PA CURS 2019 Cap 1

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/339432870
Capitolul 1. Noțiuni introductive
Chapter · March 2019

DOI: 10.13140/RG.2.2.35257.11363
CITATIONS READS
0 849
1 author:
Ioan Hutu
Banat University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
302 PUBLICATIONS 75 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Neuromodulation in SCI minipigs View project
Teaching and Extension View project
All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 22 February 2020.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

AUTORUL:
Absolvent al:
Liceului Mihai Viteazul (1991), Ineu, Arad, Theological Institute (1998), Hollywood, USA
Facultății de Medicină Veterinară (1997), Facultăți de Zootehnie și Biotehnologii (2001),
Facultății de Management Agricol - master în Managementul dezvoltării rurale și alinierii UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI
la standardele UE (2012) și doctor în științe (2003) în domeniul Reproducției animalelor “REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” din TIMIȘOARA
în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele
Mihai I al României”, Timișoara, RO.
Membru al:
Facultății de Medicină Veterinară – Departamentul IV, Producții animale și sănătate publică veterinară,
Complexului de Laboratoare de Cercetare Horia Cernescu și al Unității de extensie a USAMVBT. PRODUCȚII ANIMALIERE
PRODUCȚII ANIMALIERE - CURS

Disciplinele predate anilor II, III și IV:
Zootehnie generală și ameliorare (1997-2006), Zootehnie specială (1998-2006), Tehnologii de creștere și CURS PENTRU MEDICINĂ VETERINARĂ
producție animală (2006-2014), Tehnologii de creştere a animalelor monogastrice (2008-2014, din 2018),
Etologie (1998-2001), Creşterea şi întreţinerea animalelor de apartament şi divertisment (1999-2003),
Instalații zootehnice (2000-2014 și din 2018), Proiecte cu finanțare rurală - programul SAPARD (2003-2004), Ioan Huțu
Sisteme agricole și agricultura ecologică (master 2011-2013), Producții animale și sănătate publică (din
2013) și Producții animaliere (din 2015).
Contact: Dr. Ioan Huțu - Unitatea de Extensie a USAMVBT, Calea Aradului nr. 119, 300645 Timişoara,
Timiș, RO, Tel/fax: 0040 257127, ioanhutu@usab-tm.ro.
Ioan Huțu
EDITURA AGROPRINT - TIMIȘOARA, 2019

ISBN 978-606-785-101-4
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI
REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI
PRODUCȚII ANIMALIERE
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI
REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI
PRODUCȚII ANIMALIERE
CURS PENTRU MEDICINĂ VETERINARĂ
ediția a V-a
dr. Ioan Huțu
Editura Agroprint, Timișoara, România, 2019

Referenți științifici:
Prof. dr. h.c. Horia Cernescu
Conf. dr. Călin Mircu
Tehnoredactare și corectură:
Ioan Huțu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

HUŢU, IOAN
Producţii animaliere : curs pentru medicină veterinară / Ioan Huţu. - Ed. a 5-a. - Timişoara:
Agroprint, 2019
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-785-101-4
636.09
Bună de tipar: 18 martie 2019

Tipărit: martie 2019
© Copyright 2016, UEX Media
Toate drepturile sunt rezervate autorului; orice parte a prezentei lucrări poate fii copiată, distribuită prin orice mijloc mecanic sau
electronic doar cu aprobarea autorului.
All rights reserved to authors; any part of present work can be copied and distributed by any mechanical or electronic means,
conditional on written approval of original author.
CURS PRODUCȚII ANIMALIERE
CUVÂNT ÎNAINTE
Cursul de Producții animaliere ediția a V-a (Tehnologii de Creștere și Producție Animală -

TCPA) se adresează studenţilor Facultăţii de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara.
În abordarea şi prezentarea cursului de TCPA am înţeles să recurg la metodele şi mijloacele

care, pe atunci când eram mai tânăr sau mai bătrân student, mi-au făcut plăcere şi care au contribuit
la formarea mea…în speranţa că mecanismul împlinirii a rămas asemănător. Personal, mi-aş dori ca
amintirea cursurilor erudite ale profesorului Emil Sas, fostul titular al acestei discipline, acribia
expunerilor reverendului John Stott, frumuseţea prelegerilor profesorului Iustin Cosoroabă, pedagogia
profesorului Bernard Toma, logica exprimării profesorului Radu Moga-Mânzat şi naturalețea
profesorului Horia Cernescu să mă urmărească pe durata celor 14 cursuri. Mi-aş dori, de asemenea,
să pot să vă fac să priviţi cu deplină încredere şansa pe care o aveţi, să pot să vă transmit şi să vă
incit într-ale învăţatului, astfel încât cunoaşterea şi cunoştinţele pe care le însuşiţi să vă înţelepţească
şi să vă folosească în societatea în care am intrat şi pe care o meritaţi. În acest context, mi-aş permite
să vă sugerez că, în lumea modernă orice tehnologie sau producţie are trei valenţe contextuale:
- să fie eficientă din punct de vedere economic
- să fie sustenabilă în mediu
- şi, nu în ultimul rând, să fie acceptată social.
Ideea centrală a cursului este stimularea căutării, comparaţiei şi cumpănirii cunoştinţelor găsite.
Scopul cursului şi lucrărilor practice este acela de a oferi comprehensiv informaţii, principii şi conţinut
al tehnologiilor de creştere şi obţinerii producțiilor animale, în ideea dezvoltării acestor tehnologii şi
optimizării actului productiv.
Iată de ce, cred eu, prin tematică, metodică şi conținut cursul şi lucrările practice sunt mai
degrabă contextuale şi nu enciclopedice.
dr. Ioan Huţu,
Timişoara,
februarie, 2019
DE ŢINUT MINTE !
1. Fiecare curs de Producție animală (PA) va fi postat pe site-ul Facultății de Medicină

Veterinară (http://193.230.235.21/moodle/course/view.php?id=56) cu cel puţin o săptămână înaintea
susținerii lui.
2. Cursul de PA poate fi descărcat şi este gratuit (exclusiv partea tipărită care se achiziționează
de la Biblioteca USAMVBT) doar pentru studenții Facultății de Medicină Veterinară; accesul şi
controlul activităţii individuale se face în baza unui ID personal şi a unei parole de acces la curs, care
va fi comunicată verbal.
Figura 0.1. Cursul de Tehnologii de creștere și producţie animală – edițiile 2006 (Dinamis
print) și 2009 (Media Factory) respectiv Producții animaliere, Ediţia 2016 (Agroprint) în
ediții succesive, la diferite edituri
3. Înaintea audiției, cursul se descarcă şi se citește, notându-se eventualele aspecte

nedeslușite, interesante sau temele contextuale care merită să fie supuse discuției sau dezbaterii -
toate acestea vor fi postate pe forumul de discuții asociat fiecărui curs, de preferat, înainte de
susţinerea cursului.
4. Creditele la disciplina Producție animală sunt oferite în baza următoarelor categorii de

activități:
a) - gradul de participativitate la curs și lucrări practice;
b) - gradul de îndeplinire a temelor lucrărilor practice;
c) - gradul de interes și participare pe site-ul disciplinei TCPA/PA.
CAPITOLUL I .
I NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Termenul de zootehnie, sinonim cu creşterea animalelor sau zoocultură, provine din

cuvântul grecesc zoon şi techne1, fiind introdus în ştiinţă de către contele de Gasparin, în
tratatul său intitulat “Cours d’ agriculture”, publicat în anul 1884 la Paris.
Definirea zootehniei
De-a lungul vremurilor s-au înregistrat mai multe încercări de a defini zootehnia. Astfel,
Gasparin (1843), Sanson (1886 – defineau zootehnia ca fiind ştiinţa care se ocupă cu
cunoaşterea şi exploatarea animalelor), Cornevin (1891) şi Cl. Bernard (1894) au încercat,
fiecare la rândul său, să definească zootehnia.
Constantinescu2 definea zootehnia ca fiind ştiinţa care se ocupă cu creşterea, înmulţirea,
ameliorarea şi exploatarea animalelor, iar profesorii Furtunescu şi Fişteag defineau zootehnia
ca fiind ştiinţa care se ocupă cu elaborarea metodelor de lucru referitoare la creşterea şi
înmulţirea animalelor domestice.
Emil Sas (2002) considera zootehnia ca fiind ştiinţa care are ca obiect cunoaşterea,
creşterea, exploatarea, reproducerea, ameliorarea, producţiile, cercetarea interdisciplinară,
etologia şi ecologia animalelor de rentă, companie, laborator şi de divertisment, organizarea
producţiei şi construcţia fermelor de profil.
Obiectul de studiu al zootehniei este reprezentat de unele specii de vertebrate (păsări,
peşti şi mamifere – bovine, cabaline, caprine, ovine, porcine etc.) şi artropode (fluturi de mătase
şi albine), iar metoda de studiu a acestei ştiinţe este cea experimentală.
Zootehnia are un caracter aplicativ şi este în strânsă legătură cu alte discipline din
ramura ştiinţelor biologice. Studierea temeinică a acestei discipline se bazează pe cunoştinţe
de: anatomie, histologie, fiziologie, biochimie, genetică, reproducţie, eredopatologie, etologie,
ecologie, nutriţie şi statistică biologică. Sunt necesare, de asemenea, cunoştinţe de geografie,
pedologie, climatologie, igienă şi alimentaţie, care furnizează date cu privire la condiţiile de
mediu natural şi artificial.
Istoricul disciplinelor zootehnice asociate FMV
În perioada când Facultatea de Medicină Veterinară a funcționat la Arad au existat mai

multe discipline care studiau creșterea animalelor pe specii. Același mod de predare a fost
continuat și în primii ani când Facultatea de Medicină Veterinară s-a mutat la Timișoara. La
aceste discipline titularii au fost cadre didactice de la Facultatea de Zootehnie, printre care se
pot aminti șef lucrări ing. Cucu Nicolae, șef lucrări dr. ing. Neuman Elena, prof. dr. ing. Spânu
Petru, șef lucrări ing. Vancu Emil.
1
zoon = animal, iar techne = meşteşug, ştiinţă, artă.
2
Profesorul G.K. Constantinescu înfiinţează Institutul Zootehnic din România care deţinea prima colecţie de rase de
taurine. A doua încercare de reunire a tuturor raselor de taurine din România a fost iniţiată de profesorii I. Fişteag, E.
Sas și Gh. Lungulescu la Staţiunea Didactică şi Experimentală a Institutului Agronomic din Timişoara
PRODUCTII ANIMALIERE
Începând cu anul 1968 disciplinele zootehnice au fost concentrate într-o singură

disciplină numită Creșterea animalelor domestice, unde a predat prof. dr. ing. Fișteag Ioan.
Din 1973, disciplinele zootehnice sunt grupate în două părți: cea de Zootehnie specială
și cea de Zootehnie generală și genetică. Disciplinele zootehnice au fost conduse în perioada
1973-1980 de către prof. dr. ing. Stanciu Gavril, cadru didactic de prestigiu, autorul a mai multor
manuale universitare și monografii. În această perioadă, cercetarea științifică din cadrul
disciplinei a fost orientată în mod deosebit spre tehnologiile de creștere a bovinelor, ameliorarea
acestora, cât și probleme legate de reproducția animalelor.
Conf. dr. ing. Maria ROȘU (1934-2003) a fost titularul disciplinei în
perioada 1980-1990. În această perioadă disciplina a primit o orientare nouă
atât în cercetarea științifică, cât și în modul de predare a cursului și a
lucrărilor practice. A fost inițiatoarea unor programe de cercetare
interdisciplinare, fiind director de proiecte având ca teme modernizarea
platformelor de muls la taurine, introducerea unor metode noi în reproducția
animalelor, ameliorarea raselor de ovine și de caprine. Pe durata mandatului
a fost introdusă Etologia la speciile majore de animale domestice; studiul
animalelor mici (câini și pisici), piscicultură și apicultură, cât și creșterea acestora. În 1983, în
Editura Ceres apare un manual unic: Zootehnie generală și tehnologia creșterii animalelor,
autori fiind Creța V., Morar R., Roșu Maria, Plămădeală C, Sârbu I. Tot titulara de atunci a
disciplinei este si autoarea unor caiete de lucrări practice care constituie baza lucrărilor practice
de la disciplina de Zootehnie Generală, prin descrierea exteriorului la animale, determinarea
vârstei acestora, cât și măsurătorile corporale.
Prof. dr. Emil SAS a fost titularul disciplinelor între anii 1991-2005.
Cercetarea științifică a fost orientată spre tehnologiile de creștere a
porcinelor și a continuat introducerea lucrărilor de comportament la animale
în studiul cursului predat. Prof. dr. ing. Emil Sas este autorul a mai multe
lucrări științifice și manuale universitare, printre care amintim: Curs de
zootehnie și etologie (1995), Tratat elementar de zootehnie aplicată
(1996), Determinarea vârstei la animalele de fermă și de agrement -
manual pentru experți apărut în 1997 - autori E. Sas și D. Gârdan; pentru
această lucrare, autorul ei a fost premiat în aul 1997 cu Diploma și Placheta AMVR.
Începând cu anii 2000 disciplinele zootehnice s-au reorganizat în mai multe discipline:
Zootehnie generală și ameliorare și Zootehnie specială (1998-2006), Tehnologii de creștere și
producție animală (2006-2014), Tehnologii destinate animalelor monogastrice (2008-2014),
Etologie (1998-2001),Creşterea şi întreţinerea animalelor de apartament şi divertisment (1999-
2003), Instalații zootehnice (2000-2014), Sisteme agricole și agricultura ecologică (master), și,
din anul 2013 Producții animale și sănătate publică.
Obiectul de activitate al zootehniei
Studiul zootehniei se împarte în două părţi distincte: una generală şi zootehnia specială.
Zootehnia generală are ca obiect de activitate prezentarea noţiunilor de specie şi rasă,
originea şi formarea speciilor şi raselor, caracterele, însuşirile şi particularităţile de rasă, bazele
morfofiziologice şi factorii care influenţează principalele însuşiri productive. De asemenea,
zootehnia generală prezintă elementele de bază ale ameliorării (selecţia, dirijarea
împerecherilor, metodele de ameliorare), precum şi tehnica creşterii tineretului animal.
Zootehnia specială se ocupă cu aplicarea principiilor, metodelor şi tehnicilor de
producere, creştere şi ameliorare, exploatare şi întreţinere stabilind tehnologiile producerii,
creşterii, ameliorării şi utilizării animalelor din fiecare specie în funcţie de particularitățile lor.
8 © Ioan Huțu, 2019

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Activitatea curentă a disciplinelor zootehnice este consacrată predării, cercetării și

extensiei universitare în domeniul producției animaliere; activitatea de cercetare actuală se
canalizează spre mediul fermei, eco-economia fermei și spre utilizarea nanotehnologiilor în
creșterea animalelor și producțiilor acestora.
Tehnologii de creştere şi exploatare
Tehnologia exploatării este ştiinţa optimizării, organizării şi conducerii proceselor

tehnologice din fermele de animale, în scopul maximizării producţiilor şi a veniturilor obţinute în
zootehnie (Dinu, 1982).
Cursul de Tehnologii de Creştere şi Producţie Animală (TCPA) constituie fundamentul
ştiinţific al practicii şi producţiei animaliere. Importanţa studiului tehnologiilor rezultă din însăşi
definiţia şi conţinutul acestora. Prin studierea principalelor caractere şi însuşiri ale animalelor de
fermă, a legilor care guvernează evoluţia, creşterea şi dezvoltarea organismului animal,
tehnologiile de creştere şi producţie animală, împreună cu genetica şi eredopatologia, precum şi
cu zootehnia generală, constituie fundamentul ştiinţific al practicii producţiei animaliere.
În acest context, rolul medicului veterinar este, pe de o parte, acela de a menţine
sănătatea animalelor printr-o abordare corectă a relaţiei animal-tehnologie de creştere şi, pe de
altă parte, acela de a controla şi supraveghea obţinerea unor producţii animale sănătoase în
diferite circumstanţe şi tehnologii de exploatare. Metoda de studiu va fi de tip learning by
doing, utilizând convergent testări active și conceptualizări abstracte.
I.1. IMPORTANŢA SOCIALĂ A CREŞTERII ANIMALELOR
Din punct de vedere social, creşterea animalelor are mai multe roluri, după cum urmează:
Asigură hrană pentru consumul uman
Creşterea animalelor, ramură principală a agriculturii, asigură produsele alimentare de

origine animală pentru consumul uman.
În general, produsele de origine animală au o mare valoare nutritivă şi biologică şi nu se
pot înlocui în totalitate din hrana omului cu produse de origine vegetală, situaţia viceversa fiind
de asemenea adevărată. Există recomandări3 care au în vedere cerinţele unei persoane
standard, cu o greutate de 70 kg greutate, care efectuează o muncă fizică cu un grad mediu de
solicitare, care trebuie să consume 2800-3000 kcal/zi şi circa 1,0 g proteină / kg greutate
corporală4. În principal, necesarul de proteine animale este asigurat din: lapte şi produse
lactate, carne şi produse din carne, ouă, peşte şi produse din peşte.
În ţările din Europa de Vest, inclusiv în România, ponderea acestora este: 42% lapte şi
produse din lapte; 40% carne şi produse din carne; 10% ouă; 8% proteine din peşte.
La nivel global, producţiile animalelor asigură 477 kcal /zi din raţia zilnică a unui om în
special prin proteine şi lipide.
3
Recomandările făcute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) şi Organizaţia Mondială pentru Agricultură şi
Alimentaţie (F.A.O.).
4
În calculul necesarului zilnic de proteine se iau în considerare valorile biologice diferite ale proteinelor de origine
vegetală şi animală. Conţinutul în proteină brută al alimentelor se corelează cu ajutorul indicelui U.P.N (utilizare proteică
neto), care are o valoare medie de 0,55 pentru proteinele de origine vegetală şi 0,70-0,72 pentru cele de origine
animală. Ca urmare a aplicării acestor corecţii, rezultă un necesar proteic total de 95-100 g/zi şi persoană, din care 47-
50 grame proteină de origine animală.
9
Procentul de participare al proteinei de origine animală în raţie depinde de gradul de

dezvoltare al ţării şi al tehnologiilor zootehnice practicate în aceste ţări, după cum urmează:
- la nivel mondial, consumul de proteină este de 75,3 g /zi; din aceasta, 24,3 g
proteine sunt de origine animală;
- în ţările puternic dezvoltate, dintr-un consum zilnic total de 106,4 g proteină/om,
din care 56,1 g sunt proteine de origine animală. (FAO)
Indiscutabil, pe de o parte, între disponibilitatea biomasei animale (vezi fig. I.1 și fig. I.2),
consumul echilibrat de produse de origine animală, nivelul de trai şi, pe de altă parte, între unele
valori antropometrice şi longevitatea biologică a locuitorilor există corelaţii semnificative. Un
exemplu relevant poate fi cel privind corelaţia pozitivă dintre consumul mediu de alimente de
origine animală şi speranţa de viaţă (tabelul I.1).
Conform datelor prezentate, lipsa cărnii şi laptelui din alimentaţie sunt corelate negativ cu
talia şi speranţa de viaţă. Altfel spus, consumul de carne și lapte sunt corelate pozitiv cu
longevitatea biologică, respectiv speranța de viață.
Tabelul I.1.
Relaţia dintre parametrii antropomorfi şi tipul alimentaţiei
Specificare Franţa România Nepal
Talia 180 170 165
Speranţa de viaţă (ani) > 75 70 <60
Consum de cereale (kg/an şi %) 115 19% 207 36% 181 65%
Uleiuri vegetale (kg/an şi %) 18 3% 13 2% 5 2%
Zahăr şi edulcorante (kg/an si %) 40 7% 26 4% 4 2%
Rădăcinoase şi tuberculifere (kg/an şi %) 66 11% 90 15% 42 15%
Consum de carne (kg/an şi %) 100 17% 50 9% 9 3%
Consum de lapte (kg/an şi %) 267 44% 194 33% 37 13%
Prelucrare după: http://www.fao.org/statistics/yearbook/vol_1_2/index.asp
Asigură locuri de muncă pentru populaţia rurală
Creşterea animalelor este o ramură de producţie care asigură locuri de muncă; forţa de
muncă din agricultură asigură stabilitatea socială în mediul rural (fig. I.3). În plan mondial, 20%
din populaţie este implicată activităţi privind producţia animală. Caracteristicile muncii în
agricultură se deosebesc fundamental faţă de celelalte sectoare economice.
Astfel, din punct de vedere tehnic, munca în agricultură prezintă mai multe particularităţi:
- are un caracter diversificat; este necesar ca lucrătorul agricol să stăpânească
cunoştinţe din diferite domenii; diversitatea şi complexitatea operaţiunilor solicitate cresc
proporţional cu numărul speciilor de animale, culturilor şi tehnologiilor utilizate;
- are un grad ridicat de dificultate, în sensul că se desfăşoară în spaţii deschise, sub
influenţa directă a factorilor climatici, în condiţii grele de lucru, cu temperaturi pozitive
sau negative, ceea ce impune adoptarea unor măsuri de organizare a muncii şi
protecţie a lucrătorilor agricoli, în vederea eficientizării muncii lor;
- este variabilă în timp - spre exemplu, în sectorul vegetal există perioade de
inactivitate; în zootehnie fluxul este continuu.
- este subordonată, în mod obiectiv, necesităţilor fiinţelor vii - spre exemplu,
neefectuarea la timp a mulsului sau neexecutarea la timp a unor tratamente în cultura
plantelor poate să compromită definitiv producţia animală, respectiv recolta.
Figura I.1. Încărcătura cu biomasă animală şi repartizarea biomasei pe continente

Africa, Europa și Asia,
Sursa: FAO, AGA Livestock Atlas Series
Figura I.2. Producția de proteină de origine animală şi repartizarea acesteia pe

continente Africa, Europa și Asia,
11
Prin îmbinarea armonioasă a producţiei animaliere cu producţia vegetală se

permanentizează forţa de muncă din fermă şi se acoperă cel puţin o unitate de lucru anuală
(ULA). La rândul său, permanentizarea oferă posibilitatea specializării lucrătorilor.
Pe plan mondial, 53% din totalul populaţiei este reprezentat de populaţie rurală. În
următorii 20 de ani, acest indicator urmează să scadă la 43%. Diferenţele sunt însă foarte mari,
de la ţară la ţară, în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecăreia; cu cât agricultura unei ţări este
mai dezvoltată, cu atât numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în acest sector este
mai redus. În ţările foarte dezvoltate şi cu o agricultură foarte bine tehnologizată, 2-5% din
populaţie poate susţine şi poate asigura necesarul de produse agro-alimentare pentru ceilalţi
locuitori, chiar şi pentru export.
Conform figurii I.3, în SUA, Canada, Europa de Vest şi Australia, populaţia activă
implicată în agricultură nu depășește 5 procente. În România, 40-60% din populaţie este
localizată în mediul rural (vezi figura I.4); la aceasta se poate adăuga faptul că în România
anului 2014, aproximativ o treime din forţa de muncă activă este implicată în activităţi agricole în
mediul rural cu toate că 90% este deja populație îmbătrânită. Având în vedere aceste
particularităţi, agricultura din România şi, în cadrul acesteia, creşterea animalelor, trebuie
văzute nu doar din perspectiva eficienţei economice, ci şi din prisma coeziunii socio-economice.
Creşterea animalelor pentru companie, recreaţie şi zooterapie
Creşterea animalelor este o îndeletnicire care permite practicarea unor sporturi (sporturi
ecvestre), asigură companie, recreaţie şi împlinire sufletească – domenii care au o amploare
cuvenită în societăţile dezvoltate. Implicarea zootehniei în sfera omului, cu sau fără probleme
de sănătate, este cunoscută sub numele de zooterapie; aceasta poate reprezenta o alternativă
bună la mijloacele terapeutice clasice, în special în cazul bolilor sistemului nervos; cea mai
frecventă activitate zooterapică este hipoterapia.
Figura I.3. Densitatea populaţiei umane (loc/km2) şi % populaţiei active în agricultură

Figura I.4. Proporţia populaţiei rurale din total populaţie la nivelul anului 2014
Sursa: FAO Statistic Division
Hipoterapia – este o formă specială de terapie fizică, care utilizează cabalinele în

tratamentul tulburărilor de mişcare asociate afecţiunilor5 patologice neurologice şi
neuromusculare întâlnite în paraliziile cerebrale, accidentele vasculare, sclerozele articulare sau
traumatismele cerebrale.
Obiectivul este normalizarea tonusului muscular, creşterea circulației sangvine printr-un
contact mai strâns dintre călăreț şi cal; de regulă, pentru a se simți căldura şi mişcările calului,
nu se utilizează șaua, ci o blană, cel mai frecvent de oaie.
I.2. IMPORTANŢA ECONOMICĂ A CREŞTERII ANIMALELOR
Producţiile animale-surse de materii prime pentru industrie
Din punct de vedere economic, creşterea animalelor asigură un venit şi materii prime
pentru industria alimentară şi uşoară. Producţiile animale - carnea, laptele şi ouăle sunt materii
prime de bază ale industriei alimentare.
Lâna, pieile, blănurile, subprodusele rezultate prin procesarea produselor animaliere
(sânge, ser, extractele diferitelor glande endocrine) sunt, de asemenea, surse de materii prime
pentru industria confecțiilor, industria farmaceutică, industria mobilei, industria lemnului etc.
5
Din perspectiva psihologicului structura lecțiilor de călărie induce o stare controlată de disciplină. Cursantul devine
capabil de o mai bună organizare a propriei persoane, ritmul şi comunicarea fiind consistente, în permanentă relaţie, iar
comportamentul devine mult mai hotărât, cu efecte imediate asupra imaginii şi încrederii de sine. Mişcarea calului îl
obligă să apeleze numai la propriile instincte, la echilibrul natural al corpului şi astfel se reduc problemele de mişcare,
iar comportamentul pacientului devine mai calm şi mult mai hotărât.
13
Creşterea animalelor aduce profit şi eficientizează agricultura
Tabelul I.2 Creşterea animalelor este o ramură care

PIB/ agricultor contribuie la valoarea produsului intern brut6
Ţara Venit / cap (PIB). La nivel macroeconomic, valoarea
Franţa 29.877 $ venitului depinde de stadiul de dezvoltare al
România 2.152 $ ţării şi gradul de tehnicitate al agriculturii (vezi
Nepal 96 $ tabelul I.2). În plan mondial, creşterea
animalelor contribuie la PIB-ul total cu 1,4%;
pentru PIB-ul din agricultură contribuţia creşterii animalelor este de 40%. La nivelul fermei,
creşterea animalelor asigură uniformizarea şi constanţa veniturilor; în comparaţie cu ramura
producției vegetale, la care veniturile sunt sezoniere. În zootehnie are loc repartizarea uniformă
a veniturilor, creşterea animalelor determinând utilizarea mai bună a capitalului investit.
Creşterea animalelor asigură eficientizarea agriculturii unei ţări prin utilizarea superioară
a producţiei vegetale. Practic, animalele valorifică economic o serie de produse vegetale care
nu pot fi utilizate în mod direct de către om. Paiele, cocenii de porumb, vrejii de leguminoase,
gozurile etc., care reprezintă aproape 3/4 din totalul producţiei vegetale, sunt valorificate
superior prin producţia animală.
Principalul indicator care reflectă relaţia existentă între potenţialul agricol animal şi cel
Tabelul I.3. vegetal şi reprezintă aspectul cantitativ al
Echivalarea unității şeptel (US sau UVM) sectorului zootehnic este unitatea şeptel.
pentru diferite specii şi categorii Unitatea şeptel7 (LU de la Livestock Unit),
Specie şi categorie UVM sinonim cu Unitate Vită Mare (UVM), este o
Taurine: unitate convenţională prin care animalele sunt
- sub un an 0,4 convertite într-un sistem care poate cuantifica
- >1 an < 2 ani 0,7 în mod unitar animale din specii diferite,
- tauri de 2 ani şi > 2 ani 1,0 utilizând coeficienţi de echivalare. În
- juninci de 2 ani şi > 2 ani 0,8 conformitate cu Anexa 1 a Reglementării CE
- vaci de 2 ani şi > 2 ani 1,0 2328/91, o unitate şeptel este echivalentă cu o
- alte categorii 0,8 vacă cu vârsta de peste doi ani.
Cabaline 0,8 În tabelul I.3. se prezintă echivalenţa
Ovine 0,1 dintre unitatea şeptel pentru celelalte specii şi
Caprine 0,1 categorii. Nivelul optim al indicatorului
Porcine: încărcătură de animale la 100 ha este de 100
Porci < 20 kg / 100 animale 2,7 US/100 ha. Media naţională a României anilor
Scroafe de reproducţie ≥ 50 kg 0,5 ‘90 era de 59 UVM/100 ha şi cea din mediul
Alte categorii de porci 0,3 rural de 55,3 UVM/100 ha, ceea ce indică un
Păsări: deficit general al sectorului zootehnic. (vezi şi
Broileri / 100 păsări 0,7 tabelul 1.5).
Găini ouătoare / 100 păsări 1,4
Alte păsări (raţe, curci, gâşte) / 100 3,0
păsări
6
Produsul intern brut (în engleză Gross Domestic Product) este un indicator macroeconomic care reflectă suma
valorii de piaţa a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în
interiorul unui stat în decurs de un an.
7
Din punct de vedere economic, unitatea şeptel convertește câștigul maxim de 450 euro/ha, sistem bazat pe suprafaţa
agricolă obținută în unitate şeptel, în acord cu Anexa VII a Reglementării CE 2092/1991.

Figura I.5. PIB pentru persoanele active în agricultură (2014)

Sursa: FAO Statistic Division.
Prin creşterea animalelor se valorifică o serie de reziduuri ale diferitelor industrii care
folosesc ca materie primă produse vegetale. Astfel, tăiţeii de sfeclă de zahăr, borhoturile de la
fabricile de alcool şi amidon, colții de malţ, melasa, tărâțele, turtele de floarea soarelui, șroturile
de soia constituie nutrețuri valoroase pentru hrănirea unor specii de animale.
Creşterea animalelor, prin producţia de gunoi, favorizează şi susţine creşterea
producţiei de cereale, îmbogățește solul în materie organică, reduce eroziunea solului şi ajută la
multiplicarea microorganismelor din sol. Spre exemplu, prin gunoiul produs pe durata unui an de
o vacă, se pot înlocui 600 kg îngrășăminte complexe, dar utilizarea neglijentă şi excesivă a
îngrășământului natural de origine animală poate avea efecte dezastruoase asupra mediului.
În concluzie şi în conformitate cu aspectele prezentate, nivelul dezvoltării zootehniei,

poate fi considerat un indicator de reprezentativitate al standardului de viaţă şi, totodată,
reprezentă un indicator al eficienţei agriculturii unei ţări.
I.3. EVOLUŢIA ISTORICĂ A PRODUCŢIEI ANIMALE ŞI A ŞTIINŢELOR IMPLICATE

ÎN OBŢINEREA PRODUSULUI ANIMAL
Creşterea animalelor - interferenţe cultural-religioase
Creşterea animalelor a apărut din cele mai vechi timpuri, odată cu îmblânzirea şi
domesticirea. Ca urmare a dezvoltării forţelor de producţie, creşterea animalelor, împreună cu
ramura culturii vegetale, au marcat prima mare diviziune a muncii; biblicele personaje Cain şi Abel
au fost primii locuitori ai pământului care au marcat această diviziune a muncii (fig.I.6).
15
Încă din cele mai vechi timpuri,

animalele şi producțiile acestora au avut
interferențe în viața religioasă şi culturală a
popoarelor; în unele culturi, interferențele
continuă să-şi manifeste influenţele chiar şi în
secolul XXI.
Mitologia greacă este bogat
reprezentată în motive zoomorfe; aici întâlnim
minotaurul8, centaurul9, cerberul10 sau calul
troian11. De asemenea, Amalthea12 şi
Heracles13 sunt personaje mitologice de
Figura I.6. Cain şi Abel numele cărora se leagă numeroase legende
Personaje care au marcat prima diviziune a muncii. cu caracter zoomorf care au îmbogățit cultura
După www.wels.net/wmc de-a lungul vremurilor.
Iudaismul solicita justificarea păcatelor omului prin sacrificiul unui animal, dependent de
natura păcatului săvârşit. În paginile Bibliei, pe întreg Vechiul Testament, sângele animalelor
devine jertfa necesară iertării greşelilor. Însăşi credinţa creştină are la bază arhetipul şarpelui de
aramă ridicat de către Moise pe o prăjină. Ulterior, în Noul Testament, Însuşi, Fiul lui
Dumnezeu, fiind jertfit, este ridicat pe o cruce şi devine motivul justificării înaintea dreptăţii lui
Dumnezeu, în ideea iertării active şi retroactive a creştinului care crede.
Practici şi mistici cu motive zoomorfe persistă şi în secolul XXI; în India zilelor noastre,
vaca este încă considerată un animal sacru – aspectul este intens exploatat în societatea
capitalistă care angajează lucrători cu naţionalitate indiană fiind binecunoscută blândeţea
acestora în abordarea, contenţia şi manipularea taurinelor.
Evoluţia istorică a creşterii şi producţiilor animale
Analizând din punct de vedere istoric dezvoltarea creşterii animalelor se remarcă, în

general, un paralelism între aceasta şi dezvoltarea societăţii umane, fiecărei orânduiri sociale
delimitate din punct de vedere istoric fiindu-i caracteristic un anumit stadiu de dezvoltare a
creşterii animalelor.
8
Monstru din mitologia greacă, jumătate om, jumătate taur, fiul adulterin al reginei Pasiphae, soţia regelui Minos, cu
taurul miraculos trimis în Creta de zeul Poseidon. Este ucis de către Thezeus, care străbate labirintul construit de Dedal,
cu ajutorul unui fir de aţă dăruit de iubita sa Ariadne, fiica regelui.
9
Fiinţă fabuloasă din mitologia greacă, cu jumătatea inferioară a corpului, patrupedă, de cal, şi jumătatea superioară,
peste brâu, umană, de bărbat. Cel mai răspândit mit atribuie naşterea centaurilor în Tessalia, din împreunarea nălucii
Nephele (creată de Zeus după chipul zeiţei Hera) cu regele Ixion.
10
Câine monstruos din mitologia greacă, născut din cuplul Typhon – Echidna, fratele Hydrei. Îi erau atribuite trei capete
(rareori 50 sau 100 de capete) şi avea misiunea de a păzi infernul la porţile din Hades. Cerberul avea misiunea eternă
de a veghea intrarea în infern a umbrelor celor morţi şi de nu a permite nimănui ieşirea în lumea umană, îngăduind
numai intrarea umbrelor, nu şi a oamenilor vii.
11
Cal uriaş de lemn, construit de aheeni după sfatul lui Ulise. Fiind primit în cetate de către troieni, războinicii aheeni
ascunşi în el au ieşit în timpul nopţii şi au deschis oastei lor porţile cetăţii, pricinuind căderea Troiei - “Iliada”.
12
Capra care a hrănit cu laptele său pe Zeus. Acesta dăruieşte nimfelor un corn al acelei capre şi astfel cornul
Amaltheii, înzestrat cu însuşirea de a oferi orice după dorinţă, devine Cornul Abundenţei.
13
Fiul nelegitim al lui Zeus născut, la 10 luni, fiind condamnat la cele 12 munci de către Eurystheus, ucide leul din
Nemeia, Hydra din Lerna, prinde mistreţul arcadian, căprioara cu picioare de aramă şi coarne de aur, curăţă grajdurile
lui Augias (murdare de bălegarul celor 3000 de vite, acumulat în 30 de ani şi care trebuia înlăturat într-o singură zi),
alungă păsările de pe lacul Stymphalos, prinde taurul furios din Creta, îmblânzeşte iepele regelui Diomedes, aduce
cirezile de boi ai lui Geryoneus, aduce din infern cerberul etc.

În perioada cunoscută în istorie că fiind comuna primitivă, a avut loc domesticirea mai
multor animale, proces de o importanţă deosebită pentru dezvoltarea societăţii, în timp ce în
sclavagism omul a început să crească animalele nu numai pentru hrană şi blănuri, ci le-a utilizat
şi pentru muncile agricole, iar caii încep să fie întrebuințați ca mijloc de luptă. În această ultimă
perioadă s-au format unele rase, au apărut lucrări scrise în legătură cu creşterea animalelor14.
La unele popoare începe munca de selecţie a reproducătorilor, un exemplu concludent în acest
sens fiind formarea calului arab.
În feudalism, relațiile de producţie au frânat dezvoltarea forţelor de producţie şi, ca atare,
creşterea animalelor a evoluat mai lent, marcând în unele privinţe un nivel mai scăzut decât în
lumea antică.
În perioada modernă a dezvoltării economiei primului val toflerian, apariţia aglomerărilor
urbane şi a orașelor dezvoltate au crescut necesităţile pentru produsele alimentare de origine
animală. Animalele devin din ce în ce mai mult utilizate, atât pentru obţinerea producţiilor lor, cât
şi pentru a furniza materie primă industriei textile, de încălţăminte etc. Avântul cel mai mare al
creşterii animalelor se remarcă în Anglia care, datorită comerţului dezvoltat, aducea din coloniile
sale cereale la preţuri foarte mici. Din acest motiv, cultura plantelor şi-a diminuat din importanţă
şi s-a dezvoltat cu precădere creşterea animalelor, care trebuia să asigure produsele alimentare
necesare noilor centre foarte populate. Deşi nu exista o îndrumare ştiinţifică efectivă, pe baza
cercetărilor practice, câţiva crescători englezi folosesc metode de lucru avansate, reuşind să
obţină rezultate foarte bune. Astfel, Robert Backwell, în secolul al XVIII-lea, a reuşit printr-o
furajare adecvată, selecţie şi stabilirea cuplurilor de reproducători, să creeze rase valoroase de
oi şi de taurine. În Scoţia, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Watson a creat rasa Aberdeen-
Angus, rasă specializată pentru producţia de carne, pe baza efectivelor locale din comitatele
Aberdeen şi Angus, infuzate cu rasa Shorthorn şi cu taurinele akerate, de culoare neagră
(Hamli) din ţările scandinave. În aceeaşi perioadă se remarcă fraţii Colling care au creat rasa
Shorthorn15, o nouă rasă de taurine cu aptitudini bune pentru producţia de carne.
Rasa de taurine Hereford, formată în Anglia, în secolul al XVIII-lea, a fost ameliorată de
B. Tomkins şi I. Prince în secolul al XIX-lea, prin încrucişarea vitelor Herefordshire (sudul
Angliei), cu rasele Devon, Shorthorn, Groning, Aberdeen-Angus şi Red Polled.
Metodele de lucru folosite de către crescătorii englezi s-au extins şi la cei din alte ţări
europene cum sunt Olanda, Danemarca sau Elveţia, unde de asemenea s-a înregistrat o
dezvoltare rapidă a creşterii animalelor, formându-se rase noi aproape la toate speciile. Astfel,
au apărut rase noi Simmental, Friză sau Schvyz.
În secolul al XIX-lea apar lucrări bazate nu numai pe observaţii practice, ci şi pe unele
cercetări ştiinţifice, cum sunt cele ale lui Settegast, Sanson sau Ch. Darwin.
Un impuls deosebit pentru științele zootehnice a fost dat de descoperirea legilor lui Mendel şi,
ulterior, în secolul XX descoperirea structurii ADN. Aceste descoperiri au permis dezvoltarea
geneticii şi biotehnologiilor prin care se manipulează structura genotipurilor şi apare accelerarea
progresului genetic prin biotehnici de reproducţie (IA-ul sau inseminarea, IVF-ul sau fecundația in
vitro”, ET-ul sau transferul de embrioni).
14
Lucrări de origine chineză din mileniul al IV-lea î.d.Ch, manualul despre creşterea calului descoperit în Asia Mică,
scrieri ale grecului Xenofon şi romanilor Varro, Virgilius, Columella etc.
15
Rasa Shorthorn (sin. Durham) s-a format în Anglia în secolul al XVIII-lea prin infuzarea taurinelor locale cu taurine
Galovay şi Aberdeen-Angus. Este o rasă precoce, destul de adaptabilă, dar pretenţioasă la condiţiile de mediu. Există
un tip specializat pentru producţia de carne Beef-Shorthorn şi un tip cu aptitudini bune pentru producţia de lapte:
Milking-Shorthorn.
17
La sfârşitul secolului XX şi începutul

secolului XXI, sub spectrul filosofic al
metodologiei reducţionismului ştiinţific, creaţia
începe să creeze şi pare din ce în ce mai evident
faptul că biotehnologiile şi tehnicile de
manipulare a materialului genetic, precum şi
hărţile genetice, au permis derularea la scară
semnificativă a tehnicilor specifice ingineriei
genetice şi biotehnologiei; astfel, manipularea
genomului, transgeneza sau clonarea
reproductivă sau non-reproductivă devin tehnici
curent utilizate în laboratoare.
În acest timp, controversele şi presiunea
bioeticii16 se fac simţite în mod diferit în funcţie
de nivelul cultural al fiecărei societăţi. Cu toate
Figura 1.7 Dolly şi Bonny acestea, primul animal domestic clonat din celule
Primul animal clonat şi „născut” pe 23 februarie 1997 mamare ale unei oi adulte a fost oaia Dolly.
şi Bonny, primul produs al clonei Dolly.
Această oaie, creată la institutul din Roslin de
către Wilmut şi col. (1997), a înregistrat și prima parturiţie naturală; fiica acesteia, Bonny, care
este primul produs al unui animal clonat, este considerată o creaţie a omului - fiinţă creată.
I.4. EVOLUŢIA ISTORICĂ A CREŞTERII ŞI PRODUCŢIILOR ANIMALE ÎN ROMÂNIA
Izvoarele istorice atestă faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, creşterea animalelor pe
teritoriul ţării noaste a fost o îndeletnicire de bază.
Perioada principatelor române şi epoca modernă
Datorită condiţiilor pedoclimatice, pe teritoriul ţării noastre s-au crescut animale care se
pare că au fost apreciate de ţările cu care, în acele vremuri, se făcea comerţ. Astfel, caii
moldoveneşti şi taurinele erau animale apreciate pentru acele timpuri de multe ţări europene.
Calul românesc a ajuns în secolul al XVIII-lea în Prusia, Austria, Polonia, Turcia, unde era
folosit de către armatele acelor vremi sau chiar la formarea unor herghelii cum ar fi: Trakehnen
– Germania, Fridericksburg - Danemarca, Mezöheges – Ungaria.
Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au crescut în exclusivitate rase primitive
autohtone. Caracteristica acestei perioade o constituie creşterea pastorală, întreţinerea având
loc în condiţii naturale, în adăposturi sumare sau chiar fără adăpost, furajarea făcându-se cu
masă verde, vara, şi grosiere, iarna.
16
Se încalcă principiul bioetic al beneficienţei (binele comun); de vreme ce clonarea poate fi realizată, pasul care apare
este cel legat de clonarea omului; pericolul „beneficiilor clonării” este accesibilitatea diferenţiată a acestei tehnici care
depinde esenţial de posibilitățile financiare. Clonarea la om ar permite celor bogați să aleagă pentru progeniturile lor
acele combinaţii de gene care le-ar conferi superioritate (intelectuală, a stării de sănătate, longevității etc.), aspect care
accentuează discrepanța dintre bogați şi săraci. Practic, clonarea cauzează apariţia a două clase sociale diferenţiate
genetic, cu şanse şi posibilităţi de supravieţuire discrepante. Cu toate acestea, realitatea este că nașterea primului copil
clonat a fost anunțată ca fiind un eveniment deja produs.

La începutul secolului al XIX-lea, după încheierea tratatului de pace ruso-turc de la

Adrianopole (1829), prin care s-a desființat monopolul turcesc asupra comerţului Ţării
Româneşti şi Moldovei, agricultura ţării noastre s-a orientat spre cultura cerealelor solicitate de
piaţa europeană17.
Orientarea producţiilor agricole în vederea obţinerii cerealelor a determinat scăderea
suprafeţei bazei furajere şi scăderea interesului pentru creşterea animalelor. În această
perioadă, sunt desţelenite suprafeţe mari de pajişti naturale, fără a se introduce în cultură plante
de nutreţ valoroase. Ca urmare a taxelor vamale de import mari ale ţărilor care au construit
până în acel moment piaţa de desfacere a animalelor din ţara noastră, prin care ţările
respective urmăreau să-şi protejeze şeptelul propriu, exportul de animale al ţării noastre s-a
redus foarte mult. Treptat, creşterea animalelor a început să decadă, astfel că la sfârşitul
secolului al XIX - lea s-a înregistrat o degenerare accentuată a raselor locale.
În a doua jumătate a sec. al XIX-lea s-au făcut importuri pentru ameliorarea taurinelor
(Simmental, Schwyz, Pinzgauer) şi suinelor (în special din Anglia); astfel, s-au făcut ameliorări
la rasele locale de taurine (Sură de stepă şi Taurinele de Munte), cabaline şi suine (Stoci şi
Palatin). Totuşi, impactul acestor importuri, efectuat doar în unele zone ale ţării, a avut o
contribuţie destul de redusă la ameliorarea raselor locale ale acelor timpuri.
În anul 1929, apare Legea creşterii, ameliorării şi apărării sănătății animalelor, ocazie cu
care s-au importat rase în vederea absorbției efectivelor locale puţin valoroase (fig. I.8). În urma
importului raselor Simmental, Schwyz şi Pinzgau au rezultat rasele Bălţată românească, Brună
de Maramureş și Pinzgau de Transilvania.
Figura I.8 Expoziție de Huțuli și mulsul oilor în sat

Expoziția Sindicatului Seletin, cel mai frumos și bine conformat material huțul din Bucovina și oieritul în Vrancea, 1935
În perioada celui de-al doilea război mondial, șeptelul a suferit reduceri importante, ceea
ce a accentuat situaţia grea a ţării. În perioada amintită a avut loc şi deprecierea calitativă a
efectivelor existente, întrucât baza furajeră a fost compromisă, iar acţiunea de reproducţie şi
selecție a fost complet dezorganizată.
Perioada regimului comunist (6 martie 1945- decembrie 1989)
La numai două săptămâni de la instaurare, la 23 martie 1945, regimul comunist face, pe

considerente populiste, prima reformă agrară; prin aceasta s-au expropriat toate suprafețele
arabile mai mari de 50 ha, în total circa 1.468.000 ha.
17
La sfârşitul sec. al XVII-lea, cerealele românești concurau cu cele din SUA sub aspectul prețului de vânzare.
19
Din acestea, 1.109, mii ha au fost împărțite la 917,7 mii familii de țărani, lucru care a
condus la o ameliorare a condiţiilor materiale ale acestei clase sociale, dar 75,6% din pământul
arabil intră în categoria proprietăților de sub cinci hectare. În această perioadă creşterea
animalelor, cultivarea cerealelor, a legumelor şi a plantelor industriale au înregistrat un recul,
datorită începerii achitării datoriei către URSS și ca urmare a cotelor obligatorii impuse
începând cu anul 1946.
Perioada 1949-1962 a însemnat a doua reformă agrară, respectiv colectivizarea forţată,
caracterizată printr-o atitudine ostilă faţă de proprietar. În anul 1962, după încheierea
colectivizării, G.A.C (Gospodăriile Agricole Cooperative, ulterior devenite Cooperativele
Agricole de Producţie sau CAP-urile) foloseau 96% din suprafaţa cultivată (circa 9.0 mil. ha) şi
aveau în folosinţă 60% din efectivele de cai şi vite de pe teritoriul României. Singurele zone
necooperativizate sunt cele din munţi, acolo unde nu se puteau face culturi intensive. Practic,
colectivizarea însemna o întoarcere în timp înainte de 192118, cu deosebirea că, acum, moşierul
devine statul.
Perioada 1962-1989 a fost pentru sectorul creşterii animalelor una în care s-au făcut
importuri ale unor rase perfecţionate, s-au alocat investiţii pentru construirea de adăposturi, s-a
mărit şi s-a ameliorat baza furajeră, s-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea reţelei de reproducţie,
extinzându-se la scară largă inseminările la animale. Activitatea de ameliorare a fost pusă pe
baze ştiinţifice, dezvoltându-se totodată reţeaua de specializare de diferite grade, ceea ce ar fi
trebuit, cel puţin teoretic, să asigure asistenţa tehnică corespunzătoare în creşterea animalelor.
Totuşi, lipsa proprietăţii efective, presiunea coercitivă asupra lucrătorului din sectorul
zootehnic, servilismul şi minciuna planificată faţă de puterea politică cu care se confrunta
specialistul au făcut ca, odată cu trecerea timpului, caracteristicile psihosociale ale ruralului să
schimbe atitudinea faţă de proprietate şi muncă. Rezultatul a fost că, în fermele de tip CAP şi
mai puțin în fermele de tip IAS (Întreprinderi Agricole de Stat), chiar dacă numărul animalelor
era mare, calitatea şi productivitatea erau îndoielnice.
Mai mult, în ceea ce priveşte pământul sau animalele, s-au constatat grave încălcări ale
normelor de drept, în special în privinţa dreptului de proprietate. Pe de o parte, în anii '80,
pământul era scos din circuitul civil şi pe de altă parte trebuia ca numărul de animale să fie
raportat la CAP, animalele neputând fi sacrificate ori vândute decât cu respectarea unor
formalităţi riguroase şi numai în cazuri expres prevăzute de lege. De aceea, nu de puţine ori,
ţăranii fie nu declarau animalele nou-născute, fie le declarau moarte.
I.5. SITUAŢIA ACTUALĂ A CREŞTERII ANIMALELOR ÎN ROMÂNIA
După 1989, odată cu reîmproprietărirea ţăranilor sau a urmaşilor acestora prin Legea
fondului funciar (Legea 18 din 19 februarie 1991), putem considera că începe aşa-numita
perioadă de tranziţie; în esenţa sa, această perioadă a însemnat fărâmiţarea proprietăţii
agricole şi a fost marcată de reticenţe faţă de orice tip de asociaţie, ca urmare a traumelor
perioadei comuniste şi a decapitalizării celor mai multe ferme.
Putem considera că, în această perioadă, semnificaţia cuvântului afacere se schimbă şi
se face tranziţia de la stadiul de speculă, bişniţă, gheşeft, semnificaţie considerată în regimul
comunist, la stadiul de activitate profitabilă economic.
18
Reforma din 1921 a expropriat 5,8 milioane ha, care au fost împărţite la peste 1,4 milioane familii. Această reformă a
asigurat relansarea micii proprietăţi şi a corespuns necesităţilor sociale, dar a redus producţia pentru export.

Exploatația agricolă şi proprietatea
Perioada preaderării României la Uniunea Europeană se caracterizează printr-o serie de

aspecte, după cum urmează:
Exploataţiile agricole devin în această perioadă forme de organizare a proprietăţii, prin
care se pun în valoare pământul, animalele şi celelalte mijloace de producţie; acestea se
interconectează într-un sistem unitar, în vederea executării de lucrări, prestării de servicii şi
obţinerii eficiente de produse agricole.
Proprietatea are pondere mare în sectorul privat, care a înregistrat creşteri importante;
practic, transferul proprietăţii de la stat (proprietatea tuturor) spre sectorul privat a favorizat
startul în creşterea nivelului producţiilor şi calitatea animalelor19.
În creşterea porcilor au dispărut multe din complexele industriale de stat, şi au apărut pe
aceleaşi amplasamente sau în altele noi, complexe private: un exemplu în acest sens îl
constituie compania Smithfield sau Noul Comtim - care are în strategia de dezvoltare pe
termen mediu atingerea unui efectiv de 3,6 milioane porci /an.
În sectorul avicol au dispărut marile complexe avicole (Avicola Timiş, Avicola Arad), altele
şi-au menţinut şi diversificat producţia (Avicola Deva, Avicola Bacău etc.), dar au apărut
complexe private care şi-au construit brand-uri şi au strategii de piaţă bine puse la punct, cum
sunt SC. Ave Impex SA în Satu Mare sau SC. Transavia SA în Alba Iulia etc20.
În sectorul creşterii cabalinelor au dispărut câteva dintre hergheliile de stat (Lucina, Balș),
dar altele s-au dezvoltat (herghelia Izvin) şi au apărut altele noi; mai mult, pentru asigurarea
patrimoniului genetic naţional; cele mai bune exemplare cabaline din fiecare rasă care au
susţinut probe de calificare pot fi promovate în categoria Herghelia Naţională, urmând a fi
cumpărate şi/sau subvenţionate de stat. (vezi Legea Calului).
Cadru legislativ, organizatoric şi structural
Reînnoirea legislaţiei naţionale pentru sectorul zootehnic a normat dimensiunea

exploataţiilor şi obiectul de activitate din această ramură de producţie:
- Legea zootehniei nr.72 din 16 ianuarie 2002
- Legea calului, nr. 389/2005, publicată în M.Of. partea I nr. 9/5.01.2006
- Legea exploataţiilor agricole nr. 166 şi OG nr. 108;
- Legea pășunilor nr. 214/2011
După anii ’90, au apărut noi, s-au restructurat sau chiar desființat noi organisme; unele
încearcă să reprezinte interesele crescătorilor în faţa executivului guvernamental, iar altele
implementează politica guvernamentală la nivelul crescătorilor. Astfel, s-a înfiinţat, s-a
restructurat și desființat Agenţia Naţională de Consultanţă în Agricultură (ANCA), fiecare judeţ
având câte un Oficiu Judeţean de Consultanţă în Agricultură (OJCA). La iniţiativa fermierilor au
apărut o serie de asociaţii ale crescătorilor şi consilii pentru diferite produse sau chiar sindicate
19
De exemplu, în creşterea taurinelor, 96% din efective sunt în proprietate privată; au apărut ferme cu dimensiuni mai
mici, dar care înregistrează un nivel mare al producţiei. Spre exemplu, în anul 2005, în ferma lui Aurel Nieş (localitatea
Şicula, judeţul Arad) – una din cele 29 ferme partenere ale Unităţii de Extensie a USAMVBT nivelul producţiei la un
efectiv de vaci din rasa BNR de 26 vaci, din care 7 mame de tauri, este de 10.049 kg lapte cu 3,86% grăsime, 3,27%
proteină şi un interval între fătări de 486 zile. Acelaşi fermier era proprietarul vicecampioanei României la rasa BR care
a înregistrat la prima lactaţie o producţie de 11.576 kg lapte cu 3,94% grăsime şi 3,30 proteină. [ANARZ]
20
Acolo unde s-a utilizat denumirea societăţii comerciale şi reclama produselor, nu s-a intenționat nici diminuarea
meritelor, nici criticarea companiilor sau produselor similare neamintite.
21
(Sindicatul Crescătorilor de Taurine din România); aceste organisme au făcut posibilă

reprezentarea interesului crescătorului şi mândria de a fi producător.
Spre exemplu, târgurile şi manifestările expoziţionale cu rol de popularizare a creşterii
animalelor au devenit din ce în ce mai frecvente şi mai apreciate: Banatagralim, târg
expozițional derulat de către Universitatea noastră (TM), Agromalim, târg derulat şi desfăşurat
la Arad cu participarea Asociației Crescătorilor de Taurine (AR), Târgul fermierilor bihoreni (BH),
manifestări expoziționale de tipul celei de la Băcia (HD), popularizează şi răsplătesc munca şi
activităţile crescătorului de animale şi fac reclamă producţiilor acestuia.
Extensia Universitară, realizată după modelul american, a fost dezvoltată la
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, fiind prima
dintre cele patru universităţi agronomice care a încercat să construiască un pod de legătură
între ceea ce statul doreşte de la fermier şi ceea ce fermierul aşteaptă de la stat.
Caracteristicile creşterii animalelor în perioada integrării în UE
Fără a fi un paragraf destinat studiului economic al rentabilităţi creşterii animalelor, ideile

următoare încearcă să prezinte realităţile româneşti recent integrate contextului european.
Înzestrarea cu resurse a forţei de muncă ocupate în agricultură şi productivitatea muncii vii
în România relevă un decalaj însemnat faţă de ţările dezvoltate. În perioada 1966 – 1989,
investiţiile din agricultura românească nu au fost de cele mai multe ori însoţite de creşteri corelate
ale productivităţii muncii. De exemplu, investiţiile pe o persoană ocupată au crescut de 5,57 ori, în
schimb productivitatea muncii de numai 2,83 ori. Dacă în România anului 1997 reveneau 4,48 ha
teren agricol/persoană ocupată şi 3 CP tractor, în ţările membre ale Uniunii Europene revin 6,9 ha
teren agricol/persoană ocupată. (Toderoiu, 1998)
Suprafaţa agricolă utilizată care a revenit a fost de 13,9 mil ha (din care 8,8 mil arabil) în
2002 și 13,3 mil ha (din care 8,3 mil arabil) în 2010; în medie, în anul 2010, pe o exploataţie
agricolă a fost de 3,45 ha, comparativ cu 3,11 ha în anul 2002. Pe categorii de exploataţii agricole:
- suprafaţa agricolă utilizată ce a revenit în medie pe o exploataţie agricolă fără
personalitate juridică a fost de 1,95 ha, comparativ cu 1,73 ha în anul 2002;
- suprafaţa agricolă utilizată ce a revenit în medie pe o exploataţie agricolă cu personalitate
juridică a fost de 190,78 ha, comparativ cu 274,43 ha în anul 2002.
Gradul de acoperire şi funcţionalitatea serviciilor agricole ar permite reducerea investiţiei de
capital din domeniul agriculturii; practic, eficienţa serviciilor exemplificate mai jos poate însemna
mult în eficientizarea creşterii animalelor:
- servicii de mecanizare a agriculturii - permit efectuarea lucrărilor mecanice din fermă,
cultivarea pământului sau a bazei furajere;
- servicii de inseminare şi embriotransfer – înlocuiesc „munca” taurului sau a vierului clandestin;
- servicii de colectare şi marketing al produselor animale şi tradiţionale permit valorificarea
superioară a producţiei animale, adăugând, în situaţia existenţei, şi valoarea tradiţională.
În anul 2010 în România, numărul exploataţiilor agricole a fost de 3,86 milioane, mai mic cu
circa 14% faţă de cel înregistrat la Recensământul general agricol din 2002:
- numărul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică a fost de 3,83 milioane, cu 14,2%
mai mic decât în anul 2002;
- numărul exploataţiilor agricole cu personalitate juridică a fost de 30,7 mii, cu 34,8% mai
mare decât în anul 2002.

Baza furajeră şi strategia pratologică sunt aspecte care asigură furajele pentru o bună
parte a animalelor.
Pajiștile artificiale pot fi cultivate cu plante furajere perene21 şi plante xerofite22, care pot
asigura conveerul verde din luna aprilie până în luna noiembrie23. Dacă la aceste pajişti s-ar
adăuga o bună gospodărire, îngrăşăminte naturale sau amendamente, irigaţii, precum şi
parcelarea sau păşunarea dirijată, producţia de masă verde ar creşte în mod semnificativ, de la
cele 10 t masă verde/ha, obţinute în prezent, la 40-50 t/ha.
Dinamica efectivelor de animale din Romania şi UE
Efectivele de animale şi dinamica acestora sunt indicatori care oferă informaţii privind
mărimea şi structura şeptelului unei ţări. De la o perioadă la alta, dinamica fiecărei specii poate
fi explicată dependent de particularităţile biologice ale speciei şi realităţile socio-economice ale
fiecărei perioade. Spre exemplu, în anii ’90, efectivele de cabaline au înregistrat creşteri
importante, datorită posibilităţii utilizării acestora la muncile agricole şi din cauza decapitalizării
agriculturii. În acelaşi timp, chiar dacă numărul hergheliilor din ţară a scăzut, numărul
cabalinelor a crescut (vezi figura I.9 și tabelele I.4 și I.5) dar calitatea nu s-a îmbunătăţit
substanțial.
Figura I.9 Dinamica efectivelor de animale în perioada 2005-2010

Sursa: Anuarul statistic al României, 2011. http://www.insse.ro/cms/rw/pages/anuarstatistic2011.ro.do
În anul 2010 efectivele de bovine şi porcine au scăzut cu 30,7 %, respectiv cu 35,3%, iar
cele de ovine şi caprine au crescut cu 16,2 %, respectiv cu 66,8% faţă de cele înregistrate la
Recensământul general agricol 2002.
21
plante care se menţin şi pot fi utilizate mai mulţi ani
22
plante rezistente la secetă
23
Asocierea gramineelor Dactylis glomerata (golomăţ), Lolium multiflorum (raigras aristat), Poa pratensis (firuţa),
Festuca rubra (păiuşul roşu) cu leguminoasele Medicago sativa (lucerna), Trifolium repens (trifoi alb), pe lângă faptul că
menţin un conveer de lungă durată, asigură şi calitatea şi rezistenţa îndelungată a pajiştiTrifolium rupens are o
capacitate mare de otăvire, realizând 5-6 cicluri de păşunat.
23
Figura I.10 Bălțată Româneasă (Siria, AR) și Pinzgauer de Transilvania (Vața de Sus, HD)
în anul 2008
Reducerea numerică a efectivelor de taurine din România se datorează schimbării formei de

proprietate, desființării efectivelor fostelor IAS-uri și reîmproprietăririi ţăranilor cu efectivele
fostelor CAP-uri, urmată de sacrificarea animalelor care, într-adevăr, aveau producţii mici. În
ultima perioadă, presiunea eficienței economice, adoptarea sistemului cotelor şi importurile de
material biologic specializat pentru fiecare producţie a redus și mai mult efectivele de taurine.
Tabelul I.5.
Evoluţia efectivelor din România exprimat în LU şi în LU/km2 în perioada 1995-2004
1996 2004
Specie şi categorie
LU LU/km2 LU LU/km2
Întreg şeptelul 7.553.760 32,8 6.515.720 28,3
Cabaline 509.600 2,1 583.050 2,5
Asini 16.000 0,1 14.000 0,1
Rumegătoare 4.296.890 18,7 3.335.855 14,5
Taurine 3.132.720 13,6 2.527.255 11,0
Caprine 74.510 0,3 66.070 0,3
Ovine 1.089.660 4,7 742.530 3,2
Mon/digastrice 2.731.270 11,9 2.582.815 11,2
Porci 1.939.500 8,4 1.623.675 7,1
Păsări 791.770 3,4 959.140 4,2
Tabelul I.4.
Evoluţia efectivelor de animale din România în perioada 1995-2010
Specie şi categorie,
1996 2000 2004 2010
mii capete
Cabaline 806,0 858,0 897,0 611,0
Asini 31,0 30,0 28,0 -
Taurine total 3.496,3 3.051,0 2.808,1 2001,0
- din care cu lapte 1.552,7 1.692,0 1.591,5 1.299,0
Rumegătoare mici 11.086,2 8.679,0 8.086,0 9.658,0
Oi 10.380,0 8.121,0 7.425,3 8.417,0
(% mulse) (67%) (71%) (73%) (93%)
Capre 705,3 558,0 660,7 1.241,0
Porci 7.959,3 5.848,0 6.494,7 5.428,0
Păsări 90.709,0 77.993,0 95.914,0 80.845,0
(% ouătoare) (42.5%) (41%) (36.7%) (55%)
Familii albine 1.275,0
Date compilate după Anuarele statistice ale României

Diminuarea efectivelor de ovine se datorează în special preţului foarte scăzut al lânii şi

incapacităţii industriei textile naţionale de a revigora sectorul. În acest context, rasele cu lână
fină s-au redus simţitor, făcând ca raportul rase lână fină rase lână groasă să se modifice în
favoarea raselor cu lână groasă. Actualmente, peste 80% din ovinele României sunt din rasa
Ţurcană, rasă cu lână groasă.
Dinamica efectivului de animale exprimat în unităţi şeptel (tabelul I.5) urmează tendinţa
mondială; o cauză a reducerii efectivelor de animale din ţara noastră este aceea că, după
desfiinţarea CAP-urilor, crescătorii nu au fost pregătiţi să întreţină animalele cu care au fost
împroprietăriţi, fie ca urmare a vârstei proprietarilor, fie ca urmare a lipsei de experienţă sau
lipsei mijloacelor. Astfel, cele mai multe dintre aceste animale, adeseori indiferent de valoarea
biologică, au ajuns să fie sacrificate.
Comparativ cu anii 2000, în anul 2004 efectivele de păsări au crescut cu 23%, creştere
dobândită îndeosebi prin dezvoltarea
sectorului creşterii păsărilor pentru
carne, unde se poate observa o
creştere cu 18 milioane păsări, de la 3,4
la 4,2 UL/km2 (vezi tabelul I.4). În
acelaşi timp, au apărut ferme de bunici
şi părinţi pentru puii broileri şi ferme
pentru producerea ouălor de consum și
ferme pentru obţinerea producţiilor
organice.
Dincolo de aceste observaţii,
diminuarea numerică a efectivelor de
animale a fost o realitate nu doar a
României, ci şi a celorlalte state ale
Uniunii Europene.
Efectivele de animale pe
principalele specii şi păsări, la 1
decembrie 2010, au revenit în medie la
100 de exploataţii agricole:
- 52 capete bovine, comparativ
cu 64 capete bovine în anul 2002;
- 139 capete porcine, comparativ
cu 184 capete porcine în anul 2002;
- 250 capete ovine şi caprine,
comparativ cu 178 capete ovine şi
Figura I.11 US în țările UE (sus) și US raportat la
caprine în anul 2002;
100 lucrători agricoli din ţările Uniunii Europe
- 2.052 păsări, comparativ cu
(jos)
1.837 păsări în anul 2002.
La 1 decembrie 2010, efectivele de animale pe principalele specii şi păsări care au
revenit în medie la 100 de hectare de teren24 au fost:
- 16 capete bovine, comparativ cu 21 capete bovine în anul 2002;
- 75 capete ovine şi caprine, comparativ cu 59 capete ovine şi caprine în anul 2002;
- 64 capete porcine, comparativ cu 94 capete porcine în anul 2002
24
Pentru bovine, ovine şi caprine indicatorul se calculează pentru raportarea efectivelor la suprafaţa de teren arabil,
păşuni şi fânețe; pentru porcine prin raportarea efectivelor la suprafaţa de teren arabil.
25
În Uniunea Europeană, cel mai mare efectiv de animale, exprimat în unităţi şeptel (unităţi
similare UVM), se înregistrează în Franţa şi Germania. În această ierarhie, România ocupă
locul 10 (vezi figura 1.11). Densitatea efectivului de animale (exprimat în LU), raportată la
numărul locuitorilor implicaţi în ramura agriculturii, oferă însă o perspectivă mult mai exactă
asupra poziţiei României – în această ierarhie ocupăm locul 15, ceea ce denotă în fapt proporţia
mare de lucrători agricoli şi gradul redus al concentrării zootehniei noastre. (vezi figura 1.11).
Rolul medicului veterinar în acest context este acela de educare a clienţilor-proprietari, de
iniţiere, formare şi susţinere a relaţiei specialist-fermier bazată pe utilitatea reciprocă a celor
implicaţi în geneza produsului animal.
I.6. TENDINŢE MONDIALE ŞI EUROPENE ÎN CREŞTEREA ANIMALELOR
Trecerea în revistă a situaţiei mondiale şi a dinamicii unităţilor de creştere a animalelor

permite următoarele observaţii cu caracter general:
• numărul de ferme are tendinţe descrescătoare în toate ţările;
• această scădere este acompaniată de creşterea efectivului mediu al unităţilor;
• industriile alimentare ale ţărilor cu agricultură dezvoltată devin din ce în ce mai
concentrate, mai specializate, iar pieţele internaţionale încep să fie dominate de marile
corporaţii, în fapt efect al fenomenului de globalizare.
Creştere convențională şi particularități ale acesteia
Creşterea convenţională presupune exploatarea animalelor în direcţia obţinerii unor

producţii animale, cu respectarea principiilor necesare obţinerii eficienţei economice; această
abordare este caracterizată de tendinţe mai mult sau mai puţin accentuate spre concentrare,
specializare, intensificare şi chiar spre industrializarea producţiei.
Concentrarea producţiei oferă obţinerea unor producţii mari/suprafaţă construită, dar cu
optimizarea efectivului de animale/suprafaţă. Concentrarea, ca obiectiv al creşterii moderne,
presupune exploatarea într-o singură fermă a unui număr optim de animale. Ca normă
generală, numărul optim de animale este acel număr care este capabil să realizeze producţii
care să asigure venituri normale pentru proprietar, investiţii şi modernizări pentru fermă.
Spre exemplu, pentru a produce 1 kg proteină pură de origine animală, suprafaţa
necesară depinde de specie şi producţie astfel: 82 m2 pentru lapte; 87 m2 pentru ouă; 138 m2
pentru carne de pasăre; 500 m2 pentru carnea de taurine.
Specializarea producţiei înseamnă, pe de o parte, profilarea fiecărei unităţi sau sector
de producţie, pe de altă parte specializarea forţei de muncă; rezultatul specializării permite
integrarea într-un sistem economic, în condiţii de eficienţă şi productivitate mărită. Specializarea
producţiei presupune profilarea fermelor pe “produs” (carne, purcei, animale de prăsilă etc.). În
aceste ferme, numărul muncitorilor este redus la minim, respectiv la câteva persoane care
îndeplinesc activităţi specifice. Indicatorul principal care apreciază specializarea unităţii este
structura producţiei fizice şi marfă, exprimată valoric.
Industrializarea creşterii animalelor imprimă producţiei şi proceselor de producţie
stabilitate, ritmicitate şi uniformitate. Prin industrializare, în zootehnia modernă au apărut
complexele specializate25 şi combinatele zootehnice industriale26.
25
livrează produsele în stare neprelucrată
26
procesează şi desfac materiile prime pe care le produ

Industrializarea propune o serie de activităţi mecanizate, automatizate şi/sau fluxuri

tehnologice cum sunt: organizarea producţiei, evacuarea dejecţiilor, furajarea şi optimizarea
alimentaţiei, asigurarea microclimatului etc.
Industrializarea producţiei animale permite: obţinerea unui volum ridicat al producţiei
globale, marfă, producţiei fizice şi producţiei nete, de o manieră constantă şi ritmică; creşterea
productivităţii muncii şi scăderea costurilor de producţie, exploatarea eficientă a materialului
biologic şi realizarea unei rentabilităţi superioare.
Intensificarea este un proces de sporire continuă a producţiei, prin investiţii suplimentare
pentru creşterea şi exteriorizarea potenţialului bioeconomic al animalelor, sporirea efectivelor pe
seama unor animale productive, perfecţionarea tehnologiilor, a organizării raţionale a producţiei
şi a muncii şi obţinerea pe această bază a unei producţii crescânde, cu costuri reduse pe
unitatea de produs. Acest concept presupune două aspecte: intensificarea şi intensivizarea.
Prin intensificare se realizează un proces de concentrare succesivă a resurselor de
producţie pe aceeaşi unitate, prin asigurarea tuturor condiţiilor pentru obţinerea de producţii cât
mai mari, pentru animale foarte productive, pe aceleaşi spaţii, cu menţinerea la cote ridicate a
sănătăţii animalelor. Intensificarea are drept rezultat obţinerea de producţii foarte mari pe cap
de animal, într-un interval de timp sau pe o anumită suprafaţă construită (m2 spaţiu construit,
ha, animal).
Intensivitatea exprimă nivelul atins în concentrarea succesivă a resurselor de producţie
suplimentare pe unitatea de producţie.
Creşterea integrată sau integrarea productivă urmăreşte eficientizarea producţiei,
eliminarea intermediarilor în valorificarea producţiilor animaliere şi creşterea beneficiului
unităţilor zootehnice producătoare, prin desfăşurarea întregului ciclu de producţie şi valorificare
(producere, procesare şi desfacere) într-o singură unitate (fermă, cooperativă, asociaţie etc.),
fiind cunoscut faptul că procesarea şi desfacerea produselor de origine animalieră sunt
operaţiunile care asigură partea cea mai mare din beneficiu
Agricultura de precizie
Agricultura de precizie este un concept agricol nou care presupune implementarea unor
tehnologii în timp real în funcție de variabilitatea condițiilor de producție. Aceasta permite
adaptarea unei tehnologii la condițiile specifice ale unui loc, de o maniera adecvata factorilor de
impact, adecvată în timp real condițiilor exportării. Acest tip de agricultură utilizează noile
produse ale tehnologiilor ITC cum sunt GPS (global positioning system) senzorii, sateliți și
imaginile aeriene sau GIS (information management tools).
Creştere organică şi particularitățile acesteia
Creşterea organică se diferenţiază faţă de creşterea convenţională prin scopurile sale în

termenii respectului accentuat asupra mediului, naturii şi stării de bine (bunăstării) a animalelor.
Principiile agriculturii organice sunt fondate de către ecologie, ştiinţă care priveşte ca
ansamblu interacţiunile dintre organismele vii şi mediul lor. În termeni practici, aceasta
înseamnă că agricultura organică are principiile de funcţionare izvorâte din ecosistemele
naturale. Fermierii încearcă să imite la nivelul fermei caracteristicile bazale ale ecosistemelor
relevante; în ultimă instanţă, se lucrează pentru maximizarea utilizării şi reciclării resurselor
fermei (furaje, bălegar etc).
27
În principial, „ferma organică este concepută ca un agro-ecosistem auto-suficient şi

sustenabil aflat în echilibru. Acest sistem se bazează cât mai mult posibil pe resurse locale
reutilizabile. Creşterea organică se bazează pe o viziune holismică27 a mediului înconjurător şi a
aspectelor socio-economice ale producţiei, ambele din perspectivă locală şi globală. Astfel,
creşterea organică percepe natura ca o entitate cu valori şi puteri depline, omul fiind moral
responsabil să guverneze cursul agriculturii astfel ca peisajul cultivat să îşi aducă o contribuţie
pozitivă asupra locuitorilor mediului rural”.
Această foarte cuprinzătoare definiţie este pusă inter alia în standardele mai multor
asociaţii care practică agricultura organică.
În ceea ce priveşte creşterea animalelor, se respectă:
• integrarea producţiei animale în ferma agricolă ecologică;
• corelaţia între numărul animalelor şi suprafaţa agricolă – în ideea asigurării unui
management integrat al producţiei animale şi a celei agricole; această corelaţie trebuie să
minimizeze orice formă de poluare, în particular a solului şi a apei de suprafaţă sau de
adâncime. Unul dintre indicatorii importanţi ai stabilirii densităţii animalelor este cantitatea de
azot provenită din dejecţiile animalelor, valoarea maximă stabilită fiind cantitatea de 170 kg
N / an şi hectar (vezi tabelul I.6)
• stabilirea şi menţinerea interdependenţei sol-plantă, plantă-animal şi animal-sol;
practic, producţia animală contribuie la echilibrul productiv al sistemului agricol, prin
îmbunătăţirea materiei organice din sol şi asigurarea nutrienţilor pentru culturile agricole;
• autosustenabilitatea prin utilizarea resurselor naturale (gunoiul de grajd), a sistemelor
de păşunat - culturi - creştere animale,
astfel încât, pe termen lung, să aibă loc Tabelul I.6
menţinerea sau chiar îmbunătăţirea Densitatea maximă a animalelor pentru
fertilităţii solului. menţinerea a 170 kg N / an şi ha
Specificare - categorie de animale Densitate
• respectarea unor reguli stricte
Vaci pentru lapte (500 kg) 2
privind numărul maxim de animale din
Vaci pentru lapte (450 kg) 2,2
fermă, densitatea la populare, Juninci pentru lapte >2 ani (500 kg) 2,9
întreţinerea, creşterea, furajarea, Vaci pentru carne (500 kg) 2,9
transportul, tratamentul animalelor, Masculi, tineret la îngrăşat 2,9
identificarea animalelor şi a producţiilor Reproducători 12-24 luni (400 kg) 3,8
Tineret îngrăşare 6-12 luni (180 kg) 7
acestora, procesarea si etichetarea
Viţei 0-6 luni (100 kg) 12
produselor ecologice (figura I.12); în Ovine (65 kg) 19
Uniunea Europeană cele mai multe din Miei până la 6 luni 140
aceste reguli stabilite prin Oi şi miei 15,7
Porci pentru bacon (35-105 kg) 16
Reglementarea (EEC) 834/2007.
La îngrăşat (35-85 kg) 18
Prevenţia şi tratamentul bolilor în 28
Creştere (18-35 kg)
creşterea organică se bazează pe Tineret înţărcat (7-18 kg) 60
următoarele principii: Scroafe cu sau fără purcei de până la 7 kg 9
- selecţia animalelor robuste capabile să Găini ouătoare 260
Păsări pentru carne (3,5 serii / an) 560
reziste la condiţiile locale având în vedere
Curcani (13,5 kg, 2,1 serii / an) 120
vitalitatea acestora şi rezistenţa la boli; Curci (6,5 kg - 2,4 serii / an) 260
27
holism = concepţie iniţiată de către J. Chr. Smuts (1870-1950), care interpretează idealist ireductibilitatea întregului
organic la părţi componente, atribuind caracterul de integralitate, de sistem, unui factor imaterial, „câmpul” şi
extinzându-l pe acesta asupra fenomenelor sociale.

- aplicarea unor practici certe menite să încurajeze rezistenţa puternică la boli şi prevenţia
infecţiilor cum sunt: inspecţii sistematice ale stării de sănătatea a animalelor, dezinfecţia
materialelor şi echipamentelor la intervale regulate, înlocuirea regulată a mătcii albinelor,
distrugerea surselor sau a materialelor contaminante etc;
- aplicarea practicilor zootehnice apropiate de cerinţele fiecărei specii, încurajând prevenţia
infecţiilor;
- utilizarea unor furaje de calitate bună, împreună cu accesul la padocul înierbat, pentru
favorizarea protecţiei oferite de imunitatea naturală;
- asigurarea unei densităţi normale, suprapopularea putând cauza probleme de sănătate.
Specialistul veterinar din ferma organică este obligat să păstreze şi să prezinte la

dispoziţia organismelor de control înscrisurile privind:
- mişcarea şi originea animalelor, cu referire la specie, sursă şi numărul animalelor
cumpărate, antece-dentele sanitar-veterinare ale acestora, măsurile de carantină luate şi timpul în
care s-a realizat conversia organică a acestor animale;
- tratamentele veterinare efectuate, cu referire la data achiziţionării medicamentelor,
numele şi cantitate achiziţionată, rechizitele-furniturile sanitar-veterinare, identitatea animalelor
tratate, numărul tratamentelor, data începerii şi terminării tratamentului, cantitatea totală de
medicamente utilizate, durata perioadei de eliminare a medicamentelor, data proximă la care
animalele sau produsele pot fi vândute de la terminarea tratamentului, numele medicului
veterinar care a efectuat tratamentul;
- compoziţia raţiilor de furaje, cu referire la ingredientele constitutive ale raţiei furajere,
proporţia constituenţilor în raţie, substanţa uscată şi a sursele părţilor constituente.
Produsele obținute prin tehnologii organice se etichetează cu logo-ul avizat în Uniunea
Europeană (vezi figura I.12).
Figura I.12. Însemnele agriculturii ecologice

Sigla ,,ae”, proprietate a Ministerului Sigla ecologică a UE este introdusă prin
Agriculturii, garantează că produsul, astfel Regulamentul UE 271/2010 al Comisiei Europene din
etichetat, provine din agricultura ecologică şi data de 24 martie 2010. Utilizarea acesteia este
este certificat de un organism de inspecţie şi reglementată prin articolul 57 din Regulamentul (CE)
certificare aprobat 889/2008
29
I.7. CREŞTEREA ANIMALELOR ÎN ROMÂNIA DUPĂ ADERAREA LA UNIUNEA

EUROPEANĂ
Creşterea animalelor în contextul României nou aderate la Uniunea Europeană stă sub
spectrul politicilor UE, eficienţei şi concurenţei comunitare, dar şi al sustenabilităţii în mediu şi
acceptării sociale.
Politica Agricolă Comună - PAC
La nivelul Uniunii Europene, Politica Agricolă Comună (PAC) a început practic din 1957,
când s-a semnat Tratatul de la Roma, embrionul viitoarei UE. Obiectivele PAC, conform celor
stabilite în articolul 33 al Tratatului CE, sunt următoarele:
1. creşterea producţiei agricole, pe seama progresului tehnic, asigurându-se o
dezvoltare raţională a producţiei agricole, ca şi utilizarea optimă a factorilor de
producţie, în special a forţei de muncă;
2. garantarea nivelului de viaţă a populaţiei agricole, în special prin intermediul
veniturilor individuale a celor care lucrează în agricultură;
3. garantarea securităţii depozitării produselor agricole;
4. asigurarea aprovizionării populaţiei la preţuri rezonabile.
Un moment important cu impact direct în mediul rural îl constituie adoptarea, în 1992, a
Reformei PAC (aşa-numita reformă McSharry). La acel moment era vorba, de fapt, de
transformarea PAC în PARC (Politica Agrară Rurală Comună), în practică, aceasta înseamnă
trecerea de la o politică de protecţie a preţurilor şi a frontierei agricole la o politică având drept
obiectiv dezvoltarea rurală, înţeleasă în cel mai amplu sens al său.
Transformarea Politicii Agrare Comună (PAC) în Politica Agrară Rurală Comună (PARC)
este considerată un proces de globalizare (deocamdată doar pe anumite componente), care se
va accelera în perioada următoare. Între factorii care au determinat o astfel de evoluţie un rol
major îl are decizia de extindere a UE spre Est, unde potenţialul agrar este foarte ridicat, chiar
dacă deocamdată statele din această zonă nu pot face faţă decât parţial concurenţei
comunitare.
Odată cu lărgirea UE, obiectivele PAC pentru orizontul anului 2020 devin:
1. Concentrarea instrumentelor de sprijin și suport financiar

2. Construirea unor instrumente potrivite pentru gestionarea crizelor
3. Plata verde pentru conservarea pe termen lung a productivităţii
4. Investiţii în cercetare şi inovare
5. Lanţ alimentar competitiv şi echilibrat
6. Încurajarea inițiativelor agro-ecologice
7. Facilitarea instalării tinerilor agricultori
8. Stimularea forţei de muncă rurale şi a spiritului antreprenorial
9. Susținerea zonelor sensibile și slab productive
10. Politică agricolă simplă şi eficientă la nivelul UE.
Majoritatea celor 3,9 milioane ferme (tabelul I.6) sunt mici sau de tip familial, iar ferma
românească tradițională este adepta costurilor reduse, pretându-se foarte bine ecologizării.
Comisarul pentru agricultură al UE susține că ecologizarea, componentă a noii viziuni UE, va fi
una voluntară, spre deosebire de eco-condiţionalitatea practicată în recent trecuta perioadă.

Tabelul I.6
Exploatațiile agricole cu efective de animale și efectivele de animale pe specii, pe clase de
mărime a suprafeței agricole utilizate
Mărimea Număr exploatații cu efective de animale
suprafeței
Total /
agricole % Bovine Porcine Ovine Caprine Cabaline Măgari
suprafață
(ha)
sub 0,1 5,7% 225.697 27.327 150.227 11.863 9.747 24.846 1.687
0,1 - 0,3 5,5% 218.031 39.156 123.513 14.227 13.212 25.282 2.641
0,3 - 0,5 3,8% 150.471 30.477 80.856 8.865 11.183 16.489 2.601
0,5 - 1 11,1% 438.328 101.520 224.477 31.430 23.244 52.439 5.218
1-2 21,0% 828.515 236.399 360.305 69.838 43.222 110.384 8.367
2-5 35,1% 1.382.276 422.055 521.438 151.737 65.650 210.636 10.760
5 - 10 13,1% 516.036 158.804 179.478 71.398 23.383 80.303 2.670
10 - 20 3,3% 131.418 39.180 42.820 22.060 6.193 20.231 934
20 - 30 0,5% 19.194 5.442 6.165 3.442 1.015 2.948 182
30 - 50 0,3% 13.372 3.500 4.064 2.669 941 1.945 253
50 - 100 0,2% 7.922 2.030 2.367 1.620 524 1.199 182
peste 100 0,2% 6.946 1.836 1.865 1.413 415 1.162 255
Total/specii 100,0% 3.938.206 1.067.726 1.697.575 390.562 198.729 547.864 35.750
27,1% 43,1% 9,9% 5,0% 13,9% 0,9%
După Anuarul Statistic al României 2011, cu referire la efective și suprafețe din anul 2007.
Acordarea a 30% din subvențiile fermei condiționat de respectarea măsurilor de protecţie

a mediului, de diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente şi alocarea a minimum
7% din terenurile agricole biodiversității nu vor fi măsuri de ecologizare obligatorie, ci măsuri
stimulative. Practic, noua politică nu va penaliza agricultura convențională, ci va stimula cu 30%
fermele în care au loc acțiuni de ecologizare.
Producţia animală eficientă în contextul integrării în UE
Dincolo de avantaje sau

dezavantaje, creşterea şi exploatarea
animalelor prin orice tip de tehnologie, fie
că este una clasică-convenţională, fie
alternativă, trebuie să fie, în primul rând,
După Hogberg, 2004
viabilă din punct de vedere economic; mai

apoi, trebuie să fie sustenabilă în mediu şi
nu în ultimul rând, trebuie să fie acceptată
social (fig. I.13).
Viabilitatea economică şi
profitabilitatea ramurii de producţie
sunt forţele primare care trebuie să
caracterizeze în mod primordial toate
sistemele de producţie. Orice iniţiativă
dezvoltată în ideea obţinerii producţiei Figura I.13. Condiţiile şi contextul producţiei
eficiente
animale trebuie privită ca o afacere.
Analiza oricărei iniţiative antreprenoriale (afacere) se face atât în relaţie cu mediul de
afacere (analiza externă – reglementările legale, necesarul de producţie pe piaţă, preţul
materialului biologic etc. – vezi fig. I.14), cât şi în relaţie cu caracteristicile fermei proprii (analiza
internă – disponibilitatea de spaţiu, rasa, masă casă, vezi fig. I.15); de regulă, planificarea
afacerii, analiza externă, internă şi strategiile de dezvoltare a afacerii se fac împreună cu o
persoană abilitată - consultant, economist etc.
31
Din perspectiva presiunilor societăţii actuale, sistemul de producţie trebuie să devină

sustenabil în mediu; sustenabilitatea unui sistem de producţie este generată de procesele
constituente, care sunt menţinute /
suportate de către mediul înconjurător
pe durată nelimitată. Aşadar, în
durabilitatea fiecărei iniţiative în
creşterea animalelor, sustenabilitatea
începe să devină un factor de extremă
importanţă, care se situează la acelaşi
nivel cu eficienţa economică.
Pentru a fi acceptat social,
sistemul de creştere utilizat trebuie să
fie atractiv pentru societate – mai ales Figura I.14. Analiza externă a inițiativei
în punctele sensibile: spre exemplu, antreprenoriale
economisirea energiei, păstrarea
resurselor, dezvoltarea pieţelor de nişă
şi a celor tradiţionale şi asigurarea
bunăstării animalelor încep să fie
aspecte pe care societatea le
abordează din ce în ce mai frecvent,
cu interes şi preocupare.
Altfel, dacă un anumit segment
al societăţii percepe iniţiativa
antreprenorială, ferma sau tehnologia
ca având sau generând probleme, deja Figura I.15. Analiza internă a inițiativei
există o problemă care trebuie antreprenoriale
administrată; până la urmă, alegerea
modelului acceptat de către societate depinde de gradul de informare şi educare al ansamblului
proprietar-societate.
Societatea secolului XXI impune, atât pentru specialişti, cât şi pentru producători,
dezvoltarea sistemelor de producţie care manifestă respect faţă de valorile comunităţii locale,
respectiv a unor tehnologii care sunt prietenoase (friendly) cu animalele şi au impact redus
asupra mediului. Mai mult şi mai curând ca niciodată este nevoie să evaluăm, să rafinăm şi să
oferim tehnologiile eficiente, cu efecte şi costuri minime, atât pentru societate, cât şi pentru
mediu.
I.8. SISTEME DE PRODUCŢIE ȘI EXPLOATARE ÎN AGRICULTURĂ
De-a lungul vremurilor, modalitatea prin care s-a obţinut producţiile animalelor a îmbrăcat
mai multe forme, denumite sisteme de exploatare.
Evoluţia istorică a sistemelor de exploatare agricolă
Din cele mai vechi timpuri, odată cu dezvoltarea civilizaţiilor, sistemele de exploatare
agricolă au avut evoluţii dintre cele mai diverse, dar întotdeauna în concordanţă cu
particularităţile fiecărei perioade din istoria omenirii.
Începând cu agricultura itinerantă şi terminând cu fermele industriale, toate tipurile de

exploatare agricolă, indiferent de caracteristici şi perioadă istorică au influenţat calitativ şi
cantitativ produsul şi producţia animală; în tabelul I.7 sunt prezentate sintetic denumirea
sistemelor de exploatare agricolă, particularităţile şi legătura acestora cu creşterea şi producţiile
animaliere.
În România se practică o gamă variată de sisteme de exploatare, inclusiv sistemele de
creştere tradiţionale.
Spre exemplu, păstorirea animalelor pe pajişti alpine28 şi transhumanţa, deşi încep să fie
disputate chiar şi în media românească, sunt practicate şi în alte ţări UE.
Specificul păstoritului în zonele de munte este reprezentat de:
- densitate redusă a animalelor - 5-15 ovine/ha;
- târlirea pe aceeaşi locaţie timp de 3-5 zile, pentru a preveni eroziunea solului și
pentru evitarea atacurilor animalelor sălbatice pe durata nopții.
Pe de altă parte, presiunea ecologică, necesitatea asigurării bunăstării şi apariţia pieţelor
de nişă implică şi solicită considerarea din ce în ce mai mult a creşterii organice.
Fiecare din aceste tendinţe manifestă exemple demne de a fi urmate, niciuna nu este
ideală sau completamente greşită, ci doar mai mult sau mai puţin eficientă, sustenabilă sau
acceptată social. Fiecare din sistemele de exploatare au factori determinanți interni și externi
(piața, politica, informația, tehnologia sau resursele disponibile); alegerea, practicarea și
dezvoltarea unei sistem depinde de rezultatul acțiunii tuturor factorilor (vezi fig. I.14 și I.15).
Interacţiunea creşterii animalelor cu mediul
În abordarea modernă, creşterea animalelor trebuie considerată atât în interacţiune cu

solul şi vegetaţia pământului, apa, aerul, cât şi ca impact asupra biodiversităţii animale şi
vegetale.
La nivel mondial, 34 milioane km2 sau 26% din suprafaţa pământului planetei este
utilizată pentru păşuni destinate creşterii animalelor. La acesta se mai adaugă 3 milioane km2
sau 21% din suprafaţa arabilă care este cultivată pentru asigurarea bazei furajere necesară
creşterii animalelor. În acelaşi timp, creşterea animalelor produce 13 bilioane tone gunoi;
acestea în mare parte sunt împrăştiate pe sol şi asigură nutrienţi pentru vegetaţie; în regiunile în
care concentraţia de animale este foarte mare gunoiul devine un reziduu poluator. De
asemenea, emisiile de gaze produse de animale şi dejecţii pot avea efect poluator la nivel local
şi global. Păşunatul intensiv poate afecta circuitul apei în natură, cu efecte asupra vegetaţiei şi
surselor de apă pentru animale.
Din aceste motive, la nivel local, regional sau mondial trebuie susținută buna desfășurare
a circuitului între resursele de nutrienți, numărul de animale, producțiile și dejecțiile acestora
prin sisteme de producție bine adaptate contextului
28
În Europa, pastoralismul se practică în zonele de munte din Franţa, Spania, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia,
România, Albania şi Macedonia. Reglementarea Consiliului 1698/2005 stabilește, prin Fondul Agricol European de
Dezvoltare Rurală European (Agricultural Found for Rural Development –EAFRD), o nouă strategie pentru perioada
2007-2013; această strategie are drept obiectiv îmbunătăţirea mediului de la ţară, în special prin finanțarea
managementului pășunilor, context în care, conform reglementării, pastoralismul este un element al sistemelor de
producţie cu valoare naturală mare. (HNV - High Nature Value farming system - Biber, 2006).
33
Tabelul I.7
Caracteristici ale sistemelor de exploatare agricolă
Nr. Impact/relaţie cu producţia

Denumire Caracteristici esenţiale
crt. de origine animală
1 Agricultura itinerantă deplasare eratică, fără așezări
şi obiective fixe
2 Cultura orezului sedentarism
3 Nomadismul pastoral deplasare eratică după apă şi domesticirea animalelor
furaje, fără existenţa unor
așezări fixe
4 Agricultura mediteraneană – pendulare sezonieră între
transhumanţa (fig. I.16) două surse de hrană, cu
așezări fixe
5 Plantații (plante tehnice) specializare extensivă în
producţia vegetală
6 Ranch-ing formă sedentară de prima revoluţie agrară cu
specializare extensivă , transformarea proprietăţii
îndeosebi pentru carne şi lână feudale asupra pământului în
proprietate capitalistă.
7 Ferme mixte autarhism, (auto)izolare şi

satisfacere a nevoilor
economice prin propriile puteri
8. Ferme specializate în specializare intensivă în ameliorarea producţiilor
producţia animală (lapte) producţia animală individuale
9 Ferme specializate pentru specializare intensivă în se îmbunătăţesc raţiile,
producţia de cereale producţia vegetală
10 Ferme industriale specializare, concentrare şi - revoluţia industrială în
specializate în producţia integrare agricultură -1950;
animală - revoluţia tehnico-ştiinţifică
industrială
11 Ferme ecologice agro-ecosistem auto-suficient calitatea naturală a producţiei
şi sustenabil aflat în echilibru
Principalele sisteme de producție
Seré and Steinfeld (1996) consideră că, în funcţie

de interacţiunea cu mediul (terenul agricol), sistemele de
producţie animală pot fi grupate în trei categorii: sisteme
bazate pe păşunat, sisteme mixte şi sisteme de producţie
industrială. Din perspectiva producţiei animale, sistemul de
producţie nu este definitoriu; un exemplu edificator este
volumul producţiei de carne obţinută în fiecare din cele trei
sisteme (vezi fig. I.17).
Sistemele de producţie bazate pe păşunat
vizează în special utilizarea păşunilor naturale excluzând
sau utilizând foarte puţin culturile de cereale. De regulă,
aceste sisteme nu solicită input-uri foarte mari şi, în
general, oferă output-uri energetice reduse/ha.
Cele mai cunoscute sisteme de producţie bazate pe
păşunat sunt nomadismul, transhumanţa şi sedentarismul
extensiv (rancing-ul).
Figura I.16. Transhumanţă

Sistemele de producţie în ferme mixte

presupun coexistenţa şi integrarea creşterii animalelor şi
cultivării cerealelor. Aceste sisteme sunt prietenoase cu
mediul, întrucât output-urile fiecărei îndeletniciri asigură
input-uri pentru cealaltă. Practic, cultivarea pământului
asigură nutrienţi pentru animale, iar gunoiul asigură
substanţe organice pentru cereale. În acest sistem de
producţie dependent de modalitatea asigurării hranei
putem încadra: păşunatul raţional, utilizarea
resturilor/reziduurilor vegetale, furajarea din conveer, Figura I. 17. Producţia mondială
furajarea din stoc, furajarea prin achiziţii din ferme de carne obţinută în diferite
exterioare, de regulă ferme vegetale. sisteme de producţie
Sistemele de producţie industrială sunt relativ 1 – păşunat; 2 – sistem mixt; 3 - sistem
detaşate de pământ în termenii asigurării nutrienţilor industrial
pentru animale şi împrăştierii gunoiului produs. Practic, atunci când necesarul de producţie
animalieră este mare, sistemele exemplificate anterior nu pot asigura producţia cerută; prin
păstrarea legăturii cu solul, concentrarea animalelor ar avea ca efect, pe de o parte, dereglarea
echilibrului dintre capacitatea de utilizare a substanţelor organice provenite din gunoi de către
sol şi, pe de altă parte, cantitatea de nutrienţi produsă de sol ar fi insuficientă animalelor; în
consecinţă, nutrienţii trebuie asiguraţi din alte surse exterioare fermei, iar substanţele organice
din dejecţii pot devenii factori poluatori prin administrarea în volum mare pe suprafeţe reduse. În
cadrul sistemelor industriale se pot întâlnii: sisteme de procesare a furajelor (FNC-urile), ferme
de producţie şi unităţi de procesare a produselor.
Creşterea animalelor în spaţiul rural şi în „noul rural”
Creşterea animalelor, preponderentă în spaţiul rural, începe să aibă caracteristici noi; se

vorbeşte de rural şi noua ruralitate, respectiv ruralitatea care suferă transformări din cauza
impactului globalizării tehnologiei, restricţiilor de natură ambientală, evoluţiilor economice şi
valorilor culturale. Caracteristicile care diferenţiază ruralul de noul rural sunt prezentate sintetic
în tabelul I.8.
Tabelul I.8
Caracteristici ale spaţiului rural în contextul integrării în UE
Criteriul RURAL noul RURAL
caracteristica primordială agrarul dimensiunile peisagistică, culturală, ecologică,
productivă etc.
sectorul predominant agricultura diversificarea productivă
modelul de producţie productivismul post-productivismul cu:
1. regularizare ambientală;
2. specializare flexibilă şi
3. noi destinaţii pentru natură şi spaţiul rural.
focalizarea controlului un mai mare presiunea forţelor externe
control intern
rolul agricultorului producător de producător de alimente de calitate, protector al
alimente mediului ambiant, al peisajului etc.
35
Strategii de capital în fermele de exploatare a animalelor
Sisteme de exploatare de tip low input – se caracterizează prin input-uri şi costuri

reduse şi sunt caracteristice fermelor organice, celor tradiţionale şi fermelor extensive.
Sistemele de exploatare de tip high input sunt, de cele mai multe ori, high tech; aceste
sisteme solicită costuri mari şi sunt întâlnite în creşterea industrială, în cea intensivă şi în
fermele specializate pe produs.
Alături de aceste reorientări şi caracteristici, integrarea României la spaţiul Comunitar

European stă sub spectrul complex al eficientizării activităţilor, sustenabilităţii în mediu şi
acceptării sociale.
I.9. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ
1. BULGARU, M. 1996, Dreptul de a mânca, Editura Economică, Bucureşti.

2. DINESCU, S., 1996, Concepte moderne în zootehnie, Editura Ceres, Bucureşti.
3. DINU, I., 1989, Tendinţe şi perspective în zootehnia mondială, Ed.Ceres, Bucureşti.
4. DIXON J., GULLIVER A. GIBBON D., 2001. Farming Systems and Poverty - Improving farmers’ livelihoods in a
changing world, FAO and World Bank, Rome and Washington D.C.
5. ELBERSEN, B.S., ANDERSEN E., 2008. Low-input farming systems: Their general characteristics, identification
and quantification în Biala și col., Low Input Farming Systems: an Opportunity to Develop Sustainable Agriculture –
Proceedings of the JRC Summer University – Ranco, 2-5 July 2007, Luxembourg
6. FURTUNESCU, AL., 1965, Zootehnie generală, Editura Agro-Silvică, Bucureşti.
7. GEORGESCU, V., 1992. Istoria românilor de la origini până în zilele noastre, Editura Humanitas, Bucureşti.
8. GRIGOROIU E. 1988. Zooeconomie, marketing şi legislaţie de ramură, Curs lito, Timişoara.
9. HOGBERG, M., 2005, Context, history, and perspectives hoop barns and bedded livestock systems for livestock
production, Hoop Barns & Bedded Livestock Production Conference, Ames, Iowa.
10. HUŢU I., GARY. O. 2007 – Tehnologii alternative de creştere a porcilor, Editura Mirton, Timișoara.
11. JAHNKE, H.E., 1982, Livestock Production Systems and Livestock Development in Tropical Africa. Kieler
Wissenschaftsverlag Vauk. Kiel, Germany.
12. LASLEY, P. 1997. Agricultural Change and Influences on Rural Culture. Swine Conference, College of Veterinary
Medicine. University of Minnesota, 24:116-118.
13. LASLEY, P. 1997. Social Consequences of Environmental Concerns. Dans Environmental Issues in Pork
Production. The Allen D. Leman Swine Conference. 20 septembre, pp. 5-8.
14. ROMAN T., 2006, Sociologie economica rurala, http://www.ase.ro/biblioteca, Editura ASE, Bucureşti.
15. SÉRE, C., STEINFELD, H., 1996, World livestock production systems: Current status, issues and trends. Animal
Production and Health Paper No. 127. FAO, Rome.
16. TODEROIU F., 1998, Optimizarea utilizării resurselor materiale şi umane în agricultură. Teză de doctorat ASE,
1998.
17. *** Council Regulation (EEC) No 2092/91, of 24 June 1991 on organic production of agricultural products and
indications referring thereto on agricultural products and foodstuffs
18. *** Document de Poziţie al României, Capitolul 7 – Agricultura, Conferinţa Interguvernamentală pentru aderarea la
Uniunea Europeană – România.
19. ***Controlul Producţiei Animale – Taurine, 2005, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei şi Padurilor Agentia
Nationala Pentru Ameliorare și Reproductie În Zootehnie , http://www.anarz.ro/
20. ***LEGE nr. 150 din 14 aprilie 2003 a creditului agricol pentru producţie.
21. ***LEGE nr. 166 din 10 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 108/2001 privind
exploataţiile agricole.
22. ***Ordonanţa de Urgenta nr. 108 din 27 iunie 2001 privind exploataţiile agricole.
23. ***Organic food and beverages: world supply and major European markets. Product and market development,
.International Trade Centre, Geneva1999
24. ***The Eurostat concepts and definition databases - Codedhttp://forum.europa.eu.int/irc/ dsis/coded/info/ data/
coded /en/.

View publication stats
AUTORUL:
Absolvent al:
Liceului Mihai Viteazul (1991), Ineu, Arad, Theological Institute (1998), Hollywood, USA
Facultății de Medicină Veterinară (1997), Facultăți de Zootehnie și Biotehnologii (2001),
Facultății de Management Agricol - master în Managementul dezvoltării rurale și alinierii UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI
la standardele UE (2012) și doctor în științe (2003) în domeniul Reproducției animalelor “REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” din TIMIȘOARA
în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele
Mihai I al României”, Timișoara, RO.
Membru al:
Facultății de Medicină Veterinară – Departamentul IV, Producții animale și sănătate publică veterinară,
Complexului de Laboratoare de Cercetare Horia Cernescu și al Unității de extensie a USAMVBT. PRODUCȚII ANIMALIERE
PRODUCȚII ANIMALIERE - CURS

Disciplinele predate anilor II, III și IV:
Zootehnie generală și ameliorare (1997-2006), Zootehnie specială (1998-2006), Tehnologii de creștere și CURS PENTRU MEDICINĂ VETERINARĂ
producție animală (2006-2014), Tehnologii de creştere a animalelor monogastrice (2008-2014, din 2018),
Etologie (1998-2001), Creşterea şi întreţinerea animalelor de apartament şi divertisment (1999-2003),
Instalații zootehnice (2000-2014 și din 2018), Proiecte cu finanțare rurală - programul SAPARD (2003-2004), Ioan Huțu
Sisteme agricole și agricultura ecologică (master 2011-2013), Producții animale și sănătate publică (din
2013) și Producții animaliere (din 2015).
Contact: Dr. Ioan Huțu - Unitatea de Extensie a USAMVBT, Calea Aradului nr. 119, 300645 Timişoara,
Timiș, RO, Tel/fax: 0040 257127, ioanhutu@usab-tm.ro.
Ioan Huțu
EDITURA AGROPRINT - TIMIȘOARA, 2019

ISBN 978-606-785-101-4

PA CURS 2019 Cap 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PA CURS 2019 Cap 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Capitolul 1. Noțiuni introductive

Chapter · March 2019

Neuromodulation in SCI minipigs View project

Teaching and Extension View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

PRODUCȚII ANIMALIERE - CURS

EDITURA AGROPRINT - TIMIȘOARA, 2019

REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

dr. Ioan Huțu

Editura Agroprint, Timișoara, România, 2019

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Bună de tipar: 18 martie 2019

© Copyright 2016, UEX Media

Cursul de Producții animaliere ediția a V-a (Tehnologii de Creștere și Producție Animală -

În abordarea şi prezentarea cursului de TCPA am înţeles să recurg la metodele şi mijloacele

- să fie eficientă din punct de vedere economic

- să fie sustenabilă în mediu

- şi, nu în ultimul rând, să fie acceptată social.

dr. Ioan Huţu,

1. Fiecare curs de Producție animală (PA) va fi postat pe site-ul Facultății de Medicină

3. Înaintea audiției, cursul se descarcă şi se citește, notându-se eventualele aspecte

4. Creditele la disciplina Producție animală sunt oferite în baza următoarelor categorii de

Termenul de zootehnie, sinonim cu creşterea animalelor sau zoocultură, provine din

Istoricul disciplinelor zootehnice asociate FMV

În perioada când Facultatea de Medicină Veterinară a funcționat la Arad au existat mai

Începând cu anul 1968 disciplinele zootehnice au fost concentrate într-o singură

Obiectul de activitate al zootehniei

8 © Ioan Huțu, 2019

Activitatea curentă a disciplinelor zootehnice este consacrată predării, cercetării și

Tehnologii de creştere şi exploatare

Tehnologia exploatării este ştiinţa optimizării, organizării şi conducerii proceselor

I.1. IMPORTANŢA SOCIALĂ A CREŞTERII ANIMALELOR

Asigură hrană pentru consumul uman

Creşterea animalelor, ramură principală a agriculturii, asigură produsele alimentare de

Procentul de participare al proteinei de origine animală în raţie depinde de gradul de

Asigură locuri de muncă pentru populaţia rurală

Figura I.1. Încărcătura cu biomasă animală şi repartizarea biomasei pe continente

Figura I.2. Producția de proteină de origine animală şi repartizarea acesteia pe

Prin îmbinarea armonioasă a producţiei animaliere cu producţia vegetală se

Creşterea animalelor pentru companie, recreaţie şi zooterapie

Figura I.3. Densitatea populaţiei umane (loc/km2) şi % populaţiei active în agricultură

Hipoterapia – este o formă specială de terapie fizică, care utilizează cabalinele în

I.2. IMPORTANŢA ECONOMICĂ A CREŞTERII ANIMALELOR

Producţiile animale-surse de materii prime pentru industrie

Creşterea animalelor aduce profit şi eficientizează agricultura

Tabelul I.2 Creşterea animalelor este o ramură care

14 © Ioan Huțu, 2019

Figura I.5. PIB pentru persoanele active în agricultură (2014)

În concluzie şi în conformitate cu aspectele prezentate, nivelul dezvoltării zootehniei,

I.3. EVOLUŢIA ISTORICĂ A PRODUCŢIEI ANIMALE ŞI A ŞTIINŢELOR IMPLICATE

Creşterea animalelor - interferenţe cultural-religioase

Încă din cele mai vechi timpuri,

Evoluţia istorică a creşterii şi producţiilor animale

Analizând din punct de vedere istoric dezvoltarea creşterii animalelor se remarcă, în

16 © Ioan Huțu, 2019

La sfârşitul secolului XX şi începutul

I.4. EVOLUŢIA ISTORICĂ A CREŞTERII ŞI PRODUCŢIILOR ANIMALE ÎN ROMÂNIA

Perioada principatelor române şi epoca modernă

18 © Ioan Huțu, 2019

La începutul secolului al XIX-lea, după încheierea tratatului de pace ruso-turc de la

Figura I.8 Expoziție de Huțuli și mulsul oilor în sat