SURSE ȘI TEHNICI DE INTERVIEVARE

Tipuri de surse

 Anonime – e de preferat să lucrați cât mai puțin cu așa ceva.

 Instituționale – persoane atașate unei instituții/organizații care devin adesea prima
linie de acces pentru jurnaliști. Sunt primii oameni la care vă gândiți când aveți de
scris/ transmis o știre. Au acces la o mulțime de date, deseori sunt experți într-un
anumit domeniu, însă a limita cercetarea voastră doar la astfel de surse transformă
poveștile în ceva previzibil și plictisitor (toată lumea apelează la ei, spun aceleași
lucruri tuturor, rareori vor spune ceva care să contravină agendei instituționale).
 Neinstituționale – persoane neatașate vreunei instituții/organizații cu miză în
subiectul respectiv: familia unui om despre care scrieți, prietenii acelui om, experți
independenți într-un anumit domeniu, etc. În jurnalism narativ, de multe ori salvează
povestea.

Sursele pot fi atât persoane, cât și documente.

Exercițiu: Faceți o listă de surse care ar avea informații despre persoana al cărui portret îl
veți scrie. Nu o listă de persoane pe care VREȚI să le intervievați, ci o listă exhaustivă a
tuturor surselor care AU legătură cu subiectul. Separați-le între documente și oameni, și
menționați gradul de acces pe care îl aveți în momentul ăsta (de la accesibil, la inaccesibil).

SURSE GURU

 Cunosc lumea în care încercați să intrați, dar nu au neapărat o miză în poveste și nici
nu e nevoie să le băgați în poveste. Sunt surse cu care puteți sta la o cafea informală și
care vă pot ajuta să înțelegeți povestea mai bine, să o plasați în context, să mergeți în
direcția cea mai eficientă. În cazul unui subiect despre un om politic, o sursă guru
poate fi un expert în științe politice care predă la o universitate.
 În interacțiunea cu o sursă guru, e esențial să le spuneți de la început ce vreți de la ei
și care va fi gradul lor de implicare. Ajută să le precizați că, deși la un moment dat
poate veți vrea să citați ceva din discuția voastră în material, în principiu sunteți acolo
doar pentru a înțelege subiectul mai bine, pentru că ei au atâta experiență. Dincolo de
 această precizare, gândiți-vă ce i-ar face să vorbească cu voi, să vă acorde timpul lor.
Puneți-vă în locul lor și dați-vă seama ce îi interesează, cum vor să fie tratați –
majoritatea răspund bine la complimente și, dacă sunt experți într-un domeniu, le
place să vorbească despre acel domeniu.
 Înainte de orice, însă, trebuie să vă răspundeți voi înșivă la întrebarea „de ce vrei
informația asta?” – pentru că orice sursă o să vă întrebe asta și trebuie să puteți
răspunde.
 Dacă vă aventurați într-o lume specializată (industrie, justiție, administrație, etc.), cu
cât vă însușiți mai rapid vocabularul adecvat și cu cât aflați mai multe despre lumea
respectivă, cu atât oamenii vă vor lua mai în serios.
 Dacă și sursele guru au anumite interese sau simpatii, confruntați asta cu ele de îndată
ce vă dați seama. E mai util să fii direct cu cineva și să-i spui „știu că tinzi spre poziția
X, dar în materialul pe care-l documentez vreau să-mi spui cât mai factual și
argumentat de ce crezi asta”. O întrebare foarte bună pentru o astfel de sursă este
„cine te-ar contrazice?” – așa puteți afla de alte persoane care vor contrabalansa cele
spuse de prima sursă.

PRE-DOCUMENTARE

În pregătirea unui interviu sau a documentării unui subiect, sunt două întrebări (plus alte două
derivate) esențiale pe care trebuie să vi le puneți:

 Ce AM NEVOIE să știu? – lista cunoștințelor și informațiilor care trebuie bifate

neapărat ca să puteți scrie competent despre un subiect. Include context istoric,
informații de background, eventual legi sau documente, etc.
o Derivata: Cum aflu informațiile astea? Gândiți-vă la soluții.
 Ce VREAU să știu? – lista asta ar trebui întotdeauna să fie mai interesantă decât cea
de sus. Aici sunt informațiile esențiale pentru o poveste, răspunsurile la întrebările
mari despre viață, despre umanitate, despre lecții învățate din anumite situații. De
exemplu: cu toții putem afla cum decurge un antrenament al Simonei Halep, dar o
întrebare la care mulți ar vrea răspuns este: la ce se gândește Halep când e singură
într-o cameră? Sau: ce gânduri îi vin în minte când pierde, cum se împacă cu asta?
o Derivata: Cum aflu informațiile astea? Gândiți-vă la soluții.
UNELTE DE DOCUMENTARE/ GĂSIT SURSE

HĂRȚI

 Pentru a vă organiza informația sau nevoia de informație/surse, puteți să trasați o hartă

fizică a ceea ce trebuie să faceți și care-i destinația la care vreți să ajungeți.
 Desenați conturul spațiului/ regiunii în care vă căutați informația. Poate fi de la un
cartier sau sector, la un oraș sau chiar harta țării, depinde de subiect.
 Imaginați-vă în termeni de spațiu cine are acces la informația pe care încercați să o
aflați – vă ajută să ieșiți din gândirea strict intelectuală și să vizualizați lucrurile mai
concret – și notați pe hartă. Văzând locurile în care trebuie să ajungeți ca să obțineți
informații, vă pot veni și alte idei de locuri sau surse.

Exemplu: cazul Three Mile Island din 1979 și legătura făcută de reporterul Jacqui
Banaszynski cu uzina Trojan din statul Oregon.

CERCUL SURSELOR (sau spirală)

 Organizați oamenii cu care trebuie să vorbiți pentru un material în cercuri concentrice,

unde cel din centru devine subiectul principal. În cazul portretului de seminar, acolo
puneți personajul ales de voi.
 Imediat în jurul lui puneți jucătorii principali, cei care iau deciziile în
subiectul/evenimentele pe care le documentați. Dacă scrieți despre un profesor de
liceu, jucătorii principali vor fi alți profesori, directorul liceului, eventual oficiali de la
Inspectoratul Școlar sau Ministerul Educației.
 Apoi vin cei asupra cărora au impact deciziile luate. În exemplul cu profesorul de
liceu, aceștia ar fi: elevii, părinții, copiii care fac meditații cu el, etc.
 Următorul cerc este format din actorii secundari în poveste: oameni care au legătură
cu povestea, dar nu se află într-o poziție de influență. De exemplu, femeia de serviciu,
portarul sau infirmiera școlii în care predă profesorul.
 Alt cerc, și mai îndepărtat, este cel al experților neimplicați – aceștia pot fi sursele
guru despre care menționam mai sus. În situația exemplificată: specialiști în educație,
profesori la alte școli/licee, etc.
 Ultimul cerc este cel al observatorilor neimplicați – cei care văd cum se derulează
anumite evenimente de la o oarecare distanță: vânzătoarea de la chioșcul de lângă
 liceu, măturătorul de stradă care lucrează mereu în zonă, vecinii de la clădirile din jur
care văd/aud tot. De cele mai multe ori, aceste surse nu vă vor oferi informațiile
esențiale, dar vă vor oferi informații de culoare, de atmofseră. Dacă o vânzătoare de la
magazin vă spună că profesorul în cauză îi lasă mereu bacșiș, orice și-ar cumpăra, vă
faceți o idee despre ce fel de om e.

GĂLEȚILE

 Puteți organiza materialul/cumulul de informații de care aveți nevoie în cinci găleți:

1. Găleata cu materie primă: în cazul unui portret, aveți nevoie de un interviu cu
persoana despre care scrieți și de informații despre ea. Este punctul din care
porniți. Pe măsură ce avansați, se poate schimba și unghiul de abordare.
2. Găleata cu materie reacționară: acțiunile și efectele despre care scrieți. Aveți
nevoie de informații despre situația X, în care Y a făcut și a dres, iar Z a fost
afectat de aceste lucruri și a reacționat în felul T.
3. Găleata cu context: elementele de istorie, de background care plasează
narațiunea într-un cadrul mai larg.
4. Găleata cu explicații: numită și găleata „cum funcționează?”. Toate
explicațiile proceselor și fenomenelor care vor ajuta cititorii să înțeleagă mai
bine despre ce scrieți.
5. Găleata cu lucruri simpatice – elementele de atmosferă care sunt esențiale într-
o narațiune: descrierile, amănuntele inedite, dialogurile amuzante, detaliile
senzoriale.

Într-o poveste, nu trebuie și nici nu ai cum să ai cantități egale în toate gălețile.

Exemplu: Fulton State Hospital și studenta lui Jacqui Banaszynski.

15 sfaturi legate de interviuri de la Roy Peter Clark

Scriitor, editor și profesor de jurnalism în SUA, fost decan și vicepreședinte al Institului Poynter, una
din cele mai prestigioase școli de jurnalism din lume.

1. Chiar dacă înregistrați un interviu cu un reportofon sau telefon, luați și notițe în timp
real. Nu știți niciodată când tehnologia eșuează.
2. Învățați cât mai multe despre persoana pe care o intervievați – atât cât vă permite
timpul – ÎNAINTE de interviu. Mergeți pregătiți.
3. Aduceți la interviu o listă de întrebări (printată sau pe telefon) într-o ordine generală
apropiată de ordinea în care vreți să le puneți. Încercați să le structurați deja pe un fir
narativ și eventual păstrați o întrebare mai grea/ profundă spre final.
4. În timpul interviului, nu te limita doar la lista ta de întrebări. Ascultă ce-ți spune omul
din fața ta. Ascultă cu atenție. Uită-te în ochii lui/ei, dă din cap în semn că-l/o
urmărești, ia notițe, ascultă activ.
5. Notează-ți în carnețel expresii și cuvinte-cheie pe care îți vei concentra scriitura.
6. Dacă subiectul vorbește prea repede și nu înțelegeți ceva, nu vă sfiiți să spuneți „vă
rog, dați-mi o secundă, vreau să notez ce ați spus pentru că mi se pare important” sau
„puteți să repetați, vă rog, mi se pare un detaliu important?”.
7. După ce se termină interviul, uitați-vă rapid peste notițe, păstrați amintirea
conversației cât mai vie în minte și transcrieți interviul cât mai repede.
8. Adnotați-vă notițele – scrieți lângă ele, sub ele, la finalul foii, unde vreți voi, lucruri
de genul „citatul ăsta merge la finalul poveștii” sau „ăsta merge când vorbesc despre
familia lui”.
9. Nu vă notați doar ce auziți, notați-vă și ce vedeți în jur.
10. Fiți politicoși și respectuoși chiar și subiecții care sunt mai dificili sau care fac parte
din categorii vulnerabile sau discriminate.
11. Nu întârziați la întâlnire și încercați să plecați ultimii de la masă, ca să puteți să vă
adunați gândurile.
12. Dacă nu sunteți siguri pe un citat sau o explicație, reveniți la sursa respectivă cu un
telefon și întrebați.
13. Puneți câte o întrebare, pe rând. Nu e grilă cu răspuns multiplu.
14. Puneți întrebări deschise, nu întrebări la care se răspunde cu „da” sau „nu”.
15. Aveți răbdare ca persoana să-și ducă gândul până la capăt, nu întrerupeți cu o altă
întrebare.