Sunteți pe pagina 1din 1

Nita George Razvan-11G

Influenta franceza asupra culturii romane in sec xx

Influenţa franceză asupra Ţărilor Române este o influenţă constructivă exercitată de departe şi aproape
inconştient de către un popor asupra altuia. Franţei i-a fost hărăzit dreptul ca, prin razele civilizaţiei sale să
lumineze, să încălzească, să readucă la viaţă, fără să-şi dea seama, un popor de acelaşi neam cu ea, care
pierea în barbarie şi suferinţă tocmai în răsăritul Europei.

Influenta Europei Occidentale asupra Romaniei s-a realizat prin intermediul limbii si literaturii franceze.
Limba franceză devine (şi rămâne aşa până la sfârsitul secolului XX) o limbă foarte populară, poate chiar
cea mai întâlnită limbă peteritoriul românesc, dupa limba română.

In anii precedenți primului război mondial Franța a servit drept un real model în ceea ce privește
literatura, cultura și civilizația, în primă fază pentru Principatele Unite, și în continuare pentru România
Mare.

Contactul cu limba şi literatura franceză începe o dată cu venirea domnilor fanarioţi în Muntenia şi
Moldova. .Acestia apreciau limba franceză pe care o considerau exponentă a unei culturi bogate.

Un mare număr de ofiţeri şi nobili francezi caută şi găsesc în ţările române atât azil politic cât şi un specific
"douceur de vivre". Ei aduc astfel aici nu numai idei noi ci chiar elemente de cultură şi obiceiuri occidentale.

In schimb, influenta culturii franceze in randul elitelor din Principate a crescut constant pe parcursul celei
de-a doua jumatati a secolului al XVIII-lea. Literatura franceza era tradusa in greaca moderna si romana,
devenind accesibila aristocratiei, iar limba franceza se bucura de prestigiu in randul romanilor educati.

Domnitorii fanarioti din Tara Romaneasca si Moldova angajau aghiotanti de origine franceza(unii dintre
acestai emigrati dupa Revolutie),care, in unele cazuri, deveneau si guvernanti pentru copiii acestora;,mai
tarziu boierii le-au urmat exemplul.

Influenţa franceză nu a fost singura influenţă, dar a fost cea mai puternică şi cea mai eficientă. Acest
lucru este cu atât mai demn de subliniat cu cât este evident că Franţa nu este un vecin al României şi
niciodată această ţară nu a avut o acţiune sistematică şi interesată în acest proces de influenţare.

Poate Franţa a avut un interes politic în cadrul procesului de echilibrare a puterii la nivel continental, în
diferite momente istorice, dar acest fapt nu poate explica influenţa culturală şi de mentalitate exercitată
într-o lungă şi sinuoasă perioadă de timp.

Multă vreme, Franţa şi francezii au însemnat pentru români o cale de urmat pentru a reuşi să fie cu
adevărat români. Acest lucru există în subconştientul public. Mai există. Istoria ne rezervă un viitor destul
de încărcat şi cred că rolul Franţei în limpezirea lui nu s-a încheiat. Nu s-a încheiat, deoarece influenţa
franceză asupra mentalului colectiv românesc continuă, deşi unii încearcă să nu observe.

S-ar putea să vă placă și