Analiză matematică

Funcţii derivabile III (schiţă)

Consecinţe ale teoremei lui Lagrange

Teoremă. Fie f : I → R şi x0 ∈ I. Dacă:

• f este continuă I
• f este derivabilă pe I\ {x0 }

• ∃ lim f 0 (x) ∈ R,
x→x0

atunci există f 0 (x0 ) , derivata funcţiei f şi ı̂n punctul x0 , şi, ı̂n plus,

f 0 (x0 ) = lim f 0 (x) .

x→x0

Dacă limita lim f 0 (x) este finită, atunci f este derivabilă ı̂n x0 .
x→x0

Exemplu. Să se studieze derivabilitatea funcţiei

(
x − 1, dacă x ≤ 1
f : R → R, f (x) =
ln x, dacă x > 1.

Observaţie. Dacă

• f este continuă la stânga ı̂n x0

lim f 0 (x) ∈ R
• ∃ x→x
0
x<x0

atunci există fs0 (x0 ) şi

fs0 (x0 ) = x→x
lim f 0 (x) .
0
x<x0

Un rezultat similar are loc şi ”la dreapta”.

1
 p
Exemplu. Fie f : R → R, f (x) = |x| şi x0 = 0.

(
x2 + 1, dacă x ≤ 0
Exemplu. Fie f : R → R, f (x) = şi x0 = 0.
3−x , dacă x > 0

Observaţie. Condiţia de existenţă a limitei derivatei f 0 ı̂n punctul x0 este

suficientă, nu şi necesară pentru existenţa derivatei lui f ı̂n punctul x0 .
Exemplu. Fie funcţia

x2 sin 1 , dacă x ∈ R\ {0}
f : R → R, f (x) = x
0, dacă x = 0.

Teorema lui Darboux. Dacă f : I → R este o funcţie derivabilă pe un

interval I, atunci derivata sa f 0 are proprietatea lui Darboux (adică nu poate
trece de la o valoare la alta fără a trece prin toate valorile intermediare).
Corolar. Fie f : I → R o funcţie derivabilă pe un interval I. Dacă derivata
f 0 nu se anulează pe I, atunci f 0 are semn constant pe I.
Regula lui l’Hospital

Teoremă. (Regula lui l’Hospital). Fie x0 ∈ R şi f, g : V → R (sau

f, g : V \ {x0 } → R), V o vecinătate a lui x0 Dacă:
(i) f şi g sunt derivabile pe V \ {x0 } ,
(ii) lim f (x) = lim g (x) = l, unde l = 0 sau l = −∞ sau l = +∞,
x→x0 x→x0
(iii) g 0 (x) 6= 0 ∀x ∈ V \ {x0 } ,
f 0 (x)
(iv) ∃ lim 0 = L ∈ R,
x→x0 g (x)
atunci există
f (x) f 0 (x)
lim = lim 0 = L.
x→x0 g (x) x→x0 g (x)

2
 Exemple.

f 0 (x)
Observaţie. Se poate ı̂ntâmpla ca raportul să nu aibă limită şi totuşi
g 0 (x)
f (x)
să aibă limită. Exemplu:
g (x)

Observaţie. În cazul 0 · ∞:

f
f ·g =
1
g

În cazurile 00 , ∞0 , 1∞ :
g
f g = eln f = eg ln f .

În cazul ∞ − ∞:
1 1
−
g f
f −g = .
1
f ·g
Rolul primei derivate ı̂n studiul funcţiilor

Teoremă. Fie f : I → R o funcţie derivabilă pe un interval I.

f este monoton crescătoare (descrescătoare) pe I dacă şi numai dacă f 0 ≥ 0
pe I (respectiv f 0 ≤ 0 pe I).
Obsevaţie. Dacă f 0 nu se anulează pe I atunci f este strict monotonă pe I.

f : I → R, I un interval deschis al lui R, x0 ∈ I

f derivabilă ı̂n x0

x0 punct de extrem local pentru f ⇒ x0 punct critic pentru f (f 0 (x0 ) = 0)

:

3
 Criteriu. Fie x0 un punct critic pentru f.
a) Dacă ı̂ntr-o vecinătate a lui x0 avem f 0 (x) ≥ 0 pentru x < x0 şi f 0 (x) ≤ 0
pentru x > x0 atunci x0 este punct de maxim local pentru f.
b) Dacă ı̂ntr-o vecinătate a lui x0 avem f 0 (x) ≤ 0 pentru x < x0 şi f 0 (x) ≥ 0
pentru x > x0 atunci x0 este punct de minim local pentru f.

c) Dacă f 0 este ori pozitivă ori negativă la stânga şi la dreapta lui x0 atunci
x0 nu este punct de extrem local pentru f.

Pe scurt, dacă f 0 ı̂şi schimbă semnul ı̂n punctul critic x0 atunci x0 este punct
de extrem local.

Exerciţiu. Găsiţi valorile maxime şi minime locale ale funcţiei

f (x) = 3x4 − 4x3 − 12x2 + 5.

Soluţie.
x −∞ −1 0 2 +∞
f 0 (x) − 0 + 0 − 0 +
f (x) +∞ & 0 % 5 & −27 % +∞

4
 O funcţie poate avea puncte de extrem (local sau global) ı̂n următoarele
puncte:

• puncte din interiorul domeniului ı̂n care f 0 = 0 (puncte critice)

• puncte din interiorul domeniului ı̂n care f nu este derivabilă
• capetele domeniului lui f.

Rolul derivatei a doua ı̂n studiul funcţiilor

Definiţie. i) O funcţie f : I → R se numeşte convexă pe I dacă tangenta

dusă ı̂n orice punct al graficului funcţiei f se află sub grafic.
ii) Funcţia f se numeşte concavă pe I dacă −f este convexă pe I, adică dacă
tangenta dusă ı̂n orice punct al graficului se află deasupra graficului.

Criteriu de convexitate.
Teoremă. Fie f : I → R o funcţie de două ori derivabilă pe I.
a) f este convexă pe I dacă şi numai dacă f 00 (x) ≥ 0, ∀x ∈ I.
b) f este concavă pe I dacă şi numai dacă f 00 (x) ≤ 0, ∀x ∈ I.

Dacă f 00 nu se anulează pe I, atunci f 00 are semn constant pe I.

1
Exemplu. Fie funcţia f (x) = , x ∈ R∗ .
x

5
 Criteriu pentru puncte de extrem.
Teoremă. Fie f : (a, b) → R de două ori derivabilă şi x0 ∈ (a, b) un punct
critic pentru f (adică f 0 (x0 ) = 0).
a) Dacă f 00 (x0 ) > 0 atunci x0 este punct de minim local pentru funcţia f.
b) Dacă f 00 (x0 ) < 0 atunci x0 este punct de maxim local pentru funcţia f.

Fie f : I → R o functie ¸ definită pe un interval I şi x0 un punct interior al

lui I (distinct de capetele lui I).
Definiţie. Punctul interior x0 ∈ I este punct de inflexiune al funcţiei f
dacă funcţia are derivată (finită sau infinită) ı̂n punctul x0 şi dacă funcţia este
convexă de o parte a lui x0 şi concavă de cealaltă parte a lui x0 .
Într-un punct de inflexiune graficul funcţiei ı̂şi schimbă concavitatea.
Dacă ı̂ntr-un punct de inflexiune x0 funcţia este de două ori derivabilă, atunci
avem ı̂n mod necesar f 00 (x0 ) = 0.
Dacă derivata a doua se anulează ı̂ntr-un punct x0 nu rezultă că x0 este
punct de inflexiune.
Exemplu. Fie f (x) = x4 , x ∈ R.

Probleme de maxim şi minim

Problema 1. Presupunem că puterea P (t) emisă la descărcarea unui dis-
pozitiv electronic la fiecare moment t > 0 este: P (t) = t3 · e−0,2t . Să se afle:
a) la ce moment puterea va fi maximă;
b) ı̂ntre ce limite (margini) variază puterea P (t) ı̂n intervalul de timp (măsurat
ı̂n secunde) t ∈ [10, 20] .
Problema 2. O fabrică specializată ı̂n ambalarea măslinelor are nevoie de
cutii cilindrice cu volumul de 1 litru. Găsiţi dimensiunile care minimizează
costul materialului necesar fabricării unei cutii.
Problema 3. Un soldat se află ı̂ntr-o misiune. Trebuie sa ajungă din punc-
tul A situat pe malul unui râu ı̂n punctul B situat pe malul opus al râului, la 8
km ı̂n aval, ı̂n timpul cel mai scurt. Râul are o lăţime de 3 km şi malurile pa-
ralele. Soldatul are următoarele variante: poate să traverseze râul perpendicular
până ı̂n punctul C şi apoi să alerge până ı̂n punctul B sau poate să vâslească
direct până ı̂n punctul B, sau poate să vâslească până ı̂ntr-un punct D ı̂ntre C
şi B şi apoi să alerge până ı̂n punctul B. Ştiind că vâsleşte cu 6 km/h şi aleargă
cu 8 km/h, unde ar trebui să acosteze ca să ajungă ı̂n punctul B cât mai repede
posibil? (Presupunem că viteza apei este neglijabilă relativ la viteza de vâslire
a soldatului).

6
 Formula lui Taylor

Fie funcţia f : I → R, derivabilă de n ori ı̂ntr-un punct x0 ∈ I.

Polinomul
f 0 (x0 ) f 00 (x0 ) 2
Tn (x) = f (x0 ) + (x − x0 ) + (x − x0 )
1! 2!
f (n) (x0 ) n
+... + (x − x0 ) , x ∈ I,
n!
se numeşte polinomul Taylor de grad n ataşat funcţiei f ı̂n punctul x0 .

Se observă că:

Tn (x0 ) = f (x0 ), Tn0 (x0 ) = f 0 (x0 ), Tn00 (x0 ) = f 00 (x0 ), ...

Tn(n) (x0 ) = f (n) (x0 ), Tn(n+1) (x0 ) = 0.

Definim funcţia
Rn (x) = f (x) − Tn (x) , x ∈ I, (1)
deci
f (x) = Tn (x) + Rn (x) , x ∈ I. (2)
Egalitatea (2) se numeşte formula lui Taylor de ordinul n corespunzătoare
funcţiei f ı̂n punctul x0 .
Funcţia Rn , definită prin (1) , se numeşte restul de ordin n al formulei
lui Taylor.

Teoremă. (Formula lui Taylor cu restul lui Lagrange).

Fie I ⊆ R un interval deschis şi f : I → R o funcţie de n + 1 ori derivabilă pe
I.
Atunci pentru orice două puncte x, x0 ∈ I, cu x 6= x0 , există un punct c ı̂ntre
x şi x0 astfel ı̂ncât

f 0 (x0 ) f 00 (x0 ) 2 f (n) (x0 ) n

f (x) = f (x0 ) + (x − x0 ) + (x − x0 ) + ... + (x − x0 )
1! 2! n!
f (n+1) (c) n+1
+ (x − x0 ) .
(n + 1)!

În particular, pentru x0 = 0 ∈ I, formula lui Taylor devine:

f 0 (0) f 00 (0) 2 f (n) (0) n f (n+1) (cx ) n+1

f (x) = f (0) + x+ x + ... + x + x , (3)
1! 2! n! (n + 1)!

unde cx este ı̂ntre 0 şi x (cx ∈ (0, x) sau cx ∈ (x, 0)). Aceasta se numeşte
formula lui Mac Laurin.

7
 Exemple. Formula lui Mac Laurin pentru funcţiile:

1) Funcţia f (x) = ex , x ∈ R.

x x2 xn xn+1 cx
ex = 1 + + + ... + + e , ∀x ∈ R.
1! 2! n! (n + 1)!
2) Funcţia f (x) = sin x, x ∈ R.

n−1
x x3 (−1) n x
2n+1
sin x = − + ... + x2n−1 + (−1) cos cx , ∀x ∈ R.
1! 3! (2n − 1)! (2n + 1)!

3) Funcţia f (x) = cos x, x ∈ R.

x2 x4 n x
2n
n+1 x
2n+1
cos x = 1 − + + ... + (−1) + (−1) sin cx , ∀x ∈ R.
2! 4! (2n)! (2n + 1)!

4) Funcţia f (x) = ln (1 + x) , x ∈ (−1, +∞) .

x x2 x3 x4 n−1 x
n
ln (1 + x) = − + − + ... + (−1)
1 2 3 4 n
n xn+1 1
+ (−1) · , ∀x ∈ (−1, +∞) .
n + 1 (1 + cx )n+1

8
 Studiul punctelor de extrem

Fie funcţia f : I → este de n ori derivabilă ı̂ntr-un punct x0 din interiorul

intervalului. Presupunem că:
f 0 (x0 ) = f 00 (x0 ) = ... = f (n−1) (x0 ) = 0, iar f (n) (x0 ) 6= 0.

1) Dacă n este par atunci x0 este punct de extrem pentru f , anume:

a) dacă f (n) (x0 ) < 0 atunci x0 este punct de maxim;
b) dacă f (n) (x0 ) > 0 atunci x0 este punct de minim.

2) Dacă n este impar atunci x0 nu este punct de extrem (este punct de

inflexiune).

Exemplu. f (x) = x3 , x ∈ R.

Reprezentarea grafică a funcţiilor

1. Domeniul D de definiţie al funcţiei

2. Semnul funcţiei şi eventualele simetrii ale graficului.
3. Limite la capete, continuitatea funcţiei, asimptote
4. Studiul derivatei ı̂ntâi

5. Studiul derivatei a doua

6. Tabloul de variaţie
7. Trasarea graficului