Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ion Creangă (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; Ion Creangă
d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Nică al lui Ștefan a Petrei
Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
Ioan Ștefănescu
povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul
dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei
sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Cuprins
Biografie
Basme
Amintiri din copilărie
Opera
Povești
Povestiri
Nuvele
Romane autobiografice Ion Creangă
Scrisori Date personale
Scrisori de familie Născut 1/13 martie 1837[3]
Scrisori către prieteni Humulești, Moldova
Decedat 31 decembrie 1889 (52 de
Aprecieri critice ani)[4][3]
Iași, Regatul României
Urmași
Înmormântat Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Traduceri în limbi străine Părinți Ștefan a Petrei Ciubotariul și
Traduceri în limba franceză Smaranda
Căsătorit cu Ileana Grigoriu (divorțați )
Note
Copii Constantin Creangă
Bibliografie Cetățenie România
Lectură suplimentară Religie creștinism ortodox[*]
Ocupație povestitor, prozator, teolog, autor
Legături externe
de manuale școlare, politician,
poet
Pseudonim Popa Smantana, Ioan Vântură-
Biografie Țară
Partid politic deputat neafiliat[*]
Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Limbi limba română[1]
Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie Studii Școala catihetică din Fălticeni
1837.[5] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie Activitatea literară
Activ ca 1864-1881
scriitor
1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Mișcare/curent Realism literar, Junimea
literar
Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.[6]
Specie literară Anecdotă, literatură pentru copii,
Literatură erotică, Fabulă, basm,
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, genul liric, memorii, nuvelă,
Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii satiră, povestire, Schiță, literatură
trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în fantastică
1919.[7] Opere
semnificative Ursul păcălit de vulpe[*]
Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg
prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În Membru post-mortem al
1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Academiei Române
Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat,
Semnătură
după care mama sa îl încredințează bunicului matern
("tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"),
David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la
Broșteni, unde continuă școala.[6] În 1853 este înscris la
Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Prezență online
Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Internet Movie Database (https://wikidata-external
Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care id-url.toolforge.org/?p=345&url_prefix=https://ww
voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din w.imdb.com/&id=nm0187135)
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?tit
Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de
le=Ion_Creang%C4%83&action=edit§ion=0)
Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții.
După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la
Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic
"Veniamin Costachi" de la Socola.[6]
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se
însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași,
devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2
ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
Basme
În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura
poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul
lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcții
și gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În
aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui
Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui
Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu
poată ieși.
În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă
singur, Roată e ajutat de ceilalți țărani. "Acum ai înțeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înțeles așa, că
până acum noi țăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem
chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.
Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai mult reproducerea producțiunilor
poporane. Ne-am înșela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit
la țară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane și apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele
și poveștile lui, deși înfățișează în mod admirabil spiritul poporului de la țară, pun însă în evidență însușirile lui
literare proprii.
O altă față, mai puțin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveștilor licențioase: Povestea poveștilor.
Opera
Povești
Capra cu trei iezi (1875) Nuvele
Dănilă Prepeleac (1876)
Moș Nichifor Coțcariul (1877)
Fata babei și fata moșneagului (1877)
Popa Duhul (1879)
Făt Frumos, fiul iepei (1877)
Povestea lui Harap-Alb (1877)
Ivan Turbincă (1878) Romane autobiografice
Povestea lui Ionică cel prost (1877)
Amintiri din copilărie (1879)
Povestea lui Stan-Pățitul (1877)
Fragment de autobiografie
Povestea porcului (1876)
Povestea poveștilor (1877-1878)
Povestea unui om leneș (1878) Scrisori
Punguța cu doi bani (1875)
Soacra cu trei nurori (1875)
Scrisori de familie
Către Gheorghe Creangă
Povestiri Către Zaheiul Creangă
Acul și barosul (1874) Către Ecaterina Vartic
Cinci pâini (1883) Către Elena Creangă-Chiței
Inul și cămeșa (1874)
Ion Roată și Cuza-Vodă (1882) Scrisori către prieteni
Moș Ion Roată și Unirea (1880)
Păcală (1880) Către Mihai Eminescu
Prostia omenească (1874) Către Vasile Conta
Ursul păcălit de vulpe (1880) Către Alexandru C. Cuza
Către Nicolae Gane
Către Mihail Kogălniceanu
Către Titu Maiorescu
Către Iacob Negruzzi
Către Ioan Slavici
Către Victor Zaharovschi
Aprecieri critice
Basmul ține de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să
îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine posibilă
cu ajutorul unor însoțitori năzdrăvani sau al unor animale
recunoscătoare. [9]
Urmași
Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta (fost ofițer de carieră)
avea să se căsătorească (1886) cu Olga Pătru, fiica unui comerciant Bustul lui Ion Creangă din Suceava
din Brăila. Cei doi au avut patru copii, Laetitia, Horia, Silvia si Ion
(Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă,
aveau sa devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.[10]
Note
1. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb120346418), accesat în 10 octombrie 2015
2. ^ documente.bcucluj.ro: Revista Luceafărul (http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/l
uceafarul/1910/BCUCLUJ_FP_280091_1910_009_001.pdf), anul 9, nr. 1, 1909, pag. 4
3. ^ a b Ion Creanga (https://www.babelio.com/), Babelio, accesat în 9 octombrie 2017
4. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb120346418), accesat în 10 octombrie 2015
5. ^ "Sunt născut la 1 martie 1837 în satul din Humulești, județul Neamțului, Plasa de Sus, din
părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulești și soția sa Smaranda, născută
David Creangă, din satul Pipirig, județul Neamțului...
6. ^ a b c d Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
7. ^ Biografia lui Ion Creangă pe ici.ro (http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_creanga.html)
8. ^ http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_creanga.html scurtă biografie
9. ^ Jean Boutière, Viața și opera lui Ion Creangă, Ed. Junimea, 1976, p. 154
10. ^ Horia Creangă - crezul simplității (http://www.cotidianul.ro/nepotul-lui-ion-creanga-a-adus-mo
dernismul-la-bucuresti-172836/) at cotidianul.ro
Bibliografie
G. Călinescu, Istoria literaturii române dela origini până în prezent de [...], București, Fundația
Regală pentru Literatură și Artă, 1941
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, București - 1982.
George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Prefața de Eugen Simion, Editura pentru
literatură, București, 1966
George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Editura Minerva, București, 1972.
George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Colecția „Biblioteca Eminescu". Editura
Eminescu, București, 1975.
Mircea A. Diaconu - Ion Creangă - Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Colecția
Discobolul, 2002, 204 p. ISBN 973-35-1510-8
Jean Boutière, Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Junimea, 1976
Mircea Moț, Ion Creangă și impactul cu cititorul, Editura Paralela 45
Dan Grădinaru, Creangă. Monografie, Editura Allfa, 2002
Ion Creangă, "Opere. Ediție critică", coord. Daniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iași, 2006
Lectură suplimentară
Dan Grădinaru - Creangă, monografie, Editura Alfa, 2002 (v. și comentarii despre această
lucrare în: Luminița Marcu, „O monografie spectaculoasă” (http://www.romlit.ro/o_monografie_s
pectaculoas), România literară, nr. 21, 2002)
Mircea A. Diaconu - Ion Creangă - Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Colecția
Discobolul, 2002, 204 p. ISBN 973-35-1510-8
George Călinescu- Viața lui Ion Creangă, 1938
G. I. Tohăneanu, Stilul artistic al lui Ion Creangă, Editura științifică, București, 1969.
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – C (http://acad.ro/bdar/armembriLit.ph
p?vidT=C)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Creangă&oldid=13568797
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.