Experiența unui medic psihiatru,

confirmat cu COVID-19. Află cum a

reușit să învingă boala
01/12/2020
Un medic clujean a povestit pe rețelele de socializare experiența prin care a trecut, după
ce a fost confirmat cu noul coronavirus. Boala i-a afectat plămânii, iar bărbatul a fost
internat la Spitalul Municipal Clujana.

Psihiatrul Mihai Casu spune că a fost diagnosticat cu COVID-19 la începutul lunii

noiembrie. Cum prezenta deja simptomele bolii, a mers la spital pentru a fi evaluat. „Am
fost evaluat și după efectuarea unui CT pulmonar am aflat că, deși simptomatologia era
relativ puțin exprimată clinic, iar analizele de laborator în limite acceptabile pentru
această infecție, plămânii îmi erau afectați în proporție de 40%, motiv pentru care am fost
internat imediat.

Toți colegii de salon care erau prezenți în acea zi, precum și cei care aveau să se perinde
prin salon, erau victime colaterale ale diverșilor membri ai familiei lor, majoritatea tineri,
care erau și ei bolnavi, însă cu forme ușoare sau moderate pe care le gestionau la
domiciliu. Toți acești pacienți erau victimele apropiaților. Oameni care nu au nici o vină
ci doar simplu fapt că s-au întâlnit cu prietenul, familia sau alte persoane infectate care nu
credeau în existența virusului, respectiv nu știau că sunt purtători”, povestește medicul
clujean.

Mihai Casu își amintește cu greu de clipele de groază prin care a trecut. „În primele 10
zile de internare nu am reușit să dorm practic deloc, până la un nivel de oboseală pe care
nu l-am crezut vreodată posibil de atins în toată viața mea. Saturațiile mici de oxigen mă
făceau să fiu mereu alert, anxios, la modul cel mai fizic, mai visceral, indiferent de
modurile de abordare ale situației pe care mi le furniza rațiunea, mai ales prin prisma
pregătirii de psihiatru. Să fiu sincer, nu m-a ajutat foarte mult. Am trăit plenar toată gama
de emoții pe care toți pacienții de prin salon mi le împărtășeau, și pe care încercam să le
ameliorez. Era mai ușor să-i ajut pe ei decât pe mine.

Toți colegii de salon, fără excepție, aveau o afectare a somnului și să ținem seama de
faptul că se încearcă evitarea administrării oricărui alt medicament în afara protocolului
terapeutic. Așa că Melatonina a devenit un ajutor extrem de util pentru unii.

Chiar și cei care evoluau favorabil sub tratament erau afectați frecvent de efectele
secundare ale antiviralelor, la fel ca mai toată lumea, adică grețuri, diaree, oboseală,
inapetență și multe alte simptome supărătoare. Cei care, ca și mine, au evoluat
nefavorabil, mai puneau pe listă o multitudine de gânduri negative, de stări de anxietate,
o copleșitoare stare de neputința în fața evoluției bolii, toate cumulând-se cu lipsa tot mai
pregnantă de somn.

Am văzut că mulți pacienți care aparent evoluau binișor sau staționar, prezentau o
deteriorare în ziua 7-10, iar când a fost rândul meu, în ziua a 7-a, m-am trezit că
tratamentul antiviral inițial (Kaletra) nu izbutise să oprească virusul, care reușise să mai
ronțăie încă 10% din plămâni. Și în urma unui CT de control și a analizelor de sânge, m-
am trezit catapultat în 40 de minute pe o secție de semi-ATI, pe ultimul loc disponibil.
Nu-mi venea să cred că mi se întâmpla așa ceva, nu mă simțeam chiar așa rău, în ciuda
saturațiilor mici. Nu acceptam situația, nu reușeam să gestionez senzația iminentă de
pericol, mai ales că înțelegeam că ajunsesem în anticamera ATI-ului, de aici urma
intubarea, iar eu nu eram străin de șansele mici ale celor care ajung ventilați mecanic pe
ATI”, spune psihologul clujean.

Dincolo de suferința psihică, mult mai greu de suportat a fost stresul psihic, își amintește
Mihai Casu. „Au fost momentele în care am fost aproape gata să cedez psihic în fața
disperării, a neputinței, a revoltei care te cuprinde în fața unei boli atât de parșive.

Gânduri de genul: „De ce? De ce eu? De ce numai eu? De ce nu am reușit să evit?” te

frământă continuu. Dispoziția este la cote minime și nu mai ai aproape niciun punct de
sprijin. Doar gândul la cei dragi și mesajele prietenilor mei m-au ținut pe linia de plutire.
Aș fi dat orice să adorm măcar câteva secunde dar aparatul mă trezea imediat ce îmi
modificam ritmul respirațiilor impus de către el. 

Mă gândeam, inevitabil, că s-ar putea ca tratamentul antiviral nou (Remdesivir) pe care

fusesem pus în acea zi să nu funcționeze, că nu voi mai apuca să-mi văd familia și
prietenii. Nu cred că pesimismul meu era împărtășit de către medici, care au foarte
suportivi, dar în mod cert eu eram în mijlocul acestui pesimism”, a mai scris medicul
clujean.

În cele din urmă, Mihai Casu a reușit să învingă boala. „Nimeni nu-ți poate garanta
nimic! Medicii fac tot ce pot, dar medicina nu a rezolvat încă acest puzzle Covid ca să
poată da răspunsuri categorice, așa că stai și te rogi să fie totul bine. În cele din urma,
după 14 zile chinuitoare, după ultimele 2 zile petrecute în același salon cu un pacient care
trăia exact ce trăisem eu pe secția de semi-ATI (masca CPAP, desaturări) și care nu mai
avea loc pe secția potrivită, am fost externat, spre fericire mea și a familiei mele.

Ultimele zile le-am petrecut acasă, cu un ochi la pulsoximetru, cu altul căutând metode de
recuperare respiratorie a plămânilor afectați în proporție de 50%. Nu reușeam să înțeleg
de ce saturațiile fluctuau de la o secundă la alta, de la 97 la 93 și la loc, până când o
prietenă mi-a spus să las pulsoximetrul la o parte și să mă pun pe recuperare. Asta am
făcut”, a povestit medicul clujean.

Mihai Casu are și un mesaj pentru cei care contestă cifrele oficiale și cred că noul
coronavirus este doar o răceală. „Să nu credeți că cifrele sunt umflate de autorități, toate
spitalele sunt pline, la capacitate maximă. Fiecare pat din care te ridici să pleci acasă este
ocupat în cel mai scurt timp, fără a exista timpul necesar dezinfecției și pregătirii de către
infirmiere.

Mai mult, în ultimele zile de internare, pentru că am stat 14 zile, se întâmpla un fenomen
mult mai grav, la fel de ignorat sau răstălmăcit de mulți „postaci” de pe mediile sociale.
Nu mai existau în spital suficiente aparate de asistare a respirației pacienților. Am fost
martor, în salonul meu, la o chestie extraordinar de intensă și răscolitoare din punct de
vedere emoțional.
Un tânăr medic de gardă care era nevoit să aleagă între doi pacienți în stare grava,
deoarece nu mai avea nici un loc pe ATI și doar UN SINGUR aparat de CPAP disponibil,
fără de care pacienții care aveau saturații de oxigen sub 70% nu puteau să se compenseze
respirator. Nu puteam decât să asist neputincios la drama psihologică a acestui medic, pus
într-o postură imposibilă de neglijență a atât de multor oameni.

Un ultim mesaj simt că trebuie să mai transmit, tuturor celor care, prin neglijența lor, vor
umple spitalele și statisticile medicale. Să nu uitați că toate cadrele medicale implicate în
această luptă sunt de fapt de partea voastră, ei nu sunt responsabili de condițiile din
spitale, nu sunt responsabili de lipsa paturilor ATI, de lipsa materialelor, de lipsa
personalului de pe secții.

Sunt tot mai puțini, mai expuși, mai obosiți și mai aproape de limita la care cedează și ei
psihic. Nu-i mai acuzați fără rost, nu-i mai jigniți, poate veți fi și voi acolo, cândva, pe
patul de suferință, așteptând ca cineva să facă minuni pentru voi, dar s-ar putea să fie prea
epuizați, tot din cauza voastră.

Eu unul le mulțumesc tuturor medicilor, asistentelor și infirmierelor de la Spitalul

Clujana care m-au ajutat să trec peste această furtună. Să fiți sănătoși și să rezistați până
la capăt.

 Iar pentru voi, cei care ați trecut la rândul vostru prin asemenea experiențe traumatizante,
vă sfătuiesc să nu pierdeți nici un minut plângând-vă de milă. Soluția stă în voi. Sunteți
singurii care aveți puterea să schimbați ceva la voi, prin conștientizare, muncă și
perseverență”, a mai povestit psihologul.