Ministerul 

Educaţiei al Republicii MoldovaUniversitatea de Stat din Moldova

Cultul Faraonului în Egiptul Antic

Realizat : Tiutcenco Vladimir

Verificat :

Chișinau 2013

Denumirea de „faraon" data regelui dateaza doar din mileniul I i.e.n. Dar si inainte si dupa
aceasta data protocolul oficial il mentiona pe rege cu cinci nume, care ii indicau atributiile
supranaturale si originea sa divina, coboritor din mai multi zei.

Intr-adevar, faraonul a fost considerat de la inceputul istoriei Egiptului ca un zeu, atat in viata cat
si dupa moarte. Viata eterna ii este asigurata de drept. Recoltele tarii sunt abundente gratie
puterii sale divine. El este cel mai bun, cel mai drept, atotstiutor si intotdeauna desavirsit in
judecata si hota ririle pe care le ia. Faraonul este o imagine a perfectiunii intruchipate. Viata lui
deci trebuie sa fie asemenea celei a unui tiu de zeu si zeu el insusi; per soana lui este obiectul
unui cult special, lui i se cuvine ador 
atia din partea tuturor, puterea lui de monarh absolut deriva de drept din caracterul sau divin.

Zeul suprem i-a dat delegatia sa conduca tara, 1-a proclamat stapin pamintesc atotputernic. Viata
sa de fiecare zi se desfasoara dupa un ceremonial complex, asemanator celui rezervat in templu
zeului tamiieri, ablutiuni, fardare, imbracare cu vesminte noi, s.a., rituri care au un sens magic.

Cu ocazia ceremoniilor sau in reprezentarile statuare sau picturale farao nul poarta aceleasi
insemne pe care le poarta si zeii: o coada de taur atirnata de vesmint (semn al fortei fizice), o
coroana dubla, combinand o boneta alba cu o mitra rosie (coroanele Egiptului de Jos si de Sus), o
barba falsa, un sceptru cu capul zeului Seth si un bici (semnele puterii divine), iar din coroana
atirnin-du-i in mijlocul fruntii, un cap de cobra, un uraeus, simbolul soarelui. O cen tura cu
cartusul sau, un pectoral masiv de aur, o salba de aur sau de perle la git, bratari la miini si la
glezne, completeaza tinuta de ceremonie. Faraonul era supus unor interdictii alimentare: nici
peste, nici carne de berbec sau de gisca, iar legumele numai crude.

Spre deosebire insa de un alt monarh oriental absolut si divinizat, farao nul nu era nici inactiv,
nici crud in comportarea sa, nici invizibil altora, nici nu se izola de supusii sai. Dimpotriva, se
ocupa personal de tara si poporul sau, primea in audienta si dadea ordine, lucra in fiecare
dimineata in „biroui" sau unde il asteptau scribii-secretari, citea scrisori sau rapoarte si dicta
dispozitiile sau raspunsurile (dispozitii care, in lipsa unui cod, deveneau legi). Conducea efectiv
direct sau delegandu-si substitutul administra tia tarii, justitia, cultul si armata. Isi alegea inaltii
demnitari, isi organiza armata, stabilea o rigida eticheta, acorda recompense, si chiar se ocupa de
stiinta, de litere, de medicina, de teologie.

Idealizarea oficiala a faraonului nu i-a facut totusi pe egipteni sa ii uite caracterul de fiinta
omeneasca. Ca atare, analele egiptene consemneaza si actele sale private sau politice uneori
meschine, nedemne; in timp ce unele scrieri intitulate „invataturi" arata ca el putea (si chiar
trebuia) sa se gandeasca si la rascoale populare.

Atributiile cele mai inalte ale faraonului se refera la sfera vietii religioase. El este seful suprem al
cultului, in numele lui se aduc jertfe zeilor, in fiecare zi si in toate templele; el prezideaza toate
ceremoniile si ritualurile legate de viata agricola a tarii, el porunceste sa se construiasca si sa se
restaureze tem plele, pe care le subventioneaza din tezaurul sau personal; are prerogative de
teolog suprem, are drepturi si puteri (cel putin teor 
etic) sa decreteze si sa formuleze dogme religioase. In al doilea rand, faraonul avea datoria sa-si
apere tara contra dusmanilor. 

Functia sa de comandant suprem al armatei s-a accentuat dupa alungarea hiksosilor si dupa
succesele militare obtinute apoi de Egipt in Palestina, Siria si Mesopotamia. In general insa
faraonii nu s-au aratat pasionati de viata militara (cu exceptia unor mari razboinici, ca Tuthmosis
III sau ca Ramses II). In fine, a treia serie de atributii ale faraonului era sa asigure tarii o buna
administratie si o justitie dreapta, (in Egipt, domeniile acestor doua activitati nu erau perfect
separate si rigid distincte).
Faraonul isi primea in fiecare dimineata vizirul, inspectorii si pe membrii consiliului „celor
zece", cu care lucra. Era prezent la toate marile sarbatori religioase la care uneori oficia chiar el
in persoana, precum si la impor tantele ceremonii agrare. Aparea in procesiunile solemne
inconjurat de curteni, cu un fast impunator. In principiu, cel mai umil cetatean avea dreptul sa-i
adreseze personal plingerile; in practica insa, autoritatea sa suprema in acest domeniu si-o
transfera vizirului sau, care reprezenta „vointa stapinului, ochii si urechile regelui". Incit termenii
in care faraonul era idealizat in textele oficiale, ca „parinte si ocrotitor bun si drept", ramin cele
mai adeseori in regis trul propagandei oficiale a regalitatii.

Ca viata privata, faraonul avea singurul in Egipt, alaturi de citiva nobili, favoritii saiprivilegiul
poligamiei. Dintre sotii, alegea (provizoriu) una pe care o declara regina oficiala. Pentru a se
pastra puritatea sangelui regal, adesea faraonul isi lua ca sotie pe una din surorile sale (iar in
epoca Regatului Nou, chiar pe una din fiicele sale). 

Bibliografie :