estului şi vestului.
Busola Adrianov:
1 - corpul busolei; 2 - cadran, 3 -
acul magnetic; 4 – dispozitivul de
ochire; 5 – indicatorul de citire; 6 –
piedică.
 1. Orientarea şi indicarea obiectivelor în teren
Determinarea părţilor orizontului
Punctele cardinale se pot stabili, de
Cu ajutorul soarelui
asemenea, şi ceasului,
cu ajutorul punctele cardinale se stabilesc în următorul mod:
Stelei Polare.
ceasul se ţine orizontal
Ea totdeauna se află astfel
la nordca şi
acul
se ceasului
caută să fie orientat spre Soare; unghiul
dintre
după acul ceasuluiUrsa
constelaţia şi direcţia
Mare.din centrul cadranului spre cifra 1 se va împărţi în
două. Linia care împarte acest unghi în două părţi va indica direcţia spre Sud.
 1. Orientarea şi indicarea obiectivelor în teren
Determinarea punctelor cardinale

La stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul detaliilor din teren,

e necesar să se cunoască următoarele:

muşuroaiele de furnici se află de regulă, la sudul copacilor,

buturugilor, tufarilor din apropiere; partea de sud a muşuroaielor e mai
puţin înclinată decât cea de nord;
muşchii şi lichenile acoperă tulpinile copacilor, pietrele, stânci,
construcţiile vechi de lemn din partea de nord;
potecile împart, de regulă, masivele mari de pădure, aproape strict
pe linia nord-sud şi est-vest;
pe plăcile de lemn ale stâlpilor înfipţi la intersecţiile potecilor din
pădure, sectoarele se numerotează de la vest spre est (din stânga spre
dreapta).
Cifrele cu numere mai mici se află la nord-vest şi nord-est, iar cu
numere mai mari - Ia sud-vest şi sud-est.
 1. Orientarea şi indicarea obiectivelor în teren
Alegerea punctelor de reper
Indicarea obiectivelor faţă de reper
În zona de observare, acţiune a subunităţii se apreciază reperele de bază (3-4
repere) şi distanţa până la ele. Drept reper sunt folosite obiectivele din teren care
sunt bine văzute de personal şi nu pot fi nimicite pe parcursul luptei (înălţimi,
copaci singuratici, intersecţie de drumuri, marginea pădurilor, etc.). În adâncime la
numirea reperelor se ţine cont de bătaia eficace a armelor din dotare.

Reperele sunt numite

Promptitudinea pentru gestionarea
deschiderii subunităţii
focului şi durata în luptă
primirii şi conducerea
hotărârii misiunilor focului
de foc
(direcţionarea
în mare măsurăfocului). În ofensivă
depinde unulcât
de modul din de
repere se apreciază
prompt ca principal,
a fost observată el stabilit
ţinta, se alege
dinlocul
cele şi
mai îndepărtate
precizia repere
distanţei în direcţia
până ofensivei
la ea, adică subunităţii.
de precizia indicării ţintei. Indicarea
ţintei trebuie să se execute prin metode, care corespund situaţiei de luptă,
condiţiilor de observare şi trebuie să fie scurtă, clară şi sigură.
De exemplu: „Ostaş Moraru, reperul 2, în dreapta 20., 2 soldaţi – FOC!”, „Mitralior,
reperul 1, în spate 90, marginea pădurii, lunetist – FOC!”, „Operator-ochitor,
direcţia reperul 3, distanţa 500, 2 genişti, din mitralieră – FOC!”, „Aruncător de
grenade, direcţia reperul 1, distanţa 300, după pod BMP – cu grenade FOC!”,
“Grupa! Direcţia reperul 4. La atac – ÎNAINTE!”.
- zona îndepărtată, cuprinde
1. Orientarea şi indicarea obiectivelor în teren
porţiunea dintre linia cea mai
îndepărtată a zonei mijlocii şi
Alegerea punctelor de reper
până la limita vizibilităţii ce
Indicarea
poate fi acoperită cu ajutorul obiectivelor faţă de reper
aparatelor de observare
Limitele sectorului din
de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere
înzestrare.
sau azimut şi trebuie, pe cât posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a
- zona mijlocie,trupelor
dispozitivului cuprinde proprii cu ale posturilor de observare vecine.
porţiunea de teren dintre linia
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii
cea mai îndepărtată a zonei
convenţionale, astfel:
apropiate şl până unde
- zona apropiată
observatorul poate recunoaşte
- zona mijlocie
cu ochiul liber siluetele tehnicii
- zona îndepărtată
de luptă, formele copacilor şi
caselor;

Când terenul limitează posibilităţile de observare în adâncime, sectorul nu se

- zona apropiată, cuprinde mai împarte în zone.
poţiunea de teren în care
obiectivele (personalul
Când situaţia şiimpune, postul de observare (observatorul) execută
tehnica de luptă,circulară
observarea lucrările a spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de
genistice, precum şi detaliile observare.
de planimetrie) pot fi văzute
clar cu ochiul liber;
Succesiunea de observare a terenului.
 Distanţele până la obiectivele din teren pot fi determinate prin mai
multe procedee simple:
a) din vedere
b) cu ajutorul sunetului şi a luminii
c) cu pasul
d) după dimensiunea liniară a obiectivelor (cu ajutorul riglei gradate)
e) după dimensiunea unghiulară a obiectivelor (cu utilizarea miimilor)

a) Determinarea distanţelor din vedere.

Procedeul se bazează pe aprecierea din vedere a distanţelor pe baza unui
exerciţiu şi deprinderi formate în acest sens.
Pentru a avea o precizie corespunzătoare trebuie să ţinem cont de
următoarele:
 un detaliu (obiect) din teren pare cu atât mai mare cu cât este mai aproape de
observator;
 din două obiecte (detalii) situate la aceeaşi distanţă, cel mai mare pare mai
aproape;
 pe timpul nopţii, obiectele mai bine luminate, par mai apropiate decât cele
slab luminate;
 obiectele de culori mai deschise par mai aproape decât cele de culori închise;
 obiectele din teren par mai aproape dacă sânt observate din picioare;
 obiectele (detaliile) par mai aproape decât sânt în realitate, în teren
descoperit (şes, lac etc.) sau pe zăpadă;
 cu cât contrastul dintre culoarea unui obiect (detaliu) şi fondul pe care se
proiectează este mai mare, cu atât acel obiect (detaliu) pare mai apropiat;
 obiectele (detaliile) privite de jos în sus, par mai apropiate decât atunci când
sânt privite de sus în jos (de la vârf spre piciorul pantei).

Obiectivele şi caracteristicile Distanţa la care sunt

vizibile
Casă individuală nu mare 5 км.
Hogeagul pe acoperişul casei 3 км.
Tancul pe loc 2 км.
Trunchiul copacilor, pilonii liniilor de comunicaţii 1 км.
Mişcare mâinilor şi picioarelor omului în mişcare 0,7км.
Aruncător de bombe, tun antitanc, stâlpii baragelor din sârmă, 0,5 км.
ramele ferestrelor
Mitraliera de mână, pistol mitraliera, culoarea şi detaliile 0,3 км.
îmbrăcămintei, ovalul feţii omului
 b) Determinarea distanţei după zgomot
Sursa de zgomot Distanţa propagării, m
Paşii omului  40
Trosnetul crengilor rupte 80
Convorbire lină, încărcarea armei 100
Comenzile în glas tare, strigăte 500 - 1000
Zgomotul toporului (tăierea pădurii) 300
Mişcarea tehnicii pe şenile (tancurilor) pe şosea < 3000
pe drum de câmp < 2000
Mişcarea autovehiculelor pe şosea < 1000
pe drum de câmp 500
Mişcarea subunităţii în pas pe drum de câmp 300
pe şosea 600
Tragerile din obuziere < 15000
Tragerile din arme de infanterie 3000 - 4000
 c) Determinarea distanţelor cu ajutorul sunetului şi luminii.
Acest procedeu se utilizează, de regulă, pe timpul nopţii pentru stabilirea
distanţei până la poziţiile de tragere ale artileriei, rampele de lansare a
rachetelor, până la organele de foc etc.

Distanţa se calculează cu formula: D = Vs x Ts,

unde:
Vs - viteza sunetului ( 340 m/s);
Ts - nr. de secunde trecute de la apariţia luminii până la detunătură;
D - distanţa până la obiectiv exprimată în m.

Cunoscând că sunetul parcurge 1 km în aproximativ 3 secunde (Vs = 340

m/s), putem obţine distanţa până la obiectiv exprimată în idiometri:
D = Ts/3

La aplicarea acestui procedeu s-a considerat instantaneu momentul vederii

fumului sau luminii cu momentul plecării proiectilului sau rachetei.
 d) Determinarea distanţelor cu pasul.
Pentru a aplica acest procedeu, trebuie ca înainte militarul să aibă pasul
etalonat. Etalonarea pasului se face pe o porţiune de teren de aproximativ 300
m, care se parcurge de mai multe ori. Se stabileşte ulterior numărul de paşi pe
care militarul îl face în medie pe 100 m, cât şi lungimea pasului.

Acest procedeu asigură o precizie corespunzătoare dacă măsurarea

distanţei respective se face în condiţii obişnuite (teren cu grad de accidentare
redus, condiţii climaterice prielnice).

Lungimea pasului este influenţată de natura şi gradul de accidentare al

terenului, tăria vântului etc.

1p.p. ≈ 1,5 m.
 e) Determinarea distanţelor cu ajutorul riglei gradate
Acest procedeu se bazează pe recunoaşterea dimensiunilor unor obiecte
(detalii) din teren şi lungimea braţului uman. Pentru măsurare, rigla se tine în
poziţie verticală, cu mâna întinsă în faţa ochilor. C

B H
dxH 0,5 x 6 50cm. x 6m.
D= h D = h 0,01 = 300 D= 1cm. = 300 m.
A m. B C
d
H (cm) D
D = (600/10)x5 = 60x5 = 300m.
D = h (mm) X 5
d x H Rezultă din asemănarea celor două triunghiuri ABB' şi ACC'
D= h
D - distanţa până la obiectivul (detaliul) din teren;
d - lungimea braţului (50 cm. sau 0,5 m.);
H - dimensiunea (înălţimea), presupusă cunoscută a obiectivului (detaliului) din
teren.
h - porţiunea de riglă gradată, sub care se vede obiectivul în teren;
 e) Determinarea distanţelor cu ajutorul riglei gradate
Acest procedeu se bazează pe recunoaşterea dimensiunilor unor obiecte
(detalii) din teren şi lungimea braţului uman. Pentru măsurare, rigla se tine în
poziţie verticală, cu mâna întinsă în faţa ochilor. C

B H
dxH 0,5 x 6 50cm. x 6m.
D= h D = h 0,01 = 300 D= 1cm. = 300 m.
A m. B C
d
H (cm) D
D = (600/10)x5 = 60x5 = 300m.
D = h (mm) X 5
d x H Rezultă din asemănarea celor două triunghiuri ABB' şi ACC'
D= h
D - distanţa până la obiectivul (detaliul) din teren;
d - lungimea braţului (50 cm. sau 0,5 m.);
H - dimensiunea (înălţimea), presupusă cunoscută a obiectivului (detaliului) din
teren. Măsurarea unghiurilor (distanţelor) cu rigla.
h - porţiunea de riglă gradată, sub care se vede obiectivul în teren;
 Obiectivul Înălţime, m Lăţimea (lungimea), m
Infanteristul în picioare 1,7 0,5
Stâlp telegrafic: din lemn 6,0 -
de beton 8,0 -
Casă cu un etaj 5,0 -
Un etaj a casei cu multe etaje 3,0 -
Vagon cu 4 osii: marfar 4,0 14 - 15
de pasageri 4,0 20,0
Autovehicul 2,0 – 3,0 2,0 – 3,5 (5,0 – 6,0)
Tanc mijlociu 2,0 – 2,5 3,0 – 3,5 (6,0 – 7,0)
Transportor auto blindat 2 2,0 – 2,4 (5,0 – 6,0)
Autoturism 1,5 1,5 (3,8 – 4,5)
Capul omului: fără cască 0,25 0,2
cu cască 0,3 0,3
Cărămidă: grosimea 6 - 7 cm., lungimea
25 cm., capăt 12 cm.
 f) Determinarea distanţelor prin construcţia figurilor geometrice.

AC = 40 p.p.
CD = 20 p.p.
Măsurăm DE
AB = 2 x DE

D C A

E
a) Prin utilizarea triunghiului isoscel. Catetele AC şi AB sunt egale. Unghiul
ACB se măsoară cu busola ca să fie egal cu 45º.
b) Punctul C se alege ca unghiul ACB să fie egal cu 60°. Lăţimea râului va fi
egală cu distanţa AC x 2. (Tangenta unghiului de 60° este egală cu 1/2).
 g) Determinarea indirectă a înălţimii obiectelor.

Determinarea înălţimii unor obiecte ca:

turnuri de observare, castele de apă, coşuri
de fabrică, copaci, etc., se poate efectua prin
următorul procedeu, folosindu-se un băţ sau
un jalon.
Băţul sau jalonul de mărime cunoscută
(h) se observă de la o distanţă (d) din poziţie
culcat (pe spate), în aşa fel ca să se vadă
vârful lui cât şi al obiectului a cărui înălţime
H
(H) dorim să o determinăm.
Măsurând distanţa D până la acest obiect
scriem proporţionalitatea laturilor triunghiurilor
asemenea formate:

h d , unde
hxD
H = D H=
d
h
D
d
h) Determinarea înălţimii detaliilor cu ajutorul echerului.
Pentru determinare se foloseşte un echer cu cele
două catete egale.
Observatorul ţinând echerul în mână la înălţimea
ochiului, într-un plan vertical, ca una din catete cât mai
orizontală, se deplasează dinspre sau spre obiect până
când observă în prelungirea ipotenuzei vârful al acestuia.
Fixează apoi punctul respectiv printr-un ţăruş, de la care
măsoară distanţa (D) până la obiect.

H=D+h

D
 i) Determinarea pantei terenului.
Pantele pot fi apreciate vizând un punct de pe pantă, care se află la
înălţimea (h) celui care face observaţia, măsurând în dubli paşi, distanţa (D)
până la acel punct şi folosind formula:
h x 60º
αº =
D (m.)
Cum însă înălţimea unei persoane este aproximativ egală cu un dublu pas
al aceiaşi persoane formula se simplifică şi anume:
60º unde N - numărul de perechi de paşi
αº =
N
C

h B
)
D (m
A
 În practica tragerilor cu armamentul de infanterie se foloseşte miimea ca
unitate de măsurare a unghiurilor. Miimea reprezintă valoarea unghiulară
sub care se vede un segment de un metru dintr-un punct situat pe
mediatoarea segmentului, la 1000 de metri de acesta.
După cum cunoaştem, lungimea cercului este egală 2R sau 6,28R 1/1000
(R-
raza cercului). Dacă cercul de împărţit în 6000 de părţi egale, atunci fiecare
parte va fi egală: 6,28 R 1 1
 R sau aproximativ R 30 cm 300 m
6000 955 1000
Miimea – esteα1unghiul
α2la centru sub care se vede – la orice distanţă – un
front (AC) egal cu a mia parte din distanţă (rază). B
20 cm
200 m

C
Din imagine reesă că obiectele din teren în afară1 de R valori
1 miime 1000
O
(dimensiuni) liniare, Rau şi valori unghiulare, care Adepind de 10 cm
100 m
De ce până
distanţa şoseaua în depărtare
la ele. Cunoscând este
valorile mai îngustă?
unghiurilor şi una
Considerând că cercul
din dimensiuni estemare
uşor dearedeterminat
raza OA egală cu 1000m.,
distanţa până la
a mia parte din rază (coarda AC) este egală cu 1m.
obiecte.
De aici decurge şi definirea
Rămâne să determinămmiimii prin intermediul
valoarea unghiul
acestor unghiuri.
sub care se vede un front de 1m. la distanţa de 1000.
 Valoarea unghiului Se scrie
Se citeşte
exprimată în miimi
1 (o miime) 0 – 01 Zero, zero, unu
5 (cinci miimi) 0 – 05 Zero, zero, cinci
10 (zece miimi) 0 – 10 Zero, zece
100 (o sută de miimi) 1 – 00 Unu, zero
115 1 – 15 Unu, cincisprezece
1000 10 – 00 Zece, zero
1005 10 – 05 Zece, zero, cinci
3776 37 – 76 Treizeci şi şapte, şaptezeci şi şase
6000 60 - 00 Şaizeci, zero
Valorile exprimate în Valorile exprimate în
Raportul dintre „grad” şi „miime”. grade miimi
Întrucât unele unghiuri, cum este unghiul de 1o 0 -17
teren, folosit la tragerea în munţi, se exprimă 2o 0 – 33
în grade, trăgătorii trebuie să cunoască şi 3o 0 – 50
15o 2 – 50
corelaţia dintre grad şi miimi. Cunoscând că 30o 5 – 00
un cerc are 360º sau 60-00, valoarea unui 45o 7 – 50
grad exprimat în miimi se determină astfel: 60o 10 – 00
1º = 6000 / 360 º = 16,7 ( 0 – 17 ) 90o 15 – 00
180o 30 – 00
După efectuarea calculelor şi rotunjirea
270o 45 – 00
rezultatelor se obţin valorile menţionate în 360o 60 – 00
tabel.
 În teren, unghiurile pot fi măsurate cu ajutorul unor aparate (goniometru –
busolă, lunetă de observare, periscop, binoclu) sau cu mijloace aflate la
îndemână (linia gradată, palma, degetele, creionul, cutia de chibrituri etc.).
Pentru măsurarea unghiului e necesar de ţinut obiectul, linia gradată
orizontal sau vertical în faţa corpului, la înălţimea ochilor, la 50cm. distanţă de
ochi. Valoarea unui milimetru de pe linia gradată este egală cu 0 – 02, valoarea
altor obiecte conform tabelei.
De exemplu am citit pe linia gradată Obiectele Valorile
8mm., rezultă că mărimea unghiulară creion rotund 0 – 12
dinspre reper şi obiectiv este de 0 – 16. creion hexagonal 0 – 10
ţigară 0 – 12;
degetul mare 0 – 40
degetul arătător, mijlociu şi inelar 0 – 30
degetul mic 0 – 20
palma 1 – 20
cutia cu chibrituri: lungime 0 – 90
lăţime 0 – 60
grosime 0 – 30
grosimea cătării 0 – 02
 În practica tragerilor cu armamentul de infanterie se folosesc următoarele
formule, cunoscute sub denumirea de formulele miimii:
Î Î DxU
D= U X 1000 U= D X 1000 Î=
1000
unde: U – unghiul sub care se văd diferite obiective, exprimat în miimi;
D – distanţa până la obiective, exprimată în metri;
Î – înălţimea (lăţimea) obiectivelor , exprimată în metri.
D = (6/20)x1000 = 0,3x1000 = 300m.

H (cm)
Vă amintiţi formula
D = determinării
X 5 distanţelor cu ajutorul
D = (600/10)x5 riglei gradate?
= 60x5 = 300m.
h (mm)
Înălţimea medie a copacilor = 12 m
După riglă am măsurat 6 diviziuni (milimetri)
Distanţa până la pădure = ?
 Pentru determinarea distanţei prin acest mod, este necesar să se cunoască
dimensiunea liniară a obiectivului, lăţimea sau înălţimea lui.
Obiectivul Înălţime, m Lăţimea, m
Infanteristul în picioare 1,7 0,5
Stâlp telegrafic: din lemn 6,0 -
de beton 8,0 -
Casă cu un etaj 5,0 -
Un etaj a casei cu multe etaje 3,0 -
Vagon cu 4 osii: marfar 4,0 14 - 15
de pasageri 4,0 20,0
Autovehicul 2,0 – 3,0 5,0 – 6,0
Autoturism 1,5 3,8 – 4,5
Capul omului: fără cască 0,25 0,2
cu cască 0,3 0,3
Cărămidă: grosimea 6 - 7 cm., lungimea
25 cm., capăt 12 cm.

Autovehiculul cu lungimea = 6 m Î
este acoperit de degetul arătător. D= U X 1000
Distanţa până la autovehicul = ?
 Lăţimea cătării acoperă ţintă sub unghiul
de 2 miimi.
Înălţime cătării – sub 3 miimi.
Lăţimea înălţătorului – 6 miimi.

Care este distanţa până la ţintă?

Lăţimea cătării = 2 miimi,
lăţimea ţintei (infanteristului) = 0,5 м.

D = (0.5 х 1000)/2 = 250 м.

D = (~1.5 х 1000)/3 = 500 м.

PCO-1
 Măsurarea prin miimi cu înălţătorul optic PSO-1:
1 - distanța între două diviziuni mici este egală cu
0.01 (o miime), înălțimea unei diviziuni mici a scalei de
corecție laterală este de 0,01 (o miime).
2 - cornerul principal pentru trageri la 1000 m.
3 - trei corneri suplimentari pentru trageri la 1100,
1200, 1300 m.
4 - numerele de pe scara telemetrică 2, 4, 6, 8, 10
corespund distanțelor de 200, 400, 600, 800 și 1000 m.
5 - înălțimea diviziunii verticale de lângă cifra 10 este
de 0,02 (2 miimi).
Care este distanţa până la ţintă?

Memorizăm: Lăţimea ţintei piept = 0,5 m.

Când ţinta ocupă o diviziune, D = 500 m.,
2 diviziuni, D = 250 m.
1/2 diviziuni, D = 1000 m.
Înălţimea copacului = 10 m
D = (10 х 1000)/5 = 2000 м.
După înălţător 5 diviziuni
Distanţa până la copac = ?
 Calculaţi distanţa

D = (1,5 х 1000)/5 = 300 м.

D = (0,5 х 1000)/10 = 50 м.

D = (0,5 х 1000)/5 = 100 м.

Măsurarea unghiurilor
Măsurarea cu binoclu
prin miimi cu scara binoclului şi periscopului:
1 - distanța între diviziunea mică şi mare = 0.05 (cinci miimi)
2 - distanța între două diviziuni mari = 0.10 (zece miimi)
3 - înălţimea diviziunii mici = 0,025 (2,5 miimi)
4 - înălţimea diviziunii mari = 0,05 (5 miimi)
5 - distanța între două cruciuliţi = 0.10 (zece miimi)
 Azimutul magnetic.
Determinarea azimutului detaliilor din teren.
Azimutul magnetic (Am) – unghiul orizontal măsurat de la direcţia de nord a
meridianului magnetic după mersul acelor de ceasornic până la direcţia spre reper.
Azimutul se măsoară în grade de la 0º până la 360º.
Determinarea azimutului magnetic este o operaţie curentă, care se face pentru
aprecierea direcţiei spre obiectele (reperele) din teren şi pentru deplasarea în teren.
Azimutul să determină cu ajutorul busolei.
Pentru determinarea azimutului unei direcţii cu busola
se procedează astfel:
 militarul se îndreaptă cu faţa spre obiectivul (detaliul)
căruia urmează să-i determine azimutul;
 se deblochează acul magnetic, lăsîndu-l să oscileze,
se întoarce busola în plan orizontal în aşa fel ca vârful
acului magnetic să coincidă cu gradaţia zero de pe
cadran;
 se menţine acul magnetic în poziţia iniţială, se roteşte
capacul busolei până când cătarea, ţelul şi obiectivul
vizat se găsesc în acelaşi plan vertical;
 se citeşte pe cadran valoarea gradaţiei din dreptul
indicelui, care este chiar azimutul direcţiei spre
obiectul considerat.
 Deplasarea după azimut se efectuează atât pe jos, cât şi cu autovehiculul.
Esenţa
Modul de deplasării
deplasare dupăpe josazimut constă va
după azimut în iscusinţa
fi examinatdedupă
a găsi şi menţine
modelul cu
indicat
ajutorulLabusolei
reperul aaldirecţiei
doilea, indicatorul
indicate. cătare se deplasează Ia o nouă diviziune
pe schemă.
ce corespunde
Pentru aceasta azimutului
e necesar magnetic pentru
de a cunoaşte reperul
datele al treilea,
pentru direcţia
deplasare de la
- azimutule
În punctul iniţial al itinerarului (primul reper PCO B2IM) se stabileşte cu
Movilă până
magnetice de lalaun
Piatra
reperizolată,
altuladică
ladirecţiei cu 330°,
şi distanţa apoirepere.
dintre se repetă aceleaşi acţiuni ca
ajutorul busolei azimutul spre Movilă (reperul al doilea), adică 20°.
şi în timpul deplasării spre reperul al doilea.
Orientând busola se vizează prin gaură şi căutare un oricare obiect în
teren, care se află strict pe această direcţie. Acesta va fi un reper intermediar.
În dependenţă de distanţă pot fi alese mai multe repere intermediare.
Distanţa,
Azimutul Distanţa
Sectoare de drum perechi de
magnetic m
paşi
PCO B2IM - Movila 20º 950 633
Movila – Piatra izolată 330º 900 600
Piatra izolată – Ruptura 25º 250 167
Ruptura – PC B2IM 335º 670 447
Ocolirea obstacolelor se efectuează astfel: pe partea opusă a obstacolului,
exact după direcţia deplasării se observă un oarecare obiect de pe teren şi din
Dacă
ochi semişcarea sedistanţa:
stabileşte va realizasepesocoate
jos, atunci distanţa
distanţa în metri se
traversată transformă
până în perechi
la punctul de
Astfel,
de paşi. deplasarea
(= 1.5 după
m). Distanţaiar azimut
între se
primul efectuează
şi al ocolind prin
doilea reper treceri succesive
este egală de la un
oprire în faţa obstacolului, după aceea, obstacolul, se cu 950
iese m., sau
spre
reper la altulde
633 perechi folosindu-se
paşi pe =parcurs reperele intermediare. Dacă direcţia
obiectul observat de (950 : 1.5
partea opusă633).
a obstacolului; instalându-se lângă acest
deplasării coincide cu detaliul, care este dispus într-o linie dreaptă (linia de
obiect, se adaugă la distanţa traversată până la punctul de oprire lăţimea
transmisiuni, poteca, malul canalului, şanţul, etc.), deplasarea se efectuează de-
măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei direcţia căii de mai
a lungul lui şi rămâne doar de a socoti paşii dubli.
departe, se continuă deplasarea.
 3a. Deplasarea după azimut cu autovehiculul
În calitate de repere pe itinerarele de deplasare trebuie să fie alese astfel de
obiecte
La caretrebuie
aceasta lesne vor fi văzute
de ţinut cont,nemijlocit dindeplasării
că în timpul autovehicul: înălţimi, păduri
în autovehicul, indicii
separate,
busolei potlocalităţi, intersecţii
fi incorecţi şi cotituri
din cauza bruşte
influenţei ale drumurilor,
câmpului magnetic poduri,
al pasaje
de nivel, etc. Greşelile pot fi până la 10—15°. De aceea, în caz de necesi­tate
autovehiculul.
de aReperele
preciza azimutul direcţiei
se stabilesc deplasării
la distanţe de maimin.
de 15—29 departe, trebuie de(10—15
de deplasare ieşit din
km).
autovehicul şi de îndepărtat de el la 30—40 m.
Schema sau tabela de deplasare este analogică celor prezentate pentru
deplasarea pe jos, darse
Ocolirea obstacolelor seexecută
deosebeşte
la felprin parametri:
ca şi distanţe
la deplasarea mai mări, care se
pe jos.
exprimă nu prin paşi, ci în kilometri.
În afară de aceasta, pe schema itinerarului e raţional de a indica amănunţit
caracterul şi configuraţia drumurilor adiacente itinerarului, reperele
caracteristice de-a lungul itinerarului şi din părţile laterale ale lui şi alte
amănunte care ar putea înlesni orientarea pe drum fără a schimba viteza de
deplasare.
La punctul iniţial al itinerarului se notează indicele vitezometrului, cu
ajutorul busolei se stabileşte azimutul deplasării, în direcţia deplasării se
controlează reperul secundar şi se începe deplasarea. Pe parcursul drumului
se confruntă corespunderea deplasării cu reperele marcate pe schemă, cu
reperele din părţile laterale ale itinerarului reprezentate pe schemă, precum şi
cu reperele intermediare.
La ieşirea într-un nou teren, se va verifica azimutul direcţiei deplasării
după busolă.
Mulţumesc
pentru
atenţie