Observarea de sine însuși

Auto-observarea intimă de sine însuși este un mijloc practic

pentru a obține o transformare radicală.

A cunoaște și a observa sunt lucruri diferite. Mulți confundă observarea

de sine cu faptul de a cunoaște.

Știm că suntem așezați pe un scaun într-o sală, însă aceasta nu înseamnă

că vom observa scaunul.

Știm că la un moment dat suntem într-o stare negativă, poate față de o

problemă, sau preocupați de o chestiune sau alta, sau într-o stare de
neliniște sau de incertitudine etc., dar aceasta nu înseamnă că o vom
observa.
 Simțiți antipatie pentru cineva? Nu vă place o anumită
persoană? De ce? Veți spune că voi cunoașteți acea persoană… Vă rog!
Observați-o, a cunoaște nu înseamnă niciodată a observa; nu confundați
faptul de a cunoaște cu faptul de a observa…
Observarea de sine, care este sută la sută activă, este un mijloc pentru
schimbarea de sine, în timp ce cunoașterea, care e pasivă, nu este.
Cu siguranță, a cunoaște nu este un act de atenție. Atenția dirijată spre
interiorul nostru înșine, spre ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru, este
într-adevăr ceva pozitiv, activ…
În cazul unei persoane față de care avem antipatie, numai așa, pentru că
așa avem chef și de multe ori fără nici un motiv, remarcăm multitudinea
de gânduri care se acumulează în minte, grupul de voci care vorbesc și
strigă dezordonat înăuntrul nostru înșine, ceea ce spun, emoțiile
dezagreabile care apar în interiorul nostru, savoarea neplăcută pe care
toate acestea o lasă în psihicul nostru etc., etc., etc.
Evident, într-o asemenea stare ne dăm seama, deopotrivă, de faptul că în
interior tratăm foarte urât persoana față de care avem antipatie.
Însă, pentru a vedea toate acestea, este nevoie indiscutabil de o atenție
dirijată în mod intenționat spre interiorul nostru înșine, nu de o atenție
pasivă.
Atenția dinamică provine într-adevăr de la partea observatoare, în timp
ce gândurile și emoțiile aparțin părții observate.
Toate acestea ne fac să înțelegem că faptul de a cunoaște este ceva pe
de-a-ntregul pasiv și mecanic, în contrast evident cu observarea de sine,
care este un act conștient.
 Observarea de sine, care este sută la sută activă, este un mijloc
pentru schimbarea de sine, în timp ce cunoașterea, care e pasivă, nu este.

Cu siguranță, a cunoaște nu este un act de atenție. Atenția dirijată spre

interiorul nostru înșine, spre ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru, este
într-adevăr ceva pozitiv, activ…

În cazul unei persoane față de care avem antipatie, numai așa, pentru că
așa avem chef și de multe ori fără niciun motiv, remarcăm multitudinea
de gânduri care se acumulează în minte, grupul de voci care vorbesc și
strigă dezordonat înăuntrul nostru înșine, ceea ce spun, emoțiile
dezagreabile care apar în interiorul nostru, savoarea neplăcută pe care
toate acestea o lasă în psihicul nostru etc., etc., etc.

Evident, întro asemenea stare ne dăm seama, deopotrivă, de faptul că în

interior tratăm foarte urât persoana față de care avem antipatie.

Însă, pentru a vedea toate acestea, este nevoie indiscutabil de o atenție

dirijată în mod intenționat spre interiorul nostru înșine, nu de o atenție
pasivă.

Atenția dinamică provine întradevăr de la partea observatoare, în timp ce

gândurile și emoțiile aparțin părții observate.

Toate acestea ne fac să înțelegem că faptul de a cunoaște este ceva pe

deantregul pasiv și mecanic, în contrast evident cu observarea de sine,
care este un act conștient.

Psihologie Revoluționară, Capitolul XXI, „Observarea de sine însuși”

Samael Aun Weor