Sunteți pe pagina 1din 9
4 dialogaim cu Sufletul nostru este, realmente, cel mai bun banchet pe care ni-1 putem oferi noua insine de-a lungul existentei noastre, Sufletul, acea fractiune divina pe care cu totii o purtam in interior, acumuleaza in natura sa imense si nenumarate cantitati de informatii extraordinare care doar prin intermediul metafizicii practice le putem extrage pentru desfatarea noastr& materiala si spiritual. Sufletul participa la REAL, la IMUTABIL, la acela care NU ARE NUME, insi, care termina consolidéndu-se ca si Autor Suprem a tot ceea ce a fost, este si va fi. Din acest motiv, a ne apropia de terenurile animice cu ajutorul filosofiei si poeziei este, fara in- doiala, aventura cea mai grandioasi pe care putem si o intreprindem cat timp traim in aceast& lume fenomenica euclidiana, conectati, cu toate acestea, cu nemarginirea care sustine totul. Se prea poate ca din acest motiy, la momentul séu, doctrina sufista s8 fi indicat: «CAnd inima plange pentru ceea ce a pierdut, spiritul rade pentru cea ce a gasit». Ovvrnsso * Cine sau ce este Fiinta? entru Gnoza eterna, FIINTA este fractiunea de Dumnezeu care traieste in profunzimile creaturii umane, asteptand mo- mentul suprem pentru a se face tangibila in lumea formelor prin intermediul Sufletului su Uman sau Tiphereth al Cabalei ebraice. FIINTA este Monada despre care ne vorbea Leibniz in filosofia sa, este Daemon al grecilor, Ketherul cabalistic ete. * Care este ratiunea de a fi a FIINTEI? > ,FIINTA este FIINTA si ratiunea de a fi a FIINTEI trebuie si o cautim {n insasi FIINTA’, ne spun textele gnostice cele mai vechi. FIINTA este per- fectiunea divind, scopul final pentru care lupta sufletul uman fn trecerea sa pe Pamant. + De unde vine FIINTA? ». Fiinta igi are originile in eternitate. Lacasul FIINTEI a fost situat de cdtre cabalisti in ceea ce a fost denumit AIN, nucleul cel mai profund al Spatiului Abstract Absolut, mult dincolo de minte, atasamente gi sentimen- te de orice fel. * Ce cauta FIINTA in manifestarea sa? <6 MEZA FIINTA cauta sa se Autorealizeze, caci chiar daci este Omniscienta, Omnipotenta, Omniprezent, are nevoie s4 se manifeste in lumi pentru a-si exercita capacitatile. Aceasta este ceea ce calificd statusul su divin. * Cum reuseste FIINTA si se Autorealizeze? ++ FIINTA isi trimite sufletul sau uman in lumea material pentru ca prin intermediul acestuia si ajunga pana la Ea experientele obtinute de c&tre acesta din urma in peregrinajul sau in valea dureroasa a Samsarei. Cu cat sunt mai mari experientele traite de catre sufletul uman, cu atat vor fi mai mari puterea, forta si intelepciunea care cresc in FIINTA. * Cate oportunitati are FIINTA pentru a obtine Autorealizarea sa? Fiinta are 324.000 de oportunitati pentru a reusi sa isi manifeste Maiestria in lumea formelor. Acest numar mare de oportunitati provine din cele 3.000 de cicluri care li se acorda sufletelor pentru a incerca sa se uneasca cu divinul —cu FIINTA- inmultite cu cele 108 vieti umane ale fiecdruia dintre aceste cicluri... intre un ciclu gi altul exist o coborare si o urcare, 0 involutie si o evolutie prin intermediul c&rora sufletul se desprinde de materialul sau psihologic indezirabil -Eul- si incearca iar s& urce pana la stadiul uman pentru a incepe din nou, de asemenea, cautarea FIINTEI. *Sufera FIINTA asa cum sufera sufletul uman? FIINTA are sentimente? Natura FIINTEI se afla dincolo de Bine gi de Rau. Suferintele sufle- tului uman, prizonier al Samsarei si cu Constiinta adormita, sunt simtite de FIINTA. insa, pe FIINTA nu o intereseaza decat faptele eroice ale sufletului sau uman. Pentru FIINTA, sentimentalismele cu care suntem obisnuiti umanoizii din ziua de azi sunt neroade, lipsite de transcendenta si profunzime. Ceea ce pentru umanoid este foarte important, pentru FI- INTA este, de multe ori, ceva fara sens, fara valoare, adicA, ceva gol, sec, ohimera in plus, dintre multele pe care le poarta in interior pseudo-omul din vremurile noastre. + FIINTA a existat dintotdeauna? FIINTA este ceea ce a fost, cea ce este si ceea ce mereu va fi. FIINTA nu moare niciodata deoarece este o fractiune din insagi cea ce denumim Dumnezeu. + Are FIINTA 0 caracteristica speciala? + Fiecare FIINTA are particularitatea sa ori Raza in care se desfasoara. Aceste raze se afla in legatura cu specialitatea in care FIINTA da ce are mai bun din Ea insasi, Astfel, exist& Fiinte din raza Medicinei, a Vointei, a Legii superioare, a Diplomatiei -sau Politicii-, a Fortei, a intelepciunii si a Artei. + Exista ceva sau cineva mai presus de FIINTA? + Da, exist, Tatal tern Cosmic Comun grupeaza toate fiintele din Univers. Cand trebuie s se initieze viata intr-o lume oarecare, acest Tati Etern Cosmic Comun adopt denumirea de Theomegalogos -Domnul Marelui Cuvant- pentru a initia o nou’ Maha-Manvantara sau Zi Cosmi- cd. Tatal Etern Cosmic Comun face acest lucru din licasul sau din AIN-ul cabalistilor si al Arborelui lor Sephirotic. * Unde merge FIINTA cand se termina Ziua Cosmica? >» FIINTA are puterea de a se reabsorbi in multidimensionalitatea Spatiului si pe durata Noptii Cosmice se odihneste in SAnul lui Mu- la-Prakriti, Eterna Mama Spatiu. Mergand putin mai in profunzime pu- tem afirma ca FIINTA intra in AIN SOPH daca nu a reusit sa se Autore- alizeze -in timp ce Esenta sa ramane in AIN SOPH AUR-; de asemenea, Esenta va intra in AIN SOPH daca s-a Autorealizat dar nu a reusit si dezintegreze Benzile Teleooginore -memoria Eului-; sau va merge di- rect in AIN daca s-a Autorealizat in mod complet, a dezintegrat respec- tivele benzi si doreste s se piard& pentru totdeauna in Infinitatea ce sustine totul. * Voi putea privi vreodata fata in fat FIINTA? Da. Putem s& vedem FIINTA in lumile interne sau supradimensi- unile Spatiului. Pentru aceasta trebuie si o invocim fn lumile suprasen- sibile si, in functie de meritele celui care invocd, va veni la chemarea noastra. De asemenea, putem si o vedem si s4 conversm cu ea prin intermediul unui Maha-Samadhi experimentat pe durata unei medita- tii profunde. Alta forma de a o vedea, simti si palpa este parcurgind drumul Autorealizarii Intime a FIINTEI, Cirarea Initiatica, atunci Ea se incarneaza in noi pe masura ce moare irealul, absurdul, fantomaticul, adica, EUL, EGO-UL animal. * Care este antiteza FIINTEI? » Antiteza FIINTEI este Eul pluralizat: un ansamblu de energii nedori- te care au avut un inceput si trebuie sii aiba un sfarsit. EUL este o creatie a noastra, nu face parte din divin, prin urmare nu este Etern. Daca FIINTA este imutabilul, realul, eternul..., Eul este schimbator, iluzoriu, fantezist si nu este real. FIINTA este absolutul, Eul este relativul. FIINTA este adevarul in noi; EUL este minciuna, falsitatea pe care am creat-o in jurul nostru. FIINTA este unica, Eul este multiplu. FIINTA este bunatatea suprema, lumina adevarata, cuvantul per- fect; Eul este diabolic sut la sut’, este tenebre si ignorant totala si, in sintez, un accident pe drumul nostru. * Poate FIINTA sa modifice dezideratele Marii Legi? Daca pe FIINTA o intereseaza la un moment dat ceva ce pentru ea este foarte important, si Marea Lege nu i permite sufletului uman —noi- sa se apropie de ceea ce este important, atunci FIINTA este capabila sé negoci- eze -in secret- cu divina Lege si si schimbe dezideratele sale, pentru ca noi ~sufletele umane- sa realizim ceea ce FIINTA vrea sa realizeze. Acestui fapt ise datoreaza, de multe ori, situatiile neobisnuite care se petrec de-a lungul vietilor noastre si care pentru noi sunt ceva inexplicabil sau impredictibil. + Pot eu si ajut FIINTA mea cu ceva? +Da. Modul corect de a simti, modul corect de a gandi si modul corect de a actiona, constituie valorile care, depozitate inaintea Palatului Karmei, {i permit FIINTEI noastre s& actioneze si sa realizeze, in consecinta, misterul su. Autorealizarea este suma a doua forte care trebuie si se intalneasca {ntr-o buna zi. O forta centrifuga din interior c&tre exterior realizeaza FI- INTA incercdnd sa se apropie de noi, si de asemenea, noi trebuie sa realizim o fort centripeti -din exterior spre interior— cu practicile noastre ezoterice, cu moartea noastra psihologica, cu serviciul nostru dezinteresat in favoarea umanitatii. Cand ambele forte,deja citate, se intdlnesc, se spune ca se face lumina in noil, rménem iluminati! Acesta este un proces treptat... * MA ajuta cu ceva faptul de a cunoaste numele FIINTEI mele Reale? Da si nu. Daca stim numele FIINTEI noastre Reale si o chemam cu devotiune in practicile noastre si ne desfasurim in etica gnostica, atunci Ea va asculta chemarea noastra si va veni in ajutorul nostru. insa, dacd stim numele s&u sacru si, in ciuda acestui lucru, comportamentul nostru este indezirabil inaintea ochilor Divinitatii, atunci vom fi detestati de catre FIINTA deoarece am profana Sfantul sau Nume de Nerostit. * Ce face FIINTA in mod normal in lumea sa? x FIINTA, contrar a ceea ce se crede, nu st& asezat pe tronul sau fara s& faci nimic. FIINTA este mereu in activitate, fie orientati catre alte parti autoconstiente ale sale ins&si, fie ne trimite noua fort in aceasti lume tri- dimensional... Alte dati FIINTA cade la invoiala cu Legea in legatura cu strategii pe care le va dezvolta, probabil, peste trei sau patru vieti prin in- termediul nostru ca suflete umane. FIINTA este capabila inclusiv sa facé intelegeri cu Legea Divina pentru o viitoare MAHA-MANVANTARA. FIINTA. trimite idei pentru ca noi sa le executam aici in lumea fizica si acele idei le primeste sufletul uman, in mod constient sau inconstient. De aceea spunem mereu ca datoram totul FIINTEI, ca noi nu facem nimic si ca este stupid sa ne laudam cu ceva ce am facut in aceasta lume sau cu vreuna din calitatile care ne reprezinta, deoarece, cu adevirat, totul provine de la FIINTA. * Cte Fiinte am putea spune ci exist’? ‘Asa cum exista barbati si femei pe Pamént, de asemenea exist ace- lasi numar de Fiinte in ceruri. ins, aceast aceeasi formuli trebuie si o aplicdm si la alte lumi ale spatiului care se bucuri, la fel ca PamAntul, de umanitti intregi. + Exista Fiinte care inca nu au iesit niciodata din AIN pentru a veni la manifestare? x Da. Exista Fiinte sau Monade care inca nu au venit la manifestare pe durata acestei Zile Cosmice, nici in aceasti Maha-Manvantara si nici in Maha-Manvantare anterioare. Aceasta este o decizie care o priveste doar pe FIINTA. + Are FIINTA ajutoare in munca sa? » Da. $4 nu uitim ca FIINTA este in fond comandantul suprem al unei armate de parti autoconstiente derivate din Ea instisi. FIINTA are 49 de parti care o servesc si lucreaz pentru Ea, prin Ea si conform planurilor sale. + Este posibil ca FUINTA sa aiba diverse suflete umane incarnate pe Pamant? 250 a. Acesta este unul dintre misterele care invaluie FIINTA. O FIINTA Reala i s aiba in acelasi timp patru, cinci sau sase suflete incarnate, si acel suflet care se arata mai atras sA serveasca FIINTA va fi depozitaru) fortei sale, al intelepciunii sale si, in general, va deveni cel care fi va servi drept vehicul pentru Autorealizarea sa. + Stie FIINTA, in fiecare clipa, unde sunt si ce Iucruri fac? +. Da. S4 nu witim ca unul dintre atributele FIINTEI este Omniprezen- ta si Omniscienta. Din acest motiv a fost simbolizata ‘uneori cu un ochi in interiorul unui triunghi. Un ochi care vede totul, vegheaza totul, stie totul. + Fiintele Autorealizate sunt mai presus de cele neautorealizate? 4 Da si nu. in lumea FIINTEI domneste doar unitatea. Nu exist erezia separativitatii creat de Eu. insa, in momentul luarii deciziilor de catre Ta- tal Etern Cosmic Comun, se vor alege mereu Fiintele Autorealizate, deoa- rece au mai multa experienta. Aceasté acumulare de experiente in diverse lumi, cu diferite umanitati si in diverse Maha-Manvantare este ceea ce cunoastem in Budism cu numele de ,,Bodhicitta”. De aceea, de exemplu, nu toate Fiintele sunt apte pentru a fi Avatari. _* Exist Fiinte care nu vor sd se Autorealizeze? Oricat de staniu ni s-ar parea, exist. Acesta este altul dintre miste- rele Ontologiei FIINTEI. + Este FIINTA cea care alege momentul, planeta si in care trebuie sa fim trimisi? Ziua Cosmica Da, FIINTA alege momentul, planeta si Ziua Cosmica in care trebuie s& venim sa ludm contact cu materia. Face acest lucru cand Ea considera c4 are nevoia de a absorbi un tip de experienta particular care fi este necesar pentru a-si intari Omniscienta, De exemplu, FIINTA, Monada V. M. Samael a ales aceasta Zi Cosmic pentru a-si trimite sufletul uman —Bodhisattva— pe PamAnt cu scopul de a invita o calitate care, dupa propriile cuvinte ale Patriarhului Samael, este ,,diplomatia”. Pentru a vorbi cu paméntenii trebuie si fii ,,foarte diplomatic”. * Ce forma ia FIINTA cand Ea decide sa ni se arate? > Fiinta poate adopta forme multiple pentru a ni se arata. Uneori pu- tem si o vedem sub forma unui batran venerabil, cu barba lunga si ochi a. patrunzatori, inconjurat de o aureolé de lumina. De asemenea se poate arata, de exemplu, sub forma Tatalui sia Mamei noastre pamantesti. Poate s& apara ca si una din partile sale autoconstiente: Domnita Amintirilor sau Tatal-Timp; inclusiv asemenea unui Tigru de Bengal etc., etc., etc. *Poate sa fie FIINTA cea care sa ne dea, intr-un moment de- terminat, pe mana agentilor Legii pentru a ne aplica rigoarea justitiei? ~ Daca FIINTA considera ca este necesar ca sufletul uman sa primeas- ca o admonestare, pedeapsi ori dojana, poate sa o faca. SA ne amintim ca Bodhisattva-ul Faraonului Kefren, discipol al Maestrului Samael in recenta sa existent, nu a vrut si se supuna directivelor FIINTEI si, cu scopul de a-i da o lectie sufletului sau uman, |-a dat pe mana Agentilor Karmei si Ea inssi a cerut si fie trimis in involutie, in lumile infernale. _. © Poate FIINTA cuiva sa se incorporeze sau si se manifeste, prin intermediul unui medium, intr-o sesiune spiritista? Acest lucru este imposibil, imposibil. Electricitatea ce constituie FI- INTA ar omort, ar distruge corpul medium-ului —barbat sau femeie-. Ener- gia FIINTEI are un voltaj extrem de inalt si din acest motiv, pentru a o primi sia o incarna este necesar crearea vehiculelor energetice superioare pe care le denumim in Gnoza ,,Corpuri Solare”. * Este FIINTA sau Marea Lege cea care determina vehiculul fizic pe care il vom avea intr-o existenta determinata? x Acest lucru depinde. Uneori, din cauza karmei, Marea Lege ne acor- 44 un vehicul doar pentru a ne purifica de karma pe care o datoram. FI- INTA este constienta de acest lucru gi in acea existent Ea stie ca nu va putea lupta pentru Autorealizarea sa cu acel vehicul pe care {l are sufletul sau uman. fnsa, in alte ocazii, este insasi FIINTA care, in negocierile cu Marea Lege, decide ce tip de vehicul fizic -corp uman- vom avea intr-o existent determinata cu obiectivul de a utiliza acel vehicul pentru scopurile sale particulare. * Poate Fiinta interioara profunda a unui animalut sa realizeze un miracol sau o minune asupra cuiva, nefiind Autorealizata? x Da. Deoarece FIINTA este FIINTA si are multe mijloace pentru a face minuni. Daca la un moment dat un animéalut vrea s4 multumeasca pentru bunul tratament al stapanului sau fata de el, este probabil ca FIINTA aces- tui animalut s& fl miste, de exemplu, pentru a ne salva viata intr-o circum- stant periculoasi, inclusiv cu pretul de a-si pierde animalutul corpul fizic. * FIINTA unui Barbat Autorealizat este mai puternica decat ceaa unei Femei de asemenea Autorealizate? Nu. FIINTA isi poate manifesta toate potentialitatile atat intr-un corp feminin cat si intr-un corp masculin. Evident, totul depinde de ca- pacitatea pe care 0 au ambele vehicule de a suporta sarcinile sau muncile incredintate de ciitre insasi FIINTA. x *De ce FIINTA se Autorealizeaza uneori intr-un corp feminin si alteori intr-un corp masculin? Acest lucru apartine vointei intime a FIINTEI. FIINTA stie ce face si daca alege un corp feminin sau unul masculin, ar avea destule motive pentru a o face. * Cate haruri sau puteri are FIINTA? Acest lucru este dificil de stiut deoarece fiecare FIINTA are particu- laritatea sa. ins, existé un har pe care il poseda toate Fiintele i iar acesta este ,darul ubicuitatii”, adicd, a putea fi in diverse locuri in acelasi timp. * Care ar fi cea mai bund rugaciune pentru a comunica cu FIINTA? Rugaciunea izvorata din inima, facut cu concentrare profunda si devotiune. Pe de alta parte, V. M. Aberamentho -Isus Cristos— ne-a lsat © rugaciune minunata pentru a comunica cu Tatal care se afla in Ceruri -FIINTA- si aceasta rugaciune nu este alta decat TATAL NOSTRU.

S-ar putea să vă placă și