De-a lungul istoriei ştiinţa literară a fost preocupată de o serie de probleme, iar cercetătorii şi-

au adresat o mulţime de întrebări, răspuns la care au reuşit să primească în dependenţă de

domeniul şi căile de cercetare. De sub vizorul cercetătorilor contemporani nu au scăpat neluate în
consideraţie nici preocupările ce ţin de problema Eu-lui. Aceasta pare şi chiar este una pe cît de
simplă la prima vedere, pe atît şi de controversată, deoarece presupune în sine analizarea
noţiunilor de eu – poetic – în lirică şi eu - narat – în epică, însă care se află într-o corelaţie
strâns unită de text, discurs şi limbaj.
Fiind un portavoce a autorului, eul liric se manifestă drept principala instanţă de discurs în
poezie. Acesta, realizându-se lingvistic ca act de comunicare, trece în limbaj1.(trimitere usatâi).
Prin urmare eul poetic devine cel mai important mijloc de realizare a mesajului, iar odată cu
aceasta poeţii contemporani tind spre originalitatea lirismului, înnoirea limbajului, sensibilitatea
eului, şi spre o structurare afectiv-intelectuală. Astfel depăşindu-se bariera unei banalităţi şi a
scrierii de dragul scrisului.
În dependenţă de scopurile urmărite de autor, eului i se atribuie o anumită identitate
intelectuală, structură emoţional-psihologică şi de ce nu carenţe individuale, astfel eul
reprezentând un rod al fanteziei creatoare a poetului şi deci este un construct ficţional. Acest
fapt, la un moment dat, este recunoscut şi de însuşi G. Genette atunci când menţionează că
,,enunţătorul presupus al unui text literar nu e niciodată o persoană reală, ci fie (în ficţiune) un
personaj fictive, fie (în poezia lirică) un eu indeterminat“ 2 (usatii pg. 16). De aceeaşi părere este
este şi cercetătorul Toma Pavel căci menţioneyă că ,, eul locator în opera literar-artistică nu e
decât o voce fictivă a autorului’’.
Fictivitatea eului se mai poate explica şi prin faptul că chiar dacă, în momentul scrierii
poeziei, eul empiric a trăit o anumită stare sufletească, nu putem considera că exact acea
stare o trăieşte şi eul liric, căci fiecare cititor în parte poate sesiza mesajul eului liric în
dependeţă de starea sufletească trăit de el în momentul lecturii.