ARCHIBALD JOSEPH CRONIN

Grădinarul spaniol

Traducere: Bogdan Oproiu

Editura Lider
Bucureşti 2009

2
 1

C l toria cu trenul de noapte de la Paris fusese extrem de

obositoare. O întârziere exasperant la nodul de cale ferat
din Port Bou, la frontiera spaniol , îi f cuse s piard
patruzeci de minute şi, din cauza hamalului care abia se
mişca, rataser leg tura de diminea la Barcelona. Acum,
spre ora cinci dup -amiaz , când aproape c se târau pe
calea ferat c tre destina ia lor de pe Costa Brava, erau
obosi i şi neprimeni i din cauza c l toriei lungi. Problemele
create de oameni sau de maşini îl iritau în permanen pe
consul, aşa c nu era într-una din cele mai bune dispozi ii
ale sale. Aşezat, cu spatele drept, în col ul lui, se uita
încruntat şi în acelaşi timp îngrijorat la fiul s u care,
înghesuit pe bancheta de lemn din fa a lui, în vagonul lung
şi plin de praf, în care pluteau mirosuri de usturoi şi grajd, îi
arunca din când în când câte o privire timid . Şi, pentru a
treia oar în ultima or , îl întreb :
— i-e bine, Nicholas?
— Destul de bine, tat .
Dup o ultim opintire, locomotiva trecu de o curb
brusc şi, cu un şuierat puternic, opri în halta pustie a
localit ii San Jorge. L sând jos covorul şi cele dou valize,
consulul îl lu pe Nicholas de mân şi cei doi coborâr pe
peron, o band de asfalt acoperit cu un strat gros de praf
roşu, m rginit de un şir de palmieri mici şi atât de r v şi i
de vânt c p reau nişte cai deşela i. La început se încrunt
pentru c se gândi c nu erau aştepta i de nimeni, dar în
clipa urm toare privirea i se limpezi. Un tân r îmbr cat

3
într-un costum îngrijit din in, intrat pu in la ap de la sp lat,
cu papion şi p l rie galben de pai st tea la intrare lâng un
automobil gri care avea un minuscul steag al Statelor Unite
lâng radiator. La vederea celor doi pasageri veni gr bit spre
ei, urmat de şofer.
— Domnul Harrington Brande? M bucur s v cunosc,
domnule. V-am aşteptat şi la trenul de diminea . Eu sunt
Alvin Burton, de la birou. Se întoarse spre şofer, un tip mic şi
îndesat cu ten m sliniu şi figur de spaniol, care era
îmbr cat cu o hain neagr , blugi şi pantofi cu vârful
ascu it. Vrei, te rog, s iei bagajele, Garcia?!
Maşina decapotabil , remarc Brande, a c rui iritare
sc zuse, era un impun tor Pierce-Arrow, cu aripile lustruite,
cauciucuri bicolore şi huse proasp t sp late. R mase
deoparte cât timp fur transportate bagajele. Era înalt, cu o
privire p trunz toare, o fa lung cu riduri în jurul gurii şi
avea un aer de demnitate detaşat , pe care-l afişa în rela ie
cu subordona ii.
— Sper c v ve i sim i bine la reşedin a dumneavoastr ,
domnule, spuse Alvin. Domnul Tenney şi-a luat şi
personalul cu el când a plecat. Dar mi-am dat silin a s
angajez un cuplu de treab . Garcia, şoferul-valet, continu
el pe un ton sc zut, are referin e excep ionale… şi
Magdalena, so ia lui, este o buc t reas des vârşit .
Harrington Brande d du din cap.
— Suntem gata?
— Da, domnule, confirm Alvin.
Se urcar în maşin . Dup ce plecar , noul consul îşi
a inti privirea dincolo de geam, asupra oraşului, continuând
s -l in de mân protector pe fiul s u. Poate c nu era, se
gândi el cu o urm de speran , un loc atât de detestabil pe
cât se temuse. Abstrac ie f când de aerul proasp t, râul de-a
lungul c ruia şerpuia şoseaua era m rginit de o fâşie de
nisip curat, iar între stâlpii de curent electric de pe
esplanad fuseser plantate ici-colo, tufe de acacia. În

4
Plaza1, lâng fântâna artezian se vedea un chioşc de fanfar
şi în fa a lui câteva figuri negre de b trâni care citeau La
Gaceta. Un autobuz antic îşi desc rc pasagerii chiar acolo
animând atmosfera. De partea opus inevitabilei biserici, cu
stucatur roz, care avea dou cupole gemene ca nişte sâni
împungând aerul cu sfârcurile şi pe care st tea o cruce
veche, se aflau unul sau dou magazine mici, o cafenea, El
Chantaco, cu un parasolar albastru cu alb, care p rea
acceptabil şi mai jos pe Calle2 lâng port, se g sea o cl dire
comercial solid unde, îi spuse Burton în şoapt , îşi aveau
sediul birourile consulatului.
Ceva mai aproape nu putu s nu observe docurile, acolo
unde avea s se desf şoare mare parte a activit ii sale, şi
aspectul lor infect – de fapt p reau pe jum tate moarte; dac
i-ar fi cerut cineva p rerea ar fi spus c nu aveau loc prea
multe activit i acolo, în afar de un mic comer cu
îngr ş minte, plut , ulei de m sline şi o et de Tarragona.
Dou b rci de pescuit st teau la ancor al turi de un vas de
transport, ruginit, din care, ajuta i de trei m g ruşi, câ iva
marinari desc rcau butoaie. Şi din nou se sim i cuprins de
am r ciune, lucru care d du chipului s u o tent de
duritate. De ce, oare de ce, dup cincisprezece ani de munc
plin de devotament, în Europa, fusese trimis în aceast
fund tur , un om cu talentul şi personalitatea sa, care, nu
de mult, îşi câştigase dreptul la un rang înalt pe treapta
ierarhic , la Paris, Roma sau Londra? Dup ultimele
optsprezece luni petrecute în mlaştinile din Normandia,
sperase c urm toarea mutare avea s -i aduc ceea ce
merita. Şi apoi… San Jorge… chiar mai r u era c
predecesorul s u aici, Tenney, care avea o vechime mai mic
în serviciu decât el, cu trei, fusese promovat prim-consul la
Madrid, sub conducerea lui Leighton Bailey.
— Uite, tat , nu-i aşa c e frumos?
Ieşiser din oraş şi urcau pe o colin nisipoas şi b tut

1 Pia a (cu sensul de pia central ) (sp).

2 Drum (sp.).

5
de vânturi, drumul fiind m rginit de rânduri de eucalip i
argintii. Nicholas, entuziasmat, îi ar ta priveliştea vizibil
din vârful colinei. La picioarele lor se întindea Marea
Mediteran şi un far se în l a pe promontoriul stâncos, baza
sa fiind lovit în permanen de valurile înspumate ale m rii.
Ceva mai spre nord mun i impresionan i se i eau prin cea a
alb struie. Aerul proasp t avea un miros de sare de mare şi
ierburi aromatice. Şi chiar în fa , aproape ascuns vederii
de un gard de mimoze, se afla o vil cu acoperiş din igl
roşie, al c rei nume, Casa Breza, abia dac putea fi descifrat
pe pilonii de la intrare.
— Î i place? spuse Alvin Burton întorcându-se spre b iat
şi tonul s u, pu in neliniştit, dar încrez tor îi d du de în eles
lui Nicholas c aceasta avea s fie noua lui cas . Cunoscuse
multe schimb ri în doar cei nou ani de via şi cu greu mai
putea fi luat prin surprindere. Cu toate acestea, casa
stranie, cu aerul ei p r sit şi izolarea sa magnific , promitea
tot felul de lucruri interesante şi atr g toare. Consulul p rea
s -i împ rt şeasc opinia, pentru c dup ce intrar pe
aleea pietruit , iar el coborî din maşin , duritatea din
privirea lui ced locul aprob rii.
Construit din calcar local de culoare galben , casa
c p tase o tent alb-g lbuie. Se remarca prin stilul s u
maur, cu o intrare boltit , având acoperişul placat cu igl
de un roşu pal. Ferestrele de la etaj d deau într-o teras
descoperit m rginit de ieder şi vi , printre care se
strecura şi câte un fir de liliac. În stânga se afla o curte
pavat cu piatr m runt pe care crescuse muşchi, acesta
fiind drumul ce ducea la grajduri şi la alte cl diri. Ceva mai
departe se g sea gr dina.
— Este veche, desigur, remarc Alvin scuzându-se parc
şi privindu-şi cu aten ie şeful. Şi are nevoie şi de câteva
repara ii. Şi, de asemenea, nu are electricitate, doar gaze.
Dar domnul Tenney spunea mereu c este norocos s
locuiasc aici. Nu exist locuri decente de cazare mai
aproape de birou şi aici avem contract pe termen lung,
nemaivorbind de faptul c e mobilat …

6
 — Da, spuse consulul scurt.
Ridicându-şi umerii, trecu de treptele nu prea înalte ale
terasei de la parter şi se îndrept spre uşa de la intrare, acolo
unde aştepta o femeie îndesat , între dou vârste şi
îmbr cat într-o rochie neagr , pe care Burton i-o prezent
ca fiind Magdalena. Femeia schi un zâmbet agreabil.
În untru, holul placat cu marmur era r coros şi foarte
înalt, având sufrageria într-o parte, iar salonul cu uşi duble
de cealalt parte, ambele camere fiind mobilate în stil
rococo. O scar lat , din lemn închis la culoare urca în
spiral în partea din spate şi, în ciuda oboselii, consulul,
conştient de îndatoririle şi drepturile sale, escalad anevoie
sc rile pentru a inspecta şi înc perile de la etaj. Erau mult
mai multe decât ar fi utilizat vreodat el şi fiul s u, chiar şi
eventualii oaspe i, dar acest lucru nu-i displ cea b rbatului
care avea gusturi rafinate. Îi pl ceau cuierele şi dulapurile
care mobilau camerele, scaunele tapi ate, cordoanele
clopo eilor, precum şi draperiile de catifea uşor atinse de
patina vremii; chiar şi mirosul cam greu care plutea pe
coridorul lung îi gâdila în mod pl cut sim urile. Atunci când
aveau s fie aduse bagajele mai grele, o s dispun de
suficient loc pentru c r ile sale şi pentru obiectele din
por elan, remarcabila sa colec ie de arme vechi, adunat din
diverse col uri ale lumii de-a lungul anilor.
Când se întoarse în vestibul, se vedea clar c era mul umit
şi Alvin putu, în sfârşit, s se relaxeze. La fel ca un câine
credincios, deveni ner bd tor în aşteptarea unui cuvânt
aprobator.
— Sper c totul este în ordine, domnule. Nu a trecut prea
mult timp de la plecarea domnului Tenney şi eu mi-am dat
silin a s fac lucrurile cât mai bine.
— Desigur, replic consulul cu un aer suav, dar
p strându-şi aceeaşi min sever . Ştia c n-ar fi fost indicat
s îşi înceap activitatea copleşindu-l cu laude pe asistentul
s u. Nimic altceva nu altera mai mult disciplina strict şi
nici nu ducea la dezastrul reprezentat de familiaritate, în
afar de asta, decisese deja c acest tân r agitat şi destul de

7
necizelat, îmbr cat într-un costum strâmt, care, pe
deasupra, plesnise într-un loc la sub ioar , nu era
acceptabil din punct de vedere social şi cel mai bine era s -l
in la distan . Şi, deşi Alvin r m sese pe loc, învârtind
p l ria de pai în mân , ca şi cum ar fi sperat s i se cear s
mai z boveasc pu in, eventual la un pahar de Cherry,
Brande, politicos, dar, în acelaşi timp, ferm, îl conduse spre
ieşire.
— Ei bine, domnule Burton, ne vedem mâine la birou.
— Foarte bine, domnule.
— Sunte i întotdeauna acolo, la ora nou fix.
— Da, desigur. Uşor îmbujorat, Alvin se preg ti s plece,
dar ezit pe sc rile de la intrare şi, la fel ca Nicholas atunci
când voia s -i cear un favor tat lui s u, reuşi şi el s
îng ime:
— Pot s îmi exprim speran a, domnule, c ne ve i face,
doamnei Burton şi mie, onoarea de a ne vizita în
apartamentul nostru de pe Calle Estrada. E destul de mic,
dar am încercat s reconstituim întrucâtva atmosfera vechii
Americi.
Consulul îi r spunse extrem de politicos, dar dup
plecarea lui Alvin, buzele i se strânser . Nimeni nu ar fi
putut s îi pun la îndoial loialitatea fa de ar , dar acum,
dup ce intrase în contact cu rafinamentul culturii
europene, devenise un cet ean al lumii, nu-i aşa? Nici nu
era de mirare c naivitatea ce r zb tea din cuvintele lui Alvin
îl f cu s zâmbeasc .
Fix la ora şase şi, v dind o admirabil capacitate de a
anticipa dorin ele st pânului s u, Garcia anun c cina era
servit . În sufrageria mare fuseser puse dou tacâmuri la
un cap t şi la cel lalt al mesei extrem de lungi, iar între ele
fuseser aşezate câteva sfeşnice. În acest decor, tat l şi fiul
luar prima mas în casa lor.
În cea mai mare parte a timpului absorbit de propriile
gânduri şi, conştient de oboseala lui Nicholas, consulul nu
scoase niciun cuvânt. Dar serviciul excelent, precum şi
calitatea deosebit a cinei, atmosfera pl cut a camerei

8
înalte, r coroase, aflate în penumbr îi relaxar spiritul şi
alungar iritarea pe care o resim ise toat ziua. Urm ri
mişc rile valetului cu privirea sa grav şi, în cele din urm ,
ridic bariera creat de atitudinea sa rezervat .
— Am în eles c numele t u este Garcia.
— Da, domnule.
— Întotdeauna ai locuit în San Jorge?
Garcia se îndrept de spate, f r ca vreo tr s tur s se
modifice pe chipul lui impasibil. Lic rul luminii împr ştiate
de lumân ri se reflect o clip în ochii s i inexpresivi.
— Nu, domnule. Am locuit şi în oraşe mult mai mari. Şi
mereu am lucrat pentru oameni importan i. Înainte de a veni
aici am slujit familia de Aostas, în Madrid.
— Vrei s spui marchiza de Aostas?
— O ramur a acelei familii, domnule.
Harrington Brande d du în eleg tor din cap.
El ar fi fost primul care ar fi condamnat snobismul. Cu
toate acestea, respecta ordinea social şi nu-i displ cea
faptul c acest personaj t cut, care-l servea acum, avea, ca
s spunem aşa, o recomandare din partea unei familii
aristocratice.
— Transmite-i buc t resei c vreau s ne întâlnim
mâine-diminea . Fiul meu este oarecum mai delicat şi va
avea nevoie de o diet special . Dup ce b rbatul f cu o
plec ciune şi disp ru f r s fac vreun zgomot, el îi spuse
încântat lui Nicholas: Pare a fi un tip superior.
Cuvântul superior, fie c îl folosea pentru a se referi la un
cal, la un servitor, ori la prietenul lui apropiat Halevy din
Paris, era expresia preferat a consulului pentru a-şi
exprima aprobarea. Cu toate acestea, de ast dat , Nicholas
nu împ rt şea sentimentele tat lui s u. Valetul îi produsese
din primul moment o senza ie dezagreabil pe care nu şi-o
putea explica prea bine.
Dup ce consulul îşi termin cafeaua, îşi privi cu aten ie
ceasul de aur. Nicholas, asupra c ruia ciud enia incitant
a acelui loc avea efectul unui stimulent, se rug îns de el s
fac o plimbare prin gr din , înainte de a urca la etaj, iar

9
tat l lui consim i indulgent.
Afar , cu o hain pus pe umerii lui slabi pentru a-l
proteja de boarea r coroas , b iatul inspir cu nesa aerul
înmiresmat, care p rea s vin de undeva, de departe
anihilând orice form de conştiin a timpului şi spa iului.
Deşi agita ia c l toriei îi persista în memorie, sim ea cum
liniştea serii îl înv luie şi pe el, şi gr dina. Aceasta era mult
mai mare decât se aşteptase şi frumos amenajat . O c rare
lega intrarea de trei arcade aplecate asupra unui rând de
trandafiri flanca i pe ambele p r i de o mul ime de plante, în
stânga se afla un tufiş de mirt şi oleandru roz şi alb, deja
înflorit. De cealalt parte, gr dina se deschidea c tre un fel
de pajişte care, mai demult, fusese probabil un gazon unde
creşteau doi copaci încânt tori, iar dincolo de un zid de
incint mic şi un depozit de unelte f cut din lemn era o tarla
plin de bolovani albi, cactuşi spinoşi şi tufişuri de azalee
roşie. În spate, mai mul i dafini mascau grajdurile şi casele
servitorilor, în vreme ce în fa , o pant lin ducea c tre o
mic p dure de cedru şi, dincolo de ea, la malul apei.
Stând lâng tat l s u şi privind toat aceast splendoare,
impregnat de mirosul p mântului şi al naturii
înconjur toare, Nicholas se sim i cuprins de un sentiment
de o încredere nemaiîncercat în niciunul din locurile pe
unde se perindase, c într-adev r va fi fericit aici. De jos se
auzea fream tul uşor al valurilor. O senza ie subit de
fericire îl f cu s îşi închid ochii, pentru c altfel ar fi
izbucnit în plâns. Sim i cum pieptul i se umple de preaplinul
acelei tr iri.
— Nu-i aşa c e frumos, tat ? murmur el pentru a
prelungi momentul.
Contrar felului s u de a fi, consulul zâmbi, una din
pu inele d i în care Nicholas îl v zu f când acest lucru. Nici
el nu r m sese indiferent la farmecul gr dinii şi, uitându-se
la tufişurile de oleandru care se împleteau unele în altele şi
la gardul viu de mimoze pe care Tenney le l sase s creasc
în voie, începu s eas planuri ambi ioase de replant ri,
aranjamente florale şi t ieri ornamentale.

10
 — Ar putea s fie frumos, încuviin el indulgent. Dar
avem nevoie de un gr dinar. M voi ocupa de asta mâine.
Când se întoarser spre cas , se uit cu tandre e la fiul
s u, sperând c aceast gr din , acest aer pur şi puternic
care circula între Sierras şi mare, aveau s -l îns n toşeasc .
La etajul întâi alesese pentru el şi Nicholas dou
dormitoare al turate desp r ite printr-o draperie, lucru care
i-ar fi înlesnit accesul dac fiul s u o s -l strige noaptea. El
avea un somn uşor şi suferea adesea de insomnie. Cu toate
acestea, dragostea sa protectoare îl determina s fie aproape
de el în aceste ore ale nop ii, când, atât de des, coşmarurile îl
trezeau pe Nicholas foarte speriat, cu inima b tând s -i
sparg pieptul şi fruntea sc ldat într-o sudoare rece.
Aceasta era problema cea mai mare a copilului care îl
îngrijora profund pe consul.
Sus, valizele fuseser despachetate şi, nu peste mult timp,
Nicholas era deja dezbr cat şi sp lat şi inspira printr-un tub
de sticl tonicul pe baz de fier pe care profesorul Halevy i-l
prescrisese, dup care, se sp l şi pe din i. Apoi, îmbr cat
într-o c maş de noapte curat , îngenunche lâng tat l s u
pentru a-şi face rug ciunile. În ciuda rafinamentului pe care
i-l conferise şederea sa îndelungat în Europa, Harrington
Brande înc era, şi trebuia s recunoasc acest lucru, un om
religios. Deşi zâmbea când se gândea la înaintaşii s i din
Noua Anglie, puritanismul lor d inuia în el. Ascult cu capul
plecat şi cu mâna pe um rul fiului s u, iar, la sfârşit, decise
şi el s -i adreseze o rug minte special Atotputernicului, ca
s -i protejeze pe amândoi şi s le binecuvânteze şederea în
acea nou loca ie. Apoi f cu o pauz şi, cu o voce înceat ce
izvora parc din adâncul fiin ei sale, ad ug :
— Ne rug m ca mila Domnului s pogoare asupra tuturor
celor trecu i în nefiin … şi, în special, drag copil… ne
rug m pentru mama ta.
Câteva clipe mai târziu, Nicholas se afla în patul Cordova,
cu t blie acoperit de piele galben şi margini din fier forjat.
Consulul mai r mase, uitându-se cu o oarecare ezitare la
figura mic , aproape pierdut sub aşternuturile de brocart.

11
 — Desigur, b iete… eşti prea obosit pentru lectura
noastr de sear .
Într-adev r, Nicholas era frânt de oboseal şi pleoapele
sale, care aveau o nuan aproape violet contrastând cu
figura lui palid , i se închideau de la sine. Dar ştia cât de
mult însemna pentru tat l s u aceast secven final a
ritualurilor lor de sear , şi, reuşind s -şi adune gândurile,
protest , spunând c înc era destul de treaz.
Din nou, consulul ezit , dar numai pentru o clip , înainte
de a ceda pornirii de a r mâne al turi de fiul s u, pentru
care nutrea o afec iune deosebit . Intr în dormitorul s u,
dar se reîntoarse repede cu un volum mare din cartea de
ornitologie a lui Akerman. Apoi se aşez al turi de patul
moale de Cordova şi îşi puse ochelarii cu rame groase.
— ii minte, Nicholas, c , în ultima sear pe care am
petrecut-o la Arvil, am discutat despre p s rile din Africa de
Sud, un subiect extrem de interesant. În seara asta, nu vom
insista prea mult asupra lui, doar atât cât s nu uit m. Ah,
aici eram, spuse el întorcând paginile pân la locul marcat,
dup care dregându-şi vocea, începu s citeasc :
Stru ul, genul strutio, caracterizat prin prezen a a dou
degete mari şi absen a osului central este cea mai mare
pas re în via . Masculul poate ajunge pân la aproape doi
metri şi jum tate şi cânt reşte uneori o sut cincizeci de
kilograme. Tr ieşte în terenuri nisipoase, este extrem de
rapid şi, atunci când este încol it, poate deveni foarte
agresiv. P s rile îşi etaleaz cu mândrie penajul, iar
masculul este foarte ataşat de puii s i…

12
 2

În diminea a urm toare, consulul se trezi devreme şi plec

la timp la birou. Nicholas, din nefericire, petrecuse o noapte
agitat , şi în starea de letargie care-l cuprinsese,
evenimentele zilei, zgomotul locomotivei, sunetele valurilor
şi, dintr-un motiv absurd, imaginea întunecat a valetului
cu chip impasibil se amestecau haotic. Nu avea
temperatur , dar tat l s u p ru s detecteze o uşoar
îmbujorare a chipului lui şi insistase ca b iatul s r mân în
pat, promi ând, totuşi, s se întoarc la prânz, pentru a
vedea dac se poate ridica şi a merge la mas .
Nicholas p rea dezam git pentru c şi-ar fi dorit cel pu in
s poat s stea în gr dina minunat . Dar era un copil
ascult tor, care-şi cunoştea foarte bine deficien ele fizice şi
rutina verific rii temperaturii şi a lu rii pulsului prescrise de
profesorul Halevy şi, într-un fel ciudat, aştepta,
recunosc tor, manifest rile de solicitudine ale tat lui s u.
Magdalena îi aduse micul dejun la pat, cu r suflarea
întret iat dup ce urcase sc rile, dar destul de prietenoas ,
cu ochii ei negri, aproape ascunşi de obrajii maronii umfla i.
O eşarfa alb prins în jurul capului şi cerceii alc tui i din
dou cercuri de metal îi d deau un aer interesant, de
iganc . Datorit educa iei primite de la tat l s u, Nicholas
vorbea destul de bine limba spaniol şi avea şi cunoştin e de
francez şi italian , dar Magdalena vorbea foarte repede,
într-un dialect pe care el îl considera catalan şi nu se prea
în elegeau unul pe cel lalt. Când ea r mase nemişcat în
picioare, cu mâinile înfipte în şolduri, el detect o curiozitate

13
direct , r neasc în privirea ei şi, drept r spuns, îşi
dramatiz pu in situa ia, clipind din genele lungi şi înghi ind
în sec, astfel încât s se aud un zgomot alarmant în stomac.
Ea râse scurt, d du din cap, dup care plec .
Micul dejun consta în alimentele pe care le consuma de
obicei şi era foarte gustos: un ou fiert moale, biscui i
crocan i cu miere, şi un pahar de lapte de capr fiert; era
evident c tat l s u d duse dispozi iile necesare în
buc t rie. Nicholas mânc încet, experien a ajutându-l s
nu lase firimiturile s cad pe lenjerie. Dup aceea, coborî
din pat şi se duse la ogarul care st tea pe cele patru picioare
scurte plantat pe mas şi care aşteptase în t cere s fie
b gat în seam , dovedându-se extrem de ascult tor.
Nicholas ştia, desigur, c nu putea s aib un câine
adev rat; consulul, care nu era un mare iubitor de câini, îi
explicase logic c dificult ile şi nesiguran a existen ei lor în
continu mişcare excludeau prezen a unui animal, aşa c
b iatul se descurcase cât putuse mai bine cu acest
înlocuitor de juc rie, în acea diminea , totuşi, nu avea
dispozi ia necesar pentru a se angaja într-una din lungile
lor conversa ii, care, adesea, durau ore întregi, alungându-i
plictiseala. Nici nu reuşea s se concentreze asupra
manualelor pe care tat l s u i le l sase la îndemân , pe
noptier . Aten ia lui era absorbit de noutatea locurilor
înconjur toare neexplorate, aşa c se întinse pe spate,
ascultând b t ile inimii casei, în vreme ce razele
str lucitoare ale soarelui se reflectau pe tapetul maro cu
modele bizare.
Dar ritmul casei pulsa cu putere. De jos veneau zgomote
deranjante de parc ar fi avut loc o ceart , cuvintele rostite
pe un ton ridicat fiind urmate de trântitul unei uşi, despre
care Nicholas credea c e uşa de la buc t rie. Apoi auzi o
conversa ie mai mult şoptit , paşi în sufrageria de dedesubt,
mişc ri lente, ale cuiva care f cea cur enie, şi un miros
puternic de tutun tare. Construindu-şi în minte o imagine a
ceea ce se întâmpla, Nicholas tres ri speriat, atunci când
uşa camerei sale se deschise brusc. Se întoarse şi, în prag,

14
uitându-se la el cu un aer încrez tor, îl v zu pe Garcia.
Pe neaşteptate, obrajii b iatului se îmbujorar . Acea
neîncredere ciudat pe care b iatul o sim ise la adresa
valetului în seara de dinainte, ca şi cum, într-un fel, l-ar fi
considerat duşmanul s u, fu accentuat de aceast apari ie
neaşteptat .
— S v iau tava? spuse Garcia cu o polite e exagerat , în
felul lui obişnuit şi insinuant, dar, cu toate acestea, ca şi
cum ar fi vrut s dezmint acea minciun , r mase cu igara
aprins , inut între degetele lui p tate de nicotin .
— Te rog… r spunse Nicholas cu o voce nesigur .
B rbatul nu se mişc , dar îşi dezveli din ii în ceea ce ar fi
putut s par a fi un zâmbet dac fa a lui n-ar fi fost atât de
imobil .
— Nu te nelinişti în privin a mea, spuse el încet, sunt
obişnuit cu copiii. Într-unul din locurile unde am lucrat,
erau chiar şapte. Fata cea mic obişnuia s stea la mine pe
genunchi. Pân când a murit.
Nicholas inspir scurt. Valetul trase absent din igar ,
f r a-şi lua îns privirea de pe fa a b iatului.
— Cândva î i voi povesti despre ea. Cred c va fi o discu ie
interesant . Am v zut multe lucruri în via a mea. Unele
lucruri triste şi îngrozitoare. Incredibile. Lumea e plin de
idio i. Pentru mine nimic nu conteaz . Absolut nimic.
— Ce vrei s spui? întreb Nicholas.
Garcia ridic din umeri, cu un aer indiferent.
— Vei vedea. Am fost soldat, militar, ba chiar ofi er. Am
v zut b rba i care au fost biciui i, tortura i şi chiar
împuşca i, dar vom vorbi despre asta alt dat . Spune-mi,
unde este mama ta?
Nicholas deveni palid. Întrebarea, adresat în treac t, dar
cu o insolen mascat , îi zgând ri cea mai adânc şi mai
secret ran a micului s u suflet. Într-un moment de
panic , se gândi s -i spun c e moart . Oare nu insistase
adesea tat l s u cu un amestec de gravitate şi melancolie c
acum, pentru ei doi, ea trebuia s fie considerat moart ? Şi
doar acea rug ciune din fiecare sear pentru iertarea ei

15
f cea ca uitarea s nu fie asemenea mor ii. Cu toate acestea,
instinctele lui respingeau acea minciun , mai pu in datorit
inocen ei sale fireşti, cât mai degrab recunoaşterii unei
ciudate premoni ii c , dac l-ar fi min it pe acest om, ar fi
riscat s r mân lipsit de ap rare în fa a lui.
— Este în America, reuşi el s îngaime.
— Ah, exclam Garcia. O ar minunat . Dar de ce nu se
afl aici?
Cu o uşoar tremurare a b rbiei care f cu ca buzele şi
n rile sale delicate s se înfioare, iar fruntea s i se încrunte
uşor, Nicholas spuse:
— Mama nu mai locuieşte cu noi.
Garcia îşi desf cu buzele groase în ceea ce p rea a fi un
râs t cut.
— Deci nu mai înseamn nimic pentru noi. Tr ieşte
separat. Dar noi nu putem s sc p m de oameni în acest fel,
spuse el, dup care amu i brusc, ascultând paşii distinc i ce
r sunau în gr din . Apoi nu se mai auzi nimic. F r s îşi
modifice atitudinea, dar poate cu o urm de precau ie, el
d du din cap. Tat l t u s-a întors. Nu trebuie s -i pomeneşti
despre convorbirea interesant pe care am avut-o. Acum, noi
doi, avem un secret. S nu ui i asta, micule nevinovat.
Se duse spre pat şi, cu o singur mân , ridic tava cu
îndemânare; apoi, f când o jum tate de plec ciune, cu un
amestec de batjocur şi servilism, se întoarse şi ieşi din
camer .
Nicholas r mase nemişcat cu sprâncenele împreunate,
confuz şi perplex. Se sim ea descurajat, pustiit, şi doar
apari ia prompt a tat lui s u îl împiedic s izbucneasc în
lacrimi. Consulul era în form , evident, pl cut impresionat
de treaba pe care o f cuse de diminea , şi, dup ce îl
inspect sumar, îi permise lui Nicholas s se ridice din pat.
Aşezat pe marginea acestuia, în vreme ce b iatul se îmbr ca,
consulul se dovedi a fi mai vorb re decât de obicei. Biroul
ar ta mai bine decât se aşteptase, mic, dar modern, şi situat
în port, acolo unde briza m rii va face mai suportabil
c ldura verii. În afar de Alvin Burton, personalul mai

16
includea doi func ionari spanioli. Echipamentul era în stare
de func ionare, cu excep ia unei maşini de scris, care putea
fi reparat , precum şi a unui şapirograf stricat, care urma s
fie înlocuit, potrivit dispozi iilor lui.
— Şi acum, continu consulul pe acelaşi ton însufle it,
poate o s - i fac pl cere faptul c i-am g sit un gr dinar.
Este afar , în curte. Haide s -l cunoşti.
Coborâr la parter, Nicholas mergând al turi de tat l s u
de parc s-ar fi aflat sub efectul sedativelor.
Afar , aşteptând la intrarea din spate, cu o atitudine
respectuoas , se afla un tân r de nou sprezece ani, înalt şi
bine propor ionat, cu o figur deschis şi ochii blânzi, de o
nuan închis . Avea sprâncenele bine conturate, p rul
bogat şi dat pe spate, iar pe buza de sus îi creştea o urm de
musta . Ar fi putut fi considerat chipeş, în ciuda culorii de
şofran a pielii, dac nu ar fi avut buzele mari şi moi pe care le
inea întredeschise. Tân rul se îmbr case cu cel mai bun
costum al s u, care, deşi era vechi, p rea curat. Purta o
jachet foarte scurt , dup moda catalan , iar pantalonii
erau pu in evaza i şi acopereau pantofii scâlcia i. Mâinile
sale mari şi maronii strângeau o p l rie rotund şi plat .
— Hei, iat -te, tinere, spuse consulul pe un ton vioi. Cum
spuneai c te cheam ?
— José, señor… José Santero.
— Şi eşti expert în gr din rit?
José zâmbi neîncrez tor, dezvelindu-şi din ii albi şi
frumoşi. Era un zâmbet cald şi natural, care îl f cu pe
Nicholas s -şi doreasc s -i r spund cu aceeaşi moned .
— Ştiu s sap şi s ud şi s m ocup de sol, señor. Pot s
altoiesc şi s plantez. Sunt foarte dornic s muncesc, dar nu
m pot considera un expert.
— Eu în elesesem c ai experien , remarc Brande,
oarecum ner bd tor.
— O, da, señor, r spunse prompt José. Vreme de trei ani
am muncit la viile Montara. Dar acum mult lume e în şomaj
în zona dealurilor.
— Ai recomand ri?

17
 Cu un aer oarecum pierdut, José se uit la consul, dup
care, privirea sa se a inti asupra b iatului.
— Noi nu ne batem capul cu astfel de lucruri, señor. Dar
dac îl ve i întreba pe Diego Borcano Lamontara, cred c va
avea de spus numai lucruri bune despre mine.
Urm o pauz . Nicholas se uit neliniştit la tat l s u, care,
muşcându-şi buza, cânt rea acest aspect al problemei şi
b iatul trebui s -şi în buşe un impuls, despre care ştia c
nu i-ar fi f cut decât r u lui José, de a-l implora pe tat l s u
s -l angajeze pe acest gr dinar, atât de tân r, de prietenos şi
de simpatic.
Sunetul gongului care-i chema la mas gr bi decizia
consulului: pân la urm , i se vorbise numai de bine de
caracterul tân rului. Spuse brusc:
— M aştept s munceşti din greu. Vei fi pl tit cu 30 de
pesetas pe s pt mân . Eşti de acord?
— Nu am nimic împotriva dorin elor domnului, r spunse
José foarte serios.
— Foarte bine, r spunse Harrington Brande. Prezint -te
aici, mâine-diminea la ora opt, şi î i voi spune ce vreau s
faci. Haide, b iete drag, zise el, luându-l de mân pe fiul s u,
şi plec .
Îndreptându-se spre cas , Nicholas p stra în memorie
imaginea tân rului spaniol, ce st tea acolo blând şi umil,
dar surprinz tor de mândru, cu hainele sale ponosite de
duminic , inând p l ria aceea ridicol în mâinile sale
maronii, fine. Neputând rezista, în vreme ce îl urma pe tat l
s u, care urca treptele spre verand , se uit peste um r şi
zâmbi. José îi surâse la rândul s u, dezvelindu-şi din ii albi,
şi, spre marea bucurie a b iatului, îi f cu şi un semn cu
mâna. Ceva în acest gest merse direct la inima copilului…
f cându-l s se gândeasc la asta pe toat durata prânzului
şi chiar şi dup aceea.

18
 3

Îi amenajaser lui Nicholas un loc la umbra leandrilor şi

acolo, urmând un program alc tuit de tat l s u, îşi petrecea
marea majoritate a timpului dintre prânz şi ora ceaiului,
stând pe un şezlong şi inspirând aerul ozonat, în vreme ce
r sfoia paginile unei c r i, care cu siguran era instructiv
de vreme ce însuşi consulul o alesese.
Dar în acea dup -amiaz , privirea copilului se muta
adesea discret de la paginile tip rite c tre figura noului
gr dinar, care lucra p mântul de dup copaci. Trecuser
deja dou zile de când Nicholas îşi dorea s vorbeasc cu el,
dar pân în acea clip nu i se oferise ocazia şi el era, desigur,
mult prea timid pentru a intra în vorb cu gr dinarul. Dar
acum, judecând dup progresul f cut de José, care s pa
temeinic p mântul, cur ându-l de buruieni şi întorcând
brazda, b iatul îşi d du seama c , în curând, omul va
ajunge în dreptul s u şi inima începu s -i bat ceva mai
repede, gândindu-se la asta pentru c , înc din primul
moment, sim ise o und de simpatie şi în elegere ce se
propaga în permanen între tân rul spaniol şi el însuşi.
Poate c se înşela. Nu era exclus ca José s fie precum
Garcia, o persoan care te flata doar pentru a te înşela, dar el
nu putea accepta aceast idee; dezam girea ar fi fost mai
mare decât putea el suporta.
În cele din urm , gr dinarul ajunse la arbore şi,
îndreptându-se, se sprijini cu cotul pe coada lung a
hârle ului, zâmbindu-i lui Nicholas. B iatul ştia c el trebuie
s vorbeasc primul, dar nu-i venea în minte nicio idee şi

19
când, în cele din urm , se gândi la ceva, trecu o vreme pân
când reuşi s articuleze cuvintele.
— Ai muncit foarte mult, îng im el în cele din urm ,
înroşindu-se, ca de obicei.
— Nu, nu, spuse José zâmbindu-i larg, dup care ridic
din umerii bronza i de soare. Era dezbr cat pân la brâu şi
pantalonii de bumbac strânşi la mijloc pe care-i purta
împreun cu o pereche de espadrile îi scoteau în eviden
membrele musculoase. Pielea lui aurie avea o textur fin ,
subliniat de mişcarea supl a muşchilor de dedesubt. În
ciuda efortului f cut, respira foarte uşor. Dup o scurt
pauz , ad ug cu gravitate: Tu nu munceşti?
— Fac astea, spuse Nicholas, ar tând spre c r ile aşezate
pe o mas al turi.
— A, da, r spunse José, dând din cap cu gravitate, ca şi
cum ar fi recunoscut c se afl în prezen a unei inteligen e
superioare. Cred c eşti foarte deştept.
— Oh, nu, protest Nicholas, înroşindu-se şi mai tare, dar
trebuie s m odihnesc destul de mult, şi de aceea citesc.
— Şi acum eşti bolnav? se interes José.
— Mereu am pu in febr , îi explic Nicholas. Nu sunt
prea viguros.
Surâsul blând al lui José deveni şi mai larg.
— Poate dac ai munci, ca şi mine, ai fi puternic, spuse el
întinzând mâna c tre b iat. Haide. Am terminat de s pat şi
acum voi planta. Tu o s -mi dai o mân de ajutor.
Nicholas r mase f r cuvinte de încântare; ezit , dar
numai pentru o clip . Îşi dorea din toat inima s -l
înso easc şi José îl apuc de mân , ajutându-l s se ridice
în picioare, ca şi cum nu ar fi cânt rit mai mult decât o pan
şi acest lucru f cu s -i dispar timiditatea, redându-i
încrederea în sine. Se duser în locul unde erau depozitate
plantele şi José ridic pe um r o cutie cu bulbi de petunie pe
care consulul îi ceruse s le ia în acea diminea de la pia ,
dup care se îndreptar c tre cel lalt cap t al peluzei. Acolo,
dup ce întinse o coard de-a lungul p mântului proasp t
s pat, gr dinarul începu s planteze florile. La început,

20
Nicholas se mul umi s priveasc , dar, în curând,
r spunzând îndemnului mut care se citea în ochii lui José,
se aplec şi plant şi el cu timiditate o floare. Dup aceea, nu
mai reuşi s se opreasc . Era o senza ie pl cut s apuce o
ml di r coroas şi verde, s dea la o parte p mântul şi
dup aceea s îl adune în jurul r d cinilor, ca pe nişte fire de
p r, şi s priveasc pl ntu a care st tea de una singur în
picioare, hot rât s înfrunte lumea.
Nicholas locuise întotdeauna în oraşe, în case care nu
aveau gr din şi d deau direct în strad . Şi acum, aplecat
lâng José, cu soarele care-i înc lzea ceafa şi mirosul
p mântului ce-i umplea n rile, îşi spuse c niciodat în
via a lui nu f cuse ceva mai pl cut. Chiar şi micile pic turi
de sudoare pe care le sim ea sub c maş şi care, în mod
normal, erau un simptom îngrijor tor, acum nu-l deranjau.
Spre ora patru, terminaser de plantat şi, cu adev rat
mândrie, Nicholas st tea lâng José, uitându-se la parcela
de p mânt frumos aranjat şi unde mai târziu aveau s
apar culori vii şi frumoase. Era atât de concentrat, c nici
nu auzi maşina care intrase pe alee, dar, un minut mai
târziu, tres ri când auzi vocea tat lui s u în spate.
— Nicholas, ce Dumnezeu faci aici? Din tonul lui r zb tea
surpriza, dar şi dezacordul.
Tres ri pu in, şi se r suci pe c lcâie, dând la iveal un
chip str lucitor, datorit bucuriei prilejuite de munca
prestat .
— Oh, tat , am petrecut câteva ore extrem de interesante.
Am dat o mân de ajutor la plantarea acestor petunii. Şi
acum trebuie s fie udate, pentru c altfel nu vor creşte. Înc
nu este foarte târziu. Pot s mai stau pu in şi s -l asist pe
gr dinar?
Nepl cut impresionat şi nesigur, Brande se uit când la
fiul s u, când la gr dinarul spaniol, care, cunoscându-şi
lungul nasului, se d duse câ iva paşi în spate şi acum presa
un fir pe o bucat de lemn. Era ceva atât de umil în acea
ac iune încât consulul p ru ceva mai liniştit. Privirea sa,
care, pentru o clip , se întunecase, trecu muntele Olimp

21
acoperit de nori, şi se lumin din nou. Ridicând din
sprâncene, spuse sec:
— Ei bine, dac nu stai prea mult. Şi ai grij s nu r ceşti.
Ne-au trimis valizele mari şi eu m duc s despachetez.
— Oh, î i mul umesc, tat , exclam Nicholas, b tând din
palme. Nu cred c am r cit şi în curând am s vin şi eu la
tine.
Harrington Brande se întoarse şi intr în cas . Aranjate
frumos în hol, îl aşteptau trei cutii mari de lemn cu capacele
deschise şi cu rumeguşul deja îndep rtat. Garcia, se gândi
el, se dovedea a fi chiar mai util decât sperase. Trase de
cordonul unuia dintre clopo ei pentru a-l chema pe valet,
dup care, interesat de starea celei mai mari comori ale sale,
începu s caute cu privirea prin con inutul cutiilor. Aha,
acolo era – scoase cu grij din cea mai mic cutie un top de
hârtie scris la maşin şi legat cu band roşie.
— A i sunat, señor?
Brande se r suci pe c lcâie.
— Ah, da, Garcia. Ai început s faci o treab foarte bun
aici. Vrei s iei asta, te rog? Dar ai mare grija, este
manuscrisul c r ii mele.
Valetul f cu ochii mari.
— Seniorul este autor?
Flatat de exclama ia în care se sim ea adula ia valetului,
Harrington Brande d du din cap.
— De mul i ani m ocup de o lucrare considerabil …
Biografia unui om mare.
— Seniorul se refer la el însuşi, nu?
Brande râse pl cut impresionat.
— Hai, hai, Garcia, mergi un pic cam departe, încearc s
g seşti o hârtie de împachetat rezistent şi f un pachet ca
lumea. Vreau s-o iau la birou. Dup aceea întoarce-te şi
d -mi o mân de ajutor s aranjez armele.
— Desigur, señor.
Dup ce b rbatul plec , Brande r mase nemişcat o clip ,
apoi se îndrept spre cea mai apropiat lad şi, uitându-se
printre lucrurile din untru, se întreb de unde ar fi trebuit

22
s înceap . Dar, dintr-odat se opri pentru c privirea îi c zu
pe un dosar de carton ce se afla la suprafa , în lad . Se
schimb la fa . De pe buze i se desprinse o exclama ie de
surpriz , împachetarea fusese f cut de o firm din Havre şi
de pe fundul vreunui sertar reuşiser s aduc la suprafa
o fotografie pe care el n-o mai p stra la vedere de mult timp.
Era vorba de o fotografie a so iei sale.
Uşor, ca şi cum ar fi fost vorba de un şarpe ce avea
puterea s îl atace, el lu fotografia şi, cu o expresie de om
h ituit, îşi f cu curaj pentru a se uita la ea. Da, era Mariane,
cu chipul ei palid şi pl cut, ochi întuneca i şi buzele
senzuale schi ând un vag surâs care mereu îl subjugase.
Continuând s in poza în mân , se aşez pe pervazul
ferestrei, gândindu-se la acea prim seara când se
întâlniser .
Se întâmplase în urm cu zece ani, la colegiul Bowdoin,
acolo unde el venise de la Washington pentru a ine o
prelegere la o societate studen easc . La recep ia care a
urmat, remarc , stând lâng uş , aceast fat palid ,
îmbr cat în negru – se p rea c era în doliu dup mama ei –
şi imediat sim i cum îl cuprinde o emo ie puternic , senza ie
pe care nu o mai avusese niciodat înainte în rela ie cu sexul
opus. Aranjase s -i fie prezentat şi apoi f cu câteva
cercet ri, aflând c fata era s rac şi c tat l ei, un profesor
universitar ieşit la pensie, fusese internat într-unul din cele
mai proaste stabilimente din oraş, diagnosticul cu o boal
incurabil .
El decise apoi s -şi petreac concediul în Maine, g si un
hotel bun în apropiere şi, în cea mai politicoas manier
posibil , o ceru în c s torie, f r a avea prea mare succes,
dar insistând cu tenacitate. Ea îi spusese c nu dorea s se
c s toreasc . De dou ori îl refuz , şi, deşi el plec am rât şi
ab tut, se întoarse dup o lun , dou , atras de frumuse ea
ei bizar şi subjugat de pasiunea pe care i-o inspira. În acea
iarn , în luna februarie, tat l ei muri, şi ea r mase singur .
Ocazia era mult prea favorabil pentru a o rata. În
dup -amiaza înmormânt rii, atunci când ea st tea de una

23
singur , distrus , uitându-se la ploaia care lovea în geam,
iar perspectivele ei p reau mai mult decât întunecate, ea
cedase şi acceptase s se c s toreasc cu el, aruncându-i o
privire bizar .
Şi apoi ce se întâmplase? Doar Dumnezeu ştia c el îşi
d duse toat silin a s-o înconjoare cu dragostea sa şi nimeni
nu ar fi putut s fíe mai devotat. Se aflau la Washington şi
viitorul se anun a promi tor, iar apartamentul din hotelul
unde locuiau era agreabil. El îi d dea nenum rate dovezi de
dragoste, îi alegea flori şi c r i, îi planifica distrac iile, o
sf tuia ce oameni ar trebui s cunoasc , ba chiar o ajuta
s -şi aleag rochiile. O înso ea peste tot, în orice clip , chiar
când trebuia s participe la evenimente publice, insistând ca
ea s i se al ture. Şi atunci când, pentru scurte perioade de
timp, erau nevoi i s se separe, la cin , sau în s li de
recep ie, el o urm rea cu o privire plin de dorin , f r s -i
pese c cineva ar fi putut s observe cât de important
devenise ea pentru el.
Ea era mai t cut decât şi-ar fi imaginat el vreodat şi, pe
m sura trecerii timpului, deveni chiar mai taciturn , dar,
pentru c lui îi pl cea s vorbeasc , acest lucru nu-l
deranja. Uneori, când într-o oarecare m sur el reuşea s -i
impun punctul lui de vedere, poate cu privire la politic sau
art , sau, s spunem, igien personal , privirea ei îl f cea s
se simt stingherit şi zâmbetul ei îl descump nea. Dar
niciodat , niciodat nu ar fi putut s anticipeze acea sear ,
la câteva luni de la naşterea copilului lor, când, cu figura
mai palid ca oricând şi cu privirea r t cit , ea ceruse o
camer separat . Vorbele ei înc îi mai r sunau şi acum în
urechi ca o ran deschis .
— De ce? reuşi el s îngaime livid la fa . Nu eşti tu so ia
mea?
Ea îi r spunse cu o voce atât de slab , încât aproape c nu
se auzea ce spune.
— Uneori mi-ar pl cea s -mi apar in şi mie un pic.
Desigur, el nu fusese de acord. Ea era consoarta lui
legitim şi avea şi el drepturile lui. Dar atunci sim ise pentru

24
prima dat aversiunea ei fa de el, o ciudat şi incredibil
antipatie, o barier care deveni de netrecut în ciuda
eforturilor lui de a o doborî, de a o poseda complet, în trup şi
spirit, pentru a fi a lui.
Era un b rbat viril, mânat de dorin a puternic de a-şi
revendica drepturile conjugale. Şi, cu toate acestea, cât de
des se întâmplase ca, înainte de a ob ine satisfac ia final ,
lui s îi dispar propria pl cere, şocat s constate c era
singur, c ea z cea cu din ii strânşi şi nemişcat ca un
cadavru adus acolo de valurile unei m ri înghe ate.
Deşi în sufletul s u ştia c e absurd, fusese tentat s
cread c ea are un amant şi o urm rise cu gelozie,
ajungând chiar pân acolo, încât – dar nu era el so ul ei? – s
angajeze un detectiv care s o spioneze. Şi toate, f r niciun
rezultat. Oare se putea pur şi simplu ca ea s -l deteste?
Apoi el fu transferat în Europa, mai precis la Stuttgart,
apoi la Liège, Ancona… locuri unde, îi spuse el cu
am r ciune, orice femeie normal şi iubitoare s-ar fi sim it
bine în compania lui. Nu cumva îi era dor de cas ? Acest
gând îl ajut de câteva ori s -şi salveze mândria r nit . Şi
atunci când i se d du un concediu prelungit, el îi duse pe ea
şi pe Nicholas, în vârst de trei ani la acea dat , înapoi, în
America. Acolo primise ultima lovitur ! Într-o zi, ea veni în
apartamentul închiriat din New York unde locuiau şi, tras
la fa şi cu capul plecat, îi spuse c , pentru moment,
trebuia s -l p r seasc . Via a împreun îi distrusese nervii
şi sim ea nevoia s fie singur vreme de câteva luni, pentru
a-şi reveni.
El se sim i mistuit de dorin a de a o strânge brutal în
bra e. Respingându-i cererea, el îi transmise rece
ultimatumul s u:
— Dac pleci, nu te voi primi înapoi. Cu mine nu exist
jum t i de m sur . Ea nu-i d du niciun r spuns, dar el
înc îi vedea privirea umbrit ce ascundea aceeaşi enigm
care îl torturase mereu. El continu , muşcându-şi buza,
pân când sânger . Nu vei avea nici bani şi nicio pozi ie. Şi
niciun fel de ajutor pentru creşterea copilului.

25
 — Şi acum am toate astea? r spunse ea cu triste e, dup
care, întorcându-se, ieşi din camer .
Aici, în aceast cas spaniol , în timp ce-şi inea capul
între mâini, înc îi mai vedea silueta zvelt , îmbr cat în gri
şi continua s simt c ldura ei şi parfumul prezen ei sale. Ei
bine, ea plecase, disp rând complet din via a lui. Când
auzise de ea ultima dat , indirect, locuia într-un fel de
pensiune pentru femei în New York, lucrând – aproape pe
degeaba, dup cum presupunea el – într-un centru de
asisten social . Aşa s fie atunci. Cel pu in, el îl avea pe
fiul lor. Toat dragostea pe care o sim ise pentru ea fusese
acum transferat asupra lui Nicholas. Îl adora pe b iat, nu
putea s nege asta şi avea s -l iubeasc şi s fie tot timpul
aproape de inima lui…
Câteva clipe îndelungate r mase acolo în prada gândurilor
negre, chipul lui exprimând un dor nespus, dar brusc auzi
râsetele de afar . Îşi reveni, îşi ridic privirea şi, când se uit
pe fereastr , îi v zu pe José şi pe fiul s u care c rau
stropitoarea de-a lungul gr dinii, distrându-se de minune.
Consulul f cu o grimas , ca şi cum, dintr-o dat , i s-ar fi
deschis o nou ran . Se ridic brusc, se duse la uş şi, cu o
voce st pânit , strig :
— Nicholas, vino, dragul meu! Intr imediat în cas !

26
 4

Circa trei s pt mâni mai târziu, într-o duminic

diminea a, la ora zece, consulul îşi lua micul dejun în linişte
împreun cu fiul s u, în nişa însorit din sufragerie. Afar ,
extravagant ca o mireas , prim vara etala o zi atât de
pl cut încât Nicholas şi-ar fi dorit s -şi ia pâinea pr jit şi
mierea şi s ias cu ele pe verand . Dar tat l s u, îngrijorat
c temperatura ar putea s fie înşel toare, cl tinase din cap
manifestându-şi dezacordul. Îi ceruse, în schimb, lui Garcia
s aşeze masa mic lâng fereastr . Aici cel pu in, b iatul
vedea florile de un roşu aprins care creşteau printre tufele de
mimoze şi auzea zgomotul îndep rtat al clopotelor de la
biseric .
— Tat . Din când în când Nicholas îl privise pe consul
care, aflat în toane bune, era preocupat s -şi aprind un
trabuc uşor Larranaga şi s citeasc num rul, din urm cu
dou zile, al ziarului Echo de Paris – considera c doar acest
ziar merita aten ia lui şi-i ceruse prietenului s u, Havely,
s -i trimit s pt mânal un num r. Tat , aş vrea foarte mult
s merg la un meci de pelot dup -amiaza aceasta.
Consulul l s ziarul din mân .
— Un meci de pelot , repet el aparent f r s în eleag .
— Da, tat . Copilul sim i cum îi n v leşte sângele în
obraji, dar îşi f cu curaj şi continu : Este un fel de handbal
care se joac aici. Un joc rapid şi incitant. Toate oraşele de pe
Costa Brava sunt înscrise în lig . Şi ast zi, Huesca, respectiv
campionii, joac cu cei din San Jorge.
Harrington Brande se uita uimit la figura fiului s u, care

27
exprima o dorin vie. Brusc, expresia fe ei lui se relax .
— Ei bine! exclam el uşor. Deci ai vorbit cu Garcia. Ce
aiureli se întâmpl pe aici cât timp eu sunt la birou!
Spune-mi, unde şi când are loc acest meci faimos?
— La Recreo, tat , zise Nicholas cu r suflarea t iat , f r
s îndr zneasc s -i spun c nu Garcia fusese cel care-l
informase. La ora patru dup -amiaz . Oh, hai s mergem!
O umbr de surâs ap ru pe buzele consulului, îi f cea
pl cere c fiul s u îşi dorea s -şi petreac timpul în
compania sa.
— Ei bine, zise el cu un aer meditativ. Dac - i iei tonicul
acum… şi- i termini compunerea la spaniol … şi te
odihneşti o or dup prânz, vom mai vedea.
— Oh, î i mul umesc, î i mul umesc, tat , spuse Nicholas
s rind în sus de bucurie.
La ora trei şi jum tate în acea dup -amiaz cei doi
plecar , Nicholas extaziat, iar domnul Brande manifestând
bun dispozi ie şi toleran . Consulul nu ştia nimic în
leg tur cu sporturile. Odat , la Ancona, aruncase prima
minge la un meci de baseball disputat de dou echipe de pe
un vas al marinei americane, aflat în vizit în port, şi, câ iva
ani mai târziu, la Knocke, fusese cel care oferise cupa
câştig torilor unei regate organizate de un club local. Dar
acum, p rea s împ rt şeasc entuziasmul şi aştept rile
fiului s u.
Parcar maşina în Plaza şi, traversând o re ea de str du e
din spatele pie ei de fructe, ieşir la Recreo, care, remarc
consulul, se afla în zona rezervat s racilor oraşului. Era un
loc împrejmuit cu o palisad de lemn, acoperit în întregime
cu afişe de reclam ale teatrului local şi care prezentau
corrida ce urma s aib loc în aprilie la Barcelona. Cu toate
acestea, consulul îi permise lui Nicholas s -l duc pe
rândurile din fa ale tribunei, o banc de lemn f r sp tar,
care era îndreptat spre curtea betonat , acolo unde un
b rbat îmbr cat cu o c maş cu mânec scurt împrosp ta
marcajele cu vopsea roşie.
Ajunseser devreme. Mai erau prezen i doar câ iva tineri

28
care, aşeza i pe b ncile din partea de sus a tribunei, fumau,
mâncau fructe uscate, glumeau vorbind foarte tare şi din
p cate într-o manier vulgar . Din când în când mai
ap reau şi al i spectatori cu mâinile în buzunare, în marea
lor majoritate b ie i şi tineri, care ocupau locurile din spate
şi se al turau rumorii generale. Consulul se gândi c cel
pu in se aflau la o oarecare distan de aceştia şi c spa iul
era adecvat pentru a evita contactul cu ei. Dar din p cate,
nici nu b tu ora patru ceasul din port c adev ra ii
aficionados3 îşi şi f cur apari ia, o mas mare şi g l gioas ,
care d dea din coate şi se împingea pentru fiecare loc r mas
liber. Cât ai clipi din ochi, b ncile fur ocupate şi toat
tribuna se umplu de siluete înghesuite. Un b rbat mic şi
îndesat, îmbr cat cu un costum închis la culoare şi
str lucitor şi având pe cap un sombrero extrem de uzat, cu o
jum tate de ceap într-o mân şi cu un coltuc de pâine în
cealalt , se aşez chiar lâng consul şi, zâmbindu-i
prietenos acestuia, îşi ascu i briceagul pe cizme şi începu s
m nânce zgomotos. Se auzir fluier turi slabe de peste tot
din tribun , acompaniate de b tutul ritmic din picioare şi
strig te: Ole… Ole… Ole.
— Vor începe în curând, tat . S - i explic câte ceva despre
joc? spuse Nicholas aplecându-se înainte şi ar tând în
direc ia terenului. Vezi acele dou ziduri fa în fa la
distan de aproximativ treizeci de metri? Unul se cheam
frontis şi cel lalt pareo de rebote. Liniile acelea roşii de pe ele
indic spa iul unde trebuie s loveasc mingea. Şi liniile
roşii de pe terenul propriu-zis – pe care ei îl numesc concha –
marcheaz acelaşi lucru. Dac mingea cade în afara lor se
consider greşeal şi echipa advers primeşte un punct.
B iatul continu în vreme ce consulul asculta atent.
— În fiecare echip sunt doi juc tori, delantaro, centrul
înaintaş şi, zaquero, cel din spate. Huesca au echipament
albastru şi San Jorge în alb. Pelota, aşa se numeşte mingea,
este f cut din cauciuc acoperit cu piele de oaie şi ei o

3 Fani (sp.).

29
arunc cu cesta. Jocul este rapid, oh, foarte rapid…
În acel moment, pin public se auzi un cor de strig te şi din
partea cealalt a rectangulului de beton venir patru
juc tori. Erau îmbr ca i cu tricouri şi pantaloni albi şi, legat
de mân cu o m nuş , aveau un fel de coşulet uşor. Pe
m sur ce se înc lzeau, aruncând mingea în perete,
Consulul sim ea cum Nicholas devine din ce în ce mai
tensionat lâng el.
— Ei vezi, tat . Vezi de ce am venit? Nu-i aşa c este
splendid? La început Brande nu în elese, dar uitându-se în
direc ia privirii copilului, îşi d du seama c era fixat pe
unul dintre juc torii de la San Jorge, un om înalt şi sub ire,
care se mişca cu gra ie şi uşurin pe teren. Era José.
Consulul îşi pierdu morga şi câteva clipe r mase
nemişcat. Într-o clip în elese foarte bine situa ia – dorin a
b iatului de a veni la meci şi cunoştin ele sale extraordinare
despre regulile jocului – era vorba despre neverosimila, dar
sigura complicitate cu gr dinarul.
— Priveşte, priveşte, tat , spuse Nicholas entuziasmat.
Încep acum. Şi José ne-a v zut, tocmai ce mi-a f cut cu
mâna.
Pe teren, atacantul de la Huesca îşi luase deja pozi ia de
joc şi dup ce b tu pelota o dat , o arunc în zid. Plictisit,
Harrington Brande urm rea zborul mingii, conştient de un
sentiment de opresiune care era în creştere. Dac nu ar fi
fost încercui i de mul ime din toate p r ile, s-ar fi ridicat şi
şi-ar fi luat fiul din aceast încercuite odioas . În loc s fac
asta, deşi era conştient c -l va durea şi mai tare, Consulul se
uit spre b iatul care, pe marginea b ncii, f r s se
gândeasc la vreun disconfort, era complet absorbit de joc.
Cu ochii mari şi gura întredeschis , cu micii s i pumni
strânşi, se mişca şi r mânea nemişcat la unison cu ceilal i
spectatori, murmurând exclama ii de acord sau dezacord şi
chiar, din când în când, vociferând odat cu ceilal i.
— Olé. Ole. Haide, San Jorge. Jucat… oh, bine jucat, José,
amigo.
F când un efort, Harrington Brande îşi lu privirea de la el

30
şi se întoarse spre teren. Înc lzi i de mişcare, juc torii erau
acum angaja i într-o serie de curse lungi, aruncând pelota
spre perete din fiecare unghi al concha. Era incredibil
uşurin a cu care prinser mingea şi aproape f r a o ine
deloc în coş o aruncar cu putere înapoi, ca pe un glon ,
pentru a marca. Cele dou echipe, remarc Brande, erau la
fel de bune şi tabela de marcaj indica în acel moment o
egalitate la 19.
Cei doi juc tori de la Huesca erau tineri şi agili. În schimb,
fundaşul de la San Jorge era matur, scund şi cu pielea
închis la culoare, avea p rul tuns scurt şi juca cu un aer
hot rât. În ciuda experien ei sale, nu avea suficient vitez ,
astfel c nu reuşea s -şi acopere partea sa de teren.
Partenerul s u trebuia s compenseze acest handicap şi
consulul remarc iritat jocul fluent al lui José, siguran a
instinctiv a loviturilor sale care îl plasa cu mult deasupra
celorlal i juc tori de pe teren. Şi atunci, dintr-odat ,
consulul îşi dori ca San Jorge s piard acel meci.
Cu o figur impasibil , aceasta fiind atitudinea sa oficial ,
Harrington Brande începu s urm reasc atent fiecare
lovitur , fiecare punct al jocului. Scorul era acum 35 la 32 în
favoarea celor de la Huesca, care foloseau o strategie
excelent şi concentrau toate loviturile spre fundaşul de la
San Jorge. Sub presiunea acestor atacuri constante şi a
vârstei care-şi spunea cuvântul, juc torul obosea în mod
evident, şi Brande rânji satisf cut când suporterii locali
începur s strige şi s -i adreseze tot felul de injurii.
— Ole… ole… pune osul la munc , Jaime. Fugi, câine
b trân ce eşti. Haide, José, amigo, pentru numele lui
Dumnezeu, spal ruşinea.
José acoperea tot terenul, aruncându-se, întinzându-se,
lovind, mereu cu un surâs în col ul buzelor, deşi acum
respira sacadat şi transpira prin to i porii. Dar în ciuda
eforturilor sale, cei doi juc tori de la Huesca se ag ar cu
disperare de avantajul lor şi scorul crescu încet, dar sigur
pân când ajunse 48 la 46 în favoarea lor.
Mul imea era extrem de agitat , ipa, gesticula, sus inea

31
cu fervoare echipa şi tr ia momentul cu o intensitate
specific popoarelor latine. Şi micul Nicholas, palid din
cauza entuziasmului, striga din r sputeri, laolalt cu ceilal i
spectatorilor.
— Haide, San Jorge. Haide José. Vrem s câştigi… s
câştigi…
În acel moment, înaintaşul de la echipa din Huesca fent ,
şi Jaime, prins pe picior greşit, nu reuşi s returneze
mingea. Îşi ridic disperat bra ele în aer şi din rândul
suporterilor lui San Jorge se auzir exclama ii de sup rare.
Echipa din Huesca mai avea nevoie de un singur punct
pentru a câştiga meciul.
Mingea trecea dintr-o parte în cealalt , iar meciul se
apropia de sfârşit. La un moment dat, liderul echipei din
Huesca alunec pe beton şi rat pasa. Se ridic de îndat
f r a fi r nit şi le f cu cu mâna suporterilor s i. Dar abia se
relu jocul, şi José execut un as printr-o lovitur
fulger toare. Din public se auzir urale de încurajare. Scorul
era acum 49 la 48.
Într-o t cere total , José se duse în col ul terenului de
unde urma s serveasc . Întreaga aren amu i când jocul
reîncepu. Suspansul şi încordarea spectatorilor atinseser
cote maxime. Juc torii de la Huesca nu ini iau ac iuni
hazardate, aşteptând ca adversarii lor s fac o greşeal ,
conştien i de responsabilitatea care le revenea. Schimburile
de mingi se desf şurau într-un ritm rapid când, dintr-odat ,
bra ul lung al lui José lans o minge într-un unghi închis
între cei doi adversari. Scorul era egal la 49.
Publicul nu mai îndr znea nici m car s respire. To i
st teau în picioare, apleca i înainte, uitându-se la mingea
care zbura, ricoşând din panouri. Echipa din Huesca,
impulsionat de un fel de curaj al disper rii, l sase deoparte
toate m surile de precau ie şi voleurile erau extrem de
temerare. O dat , de dou ori executar pase aparent
imparabile, dar José, cu o inspira ie genial , reuşise cumva
s le returneze. La un moment dat se confrunt cu un voleu
larg la care p rea cu nu va mai ajunge. S ri sus de tot în aer

32
şi lovi cu toat puterea mingea, pe care o expedie în terenul
advers, câştigând astfel punctul.
Un oftat lung se ridic pân la cer, apoi se dezl n ui
nebunia. Oamenii îşi aruncau p l riile în aer, plângeau,
râdeau, se îmbr işau unii cu al ii şi strigau ca într-un fel de
delir extatic.
Nicholas se urc pe banc cu ochii str lucitori şi continu
s dea din mâini, scandând entuziasmat:
— Ura! Ura! Ştiam eu c va reuşi! Ştiam eu! Ştiam eu! Ura!
În vreme ce juc torii extenua i se îndreptau spre ieşirea
din teren, mul umea escalad bariera şi îi înconjur . Într-o
clip , José fu încercuit, s rutat şi ridicat în aer şi când, în
cele din urm , ceru îndurare, fu c rat pe bra e afar din
teren.
— Of, tat , spuse Nicholas cu respira ia t iat , coborând,
în cele din urm , de pe banchet . Nu-i aşa c a fost
minunat? M bucur atât de mult c m-ai adus aici.
Consulul r spunse cu un surâs for at. Punctul de maxim
tensiune al jocului şi demonstra ia care urmase îl f cuser
s în epeneasc . Dar pentru nimic în lume nu ar fi dezv luit
acea stranie şi inexplicabil am r ciune pe care o resim ea.
Îl lu pe fiul s u de mân şi, dup ce mul imea se împr ştie,
plecar în t cere c tre Plaza.
— De fapt, noi am repurtat o victorie, spuse Nicholas când
intrar în maşin , fiindc José e membru al casei noastre. Şi
pentru c el a fost cel care a câştigat partida aceasta.
F r a r spunde, Harrington Brande r suci cheia. În
vreme ce maşina demara, iar el se uita drept înainte,
b ie elul începu s îi arunce priviri nedumerite,
întrebându-se dac nu cumva îl ofensase în vreun fel pe
tat l s u.
— E ceva în neregul , tat ? întreb el în cele din urm .
Întrebarea fu urmat de o t cere destul de lung .
— Nu, nu, Nicholas, totul este în regul , doar c m doare
capul foarte tare. Vezi tu, nu sunt obişnuit s m înghesui
într-o mare de oameni şi nici s fiu împins şi lovit şi s
primesc coate în stomac şi astea toate doar pentru un joc

33
prostesc.
— Dar, tat … spuse Nicholas confuz, care era pe punctul
de a protesta în vreun fel, dar se opri v zând chipul mohorât
al tat lui s u.
Cina era deja preg tit când ajunser acas , dar t cerea
continu s persiste între ei pe întreaga durat a mesei, una
din acele t ceri de ghea care îndep rta oamenii şi pe care
consulul o impunea periodic atunci când se retr gea undeva
în forul s u l untric şi examina lucrurile şi oamenii ca şi
cum ar fi v zut, asemenea unui zeu sup rat, doar aspectele
empirice şi eterne.
— S m duc sus, tat ? întreb Nicholas pe un ton moale,
dup ce îşi b u tot laptele din pahar.
— Cum doreşti.
Încet şi trist, b ie elul urc sc rile late de lemn. Bucuria
zilei, cu toate lucrurile ei noi şi incitante, aproape c
disp ruse. Uitase de José şi de joc şi nu se mai gândea decât
la figura imobil şi dur a tat lui s u. Obişnuit cu ritualul
comun al serii, se sim ea acum abandonat în dormitorul
mare şi întunecos. Se dezbr c , se sp l şi se îmbr c cu
c maşa de noapte. Apoi se întoarse şi-l v zu pe consul care
st tea în prag.
— Oh, tat ! exclam el, oftând uşurat. Am crezut c nu o
s mai vii.
Consulul r spunse cu gravitate:
— Nu cred c se va întâmpla vreodat s nu-mi fac
datoria.
— Îmi pare r u dac te-am sup rat cu ceva, îmi pare tare
r u, tat . Îi era foarte greu s - i re in lacrimile. Dar eu… eu
chiar nu ştiu ce am f cut.
— Îngenuncheaz pentru rug ciune. Consulul se aşez în
locul s u obişnuit, îşi puse mâna pe umerii b iatului şi
spuse cu o voce joas : Nicholas, acum ai crescut. Trebuie s
ştii şi tu cât de dureroas şi dificil a devenit via a mea. Cred
c - i dai seama ce povar am avut de dus de când… mama ta
ne-a p r sit. În ultima perioad insomnia mea accentuat
de munca literar pe care o prestez m-a sec tuit de puteri.

34
Sunt zile când m simt atât de epuizat încât de-abia reuşesc
s m concentrez asupra a ceea ce am de f cut. Şi cu toate
astea… spuse consulul, ridicând dintr-o sprâncean , şi cu
toate astea, m-am dedicat ie cu trup şi suflet.
B iatul îşi l s capul în jos. Lacrimi ca nişte mici cristale
ap rur pe genele lui moi.
— Da, Nicholas, nu am fost doar tat l t u, dar şi prietenul
t u, profesorul t u, doctorul t u. Nu pot s neg c aceasta
nu mi-a adus o fericire profund … o bucurie şi o stare de
confort psihic care au fost ca un balsam pentru r nile mele.
Este vorba, dragul meu copil, de o dovad de dragoste. Dar
cu toate acestea, chiar şi cele mai altruiste pasiuni cer în
schimb pu in afec iune. De aceea ast zi inima mea a fost
sfâşiat la gândul c tu nu ii la mine.
— Nu, nu, tat , strig Nicholas, în cele din urm , nu este
adev rat. Cum po i s crezi aşa ceva?
Prin mintea lui trecu un gând asemenea unui fulger.
— Unele lucruri sunt gr itoare, fiul meu. Un cuvânt rostit
dintr-un impuls de moment… o privire… un gest
întâmpl tor…
— Nu, nu, aproape ip Nicholas. Te iubesc, ştii c te
iubesc. Mama s-a purtat îngrozitor cu tine, dar eu nu voi
face asta. Vom fi împreun mereu. Tremurând din tot
corpul, Nicholas se întinse şi îşi puse bra ele în jurul taliei
tat lui s u.
— B iatul meu, murmur consulul, strângând tare la
piept acea mic povar în via . Când sim i pe pieptul s u
b t ile inimii copilului care îl duceau cu gândul la o mic
pas re, îl invad o c ldur infinit , topind durerea din
sufletul s u. Oft profund şi-şi închise ochii.
În cele din urm , se desprinse uşor din îmbr işare.
— Şi acum, copile, spune- i rug ciunea şi apoi o s - i
citesc câteva pagini.

35
 5

Deşi reconcilierea fu dulce, la fel ca recunoaşterea

faptului c Nicholas era mai ataşat ca oricând de el, consulul
nu putea s uite rolul jucat de José în acea înstr inare ce
survenise între ei pentru o clip scurt şi dureroas . De
obicei, când pleca diminea de la vil , f cea un scurt semn
cu capul, ca r spuns la salutul politicos al lui José. Acum,
trecu cu o indiferen studiat , cu fa a întoars şi cu ochii
privind fix înainte, ca şi cum ar fi evitat s -l vad . Dar în acel
scurt moment, era foarte conştient de prezen a tân rului, de
corpul lui tân r, de puterea bra elor lui viguroase şi de
surâsul lui nevinovat şi cald. Se sim i cuprins de un puternic
resentiment, o iritare care nu disp ru nici dup ce ajunse la
birou.
Încerc s -şi alunge aceast senza ie. I se p rea absurd s
se lase deranjat de un biet servitor, un tân r din oraş care
nu avea nimic deosebit şi era sub demnitatea lui s fac ceva
în leg tur cu o ac iune care, la urma urmei, devenea şi mai
lipsit de importan , privit retrospectiv. F r nicio urm
de îndoial c omul se l uda cât de bun era la pelota şi
insistase s vin s -l vad jucând. Nu era nimic mai mult de
atât. Cu toate acestea, în ciuda asigur rilor pe care şi le oferi
singur, consulul continu s fie chinuit de acea senza ie
bizar de gelozie, resim ind o animozitate care p rea s
creasc din ce în ce mai mult, de la o zi la alta.
O vreme José nu remarc nimic, dar, cum în fiecare
diminea îşi vedea angajatorul trecând pe lâng el f r s
schi eze nici cel mai mic gest, începu s se team c nu era

36
satisf cut de serviciul lui şi în adâncul sufletului s u simplu
suferi. Nu se prea g sea de lucru în San Jorge. Un post bun
reprezenta o raritate şi el trebuia s se gândeasc şi la mama
lui, Maria, nemaivorbind de cele dou surori ale sale, de
b trânul Pedro, bunicul s u, care nu mai avusese niciun
accident vascular cerebral de şapte ani de zile. Alarmat, el îşi
intensific eforturile care oricum erau destul de mari,
ajungea cu jum tate de or înainte de ora prev zut şi pleca
doar atunci când se însera de-a binelea.
Într-o diminea , când lucra pe o c rare necur at
dincolo de zidul de piatr , v zu adânc ascunse în muşchi
trei stelu e albe şi fragile înc umede de la rou – primele
frezii ale sezonului. Ochii îi str lucir de încântare şi r mase
mut de admira ie câteva clipe uitându-se la flori, dup care,
dând din cap, ca pentru sine, le culese. Apoi se duse în
magazie, unde, fluierând bucuros, le leg cu o bucat de
rafie, folosind ca fundal o ferig . Aranjându-se în fa a buc ii
de oglind , se gr bi s se duc la intrarea în cas . Nu trebui
s aştepte prea mult înainte ca angajatorul s u s apar pe
verand .
— Señor, spuse José, dup care se opri, incapabil s
rosteasc discursul pe care îl preg tise în prealabil. Nu f cu
decât s zâmbeasc cu mult respect şi s -i întind buchetul
de flori.
Urm o perioad de t cere. Consulul, l sând foarte clar
impresia c face un mare efort, se întoarse încet şi, pentru
prima dat de la jocul de pelot , se uit direct la tân r.
Aceast ac iune, care p ru s dizolve o inhibi ie primitiv şi
adânc înr d cinat în suflet, îi produse o senza ie bizar de
eliberare. Tensiunea pe care şi-o reprimase mult timp se topi
pe loc şi el arbor un calm des vârşit.
— Ce este asta? întreb el pe un ton rigid.
— E pentru pl cerea dumneavoastr , domnule, s îl
purta i. Primele frezii ale prim verii.
— Ai cules… aceste flori…
— …da, señor.
— Nu ai dreptul s faci asta. Aceste flori sunt ale mele şi

37
eu nu doresc s fie culese. Vreau s creasc în gr din , acolo
unde este locul lor.
— Dar, señor… spuse José, dup care amu i.
— Şi cu asta basta. Eşti un om prost şi cu mult prea mult
ini iativ . Î i dep şeşti atribu iile. S nu se mai repete aşa
ceva în viitor. Ai în eles?
Sub privirea rece şi fix a consulului, José l s şi el capul
în piept şi aspectul s u tineresc p ru s se volatilizeze. L s
trist în jos buche elul de flori parfumate care se înc lziser
în mâinile lui transpirate, dup care se mai gândi, şi,
neştiind ce s fac cu mica ofrand refuzat , o puse dup
ureche. Când plec , cu mişc ri stângace, îndreptându-se
spre tufa de mirt, v zu c Garcia st tea lâng maşin cu o
grimas bizar , care f cea ca fa a lui impasibil s par şi
mai crud ; aşadar, Garcia fusese martorul umilirii sale. Îşi
muşc buza şi întoarse capul pentru ca el s nu observe c -i
ardeau obrajii.
Consulul plec în oraş, stând eap n pe locul din spate al
automobilului, cu geamurile l sate, pentru a sim i briza
pl cut . Era relaxat şi satisf cut, asemenea unui om care
s-a dezbr cat de o hain ce-l irita şi acum resim ea din nou
starea de confort şi normalitate. Se afla într-o dispozi ie atât
de bun , încât atunci când intr în birou şi-l descoperi pe
Alin Burton aplecat asupra unei gr mezi de hârtii se opri şi
remarc :
— Bun diminea a, Burton. Apropo, cred c a venit
vremea ca tu şi so ia ta s ne face i o vizit la Casa Breza.
Ce-a i zice de duminica viitoare? Veni i dup -amiaz şi vom
bea ceaiul împreun .
— Oh, v mul umesc, domnule, exclam Alvin
recunosc tor. V mul umesc foarte mult. Ştiu c doamna
Burton…
— Desigur, îl întrerupse consulul brusc. V aştept m pe
amândoi la ora cinci. S nu întârzia i!
Trecu în biroul lui privat, acolo unde îl aştepta deja pe
mas un exemplar proasp t al ziarului Echo de Paris cu
învelitoarea desf cut cu grij , dar starea lui de moment era

38
mult prea creativ pentru a se mul umi doar cu fi uica de
ştiri. O privire rapid îi confirm c în coresponden a lui nu
era nimic important. Se aşez pe scaun şi, permi ându-şi
una dintre rarele abateri de la rutina obişnuit , scoase din
sertarul de jos pachetul pe care îl adusese de acas cu o zi
înainte – manuscrisul lui despre Malbranche. Pentru restul
lumii, poate c Nicholas Malbranche era o figur
necunoscut şi anost , dar, pentru Harrington Brande,
acest francez uitat de lume, care în secolul al optsprezecelea
încerca s adopte înv turile teologice ale lui Descartes,
devenise un exemplu în a c rui filosofie el g sise modelul
comportamentului s u, ecoul sonor al sufletului s u. Faptul
c Malbranche fusese ignorat nu f cuse decât s -i m reasc
ardoarea şi mândria c el personal avea s fie apreciat ca
descoperitorul unui model pe care îl scosese din obscuritate
pentru a-l aduce la lumina zilei.
În ultimii zece ani, cu o ambi ie sporit , muncise sus inut
pentru finalizarea unui studiu dedicat eroului s u. De
câteva ori trimisese prima parte a manuscrisului s u mai
multor edituri de prestigiu. Lipsa unui r spuns – pentru c
niciuna dintre edituri nu manifestase nici cel mai mic interes
– era extrem de incitant pentru c nici el nu era imun la
trecerea timpului sau la succesul altuia, dar acest lucru nici
nu-l surprinsese şi nici nu îl f cuse s se r zgândeasc .
Considera c lucrarea sa era prea erudit pentru a se
bucura de popularitate şi, dac ar fi fost necesar, îşi
propusese s o scoat chiar pe cheltuial proprie, încrez tor
c , atunci când va fi citit în cercul restrâns de savan i
europeni, aveau s -i fie recunoscute meritele. În mod
ostentativ îl botezase pe fiul s u Francis Nicholas, în ciuda
protestelor so iei sale, a c rei lips de entuziasm pentru
proiectul s u fusese doar una dintre tr d rile fa de el.
Niciodat nu avea s -i ierte acel episod, când, copleşit de
dragostea fa de ea, îi permisese s citeasc câteva capitole
ale capodoperei sale şi insistase s -i afle p rerea.
— M tem c nu ştiu îndeajuns de mult despre asta, îi
r spunsese ea evaziv.

39
 — Bineîn eles, şi nici nu m aştept s în elegi filosofia,
draga mea, dar stilul, expunerea… dinamica întregii c r i…
— Nu, pe cuvânt, chiar nu pot s judec.
— O, haide, spusese el râzând juc uş şi mângâind-o pe
mân , fii cât de critic vrei, spune-mi adev rul.
Urmase o perioad de t cere. Dup care, încol it , ea îi
zâmbise fad, ca de obicei, ca şi cum i-ar fi cerut iertare.
— Dac insişti s î i spun, Harrington, atunci crede-m c
m-a plictisit de moarte.
Ei bine, şi Malbranche avusese parte de calvarul s u. Şi
acum, toate acestea trecuser , manuscrisul era aproape
definitivat şi, anticipând într-un fel r zbunarea sa
triumf toare, consulul lu hot rât stiloul în mân . Dar dup
ce f cu acest lucru, se opri în mod inexplicabil şi în l
capul. Ca şi cum ar fi v zut din nou umilin a din privirea lui
José şi fa a lui trist . Apoi, pe m sur ce scria, chipul îi
devenea tot mai zâmbitor.

40
 6

Duminic , Brande decise s -i primeasc pe cei doi Burton

în gr din , unde avea s le ofere ceaiul. Dup -amiaza era
pl cut şi c ldu . În plus, pentru c se însera devreme,
oaspe ii lui nu vor z bovi prea mult în vizit . Îi spuse lui
Garcia s pun masa în luminiş şi s preg teasc sendvişuri
şi câteva din tartele locale, aşa-numitele pan de jabon despre
care el credea c ar fi fost pe gustul doamnei Burton.
Pe m sur ce se apropia ora la care urmau s vin
oaspe ii, el se sim ea tot mai bine. Petrecuse o zi
încânt toare cu Nicholas, doar ei doi, împreun , r sfoind o
edi ie în folio a unor tablouri andaluziene din secolul al
optsprezecelea pe care, ca un adev rat cunosc tor, o
cump rase pe câ iva pesos dintr-un mic magazin de lâng
consulat. Şi acum, uitându-se printre crengile arborilor la
fiul s u care ar ta extrem de bine în costumul bleumarin şi
cu guler alb apretat, fu uimit s constate cât de mult se
îmbun t ise s n tatea b iatului. Nu mai avea acel aer de
fragilitate extrem , şi culoarea boln vicioas a chipului s u
fusese înlocuit de o tent maronie s n toas . Ba chiar şi
umerii lui înguşti p reau s se fi dezvoltat în ultimul timp.
Nu trebuie s ne gr bim niciodat , bineîn eles, îşi spuse el,
dar cu toate acestea, sim i o satisfac ie profund c Nicholas
începuse s r spund la grija pe care el i-o purtase
dintotdeauna.
Alvin şi so ia sa au ajuns punctuali cu o maşin
închiriat , şi, dup ce îi întâmpin cu gra ie, consulul le
propuse o plimbare în gr din . Alvin şi Nicholas o luar

41
înainte, iar el, împreun cu doamna Burton îi urmar . Era o
tân r t cut , cu ochelari şi un ten proasp t, destul de
dr gu , se gândi el, dar avea un aer comun. Purta o rochie
de voal, maro, despre care el presupunea c şi-o f cuse
singur , acas , decupând tipare din revist . Era originar
dintr-un or şel din Michigan şi provenea dintr-o familie
numeroas . Îl cunoscuse pe Alvin în campusul Universit ii
de Stat. Faptul c p rea inteligent şi cu o fíre agreabil nu îl
împiedic s o clasifice drept ciudat . Cu toate acestea,
dorin a ei de a-i fi lui pe plac chiar îi producea satisfac ie.
Din aceast cauz , se decise s fie politicos şi, când se
aşezar la mas , se întoarse şi spuse cu elegan :
— Vre i s ne face i onoarea s fi i gazd ? Dup cum şti i,
casa noastr de aici este populat de burlaci, aşa c se simte
absen a rafinamentului societ ii feminine. Îl amuz pu in
s vad cât de repede r spunse ea aten iei sale, umplând şi
dându-le ceştile de ceai cu un amestec de stâng cie şi
timiditate. Şi din nou, din dorin a de a-şi demonstra propria
putere, el începu s vorbeasc în cel mai captivant mod cu
putin . Atunci când voia, ştia s fie un interlocutor extrem
de interesant şi acum îşi d dea toat silin a, recurgând la
aspectul mai pu in sofisticat al experien ei sale, pentru a
l sa impresia unui gentleman înv at şi a unui interlocutor
binevoitor, povestindu-le mici anecdote şi zugr vind tabloul
vie ii sale în Europa care era, probabil, mai degrab
str lucitor decât real.
— Oh, e atât de minunat! oft Alvin, când consulul îşi
termin povestirea despre încoronarea regelui Albert, la care
participase şi el la catedrala din Bruxelles, în timpul şederii
sale în Belgia. Eu şi so ia mea am fi dat orice s fim prezen i
la o ceremonie atât de interesant . Nu-i aşa, Carol?
— Da, încuviin ea calm, l sând privirea în p mânt.
— Vei avea şi tu ocazia, spuse Brande îndatoritor.
— Oh, sper m din tot sufletul! Nu-i aşa, draga mea?
Ea nu-i r spunse, dar se uit la so ul ei cu o tandre e atât
de profund , încât consulul, care nu putea s observe o
c s torie fericit f r s se gândeasc la mariajul s u ratat,

42
sim i o durere acut . Nu erau c s tori i decât de optsprezece
luni, desigur, dar nu înc pea nicio îndoial c între ei exista
o leg tur foarte puternic . Oare de ce aceast non-entitate
nervoas care se bâlbâia de fiecare dat când vorbea direct
cu el şi avea adesea un comportament ridicol de
adolescentin putea s inspire o afec iune atât de mare, în
timp ce el, care era superior în toate privin ele, eşuase aşa de
lamentabil în încercarea de a ine lâng el singura femeie pe
care o iubise vreodat ?
Cu un cinism de care nu se credea în stare, consulul se
întoarse c tre doamna Burton.
— Nu m-am gândit niciodat pân acum, spuse el, cu un
calm des vârşit, dar cred c San Jorge este un loc extrem de
plictisitor pentru o femeie.
În ochii ei miopi se citea surpriza.
— Oh, nu… deloc, domnule.
Faptul c ea îi spusese domnule îl f cu s se simt b trân,
ceea ce-i provoc un alt junghi în inim .
— P i, se îngrijeşte de apartament, spuse Hurton cu
afec iune, şi trebuie s recunosc c l-a transformat într-un
adev rat c min pentru noi.
— C min, spuse consulul ca un ecou, pe un ton greu de
definit.
— Da, domnule. Dup cum v spuneam, este mic, dar
foarte intim.
— Cu toate acestea, îmi imaginez c nu exist o via
social satisf c toare pentru un cuplu tân r nevoit s
locuiasc pe o str du l turalnic , într-un obscur or şel
spaniol, insist consulul.
Pentru prima dat , Carol Burton se uit fix la el. Oare era
posibil, se întreb el însuşi, ca, în ciuda indiferen ei pe care o
afişa, ea s fi în eles inten iile mai profunde ale remarcii
sale? Femeia r spunse repede:
— V asigur c avem o mul ime de prieteni, domnule. Nu
ocup o pozi ie social înalt , dar sunt de treab … Brutarul,
b canul, b trânul preot, p rintele Limaza şi produc torul de
igarete de jos. Mergem adesea cu barca prin golf împreun

43
cu Miguel, fiul lui Alcade. Seara, uneori, ne ducem la teatru
– vechile filme spaniole sunt extrem de amuzante – şi dup
aceea lu m cina la Chantaco. Ar trebui s gusta i şi
dumneavoastr berea pe care o au acolo. E de cea mai bun
calitate. Şi apoi am mai înfiin at şi un mic club pentru
feti ele şi b ie eii din zon . Practic m tenisul de mas şi alte
sporturi. Eu le dau înghe at şi Alvin chiar a încercat s îi
înve e baseball. Obrajii i se îmbujorar . Continu
surescitat : Ne-ar bucura foarte mult s vin şi Nicholas
acolo, cred c i-ar face pl cere compania celorlal i copii…
mai ales dac se simte singur aici.
Dup aceea urm o pauz . Figura consulului împietri. Da,
ce-ar fi fost s -l trimit pe Nicholas s se joace cu to i acei
copii comuni? Doar sacrele îndatoriri ale ospitalit ii îl
împiedicar s îşi manifeste indignarea. Cu toate acestea, se
gândi Alvin cu candoare, lucrurile merseser foarte bine.
Dup ce, împreun cu Carol, discutar câteva minute
despre Nicholas, se uit la ceas cu un aer indiferent.
— Nu vrem s v mai re inem, domnule, este vremea s
plec m.
Erau pe punctul s se ridice, când, pe pietriş, se auzir
paşi şi Nicholas, care de ceva timp se uita în gr din
aşteptând ceva, îşi pierdu dintr-odat acel aer preocupat pe
care îl avusese toat dup -amiaza.
— Uita i! exclam el bucuros. Iat -l! Cred c a g sit pân
la urm . Şi înainte ca tat l s u s -l poat împiedica, strig
cu o voce plin de entuziasm. José, José, vino aici!
Urm o t cere stupefiat .
Consulul se ridic în picioare, încruntându-se.
— Ce vrei s spui, Nicholas? Taci odat !
Din umbra grajdului unde st tea nehot rât, José porni
agale spre ei, dar cu un zâmbet triumf tor pe buze. Era
îmbr cat cu hainele de duminic , cu p l ria lui catalan pe
cap şi în mân inea un buchet.
Cu privirea fix şi cu buzele strânse, Brande se uit la
tân rul care se îndrepta spre ei şi care se materializase pe
neaşteptate la chemarea fiului s u. Ce c uta acolo

44
duminic , la acea or ? Sim i o r ceal str b tându-i tot
corpul. Şi, de parc n-ar fi fost de-ajuns, Nicholas s rea pe
scaun şi striga nepoliticos de fa cu musafirii:
— Ura! Foarte bine, José!
— Vrei s taci din gur ? spuse Brande pe un ton grav.
José ajunsese deja la ei şi, f când o mic plec ciune
precum un matador rustic, îşi scoase p l ria lui absurd ,
punând-o sub bra . Mai întâi îi zâmbi lui Nicholas, apoi
privirea sa fix şi serioas se a inti asupra consulului.
— Señor, începu el, îmi cer scuze c v deranjez. V aduc
un mic dar. Florile nu erau ale mele şi am greşit când le-am
cules pentru dumneavoastr , lucru de care îmi pare r u.
Dar ceea ce v ofer acum îmi apar ine, señor, şi v rog s -l
accepta i. Deschizând pachetul de crengi de salcie, el le
ar t , nu f r mândrie, doi p str vi frumoşi, aşeza i unul
lâng altul, lâng un pat de ment s lbatic .
Rigid şi nemişcat, consulul nu-i d du niciun r spuns, dar
Nicholas se aplec extrem de interesat, pentru a vedea mai
bine, şi spuse entuziasmat:
— Ce minun ie, José, şi cât de mari sunt! I-ai prins în
lacul de la moar sau în râul de mai sus? Spune-mi repede.
Ca şi cum abia acum îşi d dea seama c toate privirile
erau a intite asupra lui, José se înroşi uşor şi îşi mişc
bocancii grei, acoperi i de praf g lbui.
— În râu, r spunse el, zâmbindu-i lui Nicholas, dup care
continu ca şi când ar fi vrut s le explice celorlal i. E un
curs de ap unde obişnuiesc s m duc, destul de departe în
mun i, apa e cristalin , dar p str vii sunt greu de prins. Am
stat toat diminea a şi am crezut c norocul n-o s -mi
surâd . Dar înainte s plec, i-am prins pe aceştia doi şi
fiecare are mai mult de un kilogram. Privirea sa cald se opri
asupra consulului, şi tân rul îşi şterse transpira ia de pe
buza inferioar . Sunt foarte proaspe i, señor, sper c o s v
fac pl cere.
Harrington Brande se aşez cu mâinile pe mas perfect
nemişcat ca o statuie, poate statuia unui b rbat ilustru,
aflat pe un piedestal, într-o pia public . Figura lui avea

45
duritatea marmurei, dar el îşi sim ea tâmplele zvâcnind, în
vreme ce sângele îi fierbea în vine.
— Îmi pare r u, spuse el într-un târziu. Nu m nânc
niciodat p str vi. Şi nu-i fac bine nici fiului meu.
— Dar aceştia sunt p str vi albi, señor, adev ra i p str vi
de munte… zise José cu vocea tremurând. Foarte delica i.
— Nu, mul umesc, spuse consulul, dup care îşi îndrept
privirea c tre oaspe ii s i. Poate a i dori s îi lua i voi?
— O, nu, nu, r spunse Alvin Burton repede şi în vocea lui
se sim ea stinghereala.
— Atunci du-i la buc t rie, zise consulul, întorcându-şi
privirea glacial de pe fa a transpirat a lui José. Nu reuşi s
se controleze, în ciuda unui puternic efort de voin , şi spuse
cu o voce tremurat şi dur . Probabil c îi vor mânca
servitorii.
— O, nu, tat , strig Nicholas consternat. José ni i-a adus
nou .
— Tu ii regim şi nu ai voie s m nânci p str v.
În ochii copilului ap rur lacrimi.
— Dar, tat …
— Destul, spuse consulul pe un ton incisiv. Acum po i s
pleci, omule.
Urm o scurt pauz . José se îndrept de spate, ca şi cum
ar fi fost extrem de obosit. Respira foarte greu şi f cu un efort
s vorbeasc , dar, cu toate acestea, din cuvintele sale
r zb tea o demnitate simpl şi ciudat :
— Îmi cer scuze c v-am produs o asemenea nepl cere,
señor, dar m-am trezit azi-diminea când înc era
întuneric, şi am mers doisprezece kilometri ca s pescuiesc
aceşti peşti pentru dumneavoastr . Tenul lui ar miu
devenise palid şi în ochii s i întuneca i lucea o scânteie de
pasiune. Ar fi trebuit s -mi dau seama c nu sunt destul de
buni pentru dumneavoastr . Poate c în cazul acesta îmi
ve i permite s îi iau eu acas . Suntem foarte s raci, señor,
şi sunt multe guri de hr nit, iar aceşti peşti ne vor îndestula
masa.
Lu pachetul şi, cu o mic plec ciune, se îndep rt .

46
Nicholas sim i o durere acut şi-şi strânse pumnii.
— Nu- i face probleme, José, strig el f r s se
sinchiseasc de ceilal i, m nânc -i la cin şi ai grij s
primeasc şi b trânul Pedro o buc ic !
Apoi, când José disp ru, se ridic în picioare şi, cu o voce
anemic , îşi ceru scuze, dup care fugi în camera sa.
Doar mândria îl ajut pe consul s men in controlul
situa iei. În ciuda amestecului de sentimente contradictorii
care îl copleşiser , se întoarse calm, ridic din umeri
amuzat, dup care se adres oaspe ilor s i:
— Copiii din zilele noastre sunt imprevizibili. Iar Nicholas
nutreşte o simpatie deosebit pentru servitorii proşti.
Continu cu fraze meşteşugite şi, în scurt vreme, îi f cu
s râd relatând povestea unui alt servitor renumit pentru
boac nele sale, un napolitan cu sânge fierbinte care fusese
buc tar pe nav şi a c rui pasiune era s creasc un
papagal. Atitudinea sa, când se ridic s -i conduc la
maşin , nu tr da nimic din avalanşa de senza ii pe care le
resim ea.
Şi, dup plecarea lor, r mase nemişcat şi se uit încruntat
la mun ii albaştri str b tu i de apele râului Arengo, înv lui i
în cea a etern .

47
 7

În diminea a urm toare, Brande coborî devreme pentru

a-şi lua micul dejun. Se temuse c ar fi putut avea o noapte
proast , dar, în mod surprinz tor, dormise foarte bine.
Garcia îi aduse cafea şi fructe aranjate apetisant pe o farfurie
rotund de argint, dup care r mase pentru a-l servi, t cut
şi impasibil, undeva în spate. Consulul se decise s îi fac o
confiden , luând în considerare rezerva b rbatului,
atitudinea lui distant care reprezenta, desigur, chintesen a
serviciului prestat la familiile de obârşie nobil , unde aflase
multe secrete ce r m seser z vorâte dincolo de acele buze
impenetrabile.
— Garcia, spuse el, vreau s te întreb ceva.
Valetul f cu un pas înainte, f r a rosti vreun cuvânt,
impersonal şi de nep truns.
— Are leg tur cu José, noul gr dinar, spuse Brande,
prefacându-se c mestec în cafea. L-ai v zut vreodat
f când conversa ie cu fiul meu?
Urm o pauz . Pe chipul lui Garcia nu ap ru niciun
zâmbet şi niciun muşchi nu se clinti.
— „Vreodat ”, señor Brande? „Tot timpul” este r spunsul
potrivit. Sunt mereu împreun , vorbesc, râd şi chiar
lucreaz împreun .
— Lucreaz ? În ciuda efortului s u de a p rea distant,
Brande aproape se înec rostind cuvântul.
— Da, desigur. Şi chiar presteaz o munc grea. Valetul
vorbea pe un ton egal, dar se uita atent la consul şi privirea
lui amintea de aceea a unei pisici. S pt mâna trecut

48
b iatul şi-a scos c maşa. L-am v zut de la fereastra mea
dezbr cat pân la brâu sub soarele fierbinte şi mânuind un
cu it lung.
— De ce nu mi-ai spus asta?
— Nu-mi place s bârfesc, ridic Garcia din umeri cu un
aer indiferent. Ştiu c fiul dumneavoastr este fragil,
sensibil… impresionabil. Şi acest José, v întreb, señor, ce
este el?
Se l s t cerea, în vreme ce consulul învârtea întruna
linguri a între degete. Nu mai îndr znea s mai pun şi alte
întreb ri valetului.
— Mul umesc, Garcia. Mi-ai fost de mare folos. Contez pe
discre ia ta.
În replic , b rbatul se înclin cu deferen a obişnuit , dar,
când îşi întoarse privirea, pe buze îi ap ru un zâmbet
sardonic, sugerând c totul era o b taie de joc.
R mas singur, Harrington Brande nu se sim ea capabil s
mai fumeze obişnuita igar de dup mas , în schimb, c zu
pe gânduri, b tând darabana cu degetele pe mas . Primul
s u impuls fu s -l concedieze pe José pe loc, şi astfel s
scape de el pentru totdeauna. Dar, dup ce mai reflect
pu in, îşi d du seama c aceast m sur nu ar fi dus la
rezolvarea problemei. Deşi p rea o adev rat nebunie, între
el şi acest individ de esen inferioar avea loc o b t lie
latent poate, dar, cu toate acestea, nu mai pu in real şi
totul era legat de afec iunea lui Nicholas. S -şi pericliteze
oare pozi ia şi s apar în postura de angajator nedrept care
îl transform pe tân r într-un martir, dându-l afar f r un
motiv plauzibil? De o mie de ori, nu. Mai devreme sau mai
târziu, aceast situa ie se va repeta. Va trebui s se lupte din
nou pentru a p stra dragostea fiului s u şi poate chiar cu un
oponent mai puternic. De aceea, prefera s se confrunte
acum cu aceast problem în condi iile cele mai avantajoase
pentru el. Când ajunse la aceast decizie, inima îi b tea mai
tare şi sim ea o dorin secret de a-şi pedepsi inamicul, de
a-l c lca în picioare şi de a-i frânge spiritul.
Când se duse la maşin , îl v zu cu col ul ochiului pe

49
gr dinar stropind straturile de petunii, dar se f cu c nu-l
observ . În acea dup -amiaz , dup ore întregi de medita ie
la birou, se întoarse acas cu o or mai devreme decât de
obicei, sperând s -i surprind împreun , dar Nicholas era la
etaj, f cându-şi lec iile, şi gr dinarul st tea de unul singur
în iarba înalt de lâng zid, ascu indu-şi coasa cu mişc ri
lente. Harrington Brande se îndrept cu paşi mari c tre
acesta.
— Doresc s vorbesc cu tine.
— Da, señor. Tonul era respectuos şi acea scânteie care
ap ruse în pupilele întunecate cu o zi în urm disp ruse,
dar remarc o anume duritate în expresia tân rului, un
spirit de independen , o înc p ânare care alimenta furia
consulului. Spuse f r înconjur:
— Î i interzic s mai vorbeşti cu Nicholas.
José îl privi atent câteva clipe.
— Dumnezeu mi-a dat limb , señor, iar dumneavoastr
îmi interzice i s-o folosesc.
— Da, spuse consulul agresiv, cel pu in în ceea ce îl
priveşte pe fiul meu. Şi sub nicio form nu trebuie s -l pui s
munceasc . I-ai cerut s taie plante, s ude gr dina şi s
sape.
— Am încercat doar s îl fac mai puternic, r spunse José,
astfel încât s nu zac tot timpul, ca o fat bolnav .
— Cum îndr zneşti?
— Şi se simte deja reconfortat, insist José cu
înc p ânare, pute i vedea şi dumneavoastr … cum s-a
bronzat şi cât de bine arat . Şi îi place s taie iarba cu secera
mic pe care i-am confec ionat-o eu şi s -şi petreac timpul
cu mine, f când mişcare în aerul curat.
Cuprins de un acces de furie, Brande deveni livid la fa ,
dar, printr-un efort supraomenesc, reuşi s se calmeze.
Spuse rigid:
— Fie îmi promi i, fie p r seşti serviciul chiar acum.
Urm o pauz lung . José se uit la consul, apoi îşi
îndrept privirea în alt parte, dup care, cu o figur
impasibil , murmur :

50
 — Promit.
Consulul era îmb tat de senza ia de putere, ceea ce
accentu dorin a de a-l r ni şi de a-l înv a pe tân r o lec ie
pe care s n-o uite niciodat . Pe când José se preg tea s îşi
continue munca, consulul exclam atât de brusc, încât José
clipi des:
— Aşteapt ! Mai e o problem . Gr dina nu arat atât de
bine pe cât m aşteptam. Uite, aici, de exemplu, zise el
ar tând c tre o bucat de teren arid, în spatele unor copaci.
Am decis s aduc pietre în locul acesta.
— Pietre, señor? repet José ca un ecou.
— Da. Dac mu i toate pietrele de pe terenul acela vei
ob ine materialul necesar.
José privi în direc ia indicat de consul.
— Acele pietre sunt extrem de grele, señor.
— i-e fric de munca grea? se r sti la el Brande.
— Sper c v-am dovedit c nu mi-e fric , señor, spuse José
cu calm, de parc i-ar fi dat explica ii unui copil, dar pentru
o asemenea treab e nevoie de câ iva oameni, lan uri de fier,
o macara…
— Vorbeşti aiurea. Poate fi f cut de un singur om.
— Şi dumneavoastr sunte i om, señor, replic José pe
acelaşi ton calm. A i putea s ridica i acele pietre?
— Nu fi insolent.
José îşi muşc buza şi se uit cu aten ie c tre terenul
unde se aflau acele pietre. Erau mari, ascu ite şi str b tute
de intruziuni de cuar .
Unele dintre ele p reau nişte bolovani adânc înfip i în
solul dur şi, pentru ca lucrurile s fie şi mai complicate, tot
terenul era plin de r d cini ale unor eucalip i ce fuseser
t ia i demult. Pentru a scoate din p mânt şi a deplasa aceste
stânci, ar fi trebuit s îşi distrug to i muşchii pe care-i
folosea pentru lucruri mai pl cute în via , în special pentru
pelot . Doar gândindu-se la acest lucru, tân rul se sim i mai
trist şi ab tut. Şi cu toate acestea, când se gândi la ce avea
acas , la mama sa, la faptul c st tea în genunchi la baia
public , la cele cinci surori mai mici ale c ror guri erau

51
mereu deschise ca ale unor pui de vrabie, ca s nu mai
spun şi de b trânul Pedro care nu avea s mai câştige
niciun ban tot restul vie ii lui, ştia c trebuie s -şi p streze
slujba cu orice pre . În plus, mai era şi Nicholas, pe care îl
îndr gise atât de mult. Îşi în l capul cu gravitate şi arbor
o min demn .
— Foarte bine, señor. O voi face.
— M gândeam eu c aşa va fi, spuse Brande cu un
zâmbet for at. Ai grij s faci o treab bun . Dac nu va fi
aşa, voi şti de ce.
Se întoarse şi plec , înclinându-şi capul în semn de
apreciere în direc ia lui Garcia, care st tea în pragul uşii,
aşteptând s ia bastonul şi p l ria dup ce avea s intre în
cas . În seara aceea, dup rug ciune, inten iona s
vorbeasc cu Nicholas.
În diminea a urm toare, José începu s fac ceea ce i se
ceruse. Nu avea decât nişte unelte rudimentare: o lopat ,
dou hârle e şi o roab cu axul stricat. De cele mai multe ori
trebuia s sape în jurul bolovanilor adânc înfip i în p mânt,
apoi s -i ridice cu dou bare de fier, s -i împing pe roaba
l sat pe o parte şi s care totul câ iva zeci de metri pe un
teren accidentat pân la zona indicat de consul. Adesea,
dup ce reuşea cu greutate s urneasc unul dintre
bolovani, acesta aluneca de pe barele de fier şi se înfunda şi
mai tare în p mânt, sau atunci când îi transporta c deau de
pe roab şi el trebuia s îi ridice din nou cu un efort
supraomenesc.
Era o munc istovitoare. Sezonul cald începuse de ceva
vreme şi, deşi în zori de zi temperatura era relativ sc zut ,
soarele începea curând s ard pe cerul str lucitor şi valuri
de c ldur se rev rsau asupra micii gr dini. Începur s -i
apar b t turi şi îşi rupse şi o unghie, iar transpira ia îi
invadase corpul din creştet pân în t lpi. Pentru a împiedica
sudoarea s -i intre în ochi, îşi rupse batista roşie de bumbac
şi o leg pe frunte. O, ce uşurare sim ea în acel moment
binecuvântat când soarele portocaliu disp rea în cele din
urm , în spatele m rii!

52
 Cu toate acestea, nu voia s renun e. Era ca şi cum
gândul la marea nedreptate care i se f cea îi înt rise fibra
spiritului şi, pe m sur ce zilele treceau, continua s -şi duc
la bun sfârşit sarcina cu un amestec de mândrie şi
înverşunare. Aşezat în luminiş cu manualele sale şi într-o
t cere deplin , Nicholas îşi urm rea prietenul şi îi
împ rt şea durerea. Vedea epuizarea care-i încetinea
mişc rile. Odat unul dintre bolovani c zu pe piciorul lui, şi
Nicholas sim i cum i se opreşte inima în loc. Şi, ceea ce era
mai r u, José nici m car nu se mai uita la el, doar mergea
dintr-un loc într-altul, uitându-se fix înainte cu aceeaşi
expresie de suferin întip rit pe figur .
B iatul îşi sim ea inima invadat de sentimente
contradictorii. Deşi nu îndr znea s pun sub semnul
întreb rii comenzile date de consul, scopul acestora i se
p rea de neîn eles. Îşi iubea tat l, în aceast privin nu
înc pea nicio îndoial . Cu toate acestea, într-un alt fel, inea
şi la José. Şi atunci de ce, o, de ce se ridicase aceast barier
a t cerii între ei doi? Dintr-odat , când sim i c nu mai poate
îndura aceast durere, lui Nicholas îi veni o inspira ie care îi
însenin sufletul. Era uimit c nu se gândise la asta mai din
vreme. Nu trebuia s încalce dorin ele tat lui s u, s nu-i
dea ascultare, şi cu toate acestea, putea s îndep rteze
distan a dintre el şi José. R mase o clip nemişcat, dup
care rupse o foaie de hârtie dintr-un caiet şi, luând un
creion, scrise aceste rânduri în grab :

Dragă José, mi-am dat cuvântul că nu voi vorbi cu tine, dar

nu am făcut nicio promisiune în privin a scrisului. De aceea,
pot să- i trimit această scurtă notă. Nu cred că greşesc cu
nimic. Oricum, trebuie să fac asta pentru că-mi lipseşti foarte
mult şi abia am reuşit să închid ochii noaptea asta din cauza
gândurilor legate de tine.
José, munceşti mult prea mult; te rog, ia-o mai uşor. Aş vrea
să fiu alături de tine. in minte că îmi spuneai că te ajut foarte
mult atunci când am plantat şi am altoit împreună tamarinii.
Eu m-am distrat de minune.

53
 Dacă i-a în epenit spatele, roag-o pe Maria să te maseze cu
grăsime de gâscă, aşa cum mi-ai spus mie. Deşi nu am voie
să muncesc, încă mai fac exerci iile pe care mi le-ai arătat şi
mă simt mai puternic ca oricând. Poate că şi eu voi fi într-o zi
un jucător de pelotă. Te rog să-mi scrii fiindcă vreau să ştiu
cum te sim i.
P.S. Le-a plăcut păstrăvul bătrânului Pedro şi celor cinci
micu e?
P.P.S Sper că şi ie î i este dor de mine.

Dup ce termin , Nicholas împ turi hârtia de multe ori,

f când un cub compact. Se uit împrejur pentru a se asigura
c nu era spionat de la ferestre. Aştept pân când José
ajunse în dreptul lui şi arunc ghemotocul de hârtie în roaba
înc rcat . Lovitura fu bine intit . Hârtia ateriz între doi
bolovani şi r mase acolo în siguran .
Dac José fusese surprins, nu l s s se vad acest lucru,
ci continu s mearg anevoie c tre gr mada de bolovani.
Poate c nu observase nimic, sau poate, chiar mai r u, nu
voia s -i citeasc mesajul. B iatul sim i cum i se frânge
inima, dar îşi reveni când îl v zu pe José luând calm hârtia
înainte s r stoarne bolovanii, dup care o ascunse în mân
şi se îndrept c tre umbra şopronului. La fiecare dou
transporturi se ducea în şopron s ia câte o gur de ap din
sticla pe care o inea acolo, la r coare. Dar de data aceasta,
r mase mai mult timp în untru, şi, când ieşi, primul lucru
pe care Nicholas îl remarc , oarecum uimit, fu o bucat de
creion galben pe care José o inea dup ureche.
Sigur de sine, José se întoarse, a intindu-şi privirea
înainte. Cuprins de îndoial , copilul sim i c pielea i se
contract , apoi, când gr dinarul ajunse în dreptul lui, îi
zâmbi cu surâsul lui blând, care îi schimb expresia fe ei şi îi
înc lzi sufletul lui Nicholas. În acelaşi moment, cu o mişcare
rapid a încheieturii lui antrenate, aproape f r s fie v zut,
îi arunc hârtia în bra e. În clipa urm toare disp ru în
spatele tufişurilor de mirt. Nicholas inspir profund,
bucuros şi, dup ce r mase nemişcat un minut, savurând

54
acel zâmbet dulce, ce ref cea prietenia pe care el o crezuse
încheiat , desp turi bucata de hârtie. Pe ea, aşternute
oarecum în dezordine, erau cuvintele lui José:

Amigo mio,
Eşti mult mai deştept decât José dacă i-a trecut prin minte
varianta asta istea ă. Scrie-mi mai mult, pentru că, în mod
sigur, nimeni nu se va sim i ofensat. Munca asta nu e mare
lucru pentru mine. Ştii că sunt puternic precum un măgar
andaluzian şi ei excelează în privin a for ei. Oricum, o să mă
odihnesc când o să mă duc la pescuit duminică pe Arengo.
Mi-aş dori să po i veni şi tu. Cele cinci surori sunt bine,
mul umesc lui Dumnezeu, iar bătrânul Pedro a mâncat
păstrăvul cu mare poftă. Chiar i-a fost dor de mine, micu ule?
Asta mă face să mă simt mult mai bine.

Vreme de un minut, Nicholas închise ochii strâns, ca şi

cum ar fi vrut s îşi fixeze pe ecranul min ii acele cuvinte
binecuvântate. José nu îl uitase. Toat fiin a lui r spunse la
acel gând care îl f cea s tresalte de bucurie. Dintr-odat ,
râse tare şi, men inându-şi corpul drept, puse mâna pe
creion.

Cum po i fi un măgar andaluzian când eşti cel mai bun

jucător de pelotă din San Jorge? De asemenea, şi cel mai
apropiat prieten pe care l-am avut vreodată. De fapt, nu
mi-am făcut niciodată un prieten, aşa că nu e cine ştie ce
compliment. Ha, ha, ha! De ce nu ungi axul roabei? Scâr âie
îngrozitor. Cu toate astea, nu mă deranjează, ba chiar mi se
pare că e ca o muzică, pentru că asta înseamnă că şi tu eşti
prin preajmă. Nu mă pot opri din râs, atât sunt de fericit.
Nicholas.

Arunc , din nou, hârtia în roab , dup care, câteva clipe

mai târziu, veni şi r spunsul.

Nu ung axul pentru că aşa toată lumea ştie că puturosul de

55
grădinar munceşte. Dar dacă vrei să auzi şi muzică, poate că
într-o zi voi cânta la clarinet pentru tine. Cântecele catalane te
vor face să- i doreşti să sari şi să dansezi. Ta-ra, ta-ra, de-da,
bum-bum. Şi asta am putea să facem fără să vorbim; am
putea să ne jucăm şi cu mingea fără să schimbăm vreun
cuvânt unul cu altul. Vezi, nici eu nu sunt chiar atât de prost.
José, măgarul.

Dup care urm r spunsul:

Dacă tu eşti un măgar, atunci eu voi fi un purice. Astfel voi

putea să fiu cu tine fără să fiu văzut. Şi aş putea să sar atât
de sus cât vei dori. Dar te asigur că, dacă nu vei mai fi
prietenul meu, te voi pişca foarte tare.
Nicco, puricele.

Data urm toare, când trecu pe lâng el, José nu zâmbi şi,
când desp turi bucata de hârtie, Nicholas citi:

Te rog să ai grijă, micule amigo. Garda stă pe verandă. Nu

a văzut nimic, dar e mai bine să nu ne mai scriem până
mâine. Mă gândesc tot timpul la tine.
José.

B iatul în epeni, asemenea uneia dintre plantele delicate

de mare, care, la primul semn de pericol, înceteaz s -şi mai
mişte extremit ile, dup care şi le retrag. Cu sim urile în
alert , Nicholas ascunse hârtia în c maş . O tehnic mai
corect – ştia asta din c r ile pe care le citise – ar fi fost s
mestece bucata de hârtie şi s o înghit , dar era mult prea
mare şi probabil c i-ar fi f cut r u. În afar de asta, el îşi
dorea din toat inima s o p streze. R mase acolo cu ochii
întredeschişi, umbri i de pleoape. Nicholas era conştient de
mângâierea marginilor dure ale hârtiei tari şi pu in ascu ite
care-i împungeau pielea, mişcându-se la fiecare respira ie în
ritmul impus de b t ile uşoare ale inimii sale.

56
 8

Şi acum, observându-l pe José, care îndeplinea sarcina pe

care i-o încredin ase, mutând bolovanii dintr-o parte în
cealalt , într-o t cere absolut , mult mai slab decât înainte,
consulul inspir satisf cut o gur de aer. P cat c misiunea
gr dinarului se apropia de sfârşit. Cu toate acestea, se gândi
el, zâmbind larg, toate celelalte opera ii horticole puteau fi
transformate în munci istovitoare menite s men in
membrele în ac iune permanent . Nu avea s se opreasc
pân când n-o s îmblânzeasc acest spirit rebel.
În acelaşi timp, pe m sur ce ostilitatea sa fa de tân rul
catalan se accentua, Brande resim ea în forul s u l untric o
stare excep ional de bine. În ultimii ani, nu mai avusese
niciodat senza ia c se afl la apogeul calit ilor sale fizice
şi mentale, într-un cuvânt sim ea cu adev rat c tr ieşte. Îi
pl cea vremea cald , cu str lucirea ei unic ce se potrivea
perfect cu lumina puternic a acestei prim veri debordante.
Biroul s u, oricât de modest ar fi fost în raport cu cerin ele
sale, cel pu in nu-i crea probleme; manuscrisul s u despre
Malbranche avansa, aflându-se în ultimele stadii de
revizuire.
Dar cea mai mare satisfac ie a lui Brande izvora din felul
în care Nicholas reac iona la impunerea autorit ii sale.
Dup câteva zile marcate de un refuz iritat, renun ase la
acea atitudine negativ şi redevenise copilul iubitor şi
obedient dintotdeauna. În ultima perioad , într-adev r
manifestase o mai mare deschidere şi bun dispozi ie
accentuat de un râs cristalin, care, deşi îl f cuse pe tat l
s u s ridice degetul pentru a-l tempera, reprezentau o

57
dovad clar c acel episod nefericit îi ieşise complet din
minte.
Ah, cât de bine era s simt pulsul vie ii, s aib acea
senza ie de putere – aproape ar fi putut s spun c
reîntinerise. Noua sa viziune optimist asupra viitorului îi
stimula circula ia sângelui şi f cea s i se dilate n rile
înguste. Oare era posibil ca zei a Fortuna s înceteze s se
mai încrunte la el şi poate chiar s -i fac favoarea de a-i
zâmbi?
Sâmb t dup -amiaz , în jurul orei cinci, înv luit de
lumina cald a apusului, porni cu paşi vioi c tre consulat.
Era o zi de s rb toare, cel pu in înainte ca el s ajung la
San Jorge aşa fusese considerat de c tre localnici. Dar
recent, dominat de obsesia sa pentru eficien , insistase ca
cel pu in un angajat din personalul consulatului s r mân
de serviciu la birou. Ast zi fusese obligat s îl învoiasc pe
Burton – Alvin pl nuise s mearg la picnic la Huesca cu
so ia sa şi cu copiii lui Alcade, o familiaritate cu care,
întâmpl tor, consulul nu era de acord – dar Fernando,
func ionarul cel mai experimentat, primise instruc iuni s
vin la lucru.
Sim ind nevoia de a se asigura c ordinele sale erau
respectate, Brande se decise s mearg la consulat la acea
or . Şi în afar de asta dorea s -şi verifice coresponden a, de
care nimeni în afara lui nu avea voie s se ocupe şi care
venea în fiecare zi de la Barcelona cu trenul de dup -amiaz .
Aceast livrare târzie era agasant , dar deja discutase cu cei
de la serviciul poştal şi spera ca problema s fie solu ionat
în favoarea sa.
În acea sear , cu siguran , nu voia s -şi strice buna
dispozi ie. Îngânând un cântecel, intr în cl dire observând
cu satisfac ie c Fernando se afla la birou.
— Ei bine, exclam el cu o veselie care nu-i era
caracteristic , te ii tare pe pozi ie, Fernando. Ai ceva de
raportat?
Func ionarul se îndrept de spate, dar privirea îi era
împ ienjenit din cauza nesomnului.

58
 — Nu, señor. Şi dup -amiaza aceasta a fost atât de
pl cut . E chiar p cat! încerc el cu timiditate s -şi
manifeste protestul. La fel de bine s-ar fi putut merge şi la
plaj .
— Cel pu in tu ai satisfac ia de a- i fi f cut treaba,
Fernando, îi r spunse Brande pe un ton de reproş.
Spune-mi, a venit deja coresponden a?
— Da, señor, este în cutie… şi curierul a remarcat c ave i
şi o scrisoare cu sigilii… de la Madrid. Dar, desigur, nu
m-am atins de ea.
— Foarte bine, spuse Brande dând aprobator din cap.
Acum po i s pleci dac vrei.
Se d du la o parte când Fernando s ri în picioare, îşi lu
p l ria şi, f când o plec ciune rapid , ieşi din birou ca un
şcolar care fusese scutit de o pedeaps . Apoi, cl tinând din
cap, se îndrept spre cutia unde era inut coresponden a şi
o deschise cu cheia special pe care o inea la leg tura sa de
chei. Şi acolo, cu sigiliul mare şi roşu, extrem de vizibil , se
afla scrisoarea de la Madrid.
Imediat ce o lu cu degetele lui cu manichiura perfect
f cut , sim i un bizar fior premonitoriu. Chiar dac acesta
s-ar fi datorat exclusiv st rii lui de spirit, intuia c acea
scrisoare con inea pentru el o comunicare vital . Deschise
repede plicul şi constat c , într-adev r, veştile erau de cea
mai mare importan .
Scrisoarea fusese trimis de Leighton Bailey, consulul
general de la Madrid. Spunea, pe scurt, c George Tenney
era foarte bolnav, suferise un atac cerebral, care, deşi nu-i
fusese fatal, f cuse din el un invalid. Lui Brande i se cerea s
se prezinte imediat la ambasad .
Consulul r mase o clip complet nemişcat, sim ind cum i
se umfl pieptul, iar corpul s u masiv tremura
imperceptibil. Tensionat, citi din nou scrisoarea de la un
cap t la altul. Nu putea s însemne decât un singur lucru,
c el avea s fie numit în locul lui Tenney. Promovarea care-i
fusese refuzat atâta timp i se acordase în cele din urm .
Doar cu un mare efort reuşi Harrington Brande s îşi

59
reprime impulsul de a chiui de fericire. Sim ul demnit ii fu
cel care-l împiedic s dea frâu liber pornirii de moment. Dar
în sfârşit… în sfârşit… îi recunoscuser valoarea. Inspir
profund, îşi l s capul pe spate şi îşi savur bucuria.
În cele din urm reuşi s -şi adune gândurile şi s se
controleze şi, ducându-se în holul exterior, consult mersul
trenurilor, care fusese legat cu sfoar lâng telefonul de
perete. Aşa cum anticipase, serviciul era execrabil. Dar dac
Garcia îl ducea cu maşina la Barcelona, dup cin , ar fi
putut s ia trenul de noapte c tre Zaragise, care f cea
leg tura cu un autocar c tre Valladolid şi acolo, dup o or
de aşteptare, s-ar fi urcat în expresul Central Castilia, care
ajungea la Madrid la prânz, duminic . Avea s fie, desigur, o
c l torie extrem de obositoare, dar, având în vedere onoarea
care i se f cea, dorea s îl impresioneze pe Bailey cu orice
pre , dând dovad de promptitudine şi punctualitate.
În pofida entuziasmului – pentru c mai presus de toate
era un om metodic, nu? – gândurile sale se îndreptar c tre
detaliile c l toriei. Probabil c o s fie plecat vreo trei zile. Ce
noroc c avea în cas un cuplu pe care se putea baza –
Nicholas o s fie foarte bine îngrijit de Magdalena şi de
excelentul Garcia. Bineîn eles, se baza pe familia Burton, ca
înlocuitori oficiali, şi atunci când o s -l sune pe Alvin de la
vil , îi va cere s -l supravegheze şi pe b iat.
Când se gândi la Nicholas, privirea umed a consulului
c p t o str lucire brusc . Ce fericit va fi s transmit
nout ile dragului s u fiu, s scoat în eviden avantajele
acestei promov ri şi s insiste asupra privilegiilor pe care le
presupunea via a în capitala spaniol , s -i explice cât de
rafinat va fi noua lor cas , cât de minunat o s fíe via a lor
social , precum şi avantajele intelectuale, s -i promit c
vor vizita muzeul Prado… Palacio Real… pavilioanele de la
Buen Retiro… şi apoi, mai presus de toate, s desluşeasc
admira ia şi afec iunea cald din privirea lui de copil.
Când ajunse aici, Brande nu se mai putu ab ine. Tânji
dintr-odat s fie al turi de b iat. Puse scrisoarea în
buzunar, încuie biroul şi plec în mare grab c tre cas .

60
 9

La ora zece în acea sear , când, aflat în pat, auzi zgomotul

f cut de maşina care pleca, Nicholas se agit sub plapum .
Cu toate astea, v zu reflexia farurilor care, atunci când
maşina întoarse, îi luminar tavanul precum antenele unui
p ianjen uriaş, dup care disp rur . Şi în întunericul care
pogorî asupra lui, t cut şi de nep truns, îşi putea auzi
b t ile puternice ale inimii. Se desp r ea atât de rar de tat l
s u, încât de fiecare dat sim ea o durere ascu it chiar şi
atunci când, pentru scurte perioade, consulul trebuia s
plece. Dar de data aceasta, deşi nu îndr znise s spun
nimic şi, de fapt, nu recunoscu nici fa de el însuşi, o alt
nelinişte îi accentua senza ia de disconfort. Cum putea s
r mân singur şi nesus inut de nimeni, doar cu Garcia?
R mase treaz şi se foi în pat, aşa cum f cea atunci când
era bolnav, dar aşteptând cu o tensiune în creştere, ochii
m ri i şi ficşi, în vechea şi întunecata cas spaniol ,
ascultând zgomotul f cut de valetul care se întorcea.
Pocnetul unei scânduri pe care o uscase c ldura zilei,
şoarecii care scormoneau timid şi o creang de copac ce se
lovea de fereastr , toate acele mici şi subtile zgomote ale
nop ii, care cel mai adesea îl linişteau, de data aceasta i se
p reau extrem de puternice şi sup r toare. Ceasul din holul
mare b tu miezul nop ii. Oare Garcia oprise motorul şi se
îndreptase în linişte c tre grajduri? În cazul acesta era din
nou acas şi în orice secund ar fi putut s -i aud paşii
urcând discret scara. Nicholas tremur la gândul c valetul
se întorsese şi c nu avea încredere în el, deşi nu putea s -şi

61
explice aceast senza ie.
Probabil c adormise în cele din urm , pentru c se trezi
la începutul unei noi zile, având deja tava cu mâncare la
capul patului şi o v zu în camer pe Magdalena care îi
deschise ferestrele şi i se adres pe un ton plin de voioşie:
— i-am adus micul dejun, ca s te sim i bine.
Acum, în elegea ce-i spune şi se ridic în capul oaselor,
zâmbindu-i la rândul s u. Îi pl cea de Magdalena, în ciuda
acelor scurte perioade când era moroc noas , perioade care
surveneau dup una din certurile zgomotoase din buc t rie
şi care o f ceau s se simt şi s arate prost.
— A reuşit tata s prind trenul? se interes el bând din
paharul cu suc de portocale.
— Da, da, încuviin ea dând din cap. Sunt sigur de asta.
— Nu am auzit când s-a întors maşina.
Ea se aplec şi culese o scam imaginar de pe podea.
Când vorbi, tonul ei era obişnuit, dar îl privi cu coada
ochiului ca şi cum ar fi vrut s estimeze efectul spuselor
sale.
— Garcia nu s-a întors asear . Era foarte târziu. Da, cred
c va r mâne la Barcelona în weekendul acesta. Are prieteni
acolo şi mai trebuie s încheie nişte afaceri.
El se uit la ea, cu ochii mari, aproape neîncrez tori,
copleşit de uşurarea pe care o resim ea şi debordând de
bucurie.
— E în regul ? spuse ea dând din cap şi continuând s se
uite la el. O s ne descurc m bine noi doi.
— Da, da! exclam el, insuficient de st pân pe propria-i
voce pentru a ad uga şi altceva.
— Spune-mi atunci ce ai vrea s m nânci la prânz.
— Oh, orice î i face ie pl cere, Magdalena, g teşti foarte
bine…
— Voi face ceva special pentru tine, zise ea dând din cap
satisf cut şi scuturându-şi cerceii pe care-i avea în urechi.
Dup aceea îi zâmbi larg şi, îndreptându-i cuvertura, ieşi din
camer .
R mas singur, Nicholas se întinse morm ind de pl cere,

62
dup care se învârti în patul mare, gândindu-se la
pre ioasele ore pe care avea s le petreac cu José, f r s fie
deranjat şi f r s fie supravegheat…
— Şi la fel şi mâine! strig el c tre c elul de pluş. Poate
chiar şi luni!
Se ridic din pat şi îşi termin micul dejun în vreme ce se
îmbr ca, luând mici îmbuc turi şi uitându-se din când în
când pe fereastr , c tre tufele de mirt, acolo unde José îşi
începuse deja corvoada matinal . Apoi, controlându-şi
pornirile, se aşez la mica sa mas de scris şi aşternu câteva
rânduri pe o hârtie.

Dragă José,
Tata s-a dus la Madrid şi stă acolo cel pu in trei zile. Şi
Garcia este plecat. Nu-i aşa că e minunat? Nu voi fi
neascultător. Nu voi munci şi nici nu vom vorbi, dar am de
gând să-mi petrec cu tine tot timpul. Ura!
Al tău,
Nicco

O clip mai târziu era deja lâng José şi îi d du acestuia

biletul, confirmând cu un zâmbet larg r spunsul încântat,
prin gesturi, al prietenului s u.
Toat diminea a şi-o petrecur împreun . Majoritatea
pietrelor fuseser deja mutate şi munca de umplere a locului
respectiv cu p mânt nu era foarte grea. Ori de câte ori José
împingea roaba, Nicholas se afla în spatele lui. Când
întoarse cu hârle ul p mântul moale, b iatul se aşez pe o
piatr uitându-se la el, cu b rbia sprijinit în palme,
aşteptând surâsul care-i înc lzea inima şi despre care ştia
c -i va fi adresat. Din când în când, José îl f cea s râd
tare, pref cându-se c vorbeşte, mişcând din buze, dar f r
a spune niciun cuvânt pentru ca în final s pufneasc
puternic, dup ce în prealabil îşi umflase obrajii.
Pe m sur ce ziua se apropia de sfârşit, José începu s
par din ce în ce mai preocupat, ca şi cum ceva important şi
misterios îi st tea pe creier, în cele din urm , puse lopata

63
deoparte, se aşez şi, c utându-şi cap tul de creion, în
vreme ce Nicholas se uita curios peste um rul lui, umezi
mina şi scrise aceste cuvinte minunate:

Ce-ai zice să vii cu mine mâine la pescuit? Aranjez eu cu

Magdalena.

B iatul r mase f r glas şi José se ridic îndreptându-se

c tre uşa din spate. În scurt timp, Nicholas le auzi vocile. A
Magdalenei cât şi a gr dinarului, angaja i într-o conversa ie
animat , dup care se auzi un râset şi discu ia lor continu
pe un ton mai prietenos.
Cât de bine se descurca José cu oamenii! Toat lumea îl
pl cea, se gândi Nicholas, cu excep ia tat lui s u şi a lui
Garcia, dup toate probabilit ile. Dar, cu siguran , era
una din persoanele preferate de Magdalena, care îl
recompensa pentru c îi ducea gunoiul, ceea ce ar fi trebuit
s fac Garcia, dându-i discret o bucat mare de pastelena,
ca s nu-i vad nimeni. Dar oare o s aib câştig de cauz şi
de data aceasta? Ciulindu-şi urechile, Nicholas ascult cu
aten ie. Uşa se închisese şi José se întorcea deja, cu paşi
len i… şi, da, era în regul , reuşise… o singur privire îl f cu
s -şi dea seama de acest lucru, judecând dup expresia de
veselie întip rit pe chipul prietenului s u.
Cât fericire, ce binecuvântare în acea zi însorit şi ce
promisiuni aducea cu ea şi ziua urm toare! Somnolen a
fericit a dup -amiezii p rea interminabil . Soarele l sa
impresia c -şi extrage culoarea din pastelurile gr dinii,
îmb indu-se în lumina şi parfumurile acesteia. Bujorul şi
liliacul f ceau pân şi umbrele s p leasc . Un roi de albine
zumz ia în jurul unui copac b trân. Mun ii erau la fel de
albaştri ca reflexiile o elului. Nu în elegea semnifica ia
acestei c lduri din sufletul lui de copil, dar îşi dorea s se
lase în voia acelei st ri.
A doua zi, la ora opt diminea a, auzi mai multe pietricele
lovindu-i obloanele. Aproape treaz, s ri din pat, se îmbr c
în grab , pentru c avea deja hainele puse la îndemân pe

64
un scaun, şi o lu la goan pe sc ri. În holul aflat în
penumbr g si un coş acoperit cu un şervet alb, pe care
Magdalena îl preg tise pentru el cu o sear înainte. Îl lu sub
bra , îşi puse bocancii grei, deschise uşa de la intrare şi,
ieşind în vitez , orbit de razele puternice ale soarelui, ateriz
în bra ele prietenului s u.
José adusese dou be e lungi de bambus şi un rucsac
f cut chiar de el, pe care-l inea pe um r, şi era îmbr cat, în
afar de cizmele lui mari de gr din rit, cu un poncho vechi,
confec ionat din pânz . Dup ce pornir pe aleea care ducea
la drumul principal, îi zâmbi lui Nicholas şi-i f cu semn s se
gr beasc . Şi, într-adev r, chiar când ajunser la col auzir
un zgomot de motor vechi care preced apari ia autobuzului
ce f cea curse în zona Torrido.
Autobuzul, care se opri de îndat ce José îi f cu semn
şoferului, era extrem de aglomerat, dar li se f cu loc în spate
şi se strecurar prin mul ime pân acolo. Se auzeau râsete
de pretutindeni şi lumea era fericit în acest autobuz de
duminic , pentru c mul i oameni mergeau s -şi viziteze
rudele care locuiau la micile ferme de pe dealuri – muncitori
cu p l rii plate şi bolerouri tari, înso i i de neveste,
îmbr cate cu nenum rate rânduri de bluze şi cu batiste
colorate legate în jurul capului şi multe pachete la picioare,
cu sticle de manzanilla învelite în hârtie roz, coşuri pline cu
ou , piersici coapte şi citrice şi quesadilla proasp t f cut .
Al ii, la fel ca José, duceau undi e şi coşuri de pescuit. Unii
dintre ei aveau nişte cuşti mici şi ciudate în care urmau s
prind greieri. Un tip înalt şi suplu, cu o alur de clovn, care
era îmbr cat cu o mantie lung şi dreapt , mânca un cârnat
cu îmbuc turi mari şi inea în mân o arm cu o eav
imens . Un b trân care transporta un poloboc cu vin îi ruga
pe to i s înceap fiesta.
José fu recunoscut pe dat şi întâmpinat cu ova ii, fiind
imediat antrenat într-o discu ie animat . Inevitabil,
conversa ia alunec spre urm torul meci de pelot . Unii
credeau c Jaime, veteranul, trebuia s fie înlocuit, dar José
îşi sus inu cu înc p ânare partenerul. Apoi polobocul cu

65
vin f cu ocolul autobuzului. Fiecare b rbat îl ridica şi, dând
capul pe spate, trimitea un jet sub ire, cu mişc ri experte,
direct pe gât. Dup aceea, râsetele crescur în intensitate şi
se f cur multe glume, mai ales pe seama b rbatului cu
arma sa imens , care avea şi nasul mare. Dar acestea erau
lipsite de r utate şi b ie elul, c ruia nu i se permisese
niciodat s se amestece cu „vulgul”, nu putu s nu se
gândeasc cât de diferi i erau de ceea ce îşi imaginase el, cât
de veseli şi de liberi erau. Şi îşi spuse c situa ia s-ar fi
schimbat radical dac tat l s u ar fi fost acolo, c ci consulul
ar fi înghe at acea atmosfer cald prin simpla lui prezen
rigid .
Deja trecuser de viile nisipoase şi de livezile unde se
înşiruiau m slinii şi aproape ajunseser la poalele nestricate
de mân de om ale dealurilor din Torrida. Uşor, în viteza
întâi, autobuzul începu s urce pantele înclinate, trecând pe
lâng m g ruşi înc rca i cu poveri şi escaladând coamele
dealurilor. Din când în când mai oprea pentru a permite
unora dintre pasageri s coboare la câte o posada, sau la
vreo ferm mic , lucru care, se gândi Nicholas, era extrem de
bine-venit, pentru c aşa putea şi vechea maşin s -şi mai
trag suflarea. În culmea fericirii, st tea pe marginea
scaunului şi se uita cu mare aten ie pentru a z ri râul. Din
când în când, pe m sur ce urcau tot mai sus pe munte, îi
privea pe cei câ iva pasageri care mai r m seser în
autobuz, cu to ii pescari, şi se întreba, cu o oarecare gelozie,
dac era loc pentru to i pe malul râului. Dar José, b nuind
ce gândea, d du din cap cu blânde e pentru a-i da de în eles
c nu are niciun motiv s -şi fac griji. Şi, într-adev r, în
satul urm tor, în fa a hanului, coborâr cu to ii,
salutându-se şi l sându-i singuri pe amândoi.
Când autobuzul plec din nou, José se uit la
companionul s u într-o manier ciudat şi direct şi
Nicholas intui c era pe punctul de a rupe jur mântul de
t cere care le fusese impus.
— Nicco, spuse José dând din cap pentru a-l linişti pe
copilul speriat. Da… vorbesc cu tine. Ar fi destul de prostesc

66
s nu fac asta. Şi periculos, de asemenea. Mergem la râu şi
trebuie s - i spun ce ai de f cut. José zâmbi. Nu vreau s
cazi în ap . Tat l t u m-ar acuza mai mult pentru asta decât
pentru c am vorbit. Dar tu… tu nu trebuie s spui nici
m car o vorb dac nu vrei.
Uitându-se la el cu ochii mari, Nicholas sim i cum îl
cuprinde un val de afec iune pentru prietenul s u.
— Voi vorbi, José, spuse el şi cuvintele ieşir fierbin i din
gura sa. Dac tu vorbeşti, atunci voi face şi eu acelaşi lucru.
— Ei bine, atunci, zise José zâmbindu-i şi mai larg, vom
face precum b rba ii şi nu precum nişte copii speria i. Şi de
asemenea ne vom bucura mai mult unul de compania
celuilalt. Haide, aici coborâm.
Îşi lu be ele şi rucsacul şi-l ajut pe Nicholas s ajung la
uşa din fa a autobuzului. Înainte ca şoferul s opreasc ,
s ri din maşin şi îşi petrecu bra ele sale lungi în jurul
tovar şului s u. Îi f cur cu mâna şoferului care îşi scoase o
clip capul din cutia lui de lemn pentru a le striga „Noroc!”,
apoi, uitându-se la autobuzul ce se îndep rta, ieşir şi ei de
pe drum, luând-o pe pajişte.
Deşi soarele str lucea puternic, aerul era rece şi
înmiresmat de aroma de cimbru şi r şini. În fa a lor se
ridicau acele piscuri care, privite de jos, p ruser a fi
accesibile, deşi erau ascu ite şi golaşe, pres rate de pânza
argintie a cascadelor, dar care, acum, pe m sur ce ei se
apropiau, se retr geau, r mânând maiestuoase şi
inaccesibile, cu pantele lor gri mângâiate de razele soarelui,
f r s se plece în fa a nim nui, cu excep ia locurilor aflate
la cea mai mare altitudine, acolo unde, printre bolovani
imenşi, puteau fi v zu i câ iva pini solitari.
Puritatea luminii era ame itoare. Uitându-se înapoi peste
um r, Nicholas v zu c spre creasta din stânga se afla un
sat ce p rea s fi r s rit din neant, iar ceva mai jos se z reau
câteva petice cultivate, sau plantate cu vie şi, mai departe, o
alt culoare acolo unde se întindea marea, atât de
îndep rtat încât l sa impresia c domin acoperişul lumii.
F cându-şi loc printre plantele care-i gâdilau gleznele

67
goale, Nicholas inspir profund, bucurându-se de aerul
delicios de proasp t.
— Este o zi minunat , José.
— Da, încuviin el, zâmbind uşor. Dar cred c este prea
mult lumin pentru a pescui. O s vedem cum ne
descurc m.
Se aflau într-o p dure şi coborau printre arbori de plut ,
care creşteau mari şi la distan unii de al ii, pe un platou
unde p şteau câteva capre, care nu le d dur nicio aten ie
când ei se apropiar . Dar dintr-odat ieşir din p dure şi
acolo, aproape la picioarele lor, se întindea o vale verde pe
unde-şi croia drum râul lat, trecând de o veche moar şi
f când o balt mare ceva mai jos.
— Acesta este locul, spuse José cu o mândrie
nedisimulat .
— Oh, José! exclam Nicholas. Este cel mai frumos pe
care l-am v zut vreodat . Ceilal i de ce nu vin aici?
— Este mult prea departe de han, spuse José râzând. Ei
vor şi s bea, nu doar s pescuiasc .
Pornir pe potec spre moar şi José impuse ritmul, iar
Nicholas îl urm op ind pe lâng el. În vale aerul p rea mai
cald şi pe pant se vedeau crescând irişi s lbatici, albaştri şi
narcise galbene ca untul. Moara era în ruin , remarc
Nicholas; nu avea acoperiş şi roata st tea nemişcat , dar
acest lucru nu f cea decât s accentueze senza ia de
intimitate asociat cu locul respectiv.
Pe treptele de piatr ale morii dinspre râu José îşi puse
echipamentul şi începu s lege câte o a de fiecare din
be ele de bambus. Erau cele mai ieftine be e de pescuit, cu
mulinet de lemn, dar José le trata cu cea mai mare grij ,
deşi degetele sale tremurau de ner bdare când leg şi
plutele.
— Î i place s pescuieşti, nu-i aşa, José? întreb Nicholas.
— Foarte mult, amigo, spuse José dând din cap. ie nu?
— La nebunie, r spunse Nicholas. Doar c nu am avut
niciodat ocazia.
— Vei avea acum, îi spuse José zâmbind. Uite ce e, Nicco,

68
prietene, înc nu eşti destul de mare ca s lansezi, aşa c vei
pescui cu momeal … Stai pu in… Î i voi ar ta ceva dup
care p str vii se dau în vânt.
Scoase o cutie de metal str lucitor din rucsac, îndep rt
capacul şi, scuturând cutia în palm , scoase un vierme gros
pe care îl prinse repede în cârlig. Apoi, luându-l pe Nicholas
de mân , îl duse pân la barajul de piatr , îi g si un loc
confortabil, cu picioarele atârnându-i, arunc cârligul în ap
şi-i d du b ul.
— Aşa, spuse el. Dac sim i c se prinde ceva, trage cu
putere.
— Nu pleci departe, nu?
— Nu, nu, amigo. Ar t c tre cursul de ap dinaintea
barajului. Doar pân acolo.
La început, Nicholas st tu încordat, inând undi a cu
ambele mâini şi temându-se pu in, în vreme ce se uita la
cursul de ap , c ar putea s cad . Încet, încet, începu s se
simt ceva mai încrez tor. Cu grij , ca s nu-şi piard
echilibrul, îşi întoarse capul şi se uit în spate, acolo unde,
intrat pân la genunchi în râu, José era ocupat cu undi a,
care forma o linie gra ioas când intra şi ieşea din ap . La un
moment dat i se p ru c vede un p str v s rind din ap , dar
nu era sigur. Mortarul sf râmat de sub el se înc lzise.
Ferigile crescuser în toate cr p turile şi licheni gri se
încrustaser pe pietrele vechi.
Brusc, tres ri. Nu sim ise p str vul muşcând momeala,
dar, dintr-odat , undi a sa prinse via şi se arcui,
tremurând toat , transmi ându-i de sub ap o senza ie de
mişcare şi greutate.
— Am prins unul, spuse el cu buzele albite din cauza
efortului de a le strânge. Instinctiv, cuprins de panic , se
uit spre José, care st tea îns cu spatele spre el, la vreo
sut de metri distan , cei doi fiind separa i de cursul de ap
care mugea. Era imposibil s -i cear ajutorul. Trebuia s
fac totul de unul singur. Se ag cu disperare de b , în
vreme ce mulineta de lemn i se lovea cu putere de piept.
P str vul se lupta nebuneşte, tr gând ba în fa , ba în

69
adâncuri, şi-i d dea impresia c în orice clipit putea s
scape. Dintr-odat s ri din ap , apoi c zu la loc cu o
bufnitur care f cu ca inima b iatului s tresalte cu putere.
Oh, ce frumuse e! exclam el încântat. Dumnezeule, te rog
nu-l l sa s scape.
Cu mare grij începu s înf şoare a a pe mulinet .
P str vul d dea semne de oboseal . Nicholas îi vedea silueta
în ap , foarte aproape de suprafa . Tremurând din tot
corpul, se ridic în picioare şi se d du înapoi spre mal, care,
la câ iva paşi mai jos, intra domol în râu. Aici, înfaşurând
a a tot mai mult, trase p str vul c tre el şi apoi, cu o ultim
smucitur , îl scoase la mal.
Reuşise, prinsese acest p str v magnific de unul singur.
Primul lui impuls fu s alerge pe dat la José pentru a-i
împ rt şi acea veste uimitoare. Dar sim i crescând în el o
capacitate de autocontrol care-i fusese str in pân atunci.
Se îmb rb t şi îngenunche pentru a scoate p str vul din
cârlig, îl anihil cu o lovitur puternic în cap, dup care îl
puse printre ferigi, la umbra sc rii morii. Câteva clipe mai
târziu, reveni la sl vilar, puse alt momeal în cârlig şi
începu s aştepte, cu ochii str lucitori, apari ia urm torului
p str v.
Când José se întoarse dup ora unu, Nicholas mai
prinsese doi peşti pe care-i aşezase al turi de primul. Poate
c nu erau la fel de mari ca cel dintâi, dar oricum puteau fi
considera i nişte p str vi frumoşi.
— Ai avut noroc? îl întreb José.
Atunci toat re inerea copilului disp ru. Scoase undi a
din ap , fugi pe mal şi, strângându-l pe José de mân , îl
trase pentru a-i ar ta captura sa.
— Uite, José, uite! Nu-i aşa c -s frumoşi? Pe cel mai mare
l-am prins primul. Oh, a fost magnific! M-am speriat de
moarte, dar m-am descurcat. I-am scos cârligul şi tot restul.
Crede-m c nu m-am mai distrat atât de bine niciodat în
via a mea. Dar, îmi cer scuze, José. Am uitat. Tu ai prins
ceva?
Se dovedi c José avea patru p str vi în rucsac, dar nu se

70
l ud cu isprava sa. P rea prea fericit pentru Nicholas şi
pentru succesul s u. Pantalonii lui erau uzi leoarc şi fa a
sc ldat de transpira ie.
— Şi acum, spuse el, e vremea s mânc m. Sper c i-e la
fel de foame ca şi mie.
Se aşez pe trepte, scoase din rucsac o bucat de pâine,
brânz învelit în ziar şi o ceap , dup care deschise
briceagul s u cel mare şi f cu repede semnul crucii.
Nicholas, aducându-şi aminte c nu luase micul dejun,
descoperi dintr-o dat c era lihnit de foame. Lu loc lâng
José şi deschise coşul, stingherit pu in de şervetul alb,
imaculat şi de toate bun t ile pe care Magdalena le-a
împachetat pentru el – ou le fierte tari şi pui rece, cu pâine
şi unt, fructe proaspete şi miere – şi bucurându-se c va
putea s -i ofere şi bunului s u prieten. La început, José a
refuzat s se ating de aceste delicatese neobişnuite, dar
v zând dezam girea dureroas din privirea lui Nicholas,
râse pu in stingher şi ced , sugerând s pun mâncarea la
comun. Au avut parte de o mas bun , mâncat sub soarele
c ldu , pe p mânt, ascultând susurul râului. Nicholas
descoperi c pâinea neagr şi ceapa erau mult mai gustoase
decât se aşteptase şi v zu, din felul în care José cur
carnea de pe oase, c -i pl cuse mult puiul. Din când în când
îşi arunca privirea la p str vii aşeza i pe ferig . Discutar
despre pescuit şi José îi explic unde se g sea p str vul în
diferite perioade ale anului, uneori în ape repezi, alteori în
ochiuri de apa şi despre cum trebuie tenta i cu momeala
potrivit , o musc mic în apele pu in adânci şi plevuşc în
curent. A povestit despre expedi ii trecute, de când întindea
linii cu cârlige noaptea şi cum odat prinsese un peşte
enorm, tat l tuturor peştilor şi cum se jucase cu el vreo or
dup care-l pierduse prin vegeta ie.
Nicholas ar fi fost în stare s asculte aceste poveşti ore
întregi, dar José descoperind semne de oboseal pe chipul
copilului. Se ridic brusc în picioare.
Nu trebuie s uit m c te-ai trezit devreme azi, amigo. E
vremea pentru siesta. Ignorând protestele copilului, t ie un

71
bra de stuf cu cu itul, îl întinse la umbra morii şi îl acoperi
cu poncho-ul s u.
Aşa, spuse el. Ia vezi dac este confortabil… copilaş care
pretinde c e bolnav. Obedient, Nicholas îşi întinse
membrele, care-l dureau în mod pl cut. Punându-şi mâna
sub cap, se uit cum José se duse la râu, sp l farfuriile şi
vesela şi le puse la loc în coşul Magdalenei. Apoi îl v zu cum
culege ferigi proaspete şi ment şi împacheteaz p str vul.
Copacii de plut şi stejarii aveau deja str lucirea dat de
soarele dup -amiezii. Întreaga vale era îmb iat în linişte şi
calm. Sunetul era calm şi odihnitor. Închise ochii.
Când Jose se întoarse, Nicholas, întins pe spate, dormea
dus. Uitându-se la forma fragil şi lipsit de ap rare, José,
care avea de gând s -şi ia undi a şi s se duc la pescuit mai
la vale, se r zgândi brusc. Parc for at de ceva se aşez în
t cere lâng b iat, în vreme ce ochii s i negri şi blânzi
deveniser parc şi mai închişi la culoare din pricina
sentimentului de compasiune şi r maser fixa i pe acea
figur inconştient , pu in palid , dac nu luai în considerare
pistruii, obrajii umbri i de cârlion i şi din ii de lapte
ivindu-se din spatele buzei superioare sub iri.
José avusese o copil rie grea. Când tat l s u murise nu
avea decât doisprezece ani şi, câteva luni mai târziu, fusese
retras de la şcoal şi trimis s munceasc pe câmp.
Cunoscuse s r cia, munca istovitoare şi neliniştea
permanent a celui care aduce bani în cas . Toate acestea îl
f cuser s fie foarte hot rât şi s dobândeasc o mare
st pânire de sine. Nu ceda uşor tenta iilor şi nici pornirilor
de moment. În plus, firea lui vesel şi faptul c juca atât de
bine pelot îi atr seser simpatia tuturor şi contribuiser la
extinderea cercului lui de prieteni. Şi le avea, desigur, pe
mama sa şi pe cele cinci surori, precum şi pe b trânul Pedro,
pe care-i iubea în egal m sur . Şi cu toate acestea, nimic
nu se compara cu recenta lui afec iune pentru b iat, care,
molatec precum aerul din sud, ap ruse din senin,
manifestându-se printr-o tandre e infinit şi un fel de mil
obl duitoare. Nu-şi putea explica aceste sentimente. Ştia

72
doar c îi bucurau nespus sufletul.
Mintea lui José, deşi ager , nu excela prin subtilitate, dar,
cu toate acestea, descifra cu uşurin semnifica ia
expresiilor întip rite pe chipul lui agitat care se succedau cu
repeziciune chiar şi acum, în somn. Dragostea posesiv a
consulului, care ridica o barier de netrecut între Nicholas şi
restul lumii, frica lui de boal care transformase copilul
într-un invalid cronic, precum şi gelozia lui morbid , atât de
extenuant pentru un spirit tân r, toanele şi furiile lui
succesive, mândria lui prosteasc … José le trecu în revist
pe toate şi îşi dori din tot sufletul s poat s elibereze biata
victim care nu b nuia nimic şi s -i ofere şansa s duc o
via normal .
Soarele începuse s apun în spatele crestei celei mai
înalte când Nicholas deschise ochii.
— Dumnezeule, am adormit, spuse el uitându-se spre râu
dup care se ridic brusc în fund. Mai pescuim pu in?
José arunc o privire spre cer, care începuse s se
întunece pe la creste şi era mult mai rece acum, albastru ca
umbrele pe z pad .
— Cred, amigo, c a venit momentul s plec m.
— Oh, José…!
Zâmbind, José d du din cap şi-şi puse încet mâna pe
um rul lui Nicholas.
— Trebuie s mergem s prindem autobuzul. Nu ar fi de
dorit s -l pierdem. Dar nu- i face griji, Nicco, vom mai veni şi
alt dat .
La gândul c se va întoarce aici, în acest loc minunat,
împreun cu prietenul s u, Nicholas arbor o min
radioas . S ri imediat în picioare.
Înf şurar a a de pescuit şi scoaser cârligele şi pluta.
Luar peştii şi Nicholas insist ca el s -i care pe cei pe care-i
prinsese. Apoi plecar împreun în sus pe deal.

73
 10

Era destul de târziu, aproape ora nou , când Nicholas se

apropie de Casa Breza, dar se sim ea atât de bine încât
întunericul nu avea niciun efect asupra sa. C l toria cu
autobuzul extrem de aglomerat fusese foarte distractiv , se
râsese şi se cântase foarte mult – cântece catalane pe
tonalit i înalte – în diverse caden e, la care, spre
surprinderea sa, se al turase cu pl cere. Fusese l udat
pentru captur , mai ales de c tre omul cu nasul mare, care
nu împuşcase nimic şi, în general, toat lumea îl catalogase
drept un b iat de isprav şi curajos. Îmb tat de succes,
refuzase oferta lui José de a coborî împreun cu el din
autobuz şi a-l înso i pân la intrarea în vil .
Aşa c merse de unul singur şi urc treptele spre verand ,
aproape deloc speriat de umbrele care se strecurau printre
ramurile copacilor. În primul rând voia s treac pe la
buc t rie ca s -i arate p str vii prinşi de el Magdalenei şi s
o roage s -i g teasc pentru ziua urm toare la micul dejun.
Deschise uşa de la intrare, dup care se opri brusc pentru c
în hol domnea o bezn deplin . Dumnezeule! Cât de
întuneric era, ca într-o peşter imens . Magdalena uitase s
aprind lampa pe gaz care atârna de plafonul înalt. F cu
câ iva paşi cu mâinile întinse în fa , în lumina lunii care se
strecura în cas din spatele s u. Dintr-odat , se sim i
str b tut de un fior prin tot corpul. Din c mara din stânga
auzi vocile a doi oameni care se certau, o voce de b rbat,
groas şi o voce de femeie, ascu it şi tem toare; erau Garcia
şi Magdalena.

74
 Nu se aşteptase ca valetul s se întoarc . Avu senza ia c
sângele încetase s -i mai curg prin vene şi toat buna
dispozi ie şi siguran a de sine se topir ca prin farmec. Se
întoarse cu grij şi merse în vârful picioarelor, atent s nu
calce pe buc ile de duşumea care scâr âiau, când o pal de
vânt dinspre mare ajunse la uşa de la intrare, care r m sese
deschis , şi o trânti cu putere, închizând-o.
Înconjurat din nou de o bezn total , Nicholas nu mai
f cu nicio mişcare, ca şi cum ar fi fost tr snit de ecoul care
reverbera în tot holul, în aceeaşi clip , o lumin puternic îl
orbi şi Garcia ieşi din c mar inând în mân o lamp
arzand. Întotdeauna copilului i se p ruse bizar silueta lui
Garcia, dar mai ales acum, m rit de bezna înconjur toare,
leg nându-se pu in în timp ce omul se îndrepta spre el,
acesta i se p ru mai însp imânt tor ca oricând. Incapabil s
opun rezisten , Nicholas se sim i prins de mân şi tras în
c mar , acolo unde pupilele sale dilatate o z rir pe
Magdalena, cu ochii umfla i, aşezat la masa pe care se
vedeau resturi de mâncare şi o sticl de aguardiente,
aproape goal .
— Micul st pân s-a întors, spuse Garcia cu o încetineal
însp imânt toare, alegându-şi cuvintele cu aceeaşi grij
studiat . Fa a îi era palid şi gura îi atârna cumva, livid ca
o ran . Unde a fost plecat micul st pân?
Nicholas îşi pierduse glasul şi nici nu reuşea s -şi mute
privirea însp imântat de pe acea figur batjocoritoare şi
terifiant . În cele din urm reuşi s îngaime:
— La pescuit!
— La pescuit, repet valetul pe un ton greu de definit. Şi
unde sunt peştii?
F r s spun nimic, Nicholas ridic coşul pe care-l inea
strâns în mân . Garcia îl lu , apoi, cu o mişcare brusc ,
r sturn con inutul pe mas . Doi dintre p str vi c zur pe
jos. Al treilea, cel mai m runt, r mase pe suprafa a
emailat , p rând cumva stingher şi extrem de mic.
— Pfui! f cu Garcia batjocoritor. Nu aşa trebuia s -mi
aduci peştii, necur a i şi nepreg ti i.

75
 În vreme ce Nicholas privea, înfricoşat, valetul lu cu itul
de pâine şi, dintr-o singur lovitur , retez capul peştelui.
Un firişor sub ire de sânge roz curse pe mas .
— Nimeni n-are dreptul s m trateze ca pe o slug
infam , exclam el uitându-se la b iat. Ai în eles?
— Da, îng im Nicholas, dându-şi seama c i se cerea un
r spuns.
Garcia zâmbi, f r a-şi mişca îns buzele.
— De ce tremuri, micu ule st pân? Pentru c eşti surprins
s m g seşti aici? Nu ştii c eu plec şi vin exact aşa cum am
chef?
— Oh, da… desigur, murmur Nicholas pe un ton
sacadat.
— M bucur c eşti de acord cu mine, zise valetul
îndreptându-se spre el cu un aer amenin tor. Pe oamenii
care-mi stau împotriv îi strivesc ca pe insecte.
Magdalena, balansându-se în fa şi în spate, şopti
înfricoşat :
— Taci, om nebun… taci… pentru numele lui Dumnezeu,
taci din gur .
Garcia nici nu o b g în seam . Înc mai mângâia
mânerul cu itului. Nicholas, palid ca un mort, îi urm rea
privirea opac , în vreme ce valetul repet :
— Ca pe o insect … odat î i voi relata câteva din lucrurile
pe care le-am f cut. i-am mai promis asta… poate c ai
uitat. Nu conteaz . Va veni şi ziua când m vei crede. Între
timp, nu trebuie s te pui cu mine. Nu ai voie s m spionezi
sau s -mi stai în cale. Ştii c nu dorm niciodat … sunt
mereu prin preajm … în trecere… veghind în camera ta.
— Nu… nu. Strig tul însp imântat se frânse în gâtlejul
copilului şi r mase suspendat în aer.
Valetul zâmbi din nou, oarecum satisf cut, şi mai f cu un
pas spre Nicholas. Expresia acelor ochi nebuni şi
melancolici, care ardeau pe chipul palid, îl umplu pe copil de
team şi dezgust, întreaga sa fiin p rea a fi otr vit la
baz . Încerc , cu disperare, s fac un pas înapoi, dar corpul
lui nu-l mai ascult .

76
 — Da, eşti un copil depravat, murmur Garcia. Dar po i
înv a multe lucruri de la mine… Aş putea s te ini iez în
marele mister. Se opri brusc, cu privirea fix şi distant ,
dup care continu pe un ton sc zut, ca şi cum ar fi vorbit
cu sine însuşi: Bucuria uit rii… marea de necunoaştere…
acele voci copleşitoare…
Speriat şi încruntat , Magdalena se îndrept pe scaun.
— Taci din gur , strig ea cu o voce r guşit . Porc beat ce
eşti… diavol nebun şi beat…
Smuls din starea de reverie, Garcia se întoarse spre ea şi,
când ea încerc s se ridice, o lovi peste fa cu mâna
stâng .
Nu fu o lovitur puternic , dar şocul p ru s -i elibereze
muşchii b iatului şi îi d du puterea s fug . Sco ând un
zgomot ascu it, estompat de ip tul Magdalenei, b iatul se
r suci pe c lcâie şi alerg afar din c mar . Urc pe sc ri,
c zând şi ridicându-se f r a sim i nicio durere, cu un
singur gând în minte, acela de a sc pa.
În cele din urm , ajunse în camera sa. Trânti uşa dup el
şi, cu degetele amor ite, o închise cu cheia. Apoi trase
z vorul de la uşa care comunica cu dormitorul tat lui s u.
Obloanele erau deja închise. Tremurând din tot corpul şi cu
inima batându-i asemenea celei a unei p s rele închis în
colivie, r mase în întuneric, în mijlocul camerei. Îi era fric
s dea drumul la gaz. Nu voia decât s se ascund . Îşi
arunc bocancii din picioare şi se târî spre pat, urcându-se
în el îmbr cat şi se b g sub plapum . Dar chiar şi aici îl
vedea parc aievea pe Garcia îndreptându-se spre el, cu acea
expresie întip rit pe fa care p rea s -i distrug universul
copil riei, şi junghiul de ruşine şi de panic ce-l str b tu fu
atât de puternic încât îi d dur lacrimile. Oh, m car dac
José, dragul de José, ar fi fost acolo s -l apere! Şi,
gândindu-se la prietenul s u, începu s plâng aşa cum nu
mai plânsese niciodat .
Oare avea s uite vreodat acea noapte nesfârşit ? O
auzea pe Magdalena jeluindu-se jos, desluşea vocile, cearta
care din când în când devenea foarte violent , zgomotul

77
f cut de o sticl care se sp rgea, râsetele, râsul acela
nefiresc şi alte bufnituri. Şi apoi t cerea care era mai
însp imânt toare decât orice tumult, t cerea înso it de
nelinişte, de mişc ri imaginate şi neidentificate. Oh, ce se
auzea? Oare visa sau era treaz? Închisese uşa? Nu îndr znea
s se mişte şi s verifice, ci r mase nemişcat, sim indu-şi tot
corpul acoperit de o sudoare rece.
Şi în cele din urm , atunci când orice speran p rea s se
fi n ruit, v zu prima gean de lumin strecurându-se pe sub
oblon. În clipa aceea a ipi pentru scurt timp. Când se trezi,
r mase întins, ascultând din nou. În cas nu se auzea
niciun zgomot, nicio mişcare. G si curajul s se ridice şi s
deschid un oblon. Şi acolo – oh, ce uşurare binecuvântat !
– îl z ri pe José în gr din , s pând cu mişc ri sigure în
straturile de petunii, cu roaba şi stropitoarea lâng el, în
lumina aurie a unei noi zile.
Nu mai trebuia s se îmbrace. Deschise uşa şi fugi pân
jos pe poteca cu pietriş şi se ag de prietenul s u.
— Oh, José… José… Mult timp nu putu decât s -i repete
numele, dar în cele din urm nu mai plânse şi îşi desc rc
sufletul.
Aşezat pe roab , José îl ascult f r s spun niciun
cuvânt, f r s se uite la el de fapt, abstrac ie f când de
câteva c ut turi, pe jum tate încruntate. Dup ce Nicholas
termin , p ru s reflecteze o clip ; apoi se ridic în picioare.
Dincolo de veselia lui omniprezent , chipul s u exprima
deopotriv maturitate, dar şi o oarecare duritate.
— Trebuie s m nânci, Nicco. Stai aici pân când m duc
eu s m ocup de asta.
Merse încet, dar hot rât la uşa din spate şi dup câteva
clipe se întoarse.
— Magdalena i-a preg tit micul dejun, amigo. Nu- i face
griji în leg tur cu Garcia. Înc doarme. F cu o pauz . Şi eu
voi fi prin preajm .
Dac i-ar fi cerut oricine altcineva în afar de José s intre
în cas , Nicholas nu ar fi fost de acord. Lui îns i se supuse
f r s mai scoat un cuvânt. În sufragerie, Magdalena îi

78
servi micul dejun care era ca de obicei, cu excep ia pâinii
pr jite, pe care o arsese. Femeia se mişca lent şi apatic. Fa a
îi era mai umflat ca oricând, şi Nicholas sim ea mirosul
puternic de alcool pe care-l emana. Nu-i d du nicio aten ie
b iatului pân când nu îşi termin şi ultima pic tur de
lapte din pahar, dup care, stând în uşa c m rii, cu mâinile
împreunate sub şor , se întoarse spre el.
— Garcia nu a vrut s - i fac r u ieri-sear . A b ut prea
mult aguardiente. Nu se va mai întâmpla asta niciodat .
El se uit la ea în t cere.
— Eşti un b iat bun, continu ea, şi nu vei pomeni nimic
despre asta domnului Brande.
— Nu-i voi spune nimic numai dac va trebui, r spunse el
cu o voce r guşit .
— Foarte bine, spuse ea ridicând din umeri. Acum du-te şi
te spal .
Nicholas urc şi se sp l în grab , f r s omit nici din ii,
şi-şi schimb c maşa. Dup aceea se sim i ceva mai bine,
dar când se uit în oglind v zu o fa gânditoare şi palid
întorcându-i privirea. Avea senza ia c e un b iat
necunoscut şi nu mai suporta s mai stea în acea camer ,
care odat îi fusese cel mai drag refugiu, dar care acum era
sinistr şi p tat dup ororile din noaptea trecut . Fugi din
nou în gr din .
Petrecu toat diminea a al turi de José, f r a vorbi
aproape deloc, nefiind interesat de munc , ci doar
uitându-se, din când în când, peste um r, la fereastra
c m rii, amplasat pe fa ada vilei asemenea unei rame
goale, gata s reflecte imaginea plin de ur de dincolo de ea.
Nici Jose nu vorbi prea mult şi era clar, din felul în care-şi
inea buzele strânse şi sprâncenele încruntate, c nu avea s
lase lucrurile în voia lor, fiind, probabil, preocupat şi de
repercusiunile acelei probleme asupra lui. Şi el se uita din
când în când spre cas .
La ora unu, valetul tot nu d duse niciun semn de via .
Când Magdalena îi f cu semn c prânzul era gata, ar fi
preferat s nu intre în cas , dar expresia de pe fa a lui José,

79
care p rea s -i pretind şi lui aceeaşi atitudine hot rât ,
nu-i permitea s se eschiveze. Remarc , totuşi, c atâta
vreme cât el r mase în untru, prietenul s u st tuse aproape
de fereastra sufrageriei. Şi, chiar şi dup ce ieşi din nou
afar , José nu se dep rt de cas , sco ând buruienile de pe
aleea de pietriş, în genunchi, f r s rosteasc niciun
cuvânt.
La ora trei Garcia ieşi pe verand , cu capul gol, îmbr cat
doar cu c maş şi pantaloni şi având în picioare numai o
pereche de alpargatas, f r a purta ciorapi. La vederea
inamicului s u, Nicholas aproape îşi ieşi din fire. B rbatul
era palid şi mohorât şi p rea s nu se fi trezit decât pe
jum tate, iar în jurul ochilor avea cearc ne în vreme ce
expresia chipului s u continua s fie ostil . Aplecându-se,
îşi puse bra ul în jurul uneia dintre coloanele de pe verand
şi, sprijinindu-se de ea, inspir de mai multe ori. José se
ridicase deja în picioare şi, când Garcia se întoarse, privirea i
se opri asupra gr dinarului şi a copilului.
Nici el, nici José nu se clintir şi, în timp ce ei st teau
nemişca i, privindu-se fix unul pe cel lalt, Nicholas putea s
perceap aproape fizic b t lia care avea loc între ei. Duelul
continu cel pu in un minut. Nu fu rostit niciun cuvânt.
Apoi valetul îşi l s privirea în jos, murmur ceva în barb ,
scuip , precum un şarpe care-şi arunc veninul, dup care
plec în direc ia garajului. Câteva clipe mai târziu, Nicholas
îl auzi sp lând maşina.
B iatul se întoarse spre protectorul s u, dar José, dac
fusese înving tor în acea lupt , nu avea nicidecum un aer
triumf tor. Dimpotriv , era încruntat şi mai întunecat la fa
decât mai înainte. Brusc întreb :
— Amigo, tat l t u se întoarce azi?
— Oh, nu. Nu va veni decât cel mai devreme mâine.
— Şi vrei s stai aici, în cas , în noaptea asta?
— Oh, nu, nu, José. Orice, dar asta nu. Nici tu nu vrei aşa
ceva, nu?
F cur o pauz . José se uit în p mânt, apoi la Nicholas,
cu un amestec de afec iune şi perplexitate.

80
 — Este greu pentru mine, Nicco. Nu-mi place s intru în
belele. Dar cu toate acestea, nu pot… nu, nu pot s te las aici
cu acest picaro.
— Oh, î i mul umesc, î i mul umesc, José. De data
aceasta, José îi r spunse pe un ton brusc.
— Gata. Am muncit destul pe ziua de ast zi. Vii acas cu
mine.

81
 11

Nicholas nu avea nici cea mai vag idee unde locuia José.
Nu conta decât faptul c era împreun cu el, mergând prin
oraş, departe de Garcia şi de Casa Breza. Şi starea de spirit i
se schimb brusc, uitând pe moment tot ceea ce avusese de
îndurat. Vorbea bucuros despre tot felul de subiecte,
oprindu-se pentru a scoate în eviden lucruri mai ciudate
pe care le vedea: o pas re cu penajul negru cu galben, o
floare bizar de pe marginea drumului, sau pânzele unei
b rci care disp rea în zare. José, pe de alt parte, p rea
cufundat în propriile-i gânduri. Când intrar în Plaza se opri
la şirul de sc ri care duceau la biserica din piatr rozalie.
— Stai aici o clip , Nicco.
— Unde te duci?
— Într-un loc unde nu merg adesea, spuse José schi ând
un zâmbet vag. Dar unde cred c ar fi o idee foarte bun s
m duc ast zi.
— Vin şi eu cu tine.
José ezit ; apoi, ridicând din umeri, o lu brusc înainte,
pe sc rile abrupte şi uzate.
Biserica i se p ru enorm lui Nicholas, cu multe col uri
întunecate şi având un miros puternic şi bizar. Tavanul avea
nenum rate protuberan e şi pe margini erau multe firide
întunecate unde ardeau lumân ri sco ând un fum gros. José
se duse c tre o astfel de firid şi îngenunche, dup ce-şi f cu
cruce, în fa a unei cutii de sticl , unde, pe un postament de
catifea era o figur mititic , jum tate femeie, jum tate copil,
îmbr cat în albastru – în haine adev rate din câte-şi d dea

82
seama Nicholas – având pe cap o mic coroan cu pietre
pre ioase. José r mase îngenuncheat doar câteva clipe,
dup care se ridic şi puse o moned în cutia de al turi, apoi
aprinse o lumânare punând-o al turi de celelalte.
Afar , Nicholas remarc c José nu voia s discute despre
cele întâmplate, dar sim i, oarecum intuitiv, c acestea
aveau leg tur cu el. Brusc, declar :
— Voi pl ti eu lumânarea, José.
Nu în elese de ce prietenul s u izbucni în râs, dup care-l
b tu prieteneşte pe um r.
Mergeau pe o re ea de str du e înguste, la nord de Plaza,
pe care Nicholas le mai traversase odat , cu tat l s u, atunci
când fuseser la meciul de pelot . În scurt timp intrar pe
Calle Corriente, o strad lung care mergea în paralel cu
râul şi în care, în acel moment, era deversat apa de la baia
public . Cl dirile se aflau în stare jalnic de o parte şi de
cealalt a str zii şi la ferestre fuseser scoase aşternuturi.
Undeva cineva ciupi coarda unui mandoline f când-o s
vibreze în aer. Doi m gari se ad pau dintr-un recipient de
metal, în vreme ce omul care-i mâna se întinse şi f cu câ iva
paşi pe malul râului. Pe strada plin de gropi, câ iva copii
practicau jocuri ciudate, cu o ardoare mut . Scena şi
prezen a acelor copii îl surprinser pu in pe Nicholas care se
uit întreb tor la prietenul s u. Dar privirea lui José se opri
pe chipul unei femei, mic de statur şi între dou vârste,
cocoşat de o leg tur mare înf şurat într-un cearşaf alb şi
care mergea gr bit chiar în fa a lor.
— Este mama mea, Nicco… O strig : Maria… Maria
Santero.
În câteva clipe o ajunser din urm ; José lu leg tura de
rufe sp late şi, vorbindu-i repede la ureche, îi explic
întreaga situa ie. Nicholas îşi d du seama c femeii nu-i era
uşor. În spatele tr s turilor şterse şi întunecate, închise şi
mai mult la culoare de sprâncenele groase şi de p rul negru
prins în coad , remarc o lic rire de surpriz , de
nesiguran şi chiar de team . Dar înainte s mai fie rostit
vreun cuvânt, intrar cu to ii pe o strad îngust şi urcar

83
un şir de sc ri ce p rea c nu se mai termin , între doi pere i
maronii. Când ajunser la cap tul sc rilor, Jose deschise
uşa îngust cu mâna liber .
— Hei, Nicco, exclam el vesel. Acesta este palatul nostru.
Doar dou camere, dar nu exist privelişte mai frumoas în
oraş.
Intrar într-o camer ciudat , cu tavanul scund, o
combina ie între buc t rie şi hol, cu o sob de metal într-un
col , pe care se g tea, şi o canapea de pluş, de un galben
şters, în cel lalt. O mas a c rei culoare nu se mai distingea
era preg tit pentru cin şi în mijlocul camerei se aflau
câteva scaune din acelaşi lemn ca şi masa. Pe pere ii de un
verde-deschis atârnau fotografii, în rame încrustate cu
scoici, şi o cutie cu p s ri împ iate, o alta cu fluturi, dou
coşuri de pelot , un calendar sportiv şi câteva imagini
religioase în culori vii. Lâng fereastr , aşezat pe un scaun
f r sp tar, se afla un b trân care croşeta cu andrele mari
de os, iar pe sob fierbea apa într-un ibric de metal, în care
amesteca o feti cu ochi negri, ce p rea s aib vreo
doisprezece ani.
— Pedro… şi Paquita, îi spuse José lui Nicholas, dând jos
de pe um r leg tura mamei sale. Unde sunt ceilal i?
— Nu s-au întors de la şcoal , r spunse Paquita
continuând s amestece în mâncare, dar cu privirea uimit
a intit asupra lui Nicholas. Tu ai venit mai devreme.
— Se poate, r spunse José într-o doar .
Maria, mama, nu-şi scosese înc şalul. Şi nici privirea
pierdut nu-i disp ruse de pe chip. Îi şopti lui José:
— Vino, fiul meu. Trebuie s st m de vorb .
Se duser în camera cealalt .
Nici nu plecar bine c Nicholas auzi zgomot de paşi pe
sc ri, dup care uşa se deschise şi alte patru feti e intrar
în untru în vitez , fiecare având în mân un caiet,
catehismul şi un p tr el de pânz .
Pe Nicholas îl trecur sudori reci şi calde în acelaşi timp.
Niciodat în via a lui nu mai fusese în contact cu atâtea
feti e odat . Leg nându-se pe c lcâie, f r a şti ce s spun ,

84
se uit la fluturi, sim ind cum se înroşeşte la fa . În mod
surprinz tor, b trânul salv situa ia.
— Care este numele dumneavoastr , tinere señor?
— Nicholas.
— Ele sunt surorile lui José. Juana este cea mai mic şi
are cinci ani. Buna Luisa are şapte, deşteapta Elena va
împlini nou ani, iar Bianca, cea mai rea, e cu doi ani mai
mic decât Paquita.
Se adunar toate în jurul lui Nicholas f r s fie câtuşi de
pu in stingherite, inspectându-l foarte curioase, atingându-i
cravata, bretelele, şireturile şi bombardându-l cu întreb ri.
— De unde vii, b iatule ciudat?
— Care este scopul vizitei tale?
— În numele lui Dumnezeu, cine eşti?
Ultima întrebare, aruncat de Bianca cea rea, p ru a fi
singura la care merita s r spund .
— Sunt fiul domnului Harrington Brande… dup care
continu destul de b os: Consulul din Spania al Statelor
Unite.
— Ei… ei, f cu Luisa uimit . Tân rul señor americano.
Fiul st pânului lui José.
Se d dur pu in înapoi, cu respect, şi începur s
vorbeasc între ele cu voce sc zut . Nicholas se înroşi mai
tare ca înainte, pentru c , desigur, discutau despre el. Cam
tot atunci José şi mama sa se reîntoarser şi Nicholas v zu
pe chipul lor, deşi Maria înc mai p rea pu in tulburat , c
totul se aranjase.
— Haide i, toat lumea la mas , spuse Maria a c rei fa
încruntat se relax şi mai mult, dup care îi zâmbi cordial
lui Nicholas. Sper c - i place olla podrida, Nicholas.
Se aşezar la mas şi Maria trecu de la unul la altul,
inând o oal cu mâna ei alb – chiar şi unghiile îi erau albe
de la atâta sp lat – şi punându-le câte o por ie de toc ni
fiec ruia. José, în capul mesei, t ie câte o felie groas din
pâinea neagr , pe care Nicholas o gustase la pescuit – cât de
mult vreme i se p rea c trecuse de-atunci – dup care
Luisa, cea bun , spuse rug ciunea şi începur cu to ii s

85
m nânce.
Nu era nici vin şi nici vreun sos, iar în loc de unt întindeau
pe pâine o pelicul sub ire de ulei de m sline. Carnea din
toc ni era închis la culoare, de cea mai proast calitate,
desigur, şi nu prea mult , dar cu toate acestea era extrem de
gustoas , amestecat cu ceap şi cu buc i de ardei şi lui
Nicholas i se p ru c arareori mâncase ceva atât de bun.
Maria, remarc el, îşi lu o por ie foarte mic pentru sine
şi Pedro, cu aerul cuiva care-şi cunoaşte foarte bine pozi ia,
f cu semn cu mâna s nu i se pun prea mult. Şi doar lui
José, adev ratul b rbat în cas , i se oferi o a doua por ie.
Imitându-i pe ceilal i, Nicholas se folosi de ultima bucat
de pâine pentru a-şi cur a farfuria. Apoi Paquita se ridic şi
le turn fiec ruia câte o cafea din ibricul aflat pe sob . Asta îl
surprinse întrucâtva pe Nicholas, pentru c ştia c o astfel
de b utur nu era potrivit pentru copii. Oricum, pentru
nimic în lume nu ar fi vrut s fac o not aparte, aşa c b u
lichidul care avea gust de grâne arse f r s clipeasc .
Odat cu cafeaua începu şi conversa ia, şi pentru fiul
consulului, obişnuit cu t cerile ce înso eau mesele de acas ,
aceste discu ii p reau minunate, mai ales c to i vorbeau în
acelaşi timp. Copiii îşi povestir ispr vile de la şcoal ,
aruncându-i priviri lungi oaspetelui. Maria îi descria
Paquitei o rochie pe care o v zuse într-o vitrin – o rochie de
catifea verde cu mâneci bordo – oh, pe oasele Sfântului Pilar,
ce rochie magnifico; José, relaxat, cu haina pus pe sp tarul
scaunului discuta cu Pedro despre şansele pe care echipa
din San Jorge le avea în meciul de retur cu Huesca. Şi în
curând, în ciuda timidit ii sale, Nicholas se l s atras într-o
conversa ie cu prietenul s u.
— Care este p rerea ta, amigo mio?
Nicholas inspir profund.
— Dac juca i aşa cum a i f cut-o ultima dat , ve i câştiga
cu siguran . Se opri, dar îşi f cu curaj, pentru a-şi exprima
un gând care îi trecuse mai demult prin minte. Ar trebui s
joci într-un oraş mare, José. Şi s-ar cuveni s câştigi o
mul ime de bani.

86
 José zâmbi larg ar tându-şi din ii.
— Nu sunt destul de bun pentru a juca într-un oraş mare.
În afar de asta cred c m-aş sufoca acolo. Am nevoie de
via a la ar , Nicco, cu mult aer proasp t şi pescuit pe cinste.
— Noi, cei din familia Santeros, mereu am jucat pelot ,
zise Pedro cu vocea lui blând . Tat l lui José a fost un
juc tor cunoscut… aceea este fotografia lui. Ar t spre un
b rbat bine f cut, cu o musta cu vârfurile r sucite în sus,
care purta o cresta. Şi eu. Chiar şi eu am fost un performer
într-un fel.
— Tu ai fost cel mai bun dintre noi to i, b trâne Pedro,
protest José. Cândva trebuie s -i povesteşti lui Nicholas
despre meciul cu Zarossa.
B trânul zâmbi satisf cut.
— Te duci la antrenament în seara asta? întreb el
imediat. Jaime i-a transmis c va fi şi el acolo.
F r s ezite, José cl tin energic din cap. Un val de
c ldur îl invad pe Nicholas când prietenul s u r spunse:
— În seara asta voi sta cu Nicco. Hei! Gai elor! Ce-a i
spune s juc m estallido? Trebuie s -i ar t m acestui mare
americano c suntem mai deştep i decât crede el.
Sugestia lui fu întâmpinat cu un cor de aprob ri. Bianca
se îndrept spre dulap şi scoase un pachet de c r i uzate.
Masa fu repede cur at şi, cu excep ia Mariei, care spuse c
trebuia s sorteze şi s coas nişte cearşafuri, toat lumea
particip la joc.
Lui Nicholas i se p ru antrenant dup ce înv regulile
simple. C r ile erau puse rapid pe mas , fiind înso ite de
micile strig te de entuziasm ale Juanei şi de hohote de râs.
De afar , prin fereastra deschis p trundea zumzetul
oraşului, amplificat de paşii plimb re ilor de pe malul râului
şi de vânz torii de ziare care strigau în gura mare titlurile
jurnalului La Gaceta de sear , la care se ad ugau zgomotul
c rucioarelor şi dang tul clopotelor. Luminile începeau s se
aprind peste tot, str lucind ca un colier de-a lungul
str zilor, iar la Teatro, se aprindea şi se stingea o reclam
multicolor . Jocul de lumini, senza ia liniştitoare a prezen ei

87
oamenilor în jurul s u, toate acestea influen ar starea de
spirit a lui Nicholas. Coşmarurile nop ii care-l aşteptau
disp rur ca prin farmec. Cum se f cea c în aceast
locuin modest , care avea toate atributele s r ciei, dup o
mas care nu-i potolise în totalitate foamea, printre to i
aceşti oameni obişnui i, el era totuşi fericit şi se sim i în
largul s u? Nu se opri din joc ca s se gândeasc la asta, dar,
profitând de ocazie, b u cu sete din paharul fericirii. Ochii îi
str luceau, râsul s u r suna mai tare atunci când amesteca
şi împ r ea c r ile.
Au jucat pân la o or mult mai târzie decât ar fi crezut el
c e cu putin , dar pe la nou , la sfârşitul unei mâini, Maria
se opri din cusut şi se ridic de la scaunul ei de lâng
fereastr .
— Presupun c acesta este finalul, suger ea simplu. Cred
c este timpul s merge i la culcare. Luat pe nepreg tite, în
mijlocul unui strig t, Nicholas r mase cu gura c scat ,
uitându-se la ea prosteşte, c ci se ivise o dificultate pe care
nu o luase în considerare. Cum puteau s doarm to i în
spa iul acela înghesuit? Era imposibil. Aveau s -l dea afar ?
S -l duc înapoi, la ora asta, la Casa Breza?
Gândul i se citea atât de clar pe chip, încât îl f cu pe José
s râd .
— Nu- i face griji, Nicco. Eşti cel mai îngrijorat b iat pe
care-l cunosc. Este foarte uşor. Vezi! Se l s pe spate pe
scaun, întinse mâna şi deschise uşa camerei celeilalte. Toate
femeile dorm aici.
Uitându-se în camera cealalt , Nicholas observ c era
ocupat aproape în întregime de dou paturi mari,
suprapuse. Da, se gândi el, înc neîncrez tor, p rea posibil.
— Şi noi? exclam el.
José ar t spre Maria care, în spatele sobei, tr sese la o
parte o draperie, dezv luind un spa iu în perete, ocupat de
un pat pe care tocmai punea aşternuturi curate.
— Eu şi Pedro dormim acolo, îi explic José simplu. Dar în
seara asta îl vom împ r i noi doi. Pedro se va întinde pe
canapea… nu-i aşa, b trâne?

88
 — Bineîn eles, r spunse el îndatoritor. Şi voi dormi chiar
confortabil.
Nicholas inspir profund. Nu mai dormise niciodat cu
cineva şi pielea i se înfior uşor la acest gând. Dar nimeni nu
p ru s bage de seam ezitarea sa. Cele cinci surori,
conduse de mama lor, îi spuser noapte bun – fiecare
întinzându-i mâna şi f când o reveren – dup care plecar
cu Maria în camera cealalt . Pedro se ridic în picioare şi ieşi
afar cinci minute s vad cum e vremea şi s se
dezmor easc . José lu o revist veche cu coper i colorate,
dintr-o gr mad de lâng patul de lemn.
Nesigur, Nicholas începu s se dezbrace, punându-şi
hainele, una dup alta, pe cel mai apropiat scaun. O
extraordinar timiditate, un sim mânt vecin cu ruşinea îi
încetinea mişc rile. Şi o alt dificultate insurmontabil îi
trecu prin minte. Dar José, f r a-şi ridica privirea din
revist spuse câteva cuvinte; şi Nicholas, luând hainele de
lâng pat, se întoarse cu spatele. Dup aceea totul fu mai
uşor. Maria îi l sase un veşmânt lung de o form bizar ,
sp lat pân la alb imaculat. Îl puse pe el, îl leg la gât şi la
mijloc, dup care s ri în pat unde r mase aproape nemişcat.
În curând, b trânul se întoarse, mai umbl pu in prin
camer , murmur ceva, de parc ar fi vorbit cu el însuşi pe
un ton sc zut, şi mai puse un buştean pe foc. Urm torul
lucru pe care-l auzi fu scâr âitul arcurilor când acesta se
întinse pe canapea.
José mai r mase pu in şi r sfoi paginile revistei, aşezat la
mas . Când se ridic c sc şi se sc rpin absent în cap, f cu
câteva exerci ii de flexare a membrelor şi îşi scoase cizmele.
Apoi se întinse şi stinse lumina. O clip mai târziu era în
aşternut, al turi de Nicholas.
Ceva trebuie s -i fi dat de b nuit c prietenul s u nu
dormea. Murmur :
— Eşti bine, amigo? Ai destul loc?
— Da, şopti Nicholas.
Treptat, copilul se relax , renun ând s mai stea lipit de
perete. Patul era moale şi pl cut. Adormi uşor.

89
 12

Cu o or mai devreme, f r s ştie ce se întâmplase în

lipsa lui, Harrington Brande cobora din tren în gara central
din Barcelona. Ducându-şi valiza, trecu de poart şi apoi pe
sub arcada ce se afla la intrarea în Hotel Estación. Aici, un
recep ioner necioplit îi d du o camer la etajul doi cu
privelişte spre curte, înc perea nu se ridica la nivelul
aştept rilor lui, dar nu protest – cel pu in îi permitea s
aib liniştea pe care şi-o dorea. În compartimentul aglomerat
din trenul ce venea de la Madrid, nu reuşise s îşi adune
gândurile, ci st tuse posomorât şi apatic, scrâşnind din
din i.
— Dori i s lua i cina, señor?
Brande se uit tâmp la omul care îl condusese la etaj.
— Nu, nimic.
Apoi îşi d du seama c nu mâncase de diminea .
— Ba da… aduce i-mi ceva… orice… cafea şi pu in carne.
— Desigur, señor.
Când omul se întoarse s plece, consulul îl opri.
— Aşteapt . Vreau s duci o telegram la recep ie.
Lu un condei şi scrise mesajul:

Către Garda, Casa Breza, San Jorge.

Vino să mă iei cu maşina de la sta ia San Jorge, la trenul
de diminea ă ora 7:45 a.m. mâine, mar i.
Harrington Brande.

Îi d du hârtia comisionarului şi spuse pe un ton autoritar:

90
 — Asigur -te s fie trimis de îndat . Şi spune-le s m
trezeasc la ora şase diminea a.
Omul d du din cap.
— Sigur, señor.
Când uşa se închise, Brande începu s se plimbe de-a
lungul camerei, cu pumnii strânşi, sprâncenele încruntate şi
întrebându-se pentru a suta oar de ce se l sase înşelat de
acea scrisoare oficial . Ajunse la o concluzie fireasc ; nu se
f cuse cu nimic vinovat. Şi totuşi ce încredere oarb
avusese! Pe m sur ce îşi aducea aminte de discu ia sa cu
Burton şi cu micul Nicholas înainte de plecare, de eşafodajul
în l at pe baza unor speran e ce apoi se dovediser deşarte,
sim i cum durerea îi invadeaz întregul corp.
Cu un efort uriaş, se control , trezit la realitate de reflexia
fe ei sale neb rbierite din oglinda şifonierului. Deschise
valiza, lu câteva obiecte de toalet şi intr în baie. Acolo se
b rbieri, apoi st tu îndelung în ap de parc încerca s spele
o durere fizic .
Apoi, în halat şi papuci, se aşez în fa a t vii ce fusese
pus pe masa de scris de lâng uş . B u repede dou ceşti
de cafea, mânc o chifl cu unt şi o bucat de şunc . Pofta
de mâncare îi fusese astâmp rat . Se ridic şi sun dup
cineva care s ia tava.
Omul veni şi plec . Apoi, consulul r mase din nou singur:
singur cu gândurile lui, cu amintirea umilin ei sale. Un
rictus nervos îi ap ru pe fa când se întoarse la masa de
scris, puse câteva foi de hârtie înaintea sa, lu un condei şi
începu s scrie:

Hotel Estacion,
Barcelona.
Luni, 10:30 p.m.
Dragă Halevy, î i scriu din acest hotel, mânat de dorin a de
a-mi uşura sufletul – prieten şi doctor al meu – şi de nevoia
presantă de a beneficia de sfatul şi sprijinul tău.
Cunoşti prea bine nedreptă ile ce mi-au afectat cariera – e
adevărat că de multe ori m-ai complimentat pentru

91
demnitatea şi tăria cu care le-am îndurat. Din scrisorile mele
din ultimele luni ştiai de eforturile mele de a mă stabili şi răzbi
în via ă în urma transferului meu în Costa Brava. Acolo,
vinerea trecută, am primit vestea că George Tenney,
prim-consul la Madrid, suferise un atac cerebral şi că eram
aşteptat să vin în capitală cât mai curând.
Nu sunt un om vanitos, Halevy, după cum bine ştii. Nu mă
pripesc să trag concluzii. Şi te asigur că felul în care fusese
scrisă scrisoarea îmi dădea de în eles că eu urma să îl
înlocuiesc pe Tenney. Am plecat, aşadar, spre Madrid.
Sâmbătă, când am ajuns, am aflat, spre uimirea mea, că
nu îl pot vedea pe Bailey – plecase la ară pentru a-şi petrece
sfârşitul de săptămână. Iar luni, când s-a întors, m-a luat prin
surprindere spunându-mi că fusesem chemat ca măsură
provizorie, că Herbert Meyer, care era în Varşovia, urma să fie
succesorul lui Tenney şi că „va fi recunoscător dacă îi voi ine
locul” la secretariat până când avea să sosească.
Nu mai e nevoie să- i spun cât de amarnică a fost lovitura.
Cu toate astea nu m-am supus fără să protestez. Am insistat
asupra serviciilor mele precedente şi asupra dosarului meu
excelent. Am subliniat că termenul promovării mele expirase.
L-am rugat respectuos să reconsidere situa ia.
Pe moment nu a răspuns. Apoi mi-a spus: „Ai o părere
foarte bună despre tine.”
Această impertinen ă era mai mult decât puteam suporta.
Am declarat că am de lucru la San Jorge, că acolo fiul meu
suferind necesită aten ie şi că, dacă nu urma să îl înlocuiesc
pe Tenney, trebuia să se împace cu ideea că nu am cum să
rămân în Madrid.
Când am terminat, s-a aşternut liniştea. Mă aşteptam la o
criză de nervi, dar fără să îmi dau seama, sim ul său pervers
al umorului s-a dovedit mai puternic. Apoi mi-a spus:
„Eşti o pasăre tare ciudată, Brande. Am auzit de multe ori
asta despre tine. Ai ajuns de pomină. Dar omul trebuie să te
vadă ca să se convingă. Firesc ar fi să- i întocmesc un raport.
Dar nu voi face asta. Întoarce-te la San Jorge. Şi, pentru
numele lui Dumnezeu, încearcă şi tu să fii om. Renun ă la

92
orgoliul ăsta exacerbat. Revizuieşte- i atitudinea. Asta nu î i
va aduce promovarea, dar măcar te va ajuta să trăieşti mai
bine.”
Ce răspuns aş fi putut da la aşa ceva? M-am înclinat, m-am
întors şi am ieşit din încăpere. Fără nicio ezitare, am plecat cu
trenul de unsprezece. Şi acum iată-mă, bunule prieten, atât
de amarnic frământat, dezolat şi plin de resentimente, încât
trebuie să apelez la tine şi la priceperea ta de a vindeca
min ile.

Brande sim i cum venele de la tâmple i se umflaser şi

frem tau. Putea oare continua? Pentru el însuşi, indiferent
cât de mare era durerea, trebuia s fac asta. Oare cât de
des în ultima vreme, relaxat pe canapeaua din minuscula
camer de consulta ii a profesorului de pe Rue des
Capucines, reuşise s se reg seasc ? Şi de câte ori, supus,
cu ochii închişi ascultase îndemnurile priceputului
psihiatru ce st tea în întunericul din spatele s u? Acum,
chiar dac se afla la distan mare de el, sim ea nevoia unei
asemenea terapii. Scrâşnind din din i, continu :

Trebuie să î i spun asta, Halevy, deşi risc să-mi pierd astfel

respectul de sine. Când Bailey a rostit acele cuvinte
revoltătoare, am sim it o ame eală şi am avut oribila senza ie
că de fapt so ia mea era cea care le spunea. În cea a care îmi
împăienjenise privirea, mi se părea că o vedeam, prin ploaie,
pe ea, la fel cum apăruse în acea noapte, singură, din
apartamentul ei de pe Strada 39 din New York. O urmărisem
până acolo, aşteptasem cel pu in două ore afară, convins fiind
că primise vizita vreunui amant. Când am păşit din întuneric
şi am apărut în fa a ei, felinarul îi lumina chipul palid, ochii
neîncrezători şi ea mi-a spus… dar, Doamne, nu trebuie să
mă mai chinui… cred că î i aminteşti acel episod, căci i l-am
relatat în întregime – sim ind că parcă îmi smulg inima –
prima dată când m-am supus analizei tale.
Vezi tu, prietene, cât de mult mă afectează toate astea.
Fără îndoială insultele lui Bailey n-au nicio importan ă; sunt

93
prea absurde pentru a fi credibile. Dar cum rămâne cu reac ia
mea la ele? Oare aceste răni, de care doar tu ştii, se vor
vindeca vreodată? Oare dorin a mea de iubire necondi ionată,
totală şi exclusivă va fi vreodată satisfăcută? Sunt oare una
dintre acele persoane al căror destin e să nu fie în elese,
nedrept judecate şi rău tratate de spirite mai pu in înzestrate?
Oare nu îmi voi putea domina niciodată sufletul şi mintea?
Şi, dragul meu prieten, oare ce va fi în viitor?
Nu pot nega că într-un fel pre uiesc statutul conferit de
func ia de consul. Mai mult decât atât, consider că sunt
potrivit pentru a îndeplini însărcinările oficiale pe care le
implică. Cu toate astea, există un punct dincolo de care
nimeni nu îşi poate for a inima, aşa că omul trebuie să spună
„Gata!”
Ştii că munca mea la studiul despre Malbranche se apropie
de sfârşit şi mă aştept ca lucrarea să fie publicată în
următoarele trei luni. Fără îndoială, e de presupus că această
crea ie monumentală, care într-un fel face parte din mine, va
stârni agita ie în cercurile politice şi intelectuale de pe ambele
continente. Dacă se va întâmpla asta, oare nu ar trebui să
renun la muncă şi să mă dedic exclusiv literaturii? Dispun de
suficiente mijloace pentru a mă elibera de dependen a de
public. Şi mai presus de toate trebuie să am în vedere ceea ce
e mai bine pentru iubitul meu fiu.
Într-o asemenea perioadă, Halevy, când sufletul uman e
cuprins de o mare disperare, nu pot decât să îi mul umesc lui
Dumnezeu pentru Nicholas. Din tot ceea ce i-am expus, ştiind
că vei păstra secretul profesional, trebuie să î i dai seama cât
de mult e compensată tragica mea căsnicie de dulcea, pura şi
copleşitoarea dragoste pe care mi-o poartă fiul meu. Eu, un
spirit liber – căci omul îşi poate folosi condeiul oriunde în lume
– aş putea oare afecta în vreun fel sănătatea şubredă a fiului
meu? Am putea vizita acele sta iuni balneare indicate pentru
a trata afec iunea lui nervoasă. (De fapt, şi organismul meu
suprasolicitat ar avea probabil de câştigat.) Ar trebui să fiu în
stare să mă dedic exclusiv lui, să îl feresc de toate influen ele
dăunătoare sau adverse în dificilii ani ai pubertă ii… ah, da,

94
să supraveghez creşterea delicatei mele flori.
Doar tu, dragul meu doctor, mă po i ajuta într-o asemenea
decizie. De aceea î i sugerez să faci acea vizită promisă la
Casa Breza. Ai aranjat să soseşti în iunie. Totuşi, te-aş ruga
să vii acum, sau în următoarele două săptămâni. Vei fi primit
ca un rege. Nu va semăna cu practica ta de zi cu zi. Iar unul
dintre colegii tăi se va putea ocupa de clinică. Nu mă
dezamăgi!
E aproape miezul nop ii. Trebuie să dorm… chiar dacă asta
ar însemna să iau patru din acele tablete pe care mi le-ai
prescris şi care, sincer să fiu, par să nu mai aibă efect. Cu
siguran ă am scris suficient încât să te conving de nevoile
mele. Î i repet, nu mă dezamăgi. Aştept cu nerăbdare
răspunsul tău în următoarele zile. Între timp, o voi lua încet cu
Nicholas, îmi voi linge rănile şi mă voi restabili în lumina
zâmbetului său.
Prietenul tău devotat şi suferind,
Harrington Brande.

Cu capul între mâini şedea nemişcat; îi zvâcnea doar un

muşchi al obrazului. Sentimentul atât de cunoscut de
autocomp timire continua s -l apese. Dar cu toate acestea,
se sim ea mai bine c scrisese scrisoarea şi parc mai
uşurat. Era, p strând propor iile, aceeaşi senza ie de
purificare pe care o avea şi dup acele şedin e din cabinetul
profesorului. Suspin şi b rbia i se ridic v dind o for
reînnoit . F r s se gr beasc , se ridic în picioare, ieşi din
camer şi expedie scrisoarea. O or mai târziu, ajutat de
pastile, era cufundat în liniştea somnului.

95
 13

Pentru prima dat , trenul veni la timp. Cu cincisprezece

minute înainte de ora opt a dimine ii urm toare, Harrington
Brande ajunse la San Jorge şi îl g si pe peron pe Garcia care
îl aştepta.
— Ai primit telegrama, remarc el, dându-i bagajul şi
luând-o spre maşin .
— Da, señor. Dar de ce nu m-a i l sat s v iau din
Barcelona? N-ar fi fost nicio problem s c l toresc noaptea
pentru a v asigura maximum de confort.
Deşi posac, consulul observ ceva în atitudinea servil a
majordomului – acest Garcia era într-adev r un individ pe
cinste. Nu se întâmpla des s îşi laude servitorii, dar în timp
ce Garcia îi acoperea genunchii cu p tura, îi spuse:
— M slujeşti bine, Garcia… pentru asta vreau s î i ar t
recunoştin a mea.
Plecar . Str zile acoperite de roua dimine ii erau destul de
pustii, astfel c în cinci minute ajunser în fa a vilei.
Bucuros de reîntoarcerea acas şi eliberându-se de
greutatea ce-i ap sase pieptul, Brande coborî din maşin .
Sperase ca Nicholas s fie la poart s îl salute dar pân la
urm asta ar fi fost doar o expresie a ceea ce el îi impusese
b iatului. Grav şi întrucâtva gr bit, intr în hol şi începu s
urce în timp ce Garcia venea în urma lui cu bagajele. Se duse
prima dat în camera lui, îşi l s haina şi se sp l pe mâini,
apoi trecu prin uşa ce comunica cu apartamentul fiului s u.
Dar nici nu p şi bine peste prag c zâmbetul îi pieri de pe
buze. Unde era Nicholas? Oare juca un joc copil resc

96
ascunzându-se de el? Nu. În pat nu se dormise peste noapte.
Camera era complet goal .
— Garcia! Garcia! Unde e fiul meu?
B rbatul puse cu grij valiza jos şi se uit la un lampadar
aflat la cinci centimetri deasupra capului st pânului s u.
— Fiul dumneavoastr , señor? Regret s v spun c … nu
e aici.
— Ce?!
— Da, señor, zise majordomul articulând cu grij
cuvintele, de parc le-ar fi mângâiat. Ieri dup -amiaz …
înainte ca eu sau Magdalena s putem interveni… a plecat.
Harrington îl privi întâi stupefiat, apoi din ce în ce mai
alarmat.
— Unde a plecat? Şi cu cine?
— Nu ştiu exact unde a plecat, señor… în oraş, cred,
spuse Garcia.
Apoi, cu o privire uşor întunecat , ad ug cu o voce care
abia dac se auzea:
— A plecat cu José.
— José! strig consulul cu din ii scrâşnind de ur .
— Nimeni altul, señor. Au plecat râzând şi vorbind… bra
la bra .
Garcia se opri, apoi spuse pe un ton liniştitor:
— O, dar nu v teme i, señor. Se vor întoarce în aceast
diminea . Sigur. Şi-au petrecut doar noaptea trecut
împreun .
Consulul sim ea c i se moaie picioarele. Alb la fa , se
aşez pe marginea patului. José cu fiul s u… în ciuda
ordinului s u expres… şi când credea c prietenia lor se
terminase. Cuvintele „râzând şi vorbind… bra la bra …
şi-au petrecut împreun noaptea trecut …” erau ca nişte
buc i încinse de fier ce îi sfredeleau creierul. Îşi ridic
mâinile copleşit de furie şi ur . Dumnezeule, cum s i se
întâmple asta, acum mai mult ca oricând, când se întorsese
animat de puternice sentimente paterne sim ind acut nevoia
de afec iune din partea fiului s u! Gândul îl înfiora. Nu, nu,
era imposibil… nu putea… nu putea s cread una ca asta.

97
 — Garcia! strig el cu putere. Ceea ce-mi spui tu nu poate
fi adev rat… Fiul meu probabil s-a dus s îl viziteze pe
domnul Burton. E o greşeal .
Uitându-se la el cu acea privirea întunecat , din care
r zb tea o und de batjocur , îşi îndrept umerii şi spuse:
— Nu se cade s v contrazic, señor. Eu îmi cunosc
pozi ia. Iar aceast pozi ie a fost deseori înalt . Desigur,
dac crede i c m îndep rtez de adev r…
— Nu, Garcia, spuse Brande privindu-l ciudat pe cel lalt
de parc ar fi depins de el. sta ar fi ultimul lucru… nu te
b nuiesc de nimic. Dar totuşi… izbucni consulul
ap sându-şi cu degetele sprânceana.
— V e, f r îndoial , greu s crede i.
Ferindu-se de privirea consulului, Garcia p rea c
fream t , cuprins de o veselie demonic .
— Am un respect deosebit fa de dumneavoastr şi fiul
dumneavoastr . Dar dac ar trebui s v dovedesc…
Parc cu un efort enorm, Brande îşi în l capul, iar
Garcia îi întinse o bucat de hârtie mototolit .
— Am g sit-o f cut ferfeni în gr din . Exist şi altele.
Dar probabil c asta e de-ajuns.
Cu un gest mecanic, consulul lu hârtia, dar din cauza
privirii sale înce oşate nu putu s desluşeasc nimic din
ceea ce era scris cu creionul, decât cuvântul „dragoste”. Ca
s câştige timp, cotrob i dup ochelari, apoi şi-i puse
repede.

„O, dragul meu José, cât de mult îmi place să stau cu tine,
fiecare minut din timpul meu…”

Citi bucata de hârtie la fel cum citi şi alte mesaje

schimbate, parc în joac , între José şi fiul s u. În primul
moment, tâmplele i se înroşir , dar în scurt timp fa a i se albi
şi deveni de nep truns. Avea o senza ie ciudat în stomac,
sim indu-se sufocat de furie.
Un strig t al lui Garcia împr ştie pâcla de culoarea ruginii
ce plutea în jurul lui Harrington Brande.

98
 — S-au întors, señor, spuse majordomul ar tând spre
fereastr . Uita i acolo… în gr din .
Urm o pauz . F r s se clinteasc , consulul r spunse:
— Mul umesc, Garcia. Asta e tot pentru moment. Voi avea
imediat o întrevedere cu fiul meu.
R mase aşezat câteva minute dup ce Garcia plec , apoi
se ridic şi trase adânc aer în piept, în mod inexplicabil, nu
se putea duce s priveasc pe fereastr spre gr din . Se
întoarse şi coborî încet treptele. Apoi, când ajunse în hol,
uşa se deschise în l turi şi, aureolat de razele soarelui,
Nicholas intr în cas .
Îl v zu pe tat l s u şi toat lumina din ochi îi disp ru.
Deşi se îndreptase spre el cu un zâmbet de bun venit,
consulul v zu pe fa a fiului s u acea prim urm de fric şi
din nou acel vârtej ciudat de senza ii îi sufoc inima.
— Bun diminea a, Nicholas, spuse el cu o voce stins .
— Bun diminea a, tat , îi r spunse cu o ezitare b iatul.
— Ai luat micul dejun?
— Da, tat .
— Ah! Eşti mai norocos decât mine. Poate, dac nu ai
altceva mai bun de f cut, vei sta cu mine cât timp voi mânca.
O lu spre sufragerie, urmat de Nicholas, şi se aşez la
mas , unde Garcia punea obişnuitele fructe, chifle şi cafea.
Consulul îşi turn o ceaşc de cafea cu o mân care –
culmea – nu tremura. Nu îi ceruse fiului s u s se aşeze, iar
b iatul st tea în picioare privindu-l asemenea unui acuzat
adus în fa a judec torului. V zând c totul era în regul ,
Garcia se retrase zgomotos.
— Când am ajuns în diminea a asta, începu consulul,
speram c , poate, vei fi şi tu prin preajm s m salu i.
— Dar, tat … nu ştiam c te întorci atât de devreme.
— E clar c nu, spuse Brande cu buzele cuprinse de un
tremur involuntar. Dar l sând asta la o parte… unde ai fost?
— Am fost cu José.
— Ai dormit azi-noapte la el acas ?
— Da, tat .
Consulul rupse o chifl .

99
 — Ştiu c i-ai dat cuvântul c nu vei mai vorbi cu el.
— La început mi l-am respectat, tat . Apoi am vorbit doar
pu in.
Ochii b iatului începuser s se umezeasc .
— Dar pân la urm a trebuit s vorbesc. M sim eam atât
de singur… şi atât de speriat.
— Într-adev r. Speriat de cine, dac pot s întreb?
De dup genele lui lungi, Nicholas arunc o privire rapid
c tre uşa dinspre buc t rie. Foarte încet, r spunse:
— De Garcia, tat .
— Ce? spuse consulul isterizat, ridicându-se brusc. Cum
po i s m min i în halul sta?
— Nu mint, tat . M-a speriat, numai c Magdalena m-a
rugat s nu î i spun de ce. sta e motivul pentru care am
plecat cu José la el acas , tat . Te rog s m crezi, te rog.
— Nu te cred, r spunse Brande scurt. Inventezi toat
povestea asta numai ca s m p c leşti.
— Nu, nu, tat . Te implor s m crezi.
Lacrimile curgeau din ochii lui Nicholas de-a lungul
nasului şi obrajilor.
— Dac chiar trebuie s î i spun… Garcia m-a speriat.
Avea un cu it. I-a t iat capul peştişorului meu. A curs sânge
pe toat masa. Credeam c o s m omoare şi pe mine. O,
dar de ce nu în elegi, tat ? Nu e ceea ce pare a fi… îşi bate joc
de noi tot timpul. E r u şi şiret, nu este un om bun ca tine şi
ca José.
— Cum î i permi i s m compari cu José? strig consulul
sim ind c -i zvâcneşte un muşchi în dreptul sprâncenei.
Nicholas înlemni, apoi se trase înapoi, speriat de chipul
vân t din fa a sa.
— Ai luat-o razna? continu Brande. Ba i câmpii despre
cu ite şi sânge şi capete t iate. Cineva te-a pus s faci asta…
s îl def imezi pe Garcia. Nu tolerez aşa ceva. Nu ai ce s îi
reproşezi lui Garcia, e un om de încredere şi net superior
acestui ma e-fripte al t u.
— Nu, nu, tat , spuse Nicholas plângând. José e un om de
treab .

100
 Consulul scrâşni din din i într-un acces de furie atât de
violent încât avea impresia c tot capul îi era înv luit în
aburi de eter. Fu nevoit s se sprijine de mânerele
scaunului, ag ându-se de el de parc ar fi fost tronul unui
inchizitor.
— Deci prietenul t u e de treab , spuse el reglându-şi
respira ia. Î i place de el?
— Da, tat .
— Ai putea chiar s îl iubeşti?
B iatul d du din cap printre lacrimi.
— Nu ar trebui s iubim pe toat lumea?
Consulul b tu în retragere de parc fusese muşcat de o
viper .
— Nu evita r spunsurile. Spune-mi imediat. Unde te-a
dus azi-noapte?
— La el acas .
— Unde e asta?
— La Calle Corriente.
— Am în eles. Cea mai jegoas mahala din San Jorge.
— Nu e chiar aşa, tat , bâigui Nicholas. E foarte curat . Se
v d mun ii şi fluturi şi p s ri colibri pe ziduri. José le-a
strâns… şi tot el le-a şi pus… şi a f cut singur cutiile. Şi am
gustat din alla podrida, cea mai bun friptur pe care am
mâncat-o vreodat . Paquita a g tit-o. Maria nu a putut
pentru c munceşte din greu la sp l torie… iar b trânul
Pedro nu face nimic…
Se poticni, v zând expresia întip rit pe chipul tat lui
s u. Nu îşi d du seama c , încercând în felul s u copil resc
s îi explice, nu reuşise decât s îl enerveze şi mai tare pe
tat l s u. Începu s plâng cu sughi uri.
— E foarte pl cut pentru tat l t u s afle ce grad de
intimitate exist între fiul s u şi acest agitator netrebnic.
Vocea i se în spri.
— Continu , domnule. Ce altceva s-a mai întâmplat?
Pieptul copilului, obosit de plâns, se umfl şi mai tare.
— Am jucat estallido, tat … un joc de c r i…
— Cine a jucat?

101
 — Noi to i.
— Cine sunt aceşti to i?
— José şi Pedro… şi cu mine… şi Paquita, Juana, Luisa,
Elena şi Bianca. O, iart -m tat . Am uitat. Maria nu a
jucat. Punea aşternuturi proaspete pe pat.
Brusc, figura consulului deveni şi mai serioas .
— Al cui pat?
— Al lui José şi al meu.
Consulul sim i c îl cuprinde ame eala. Iritat la culme, se
aplec uşor în fa de parc s-ar fi preg tit pentru o lovitur .
— Tu şi el… şopti el r guşit, apoi nu mai putu s
rosteasc niciun cuvânt.
Urm o linişte atât de seac şi absolut c pân şi plânsul
copilului încet . Involuntar, Nicholas începu s tremure.
Privirea sa înclinat p rea s m reasc imaginea tat lui s u
aşezat acolo cu chipul vân t.
— Ce… dar ce am f cut, tat ?
Consulul se ridic tr gând de gulerul drept şi imaculat
care îi imobiliza gâtul, f cu câ iva paşi şi aproape c îşi
pierdu echilibrul. Apoi, inându-se de mas , cu capul într-o
parte, spuse cu o voce strangulat :
— Las -m … Deocamdat du-te în camera ta. Voi vorbi
cu tine mai târziu.
Urm o linişte şi mai seac decât precedenta. Mult timp
dup ce fiul s u ieşise din camer , Brande r mase pe
gânduri lâng şemineul gol. În cele din urm , scoase un
şuierat de parc ar fi ajuns la o concluzie. Da… asta era cea
mai bun şi unica solu ie. Indiferent de capacit ile unui
om, exist anumite situa ii în care trebuie s solicite ajutorul
unui specialist.
Cu greutate, de parc s-ar fi str duit s nu cad , consulul
trecu prin hol spre salon, se aşez la masa de scris, lu tocul
şi scrise.

Către profesorul Eugene Halevy, Rue des Capucines, nr.

219, Paris, Fran a.
Lasă totul şi vino aici imediat. Problema e vitală şi nu

102
suferă amânare.
Harrington Brande

Sun clopo elul şi când García ap ru, îi d du biletul.

— Ia maşina pân în oraş şi expediaz imediat telegrama
asta.
— Da, señor.
Brande r mase aşezat pe scaun. Zgomotul automobilului
îl f cu s se simt mai sigur pe el. Apoi, ridicându-şi
privirea, se uit pe fereastr la gr din şi sim i din nou furia
care parc îl sufoca.
Gr dinarul st tea la marginea pajiştii, gol pân la mijloc,
cu pielea sa aurie str lucind în soare, şi mânuia uneltele cu
lovituri uşoare. Contrariat şi abia respirând, Brande avea
senza ia c fiecare mişcare parc t ia o p rticic din el.
Copleşit de ur , strânse degetele în jurul tocului f cându-l
s pocneasc f r s îşi dea seama. Continu s priveasc
cu ochii holba i şi timpanele zvâcnind din cauza sunetului
scos de acea lam str lucitoare care t ia ca o sabie pe
fundalul mun ilor albaştri.

103
 14

Dup patru ore, o telegram de la Paris fu livrat la Casa

Breza:

Ajung mâine, joi, la ora 5:30 p.m. Până atunci te sfătuiesc

să- i păstrezi calmul. Halevy.

Bun tatea profesorului era la fel de mare ca aceea care se

degaja din vorbele sale. A doua zi, când trenul de
dup -amiaz sosi la San Jorge, un om mic de statur , cu
fa a alb , cu ochi mici, dar p trunz tori, adânci i într-un
cap mic, îmbr cat cu o manta de c l torie şi o p l rie de
culoare închis , coborî încet din tren şi strânse între palme
degetele lui Harrington Brande.
— S rmanul meu prieten!
Înv luindu-l pe consul cu privirea sa întunecat , p rea c
spune: Acum sunt aici, î i interzic s î i mai faci griji.
Vremea se r cise şi, când urcar în maşin şi plecar , o
ploaie m runt începu s cad asupra portului şi a m rii
cenuşii şi nemişcate.
— Am primit scrisoarea ta, zise Halevy privind în fa . Dar
acum… starea ta s-a înr ut it?
— E infinit mai rea, izbucni consulul pe un ton coborât.
Vru s continue, dar Halevy îl opri strângându-l ferm de
genunchi.
— Nu acum, prietene. Avem suficient timp. Linişteşte-te.
Sunt la dispozi ia ta oricât va fi necesar.
Într-o linişte des vârşit , ajunser la vil şi trecur pe sub

104
mimozele ude ale c ror ramuri atârnau pline de stropi de
cristal. Stâncile erau înv luite de aburi parc fantomatici,
iar mun ii p reau negri din cauza norilor. Aerul, plin de
şoapte, era înc rcat de sunetul pâraielor nev zute ce
clipoceau la suprafa a p mântului. De departe, r zbind prin
cea a de pe mare, tânguiala melancolic a ramelor unei b rci
pesc reşti se auzea cu intermiten e, disp rând în cele din
urm precum o stea c z toare în neantul dezolant.
Dar în cas se f cuser preg tirile necesare, focul fusese
aprins în sufragerie, în salon şi în spa iosul dormitor pentru
oaspe i, parfumând aerul cald cu miros de cedru. În
buc t rie, Magdalena se agita continuu, iar Garcia cu paşii
s i repezi urcase şi coborâse sc rile de nenum rate ori.
Cina pentru dou persoane, servit la ora opt, era aproape
de perfec iune şi îl f cu pe profesor – care, în ciuda aerului
s u clerical, nu p rea s aib vreo aversiune fa de
bun t ile aflate pe mas – s îl complimenteze pe consul
pentru buc t reasa sa şi s îl mustre pentru c nu o l uda
pentru meritele sale. Din când în când, în timp ce mânca din
racii g ti i dup o re et spaniol , îl privea întreb tor la
lumina lumân rilor pe cel ce era gazd , pe deplin conştient
de suferin a sa, dar f r a se gr bi s solu ioneze problema,
ci preferând s recurg la metoda sa de observa ie,
r mânând, ca de obicei, st pân pe situa ie.
Eugene Halevy, fiul unui fabricant de lumân ri, venise la
Paris, cu vreo dou zeci de ani în urm , pe când era un fl c u
crud şi nematurizat, s studieze medicina şi, dup câteva
insuccese la test rile preliminare, primi o diplom obişnuit .
În acea perioad , faima lui Charcot atinsese cote înalte, iar
printre numeroşii lui adep i se afla şi tân rul doctor Halevy.
Frecventase cursurile marelui om, îl urm rise în Salpétrière
şi, fiind ales – la întâmplare – s asiste o dat sau de dou ori
la una dintre demonstra iile lui publice ce isterizau masele,
se hot rî s se specializeze în psihiatrie.
Dincolo de o iscusin provincial , ce îi permisese s -şi
însuşeasc frazeologia şi maniera de lucru a şefului s u,
Halevy nu avea niciun fel de calificare pentru o asemenea

105
profesie. Dar, profitând de o mic moştenire l sat de tat l
s u, plec la Viena, studie sub îndrumarea lui Jung, urm
un curs la Heidelberg şi petrecu optsprezece luni la
renumitul azil de boli mintale de la Mecklenburg. Când se
întoarse la Paris, fu admis, pe baza bogatei sale experien e,
în cadrul Institutului Nervosthenique, o mic clinic din
Passy. De asemenea, începu s in prelegeri destul de
populare la Academia de Igien Mental . Treptat, îşi form o
clientel restrâns , ce cuprindea obişnuitele manifest ri de
neurastenie feminin , cazuri limit şi malades imaginaires.
Metoda sa, dup cum era de aşteptat, se îmbun t i,
privirea îi deveni mai p trunz toare, mâinile mai iscusite, iar
faptul c purta o redingot şi o eşarf neagr îi conferea
acestui burlac convins înf işarea unui savant cleric.
Maestru la hocus-pocus, prosper pe seama neliniştilor şi
m rturisirilor penibile ce îi asaltau urechile. Înv s fie
crud, s scoat la iveal secretele cu un singur cuvânt, s
sus in paradoxuri şi predic iuni cu un fel de seriozitate
sinistr , care contrasta cu aspectul s u s r c cios.
Într-o var , în timpul unei scurte vacan e la Knocke,
sosirea lui fu remarcat de Harrington Brande, care la
vremea aceea fusese detaşat în sta iunea belgian .
Consulul, afectat de melancolia sa periodic , sim i impulsul
– cel mai inspirat din via a sa, dup cum avea s spun
ulterior – de a merge la un consult la psihiatrul parizian.
Imediat, se manifest o afinitate reciproc între aceste dou
persoane mediocre atât de diferite ca temperament, dar atât
de asem n toare în fond. De multe ori dup aceea, Brande îl
c ut pe noul s u doctor ce p rea a fi singurul care îl ajuta
s se simt bine. Lungile şedin e din Rue des Capucines au
stat la baza unei prietenii statornice între oficialul demn, dar
frustrat şi micu ul pseudopreot care auzise, în numele
terapiei, cele mai ascunse secrete şi drept urmare deveni
încet, încet, st pânul lui.
Când au terminat de luat cina, cei doi s-au dus în salon şi
s-au aşezat în preajma şemineului placat cu marmur .
Lumina slab a gazului din candelabru arunca în camer

106
mici limbi de foc ce lic reau asemenea unor fantome pe
tapetul fals care imita gobelinul, consolele ridicole şi mesele
curbate. Halevy, conştient de faptul c se ajunsese în
punctul în care prietenul s u nu mai putea fi controlat, f cu
din cap un semn de încuviin are. Se aşez mai bine în
scaun, îşi înclin capul spre mân , acoperindu-şi pe
jum tate ochii şi, adoptând atitudinea unui abate în
confesional, se preg ti s asculte.
Imediat, din gura consulului izbucni m rturia nelipsit de
început. Aparent f r s îl priveasc , profesorul percepu
emo ia celuilalt de dup degetele sale r sfirate şi, deşi pe
chipul s u se citea acea impasibilitate specific profesiei,
ochii s i p trunz tori în epau cu ascu imea unei s bii. Cu
toate acestea când, în final, Brande scotoci în buzunarul
hainei de catifea dup bucata de hârtie mâzg lit şi i-o
înmân , scânteia din priviri disp ru imediat. În timp ce
consulul, agitat, îşi ştergea fruntea jilav , Halevy îşi puse în
mod ostentativ pince-nez-ul cu rame aurii ca s mai trag de
timp şi citi documentul de dou ori. Apoi, cu buzele
întredeschise şi l sând s i se vad gingiile, începu s dea
din cap.
— Bunul meu prieten, spuse el pe un ton grav, nu- i
ascund c tratez aceast problem cu toat seriozitatea.
Dac eram mai pu in ataşat de tine, puteam s m prefac c
o ascund dincolo de nişte aparen e înşel toare. Dac i-aş fi
subapreciat inteligen a, probabil c nu i-aş fi dezv luit
anumite implica ii mai adânci. Dar eşti prietenul meu, un
om cu o înalt preg tire, care, deşi e tat , se remarc în
acelaşi timp ca un individ sofisticat. Ştii c exist mizerii
chiar şi în locurile în care te aştep i cel mai pu in. C cele
mai frumoase flori se hr nesc cu b legar, c în cea mai
minunat p dure, unde cresc plante de-o puritate
des vârşit , exist dedesubt un strat de mizerie şi noroi.
Consulul încerc s spun ceva, dar Halevy continu
necru tor:
— Ce e oare… inocen a, prietene? Noi, psihiatrii, suntem
înclina i s zâmbim la auzul acestui cuvânt al

107
pre-posterit ii… pecetea sentimental a unei încrederi
perimate. Oare nu descoperim în fiecare zi dureri vii, noi
dovezi ale josniciei umane? Oare nu to i suntem servitori ai
corpului nostru, victime ale terorii şi dezgustului derivate
din dorin ele noastre? De ce oare şi în primele ac iuni
involuntare ale copiilor când se aga sau îmbr işeaz ,
ferocitatea senzual cu care se înfrupt din sânul matern…
spuse el ridicându-şi liniştit umerii. Cât despre perioada de
care se apropie fiul t u, ei bine, aici ne confrunt m cu for e
şi mai întunecate, cu obsesii ciudate şi dorin e ascunse…
Din nefericire, a mai ap rut şi aceast asociere cu un alt
tân r mai mare, care pe deasupra e şi spaniol.
Consulul gemu şi strânse atât de tare din mâini c
unghiile i se înfipser în palme.
— Doar nu crezi c Nicholas a suferit un grav prejudiciu?
— Cred, într-adev r, c r ul a fost f cut, r spunse Halevy
impar ial. Nu r mâne decât s descop r cât de mare sau cât
de mic este acesta.
— S descoperi?
— Desigur. Oricât de mult îmi displace, voi fi obligat s îl
supun pe fiul t u unor teste.
Brande ezit şi sim i deodat c întreaga sa fiin era
r scolit .
— Dar, desigur… protest el cu voce şov ielnic . B iatul e
atât de fraged, atât de mâhnit în perioada asta, sentimentele
îi sunt aşa de delicate…
Halevy îl privi cu r ceal pe consul.
— Te îndoieşti de preg tirea mea profesional ?
— Nu, nu… drag prieten… doar c … dac tu crezi c e
necesar.
— E imperios, spuse profesorul cu un aer afectat. Cum
altfel decât testând subconştientul putem descoperi ce s-a
întâmplat în aceste periculoase ore din noapte?
— Opreşte-te, Halevy, spuse consulul ridicând şi
coborând sprâncenele în culmea agita iei.
— Ei, haide, prietene, zise profesorul cu un amestec de
brutalitate şi superioritate. Doar nu mai suntem copii.

108
 — Nu, r spunse el copleşit, plecându-şi privirea. În orice
caz… ştii care e starea mea de s n tate… cât am avut de
suferit din cauza c sniciei mele dezastruoase… presiunile
pozi iei mele oficiale… efortul creator prelungit pe care îl
presupune activitatea mea literar … şi mai mult decât toate
acestea nem rginita dragoste pe care i-o port fiului meu…
— Te asigur c voi fi cât se poate de prevenitor, îl
întrerupse Halevy. Nu sunt lipsit de experien .
— Am mare încredere în tine, prietene, spuse Brande
aproape frenetic. Neruşinarea şi lipsa de respect a acestui
tân r m înnebunesc.
— Nu l-ai concediat? întreb Halevy scurt.
Consulul cl tin din cap.
— Bine, spuse profesorul de-abia mişcându-şi buzele. Îl
vom supune unei examin ri extenuante. S-ar putea s
trebuiasc sa îi interoghez şi pe servitorii din cas . Ai avea
vreo obiec ie?
— Niciuna. Fac o treab excelent . Cel lalt e problema…
acest José.
Când îi rosti numele, se sim i din nou n p dit de furie.
Aplecându-se în fa cu ochii ieşi i din orbite, lovi cu putere
mânerul scaunului şi spuse:
— Trebuie s fie pedepsit.
Profesorul îşi înclin capul şi îl contempl întreb tor pe
consul dup care îşi mut privirea în alt parte. Se opri pe
moment şi îşi împreun degetele. Apoi un zâmbet ciudat
ap ru pe chipul lui galben – zâmbetul obosit al celui ce
cunoaşte abjectele secrete ale omenirii şi e martor privilegiat
al disimul rii lor.
— F r îndoial , prietene… ai f cut bine c m-ai chemat.

109
 15

Diminea a urm toare, ploaia se opri, cerul se însenin , iar

p mântul împrosp tat fu sc ldat în razele soarelui
str lucitor. Pentru Nicholas care privea gr dina de pe
fereastra dormitorului s u – pe care îndr znise s o deschid
– aerul proasp t, plin de miresmele r s ritului, p rea s fie
de bun augur. Poate azi avea s fie eliberat din trista deten ie
în camera sa. Acum c profesorul Halevy venise în vizit –
asear auzise zgomotele ce anun au sosirea – nutrea
convingerea c dispozi ia tat lui s u se va îmbun t i.
Consulul era întotdeauna bine dispus când în preajm se
afla doctorul s u parizian.
Între timp, Nicholas lu plictisit micul dejun din obişnuita
sa tav şi, îmbr cat cu c maş şi pantaloni, aştepta
semnalul pe care José urma s îl dea din spatele depozitului
cu scule, şi anume fluturarea mâinii spre fereastra de la etaj
care, în timpul acestor dou zile de separare for at , fusese
singura modalitate de comunicare dintre ei. Doar simpla
vedere a gestului plin de în elesuri şi afec iune era suficient
pentru inima b iatului. Ştia astfel c José nu îl uitase.
Indiferent ce avea s i se întâmple lui – deteriorarea st rii de
s n tate, împlinirea amenin rilor lui Garcia sau chiar furia
trec toare a tat lui s u – nimic nu conta dac José r mânea
prietenul s u loial şi iubitor.
Acum era aproape ora zece. José, în timp ce grebla aleea
ud de la ploaie, se îndrepta încet în direc ia depozitului de
unde nu putea fi v zut de la ferestrele de jos ale casei. Pulsul
lui Nicholas se accelerase deja în aşteptarea gestului lui

110
José, când auzi paşi pe coridorul de afar şi aproape imediat
uşa se deschise, iar în pragul ei îşi f cur apari ia tat l s u
şi profesorul Halevy. O zbughi în col ul camerei, parc
ap rându-se, roşea a din obraji f cându-l s par vinovat.
— Bun diminea a, fiule, spuse Halevy calm.
— Bun diminea a, domnule, r spunse Nicholas. Bun
diminea a, tat .
Urm o pauz care i se p ru de r u augur lui Nicholas în
timp ce-i privea când pe unul, când pe cel lalt.
Consulul îşi drese vocea şi i se adres fiului s u:
— Nicholas, din moment ce suntem atât de norocoşi încât
îl avem pe profesorul Halevy al turi de noi, l-am rugat s te
examineze pentru a m asigura c starea s n t ii tale nu
s-a deteriorat.
Se uit spre Halevy.
— B nuiesc c nu vrei s r mân aici.
— Ne vom descurca de minune, dragul meu, r spunse
profesorul vioi şi, în clipa în care Brande, înclinând din cap,
ieşi din camer , se întoarse spre Nicholas cu un aer
complice. Sunt unele lucruri pe care vrem ca nici m car tata
s nu le ştie. Nu-i aşa, b iete? Acum, dac vrei s le întinzi
pe pat, ne vom în elege de minune.
Nicholas f cu un pas înapoi p rând foarte surprins.
Oricât de obişnuit era îns cu controalele medicale efectuate
pe corpul s u fragil – Halevy îl mai consultase de alte câteva
ori – b iatul sim i totuşi c , dincolo de abordarea diferit , de
atitudinea lui ciudat se ascundea ceva neobişnuit şi
deranjant. Şi când se întinse ascult tor pe pat, i se p ru
imediat c examinarea f cut de profesor, felul în care
mânuia stetoscopul, toate atingerile şi sunetele, înso ite de
bomb neli şi mişc ri sigure ale mâinilor, nu erau altceva
decât o modalitate de a-i domoli suspiciunile. Şi într-adev r
totul se confirm dup câteva minute când Halevy se ridic
şi trase ambele obloane, spunând:
— Lumina asta a soarelui cam oboseşte ochii. Nu e mult
mai bine aşa?
În întunericul astfel creat, se întoarse, se aşez la capul

111
patului şi îşi puse mâna pe fruntea b iatului.
— Ne cunoaştem de mult timp, Nicholas, spuse el destul
de exuberant. Sunt sigur c m priveşti mai mult ca pe un
prieten decât ca pe un doctor. Nu i-e deloc fric de mine?
Ştiind ce r spuns aşteapt de la el, Nicholas, întins pe pat
şi cu ochii în tavan, murmur :
— Nu.
— Bine, spuse profesorul pe un ton mai moderat. Vreau
înainte de toate s sim i c po i vorbi liber cu mine, ca şi cum
eu aş fi un alt b iat… Acum, spuse Halevy cu acelaşi zâmbet
complice ce îi dezv luia din ii galbeni, creşti şi devii un b iat
mare… ceea ce înseamn o diferen şi în felul în care
gândeşti… felul în care priveşti lumea. Despre acest fel de a
gândi aş vrea s vorbim… şi nu trebuie s ezi i s îmi spui
orice, chiar şi cel mai şocant lucru din lume. Acum, de
exemplu, la ce te gândeşti?
— La nimic, r spunse Nicholas dup un moment.
— Ei, haide, amice, interveni profesorul amical. Natura nu
suport vidul. Sunt sigur c micu ul t u cap nu este complet
gol. De fapt, e o cutie a Pandorei, din care noi doi vom scoate
nişte lucruri remarcabile. Doar imagineaz - i c ridici
capacul acelei cutii. Ce vezi în acest moment? Dar de sim it,
ce sim i?
— V simt degetele pe sprâncean . Parc sunt din
bumbac, r spunse Nicholas încet. Şi v d dungile de lumin
de pe tavan. S-a strecurat prin obloane.
— Excelent, îl compliment profesorul. Continu .
— Despre ce?
— Despre orice doreşti… vorbeşte-mi despre tot ce- i trece
prin minte… despre obloane…
— Ei bine, nu ştiu, spuse Nicholas cu îndoial , îmi dau
senza ia c parc aş fi la închisoare. E prea întuneric, vede i
dumneavoastr , şi dungile astea pe care le v d în jur m fac
s -mi doresc s ies afar .
— Şi dac ai fi afar , ce ai face?
— M-aş duce la pescuit, r spunse Nicholas f r nicio
ezitare.

112
 — La pescuit? repet profesorul cu tonul unui om pe care
nimic nu îl putea uimi.
— Da, asta aş face. M-aş urca în autobuzul acela vechi
care scâr âie şi m-aş duce pân în creierul mun ilor.
Sub degetele profesorului, un zâmbet vis tor ap ru pe
fe işoara b iatului.
— Apoi m-aş duce în valea cea verde şi aş sta la soare
lâng moar . M-aş uita la florile de ciubo ica-cucului şi la
irişii s lbatici şi la stejari. Mi-aş pune momeala şi aş pescui
acolo toat ziua. Şi poate aş prinde un p str v şi mai mare.
— B nuiesc c ai merge singur, nu? murmur profesorul
atent.
— Sigur c nu.
Zâmbetul b iatului se l rgi; vorbea f r s se ruşineze.
— José ar veni cu mine. El mi-a ar tat cum s fac.
— Cum s faci ce? întreb Halevy repede.
— S pescuiesc, desigur. E un pescar tare priceput. Şi cel
mai bun juc tor de pelot din San Jorgé. Dar e foarte
modest. Şi munceşte extrem de mult în gr din …
— Î i place de José? întreb profesorul cu tandre e.
— O, sigur c da. José e prietenul meu.
Urmar câteva clipe de linişte în timpul c reia obloanele
p reau c tremur într-o lumin ciudat . Degetele
clarv z torului îşi men inur ritmul, iar vocea continu în
surdin :
— În absen a tat lui t u, ai fost la acest râu cu José. Şi ce
s-a mai întâmplat dup ce ai terminat de pescuit?
— Mi-am f cut siesta.
— Cu José?
— O, da, José st tea întins pe iarb lâng mine. Era atât
de frumos acolo, atât de cald la soare.
— Desigur, fu de acord avocatul diavolului cu o grimas
nev zut de b iat. În eleg. Nu sunt surprins, copile drag.
Nu- i fie fric s -mi povesteşti.
— De ce mi-ar fi fric ? întreb Nicholas imediat. Nu am
f cut nimic greşit. Nu v spun decât adev rul.
Profesorul îşi muşc buzele şi ridic tonul, iritat pe

113
moment:
— Cu siguran ai greşit c nu l-ai ascultat pe tat l t u.
— Dar nu asta am vrut. Mai degrab am luat decizia
aceasta din cauza lui Garcia.
— Ah! exclam Halevy. Ne vom întoarce la asta imediat.
Dar între timp… recunoşti c î i place de José.
— Nu-mi pot reprima sentimentele, spuse Nicholas serios.
— Nu te acuz nimeni, copile.
Modul de abordare al profesorului se schimb , deveni
liniştitor din nou ca şi cum ar fi p şit pe un teren sigur şi
cunoscut.
— Ştiu c î i place ca José s fie în preajma ta, s te
ating . Ai prefera, de exemplu, s fie el acum lâng tine şi s
te mângâie pe cap…
— O, da, mult mai mult, exclam Nicholas şi roşi brusc
când îşi auzi replica lipsit de bun-sim .
Dar profesorul, încântat s -l vad ruşinându-se, nu se
sim i jignit. Rutina muncii sale îl f cuse de mult insensibil
chiar şi la cele mai grave insulte. Se str dui s întoarc
aceast confuzie copil reasc în avantajul s u.
— Şi pentru c î i doreai s fie aproape de tine… s te
ating , zâmbi Halevy încrez tor, de aceea ai mers acas cu
el?
Nicholas se mişc de parc şi-ar fi dorit s îl priveasc în
fa pe cel care îi punea întreb ri. Camera asta obscur ,
razele aurii ce dansau deasupra sa, masajul uşor şi
continuu asupra tâmplelor sale, totul p rea s contribuie la
relaxarea sa, astfel ca el s r spund la întreb rile
insinuante ale profesorului. Totuşi, ceva din adâncul
spiritului s u fragil de copil îl determina s reziste.
— Îmi place foarte mult de José…
— Vrei s spui c îl iubeşti, suger profesorul cu gentile e.
— Ei bine, da, îl iubesc.
Nicholas roşi şi mai tare.
— Dar din cauza lui Garcia m-am dus acas la el.
Halevy râse scurt. Cât de bine cunoştea semnifica ia
acestei izbucniri de veselie care, la fel ca lovitura neaşteptat

114
a unui pumnal, spulber încerc rile de disimulare pe care
manifest rile lui de simpatie nu reuşiser s le contracareze.
— Garcia… tot timpul Garcia! izbucni el. Nu cred niciun
cuvânt.
— Nu conteaz dac m crede i sau nu, r spunse
Nicholas cu o voce clar şi semea , atâta timp cât e
adev rat.
Din nou se l s brusc liniştea; iar profesorul se sim i
ofuscat. Rezisten a copil reasc , atât de nedorit , era
extrem de deranjant pentru un om cu experien a lui. Nu
crezu nicio secund c Nicholas spunea adev rul. În lumea
în care se mişca şi respira, normalitatea nu-şi avea locul.
Via a era o jungl agitat în care for e nev zute se
zvârcoleau în noroaie negre. Ei bine… el mai avusese de-a
face cu copii delincven i şi reuşise în cele din urm s le
str pung carapacea. Putea înfrânge aceast înc p ânare
prin diferite metode, una mai ingenioas ca alta.
Deveni din nou senin şi prevenitor, îi zâmbi lui Nicholas,
şi cu aerul s u de sfânt, îl lu de mân .
— Dragul meu copil… M doare faptul c m-ai în eles
greşit. Şi nu gândesc în termeni de corect sau incorect. Aşa
c n-are rost s te aperi? Sunt de partea ta. Ceea ce se
consider îndeobşte sl biciune nu e nimic altceva decât
instinct, moştenirea de un milion de ani derivat din
existen a primar . Poate c aceste cuvinte m re e te fac s te
sim i confuz, iar sta e ultimul lucru pe care ni-l dorim.
Trebuie s în elegi doar c nu mai exist îngeri, c ce ai f cut
e pur şi simplu ceva omenesc. Pericolul apare dac ascunzi
acest lucru. Doar dac mi-l vei împ rt şi, va deveni un
nimic… vom putea râde amândoi de el.
— De ce s râdem? întreb Nicholas printre din i.
— De asta, de exemplu, murmur Halevy, ar tându-i
bile elul scris de el.
Nicholas în epeni de parc ar fi contracarat o lovitur ;
apoi, treptat, corpul lui deveni inert şi b iatul îşi întoarse
privirea întunecat .
— O, nu e mare lucru, zise profesorul repede, cu un aer

115
împ ciuitor. Dar de ce s te prefaci de vreme ce ai scris asta?
Probabil c i-ai spus alte lucruri frumoase lui José când erai
doar cu el… când ai mers la el acas , de exemplu… şi când
a i fost împreun pe parcursul nop ii.
— Nu am spus niciunul nimic, murmur Nicholas cu
capul întors.
— Dar, copile drag, şopti acest prelat satanic,
apropiindu-şi obrazul de perna b iatului, a i fost acolo…
doar voi doi singuri… în întuneric.
Un fior îl str b tu pe b iat de parc şi-ar fi dat seama de o
necunoscut , dar monstruoas apari ie din umbr , ce îl
presa cu insisten f cându-l s simt fric şi repulsie în
inima sa şi c reia nu îi putea rezista. Spre ce regat al
întunericului şi dezgustului era oare condus? Voia s se dea
jos din pat, s fug din camer şi s dispar . Totuşi, o
oboseal copleşitoare îl intuia acolo, f cându-l s cedeze, s
cear îndurare. Pân la urm ce conta? De ce s nu accepte
aceast semnifica ie ascuns , s nu guste din fructul otr vit
cu care acest om îl ademenea? Dar în acel moment, un ordin
imperios veni din adâncul fiin ei sale. Îşi încleşt f r s vrea
degetele, f cu efortul s se elibereze din strânsoarea
profesorului şi se ridic sfid tor din pat. Era alb la fa , iar
inima îi b tea s -i sparg pieptul. Dar îl privi hot rât în ochi
pe Halevy de parc ar fi fost în joc via a lui.
— Nu ştiu ce vre i s spun. Dar n-o s v fac pe plac. V-am
zis c m-am dus cu José deoarece Garcia m-a speriat foarte
tare. O pute i întreba pe Magdalena dac dori i. O s v
confirme şi ea. Voiam s o întrebe şi tata.
Profesorul îşi ascunse umilin a sub un zâmbet. Se ridic
în picioare de parc ar fi acceptat o provocare pe care o
aştepta de mult.
— Foarte bine. O vom întreba pe Magdalena.
Şezând pe pat şi respirând sacadat, Nicholas îl v zu pe
profesor tr gând de dou ori de sfoara ce f cu clopo elul s
se aud şi în cele mai îndep rtate col uri ale casei. Dup
câteva minute de linişte total , se auzir pe scara de serviciu
paşii greoi ai buc t resei. B tu la uş şi intr .

116
 — Magdalena, spuse profesorul, mi s-a dat de în eles c ,
în absen a st pânului casei, au existat anumite nereguli în
gospod rie. În primul rând, Garcia a r mas în Barcelona
sâmb t noaptea?
Femeia, r mas în dreptul uşii, îl privea nep s toare pe
sub sprâncene pe profesor. Mâinile pu in murdare de fain îi
atârnau de-a lungul rochiei negre.
— Nu, spuse ea. Garcia a fost aici tot timpul.
Nicholas sim i ca şi cum un şoc electric îi str b tu corpul
şi tres ri. Stupefiat, cu buzele tremurânde, abia dac putu
îng ima:
— Dar, Magdalena…
— Linişte, te rog.
Halevy îşi întoarse privirea la buc t reas .
— În al doilea rând, Garcia s-a îmb tat cumva duminic
noaptea?
— Nu, señor.
Tr s turile ei erau parc d ltuite în piatr .
— Garcia nu bea.
— Deci nu te-a lovit şi nici nu l-a speriat pe Nicholas în
vreun fel?
Ea d du din cap.
— Garcia e un om bun. Toat lumea ştie asta. Nu m-a lovit
niciodat în via a lui.
— O, Magdalena, izbucni Nicholas cu voce sfâşietoare,
cum po i s spui asta? Ştii c te loveşte. În buc t rie.
Plângeai de- i s rea c maşa de pe tine. A fost groaznic. Şi
avea cu itul… izbucni el cuprins de o panic ce parc urca
din stomac.
— Asta e tot, Magdalena, spuse Halevy. Î i mul umesc c
ai venit.
Femeia r mase un moment pe loc de parc nu şi-ar fi dat
seama c putea pleca. De-a lungul interogatoriului, privirea
ei r mase tâmp , fixat asupra profesorului, dar acum îi fugi
pentru o secund spre Nicholas. Îns nu se d du de gol;
înf işarea ei r mase neschimbat , dar cu toate acestea se
întoarse brusc şi ieşi repede din înc pere.

117
 Cu un scâncet copil resc, şi cu ochii înl crima i, Nicholas
se pr buşi pe pern uluit de tr darea Magdalenei.
— O, José… şopti parc pentru el. Unde eşti, José? Ce vor
s ne fac ?
Cu chipul inexpresiv, profesorul Halevy f cu un pas
înainte, dup care se opri. Îşi mângâie de câteva ori b rbia,
inându-şi capul s u mic într-o parte asemenea unui copoi
gata de atac. Nu, gândi el în cele din urm . Niciun cuvânt în
plus. Pu in singur tate, înc câteva lacrimi şi ultima form
de rezisten va disp rea. Se asigur c obloanele erau bine
trase, apoi ieşi în vârful degetelor din camer .

118
 16

Harrington Brande f cu în acea diminea doar o vizit

scurt la consulat, r mânând acolo timp de aproximativ o
or , înainte de a se întoarce – cu nervii întinşi la maximum –
pentru a lua prânzul cu musafirul s u. Acum masa se
încheiase, profesorul îi d duse raportul, iar cei doi st teau în
camera de zi unde li se servise cafeaua.
— Deci nu mai e niciun dubiu în mintea ta, rupse în cele
din urm t cerea consulul tras la fa şi cu gura strâns , în
timp ce amesteca în cafea.
— Niciunul.
Profesorul b u cafeaua cu o figur extrem de satisf cut .
— Complexul transferului de vinov ie e destul de
obişnuit… şi criza pe care a f cut-o când a fost confruntat cu
Magdalena.
Sprânceana alb a lui Brande se mişc brusc.
— Sper c nu a fost o procedur prea sever pentru fiul
meu.
— Dragul meu prieten… ce înseamn câteva lacrimi
v rsate de un copil şi o durere trec toare de cap atunci când
e în joc o chestiune atât de serioas ?
— Nu sufer acum? întreb Brande c utând alinarea
menit s -i spulbere neliniştea care pusese st pânire pe el.
— Probabil c doarme… asta e urmarea obişnuit a unei
asemenea şedin e. În orice caz, nu trebuie s te propii de el.
Singur tatea… prilejul de reflec ie… acestea sunt elementele
esen iale ale terapiei mele. Repet – cu orice pre , aceste
tendin e anormale, ce par deja foarte puternice, trebuie

119
curmate din faş .
Dedesubtul mesei, consulul f cuse ghemotoc şerve elul.
F r a se uita la Halevy, spuse:
— Şi José?
Profesorul puse ceaşca pe mas , încruntându-se
gânditor:
— L-am examinat de la distan , în diminea a asta. Pare a
fi un tic los.
Ezit pu in.
— Ştiu ce sim i fa de el, dragule Brande, dar ce putem
face de fapt? Nu po i lua m suri împotriva lui f r ca aceasta
s nu atrag dup sine mari nepl ceri pentru tine şi pentru
Nicholas. Doar faptul c s-ar vorbi… e de neconceput.
— Ceva trebuie f cut, spuse Brande cu capul plecat.
— Atunci ai r bdare. Dac îi laşi mân liber suficient de
mult, sigur îşi va da în petec. Garcia a l sat s -i scape – când
am vorbit cu el înainte de prânz – faptul c în ultima vreme îi
lipsesc unele sume mici de bani din camer . Nu a folosit
multe cuvinte – e prea discret s fac asta – dar mi-am dat
seama c îl b nuieşte pe José.
— Ce? întreb consulul distras pe moment de alte
gânduri.
Apoi, treptat, în elese spusele lui Halevy. Se îndrept de
spate, iar ochii lui devenir mai ageri.
— Bani fura i de la Garcia? repet el. Trebuie s v d de
îndat despre ce e vorba.
Înainte ca Halevy s poat r spunde, întinse mâna şi
sun clopo elul ce se afla în fa a sa pe mas . Urm o pauz
destul de lung . Apoi majordomul ap ru, încheindu-se la
hain şi înghi ind o ultim îmbuc tur .
— Ierta i-m , señor, spuse el. Credeam c a i terminat. Eu
şi Magdalena…
— Da, Garcia, în eleg, interveni consulul. Şi îmi cer scuze
c te deranjez de la mas . Dar mi-a fost adus la cunoştin
o chestiune extrem de important . S-a întâmplat s fi
pierdut unele sume de bani în ultima vreme?
— S pierd, señor? spuse García permi ându-şi s ridice

120
uşor din umeri. Nu po i s pierzi bani dintr-un sertar încuiat
din camera ta.
— Aha! Deci banii au fost fura i.
— F r îndoiala, señor. Am ales cu grij încuietoarea.
Consulul respir adânc.
— Eşti foarte calm având în vedere ce s-a întâmplat.
Din nou García ridic din umeri.
— Nu era o avere, señor. Per total, au fost fura i vreo
treizeci-patruzeci de pesos. Filosofía mea de via nu îmi
permite s consider acest lucru un mare dezastru. Mai mult
decât atât, am tr it în case mari în care a trebuit s
convie uiesc cu tot felul de colegi necinsti i. Cu toate
acestea… se opri îndreptându-şi ochii f r s clipeasc
asupra consulului. Cu toate acestea, señor, nu sunt calm.
— De ce nu?
— Pentru c , r spunse García continuând s -l priveasc
fix pe consul, m tem c au fost furate alte lucruri de mai
mare valoare.
Se l s o linişte mormântal . Brande r mase cu gura
c scat . Halevy se întinse peste mas p rând foarte
interesat.
— Da, relu García uitându-se acum şi la profesor. Nu
vreau s fiu primul care vorbeşte; nu se cade. Dar din
moment ce dumneavoastr a i deschis subiectul, v întreb,
señor… ce s-a întâmplat cu alte lucruri de valoare pe care le
ine i în cutiu a de pe masa din dormitor?
Consulul îşi umezi buzele. Vocea lui c p t inflexiuni
ciudate:
— Vrei s spui – butonii mei?
— Şi ceasul dumneavoastr cu diamante, butonii cu safir,
inelul… Le observ când fac cur enie, señor. Şi nu am v zut
altele mai bine lucrate.
Într-adev r, consulul f cuse o pasiune pentru bijuteriile
elegante care, purtate cu inutele de rigoare, îi subliniau
inuta impun toare şi îl f ceau s arate ca un om cu o înalt
pozi ie social .
Brusc, se ridic în picioare.

121
 — Veni i amândoi cu mine.
Îi conduse pe cei doi sus şi intr în camer . Cutia rotund
din piele marocan era pe mijlocul mesei, flancat de periile
galbene de fildeş şi suportul de cristal pe care se afla apa de
colonie a consulului. F r nicio ezitare, Brande deschise
capacul. Cutia era goal .
— Dumnezeule! exclam el.
Obişnuia deseori s foloseasc acest cuvânt, dar acum
exprima o mare surpriz .
— Mi se pare o nes buin din partea ta c nu ai încuiat-o,
murmur Halevy în spatele s u.
Brande se întoarse cu chipul încordat.
— Am încredere în oamenii mei. Nu mi s-a mai întâmplat
niciodat … Toate bijuteriile mele. Valoare lor sentimental …
e inestimabil . Bunul meu Garcia, cine a f cut asta?
Buzele majordomului se arcuir uşor. Nu r spunse, dar
îşi îndrept privirea spre fereastr , oprindu-se în dreptul
gr dinii.
— Da, spuse Brande, cu o inflexiune ciudat în glas,
sugerând exaltarea. R mâi aici, Garcia. Vrei s vii cu mine,
Halevy? Am nevoie de ajutorul t u.
Înso it de prietenul s u, consulul ieşi din cas şi se
îndrept pe aleea cu pietriş spre depozitul de scule. José nu
se afla acolo. Brande era pe punctul de a se îndrepta spre
gr din când privirea îi fu atras de haina gr dinarului ce
atârna de cuiul ruginit de pe uş . Consulul spuse ceva.
Întotdeauna se mândrise cu un pronun at sim al umorului.
Dar acum, cuprins de furie, p şi spre uş şi începu s caute
prin buzunarele hainei, aruncând nervos toate obiectele ce îi
ajungeau în mân – un ghem de sfoar , nişte cârlige de
pescuit înfipte într-un dop, o bucat de cear de albine şi o
lingur veche. Haina peticit şi p tat de vreme avea multe
buzunare şi dou straturi, în care un b iat de la ar putea
duce un iepure. Cu toate astea, scotocitul p rea s nu
conduc la niciun rezultat când, brusc, cu un chiuit,
consulul scoase la iveal o pereche de butoni, str lucitori şi
galbeni.

122
 — Ai mei, izbucni el. F r îndoial sunt ai mei. Şi nu vezi
c – emo ionat fiind, îl prinse pe Halevy de mân – aceştia
sunt singurii polei i… singurele imita ii pe care le am. S-a
descotorosit de restul… dar aceştia… pentru c nu au o
valoare prea mare… au r mas la el.
Cu un aer prevenitor, profesorul înclin capul şi zise:
— Nu i-am spus… dragul meu prieten… pentru binele
t u… şi de dragul s n t ii tale… s fii calm.
— Refuz s fiu calm! strig Brande clocotind de furie.
Pân la urm am îndurat destule din partea lui; dup toate
relele pe care mi le-a f cut, în sfârşit a fost demascat.
Apoi strig :
— José! Vino aici… imediat.
Se preg tea s strige din nou când auzi zgomotul de paşi,
şi în clipa urm toare José intr în depozit, îşi scoase cipilica
din lân şi, tr gându-şi sufletul, spuse:
— M-a i chemat, señor?
— Vreau s vorbesc cu tine, zise Brande cu o voce groas ,
de parc l-ar fi sufocat ura. Îi ar t tremurând palma în care
inea butonii. De unde ai luat ştia?
José se uit la discurile galbene, legate de l n işoare
minuscule, dup care îşi plimb privirea de la Halevy la
consul.
— Nu v în eleg, señor. Nu i-am v zut niciodat în via a
mea.
— Atunci explic -mi cum au ajuns în haina ta.
— Imposibil, señor.
Privirea tulburat a lui José se a inti asupra poncho-ului
de pe uş de parc şi acesta era victima unei r ut i
inexplicabile.
— Nu au fost niciodat în hain .
— Erau acolo.
Puterea pe care o avea acum de a întoarce spusele lui José
f cea ca sângele s i se urce şi mai tare la cap.
— I-am g sit în buzunarul t u ceva mai devreme.
— Nu, señor.
Spre deosebire de tonul lui Brande, cel al lui José era

123
sacadat şi confuz.
— Profesorul Halevy poate jura c aşa stau lucrurile.
Se l s o linişte ap s toare în colib . José se albise la fa ,
neputând s -şi desprind privirea de la butonii str lucitori.
— Cineva i-a pus probabil acolo, zise el în cele din urm .
Un uşor zâmbet ironic arcui buzele profesorului.
— R spunsul clasic, spuse el încet c tre prietenul s u.
Dar consulul nu îl auzise. iuitul din urechi devenise mai
puternic. Sim i din nou un val de c ldur în piept. Rosti
încet de parc ar fi savurat fiecare cuvânt:
— Voi chema guardia. Între timp, vei veni cu noi în cas .
S nu care cumva s încerci s scapi.
José era şi mai alb la fa , şi avea o min foarte serioas .
Cu toate acestea buzele îi frem tau de o mândrie
nedisimulat .
— Nu voi fugi, señor. Sunt prieten cu guardia. Ştiu cu to ii
c eu nu fur.
Pornir cu to ii spre cas , cu consulul înainte, urmat de
José şi cu Halevy încheind şirul, în untru, José fu încuiat în
sufragerie, iar Brande însuşi sun la sediul poli iei din San
Jorge. Nu au avut mult de aşteptat. Dup mai pu in de
jum tate de ceas, un sergent din guardia, tân r şi bine
f cut, ce purta cu mândrie uniforma verde cu negru şi o
p l rie str lucitoare, se afla deja la uşa din fa .
Garcia îl conduse la consul care se ar t imediat
impresionat de înf işarea b rbatului.
— Îmi pare r u c v deranjez, domnule sergent, i se
adres el f r ocolişuri, dar se pare c am angajat un ho .
Succint – c ci acum îşi revenise în fire – înşirui faptele.
Sergentul îşi pierdu pentru un moment calmul când fu rostit
numele lui José. Şi apoi, când Brande încheie, r mase
oarecum nehot rât, privindu-şi cizmele.
— Situa ia pare foarte grav , señor, spuse el. Cu toate
acestea, sunte i sigur c nu s-a strecurat vreo greşeal ? Îl
cunosc pe acest José Santero. E poate un s lbatic… dar un
ho …?
Consulul arbor un aer oficial.

124
 — Permite i sentimentelor s prevaleze în fa a datoriei?
— Nu, nu, señor, r spunse repede sergentul. Haide i s îl
vedem.
Intrar în camera în care José st tea într-un col ,
cufundat în gânduri, aşteptându-i.

125
 17

Nicholas se bucur nespus când i se permise s vin jos

pentru a lua micul dejun împreun cu tat l s u şi cu
profesorul Halevy, nemaifiind silit s îndure acea
singur tate ap s toare în care mâncarea nu avea niciun
gust, iar tava îl ap sa rece pe piept. În tot acest timp ciulea
urechile, dornic s afle nout ile ce se petreceau jos. Şi, deşi
era conştient c exista o anumit conspira ie între ei,
tensiunea cumplit din ultimele zile p rea c se atenuase ca
şi cum ar fi intervenit ceva oarecum pl cut şi neaşteptat.
Profesorul muşc din pâinea pr jit şi vorbi cu el foarte
deschis de parc ancheta din ziua precedent nici nu
avusese loc. Tat l s u îi arunca din când în când câte o
privire din spatele unui ziar, v dind dorin a de împ care în
pofida atitudinii sale rezervate. Când terminar de mâncat,
iar Nicholas st tea drept în aşteptarea ordinelor, consulul
spuse cu o rigiditate studiat :
— Probabil c î i doreşti s mergi în gr din în diminea a
aceasta… i s-a interzis pân acum acest lucru.
Apoi se întoarse spre Halevy şi ad ug :
— Nu m voi duce la birou pân la amiaz . Dac nu te va
plictisi prea tare, ai putea s - i arunci o privire asupra
ultimei p r i din manuscrisul meu.
— Mi-ar face pl cere, prietene, r spunse Halevy
tamponându-şi buzele cu un şervet.
Se ridicar . Nicholas fu str b tut de un fior – şedin ele de
la etaj îl f cuser s tremure, iar picioarele mai ales îi erau
nesigure. Dar reuşi, printr-un efort de voin , s îşi reprime

126
aceast stare de agita ie şi, cu paşi m sura i, ieşi din cas .
Vai, cât de bine era s fie din nou afar , în sfârşit liber
dup ce îndurase toate acele nepl ceri ale deten iei sale –
inspir cu nesa briza proasp t . Nu ar fi fost bine s se
duc imediat s -l vad pe José. Se plimb încet, cu mâinile
pe lâng corp, de-a lungul marginii ierbii, oprindu-se la
fiecare câ iva paşi pentru a se apleca s miroas florile. Una
dintre spiralele roz de la margine fusese mişcat , iar el o
puse cu grij la loc. Apoi se ridic pentru a vedea cum un
melc, cu corni ele ridicate, îşi c ra în spate casa, l sând o
dâr argintie în urma sa. V zu cu coada ochiului cum de
lâng cas ap ru profesorul Halevy ducând o p tur şi
pre iosul manuscris despre Malbranche. Când psihiatrul se
aşez confortabil într-un scaun lung de lâng umbrar,
Nicholas porni spre curtea grajdurilor c ci, de ceva vreme,
auzise zgomotul produs de t ierea lemnelor.
Dar de fapt Garcia, cu mânecile suflecate, mânuia o
maşin rie, iar b iatul dezam git şi înfricoşat o lu la goan
spre gr din . Aceasta ar ta bine, deşi José nu era acolo.
Gr bindu-şi paşii, Nicholas trecu pe lâng leandri, merse pe
vechea c rare, apoi se întoarse pe la vechiul depozit de scule,
pân când, în cele din urm , ajunse în dreptul umbrarului.
Bine învelit, cu manuscrisul ale c rui pagini erau prinse
în cleme de metal, profesorul p rea prea absorbit de lectur
pentru a fi deranjat. Dar, dup o mic ezitare, Nicholas se
apropie. Halevy se uit în sus peste ramele pince-nez-ului.
— M scuza i, domnule… a i v zut cumva stropitoarea
mare?
— Nu, spuse profesorul amabil. Tu ai v zut-o?
— Nu, r spunse Nicholas. Şi toate petuniile trebuie s fie
udate neap rat.
— Serios? P i, atunci sper s-o g seşti.
— Nu ştiu unde a fost pus … şi chiar dac aş şti, e prea
grea s o pot ridica.
— Atunci las-o balt .
— Dar petuniile… cineva ar trebui s aib grij de ele.
— Sper c vor rezista.

127
 Urm o scurt pauz . Nicholas se uit insistent la el.
Ochii profesorului erau acum a inti i asupra pre iosului
manuscris. F r a-şi în l a capul, el ad ug :
— Copile drag, i-am sugerat s î i continui plimbarea. Aş
vrea s avem o discu ie în seara asta. Între timp aş prefera s
nu fiu deranjat.
B ie elul plec . Se gândi c ar putea ajunge în spate f r
s fie observat. În ciuda comportamentului ei de neîn eles de
deun zi, el credea c Magdalena era înc , mai mult sau mai
pu in, prietena sa.
Acolo şi era, aşezat pe treapta din dreptul uşii buc t riei,
smulgând penele unei g ini aşezate pe genunchii ei. În
întunericul din interiorul buc t riei, luceau pe rafturi vase
de cupru, iar în sob pocneau ramuri de rozmarin. Cu
mâinile în buzunare, st tea şi o privea prin mica furtun de
„z pad ” ce o înv luise. Îşi d du seama dup mişc rile ei c
nu era într-o pas bun , dar, cu toate acestea, dup o vreme
spuse încet:
— Magdalena… unde e José?
Ea îşi smuci capul şi întoarse pe spate or tania f r vlag ,
l sând s i se vad pieptul vân t şi încordat.
— Pleac . Nu ştiu nimic. Şi nici nu vreau s ştiu nimic. Eu
doar muncesc din greu de diminea a pân seara… muncesc
ca o sclav .
Vocea îi crescu în intensitate, apoi se pierdu într-o şoapt .
— M-auzi? Pleac !
Nicholas se îndrept . O lu pe lâng gardul viu, p şind pe
mugurii c zu i pe jos, şi ajunse în dreptul peretelui stâncos.
Aici, se aşez pe o piatr neted şi privi golful pustiu. Îşi
spunea c totul era în regul … c José avea s apar
dup -amiaz şi c probabil fusese trimis s fac unele
comisioane.
O dâr de fum de igar îl determin s întoarc repede
capul. Garcia plecase de la grajduri, f r s fac zgomot în
sandalele lui, şi st tea acum lâng el; inând un muc de
igar între degetele lui galbene, admira şi el priveliştea
golfului.

128
 — Marea, spuse el. Nu e minunat ? Întins , ca o fiar
ce-şi linge labele.
Nicholas st tea încordat pe piatr . Totuşi, îşi d du seama
c Garcia era într-o stare neobişnuit ce putea fi comparat
cu bucuria. Ochii s i mari str luceau de mul umire
interioar în timp ce tr gea cu poft din igar .
— E bine s fii departe de oameni… oameni mediocri şi
superficiali… şi s te identifici cu eternitatea. Eu cunosc
marea. Am navigat pe oceanele lumii. Mi-am g sit liniştea în
tumultuosul Sargasso. Ierburi, ierburi… alge care pluteau la
suprafa precum bra ele caracati ei.
Arunc mucul de igar şi sco ând din buzunarul de la
şold un librillo de foi e şi o pung de pânz , trase de un fir cu
din ii s i ascu i i şi începu s îşi r suceasc alt igar .
— Credeam c ai fost soldat, spuse contrariat Nicholas.
— Am fost de toate. Şi marinar. Shanghai. Doi ani ca
simplu marinar. Nu m crezi?
Îşi scoase un bra din c maşa deschis şi, cu o mişcare
hot rât , îşi ar t spatele cu pielea neted plin de cicatrici
albe.
— Acum po i vedea unde am fost biciuit… biciuit pân ce
sângele curgea ca un râu roşu. Nu au putut s m
îngenuncheze. Niciodat . Când mi-au adus ap şi pâine
st team, în celula mea, ca un rege pe tronul s u.
— Celul ? se mir Nicholas r mânând intuit locului ca o
p s ric speriat , dar totuşi fascinat. Unde ai fost în
închisoare?
Deodat , f r s se mai mişte, Garcia se uit insistent la
Nicholas. Chibritul pe care tocmai îl aprinsese, arsese pân
la degete şi cu toate astea el nu p rea s fi sim it ceva.
— Nu te amesteca în treburile mele, îl avertiz el.
Apoi, aprinzându-şi igara, izbucni în râs.
— Închisoare… crezi c ar fi frumos în închisoare?
— Nu… bâigui Nicholas.
— Nu? râse Garcia. Dumnezeule, ai spus ceva adev rat în
sfârşit. Cunoşti închisorile spaniole unde igrasia se prelinge
pe pere i, iar gândacii mari cât şobolanii trec peste tine

129
noaptea? Unde afurisitul întuneric î i face inima s - i stea în
loc? Şi unde zidul la cap tul c ruia stau oameni înarma i cu
puşti pare atât de înalt încât parc te separ şi de cer? Nu te
l sa prins acolo, conaşule. Fii deştept ca mine şi r mâi afar .
— Aşa o s fac, aprob Nicholas cu ardoare. Nimeni nu
vrea s ajung într-un asemenea loc.
— Ohoo! exclam Garcia l sându-şi capul pe spate şi
distrându-se copios. Eşti mai amuzant ca oricând, conaşule.
Sigur c nimeni nu vrea s ajung acolo. Dar unora le este
sortit s ajung . Guardia vine, î i pune c tuşele şi te duce.
Se opri şi ad ug încet:
— Aşa cum s-a întâmplat ieri.
— Ieri? se mir Nicholas.
— Nu ştiai? întreb Garcia oprindu-se din râs, şi
pironindu-şi privirea ironic şi inuman asupra b iatului,
cu ochii mici aproape închişi sc lda i parc într-o lumin
verzuie asemenea algelor dintr-o piscin murdar . José a
fost ieri dus la cuartei… pentru c a furat de la tat l t u.
Ca şi cum b rbatul l-ar fi lovit, Nicholas se l s pe spate
şi, pierzându-şi echilibrul, c zu de pe piatr .
— Nu… nu, şopti el, târându-se în genunchi.
— E adev rat, spuse Garcia cu o voce greu de definit,
aproape ca o şoapt , dar totuşi atât de sinistr încât îi
înghe lui Nicholas sângele în vine. E la închisoare. Îi vor da
pe pu in cinci ani. José al t u e un ho .
Vocea lui urc şi, strângându-şi pumnii, el b tu pe pieptul
ce-i suna ca o tob .
— Nu te pune în calea lui Garcia. Nu e bine. Te va
distruge. Un om printre oameni. Un rege care nu poate fi
clintit de pe tronul s u. Cine are urechi de auzit, s aud .
R mase aşa pentru un moment, cu capul l sat pe spate,
cu cerul luminos deasupra sa; apoi, f r s mai spun un
cuvânt, îi arunc rapid o privire amenin toare lui Nicholas,
se r suci pe c lcâie şi plec .
De parc ar fi fost transformat într-o stan de piatr , dar
cu inima b tându-i puternic în piept, Nicholas r mase pe
loc, pierdut. Acum în elegea indulgen a tat lui s u,

130
complezen a profesorului şi starea exaltat a lui Garcia…
Schema dimine ii era complet . José la închisoare… un
ho … o, nu, niciodat , niciodat nu l-ar fi putut convinge
cineva c aşa stau lucrurile. Se sim ea mic şi inutil. Dar nu o
s reuşeasc nimeni s -i spulbere încrederea în prietenul
s u.
Nişte voci îl f cur s se întoarc şi v zu doi oameni ce se
îndreptau pe c rare spre vil . Veneau încet, c ci erau în
vârst , ambii îmbr ca i în negru, cu bocancii pr fui i,
p rând o pereche de ciori b trâne. Cel mai înalt dintre ei
avea o umbrel şi purta o sutan lung , iar Nicholas îşi d du
seama, spre surprinderea sa, c era un preot. Brusc,
b ie elul s ri în picioare. Acum vedea cât se poate de clar c
al doilea om era Pedro. Instinctiv, începu s alerge, luând-o
prin gr din şi, având grij s nu fie v zut, le ieşi în
întâmpinare celor doi oaspe i pe alee.
— Pedro, spuse el. Ce face José? Ce cau i aici?
B trânul îşi exprim regretul printr-un gest al mâinii.
— Am venit s vorbim cu preacinstitul t u tat .
— Dar de ce, Pedro? Spune-mi, unde e José?
Preotul merse mai departe, şchiop tând pu in şi
sprijinindu-se în umbrel . Pedro se uit la el şi r spunse
repede:
— Nu e bine s vorbesc cu tine, Nicco. Ne-am compromite
pozi ia. Lucrurile stau foarte prost. Dar m rog la Dumnezeu
s se îndrepte.
Se uit din nou în fa , apoi ad ug în grab :
— Ia asta, micule amigo. S nu sufli o vorb .
Puse o bucat de hârtie în mâna b iatului, apoi i se
al tur tovar şului s u, îndreptându-se spre uş .
Nicholas se întoarse spre tufe. Aplecându-se pentru a nu
fi v zut, desf cu hârtia cu inima strâns .

Dragule Nicco – sper ca acest bilet să ajungă la tine. M-au

închis în cuartei. Nu e cumva o glumă? Nu pot spune că îmi
place la nebunie acest loc. Pentru a face mişcare sunt nevoit
să stau în cap. Dar nu prea contează. Voi ieşi în curând şi vom

131
râde împreună de cel care a făcut această mare greşeală.
Dacă po i, te rog să uzi plantele noi. De asemenea, te-aş sfătui
să te fereşti de Garda. Nu fi supărat, amigo. Vom merge iar la
pescuit. Ar fi mai bine să distrugi acest bilet.
Al tău prieten,
José

Nicholas citi biletul de trei ori f când ochii mari, apoi îl

rupse cu din ii în buc ele înainte de a-l înghi i. Dup aceea,
scrutând tufele pentru a se asigura c poate ieşi f r s fie
v zut, observ mâhnit c Pedro şi preotul nu fuseser
primi i în cas . Garcia decise c e mai bine s îi in la uş ,
iar consulul veni încruntat în întâmpinarea lor pentru a-i
întreba ce vor.
Un timp, Nicholas privi scena, apoi, învingându-şi teama,
se târî în patru labe pân în locul de unde putea auzi mai
bine discu ia.
— Ne cerem scuze c v deranj m, señor, spuse Pedro cu
un glas atât de umil c inima b iatului se strânse de durere.
Ştim c sunte i ocupat cu treburi foarte importante…
— Sunt într-adev r foarte ocupat, izbucni consulul.
— Bineîn eles, señor. Cu toate acestea, problema pe care
îndr znim s v-o supunem aten iei e de mare importan
pentru noi. Eu sunt un om s rac şi ignorant. Poate c nu
mi-aş fi permis s vin singur. Dar p rintele Limaza a avut
amabilitatea s vorbeasc în locul meu.
— Te rog s treci la subiect.
Nicholas de-abia mai putea îndura. Îl v zu pe Pedro cu
fa a palid frecându-şi mâinile nervos de parc ar fi fost
pedepsit.
— E vorba de José, nepotul meu. Şti i c are mari
probleme.
Impacientat, consulul îşi în l b rbia.
— Normal c ştiu. Îns problema m dep şeşte. De ce nu
merge i la poli ie?
— Oamenii s raci nu-i prea cunosc pe cei de la poli ie. Dar
dac dumneavoastr , care de ine i o func ie important , a i

132
spune doar un cuvânt…
— Nu am nicio putere de a interveni în actul de justi ie şi
nici nu îmi doresc s fac acest lucru. Nepotul t u trebuie s
suporte consecin ele faptelor sale.
— Dar, señor… faptele sale, se bâlbâi Pedro. Tocmai asta
nu putem în elege…
— José e un b iat bun, señor, spuse p rintele Lamaza în
cele din urm pe un ton împ ciuitor. V asigur de asta c ci îl
cunosc de când s-a n scut.
Încântat de aceste cuvinte, Nicholas v zu, întinzându-şi
gâtul, figura sp sit a salvatorului lui José. Apoi inima i se
strânse. Preotul b trân, îmbr cat în vechea lui sutan ,
p tat în fa cu mâncare, sprijinindu-se în acea umbrel
ridicol , cu bocancii cr pa i şi plini de noroi uscat, nu p rea
chiar cel mai bun avocat. Pe fa a lui, g lbejit şi zbârcit
trona un furuncul mov ce creştea de la un col al gurii
silindu-l s vorbeasc cu jum tate de gur , astfel c
discursul s u suna lamentabil.
— Eu l-am botezat, señor… eu i-am dat prima
împ rt şanie.
Banalitatea acestor cuvinte, rostite de o asemenea
sperietoare de ciori, îl enerv pe consul.
— De-a dreptul înduioş tor, spuse el sarcastic. Se pare c
l-a i preg tit admirabil pentru o via plin de nelegiuiri.
— Bineîn eles, cu to ii suntem nişte p c toşi. Preotul nu
se sim i jignit şi continu s -l priveasc cu pioşenie.
— Cu toate acestea, nu pot s accept ideea c José e un
ho .
— Atunci poate c pur şi simplu bijuteriile mele s-au
evaporat…
— Nu e imposibil, señor. S-au întâmplat şi alte lucruri
mult mai ciudate pe p mânt.
— P i ciudat e şi c butonii i-au r mas în buzunar.
— Ah, da, señor; acela e un lucru compromi tor. Dar
José sus ine în continuare c nu el i-a pus acolo.
Harrington Brande zâmbi trufaş.
— Îi va fi greu s îl conving pe judec tor.

133
 — F r îndoial , señor. Dar nu noi suntem judec torii s i.
F cu o pauz înainte de a-şi împ rt şi cu umilin
experien a.
— Eu nu cred c José este vinovat. Dar chiar dac ar fi…
dac ar fi f cut acest lucru nes buit şi r u… nu ar fi un act
de caritate din partea dumneavoastr s îl ierta i?
— M iei de prost? r spunse cu brutalitate Brande, stârnit
de atitudinea acestui b trân n tâng. Lucrurile pe care le-a
furat sunt foarte pre ioase. Câteva dintre ele… inelul cu
safir… ceasul primit de la ambasadorul Elve iei, ca s
men ionez doar dou dintre ele… sunt de neînlocuit. Ar
trebui s m las jefuit de ele f r s protestez?
— Într-adev r, señor, paguba dumneavoastr ar fi mare.
Dar pierzania unui suflet omenesc nu ar fi totuşi mai mare?
V-am spus c îl cunosc pe José. Dac va fi trimis la
închisoare… el care iubeşte aerul şi libertatea… nu ştiu ce ar
putea face la sup rare…
— Asta nu e treaba mea.
— Şi totuşi, señor, insist preotul cu vocea pe care ar fi
folosit-o s conving un copil înc p ânat, sunt şi al ii la
care trebuie s ne gândim… creaturi slabe şi lipsite de
ap rare care, deşi sunt, f r îndoial , inocente, ar avea
foarte mult de suferit dac dumneavoastr r mâne i
neînduplecat. Şti i doar c José îşi între ine surorile… şi pe
bunul meu prieten Pedro…
— Atunci, bunul t u prieten Pedro trebuie s munceasc
pentru a-şi câştiga existen a, îl întrerupse consulul. Dac el
a venit aici pentru a se eschiva de la munc , te asigur c nu
a reuşit.
Urm o t cere ap s toare. Cu capul plecat, Pedro înghi i
în sec, apoi murmur c tre companionul s u:
— Ce rost are?… Hai s mergem.
Ochii blânzi ai p rintelui Limaza se întristaser . Se ridic
cu un efort care venea parc din adâncul sufletului s u.
— V rog, señor, pentru ultima dat , s fi i generos. La fel
cum vre i ca Domnul s fie generos cu dumneavoastr , nu
v sfii i s face i acelaşi lucru pentru noi. Mândria e ceva

134
atât de efemer. Nu depindem oare cu to ii de vrerea lui
Dumnezeu? În numele acelui Dumnezeu, retrage i-v
plângerea împotriva lui José. Dac nu, m tem de ce e mai
r u.
— Refuz, r spunse cu brutalitate consulul.
Se aşternu o linişte mormântal . Preotul oft adânc.
Ascuns dup tufişuri, Nicholas nu mai suport s priveasc .
Îşi duse mâinile la ochi, se întinse pe jos şi se ab inu cu greu
s nu izbucneasc în plâns. Prins precum o pas re într-o
capcan , auzi totuşi uşa trântindu-se când tat l s u intr în
cas . Apoi, încet şi cu mare greutate, de parc i-ar fi reflectat
starea de spirit, se auzir paşii târşâi i ai preotului pe
pietrişul aleii.

135
 18

Trei zile mai târziu, profesorul Halevy plec la Paris. În

semn de mul umire, consulul insist s -l scuteasc par ial
pe prietenul s u de efortul c l toriei, cerându-i lui Garcia s
îl duc cu maşina pân în Barcelona. În hol, Brande îi
strânse mâna psihiatrului în semn de recunoştin .
— Dragul meu Halevy… n-am cuvinte s -mi exprim
mul umirea pentru marele t u ajutor.
Brusc, îi strânse mâna şi mai puternic.
— Nu ştiu ce m-aş fi f cut f r tine…
Profesorul abia dac zâmbi. În lumina dimine ii statura sa
firav înv luit de capa de culoare închis p rea şi mai
scund , iar fa a sa palid , tr s turile ascu ite şi cearc nele îi
d deau aspectul unei roz toare înfometate.
— Ca om de ştiin nu-mi doresc mul umiri, spuse el cu
un aer studiat; se juc cu lan ul negru ce îi lega capa. Cu
toate acestea, prietene, sunt satisf cut de rezultate. În
timpul ultimelor şedin e cu fiul t u am observat o diminuare
a fixa iei. Şi dup eliminarea ei complet , întreaga problem
ar trebui s dispar .
Îl privi cu în eles.
— În acelaşi timp… te-aş ruga s ai grij şi tu de s n tatea
ta.
— S n tatea mea? repet Brande surprins.
— Ai exagerat cu aceast c l torie în Spania… te-a
suprasolicitat. Nervii t i sunt întinşi la maximum.
— Ei, haide, prietene, râse zgomotos consulul, î i faci prea
multe griji în privin a mea. M simt cum nu se poate mai

136
bine.
— Bineîn eles. R zbunarea te stimuleaz . Dar nu o l sa
s pun st pânire pe tine. Modera ia e cea mai potrivit cale
pentru tine, spuse Halevy pe un ton sec, apoi se îndrept
spre uş . Ei bine… ne vedem la Paris zilele astea.
Cu un zâmbet ciudat care-i dezvelea gingiile ad ug :
— F r îndoial , când î i va fi publicat cartea.
Când maşina porni, Brande r mase în uş .
Ar fi preferat o desp r ire mult mai sentimental , dar
Halevy avea talentul de a reprima, dac voia, asemenea
porniri printr-o atitudine excesiv de detaşat . Dar nu era
asta o virtute? Aşa i se p rea consulului în acel moment.
Fusese tentat s urce la etaj ca s -l vad pe Nicholas înainte
de a pleca la birou, dar, strângându-şi buzele, hot rî c nu
are rost. În fond, nu era datoria lui s înl ture aceast
înstr inare – b iatul trebuia s cedeze primul şi s se
întoarc la el cu bra ele deschise, îndreptându-şi umerii, îşi
lu p l ria şi bastonul şi porni pe jos spre oraş.
Diminea a i se p rea agreabil deoarece soarele nu ieşise
complet dintre nori, iar consulul era ner bd tor s -şi
înceap activitatea. În vreme ce mergea, avea o
inconfundabil senza ie de putere. Sim ea puterea
invadându-i întreg corpul ca un ferment. Asemenea unui
îndr gostit care se bucur anticipat de împlinirea dorin ei
savura o pasiune ciudat , aceea a urii sale.
Ajuns la consulat, se duse direct în biroul s u. De-abia se
aşez pe scaun c Fernando, func ionarul-şef spaniol, b tu
la uş şi intr .
— Domnul Burton a plecat la Porto Alojo, sir, pentru a se
interesa de transportul de la Eastern Star. Era foarte
ner bd tor s vorbeasc cu dumneavoastr .
— A l sat vreun mesaj?
— Nu, sir A spus c se va întoarce pân disear la ora
cinci. A ad ugat c este foarte important.
— Important?
— Da, sir… Domnul Burton p rea foarte preocupat.
— Foarte bine, spuse consulul brusc. O s putem sta de

137
vorb când se întoarce.
— Şi înc ceva, sir.
Tân rul spaniol ezit şi îşi plec ochii s i de culoarea
cafelei.
— V-au sunat de la judec torie. S-a hot rât ca José
Santero s fie transferat la Barcelona pentru proces. Va fi
dus acolo miercuri cu trenul de dup -amiaz .
Consulul era încântat la auzul veştii – nici c se putea mai
bine. Se temuse de posibilitatea judec rii cazului în oraş,
unde simpatia localnicilor l-ar fi putut determina pe
magistrat s încline balan a în favoarea celui incriminat. Dar
la înalta Curte din Barcelona, altfel st teau lucrurile. Acolo,
judecata era corect , iar sentin ele foarte severe. Brande îşi
p str cu greu aerul oficial, vocea fiindu-i uşor nesigur
când r spunse:
— Mul umesc, Fernando. Asta e tot.
Dup ce func ionarul f cu o plec ciune şi ieşi, consulul
d du frâu liber bucuriei; se ridic seme în picioare şi începu
s se plimbe de-a lungul înc perii înguste. Mândria pe care o
resim ea îl împiedica s stea locului. Gândul r zbun rii ce
avea s fie împlinit îl f cea s trepideze de ner bdare. Cu
mâinile la spate, capul aplecat în fa şi privirea a intit în
podea, se plimb înainte şi înapoi ca un animal captiv.
Trebuia, bineîn eles, s fie prezent la proces – vedea parc
aievea ce urma s se întâmple la tribunal. Dar mai mult
decât atât, avea s mearg la Barcelona în acelaşi tren cu
prizonierul, o s stea lâng el în acelaşi compartiment şi o s
asiste la toate etapele suferin ei şi umilin ei sale…
Consulul avea câteva lucruri de rezolvat – câteva
documente pentru vize, nişte facturi ale unor produse de
export şi raportul s u privind comer ul din port –, îns nu se
sim ea în stare s lucreze. Neliniştea continua s -i dea
târcoale. Semn câteva certificate, avu o scurt întrevedere
cu doi marinari ce îl aşteptau de o or pentru a primi nişte
acte şi apoi plec devreme la Café Chantaco pentru a lua
prânzul.
Obişnuia s m nânce pu in la prânz, uneori

138
mul umindu-se doar cu cafea, dar azi se sim ea extrem de
fl mând. Aşezat într-un col lâng fereastr , comand
friptur de vit , omlet cu ardei iute şi nişte brânz de capr ,
apoi, deşi nu era deprins s bea, d du peste cap trei pahare
de manzanilla. Un grup de comandan i de pescadoare se
aşezar la o mas al turat împreun cu şeful portului,
bând bere şi mâncând sardine şi m sline. Salutul lor
respectuos îl f cu s se simt şi mai important. În spatele
barului, cineva cânta o concertin , un cântec catalan lent,
cu o linie melodic în gam minor care-i accentu
patriotismul local.
Aprinzându-şi o igar , se pref cu un timp c citea din
Voz de Madrid, dar în cele din urm se ridic , arunc o
bancnot pe mas şi p r si cafeneaua. Se plimb f r nicio
int pe lâng debarcaderul p r sit, sc ldat de soarele
dup -amiezii, unde butoaiele stivuite emanau un miros de
ulei şi r şini. Ecoul unei replici spuse dezaprobator de
Halevy îi r suna continuu în minte:
— Dragul meu prieten… pentru un b rbat cu virilitatea ta,
în floarea vârstei… sincer mi se pare surprinz tor.
Deodat , mânat parc de o for interioar , îşi scoase
p l ria şi o lu spre oraş, c tre o strad cam sinistr , pustie
la ora aceea, apoi intr într-un patio întunecat şi se îndrept
spre coridorul cu arcad din untru…
Era aproape ora cinci când se întoarse la consulat şi se
duse direct în biroul s u, cu o expresie de nep truns
întip rit pe fa . Între timp, v zu cu coada ochiului c Alvin
se întorsese. Într-adev r, asistentul îşi aştepta şeful mai
ner bd tor ca oricând. Îşi aranja întruna cravata şi din când
în când îşi scutura pantalonii de praful adunat în vreme ce
aşteptase Eastern Star.
Brande se aşez greoi, c utându-şi batista ca s -şi
ştearg sudoarea de pe sprâncean . Cu batista înc în mân
continu s se uite în gol câteva minute. Epuizarea fizic îşi
spunea cuvântul; era îns sup rat pe sine pentru aceast
aventur inutil . În cele din urm îşi reveni, îşi îndrept
spatele şi sun clopo elul de pe birou. Imediat, Alvin intr în

139
înc pere. Consulul, aproape înlemnit în scaun, îi arunc o
privire ciudat asistentului.
— Ei bine? spuse Brande într-un târziu. Care e problema?
Tonul şefului nu f cu decât s sporeasc neliniştea lui
Burton.
— Îmi pare r u c v-am stârnit îngrijorarea, sir. Sincer.
Dar am primit o scrisoare de la agen ie.
— Ce agen ie?
— Agen ia local , r spunse Alvin. Dar, v asigur,
domnule, c am f cut tot ce am putut… am scris celei mai
bune institu ii din Madrid. Am încercat s v intru în voie,
dar nu m pricep la aşa ceva.
— Vrei s îmi spui despre ce naiba vorbeşti?
Alvin îşi umezi buzele uscate.
— E vorba de majordomul dumneavoastr , sir… Garcia…
omul pe care l-am angajat pentru dumneavoastr . Avea cele
mai bune recomand ri, iar acum directorul agen iei mi-a
scris personal s -mi spun c e îndrept it s cread c
atestatele au fost falsificate. Mi-a zis şi c autorit ile caut
un anume om… Rodrigo Espantago pe numele lui… iar
agen ia b nuieşte c ar putea fi Garcia. E c utat pentru jaf
cu violen şi dezertare din armat . A evadat dintr-un
ospiciu din Malaga unde era sub observa ie.
Sub masca autorit ii pe care şi-o impusese, Brande se
sim i de parc ar fi fost înjunghiat pe la spate. Se aştepta s
fie vorba de un mic impediment de genul celor ce i se
întâmplau lui Alvin din cauza scrupulozit ii lui excesive.
Dar asta… asta era ceva incredibil şi cu totul diferit.
— Arat -mi scrisoarea, spuse el într-un târziu.
Când Burton îi înmân scrisoarea, o citi de dou ori, st tu
câteva minute bune pe gânduri, apoi ridic încet privirea
spre asistent.
— Nu e nimic concludent aici. Nu ofer niciun fel de
dovezi.
— Aşa e, sir, încuviin Alvin. Dar totul pare
însp imânt tor de suspect. M-am consultat cu Carol şi ea la
rândul ei era extrem de îngrijorat … m-a sf tuit s vin la

140
dumneavoastr de îndat . Nu crede i c , având în vedere
circumstan ele, ar trebui s lua i nişte m suri?
Harrington Brande se schimb la fa .
— Adic tu… şi pre ioasa ta so ie îmi spune i ce s-ar
cuveni s fac?
— Ah, nu, sir, zise Alvin înroşindu-se la fa . Dar acest…
acest individ pare s fie un personaj periculos… şi dac va fi
majordomul dumneavoastr …
Consulul sim i din nou un fel de în ep tur . Cu toate
astea, r spunse sec:
— Garcia se afl pe domeniul meu de câteva luni bune.
Am avut ocazia s îl observ de aproape. Şi sus in, pe bun
dreptate, c nu am avut niciodat un servitor mai demn de
încredere. Pe scurt, nu g sesc nimic alarmant în aceast
scrisoare. E în mod evident o circular trimis de agen ie
tuturor clien ilor s i.
— Dar b nuiesc, sir, zise Alvin cu un aer preocupat, c
ve i face unele cercet ri, nu? Simt c e de datoria mea s v
spun asta.
— Po i fi sigur c voi face ceea ce e necesar, ripost
consulul cu v dit ironie, m car s te scap pe tine de
aceast grij arz toare.
Împ turi hârtia şi o puse în buzunarul sacoului.
— Nu vei spune, bineîn eles, nimic nim nui despre
aceast scrisoare. Orice indiscre ie va fi prompt sanc ionat .
— Da, sir, îl asigur Alvin pe un ton sp sit, dar privindu-l
ciudat pe şeful s u. Pute i conta pe mine.
— Aşa sper, spuse Brande sigur de sine.
Ridicându-se de pe scaun, îşi puse p l ria, se opri pu in
în fa a uşii biroului s u, apoi se întoarse şi ieşi, p şind
ap sat pe treptele din lemn.

141
 19

În acea dup -amiaz , în vreme ce st tea întins pe pat

complet îmbr cat, Nicholas sim i o împuns tur în inim .
Aceast separare de José era de nesuportat. Nu putea oare
face nimic s -i pun cap t?
Ştia c profesorul Halevy plecase, eliberându-l de teroarea
interogatoriilor lui care îl f ceau s se simt ruşinat, deşi nu
reuşea s afle ce scop urm rea. Garcia era plecat, cu
maşina, la Barcelona, iar Magdalena, mai secretoas şi mai
inabordabil ca oricând, nu-şi p r sea propriul teritoriu.
Lipsa de activitate din cas , însp imânt toare, îl îndemna
la mişcare. Se ridic , merse în gr dina ce p rea atât de trist
în absen a celui care-i d dea via şi, dup un moment de
ezitare, îşi adun for ele şi porni la drum spre oraş. M car
astfel îşi punea oasele în mişcare şi, în plus, avea în minte
un scop.
Era foarte cald, iar soarele de un portocaliu închis, ce
str lucea în înaltul cerului, f cea ca drumul pe care
Nicholas nu îl str b tuse niciodat pe jos s i se par
interminabil. Când ajunse la San Jorge frânt de oboseal , se
opri numaidecât. Pia a pr fuit şi pustie se întindea în fa a
lui ca un câine tol nit, cu obloanele caselor trase din cauza
arşi ei asemenea unor ochi lipsi i de vedere, iar pe aleile
înguste nu se z rea niciun petec de umbr .
Descurajat, dar nu învins, Nicholas îşi croi drum prin
pia c tre locul cu bar ci unde se aflau temni ele. Dar şi
acolo se opri intimidat de aspectul închisorii flancate de
dou turnuri gemene, ce avea o arcad imens şi o poart

142
ruginit de fier. Locul era vechea fort rea a oraşului şi,
uimit de fa ada ei alb , umbrit , de imensa arip a unui
vultur, copilul se sim ea copleşit. Dorin a lui naiv de a g si
o modalitate prin care s vorbeasc cu prietenul s u muri
înainte de a fi exprimat .
Un timp r mase pe loc, p strând distan a şi sperând
într-un ajutor venit pe neaşteptate. Dar nu se întâmpla
nimic – nimic, de parc nu ar fi existat nicio form de via în
spatele acestor ziduri de piatr ferecate. Intrând în panic ,
Nicholas o rupse la fug îndep rtându-se de pia a cu bar ci.
Dac mai devreme fusese speriat, acum era de-a dreptul
îngrozit şi avea impresia c zidurile imense din spatele s u
întindeau bra e ce voiau s îl prind . Se afund într-un
labirint cu canale alambicate, unde un om cu sombrero
negru strig dup el şi aproape c zu peste statuia unei femei
b trâne.
Din fericire, se afla pe una dintre str du ele înguste, dar
cunoscute, ce ducea spre râu. Undeva departe, un ceas b tu
de trei ori, iar strig tul de-abia auzit al unui vânz tor de
bilete de loterie îl f cu s fie mai încrez tor, aşa c încetini
pasul şi o lu spre Calle Corriente. G si casa lui José destul
de uşor. Înc respirând greu, se uit spre etajul superior. Nu
îndr znea s urce treptele, dar sigur o s apar cineva dac
va avea suficient r bdare.
Aştept mai mult de o or , pân când soarele apuse şi
aerul începu s se r coreasc , dar nu se vedea niciunul
dintre membrii familiei lui José. Apoi, deodat , când era pe
cale s renun e şi s plece, îl v zu pe b trânul Pedro ieşind
din pasajul ce ducea spre cas . Înghi i în sec şi travers
strada în fug .
— Pedro! strig el. Sunt eu… Nicco. Ai vreo veste?
B trânul se opri şi îşi îndrept privirea sa trist spre
Nicholas.
— Am veşti, Nicco, spuse el dând din cap. Dar nu sunt
bune. José urmeaz s fíe judecat la înalta Curte din
Barcelona. Nu cred c o s -i fíe bine acolo.
— O, Pedro!

143
 — Da, cu to ii avem de suferit, oft b trânul. Dar cel mai
r u e pentru José.
— José cum se simte? întreb b iatul cu vocea întret iat .
— Nu prea bine. Nu poate suporta deten ia. El a tr it
dintotdeauna liber. Şi dac îl vor închide pentru mult timp…
— M întreb… oare vorbeşte vreodat de mine?
Nicholas abia dac putu articula cuvintele.
— Da, spuse b trânul dând aprobator din cap. De fiecare
dat când îl v d. Î i trimite mesaje de prietenie şi îmi cere
s - i transmit c va g si el o cale s ias din asta.
— Dar, Pedro, şopti Nicholas, ar putea fi posibil aşa ceva?
B trânul se uit atent într-o parte şi alta a str zii, apoi,
aplecându-se spre Nicholas, îi zise încet:
— Nu ar trebui s î i spun asta, Nicco. Dar tu îl iubeşti pe
José la fel ca noi, aşa c eşti unul de-al nostru. Ascult ,
copile, exist doar o şans ca José s scape din capcan .
Dac merge în Barcelona e pierdut. Pe de alt parte, nu e
nimic de f cut cât timp r mâne aici, în temni .
B trânul continu în şoapt :
— E posibil ca totuşi s apar ceva. Nu ne facem mari
iluzii, dar totuşi sper m. Şi dac am reuşi, atunci José ar
putea s ajung în mun i la acea moar unde a i fost voi la
pescuit. Acolo poate sta mult timp pân ce totul va fi dat
uit rii.
Pieptul b iatului tres lt , iar fa a parc i se însenin .
Vechea moar , de lâng râu… o, ce ascunz toare bun
pentru José… şi l-ar putea vizita acolo. Atât de bine suna
planul sta, c nici nu avea curajul s se gândeasc cum ar
putea fi pus în aplicare. St tea aici nemişcat uitându-se la
fa a ridat a b trânului; deodat îl apuc pe b trân de
mân .
— Da… da, strig el, spune i-i c trebuie s o fac .
Apoi, întorcându-se, o lu la picior cu buzele r sfrânte de
parc îşi zâmbea lui însuşi, p strând secretul.
Uitând de oboseal , Nicholas fugi tot drumul pân acas ,
şi bine c se gr bise fiindc tat l s u se întorsese de la birou
ceva mai devreme ca de obicei. Între timp venise şi Garcia,

144
iar b iatul se temu iar c ar putea fi întrebat ce f cuse toat
dup -amiaza. Dar consulul p rea mai preocupat ca oricând;
se aşezar la cin , iar Nicholas respir uşurat c pericolul
trecuse.
În ultima s pt mân , Brande se purt cu Nicholas cu un
fel de curtoazie formal . Dragostea lui pentru copil i se p rea
incompatibil cu severitatea. Erau momente în care sim ea
dorin a s -şi strâng b ie elul în bra e. Dar mândria îl
împiedica s dea curs unei asemenea demonstra ii de
sl biciune. Trebuia în primul rând s îşi consolideze pozi ia,
s -şi restabileasc prestigiul patern înainte ca fosta lor
rela ie, atât de drag lui şi fundamentat pe admira ia şi
respectul copilului, s fie reluat .
În schimb, în aceast sear , judecând dup aerul lui
absent, o nou problem îi ocupa mintea şi, în afar de
câteva remarci banale, nu vorbi cu Nicholas. Aten ia lui
p rea s fie concentrat exclusiv asupra lui Garcia, iar de
câteva ori, contrar obiceiului, i se adres când veni s îi
serveasc .
— L-ai condus pe profesorul Halevy?
— Da, domnule.
— Trenul a venit la timp?
— Ajung vreodat trenurile astea la timp?
Majordomul, al c rui chip avea o expresie dispre uitoare
şi posomorât , puse neglijent o mân în şold.
— Nu, se pare c nu, spuse Brande sim ind parc pentru
prima dat o urm de familiaritate în comportamentul
b rbatului. Dar n-au fost probleme la plecare, nu?
— Nicidecum, domnule. V dezam gesc eu vreodat ? La
ora unsprezece.
Nicholas nu prea reuşea s p trund în elesurile acestor
schimb ri, care îl f ceau s nu se simt în largul lui, şi se
bucur când tat l s u îi f cu semn s se retrag în camera
sa. Putea astfel s cânt reasc pe toate fe ele speran ele pe
care i le s dise în suflet conversa ia cu Pedro.
Jos, consulul era înc la mas , jucându-se cu sticl ria de
parc nu s-ar fi putut decide cum s ac ioneze. De dou ori

145
majordomul deschise uşa s vad dac poate strânge masa,
dar Brande nu schi nicio mişcare. La a treia apari ie, îns ,
consulul ridic brusc capul.
— Garcia, strig el.
— Da, señor.
Sprâncenele majordomului se arcuir întreb toare, dar
ochii r maser inexpresivi, iar Brande avu o tres rire.
Desluşea pentru prima dat în acea privire opac o uşoar
batjocur dincolo de aparen ele de serviabilitate. Era oare
adev rat ce observase şi sus inuse cu t rie în repetate
rânduri Nicholas? O mul ime de îndoieli şi suspiciuni
asaltar mintea consulului sporindu-i confuzia.
— García, spuse el ap sat, aş dori s î i vorbesc.
B rbatul f cu o plec ciune exagerat , un alt semn al falsei
obedien e. Brande scrâşni din din i.
— La cât ai ajuns înapoi cu maşina?
— La ora cinci, señor.
— Dar profesorul Halevy a plecat la ora unsprezece,
sublinie Brande. inând seama de faptul c drumul spre
cas dureaz dou ore, ar fi trebuit s fii înapoi la ora unu.
Sprâncenele lui García se arcuir ceva mai mult.
— Omul mai trebuie s şi m nânce, señor, r spunse el
sarcastic. M-am oprit pentru o gustare rapid .
— Deci ai alocat patru ore acestei gust ri rapide?
— Nu mi-am dat seama c trebuia s m gr besc, aşa c
am g sit de cuviin s îmi prelungesc prânzul.
— Ai b ut în timpul mesei?
— Señor?
— Te-am privit atent în ultima or . Mi s-a p rut c ai b ut.
Col urile gurii majordomului se l sar în jos.
În primul moment îi arunc o privire asasin ; apoi o urm
de dispre , de r utate nedisimulat sclipi în ochii s i
întuneca i.
— Sunt o fiin , uman , señor, şi trebuie s profit de
ocazii. Sincer s fiu, sunt obişnuit cu vinuri bune. Când
eram la familia Aosta în Madrid, am gustat cel mai bun
marsala.

146
 Consulul îşi muşc buza inferioar .
— V d c î i place foarte mult s vorbeşti despre aceşti
Aosta. Când ai lucrat la ei?
— Acum ceva timp.
— Când? întreb consulul pe un ton mai ferm.
Acum era într-adev r perceptibil o schimbare în ochii
majordomului, o schimbare a pupilelor de parc cineva ar fi
aruncat cu noroi creând o pelicul pe care nimeni nu o putea
str punge.
— E scris în actele mele, spuse el încet. Toate sunt în
ordine.
— Desigur, spuse consulul cu o voce ciudat şi se opri un
moment. Şi nu ai auzit niciodat de un individ pe nume
Rodrigo Espantago?
Majordomul clipi o dat . Chipul s u p rea d ltuit în
piatr . Vocea lui era neobişnuit de groas când r spunse:
— De ce ar trebui s ştiu de el? Cine e?
— Un criminal, c utat de poli ia din Madrid, r spunse
Brande.
O linişte ap s toare se aşternu în camer . Chipul lui
García era extrem de serios, iar pe nas şi obraji îi ap rur
mici vene mov. Apoi izbucni pe neaşteptate:
— Sincer, señor, m simt jignit. Drept cine m lua i când
face i asemenea insinu ri? E oare vina mea c am duşmani?
Nu, señor, de o mie de ori, nu. Şi întotdeauna am g sit o cale
s le închid gura acestor afurisi i.
Aproape c urla acum.
— Taci din gur , Garcia, exclam Brande.
— Sunt obişnuit s fiu persecutat, se plânse majordomul,
devenind din ce în ce mai agitat. Sunt un om remarcabil. De
multe ori, în timp ce mergeam pe strad am auzit oamenii
spunând: „E un om distins… de vi nobil .” Dar asta nu
înseamn nimic. Nu m mândresc cu aşa ceva. Dar am eu
oare vreo vin pentru c le stârnesc invidie acestor oameni?
Trebuie s se sfârşeasc odat . Altfel, via a mea va deveni
insuportabil . Nimeni nu poate s ofere totul şi s nu
primeasc nimic în schimb. E un sacrificiu f r sens pe care

147
eu nu îl voi face niciodat …
— Ajunge!
Îngândurat, Brande d du s se ridice de la mas şi v zu
c , brusc, ochii lui Garcia se înnegurar . Parc se înfior .
Respira greu şi îşi şterse cu dosul palmei saliva adunat pe
buze. În clipa urm toare se uit din nou la consul. Îşi
rec p tase calmul şi p rea obedient, deşi vocea îi era înc
ciudat :
— Evident cineva vrea s m def imeze şi m bârfeşte.
Dar cred c m-am descurcat întotdeauna. Nu-i aşa, señor?
— Desigur, bolborosi consulul.
— M bucur c sunte i mul umit, señor. În cazul sta voi
trece cu vederea aceste povestioare. Sunt sigur c a i avut
destule probleme în casa dumneavoastr , nu-i aşa?
Urm o scurt t cere. Brande b tu nemul umit în mas
cu degetele şi, în mod surprinz tor, nu dori s continue
discu ia. Cuvintele îi ieşir aproape f r voie de pe buze:
— Po i s m asiguri c nu e nicio urm de adev r în
aceste… supozi ii?
— Nici m car una, señor. Nu v mai bate i capul. Voi face
rost de mai multe acte de la Madrid. În câteva zile o s v
pun la dispozi ie toate dovezile de care ave i nevoie.
Garcia îşi descoperi din ii p ta i de la tutun într-un
zâmbet liniştitor.
— Iar acum, señor, îmi permite i s strâng masa?
— Da, spuse Brande ap sat. Am terminat.
Ieşi din camer şi urc încet treptele, apoi intr în
dormitor şi r mase în picioare privind în gol cu un aer
îngândurat. Era suficient, îşi spuse el, c Garcia nega. În
ceea ce îl privea pe el însuşi, nu a ezitat s -şi fac datoria, l-a
confruntat pe Garcia cu zvonul despre el, l-a interogat şi a
primit din nou asigur ri c totul e în ordine. Ce ar mai fi
putut face?
Şi totuşi în adâncul min ii lui d inuia îngrozitoarea
certitudine c Garcia era într-adev r omul c utat de poli ie.
Comportamentul s u din timpul discu iei fusese extrem de
ciudat – mai bine spus instabil – calm, dar totuşi şiret,

148
v dind o complicitate ce f cea ca tot ce spunea s fie
neadev rat şi pân la urm s îl tr deze.
Brande se sim ea ame it asemenea unui alpinist care,
ajungând în fa a unei pr p stii nu mai poate nici s
avanseze, nici s o ia înapoi. Dar trebuia s mearg mai
departe c ci se afla într-un punct ce excludea ideea de
renun are. Principala sa preocupare o reprezenta
condamnarea lui José. Orice demers împotriva lui Garcia ar
putea întârzia sau chiar z d rnici atingerea acestui scop
principal. Alte cercet ri în privin a lui Garcia trebuia s fie
amânate pân la elucidarea cazul lui José. În fond,
majordomul promisese s aduc dovezi menite s -i ateste
identitatea în urm toarele zile. I se p rea rezonabil s îi
acorde r gazul necesar pentru asta. Apoi, dac ceva nu e în
regul , pot fi luate m suri pentru ca el s fie de îndat
înl turat.
Cu toate acestea, Brande refuza s admit c , dac Garcia
e într-adev r ceea ce crede el, atunci, dup toate
probabilit ile, José este nevinovat. Dar nu accept nicio
alt versiune; problema era deja l murit , decizia fusese
luat , iar acum nu îi mai r mânea altceva de f cut decât s
aştepte deznod mântul.

149
 20

Acea zi de miercuri era umed , dar foarte luminoas . Din

cerul sticlos şi gri cobora în valuri nev zute o c ldur ce nu
mişca nici m car frunzele sub iri ale mimozei. Lungile
ramuri ale tamarinilor ce str juiau drumul atârnau
asemenea limbilor unor bestii însetate. Sunetele ce se
propagau de la mare distan p reau s sunt emise de o
harp imens . Murmurul oraşului îndep rtat se f cea sim it
la Casa Breza. Doar ârâitul greierilor perturba liniştea
total .
Ziua aceasta ciudat se potrivea de minune cu dispozi ia
consulului care de când se trezise era îmbufnat. Din
momentul în care luase acele hot râri, cu dou seri înainte,
ştia c nu mai poate da înapoi şi nu se gândea decât la ceea
ce era inevitabil s se întâmple. Cu toate acestea, sup rarea
persista.
Dup micul dejun, înainte de a pleca spre birou, îl lu pe
Nicholas deoparte în salon şi, cu o logic implacabil , îi
explic ce era nevoit s fac . Faptul c b iatul îl ascult f r
s protesteze îl f cu s se simt mai uşurat c ci se temea de
o nou r bufnire. Doar când fu pe punctul de a pleca,
îndreptându-se spre maşin , Nicholas, stând în fa a uşii,
în l capul şi spuse încet:
— Nu pleca, tat .
— Trebuie, Nicholas.
Drept r spuns, b iatul izbucni:
— Tat , te implor s nu pleci. Nu e nevoie. Las -i s -l duc
pe José f r s fii şi tu de fa .

150
 Dar Brande era deja în maşin . Îi f cu semn cu mâna s
se opreasc , d du din cap mustr tor şi o clip mai târziu
demar în tromb .
Ajuns la birou, încerc s nu se gândeasc la c l toria ce
îl aştepta. Trebuia s verifice documentele câtorva imigran i
şi apoi s îi intervieveze, dup care urma s se ocupe de
permisele unor vase. Când îşi termin treburile se apuc s
scrie ciorna unei scrisori c tre Resatud et Cie, o editur pe
care i-o recomandase Halevy, considerând-o drept singura
care i-ar putea publica lucrarea despre Malbranche. Stiloul
aluneca anevoie pe hârtie şi parc n-avea niciun chef de
lucru. Se sim i totuşi satisf cut pe moment c manuscrisul
era în sfârşit terminat şi gata de a fi expediat.
La ora unu, pentru a evita privirile oamenilor, comand
un sendviş şi o ceaşc de cafea în birou; apoi, dup vreo
dou zeci de minute, porni spre gar . Începuse s plou , cu
stropi mari şi calzi ce l sau urme ca nişte monede pe drumul
pr fuit, dar consulul mergea încet f r s par deranjat de
umezeal . Aşteptase cu atâta ardoare aceast or , acest
moment al drept ii încât îl irita gândul c era atât de
indiferent. Din nou avea insomnii, iar noaptea trecut abia
dac prinsese o or de somn. Dar asta nu putea justifica o
asemenea schimbare. Oricât de ciudat ar p rea, nu reuşea
s scape de amintirea indiscre iei sale din acea dup -amiaz
torid de acum dou zile. Îl rodea şi îndoiala în leg tur cu
Garcia. Oricât încerca s-o alunge, continua s -l obsedeze,
ştirbindu-i încrederea în sine şi umplându-l de dezn dejde.
Ceilal i ajunseser deja la gar – Pedro, José şi guardia
ad postindu-se sub acoperişul de la despacho de billetes.
Consulul îi privi de sus, fiind oarecum surprins s constate
cât de sfrijit şi neîngrijit p rea José care, din cauza
c tuşelor, trebuia s stea lipit de guardia. V zându-l dup o
s pt mân , Brande nu sim ea mânie, ci doar dezgust pe
m sur ce se apropia de el, dup ce îşi cump rase biletul de
c l torie. Era ca un mecanism condus de for e pe care el le
stârnise şi care acum îi sc paser de sub control.
Când ajunse în dreptul grupului, Pedro şi José îi evitar

151
privirea, dar guardia îl salut cu mâna liber .
— Cam plou , nu-i aşa? remarc Brande dup un timp.
— Foarte tare, señor, r spunse guardia scurt, dar
respectuos.
Se aşternu t cerea, şi consulul privi cu insisten c tuşele
str lucitoare. În mod ciudat, îi provocau un fel de sil . Apoi i
se adres pe un ton care, deşi iritat, era distant:
— E nevoie de astea?
— Doar pân când vom fi în siguran în tren, señor.
Din nou se l s o linişte grea, întrerupt doar de zgomotul
trenurilor, ploaia ce c dea pe acoperiş şi zumzetul vocilor
din spatele barierei. Brande observ mul imea ce se adunase
în fa a casei de bilete, privirile ostile ale oamenilor şi
comentariile lor acide. Îşi întoarse cu demnitate privirea. În
clipa urm toare, Pedro se desprinse de grup şi se duse s
cumpere un ziar. Când se întoarse îi spuse încet ceva lui
José despre vreme. Acesta nu r spunse. Consulul îşi
schimb pozi ia. Dar oare trenul nu mai venea odat ?
Aşteptarea devenea insuportabil .
La un moment dat se auzi un şuierat şi ro i scâr âind.
Când trenul se opri brusc, Brande o lu înaintea celorlal i.
Mai erau câ iva pasageri, majoritatea rani, un cuplu de
comis-voiajori şi câteva b trâne cu coşuri. Ar fi vrut s ocupe
un loc vizavi de acela al lui José, dar ceva îl re inu. Se aşez
la mic distan de el, în fa a unui geam p tat pe care fusese
pus o reclam la o past de din i. Astfel, deşi st tea cu
spatele la grup, vedea reflexia a tot ce se întâmpla. Se instal
pe bancheta de lemn, preg tindu-se pentru întârzierea
cauzat de schimbarea locomotivei.
Pân la urm se întâmpl şi asta, şi trenul porni cu o
smucitur . În timp ce acesta prindea vitez , Brande v zu
cum guardia scoase o cheie din buzunar şi îndep rt
c tuşele lui José. Tân rul bomb ni ceva drept mul umire şi
începu s -şi frece încheieturile. Cu ziarul în fa , Pedro citea
cu voce tare încercând s le atrag aten ia celorlal i asupra
ştirilor sportive. Dar nimeni nu îl lua în seam . Gardianul
st tea jos men inându-şi o alur oficial în timp ce José

152
privea peisajul sc ldat de ploaie.
Profilul lui mobil, pe care se întip rise o expresie
nefericit , şi înf işarea lui grav începur s îl distrag pe
consul. S-ar fi cuvenit s se bucure de aceast recompens
pentru r ul ce i se f cuse. Dar nu putea. Victoria deveni ceva
lipsit de consisten . Privind în geam figura lui José sim i o
sl biciune extraordinar fa de el. Şi fu tentat s se duc la
el, s -i vorbeasc frumos şi s -şi manifeste solicitudinea.
Dar cum ar fi putut face asta acum? Ideea în sine era o
prostie. Cu un efort extraordinar, îşi desprinse privirea de pe
geam şi, sco ându-şi p l ria, îşi şterse sudoarea de pe
tâmpl .
C ldura din compartiment era insuportabil . Deşi uşa din
cap t, ce se afla chiar lâng Brande, fusese l sat deschis ,
valurile de aer umed veneau ca dintr-un cuptor. În afar de
asta, îşi d du seama c se aşezase aproape de toaleta
vagonului, care pe linia aceasta nu era niciodat igienizat .
Cu toate acestea, nu ar fi putut sau nu voia s -şi schimbe
locul, aşa c r mase adâncit în gânduri, în timp ce trenul se
smucea în toate direc iile, pe şinele inegale. Din când în
când, cineva îl împingea pe coridorul îngust pentru a intra la
toalet . Ro ile trenului scrâşneau parc direct în timpanele
lui, ecoul reverberându-i în cap. Era oare bolnav? se întreb
el involuntar. Dar nu, în ciuda simptomelor febrile, ştia c
nu se confrunta cu o problem de s n tate. Era mai degrab
o suferin sufleteasc stârnit parc din senin şi care
atârna asupra sa ca un blestem.
Între timp, trenul ocolea pe lâng baza mun ilor c ci acum
trecea prin locul unde coasta era crestat de mici golfuri.
Aici cea a p rea şi mai deas şi, ca într-un vis, copaci, vii şi
mici ferme se perindau prin fa a ochilor consulului. Şinele
prost construite nu ineau seama de configura ia peisajului
astfel c , dup ce la un moment dat locomotiva gâfaia
urcând un deal, acum şuiera coborând.
Consulul se uit la ceas. Nu era nici ora trei. Şi nu
parcurseser mai mult de cincisprezece kilometri de la San
Jorge. Oft cu n duf dându-şi seama cât mai avea de

153
suportat şi ridic , parc pe furiş, ochii spre oglind . Da,
st teau la fel de linişti i. Totuşi, uitându-se pe sub
sprâncene pe geamul verzui, v zu cum José se întoarse c tre
gardian şi îi spuse ceva. Dup o uşoar ezitare, gardianul
consim i şi îi f cu loc lui José s se ridice şi s treac pe
culoar.
Inima consulului tres ri brusc. V zuse, bineîn eles, cum
José ceruse permisiunea de a merge la toalet şi, dându-şi
seama c tân rul avea s treac pe lâng el, se înfior .
Fiecare celul din corp îl avertiza în privin a apropierii lui
José. Încerca s se adune de parc ar fi fost pe punctul de a
primi o lovitur puternic . Totuşi, deşi fiecare muşchi i se
contractase, nu de asta îi era fric . Îl îngrozea faptul c
adânc în mintea sa prinsese contur şi acum ieşea la
suprafa intui ia vag , dar cumplit a certitudinii c
momentul ce se apropia urma s marcheze o cotitur tragic
în destinul s u.
Cl tinându-se odat cu vagonul, José se afla acum în
imediata lui apropiere. Brande abia dac mai putea respira.
Încerc s închid ochii pref cându-se c doarme. Imposibil.
Condus parc de for e pe care nu le putea controla, îşi
îndrept privirea în sus uitându-se direct la José.
Tân rul era aeum aproape în fa a lui sprijinindu-se şi
aşteptând ca trenul s se opreasc din hurduc ial . Ochii
negri în contrast cu chipul s u palid îl scrutau pe consul,
dar f r s exprime vreo urm de ranchiun . P reau s
ascund un zâmbet în adâncul lor. Apoi îşi întoarse brusc
privirea de la el.
Trenul care pân acum mersese la vale se afla acum la
începutul unui urcuş abrupt. În momentul în care acesta
încetini, José f cu un pas înainte.
Într-o frac iune de secund , consulul se dumiri în privin a
inten iei tân rului. V zu c José nu avea de gând s mearg
la toalet , ci se folosea de ocazie ca s sar pe uşa deschis a
vagonului. Brande se înfior subit. Respira sacadat şi parc
se sufoca. Nu trebuia şi nu putea s îl lase pe José s
evadeze. De altfel, era periculos s sar din trenul aflat în

154
mişcare. Consulul nu-şi d dea seama la ce se gândise prima
dat . În clipa în care José se arunc în gol, el se aplec şi, cu
un strig t, încerc s îl prind , întinse mâna şi îl apuc pe
José de tivul hainei. Materialul de calitate inferioar se rupse
imediat, dar, oricât ar fi fost de slab, impactul reduse elanul
s riturii lui José. În aceste condi ii, tân rul îşi pierdu
echilibrul şi nu reuşi s aterizeze cu bine. Se aplec în fa ,
iar întâmplarea f cu ca piciorul s îi fie prins între scara şi
peretele vagonului astfel c în c dere se Iovi cu capul de
marginile ascu ite ale c ii ferate.
Consulul scoase din nou un scâncet. Ridicându-se în
picioare, o lua înainte strigând ca cineva s opreasc trenul.
Apoi trase semnalul de alarm . Buimac, Brande auzi ro ile
trenului scrâşnind, sim i cum tot vagonul se cutremur şi
apoi încetini treptat. În cele din urm , trenul se opri. Imediat
toat lumea se îmbulzi s ias din vagon şi se form un şir
de-a lungul c ii ferate. R mas singur, consulul încerc s -şi
adune puterile. Trebuie s se duc acolo, trebuie. Ame it
reuşi s ajung la uş .
José fusese întins pe p mânt. Cineva îi pusese o batist
curat peste fa a mutilat . Iarba moale dimprejur era
pres rat de floricele galbene. Şipotul apei care curgea îi
ajunse la urechi. Nu se afla departe de râul pe care îl iubea şi
nici de malul cel lalt unde dorea s ajung .
B trânul Pedro st tea al turi de ceilal i şi nu se uita la
consul. Dar cu o voce tremurând spuse:
— Acum nu va merge la închisoare, señor.

155
 21

Era aproape zece seara şi consulul epuizat mergea pe

aleea nisipoas ce ducea spre Casa Breza. Complet
debusolat, nu se sim i în stare s se întoarc la San Jorge cu
trenul şi merse departe de calea ferat orbec ind prin
câmpuri şi şan uri, f r s ştie încotro se îndreapt , singura
lui dorin fiind s scape din acel loc. În jurul orei cinci
ajunse în micul sat numit Offerino. Aici, de la postul
telefonic din minusculul magazin universal telefonase la
consulat. Dar nu r spunse nimeni; era închis şi plecaser cu
to ii la casele lor. Apoi încercase s sune acas pentru a-i
spune lui Garcia s vin s îl ia cu maşina. Nici de ast dat
nu reuşise: prima dat nu r spunse nimeni, apoi suna
ocupat pentru ca în cele din urm inevitabilul s se produc
şi postul telefonic s fie deranjat.
De regul , ineficien a sistemului local de telefonie îl irita
nespus pe Brande. Acum îns p r si magazinul f r s
scoat o vorb . I se spuse c la ora opt urma s plece un
autobuz spre San Jorge. T cut, cu capul plecat şi cu spatele
încovoiat, se aşez pe o banc în fa la fonda, refuz
b utura r coritoare oferit de hangiu şi f r s remarce
privirile curioase ale clien ilor tavernei – oameni simpli, cu
c ru ele şi animalele lor, ce îşi beau linişti i r coritoarele –
începu s aştepte.
Bolnav şi sl bit, g si de cuviin s îşi odihneasc oasele.
Dar creierul era mult mai alert, pulsând întruna de parc ar
fi vrut s ias din craniu, împov rat de gânduri. José

156
murise, tân ra lui existen fiind curmat … Înc i se p rea
de necrezut, dar sta era adev rul. Încercând s îşi pun
ordine în gânduri, voia s se conving c fusese un
accident… şi înc unul regretabil pe care f cuse tot posibilul
s îl previn .
Dar, stai… nu trebuie s se gr beasc s formuleze o
concluzie liniştitoare. Oare nimeni nu îl ura din tot sufletul,
nu îl h r uise şi persecutase în aşa fel încât s îl aduc pe
marginea pr pastiei? Un oftat surd şi un strig t de durere
izvorâr din adâncul fiin ei sale. Sosirea autobuzului curm
doar pe moment chinul gândurilor şi risipi în mic m sur
cea a din privirea lui Brande. Încordat ca un arc, se urc în
strâmtul vehicul care era aproape gol şi se aşez într-un col
suspinând. Când pornir , începuse s se lase întunericul.
Inima îi b tea cu putere în timp ce se apropiau de San Jorge.
Când coborî din autobuz în cap tul aleii, era atât de
neliniştit încât abia dac îndr znea s se îndrepte spre cas .
Odat cu l sarea întunericului începuse s adie un vânt
uşor prin cedrii de pe stânci. Avea senza ia c cerul
reverbera de ecourile unui clopot gigantic. În fa a lui,
drumul se pierdea în întunericul ca de smoal . Deşi înainta
încet, consulul sim ea c -şi pierde suflul; fu nevoit s -şi
strâng pumnii pentru a-şi aduna puterile ca s mearg mai
departe.
Deodat , în întunericul din fa , luna ap ru pe întinsul
cerului luminând conturul casei. Vântul care şuiera pe alee
parc îl biciuia. Un oblon se trânti cu putere undeva în
spate. Cu bra ele atârnate de-a lungul corpului se feri de o
rafal şi trecu pe lâng marginea casei. În lumina lunii,
umbrele ramurilor de mimosa dansau pe aleea pietruit .
Apoi, deodat , luna intr în nori şi întunericul deveni de
nep truns. Când ajunse la ad postul por ii, se opri un
moment, contemplând nemişcarea, dup care deschise uşa.
În untru, domnea un întuneric deplin. Sim i deodat un
miros în ep tor ca de fum ce îi p trunse în n ri şi îi umezi
ochii. Se sim i neputincios, incapabil s mai fac vreo
mişcare. Aceast paralizie de neîn eles ce dur doar câteva

157
secunde i se p ru interminabil . Zgomotul oblonului îl
eliber . Corpul s u îşi reveni şi, nesigur pe el, aprinse un
chibrit. Flac ra pâlpâi şi apoi se stinse.
În acel moment, auzi un plânset estompat de şuieratul
vântului. Întorcându-şi brusc capul peste um r, scrut
atent întunericul. Hohotele de plâns continuará. Se îndrept
spre uşa buc t riei şi o deschise înainte de a reuşi s îşi
ridice privirea. Magdalena era în fa a lui, aşezat la mas ,
leg nându-se disperat .
— Magdalena, spuse el cu o voce abia perceptibil .
Ea se uit spre el cu o fa desfigurat , vân t ,
îmb trânit , aproape de nerecunoscut.
— Ce… spuse el începând s tremure.
Se uit la el ca la o n luc , apucându-şi strâns corsajul
negru.
Lui îi reveni vocea.
— Pentru numele lui Dumnezeu… ce s-a întâmplat?
Urm o pauz în care se auzi doar şuieratul vântului.
— A plecat, bâigui ea.
— Cine a plecat?
— Garcia… dup tot ce am f cut pentru el, spuse ea şi
izbucni din nou în plâns.
Consulul îşi sim ea nervii întinşi la maximum. Înainta şi o
zgâl âi.
— Spune-mi repede… unde a plecat?
Cu capul între mâini, p rea c încearc s gândeasc , s
îşi revigoreze memoria.
— A plecat undeva unde nici dumneavoastr nici
altcineva nu îl ve i g si. Şi se poate deplasa cu vitez în
maşina dumneavoastr . Nu o ve i g si nici pe aceea.
Când Brande izbucni, ea îşi ridic ochii în care se
desluşea o urm de r utate.
— La ce v aştepta i, st pâne? Ca Rodrigo s aştepte pân
ce poli ia avea s vin dup el? Da, sta e numele lui,
Rodrigo Espantago. E un ho , un criminal şi un maniac.
Ne-a p c lit pe dumneavoastr şi pe mine la fel cum a reuşit
s înşele toat lumea. Nu e so ul meu. Eu sunt doar femeia

158
lui. M-am înh itat cu el în Madrid. Mi-a promis c va avea
grij de mine. M-a convins, am f cut toat treaba pentru el şi
am fost o sclav pentru diavolul sta mizerabil şi puturos…
şi acum a plecat.
Îşi ridic vocea chinuit pân când ajunse la intensitatea
unui strig t.
— De ce i-a i spus c e urm rit? Dac a i fi auzit cum îşi
b tea joc de dumneavoastr ! De dumneavoastr şi micul
profesor. Tusea şi junghiul… aşa v spunea. El i-a înscenat
totul lui José, nu v-a i dat seama? Îl ura pe José şi jurase c
îl va trimite la cuartei. Îl ura şi pe Nicholas. Între timp v-a
furat toate bijuteriile, o prad frumuşic . Şi acum…
Începu s tremure isteric plângând şi râzând ca o
smintit .
— Acum are tot ce vrea. V-a „aranjat” aşa cum spunea
mereu c va face. Sta i numai s vede i…
Complet distrus , se leg na înainte şi înapoi, cu mâinile la
piept, cu fa a schimonosit sc ldat de lacrimi amare. Nimic
nu o putea potoli.
Brusc, Brande renun . Se întoarse, aprinse o lumânare
de pe dulap, apoi plec din buc t rie inând în mân
lumânarea ce pâlpâia. În hol, ap rând lumânarea de curent,
se uit speriat de jur împrejur. Totul p rea a fi în ordine.
Încet, începu s urce treptele cu paşi de somnambul. În fa a
camerei sale se opri. Aerul p rea înghe at şi, pe lâng izul de
seu topit, detect acel miros pe care-l sim ise mai devreme.
Ca şi cum ar fi trebuit s înving o rezisten puternic şi s
treac o barier invizibil , intr şi aprinse lampa.
Dezordinea din dormitor îl buim ci. Toate sertarele
fuseser aruncate pe podeaua plin de haine azvârlite în
neorânduial iar din dulap lipseau cele mai bune costume.
Articolele de toalet din argint disp ruser la fel ca şi periile
de fildeş şi cutia de trabucuri. Camera fusese sistematic
golit de tot ce era de valoare. Cu toate acestea, nu se
nelinişti, ci parc îşi reveni din amor eala de mai devreme.
Brusc, privirea îi alunec spre şemineu unde observ o
gr mad de cenuş . Nu îşi d du seama la început, dar pe

159
urm , tr gând aer în piept, se aplec şi v zu manuscrisul
ars în totalitate.
Suspin dureros, se ridic cu acelaşi chip palid şi
inexpresiv şi îşi scutur degetele de cenuş . Efortul
supraomenesc de a se st pâni f cea ca orice gest al s u s
par mecanic. Asta îi era pedeapsa, distrugerea muncii de o
via ; poate c o meritase. Gura i se schimonosi de parc ar
fi fost pe punctul s izbucneasc în plâns. St tu o vreme
aparent îngândurat, dar practic inert; apoi, ca un copil ce
c uta alinare, lu lumânarea şi se îndrept spre camera
fiului s u.
Un moment mai târziu v zu patul gol în care nici nu se
dormise. Sim i un curent de aer rece. Fereastra era larg
deschis . Inima îi b tea s -i sparg pieptul. Sim ea c i se
muiau picioarele, dar reuşi s r mân neclintit. Se frec la
ochi. Dar camera era tot goal , iar fereastra larg deschis
l sa s se vad întunericul nop ii. Strig tul pe care şi-l
reprimase toat seara izbucni cu putere. Terorizat, plec
val-vârtej din camer şi coborî scara ce ducea la buc t rie.
— Fiul meu, spuse el cu o voce stins . Unde e Nicholas?
Magdalena îşi mai revenise pu in, dar reapari ia
consulului îi accentu sup rarea ce i se citea în priviri.
— Chiar aşa, unde o fi? spuse ea ironic. V-aştepta i s
doarm liniştit… dup dezastrul f cut în cas de nenorocitul
acela…?
Consulul se apropie de ea. Deşi se ab inea din r sputeri,
p rea s fie pe punctul de a-şi pierde controlul.
— Spune-mi! strig el
Menajera îşi plec privirea intimidat .
— Garcia nu s-a atins de el, îng im ea. Ar fi f cut-o, dar
Nicholas disp ruse. A stabilit o corela ie între lucruri şi a
fugit.
Brande îşi învârti limba în gura-i uscat .
— Unde a fugit?
— De unde s ştiu eu? r spunse prompt Magdalena, apoi
ad ug : Când l-am v zut alergând pe alee, l-am strigat de la
fereastra buc t riei. Dar nu s-a oprit. Mi-a spus c se

160
gr beşte. Apoi a p lit brusc şi mi-a zis c se duce la pescuit.
În primul moment, el crezu c femeia o luase razna, dar
pân la urm în elese. Din spusele lui Halevy, ştia de
excursia la Torrido şi de impresia puternic pe care i-o
produsese. Încercarea de evadare a lui José fusese, aşadar,
premeditat . Era cât se poate de sigur c , anun at dinainte,
el plecase s se întâlneasc cu prietenul s u la acel izvor de
munte.
Brande avu aceeaşi senza ie ca cea resim it în tren în
acel moment dramatic, apoi îl v zu parc aievea pe fiul s u
pierdut prin mun i, r t cind printre ape în întunericul de
smoal al nop ii furtunoase.
Parc pentru a-i confirma veridicitatea acestei viziuni, o
rafal de vânt trânti din nou oblonul şi câ iva stropi lovir cu
putere în geam. Sim i c muşchii i se relaxeaz concomitent
cu accentuarea senza iei de sufocare. Apoi, cu un efort
supraomenesc, îşi adun puterile şi o lu înapoi spre hol.
Acum mai mult ca niciodat se sim ea complet singur pe
lume. Cui avea s se adreseze în acest moment de grea
cump n ? Doar un nume îi r s ri în minte, acela al umilului
Burton al c rui sfat îl respinse atât de brutal cu doar câteva
zile în urm . Întinzând mâna dup receptorul telefonului,
ceru num rul şi oft uşurat când vocea lui Alvin se auzi la
cel lalt cap t al firului. Apoi, copleşindu-l cu o avalanş de
cuvinte, îl rug pe asistentul s u s vin de îndat cu o
maşin .
În timp ce aştepta la poart , cu capul gol, în ploaie, pierdu
no iunea timpului. Cu toate acestea, nu dur mult pân ce
zgomotul unui motor acoperi şuieratul vântului şi ro ile unui
taxi scâr âir în curba aleii, oprindu-se pe pietrişul ud.
Imediat, Brande se repezi spre maşin , deschise uşa şi se
urc cu greutate.
— Spune-i s o ia spre Torrido, bomb ni el.
Taxiul se duse pân la grajduri, întoarse în curte, apoi
porni în vitez înapoi pe alee. În spa iul strâmt al taxiului,
consulul se l s pe spate, paralizat de o durere ce îl ap sa în
coşul pieptului. Îşi d du seama c Burton aflase de moartea

161
lui José dar nu îndr znea s vorbeasc despre asta.
Într-adev r, se p rea c Alvin nu g sea cuvintele potrivite
pentru a sparge liniştea. Dar în cele din urm spuse:
— Am avut noroc s g sesc un taxi la gar . Sper c sunte i
teaf r, domnule.
Brande nu r spunse. Ghemuit în scaunul îngust, f cu
semn şoferului s mearg şi mai repede. Apoi, cu o voce
r guşit , repet :
— Mai repede… mai repede.
Dup o pauz mai lung , spuse ca şi când ar fi vorbit cu el
însuşi:
— Îl caut pe fiul meu.
— Nicholas? exclam Alvin surprins. E la Torrido?
— A plecat într-acolo în dup -amiaza asta. Dac a ajuns…
asta nu ştiu.
— Îl vom g si, domnule, spuse Alvin pe un ton consolator.
V rog s nu v face i griji.
Aceast încurajare îl f cu pe consul s simt de parc ar fi
fost înjunghiat în inim . Se întoarse c tre Alvin şi,
ap sându-i mâna, încerc s se justifice:
— Nu am vrut, Burton… Dumnezeu mi-e martor c nu am
vrut.
În timp ce tân rul îl privea f r s în eleag ce i se spunea,
consulul se aplec astfel încât b rbia aproape îi atingea
genunchii şi privi încordat pe geamul udat de ploaie al
taxiului.
P r siser şoseaua de pe coast şi se aflau pe un drum de
ar secundar, de unde începea lungul urcuş în mun i. La
fiecare curb maşina derapa pe noroi, apoi se zgâl âia din
toate încheieturile în timp ce ro ile reveneau, iar motorul se
ambala din nou. Mergeau doar în viteza întâi în timp ce
farurile din fa de-abia luminau drumul p r sit.
Brusc, Alvin scoase un strig t, trezindu-i lui Brande o
speran , când v zu c ceva mişca în fa . Dar era doar un
muncitor la ferm ce se întorcea agale la casa sa din vale. În
afar de acea figur solitar , nu mai v zur nici ipenie de
om.

162
 În sfârşit, prin ploaia deas , desluşir câteva lumini slabe
asem n toare semnalelor luminoase de pe o mare înv luit
de cea .
— Torrido, spuse şoferul. Cinci minute mai târziu, oftând
uşurat, parc în pia a pustie.
— De ce-ai oprit? întreb consulul.
— Domnul a dorit s mearg în Torrido.
Apoi spuse rar:
— Am ajuns.
— Mergi mai departe, zise Brande.
— N-ar trebui s întreb m pe cineva? suger Alvin.
Se uit la cadranul ceasului s u care ar ta cinci minute
peste ora unsprezece.
— E foarte târziu.
— Mergi mai departe, repet consulul.
Bomb nind de zor, şoferul b g în vitez şi maşina porni
spre sat, c tre platoul întunecat din fa .
Drumul, sp lat în unele locuri de ape, devenise dificil,
aproape imposibil de trecut, iar maşina înaint cu viteza
melcului aproximativ jum tate de kilometru. În continuare
nu se vedea nimic pe drumul îngust.
Şoferul, uitându-se spre Burton, era pe punctul s
protesteze din nou când liniştea deplin fu tulburat de un
sunet înso it de o mişcare şi, prin lumina slab , undeva în
fa , se v zu o siluet mic apropiindu-se.
— Dumnezeule! spuse Alvin. E Nicholas.
Consulul se uit înnebunit prin geam. Era atât de sigur c
nu avea s îl mai vad pe fiul s u în via încât şocul îl f cu
s nu-şi dea seama de ce-i trecuse aşa ceva prin minte. Un
fior rece îi str b tu întregul corp, falca începu s i se
contracte, iar ochii aproape c -i ieşiser din orbite. Nu, nu…
nu era o iluzie… copilul s u iubit se afla acolo, în fa a
maşinii, cu rucsacul pe um r, murdar şi ud leoarc .
Indiferent cum ar ta, era teaf r… slav Domnului… teaf r şi
nev t mat.
Un strig t puternic de triumf ieşi din adâncul pieptului lui
Brande. Deschise în grab portiera şi se repezi afar din

163
maşin .
— Nicholas, spuse el plângând şi împiedicându-se.
B iatul lui tata… b iatul meu.

164
 22

Şapte luni mai târziu, într-o seara senin şi geroas de

iarn , vaporul de la Stockholm trecu pe lâng Norlanger
Fjord şi, cu dou şuier turi puternice de siren , se apropie
de portul suedez Halversholm. Imediat, micu ul vas ancor ,
pu inii pasageri bine înfofoli i coborâr şi, deşi consulul
nu-şi anun ase sosirea, era aşteptat de un individ scund,
b rbos şi agitat, îmbr cat cu o hain albastr de pilot ce îl
prezent comandantului portului, domnul Andersen,
spunând c vestea venirii domnului consul împreun cu fiul
s u îi fusese transmis de c tre compania de transport.
Oraşul era deja complet acoperit de z pad , cerul spuzit
de stele str lucitoare ca praful de diamante, iar vântul
nordic sufla moderat. Andersen, simpatic şi ospitalier, dar şi
curios ca to i localnicii, le propuse nou-veni ilor s cineze la
el acas . Consulul se gr bi s -l asigure c luaser cina pe
vapor, ad ugând c fiul s u, care abia îşi revenise dup o
boal îndelungat , era extenuat şi c nu doreau decât s se
instaleze în noua reşedin .
Consulatul, spre care Andersen îi conduse amabil, îşi avea
sediul într-o cas cu fa ada îngust , amplasat pe o
platform de piatr . Avea deschidere direct spre marea
pia Reivplatz şi se afla la doar câteva sute de paşi de
cap tul debarcaderului. Era o cl dire modest , oarecum
ridicol , impresie conferit de acoperişul abrupt şi de
dormitoarele cu lucarne triunghiulare, dar p rea foarte
solid . Avea apartamentele de locuit în partea de sus, iar
birourile – spre care accesul se f cea printr-o intrare lateral

165
– se aflau la parter.
Nu era nimeni prin preajm în afar de un paznic foarte
b trân care puf ia dintr-o pip din spum de mare – la
subsol, lâng un cuptor de por elan – şi Andersen care
insist s-o trimit pe so ia sa ca s se asigure c totul e în
ordine. S-ar putea s aib nevoie de lapte proasp t,
combustibil sau mai multe p turi. Doamna Andersen avea
dou pilote în plus pe care le-ar putea aduce imediat.
Consulul refuz îns cu fermitate. O privire fugitiv fusese
de-ajuns ca s -şi dea seama c aceste apartamente, deşi nu
p reau prea spa ioase, erau curate şi destul de confortabile.
Îl asigur pe comandantul portului c el şi fiul s u erau
vechi oameni de munte, îi mul umi pentru invita ia la micul
dejun – un mic dejun adev rat, dup cum declar Andersen
–, îl conduse pân la uş şi în cele din urm sc p de el.
În timp ce consulul se întoarse şi începu s urce treptele
curate din lemn de pin, îşi d du seama cât era de obosit şi
cât de mult îl afectaser aceste ultime luni. Se sim ea
b trân, cu mult mai b trân, umerii îi erau mai încovoia i,
p rul – ce trebuia tuns în spate – avea numeroase fire albe
iar tr s turile, odat ferme şi sus inute de b rbia plin , i se
l saser într-un mod ciudat. În seara asta, cel pu in,
oboseala fizic îi şterse arogan a din privire, iar expresia
ochilor era resemnat . Cu toate acestea, se sim ea uşurat c
se afla aici, în acest loc obscur – f r îndoial Bailey, pe care
cândva îl urâse, îi f cuse o favoare propunându-i transferul
şi avansându-l pe Alvin Burton în locul s u. Lumea nu îl mai
avea la suflet în San Jorge. Iar Nicholas, deşi îşi revenea fizic,
nu reuşea, cum era de aşteptat, s -şi alunge melancolia
într-un mediu în care fiecare zi îl f cea s îşi aduc aminte
de trecut. Poate aici, printre aceste z pezi str lucitoare, atât
de diferite de zonele caniculare iberice, vor avea parte
amândoi de o via mai bun … cel pu in Nicholas… nu-şi
dorea nimic pentru el.
Da, reflect el – sim indu-se mai mult ca niciodat un
personaj homeric învins, dar suportând cu stoicism
loviturile primite de la Destin –, ambi ia lui trebuie s fie de

166
acum încolo sacrificat pentru binele fiului s u. De fapt, se
sim ea consolat cu destinul s u. Mândria sa, deşi ştirbit ,
nu era complet distrus , iar printre nobilele ruine înflori
aceast floare rar a martiriului. De acum încolo va fi
mul umit s „ in pasul”… cu „seara vie ii sale”. Acestea
erau cuvintele sale, prezente deja în via a de zi cu zi şi un fel
de parol pentru zilele ce aveau s urmeze. Nici m car
gândul la munca pentru realizarea studiului dedicat lui
Malbranche nu mai reuşea s îl stimuleze. Deja se vedea, cu
un fel de patetic grandoare, un soi de nou Carlyle, cu truda
sa distrus de un servitor. Dar, spre deosebire de cel lalt
istoric, circumstan ele existen ei sale, drama personal ce îl
afectase atât de profund îl împiedica s recreeze opera.
La etaj, b iatul era deja în pat, cu ochii închişi şi acoperit
pân la b rbie cu plapuma alb . La el schimbarea devenise
şi mai vizibil . Era mai înalt. Picioarele i se lungiser , iar
tr s turile fe ei îşi pierduser aspectul copil resc şi
deveniser mult mai masculine – p rea c dobândise
fermitatea pierdut de tat l s u. Privindu-l cu aten ie,
consulul îşi spuse din nou în sinea sa: Acum e în creştere.
— Nu dormi, Nicholas?
— Nu, tat .
B iatul nu deschise ochii.
— Ei bine, spuse consulul dup un moment, iat -ne în
fa a unui nou început. Nu pare a fi un oraş dezagreabil. Sper
c î i va pl cea.
— M car nu are gr din .
— Nu, spuse consulul de parc acest lucru ar fi fost
liniştitor pentru amândoi. Nu exist gr din .
Urm o pauz lung . Oare b iatul nu avea s -şi revin
niciodat ? Va putea uita vreodat aceste s pt mâni
îngrozitoare în care Nicholas refuza s îl priveasc , iar cele
mai tandre abord ri ale consulului primeau drept r spuns
spontan cuvintele: „Te ur sc”?
Chiar şi dup şocul produs de nefericita veste a mor ii lui
José pe care o primise t cut şi rezervat, îşi petrecuse mai
mult timp cu b trânul Pedro şi familia Burton. Apoi, spre

167
disperarea lui Brande, începu s vorbeasc despre mama sa
şi s pun tot felul de întreb ri. Îi ceru o poz pentru camera
lui, insistând s îi afle adresa şi interesându-se când avea s
o revad , presându-l şi umilindu-l pe consul cu o avalanş
de întreb ri.
Acum, r spunzând unui imbold l untric şi dup ce se
gândi bine, se întoarse şi se ridic într-un cot.
— Tat , întreb el, unde voi înv a în oraşul sta nou?
— P i, dragul meu, r spunse binevoitor Brande, vei înv a
cu mine ca şi pân acum.
— Nu, tat , vreau s merg la şcoal .
Brande ripost spontan:
— Dar, Nicholas…
— La şcoal , tat … unde voi cunoaşte al i b ie i şi m voi
juca… şi poate m voi împrieteni cu ei…
— P i… spuse consulul, dup o pauz , vom vedea, dragul
meu.
Se l s din nou liniştea; apoi, ca şi cum şi-ar fi impus s
vorbeasc , Nicholas se uit la consul şi oft adânc.
— Mai e ceva, tat . Am… am primit o scrisoare de la
mama.
— Ce?!
Strig tul, ce p rea s izvorasc din inima lui Brande, îl
f cu pe Nicholas s clipeasc uşor, dar continu pu in
nesigur.
— Ştiai c i-am scris, nu? Mai mult decât atât… spuse el
pe un ton precipitat, vreau s o v d… curând, tat … cât mai
repede posibil…
R mas f r cuvinte, de parc ar fi primit o lovitur de
m ciuc , Brande se holb la fiul s u. Înainte s îşi poat
reveni, Nicholas se gr bi s continue:
— Pân la urm , ea e mama mea… Am dreptul s stau cu
ea. La fel cum şi ea are dreptul de a sta cu mine. Sunt vase ce
pleac din acest port spre America… vapoare mari… am
trecut pe lâng unul când am venit azi. Şi sunt destul de
mare acum şi pot s c l toresc singur…
Vreme de o clip , consulul sim i crescând în piept acea

168
veche irascibilitate la fel ca un şarpe ce se preg tea s atace.
Dar îi trecu repede, sim indu-se pierdut şi lipsit de ap rare –
certitudinea propriei sale vulnerabilit i. Îşi umezi buzele.
— Vrei s spui c ea… ezit consulul pe moment…ea te-a
rugat s … s stai cu ea?
— Da, tat .
— Pentru cât timp? se interes consulul.
Privirea b iatului oglindea un amestec de triste e, triumf
şi îndârjire.
— Asta depinde de tine, tat , r spunse el, cu un tact
neaşteptat. Şi b nuiesc c şi de mine. Dar nu încape nicio
îndoial ca îmi voi petrece ceva timp cu mama. Aşa e
corect… pentru fiecare dintre noi.
Involuntar, Brande îşi puse mâna la tâmpl ,
ascunzându-şi ochii cu degetele tremurânde de parc se
ferea de o halucina ie. Era, într-un fel, adev rat c el
b nuise existen a unui schimb de scrisori între Nicholas şi
mama lui şi c sim ea pericolul revederii lor. Cu toate astea,
se sim i debusolat la primirea veştii. Se întreb cum era
posibil ca din acel moment – cu dou sprezece luni în urm
când angajase un fl c u spaniol s îi îngrijeasc gr dina, s
se ajung la acest rezultat. Marion… so ia sa… înviase din
mor i… s împart … poate chiar s îi fure afec iunea fiului
s u.
Nu se poate, nu trebuie s se întâmple… nu, nu, nu va
permite una ca asta. Şi totuşi, în aceast lupt oarb pe care
trebuia s o duc , în jocul acesta în care fericirea lui era
potul cel mare, nu se vedea în ipostaza de înving tor sigur.
— Eşti de acord, nu-i aşa? spuse Nicholas pe acelaşi ton
conving tor, dar totuşi parc mai imperativ. Promi i s faci
aranjamentele necesare?
Se l s din nou liniştea. Consulul, cu capul înc plecat,
încercând din r sputeri s îşi revin , bolborosi ceva ce putea
fi în eles şi ca refuz şi ca acceptare.
Liniştea deveni şi mai ap s toare. Apoi, eliberându-se
parc de gânduri, în timp ce îşi înghi ea durerea, cuprinse
cu mâna-i jilav bra ul b iatului.

169
 — Nicholas, spuse consulul cu un aer impozant, multe
lucruri s-au întâmplat între noi în aceste ultime luni. Deşi
Dumnezeu ştie c am conştiin a curat , dac am f cut ceva
condamnabil, îmi pare r u. Dar nu l sa simpla întâmplare…
sau greşeli neinten ionate… s ne distrug sentimentele
reciproce. Avem viitorul în fa . Dac vom încerca, sunt
sigur c într-o bun zi vom reuşi s consolid m… aceste
sentimente… pe care le pre uiesc mai presus de orice…
La sfârşitul acestui trist monolog, se l s din nou o linişte
îndelungat . Prin fereastra f r draperii, str luceau luminile
aurorei – un zbor al sufletelor pe cerul enigmatic. Consulul
oft adânc, se ridic în picioare şi se îndrept resemnat spre
uş , apoi se opri câteva clipe şi se întoarse ab tut spre pat.
— Nu ai vrea… spuse el privindu-l în continuare la fel de
neliniştit, nu ai vrea s … s - i citesc în seara asta?
B iatul îşi plec privirea. Era pe cale s refuze – cuvintele
îi venir deja pe buze. Apoi ceva îl împiedic s le rosteasc .
Îşi întoarse brusc capul şi spuse:
— Bine, dac vrei tu.
Un zâmbet de satisfac ie atât de patetic încât p rea de-a
dreptul prostesc înflori pe chipul îngândurat al consulului.
Cu gesturi pripite, se duse în cealalt camer , scotoci în
valiza sa şi se întoarse cu cunoscutul volum legat în piele
roşie, îşi drese vocea.
— Hai s citim capitolul consacrat caracteristicilor unora
dintre cele mai mari p s ri Audubon – este chiar foarte
interesant… şi instructiv. Oh, a trecut atât de mult timp de
când nu ne-am mai oferit unul altuia o asemenea bucurie.
Aşezându-se pe pat, îşi puse ochelarii şi cu o voce voalat
începu s citeasc .
— Curcanul, o pas re domestic mare, cu un penaj care
rivalizeaz în splendoare cu al p unului, a fost, într-o prim
faz , originar de pe continentul american, dar ulterior s-a
r spândit în multe alte p r i. Este, prin natura sa, o pas re
ciudat – foarte încrez toare în sine – şi, tocmai din cauza
acestei vanit i neobişnuite, se confrunt cu dificult i
majore…

170
 Brusc se întrerupse.
Nicholas, întors într-o parte pe pern , se uita cu aviditate
la fotografia femeii de la capul patului, aceast femeie
ciudat , dar cu un chip foarte agreabil, care era mama sa şi
care, în curând, avea s -i ia capul în mâinile sale şi s -l
strâng la pieptul ei… şi nu îi d dea niciun fel de aten ie
tat lui s u. Nu asculta… nu, nu-l asculta defel.

SFÂRŞIT

171