Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Universitatea de Stat de Educație Fizică Și Sport
Universitatea de Stat de Educație Fizică Și Sport
LUCRU INDIVIDUAL
A verificat,
Victoria Leșco
A elaborat studentul ,
grupei 104 SCP :
Gheorghița Daniel
Chișinău 2019
Cultura, care provine de la cuvântul latin colere, ce se traduce prin „a
cultiva”/„a onora”, se referă în general la o activitate umană. Definiția dată
de UNESCO consideră cultura ca „o serie de caracteristici distincte a unei
societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau
emoționali”.
Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de
comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass
media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel
se transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte,
religia. Cultura poate fi însușita prin diverse forme ale memoriei subiective
(reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective (obiecte,
peisaje,cărți, numere, reguli).
Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăți occidentale poate reflecta
chiar caracterul stratificat al acelor societăți. Mulți folosesc acest cuvânt pentru a
desemna bunuri de consum ale elitelor și activități cum ar
fi bucătăria, arta sau muzica. Alți folosesc eticheta de „cultură înaltă” pentru a o
distinge pe aceasta de cultura „joasă”, desemnând toate bunurile de consum care
nu aparțin acestei elite.
Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea și începutul secolului al 19-
lea și foarte mulți dintre cei de azi identifică cultura și civilizația pe care adesea
le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par
adesea mai naturali și observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele
culturii înalte care ar inhiba "natura umană".
La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiție mai amplă a
culturii, definiție care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăți. Ei au
definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în
capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le codifica și de a
comunica simbolic. În consecință, societățile izolate dezvoltă culturi proprii,
originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu
ușurință de la o comunitate la alta.
Noua disciplină, denumită Antropologie culturală trebuia să găsească definiții
ale culturii care să poată fi utilizate atât metodologic cât și teoretic. Antropologii
fac distincție între cultura materială și cea simbolică nu doar pentru că fiecare
reflectă tipuri diferite de activitate umană, ci mai ales pentru că ele alcătuiesc
corpusuri de date diferite care cer diferite metodologii.
Un alt mod comun de înțelegere a culturii este prin definirea acesteia în funcție
de părțile ei componente: Valori (idei), Norme (comportamente),
și Artefacte (lucruri, sau părți ale culturii materiale).
Valorile sunt idei despre ceea ce poate fi important în viață. Ele ghidează restul
culturii. Normele sunt expectații ale comportamentului diferit al oamenilor în
diferite situații. Fiecare cultură are metode diferite (sancțiuni) pentru a-și
impune normele. Sancțiunile variază și ele în funcție de importanța normei.
Normele cele mai importante formalizate de sancțiuni se numesc legi.
Artefactele derivă din valorile culturale și din norme.
De regulă, arheologii se concentrează asupra culturii materiale, iar antropologii
culturali asupra celei simbolice, cu toate că ambele grupuri sunt interesate de
interacțiunea celor două domenii. În plus, antropologii înțeleg prin cultură nu
doar bunuri de consum, ci și procesul de producere al acestora; ei dau un sens
atât bunurilor de consum, cât și relațiilor sociale sau practice generate de
acestea.
La începutul secolului al XX lea antropologii înțelegeau prin cultură nu doar un
set de activități sau procese separate ci și modele, pattern-uri ale acestor produse
sau activități. În plus, ei presupuneau că asemenea modele aveau granițe clare,
astfel încât oamenii confundau cultura cu societatea care le producea.
În societățile mai mici în care oamenii intră în relații de vârstă, gen, familie sau grup de
descendență, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puțin același set de convenții
și valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt
parte a unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziția unui segment al societății
față de celelalte segmente și față de întregul ei, adesea revelează procese de dominație și
rezistență. Grecia (în greacă Ελλάδα, transliterat: Elláda, pronunție în
greacă: [eˈlaða]), oficial, Republica Elenă (în greacă Ελληνική
Δημοκρατία, transliterat: Ellīnikī́ Dīmokratía [eliniˈci ðimokraˈti.a])[7] și
cunoscută încă din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară
din Europa de Sud.[8] Conform recensământului din 2011, populația
Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și
capitala țării este Atena.
Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de
Vest și Africa,[9][10][11] și se învecinează la nord-vest cu Albania, la nord
cu Macedonia de Nord și cu Bulgaria, și la nord-est cu Turcia. Țara este
formată din nouă regiuni istorico-geografice: Macedonia, Grecia
Centrală, Pelopones, Tesalia, Epir, Insulele din Marea
Egee(en) (inclusiv Dodecanezele și Cicladele), Tracia de
Vest(en), Creta și Insulele din Marea Ionică. Marea Egee se află la est de
partea continentală, Marea Ionică se află la vest, iar Marea Mediterană la
sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a
ca lungime din lume, cu 13.676 km lungime, deținând și un mare număr
de insule (aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la
sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt
este Muntele Olimp cu 2.917 m.
Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice,
începând cu civilizațiile egeene(en) din Epoca Bronzului, și este
considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere
al democrației ca formă de guvernare,[12] al filosofiei occidentale(en),
[13]
al Jocurilor Olimpice, al literaturii occidentale(en) și al istoriografiei,
științelor politice, al marilor principii științifice și matematice,[14] și
al dramaturgiei occidentale,[15] incluzând genurile tragediei și comediei.
Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga
lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin
campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin
intermediul Imperiului Roman. Această bogată moștenire este parțial
reflectată de cele 18 situri din patrimoniul mondial UNESCO aflate în
Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al
treisprezecelea în lume. Statul grec modern, care cuprinde mare parte
din miezul istoric al civilizației grecești, a fost înființat în 1830
după Războiul Grec de Independență față de Imperiul Otoman.
Grecia este o țară democratică[16] și dezvoltată, cu o economie de venit
mare avansată, un nivel de trai ridicat[17][18] și un Indice al Dezvoltării
Umane foarte ridicat.[19] Grecia este membru fondator al Organizației
Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de la aderarea la o
structură precursoare a acesteia în 1981 (precum și mebră a
zonei euro din 2001[20]), și este și membră a mai multor instituții
internaționale, inclusiv Consiliul Europei, NATO,[a] OECD, OSCE și OMC.
Economia Greciei este cea mai mare din Balcani, în care țara este un
important investitor regional.
Cultura Greciei a evoluat de-a lungul a mii de ani, având rădăcini puternice în
civilizațiile sale precursoare miceene și minoene, continuând cu așa-zisa
civilizație a "Greciei clasice", influențată și puternic influențând
cultural Imperiul Roman, respectiv penetrând până în
vremurile Renașterii prin Imperiul Bizantin, pentru ca să renască după perioada
dominației Imperiului Otoman prin războiul purtat pentru cucerirea
independenței și crearea statului modern grec. Grecia antică a cunoscut un
avans în artă, poezie și tehnologie dar mai presus de toate, această perioadă a
văzut cum au luat naștere orașele-stat. Orașul-stat a fost definitoriu pentru viața
politică a Greciei pentru sute de ani. În perioada întunecată a Greciei, înainte de
perioada arhaică, oamenii trăiau împrăștiați în toată Grecia în niște mici sate
agricole. În timp, aceste sate au început să crească și să se dezvolte, unele și-au
ridicat ziduri, majoritatea au construit piețe numite „agora”, iar toate au
înregistrat unele progrese. Au dezvoltat guverne iar cetățenii lor erau organizați
după niște legi. Și-au construit armate și au început să strângă taxe.
Educația
Castele
Ierarhia între caste este strictă. În ordin crescător de la demnitate vin patru mari
categorii: shudra, vaishya, kshatriya şi brahman. Fiecare categorie impune
membrilor săi obligaţii şi interdicţii: căsătorie în interiorul unei caste; reguli
alimentare sau machiaj particular. Fiecare categorie este spartă în zeci, sute de
sub-caste sau varietăţi regionale.
“Cei de neatins” desemnează, prin definiţie, pe cel care nu poate fi atins, adică
un om care este atât de nedemn şi de impur încât riscă de a murdări pe oricine.
Toţi “cei de neatins” sunt obiectul sancţiunilor degradante. Ei trebuie să trăiască
departe de sate. Nu pot să posedeze alte bunuri decât animale domestice. Nu pot
să poarte haine luate de pe cadavre.
A circula noaptea în oraş este strict interzis. Ei sunt excluşi de a folosi apa din
puţurile satelor căci ar putea infesta apa. Nu pot să împartă mâncarea cu alte
caste, nici să o servească sau să o pregătească. Lor le sunt rezervate muncile cele
mai grele şi degradante, care te-ar putea murdări.
Zeii au jertfit un imens corp cosmic, construit după imaginea corpului uman şi l-
au dezmembrat. Din gură, s-au născut brahmanii, ordinul spiritual cel mai
elevat, care singur are acces la cunoaşterea metafizică, la înţelegerea ritualurilor
şi a textelor sacre. Din braţe s-a născut kshatriya, războinicii şi prinţii. Din
coapse s-a născut vaisha care sunt ţăranii, artizanii sau comercianţii. Picioarele
au dat naştere la shudra, cel mai de jos dintre rangurile sociale, cel al slugilor şi
servitorilor.
Este deci vorba de crearea unei ierarhii sociale fondată pe funcţii îndeplinite de
fiecare categorie. Găsim de asemenea ierarhia indo – europeană unde sunt net
separaţi preoţii, luptătorii şi producătorii.
Civilizaţia indiană s-a format începând cu invazia, către 1500 – 1000 î.e.n., a
câmpiilor Indusului şi Gangelui de popoarele de sorginte indo – europeană
venite de pe platourile iraniene. Populaţia originală din sub-continentul indian,
numită dravidiană, a cunoscut o civilizaţie avansată. Dar, dravidienii au fost
învinşi şi supuşi de către invadatori. Ei au format atunci al patrulea rang social,
cu funcţie domestică, în timp ce invadatorii s-au organizat într-un mod tripartit.
Ipoteza unei invazii brutale care ar fi exclus populaţia locală este puţin
probabilă. Desigur, învingătorii şi-au impus condiţiile dar a avut loc un amestec
între cele două culturi şi cele două populaţii.
Constituţia din 1950 a înlocuit termenul “de neatins” prin “harijan”, adică
poporul lui Dumnezeu. Excluderea se poate observa cu precădere în domeniul
economic. Cei de neatins constituie clasele cele mai sărace: ţărani fără pământ,
zilieri, şomeri etc. Au existat mai multe revolte ale acestor oameni, însă ele au
fost reprimate sever de către armata construită în majoritate din Kohatriya.
Constatarea acestui statut umilitor a luat recent forme religioase cu convertirile
masive la buddhism şi la islam, ceea ce riscă să destabilizeze social India,
predominantă de religia hindusă.
În1995, un “de neatins” pe nume Mayavatia a fost ales în fruntea unui stat, Uttar
Pradesh. În iulie 1997, Rocheril Raman Narayanan, provenind din casta “celor
de neatins”, a fost ales la 75 de ani preşedinte. Acest post este onorific însă
această alegere a reprezentat un simbol foarte puternic într-o ţară unde
chestiunea raporturilor între caste nu a fost niciodată reglementată într-un mod
satisfăctor.
Modul de viaţă al oamenilor în societăţile antice era determinat de condiţia
socială, factorii economici, condiţiile naturale etc. În societatea antică familia,
tradiţiile, legislaţia şi-au lăsat amprenta atît asupra vieţii individului, cît şi a
comunităţii în ansamblu, determinînd trăsăturile specifice ale modului de
viaţă.
Familia deţinea un rol important în viaţa economică, socială, religioasă şi
educativă a lumii antice. În antichitate predomina familia monogamă care
avea un vădit caracter patriarhal. Autoritatea tatălui era sacră. Soţia, deşi era
sub autoritatea soţului, se bucura totuşi de mai multe drepturi, putea să
participe la întrunirile familiei, fiind înconjurată de respect.
În Orientul antic familia se afla sub puterea capului familei - tatăl şi soţul.
Căsătoriile se încheiau în baza unor contracte şi erau însoţite de aducerea
unui dar de căsătorie din partea mirelui şi a zestrei din partea miresei.
Un statut aparte avea primul născut care deseori devenea moştenitorul puterii
tatălui. În societăţile orientale familiile erau cu mulţi copii şi se caracterizau
prin strînse relaţii de rudenie.
Concluzii
India, un teritoriu fascinant, al misterului din poveștile cu Maitreyi este un
amalgan de obiceiuri, care mai de care mai ciudate. De altfel, cultura indiană se
spune ca este este prima şi suprema cultură a lumii, “Sa Prathama Sanskrati
Vishvavara”. Este cu siguranță printre cele mai vechi culturi din lume, cu
elemente care datează de aproximativ 4.500 de ani, dar și una dintre cele mai
bogate civilizații.
Indienii se pot lăuda cu faptul că au inventat cifra zero, pe care se bazează astăzi
toată partea de programare), iar spiritualitatea este o latură extrem de dezvoltată
la ei (de unde ne inspirăm și noi europenii), fie că vorbim de medicina
tradițională indiană, ayurveda, fie că vprbim de cursuri de yoga sau meditație..
BIBLIOGRAFIE :
https://ro.wikipedia.org/wiki/Greci
https://ro.wikipedia.org/wiki/India