LUCRU INDIVIDUAL

Chișinău 2019
Cultura, care provine de la cuvântul latin colere, ce se traduce prin „a
cultiva”/„a onora”, se referă în general la o activitate umană. Definiția dată
de UNESCO consideră cultura ca „o serie de caracteristici distincte a unei
societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau
emoționali”.
Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de
comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass
media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel
se transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte,
religia. Cultura poate fi însușita prin diverse forme ale memoriei subiective
(reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective (obiecte,
peisaje,cărți, numere, reguli).
Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăți occidentale poate reflecta
chiar caracterul stratificat al acelor societăți. Mulți folosesc acest cuvânt pentru a
desemna bunuri de consum ale elitelor și activități cum ar
fi bucătăria, arta sau muzica. Alți folosesc eticheta de „cultură înaltă” pentru a o
distinge pe aceasta de cultura „joasă”, desemnând toate bunurile de consum care
nu aparțin acestei elite.
Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea și începutul secolului al 19-
lea și foarte mulți dintre cei de azi identifică cultura și civilizația pe care adesea
le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par
adesea mai naturali și observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele
culturii înalte care ar inhiba "natura umană".
La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiție mai amplă a
culturii, definiție care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăți. Ei au
definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în
capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le codifica și de a
comunica simbolic. În consecință, societățile izolate dezvoltă culturi proprii,
originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu
ușurință de la o comunitate la alta.
Noua disciplină, denumită Antropologie culturală trebuia să găsească definiții
ale culturii care să poată fi utilizate atât metodologic cât și teoretic. Antropologii
fac distincție între cultura materială și cea simbolică nu doar pentru că fiecare
reflectă tipuri diferite de activitate umană, ci mai ales pentru că ele alcătuiesc
corpusuri de date diferite care cer diferite metodologii.
Un alt mod comun de înțelegere a culturii este prin definirea acesteia în funcție
de părțile ei componente: Valori (idei), Norme (comportamente),
și Artefacte (lucruri, sau părți ale culturii materiale).
Valorile sunt idei despre ceea ce poate fi important în viață. Ele ghidează restul
culturii. Normele sunt expectații ale comportamentului diferit al oamenilor în
diferite situații. Fiecare cultură are metode diferite (sancțiuni) pentru a-și
impune normele. Sancțiunile variază și ele în funcție de importanța normei.
Normele cele mai importante formalizate de sancțiuni se numesc legi.
Artefactele derivă din valorile culturale și din norme.
De regulă, arheologii se concentrează asupra culturii materiale, iar antropologii
culturali asupra celei simbolice, cu toate că ambele grupuri sunt interesate de
interacțiunea celor două domenii. În plus, antropologii înțeleg prin cultură nu
doar bunuri de consum, ci și procesul de producere al acestora; ei dau un sens
atât bunurilor de consum, cât și relațiilor sociale sau practice generate de
acestea.
La începutul secolului al XX lea antropologii înțelegeau prin cultură nu doar un
set de activități sau procese separate ci și modele, pattern-uri ale acestor produse
sau activități. În plus, ei presupuneau că asemenea modele aveau granițe clare,
astfel încât oamenii confundau cultura cu societatea care le producea.
În societățile mai mici în care oamenii intră în relații de vârstă, gen, familie sau grup de
descendență, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puțin același set de convenții
și valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt
parte a unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziția unui segment al societății
față de celelalte segmente și față de întregul ei, adesea revelează procese de dominație și
rezistență. Grecia (în greacă Ελλάδα, transliterat: Elláda, pronunție în
greacă: [eˈlaða]), oficial, Republica Elenă (în greacă Ελληνική
Δημοκρατία, transliterat: Ellīnikī́ Dīmokratía [eliniˈci ðimokraˈti.a])[7] și
cunoscută încă din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară
din Europa de Sud.[8] Conform recensământului din 2011, populația
Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și
capitala țării este Atena.
Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de
Vest și Africa,[9][10][11] și se învecinează la nord-vest cu Albania, la nord
cu Macedonia de Nord și cu Bulgaria, și la nord-est cu Turcia. Țara este
formată din nouă regiuni istorico-geografice: Macedonia, Grecia
Centrală, Pelopones, Tesalia, Epir, Insulele din Marea
Egee(en) (inclusiv Dodecanezele și Cicladele), Tracia de
Vest(en), Creta și Insulele din Marea Ionică. Marea Egee se află la est de
partea continentală, Marea Ionică se află la vest, iar Marea Mediterană la
sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a
ca lungime din lume, cu 13.676 km lungime, deținând și un mare număr
de insule (aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la
sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt
este Muntele Olimp cu 2.917 m.
Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice,
începând cu civilizațiile egeene(en) din Epoca Bronzului, și este
considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere
al democrației ca formă de guvernare,[12] al filosofiei occidentale(en),
[13]
 al Jocurilor Olimpice, al literaturii occidentale(en) și al istoriografiei,
științelor politice, al marilor principii științifice și matematice,[14] și
al dramaturgiei occidentale,[15] incluzând genurile tragediei și comediei.
Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga
lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin
campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin
intermediul Imperiului Roman. Această bogată moștenire este parțial
reflectată de cele 18 situri din patrimoniul mondial UNESCO aflate în
Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al
treisprezecelea în lume. Statul grec modern, care cuprinde mare parte
din miezul istoric al civilizației grecești, a fost înființat în 1830
după Războiul Grec de Independență față de Imperiul Otoman.
Grecia este o țară democratică[16] și dezvoltată, cu o economie de venit
mare avansată, un nivel de trai ridicat[17][18] și un Indice al Dezvoltării
Umane foarte ridicat.[19] Grecia este membru fondator al Organizației
Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de la aderarea la o
structură precursoare a acesteia în 1981 (precum și mebră a
zonei euro din 2001[20]), și este și membră a mai multor instituții
internaționale, inclusiv Consiliul Europei, NATO,[a] OECD, OSCE și OMC.
Economia Greciei este cea mai mare din Balcani, în care țara este un
important investitor regional.

Cultura Greciei a evoluat de-a lungul a mii de ani, având rădăcini puternice în
civilizațiile sale precursoare miceene și minoene, continuând cu așa-zisa
civilizație a "Greciei clasice", influențată și puternic influențând
cultural Imperiul Roman, respectiv penetrând până în
vremurile Renașterii prin Imperiul Bizantin, pentru ca să renască după perioada
dominației Imperiului Otoman prin războiul purtat pentru cucerirea
independenței și crearea statului modern grec. Grecia antică a cunoscut un
avans în artă, poezie și tehnologie dar mai presus de toate, această perioadă a
văzut cum au luat naștere orașele-stat. Orașul-stat a fost definitoriu pentru viața
politică a Greciei pentru sute de ani. În perioada întunecată a Greciei, înainte de
perioada arhaică, oamenii trăiau împrăștiați în toată Grecia în niște mici sate
agricole. În timp, aceste sate au început să crească și să se dezvolte, unele și-au
ridicat ziduri, majoritatea au construit piețe numite „agora”, iar toate au
înregistrat unele progrese. Au dezvoltat guverne iar cetățenii lor erau organizați
după niște legi. Și-au construit armate și au început să strângă taxe.

Organizația statistică oficială a Greciei este Autoritatea Statistică

Elenă(en) (ELSTAT), conform căreia populația Greciei în 2011 era de
10.815.197 de locuitori.[161] Societatea grecească este destul de
omogenă, 94% din populație fiind formată din etnici greci vorbitori
de limbă greacă. Rata natalității în 2003 se ridica la 9,5 la mia de
locuitori, semnificativ mai redusă decât cea de 14,5 la mia de locuitori în
1981. În același timp, rata mortalității a crescut ușor de la 8,9 la mia de
locuitori în 1981 la 9,6 în 2003.
Societatea greacă s-a schimbat rapid în ultimele decenii. Rata fertilității
în scădere a dus la o creștere a vârstei mediane, ceea ce coincide
cu îmbătrânirea demografică a Europei(en) în ansamblu. În 2001, 16,71%
din populație avea cel puțin 65 de ani, 68,12% era între 15 și 64 de ani,
iar 15,18% erau de până în 14 ani.[162] Rata căsătoriilor a scăzut constant
de la aproape 71 la mia de locuitori în 1981 până în 2002, crescând ușor
în 2003 la 61 la mia de locuitori și scăzând din nou la 51 în 2004.
[162]
 Rata divorțurilor a crescut și ea – de la 191,2 la mia de căsătorii în
1991 la 239,5 la mia de căsătorii în 2004.[162] Ca urmare, familia greacă
medie este mai mică și mai vârstnică decât în generațiile anterioare.

Educația

Educația obligatorie în Grecia cuprinde școlile primare Grădinițele sunt

populare dar nu sunt obligatorii decât de la 4 ani în sus. Copiii încep școala
primară la 6 ani și ea durează alți șase. Gimnaziul începe la 12 ani și durează trei
ani.
Școlile secundare grecești sunt fie licee unificate (Γενικό Λύκειο, Genikό
Lykeiό), fie școli tehnice sau vocaționale (Τεχνικά και Επαγγελματικά
Εκπαιδευτήρια, "TEE"). Unele instituții de învățământ vocațional (Ινστιτούτα
Επαγγελματικής Κατάρτισης, "IEK") oferă o educație formală neclasificată. Ele
pot accepta atât absolvenți de gimnaziu, fie absolvenți de liceu, acestea nu sunt
clasificate în cadrul vreunui nivel de educație.
Conform Legii-Cadru (3549/2007), învățământul superior public se desfășoară
în „cele mai înalte instituții de învățământ” (Ανώτατα Εκπαιδευτικά
Ιδρύματα, Anótata Ekpaideytiká Idrýmata, "ΑΕΙ") și constă din două sectoare
paralele: sectorul universitar (universități, politehnici, școli de artă și universități
deschise) și sectorul tehnologic (Instituțiile de Învățământ Tehnologic și Școala
de Educație Pedagogică și Tehnologică). Există și instituții de învățământ
superior private, ce oferă cursuri orientate vocațional de scurtă durată (2 până la
3 ani), care funcționează sub autoritatea altor ministere. Studenții sunt admiși în
aceste instituții în funcție de rezultatele lor la examinările naționale care au loc
după terminarea celui de al treilea an de liceu. Studenții în vârstă de peste 20 de
ani pot fi admiși și la Universitatea Elenă Deschisă(en) printr-o formă de
loterie. Universitatea Capodistriană din Atena este cea mai veche universitate
din estul Mediteranei.
Sistemul de învățământ grecesc cuprinde și grădinițe, școli primare și
gimnaziale speciale pentru persoane cu nevoi speciale sau cu dificultăți de
învățare. Există și gimnazii și licee specializate în domeniile muzical, teologic și
sportiv.
Religia
Constituția Greciei recunoaște creștinismul ortodox drept religie „predominantă”
în țară, garantând însă libertatea religioasă pentru toată lumea.[80] Guvernul grec
nu ține statistici privind grupurile religioase și la recensăminte nu se
înregistrează afilierea religioasă. Conform Departamentului de Stat american,
circa 97% din cetățenii greci se identifică drept creștini ortodocși.[167]
Într-un sondaj Eurobarometru efectuat în 2010 de Eurostat, 79% din cetățenii
greci au răspuns că „cred că există un Dumnezeu”.[168] Conform altor surse,
15,8% din greci se autodescriu drept „foarte religioși”, cel mai ridicat procent
din toate țările europene. Acest sondaj a găsit și că doar 3,5% nu au mers
niciodată la biserică, față de 4,9% în Polonia și 59,1% în Cehia.[169]
Estimări ale minorității musulmane(en), aflată mai ales în Tracia, se înscriu între
98.000 și 140.000,[167][170] (circa 1%) în timp ce comunitatea de imigranți
musulmani numără între 200.000 și 300.000. Imigranții albanezi în Grecia sunt
de regulă asociați religiei musulmane, deși majoritatea sunt nereligioși.
[171]
 După Războiul Greco Turc din 1919–1922 și în urma tratatului de la
Lausanne din 1923, Grecia și Turcia au convenit asupra unui transfer de
populație pe baza identității religioase și culturale. Circa 500.000 de musulmani
din Grecia, predominant turci, dar și musulmani de alte etnii, au părăsit țara în
schimbul sosirii a circa 1.500.000 de greci din Asia Mică.[172]

Cultura Indiei este marcată de un grad ridicat de sincretism. Multe practici,

limbi, obiceiuri și monumente indiene servesc drept exemplu: edificii
arhitecturale inspirate din arhitectura islamistă, ca Taj Mahal, sunt moștenirea
dinastiei mogole. Așadar, cultura indiană este rezultatul unor tradiții care au
combinat elemente heterogene ale civilizațiilor prezente pe teritoriul indian ca
urmare a invaziilor sau a migrațiilor și care au marcat țara la un moment dat.
Cămin al civilizației văii Indului, centrul a importante drumuri comerciale
și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanității. Religii
precum Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul își au originea în
India, în timp ce Islamul și Creștinismul se bucură de o bogată tradiție
aici. Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece,
India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune unificată după un
efort susținut depus în această direcție. Atât populația țării, cât și flora și
fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt printre cele mai
diversificate din întreaga lume. De asemenea India este țara de origine
a piperului.
Religie
Recensământul din anul 2011 a arătat că în India, religia cu cel mai mare
număr de adepți este hinduismul (79,80% din populație), urmată
de islam (14,23%). Restul religiilor erau reprezentate de un procent mic
din locuitorii
statului: creștinism (2,30%), sikhism (1,72%), budism (0,70%), jainism (0,
36%) și alte religii (0,9%).[32] India are cea mai mare populație din lume
de adepți ai Hindu, Sikh, Jain, Zoroastrian și Bahá'í. Este a treia în ceea
ce privește populația musulmană, în același timp fiind cel mai mare țară
non-musulmană cu un număr atât de mare de adepți ai acestei religii.[
Castele

Ce este o castă? Este un grup al cărui membri posedă, de la naşterea lor,

caracteristici şi obligaţii comune. Faptul fundamental este deci moştenirea de
apartenenţă de castă. Un individ nu poate în nici un caz să treacă de la o castă la
alta, cel puţin în cursul vieţii sale terestre. 

Ierarhia între caste este strictă. În ordin crescător de la demnitate vin patru mari
categorii: shudra, vaishya, kshatriya şi brahman. Fiecare categorie impune
membrilor săi obligaţii şi interdicţii: căsătorie în interiorul unei caste; reguli
alimentare sau machiaj particular. Fiecare categorie este spartă în zeci, sute de
sub-caste sau varietăţi regionale.

“Cei de neatins” şi sistemul castelor

“Cei de neatins” desemnează, prin definiţie, pe cel care nu poate fi atins, adică
un om care este atât de nedemn şi de impur încât riscă de a murdări pe oricine.
Toţi “cei de neatins” sunt obiectul sancţiunilor degradante. Ei trebuie să trăiască
departe de sate. Nu pot să posedeze alte bunuri decât animale domestice. Nu pot
să poarte haine luate de pe cadavre.

A circula noaptea în oraş este strict interzis. Ei sunt excluşi de a folosi apa din
puţurile satelor căci ar putea infesta apa. Nu pot să împartă mâncarea cu alte
caste, nici să o servească sau să o pregătească. Lor le sunt rezervate muncile cele
mai grele şi degradante, care te-ar putea murdări.

Cele patru principale caste au de asemenea funcţiile lor specifice şi exclusive.

Dar când s-a născut sistemul castelor? Textele vechi prezintă astfel originea
mitică a lumii:

Zeii au jertfit un imens corp cosmic, construit după imaginea corpului uman şi l-
au dezmembrat. Din gură, s-au născut brahmanii, ordinul spiritual cel mai
elevat, care singur are acces la cunoaşterea metafizică, la înţelegerea ritualurilor
şi a textelor sacre. Din braţe s-a născut kshatriya, războinicii şi prinţii. Din
coapse s-a născut vaisha care sunt ţăranii, artizanii sau comercianţii. Picioarele
au dat naştere la shudra, cel mai de jos dintre rangurile sociale, cel al slugilor şi
servitorilor.
Este deci vorba de crearea unei ierarhii sociale fondată pe funcţii îndeplinite de
fiecare categorie. Găsim de asemenea ierarhia indo – europeană unde sunt net
separaţi preoţii, luptătorii şi producătorii.

Copil în afara castei sau ”e neatins”

Civilizaţia indiană s-a format începând cu invazia, către 1500 – 1000 î.e.n., a
câmpiilor Indusului şi Gangelui de popoarele de sorginte indo – europeană
venite de pe platourile iraniene. Populaţia originală din sub-continentul indian,
numită dravidiană, a cunoscut o civilizaţie avansată. Dar, dravidienii au fost
învinşi şi supuşi de către invadatori. Ei au format atunci al patrulea rang social,
cu funcţie domestică, în timp ce invadatorii s-au organizat într-un mod tripartit.

În acest timp, o fracţiune a populaţiei dravidiene a refuzat să se supună. Ea a fost

considerată ca periculoasă şi a fost respinsă. Puţin câte puţin, din ea s-a format a
cincea grupă din care descind “cei de neatins”.

Religia instigatoare a castelor

Ipoteza unei invazii brutale care ar fi exclus populaţia locală este puţin
probabilă. Desigur, învingătorii şi-au impus condiţiile dar a avut loc un amestec
între cele două culturi şi cele două populaţii.

Crearea castelor pare să fie înainte de toate de natură religioasă. Valorile

hindusismului propagate prin brahmani fac ca naşterea unui individ într-o castă
să nu se datoreze niciodată hazardului. Ea rezultă din armonia ordinii cosmice şi
din demnitatea vieţilor sale anterioare. Dacă se acceptă această ordine şi dacă se
îndeplinesc ritualurile adaptate rangului său social, individual poate spera să se
reîncarneze la un nivel superior. Nu se ştie însă când s-au generalizat în India
aceste valori brahmanice.

“Cei de neatins” astăzi

India modernă nu recunoaşte constituţional existenţa castelor. Totuşi, ele

continuă să influenţeze mentalităţile şi comportamentele oamenilor.

Constituţia din 1950 a înlocuit termenul “de neatins” prin “harijan”, adică
poporul lui Dumnezeu. Excluderea se poate observa cu precădere în domeniul
economic. Cei de neatins constituie clasele cele mai sărace: ţărani fără pământ,
zilieri, şomeri etc. Au existat mai multe revolte ale acestor oameni, însă ele au
fost reprimate sever de către armata construită în majoritate din Kohatriya.
Constatarea acestui statut umilitor a luat recent forme religioase cu convertirile
masive la buddhism şi la islam, ceea ce riscă să destabilizeze social India,
predominantă de religia hindusă.

În1995, un “de neatins” pe nume Mayavatia a fost ales în fruntea unui stat, Uttar
Pradesh. În iulie 1997, Rocheril Raman Narayanan, provenind din casta “celor
de neatins”, a fost ales la 75 de ani preşedinte. Acest post este onorific însă
această alegere a reprezentat un simbol foarte puternic într-o ţară unde
chestiunea raporturilor între caste nu a fost niciodată reglementată într-un mod
satisfăctor.
Modul de viaţă al oamenilor în societăţile antice era determinat de condiţia
socială, factorii economici, condiţiile naturale etc. În societatea antică familia,
tradiţiile, legislaţia şi-au lăsat amprenta atît asupra vieţii individului, cît şi a
comunităţii în ansamblu, determinînd trăsăturile specifice ale modului de
viaţă.
Familia deţinea un rol important în viaţa economică, socială, religioasă şi
educativă a lumii antice. În antichitate predomina familia monogamă care
avea un vădit caracter patriarhal. Autoritatea tatălui era sacră. Soţia, deşi era
sub autoritatea soţului, se bucura totuşi de mai multe drepturi, putea să
participe la întrunirile familiei, fiind înconjurată de respect.
În Orientul antic familia se afla sub puterea capului familei - tatăl şi soţul.
Căsătoriile se încheiau în baza unor contracte şi erau însoţite de aducerea
unui dar de căsătorie din partea mirelui şi a zestrei din partea miresei.
Un statut aparte avea primul născut care deseori devenea moştenitorul puterii
tatălui. În societăţile orientale familiile erau cu mulţi copii şi se caracterizau
prin strînse relaţii de rudenie.

Concluzii
India, un teritoriu fascinant, al misterului din poveștile cu Maitreyi este un
amalgan de obiceiuri, care mai de care mai ciudate. De altfel, cultura indiană se
spune ca este este prima şi suprema cultură a lumii, “Sa Prathama Sanskrati
Vishvavara”.  Este cu siguranță printre cele mai vechi culturi din lume, cu
elemente care datează de aproximativ 4.500 de ani, dar și una dintre cele mai
bogate civilizații.
Indienii se pot lăuda cu faptul că au inventat cifra zero, pe care se bazează astăzi
toată partea de programare), iar spiritualitatea este o latură extrem de dezvoltată
la ei (de unde ne inspirăm și noi europenii), fie că vorbim de medicina
tradițională indiană, ayurveda, fie că vprbim de cursuri de yoga sau meditație..

Ce trebuie să conștientizăm despre India este că vorbim de un subcontinent, cu o

populatie cu 60% mai mare decât cea a Europei (India  are 1.2 miliarde de
oameni, fiind a doua cea mai populată naţiune după China). De la nord la sud și
de la vest la est, fețele Indiei se schimbă: peisajele, oamenii, obiceiurile și
cultura îmbracă cu totul alte nuanțe.

Cele mai ciudate obiceiuri din India

Sunt cel puțin două arii în care India excelează prin obiceiuri ciudate: religia și
gastronomia.

1. Obiceiurile religioase: Cele mai răspândite religii din India sunt hinduismul

şi buddhismul, însă o proporție covârșitoare de peste 70% dintre indieni practică
cu totul alte religii sau sunt ghidați de diverse superstiții. Ca urmare, e perfect
normal in India sa vedeți pe stradă oameni care stau în niște poziții ciudate
pentru a se conecta cu divinitatea (cum ar fi un bătrân care de 40 de ani stă cu o
mână ridicată către cer), femei care se căsătoresc cu..copaci sau cu animale,
oameni care își rup părul din cap pentru a-l da ca ofrandă zeilor, localnici care se
auto-biciuiesc sau vestiții practiționiști Aghori care își pictează corpul cu cenușa
celor morți, sunt canibali declarați și chiar cosnumatori de cannabis pentru a
atinge o stare superioară de spirit
Grecia Cultura elenică a avut, în mai multe perioade, o mare influență asupra
altor popoare: în Antichitate, limba elenică „koinè” a fost lingua franca din
Italia de Sud până în actualul Pakistan și din Crimea până în Egipt; în Evul
Mediu, a transmis Europei, Arabilor și Turcilor tezaurul literar, filozofic, juridic,
artistic și tehnic al Antichității, iar Bulgarilor, Sârbilor și Rușilor forma ortodoxă
a creștinismului; însfârșit în perioada modernă a contribuit la
occidentalizarea Imperiului Otoman și la redescoperirea, de către Europenii
apuseni, a elenismului antic și bizantin.[15]

BIBLIOGRAFIE :
https://ro.wikipedia.org/wiki/Greci
https://ro.wikipedia.org/wiki/India