Analiză matematică

Funcţii continue (schiţă)

a) o funcţie reală f : D ⊆ R → R;
b) un punct x0 ∈ D.

Definiţie. Fie f : D ⊆ R → R şi x0 ∈ D un punct de acumulare pentru D.

Spunem că f este continuă ı̂n punctul x0 dacă

∃ lim f (x) = f (x0 ) .

x→x0

Dacă x0 ∈ D este punct izolat pentru mulţimea D, atunci, prin definiţie, f este
continuă ı̂n x0 .

Observaţie. Continuitatea unei funcţii se studiază numai ı̂n punctele mulţimii

de definiţie a funcţiei: x0 ∈ D (ca să aibă sens f (x0 )).

Deci, f este continuă ı̂n x0 (punct de acumulare pentru D) dacă:

1. există f (x0 ) (adică x0 ∈ D)
2. există lim f (x) (f are limită ı̂n x0 )
x→x0
3. lim f (x) = f (x0 ).
x→x0

Definiţie. Dacă funcţia f nu este continuă ı̂n punctul x0 ∈ D ea se numeşte

discontinuă ı̂n acel punct.

Definiţie. Fie f : D ⊆ R → R. Spunem că f este continuă pe o mulţime

E ⊆ D dacă este continuă ı̂n fiecare punct al mulţimii E.

1
 Exemplu. Fie f : [0, 4] → R definită prin


 −x + 1, x ∈ [0, 1)
1, x ∈ [1, 2)




2, x = 2

f (x) =

 x − 1, x ∈ (2, 3]
−x + 5, x ∈ (3, 4)




1/2, x = 4.


Propoziţie. f este continuă ı̂n x0 dacă şi numai dacă

f (x0 − 0) = f (x0 + 0) = f (x0 ) .
Aici x0 ∈ D este un punct de acumulare la stânga şi la dreapta pentru D
pentru care există f (x0 − 0) şi f (x0 + 0) .

Teoremă (de caracterizare a continuităţii ı̂ntr-un punct) Fie f : D ⊆ R → R

şi x0 ∈ D. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) f este continuă ı̂n x0 ;
(ii) ∀ (xn )n≥1 ⊂ D cu xn → x0 , să avem: f (xn ) → f (x0 ).

Propoziţie. Dacă f : D → R este continuă ı̂n x0 şi f (x0 ) > 0 (respectiv

f (x0 ) < 0), atunci există o vecinătate U a punctului x0 astfel ı̂ncât f (x) > 0
(respectiv f (x) < 0) pentru orice x ∈ U ∩ D.

Operaţii cu funcţii continue

Teoremă. Fie f, g : D ⊆ R → R, x0 ∈ D şi λ ∈ R. Dacă f şi g sunt
continue ı̂n x0 , atunci sunt continue ı̂n x0 şi funcţiile
1. f + g 3. f · g
f
2. λf 4. când g (x0 ) 6= 0.
g

2
 Observaţie. Funcţiile polinomiale, raţionale, trigonometrice, exponenţiale,
logaritmice sunt continue pe mulţimea de definiţie.

Teoremă. (Continuitatea funcţiilor compuse). Fie f : E ⊆ R → R şi

g : D ⊆ R → R astfel ı̂ncât g (D) ⊂ E şi fie x0 ∈ D. Dacă g este continuă ı̂n
x0 şi f este continuă ı̂n y0 = g (x0 ) atunci funcţia compusă f ◦ g : D → R este
continuă ı̂n x0 .

Exemplu. Funcţia g : R → R, definită prin g (x) = sin x2 + 1 este con-
tinuă.

Observaţie. Dacă f este continuă ı̂n y0 şi lim g (x) = y0 , atunci

x→x0
 
lim f (g (x)) = f lim g (x) ,
x→x0 x→x0

adică orice funcţie continuă comută cu limita.

Exemplu.

Proprietăţi ale funcţiilor continue pe un interval

1. Proprietatea valorilor intermediare
Teoremă (a valorilor intermediare) Orice funcţie continuă pe un interval
f : I → R are proprietatea lui Darboux pe acel interval, adică pentru orice
puncte x1 < x2 din I şi oricare ar fi numărul λ situat ı̂ntre f (x1 ) şi f (x2 ) ,
există cel puţin un punct c ∈ (x1 , x2 ) astfel ı̂ncât f (c) = λ.

3
 Interpretare geometrică: orice dreaptă orizontală y = λ situată ı̂ntre y =
f (x1 ) şi y = f (x2 ) intersectează graficul funcţiei cel puţin o dată ı̂n intervalul
(x1 , x2 ).

Dacă viteza unui mobil este continuă ca funcţie de timp şi dacă la momentele
t1 < t2 viteza mobilului are valori distincte v1 6= v2 , atunci orice viteză inter-
mediară (ı̂ntre v1 şi v2 ) este atinsă la un anumit moment t ∈ (t1 , t2 ).

Propoziţie. Dacă f : [a, b] → R este continuă şi f (a) · f (b) < 0, există cel
puţin un punct c ∈ (a, b) astfel ı̂ncât f (c) = 0.

Aplicaţii

a) Rezolvarea unor ecuaţii

Dacă f este continuă, atunci orice interval ı̂n care f ı̂şi schimbă
semnul conţine (cel puţin) o rădăcină c a ecuaţiei f (x) = 0.
Dacă, ı̂n plus, funcţia f este strict crescătoare (sau strict de-
screscătoare) pe acel interval, atunci soluţia c este unică.

Exemplu. 2x − 1 − cos x = 0

b) Semnul unei funcţii

Dacă f : I → R este o funcţie continuă pe un interval I şi dacă f
nu se anulează ı̂n nici unul dintre punctele intervalului I (adică ecuaţia

4
f (x) = 0 nu are soluţii pe I), atunci funcţia f are ı̂n mod necesar semn
constant pe I.

Regulă practică. Să presupunem că toate zerourile reale ale unei funcţii
continue f : I → R sunt: a1 < a2 < ... < ap < .... Atunci pe fiecare din
intervalele (a1 , a2 ), (a2 , a3 ), ..., (ap−1 , ap ) etc. funcţia are semn constant şi,
prin urmare, este suficient ca ı̂n fiecare din aceste intervale să alegem câte un
singur punct şi să determinăm semnul lui f ı̂n acel punct.

Exemplu. f (x) = x3 − x, x ∈ R

Propoziţie. Fie I ⊂ R un interval şi f : I → R o funcţie continuă pe I.

Mulţimea J = f (I) este, de asemenea, un interval.

Exemplu.

2. Inversarea funcţiilor continue

Teoremă. Fie f o funcţie continuă pe un interval I şi J = f (I) . Funcţia

f : I → J este bijectivă dacă şi numai dacă este strict monotonă. In acest caz,
funcţia f −1 : J → I este continuă şi strict monotonă.

Observaţie. Funcţiile inverse ale funcţiilor uzuale sunt continue.

Exemplu.

3. Proprietăţi de mărginire

———————————————————————————————-
Submulţimi mărginite ale lui R

Fie A ⊂ R o submulţime nevidă.

Un element b ∈ R se numeşte majorant pentru A dacă el este mai mare
decât toate elementele lui A, adică

x ≤ b, ∀x ∈ A.

Dacă o mulţime A admite majoranţi, ea se numeşte mărginită superior sau

majorată.

5
 Un element a ∈ R se numeşte minorant pentru A dacă el este mai mic
decât toate elementele lui A, adică

a ≤ x, ∀x ∈ A.

Dacă o mulţime A admite minoranţi, ea se numeşte mărginită inferior sau

minorată.

Dacă un majorant b al lui A aparţine lui A, atunci se spune că A are un cel
mai mare element sau maxim (anume b); acest număr este unic şi este notat
cu max A.
Similar, dacă mulţimea A are un minorant aparţinând lui A, atunci acesta
este cel mai mic element al lui A sau minim, notat min A.

O mulţime nevidă D ⊂ R se numeşte mărginită dacă ea este mărginită

superior şi inferior.

Axioma lui Cantor: orice submulţime nevidă majorată C ⊂ R admite un

cel mai mic majorant, notat sup C.
Numărul µ = sup C este numit marginea superioară a mulţimii C şi este
caracterizat prin următoarele două condiţii:

1. x ≤ µ, ∀x ∈ C
2. ∀ε > 0 ∃y ∈ C a.ı̂. µ − ε < y.

Orice submulţime minorată C ⊂ R admite un cel mai mare minorant, numit

marginea inferioară a lui C şi notat inf C.

Dacă o submulţime C ⊂ R nu este majorată, vom spune că marginea sa

superioară este +∞ şi notăm sup C = +∞.
Dacă o submulţime C ⊂ R nu este minorată, vom spune că marginea sa
inferioară este −∞ şi notăm inf C = −∞.

Dacă pentru o mulţime A ⊂ R există min A (respectiv max A), atunci A este
minorată (respectiv majorată) şi inf A = min A (respectiv sup A = max A).
————————————————————————————————

Definiţie. Spunem că funcţia f : D ⊆ R → R este mărginită pe mulţimea

D dacă mulţimea valorilor funcţiei f (D) este mărginită.

6
 Să presupunem că f : D → R este o funcţie mărginită şi fie m, M marginile
lui f, m = inf f (x) şi M = sup f (x) .
x∈D x∈D
Spunem că f ı̂şi atinge marginea inferioară pe D dacă există un punct α ∈ D
astfel ı̂ncât m = f (α) . In acest caz,
f (α) ≤ f (x) , ∀x ∈ D ⇔ f (α) = min f (x).
x∈D

f (α) se numeşte valoarea minimă pe D, iar α se numeşte punct de minim global

(absolut) pentru funcţia f .
Spunem că f ı̂şi atinge marginea superioară pe D dacă există un punct β ∈ D
astfel ı̂ncât M = f (β) . In acest caz,
f (x) ≤ f (β) , ∀x ∈ D ⇔ f (β) = max f (x).
x∈D

f (β) se numeşte valoarea maximă pe D, iar şi β se numeşte punct de maxim

global (absolut) pentru funcţia f .

interval compact = interval mărginit şi ı̂nchis ([a, b], cu a, b ∈ R, a < b).

Teoremă. (Weierstrass) Orice funcţie continuă pe un interval compact este

mărginită şi ı̂şi atinge marginile.
Dacă f : I = [a, b] → R continuă, atunci există xm , xM ∈ I astfel ı̂ncât
f (xm ) ≤ f (x) ≤ f (xM ) , ∀x ∈ I.

7
 Presupunând viteza unui mobil continuă, ca funcţie de timp, din teoremă
rezultă că ı̂n orice interval de timp I compact există o cea mai mare şi
o cea mai mică valoare a vitezei (extremele globale ale vitezei pe I).

Funcţii derivabile
Considerăm un mobil care se deplasează pe o axă, ı̂n sensul pozitiv al axei,
iar la momentul t mobilul se află ı̂n punctul de pe abscisă s (t) .
Să aflăm viteza de deplasare a mobilului la momentul t0 > 0, pre-
supunând că mişcarea nu este uniformă.

Viteza medie a mobilului ı̂n intervalul de timp [t0 , t]:

distanţa parcursă s (t) − s (t0 )
vm = = .
timpul scurs t − t0

Definim viteza instantanee a mobilului la momentul t0 :

s (t) − s (t0 )
v (t0 ) = lim ,
t→t0 t − t0
ı̂n ipoteza că această limită există.

Exemplu: căderea liberă a corpurilor

1 2
s (t) = gt
2

Dacă v (t) este viteza mobilului la orice moment t, atunci se defineşte acceleraţia
mobilului la momentul t0 ca fiind
v (t) − v (t0 )
a (t0 ) = lim ,
t→t0 t − t0
ı̂n ipoteza că această limită există.

8
 Derivata unei funcţii

Fie funcţia f : I → R, unde I ⊂ R este un interval, şi x0 ∈ I.

Definiţie.
df
(i) Derivata funcţiei f ı̂n punctul x0 , notată cu f 0 (x0 ) (sau (x0 )), este
dx
f (x) − f (x0 )
f 0 (x0 ) = lim , (1)
x→x0 x − x0
dacă această limită există.
(ii) Dacă derivata f 0 (x0 ) există şi este finită, spunem că funcţia f este deriv-
abilă ı̂n punctul x0 .

Observaţie. I ⊂ R este un interval ⇒ orice punct x ∈ I este punct de

acumulare pentru I.

Observaţie. f 0 (x0 ) poate lua valorile +∞ sau −∞, caz ı̂n care funcţia nu
este derivabilă ı̂n acest punct.

Definiţie. Spunem că funcţia f este derivabilă pe J ⊆ I dacă f este

derivabilă ı̂n orice punct x din J. În acest caz, funcţia f 0 : J → R care aso-
ciază fiecărui punct x ∈ J valoarea f 0 (x) se numeşte derivata funcţiei f pe
mulţimea J.

Exemple.

9
 Observaţie. Dacă s (t) este legea de mişcare rectilinie neuniformă a mo-
bilului, atunci viteza instantanee a mobilului la momentul t0 este:
ds
v (t0 ) = s0 (t0 ) = (t0 )
dt
(ı̂n ipoteza că funcţia s este derivabilă ı̂n t0 ).

Interpretarea geometrică a derivatei

Dacă funcţia f are derivată ı̂n x0 , atunci graficul său are tangentă ı̂n punctul
(x0 , f (x0 )) .

• Dacă derivata este finită, atunci panta acestei tangente este egală cu
derivata f 0 (x0 ) . În acest caz, ecuaţia tangentei este

y − f (x0 ) = m (x − x0 ) ,

unde m = f 0 (x0 ) .
• Dacă derivata este infinită, atunci tangenta este paralelă cu axa Oy.

Exemplu. Să se găsească ecuaţia tangentei la parabola y = x2 ı̂n punctul

P (1, 1) .

10
 Teoremă. Orice funcţie derivabilă ı̂ntr-un punct este continuă ı̂n acel punct.
Demonstraţie. Dacă funcţia f este derivabilă ı̂n x0 , rezultă că există şi este
finită
f (x) − f (x0 )
lim = f 0 (x0 ) . (2)
x→x0 x − x0
Pe de altă parte, observăm că, pentru orice x ∈ I\ {x0 } , avem egalitatea

f (x) − f (x0 )
f (x) = (x − x0 ) + f (x0 ) . (3)
x − x0
Cum lim (x − x0 ) = 0, ţinând seama de (2) , rezultă că există
x→x0

lim f (x) = f 0 (x0 ) · 0 + f (x0 ) = f (x0 ) ,

x→x0

deci f este continuă ı̂n x0 .

Observaţie. Reciproca teoremei precedente este falsă, pentru că există

funcţii continue ı̂ntr-un punct, care nu sunt derivabile ı̂n acel punct.

Exemplu. f : R → R, f (x) = |x|

Definiţie. Fie funcţia f : I → R, unde I ⊂ R este un interval, şi x0 ∈ I

punct de acumulare la stânga pentru I.
(i) Dacă există limita

f (x) − f (x0 ) not 0

lim = fs (x0 ) , (4)
x→x0
x<x0
x − x0

atunci această limită se numeşte derivata la stânga a funcţiei f ı̂n punctul

x0 .
(ii) Dacă limita (4) există şi este finită, atunci spunem că funcţia f este deriv-
abilă la stânga ı̂n punctul x0 .

11
 Definiţie. Fie funcţia f : I → R, unde I ⊂ R este un interval, şi x0 ∈ I
punct de acumulare la dreapta pentru I.
(i) Dacă există limita
f (x) − f (x0 ) not 0
lim = fd (x0 ) , (5)
x→x0
x>x0
x − x0

atunci această limită se numeşte derivata la dreapta a funcţiei f ı̂n punc-

tul x0 .
(ii) Dacă limita (5) există şi este finită, atunci spunem că funcţia f este deriv-
abilă la dreapta ı̂n punctul x0 .

Teoremă. Fie funcţia f : I → R, unde I ⊂ R este un interval deschis, şi

x0 ∈ I. Funcţia f are derivată ı̂n punctul x0 dacă şi numai dacă f are derivate
laterale egale ı̂n x0 . În acest caz,
fd0 (x0 ) = fs0 (x0 ) = f 0 (x0 ) .
Exemplu. f : R → R, f (x) = |x|

Când o funcţie nu este derivabilă?

• graficul funcţiei ”are un colţ” (nu e neted)

• f nu este continuă ı̂n punctul x0

• graficul funcţiei are o tangentă paralelă cu axa Oy când x = x0 , adică f

este continuă ı̂n x0 şi
lim |f 0 (x)| = +∞.
x→x0

12
 (c) f nu are derivată ı̂n x0

(d) f are derivată ı̂n x0 , dar aceasta nu este finită

Definiţii. Fie f : I → R, I interval, şi x0 ∈ I, f continuă ı̂n x0 .

1) Dacă f are derivate laterale diferite ı̂n x0 şi cel puţin una dintre ele este
finită, atunci punctul M (x0 , f (x0 )) de pe grafic se numeşte punct unghiular
al graficului.

2) Dacă fd0 (x0 ) = +∞ şi fs0 (x0 ) = −∞ (sau invers), atunci punctul M (x0 , f (x0 ))
de pe grafic se numeşte punct de ı̂ntoarcere al graficului.

Exemple.
 √
√ x, x ≥ 0 .
p
1)f : R → R, f (x) = |x| =
−x, x < 0

13
 x2 , x ≤ 0

2) Fie f : R → R, f (x) = .
sin x, x > 0

14